Archive for Admin

Ce este păcatul – Definiţia păcatului

Ce este păcatul – Marea întrebare

Trăim într-o cultură în care conceptul despre păcat a devenit amestecat în discuţii legalistice asupra binelui şi a răului. Când majoritatea dintre noi ne întrebăm: „Ce este păcat?” ne gândim la încălcarea celor Zece Porunci. Chiar şi atunci, tindem să ne gândim la crimă şi adulter ca la păcate „majore” în comparaţie cu minciuna, înjurăturile şi idolatria.

Adevărul este că păcatul, aşa cum este definit în traducerile originale ale Bibliei, înseamnă „a greşi ţinta”. Ţintă în acest caz este standardul perfecţiunii stabilit de Dumnezeu şi dovedit de Isus. Văzut în lumina aceasta, este clar că noi toţi suntem păcătoşi.

Apostolul Pavel spune în Romani 3:23: „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”

Ce este păcatul – O perspectivă biblică

Păcatul este menţionat de sute de ori în Biblie, începând cu păcatul „originar”, când Adam şi Eva au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului. De multe ori se pare că păcatul este ca şi cum ai încălca orice poruncă a lui Dumnezeu, inclusiv Cele Zece Porunci.

Totuşi, Pavel are acest lucru în vedere în Romani 3:20, atunci când spune: „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.”

Dumnezeu a vrut să ne recunoaştem păcatele. Chiar şi cei care nu au făcut crime şi nu au comis adulter se vor găsi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu de minciună sau de închinare la idoli – cum ar fi bogăţia sau puterea.

În mod tragic, păcatul, oricât de mare sau mic ar fi, ne va depărta de Dumnezeu.

„Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă”, ne spune Isaia 59:1-2, „ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte.”

Trebuie să rezistăm ispitei de a acţiona şi a ne comporta ca şi cum am fi neprihăniţi; în special, trebuie să renunţăm a ne mai bizui pe faptele noastre bune.

„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 Ioan 1:8-10)

Ce este păcatul – Chemare la pocăinţă

Vestea bună în toată această problemă este că odată ce recunoaştem că suntem păcătoşi, trebuie doar să ne pocăim şi să-L primim pe Isus pentru a fi iertaţi. Isus ne poate ierta, pentru că a murit şi a înviat a treia zi, biruitor asupra păcatului şi a morţii.

Apostolul Pavel se referă la acest proces de recunoaştere a păcatului şi a fi responsabil pentru el ca la „întristare”.

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire”, scrie Pavel în 2 Corinteni 7:10-11. „Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţa aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.”

[Copyright © AllAboutWorldview.org. Sursa: www.allaboutworldview.org]

Ce este rugăciunea – Vorbind cu Dumnezeu

Ce este rugăciunea? – Vorbind cu Dumnezeu

Ce este rugăciunea? Rugăciunea este linia noastră directă cu cerul. Rugăciunea este un proces de comunicare prin care vorbim cu Dumnezeu! El vrea să comunicăm, aşa cum are loc o discuţie între două persoane pe telefon. Telefoanele mobile şi alte aparate au devenit o necesitate pentru unii oameni din societatea de astăzi. Avem radiouri şi telefoane mobile şi computere vorbitoare! Acestea sunt mijloacele de comunicare care permit ca două sau multe persoane să interacţioneze, să discute şi să răspundă una alteia.

Multora rugăciunea li se pare complicată, însă ea este o simplă vorbire cu Dumnezeu. Mai jos sunt câteva puncte despre ceea ce este rugăciunea:

Ce este rugăciunea – Logistică

Mulţi oameni se întreabă ce este rugăciunea fiindcă vor să se roage, însă nu ştiu cum să o facă. Iată câteva sfaturi:

Ce ar trebui să spun? Rugăciunea este ca şi cum ai vorbi cu cel mai bun prieten al tău! Este uşor să vorbeşti cu cineva despre care ştii că te iubeşte necondiţionat!

Roagă-L pe Isus să-ţi ierte păcatele şi să te facă un om nou în El! „Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele…” (Faptele Apostolilor 3:19)

Spune-I Lui despre nevoile tale! „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

Mulţumeşte-I că a murit pe cruce la Golgota pentru tine! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

Cum ar trebui să o spun? Aici ne referim la modul în care ne raportăm la Mântuitorul vieţii noastre.

Cu încredere şi credinţă că El va răspunde: „În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.” (Efeseni 3:12) „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16)

Cu bucurie că El va răspunde. „Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.” (Fapte 2:28)

Cu aşteptare, ştiind că El va răspunde. „Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.” (Psalmul 5:3) „Strig către Tine, căci m-asculţi, Dumnezeule! Pleacă-Ţi urechea spre mine, ascultă cuvântul meu!” (Psalmul 17:6)

Ce este rugăciunea? – Ce spune Biblia?

Rugaţi-vă unii pentru alţii. Isus ne-a dat un exemplu despre cum să ne rugăm. El S-a rugat pentru ucenicii Lui şi pentru fiecare generaţie care Îl va urma. Rugăciunea Lui a fost ca Dumnezeu să-i protejeze şi să-i întărească atâta timp cât vor fi în această lume. De asemenea, Isus S-a rugat pentru aceia care vor crede în El prin mesajul Evangheliei. (Ioan 17)

Rugaţi-vă cu credinţă. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

Rugaţi-vă cu închinare şi reverenţă. „Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci este Sfânt!” (Psalmul 99:5) „Cred, Doamne, I-a zis el; şi I s-a închinat.” (Ioan 9:38)

Vei şti cu siguranţă că Dumnezeu te poate auzi când te rogi, aşa că deschide linia această de comunicare! Roagă-te, ştiind că indiferent cât de departe te găseşti, legătura ta cu El nu poate fi pierdută!

„Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere…” (Filipeni 1:9)

[Copyright © AllAboutGOD.com. Sursa: www.allaboutgod.com]

Rugăciunea „Tatăl nostru” – Modelul Domnului Isus

Rugăciunea „Tatăl nostru” – Gânduri bazate pe modelul lui Hristos din Matei 6

Rugăciunea Domnului Isus…

„Tatăl nostru care eşti în ceruri!” – Întotdeauna avem nevoie să recunoaştem în primul rând şi întâi de toate cui ne adresăm. El (Dumnezeu) este Tatăl nostru ceresc. Ne adresăm Lui cu respect precum ne adresăm cu respect tatălui nostru pământesc. El este singurul Dumnezeu adevărat care a creat toate lucrurile din Univers, inclusiv pe noi. El ne iubeşte şi avem nevoie să-I arătăm dragostea noastră.

„Sfinţească-se Numele Tău” – Trebuie să-L vedem pe El sfânt şi sfinţit; vrednic de laudă, onoare şi glorie!

„Vie împărăţia Ta” – Recunoaştem că împărăţia Sa se apropie. Ne rugăm ca Isus Hristos să vină în curând şi să-Şi stabilească împărăţia când vom domni cu El pentru veşnicie.

„Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” – Avem nevoie să ne rugăm ca voia Lui să se facă în vieţile noastre, ca să-I aducem slavă aici pe pământ, după cum El este slăvit în cer. Avem nevoie să facem toate lucrurile în felul Lui, în loc să acţionăm în mod egoist pentru a ne satisface propriile dorinţe.

„Pâinea noastră cea de toate zilele (sau: pentru mâine.) dă-ne-o nouă astăzi” – Ar trebui să-L rugăm pe Tatăl nostru să poarte de grijă nevoilor noastre, exact cum a promis în Cuvântul Său Sfânt. Cuvântul Lui ne spune că noi nu avem pentru că nu cerem. Desigur, trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu în primul rând prin Fiul Său – Domnul şi Mântuitorul nostru personal. Dacă nu-L cunoaştem pe Hristos, Dumnezeu nu răspunde la rugăciunea aceasta pentru hrană zilnică.

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.) – Aceasta ne vorbeşte despre iertare între asociaţi, vecini, prieteni, în familie şi între cei dragi. Toţi oamenii din viaţa noastră cu care intrăm în contact în situaţiile sociale sau de afacere sunt incluşi la fel. Dacă nu putem să-i iertăm pe alţii, cum putem aştepta că Tatăl nostru ceresc să ne ierte pe noi?

„Şi nu ne duce în ispită” – Avem nevoie să-L rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute să recunoaştem fiecare lucru rău, fiecare ispită din faţa noastră. Avem nevoie de ajutor pentru a fi focalizaţi asupra Tatălui nostru şi a vedea răul în care putem cădea, cursa pusă de Satan pentru a ne coborî la nivelul lui.

„Ci izbăveşte-ne de cel rău” – Ajută-ne, dragă Tată, să-L evităm pe acest mincinos şi amăgitor. Fă să vedem clar calea pe care vrei să umblăm. Prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în noi, fă că niciodată să nu ne abatem de la voia şi calea Ta…

Rugăciunea „Tatăl nostru” – O încheiere glorioasă

Unii comentatori cred că încheierea rugăciunii „Tatăl nostru” – „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slavă în veci. Amin!” – a fost adăugată de către altcineva decât scriitorul original. Indiferent dacă lucrul acesta este sau nu adevărat, această ultimă frază accentuează pur şi simplu mai mult lauda şi gloria pentru Dumnezeu Tatăl – deci ea este absolut biblică… o încheiere glorioasă a modelului de rugăciune către Dumnezeu!

[Copyright © AllAboutWorldview.org. Sursa: www.allaboutworldview.org]

Este Dumnezeu nedrept?

Este Dumnezeu nedrept când se întâmplă lucruri rele?

Este Dumnezeu nedrept? Cu alte cuvinte, există situaţii în care Dumnezeu este părtinitor cu oameni demni de dispreţuit şi îi lasă pe cei nevinovaţi să sufere? Din perspectiva noastră, este nedrept ca Dumnezeu să lase un copil să sufere de o boală devastatoare, în timp ce un criminal trăieşte o viaţa lungă în sănătate. Unde este Dumnezeul echilibrului şi dreptăţii, după care tânjim?

Ne luptăm în fiecare zi cu „ceea ce ni se cuvine”. Dacă muncim din greu şi trăim onorabil, atunci nu ne datorează Dumnezeu o viaţă bună? Noi îi răsplătim pe copiii noştri pentru purtarea lor bună şi îi pedepsim pentru neascultare. Bildad, prietenul lipsit de compasiune al lui Iov, a crezut că Dumnezeu a fost „drept” pedepsindu-l pe slujitorul Sau, Iov, şi că Dumnezeu răsplăteşte „corect” o viaţă fără prihană. (Iov 8:1-7) Habacuc, profetul, a pus la îndoială „dreptatea” lui Dumnezeu atunci când El S-a folosit de caldeeni ca să îi pedepsească pe cei mai neprihăniţi decât ei. (Habacuc 1:12-13)

Problema este că noi nu ne dăm seamă că nu vedem dovezile bunătăţii din viaţa noastră de zi cu zi. Noi nu suntem perfecţi şi nici nu vom fi niciodată, şi totuşi ne aşteptăm să primim din partea lui Dumnezeu o „răsplată” sau o binecuvântare perfectă. Dacă Dumnezeu ar fi fost „corect” (răsplătind ochi pentru ochi), am fi cu toţii condamnaţi. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23)

Este Dumnezeu nedrept în zbuciumul nostru zilnic?

De ce este Dumnezeu nedrept – poate chiar orb sau surd – în faţa suferinţelor noastre de zi cu zi? Copiii lui Israel s-au plâns de asta în timpul sclaviei lor în Egipt. Iov cel credincios a suferit pierderea proprietăţilor lui, a familiei lui şi a sănătăţii lui, toate acestea cu consimţământul lui Dumnezeu. Şi ce să mai spunem despre acei urmaşi ai lui Hristos care încă sunt torturaţi şi suferă martiriul pentru credinţa lor? De ce nu îi protejează Dumnezeu pe aceşti copii ai Lui devotaţi? Ce ne scuteşte de durere şi suferinţă – purtarea bună, darurile generoase, actele de sacrificiu, orele lungi de rugăciune, jurământul sărăciei? Lista ar putea continua.

Dacă Dumnezeu este cu adevărat „corect”, după definiţia omului, El ar fi impasibil şi detaşat. În calitatea Lui de Judecător al întregului univers, numai El determină valoarea noastră (Geneza 18:25, Psalmul 9:7-8). În relatarea lui Isus despre lucrătorii viei, cei care au muncit în vie întreaga zi au primit aceeaşi răsplata ca şi cei care au muncit doar ultima oră din zi (Matei 20:1-13). Unii lucrători au contestat „nedreptatea”. Isus a răspuns: „…cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă”. Pentru a înţelege dreptatea lui Dumnezeu, trebuie să avem o perspectivă cerească, nu una pământească. Dumnezeu este drept, dar este şi plin de har. Unul din scopurile pentru care Dumnezeu S-a revelat prin creaţie şi istorie este ca omul să Îl caute. Dragostea Îl împinge pe Dumnezeu să caute o relaţie personală atât cu cel vrednic de dispreţuit, cât şi cu cel nevinovat (Faptele Apostolilor 17:27-28).

Este Dumnezeu nedrept? – Concluzie

Iarăşi, ne-am putea întrebă: „Este Dumnezeu nedrept” lăsând un om nevinovat să moară? (Marcu 15:7) Nu a fost „corect” ca un insurgent şi criminal precum Baraba să fie iertat, în timp ce Isus, Fiul lui Dumnezeu … nevinovat şi fără păcat… să fie batjocorit, desfigurat într-un mod groaznic, şi executat alături de criminali. (Marcu 15:7, 17-20) Ne-am câştigat dreptul la un tratament preferenţial faţă de cel de care a avut parte Isus?

Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, putem să Îl alegem sau să Îl respingem. Chiar şi aşa, Fiul Său, Isus Hristos, Şi-a dat viaţa pentru întreaga specie umană. Cântarul virtuţii ne arată tare uşori… păcătoşi, egoişti şi încăpăţânaţi. Prin harul revărsat din plin, nu prin dreptate, un Dumnezeu corect schimbă balanţa cântarului în favoarea noastră. (Efeseni 2:4-5)

[Copyright © AllAboutGOD.com. Sursa: www.allaboutgod.com]

Problema răului – Admite dragostea

Problema răului: Provocarea filozofică

„Problema răului” este o piatră de poticnire filozofică pentru mulţi oameni. Dovezile empirice care susţin creaţia şi, implicit, existenţa Creatorului, sunt uimitoare. Ateii au încercat fără succes să identifice un mecanism prin care lumea să se fi creat singură. Ştiinţa secolului XX a demonstrat cu certitudine că pământul nu este etern – universul a avut un început. Singură opţiune fezabilă prin care putem explica originea universului (spaţiu, timp, materie, energie, legi naturale etc.), este un Creator transcendent. ADN-ul este un exemplu convingător al designului incredibil care impregnează orice formă de viaţă – codul digital care organizează materia în mecanisme complexe. Convenţia limbajului nescris care interpretează ADN-ul este încă o dovadă de netăgăduit a unui Creator inteligent. Ateul, confruntat cu dovezi împotriva teoriei aleatorii a evoluţiei, atacă teoria Creaţiei pe tărâm filozofic tocmai în acest punct. Una din cele mai importante întrebări puse de atei este: „Dacă Dumnezeu este real şi Dumnezeu a creat totul, de ce a creat răul?”

Problema răului: Dumnezeu, omul, dragostea şi răul

Pentru a încerca rezolvarea problema răului în mod corect, trebuie să avem în vedere natura lui Dumnezeu, natura omului, natura dragostei şi natura răului. Nu toţi teiştii cred într-un Dumnezeu al dragostei. Totuşi, creştinii (care reprezintă majoritatea populaţiei teiste), cred într-un Dumnezeu al dragostei. De fapt, Biblia declară că Dumnezeu este dragoste. (1 Ioan 4:8) Biblia descrie dragostea ca fiind „bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Galateni 5:22-23) Dragostea „nu caută folosul său”. (1 Corinteni 13: 5) Potrivit Bibliei, omul are liberul arbitru pentru că „toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor… căci au făcut ce este rău înaintea mea şi au ales ce nu-Mi place”. (Isaia 66:3, 4) Răul este descris ca fiind păcat, care este orice lucru care contravine unui Dumnezeu al dragostei şi Legii Lui divine. „Oricine face păcat face şi fărădelege, şi păcatul este fărădelege.” (1 Ioan 3:4) Legea este să „iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti.” (Matei 22:37-39) „Să nu preacurveşti, să nu ucizi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti, şi orice poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea legii.” (Romani 13:9-10)

Problema răului: necesar pentru dragoste

Iată problema răului pe scurt: „De ce a creat Dumnezeul personal, iubitor o lume în care există răul?” „De ce i-a dat Dumnezeu omului libertatea să făptuiască răul?” Ateii raţionează astfel: „Cu siguranţă, un Dumnezeu al dragostei care este atotştiutor nu ar îngădui ca răul să existe în lumea Lui.” Răspunsul la afirmaţia de mai sus este rezumat în natura lui Dumnezeu – dragostea – şi în dorinţa Lui pentru omenire – dragostea. Urmăriţi logica: Cum ar fi putut Dumnezeu să permită dragostea fără a lăsa potenţial pentru rău? Dumnezeu ar fi putut crea roboţi care să nu facă nimic decât să spună pentru veşnicie: „Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc!” Dar asemenea fiinţe ar fi incapabile de iubire adevărată. Biblia ne spune că Dumnezeu doreşte să aibă o relaţie caracterizată de dragoste cu creaţia Sa: „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3:18) Dragostea nu este adevărată decât dacă persoana respectivă posedă capacitatea de a nu iubi. Dacă cineva ar avea capacitatea de nu-L iubi pe Dumnezeu, dar să aleagă să Îl iubească, atunci acea persoană ar avea o relaţie caracterizată de dragoste adevărată cu Dumnezeu. Unul din atributele lui Dumnezeu este omniscienţa. Dumnezeu a ştiut că într-o lume care are posibilitatea de a alege ar fi mult rău – să alegi să nu iubeşti este un lucru rău prin definiţie. Totuşi, în aceeaşi lume, oamenii au şi capacitatea de a iubi cu adevărat. Filosoful Alvin Plantinga scrie: „O fiinţă care cunoaşte totul, poate totul şi iubeşte totul, ar putea îngădui cât rău ar fi dorit, fără a pierde dreptul de a pretinde că iubeşte totul, atâta timp cât, pentru orice lucru rău, ar permite existenţa unui bine colateral mai mare.” („Dumnezeu, libertatea şi răul”) Potenţialul dragostei este mai mare decât existenţa răului, cu atât mai mult cu cât răul există pentru o perioadă limitată de timp. Răul este un efect secundar al dragostei. Suferinţa şi moartea sunt un efect secundar al răului. (Romani 5:12) Dumnezeu ne spune în Biblie că acest efect secundar nu va dura decât pentru o perioadă limitată de timp. Răul slujeşte scopului limitat de a stabili relaţii de dragoste adevărate între creaţie şi Creator, şi răul va dispărea după ce acest scop este atins. „Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:17)

Problema răului: O preocupare temporară

Problema răului îşi lasă amprentă asupra tuturor lucrurilor din lumea aceasta păcătoasă. „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” (1 Ioan 2:16) Biblia ne spune că toţi oamenii au folosit abilitatea lor de a păcătui (o mărturie a existenţei liberului arbitru al omului), „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23) Evident, Dumnezeu nu a suprimat abilitatea omului de a păcătui. Dacă ar fi făcut asta, ar fi suprimat şi abilitatea omului de a iubi cu adevărat, iar un Dumnezeu al dragostei nu ar face asta niciodată. În schimb, Dumnezeu permite existenţa păcatului pentru un timp şi ne îngăduie să fim răscumpăraţi din păcat. Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei perfecte, dar şi al dreptăţii perfecte. Prin urmare, El nu putea să îl lase pur şi simplu pe om să păcătuiască, fără să fie nevoie de pedeapsă pentru păcat. Acest lucru nu ar fi fost corect – o fărădelege nepedepsită. Totuşi, Dumnezeu, în dragostea Sa perfectă, a asigurat dreptatea perfectă prin moartea lui Isus Hristos pe cruce pentru păcatele noastre. Nu cuiele L-au ţinut pe Hristos pe cruce – dragostea Lui pentru noi L-a ţinut. „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi S-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:9-10) De ce a îngăduit Dumnezeul dragostei răul? Pentru că este un Dumnezeu al iubirii adevărate!

[Copyright © AllAboutGOD.com. Sursa: www.allaboutgod.com]

1 39 40 41 42 43 69