Este iadul real? – Idei de bază

Oamenii din întreaga lume se întreabă: „Este real iadul?” Poate să existe cu adevărat un loc fizic pentru chin şi pedeapsa de foc despre care se spune în Biblie? Doar trei din 10 adulţi (31%) văd iadul ca un loc real: „un loc de chin fizic unde oamenii vor fi trimişi”.¹ Acest articol răspunde întrebărilor obişnuite despre iad şi existenţa lui. Din moment ce Biblia este baza doctrinei despre iad, vei vedea că în acest material se face referinţă la ea şi se citează din ea.

Este iadul real? – De ce a fost el creat?

Întrebarea „De ce există iadul?” i-a buimăcit pe mulţi oameni de-a lungul timpurilor. Oameni fără număr s-au întrebat: „Dacă Dumnezeu este atât de bun, de ce a creat atunci un loc precum iadul?” Este acelaşi lucru dacă ai întreba: „Dacă guvernul nostru este atât de bun, atunci de ce a făcut închisori?” Răspunsul pare destul de simplu – locuri ca iadul şi închisorile există datorită unor oameni care vor alege să facă lucruri rele, şi pentru că fac acest lucru, ei au nevoie să fie pedepsiţi. Este relativ uşor să înţelegi cum acest raţionament se aplică existenţei închisorilor, însă oare se aplică cu adevărat şi iadului?

În relatarea biblică despre creaţie, găsită în cartea Geneza, nu este făcută nicio menţiune referitoare la un loc numit iad. Orice a făcut Dumnezeu în timpul creaţiei a fost bun. Totuşi, Biblia ne spune în Matei 25:41, că iadul a fost pregătit mai târziu „diavolului şi îngerilor lui” (vezi şi cartea Isaia 14:12). Dumnezeu nu a creat iadul pentru om; intenţia Lui niciodată nu a fost ca vreun bărbat sau vreo femeie să meargă în iad. În 2 Petru 3:9 aflăm că Dumnezeu doreşte ca „niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”.

Ce este iadul? Iadul este un loc real. Ştim acest lucru din multe versete din Biblie, unele din ele spuse de Isus Însuşi; şi ştim că cei răi şi nedrepţi vor merge acolo după ce mor. Deci, din nou ne întoarcem la punctul principal că Dumnezeu este bun, iar viaţa în iad este groaznică; atunci de ce Dumnezeu a creat un astfel de loc? Chiar dacă iadul a fost creat iniţial pentru Satan şi îngerii lui care au căzut împreună cu el, totuşi în iad vor fi de asemenea bărbaţi şi femei.

Este iadul real? – De ce ar merge cineva acolo?

Este iadul real? Iadul este un loc de separare veşnică de Dumnezeu, iar oamenii merg acolo după ce mor pentru că au ales să se separe de Dumnezeu în timpul vieţii lor pe pământ. Dumnezeu ne-a creat liberi să facem propriile alegeri, iar separarea sau despărţirea noastră de Dumnezeu este una din alegerile pe care suntem liberi să o facem. Voinţa noastră liberă este un dar minunat de la Dumnezeu prin care El nu ne forţează să-L iubim sau să-L urmăm. Fără voinţa noastră liberă, noi vom fi nimic mai mult decât marionete sau roboţi; însă nu asta vrea Dumnezeu de la noi, şi acest lucru nu ne-ar putea face viaţa mai bună.

În timp ce Dumnezeu doreşte ca fiecare să aleagă să-L iubească, unii oameni vor alege să nu o facă. Aceşti oameni vor muri în păcatele lor şi vor fi separaţi de Dumnezeu pentru totdeauna în iad. Mulţi ar zice că lucrul acesta nu este corect şi că un Dumnezeu iubitor nu ar stabili niciodată un astfel de sistem; totuşi, tocmai dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi faptul că El este perfect drept ne spun de ce există iadul şi de ce oamenii vor merge acolo. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât ne respectă libertatea de alegere. Dacă noi alegem să nu-L iubim, atunci de ce ne-ar forţa să trăim cu El veşnic în cer? Oare a trăi o veşnicie cu cineva pe care nu-l iubim nu este oricum iad? Dumnezeu vrea să-i scape pe aceşti oameni care nu-L iubesc de la trăirea cu El şi de supunerea la conducerea Lui o veşnicie.

Este iadul real? – Este iadul pedeapsa pentru cei răi?

La întrebarea: „Este iadul real?”, o mulţime de oameni răspund cu „nu”. Acestor oameni le place să creadă că după ce vor muri, nu vor merge nici în cer, nici în iad, ci pur şi simplu încetează să existe. Totuşi, n-ar fi un Dumnezeu care ne trimite la moarte în non-existenţă la fel de „crud” ca cel care ne permite să ne alegem în mod liber propriul destin, fie acesta şi iad? Chiar şi ateul Friedrich Nietzsche a spus că el mai degrabă ar alege suferinţa veşnică conştientă decât non-existenţa.

Dreptatea perfectă a lui Dumnezeu cere să fie un iad unde să fie pedepsiţi cei nepocăiţi şi răi dintre noi. După cum Walter Martin a spus despre existenţa iadului şi a pedepsei veşnice în cartea sa, „Împărăţia cultelor eretice”: „Ei vorbesc mult despre Dumnezeul care este dragoste, dar uită că tocmai pentru că El este dragoste, este şi drept şi trebuie să ceară răzbunare veşnică peste cei care calcă în picioare sângele scump al lui Hristos, care este Mielul înjunghiat pentru păcătoşii pierduţi de la întemeierea lumii.”

Ce fel de Dumnezeu iubitor ar fi El dacă cei răi nu ar fi niciodată pedepsiţi? De ce L-ar trimite pe Fiul Său să moară pentru păcatele noastre, dacă am putea respinge răscumpărarea aceasta şi până la urmă să nu plătim preţul? Ce stimulent am avea noi să facem binele şi să-L iubim pe Dumnezeu dacă ştim că Îl putem respinge Fiul, putem alege să facem răul toată viaţa şi niciodată să nu fim pedepsiţi? Cu siguranţă nu am dori o asemenea lipsă de dreptate pe străzile satelor şi oraşelor noastre. Atunci de ce să nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să-l răsplătească pe fiecare om din întregul univers?

Notă de subsol

1 Rezultatele sondajului făcut de Barna Group, 1996.

[Copyright © AllAboutPopularIssues.org. Sursa: www.allaboutpopularissues.org]

Este iadul real? – Este cineva forţat să meargă acolo?

Este iadul real? Da, iadul este real, iar Dumnezeu doreşte ca nimeni să nu meargă acolo. Este dorinţa Lui ca toţi să meargă la El în cer; totuşi, Dumnezeu nu-i poate lăsa pe toţi în cer. Cerul este un loc perfect şi Dumnezeu este perfect, astfel dacă i-ar lăsa pe păcătoşi în cer fără acoperirea păcatelor lor, ei vor fi mistuiţi de perfecţiunea Sa. Un Dumnezeu iubitor nu vrea să mistuie pe nimeni; aşa că El a pregătit un plan perfect de răscumpărare, în care, ca Dumnezeu perfect şi sfânt, a venit pe pământ în natura umană, Isus Hristos, şi a murit pentru a acoperi păcatele noastre. Dacă Îl alegem pe Isus Hristos ca acoperire a noastră, vom putea intra în cer fără a fi mistuiţi. Însă dacă nu-L alegem pe Isus Hristos, Dumnezeu în dragostea şi îndurarea Lui infinită, nu ne va lăsa să intrăm în cer şi să fim mistuiţi. În schimb, El a pregătit un loc de separare de El, unde păcătoşii pot merge fără să fie mistuiţi. Locul acela e iadul.

Dumnezeu ne iubeşte şi de aceea ne-a dat multe daruri. Două dintre cele mai importante daruri pe care ni le-a dat sunt voinţa liberă şi mântuirea prin har prin Fiul Său, Isus Hristos. El ne-a dat voinţă liberă pentru a alege să-L iubim şi a alege să nu păcătuim; apoi El ni L-a dat pe Fiul Său pentru a ne răscumpăra alegerile greşite pe care le-am făcut. Dacă am ales să nu-L iubim pe Dumnezeu şi de asemenea Îl respingem pe Fiul Său, care a fost trimis pentru a ne răscumpăra de alegerile greşite, ce altceva mai poate face Dumnezeu? În dragostea şi dreptatea Lui infinită, El trebuie să ne lase libertatea de a face alegeri greşite şi de a le suporta consecinţele, iar consecinţa acelor alegeri este separarea veşnică de El în iad. Apocalipsa 20:15: „Oricine nu a fost găsit în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”

Nimeni nu trebuie să meargă în iad. Dumnezeu ne-a oferit un plan garantat pentru a sta departe de iad – răscumpărarea prin Fiul Său, Isus Hristos. Tot ce trebuie să facem este să urmăm acest plan, şi nimic nu ne poate despărţi de El.

Este iadul real? – Cu ce va asemăna iadul? Doctrina despre iad

Dacă iadul este real, atunci cu ce va asemăna el pentru cei care merg acolo? De mai multe ori în Biblie, Isus vorbeşte despre realitatea iadului şi a întunericului de afară. El îl descrie ca pe un cuptor aprins. De asemenea, El a zis că în iad va fi jale, plâns şi scrâşnire a dinţilor. Matei 8:12 spune: „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Cartea Apocalipsa descrie iadul ca un iaz de foc şi de pucioasă.

La sfârşitul veacului, Diavolul însuşi va fi aruncat în iad pentru a-şi primi pedeapsa. Apocalipsa 20:10 spune că chinul va dura zi şi noapte în vecii vecilor.

Este iadul real? – Care este răspunsul tău?

Fiecare persoană de pe pământ trebuie să ia în considerare întrebarea: „Este iadul real?” Este o întrebare esenţială pentru viaţa ta! Eşti pregătit să răspunzi la ea? Dacă da, crezi într-un iad real, unde Dumnezeu îi trimite pe aceia care nu acceptă mântuirea – darul Lui? Ai acceptat darul acesta, pe care Dumnezeu ţi-l oferă gratis, pentru a te izbăvi de veşnicia în iad? Dumnezeu doreşte ca tu să-ţi petreci veşnicia cu El în cer!

Acceptă darul lui Dumnezeu astăzi!

[Copyright © AllAboutPopularIssues.org. Sursa: www.allaboutpopularissues.org]

Sensul tragediei – Ce se întâmplă cu lumea?

Este vreun sens în tragedie? Nu eşti singurul care pui întrebarea: „Ce se întâmplă cu lumea în care trăim?” Întrebarea se naşte atunci când citim în ziarul de dimineaţă bilanţul unui cutremur de pământ care a luat viaţa câtorva sute de oameni. Este trist, dar cumva te linişteşti cu gândul că această tragedie teribilă nu se poate apropia de tine şi nici nu te poate atinge.

Apoi într-o dimineaţă, prezentatorul ştirilor locale îşi întrerupe programul obişnuit pentru a ne da un bilanţ al unui martor ocular despre împuşcăturile într-un cămin studenţesc, care au luat inutil vieţile multor tineri. Să-ţi pui copilul în autobuzul de şcoală devine un lucru sperietor şi te întrebi dacă liceul local mai este un loc sigur pentru fiul sau fiica ta.

Sau poate un om drag ţie este ucis de un şofer beat, în timp ce se întorcea de la serviciu. Acum tragedia şi-a găsit drumul spre viaţa ta, iar tu îţi dai seama că lumea în care trăieşti scapă din control, lăsându-te neputincios şi speriat.

Sensul tragediei – Dacă există Dumnezeu, de ce nu face ceva?

Când cauţi un sens în tragedie, poate Îl întrebi pe Dumnezeu, de ce se întâmplă toate aceste lucruri? Poate ai ceva cunoştinţe rudimentare despre un Dumnezeu care te-a creat, un Dumnezeu care te iubeşte şi se presupune că Se îngrijeşte de tine. Dacă există un astfel de Dumnezeu, de ce nu face ceva pentru a opri tragediile fără sens, ca să nu se mai întâmple celor pe care îi iubeşti – să nu mai zguduie lumea ta?

Dumnezeu există şi Îi pasă cu adevărat de tine. De asemenea, Îi pasă de suferinţa din lume. Problema e că omul, folosindu-se de libertatea sa de a alege, a făcut o alegere, cu mult timp în urmă, de a se răzvrăti împotriva Celui care l-a creat, şi de a prelua controlul asupra vieţii sale. Acea alegere a dus la decăderea creaţiei perfecte a lui Dumnezeu şi la intrarea neascultării şi a păcatului în lume. Odată cu păcatul, a intrat durerea, boala şi tragedia fără sens.

Poţi să citeşti despre creaţia şi căderea omului în primele capitole din cartea Geneza, prima carte din Cuvântul scris al lui Dumnezeu pentru om. Atât istoria cât şi Cuvântul lui Dumnezeu, notează că Dumnezeu a făcut ceva pentru a oferi omenirii o alternativă. În primele patru cărţi ale Noului Testament: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, poţi citi despre planul lui Dumnezeu. Planul Său include răscumpărarea, mântuirea celor care au luat decizia corectă de a se întoarce la El şi a-L cinsti pe El ca Dumnezeu. Între timp, Dumnezeu promite harul Sau, mângâierea Sa şi o speranţă viitoare pentru toţi ce care vor crede.

Sensul tragediei – Unde mă pot îndrepta pentru a găsi siguranţă?

Violenţa va continua să fie într-o lume în care creaţia lui Dumnezeu a ales să se răzvrătească împotriva planului şi autorităţii Sale. Într-o zi, tragedia poate să bată chiar la uşa ta. Unde te poţi îndrepta pentru a găsi siguranţă în mijlocul a ceea ce pare să fie o tragedie atât de mare?

Răspunsul este unul foarte simplu. Îndreaptă-te spre Cel care te-a creat, întoarce-te spre Dumnezeul care te iubeşte şi are un plan pentru viaţa ta; un plan care se întinde dincolo de această viaţă, până în veşnicie. Încrede-te în planul lui Dumnezeu ca să primeşti har, mângâiere, speranţă, şi nădăjduieşte că El ţi le poate da. Dumnezeu nu promite că cei care Îl iubesc nu vor suferi niciodată, însă promite că El va fi cu noi în suferinţă şi va întoarce ceea ce pare a fi cenuşa vieţii în ceva frumos; ceva care va dura toată eternitatea. (Isaia 61:3, Eclesiast 3:11, Romani 8:28)

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Pentru 5:7)

[Copyright © AllAboutPopularIssues.org. Sursa: www.allaboutpopularissues.org]

De ce eu, Doamne? – O întrebare frecventă

Pentru că s-a întâmplat ceva care te-a făcut să te simţi izolat, sunt sigur că te întrebi: „De ce eu, Doamne?” Poate simţi că Dumnezeu trebuie să te pedepsească din anumite motive. Pentru ce altceva ţi s-ar putea întâmpla aceasta ţie? Fii liniştit! Tu nu eşti singur. Indiferent cum te simţi acum, Dumnezeu nu te-a abandonat şi nu te-a lăsat singur. Nu are importanţă în ce situaţii te afli; promisiunea Lui este că te va ajuta să treci peste şi îţi va da îndrumarea şi puterea de care ai nevoie. Dumnezeu vrea să ştii că înţelege cum te simţi, pentru că El ştie mai multe despre situaţia ta decât tine, şi a văzut înaintea ta lucrurile care ţi se vor întâmpla. Mai mult, El a început să lucreze după hotărârea Sa chiar înainte să ştii să-L rogi! Realitatea este că Dumnezeu este de partea ta! El nu este împotriva ta.

De ce eu, Doamne? – Un sistem de credinţă eronat

Sentimentele şi întrebările „De ce eu, Doamne?” sunt reale. Ele sunt bazate pe evenimente reale, însă concluziile noastre pot să fie greşite. Nu vrem să minimalizăm în vreun fel durerea pe care o simţi, însă încercăm să te ajutăm să te uiţi mai îndeaproape la modul în care te simţi vizat/victimizat, şi dacă ai ajuns sau nu la o concluzie corectă. Răspunsurile la motivul pentru care tragem concluzii în orice lucru, la motivul pentru care punem la îndoială intenţia şi planul lui Dumnezeu în fiecare situaţie, pot fi găsite în sistemul de credinţă foarte individualizat.

Noi preluăm credinţa de la părinţi, profesori, experienţele de viaţă, cărţi etc. Unele lucruri în care am ajuns să credem pot să sune bine, însă în realitate perspectivele noastre pot fi definite prea strict sau incorect. Am preluat multe idei şi concepte care ne distorsionează gândirea sănătoasă şi în cele din urmă ne fac rău. De exemplu, am învăţat din circumstanţe sau din trecutul nostru, neadevăruri care ne determină să jucăm rolul de victime. Aceste credinţe eronate ne fac să strigam când trecem prin suferinţă: „De ce eu, Doamne?”

Răspunsul lui Dumnezeu este că noi nu suntem victime, ci învingători. Dumnezeu a spus că ne putem încrede în El în orice lucru şi că fiecare eveniment din viaţa noastră ar trebui privit că o MARE bucurie. (Iacov 1:2) De asemenea, El ne-a spus că urmăreşte binele în fiecare situaţie, pentru cei care Îl iubesc. (Romani 8:28) Când întrebăm: „De ce eu, Doamne?”, de fapt nu credem în Dumnezeu. Sistemul nostru de credinţe se opune lui Dumnezeu şi de aceea ne simţim vizaţi şi victimizaţi.

Majoritatea dintre noi credem că trebuie să înţelegem toate lucrurile. Vrem doar să ştim de ce. Dacă nu înţelegem, uneori simţim că Dumnezeu ne-a trădat în vreun fel. În realitate, nu Dumnezeu este Cel care ne pune în încurcătură sau ne trădează, ci sistemul nostru de credinţe. Toate acele credinţe inconsecvente şi parţial corecte ne fac să punem la îndoială corectitudinea lui Dumnezeu faţă de noi şi trăirile pe care le avem. De exemplu, în sistemul nostru de credinţe, am ajuns oarecum să credem că merităm să fim binecuvântaţi pentru că ne-am străduit să-L onorăm pe Dumnezeu, am fost oameni buni, am dat mâncare celor flămânzi sau am ajutat pe vreun vecin. De multe ori credem că lucrurile bune pe care le facem ar trebui să ne protejeze de calea suferinţei. Iar când ni se întâmplă vreun lucru rău, suntem încurcaţi, confuzi, şi Îl întrebăm pe Dumnezeu: „De ce?”

De ce eu, Doamne? – Schimbarea gândirii noastre

Când se întâmplă ceva care ne loveşte profund, ne întrebam adesea: „De ce eu, Doamne?” Ne grăbim să judecăm evenimentul ca fiind bun sau rău. Şi dacă am elimina posibilitatea că orice ni se întâmplă este rău în mod inerent, şi am alege să credem că tot ce ni se întâmplă este întotdeauna bine? Imposibil, zici? Trebuie să fie ori una, ori alta, nu-i aşa?

Sistemele de credinţă sunt schimbătoare. Când descoperim că ceva în care am crezut, chiar şi pentru mult timp, nu mai este valid, nu putem pur şi simplu să ne schimbăm părerea şi să credem altceva? Dacă strigi: „De ce eu, Doamne?”, trebuie să crezi că există un Dumnezeu care te aude şi speri că îţi va răspunde. Poate a fost o vreme în care tu nu credeai deloc că există Dumnezeu. Dacă ţi-ai schimbat părerea şi ţi-ai deschis viaţa pentru Dumnezeu, atunci îţi poţi schimba şi modul de gândire, astfel încât să nu mai cataloghezi evenimentele ca fiind rele pentru tine.

Când decidem să credem că TOATE întâmplările din viaţa noastră sunt bune, chiar şi cele care par acum frustrante şi dureroase, atunci suntem de acord cu Dumnezeu! Când alegem să credem şi să ne încredem în Dumnezeu că întotdeauna sfârşitul va fi bun, de fapt ne încredem în El! Doar Dumnezeu ştie de ce trecem prin acele circumstanţe. Noul dialog cu Dumnezeu va fi: „Doamne, aceasta urmează să fie o călătorie interesantă. Sunt curios şi încântat să văd cum vor lucra spre binele meu toate lucrurile care mi se întâmplă. Am încredere că Tu vei face că totul să fie spre bine!”

[Copyright © AllAboutGOD.com. Sursa: www.allaboutgod.com]

De ce eu, Doamne? – Dumnezeu este în control

De multe ori Dumnezeu foloseşte evenimente din vieţile noastre pentru a face o lucrare în viaţa altcuiva. Adevărul este că noi tindem să avem o perspectivă foarte mică asupra lumii. Lumea noastră se învârte în jurul nostru şi pentru că fiecare lucru din această lume personală ne afectează, uităm adesea că nu suntem cauza şi efectul tuturor lucrurilor. Realitatea este că noi suntem una din milioanele fiinţe umane care ia decizii în fiecare secundă. Fiecare din acele decizii afectează lumea, pe când doar unele din ele ne afectează în mod direct.

Noi nu suntem în control. Dumnezeu este în control şi nimic nu se întâmplă fără acordul Lui. Nimic nu se schimbă decât la porunca Lui. În Geneza citim cum Dumnezeu a creat toate lucrurile, le-a pus la locul lor, le-a dat direcţie şi le-a pus în mişcare, în perfectă armonie şi echilibru. Nu contează cât de multe decizii libere sunt luate în fiecare secundă, totul rămâne în echilibrul lui Dumnezeu. Evrei 1:3 ne spune: „El [Fiul], care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui…” Niciun om nu poate arunca universul în haos. Dumnezeu întotdeauna este în control.

Viaţa nu este întotdeauna dreaptă în ochii noştri, însă Dumnezeu este întotdeauna drept. Noi nu suntem victime în această viaţă. Noi suntem iubiţi necondiţionat şi cu ardoare de Dumnezeu Tatăl. Probabil atunci când suntem trişti şi împovăraţi, întrebăm: „De ce eu?”, răspunsul Lui poate fi: „Încrede-te în Mine, Te iubesc. Fac totul să fie spre binele tău!”

De ce eu, Doamne? – Istoria unui om

Un om din Biblie, pe nume Iov, L-a întrebat pe Dumnezeu: „De ce eu, Doamne?” El avea o viaţă bună. A fost plăcut lui Dumnezeu şi fără prihană înaintea Lui. Satan, care nu este omniscient, se pare că nu ştia de existenţa lui Iov până Domnul i-a zis: „Ai văzut pe robul Meu, Iov? Nu este nimeni că el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” (Iov 1:8) Dumnezeu l-a provocat, l-a încurajat şi i-a permis lui Satan să trimită lui Iov o durere şi suferinţă personală extremă. Pentru că Dumnezeu îl cunoştea pe Iov şi ştia că el a ales să-L iubească indiferent de orice, a permis ca această credinţă a lui Iov să fie puternic încercată. El i-a permis lui Satan să omoare familia lui Iov, să-i jefuiască pământul şi vitele şi să distrugă tot ce era scump pentru Iov pe pământ.

Care este lecţia? Dumnezeu i-a demonstrat lui Satan (şi nouă) că cei ale căror inimi sunt întoarse cu adevărat spre Dumnezeu, Îl slujesc pe Dumnezeu şi Îl iubesc cu ardoare, nu pot fi despărţiţi de Dumnezeu indiferent de tacticile pe care le aplică Diavolul. Dumnezeu îl cunoştea pe Iov, îi ştia puterea şi slăbiciunile, şi El ştia că Iov este suficient de puternic pentru a putea trece prin tot ce declanşa Satan împotriva lui. Prin puterea lui Dumnezeu, Iov a reuşit să reziste în toate aceste împrejurări grele. El a înţeles că un om poate pierde tot ce are, însă atunci când aparţine lui Dumnezeu, are tot ce îi este necesar.

Iov nu a greşit cu nimic. El era slujitorul lui Dumnezeu, Îl iubea pe Dumnezeu şi era iubit de El. Istoria lui Iov este despre încrederea în Dumnezeu pentru un sfârşit bun, chiar şi atunci când trecem prin împrejurări cumplite. Oare înseamnă că toate lucrurile rele care ni se întâmplă sunt ca în cazul lui Iov? Nu neapărat. Lecţia lui Iov a fost lăsată ca să ştim că Dumnezeu va aduce un sfârşit bun celor care Îl iubesc, care se încred cu statornicie în El, în toate circumstanţele vieţii.

De ce eu, Doamne? – Speranţa

Te încrezi în întregime în Dumnezeu în toate împrejurările prin care treci? Crezi din toată inima că întotdeauna căile Sale sunt drepte şi corecte? Crezi că planurile Lui sunt întotdeauna spre bine şi nu spre rău? Dacă da, împărtăşeşte sentimentele tale cu Dumnezeu. Ia aminte la următoarea rugăciune: „Dragă Tată, mă încred în Tine. Cred că Tu eşti în controlul vieţii mele şi că Tu ai permis aceste circumstanţe în viaţa mea. Sunt convins că ai planificat un sfârşit bun. Învăţă-mă să mă bazez mai puţin pe înţelepciunea mea şi mai mult pe a Ta. În numele lui Isus, Amin.”

[Copyright © AllAboutGOD.com. Sursa: www.allaboutgod.com]