Archive for Articole

Eliberarea, demonizatul sau „teama păcătoasă”

de Bob Deffinbaugh

Bob Deffinbaugh

Bob Deffinbaugh

Cred că cei doi demonizați care trăiau în regiunea Ghenezaretului erau „subiectul de bârfă al cetății” din vremea lor. La un moment dat în timp, acei bărbați probabil că au locuit în oraș și au dus o viață relativ normală.[1] Apoi s-a întâmplat ceva ce i-a transformat efectiv în fiare, căci erau atât de puternici și incontrolabili încât oamenii nu mai foloseau drumul care trecea prin locul unde locuiau ei.

Problema pentru noi este să înțelegem cu adevărat realitatea a ceea ce se descrie aici. Cei mai mulți dintre noi (din fericire) nu au văzut bărbați sau femei atât de controlați demonic încât să aibă o putere superumană, să vorbească cu glas ciudat și să pară personificarea răului. Cei mai mulți dintre noi, cei care locuim în Statele Unite, trebuie să acceptăm această relatare biblică prin credință. Dar asemenea lucruri se întâmplă cu adevărat, după cum relatează Don Baker, un pastor care a experimentat o confruntare față-în-față cu un demonizat. El a trecut printr-o perioadă de depresie intensă, care a necesitat spitalizare și o lungă perioadă de terapie cu un psihiatru creștin. El relatează următorul incident cu un bărbat demonizat, care a avut loc cu puțin timp înainte de colapsul său:

… Doar la câteva zile după prima mea întâlnire personală cu un satanist am alunecat într-o gaură neagră. Aceea a fost o experiență înfricoșătoare. S-a întâmplat în timp ce mergeam pe jos către camera mea dintr-un centru pentru conferințe, unde fusesem invitat să predau o săptămână. Mi-a tăiat drumul un tânăr frumos, în vârstă de 27 de ani, îmbrăcat în ținută militară.

„Te numești Baker sau Barker?” a întrebat.

„Da”, am răspuns, numele meu este Baker.”

„Mi s-a spus să vorbesc cu tine”, a spus.

Felul lui de a fi era ciudat și amenințător. Vocea îi era monotonă și lipsită de viață. Ochii îi arătau reci și goi. Am simțit teamă când l-am privit. A intrat în cameră cu mine și i-am spus să se așeze. A zis: „Nu, voi sta în picioare.” Apoi a spus: „Trebuie să-ți spun ceva, dar nu pot să mă uit la tine; iar tu nu te poți uita la fața mea.” Cu asta s-a întors către perete, și-a apăsat capul de tapet și a început să recite cea mai bizară poveste pe care o auzisem vreodată. Fusese închinător și preot al lui Satan timp de șaptesprezece ani. Dedicarea lui față de Cel Rău îl dusese prin toată țara și îl făcuse să se implice în orice practică ocultă cunoscută de om. La fiecare douăzeci și două de zile era vizitat de un demon și împins la fapte rele de nedescris. Îl ura pe Dumnezeu. Îl ura pe Hristos. Ura să discute cu mine, dar era constrâns…

După două ore s-a întors deodată spre mine, cu ochii plini de ură, și a strigat: „Nu ți-e teamă de mine? Nu știi că te pot ucide?” Cu un calm supranatural, m-am uitat la fața lui mânioasă și am spus: „Nu, nu poți, pentru că Hristos care este în mine este mai mare decât Satan care este în tine.” (1 Ioan 4:4)

Numaidecât a țipat, un țipăt ascuțit, hidos, și-a desfăcut brațele și a căzut la podea. Într-o mânie incontrolabilă, a început să-și lovească de podeaua de beton capul, scoțând sunete îngrozitoare, imposibil de descris. Degeaba m-am uitat în jur după ajutor. Am strigat, dar nu a venit nimeni. Eram singur – singur cu un demonizat. Față în față cu dușmanul pentru prima dată.

„O, Dumnezeule, ce mă fac?” am strigat. Am îngenuncheat lângă forma umană contorsionată, mi-am pus o mână între fruntea lui și beton și o alta pe spatele lui. În timp ce i-am strâns capul și umerii, m-am rugat: „Doamne Isuse, eliberează-l pe acest om de Satan.” Am continuat să mă rog, protejându-i tot timpul capul de podea. „În Numele lui Isus, Domnul cerului – Domn al tuturora – îți poruncesc, Satan, să ieși din trupul acestui om.”

Dacă exista o formulă precisă, nu o cunoșteam. Dar știam că Numele lui Isus era dangătul morții pentru demonii din Scripturi. După un timp care a părut o eternitate, trupul a început să I se relaxeze. A încetat bolboroseala și să facă spume. L-am îndemnat să rostească Numele, Doamne Isuse – Doamne Isuse. De fiecare dată când am spus Numele, s-a uitat la mine cu ochi rugători, iar apoi și-a pus mâna pe gât și limbă, ca să arate că nu putea vorbi. Când am îngenuncheat lângă el, ținându-i strâns trupul lângă al meu, m-am rugat din nou: „Doamne Isuse, eliberează limba acestui om, ca să-Ți poată rosti Numele.” În sfârșit, s-a întâmplat. Buzele lui au început să articuleze cuvinte.

„Spune-l”, l-am îndemnat. „Spune Numele Lui. Spune Doamne Isuse.”

„Nu pot”, a strigat el.

M-am rugat din nou. În cele din urmă și-a ridicat capul, și-a adunat puțina putere care îi rămăsese și a strigat: „Doamne Isuse!” Cu aceste cuvinte s-a prăbușit la podea inconștient. L-am acoperit cu o pătură, l-am mângâiat pe cap, i-am masat umerii și spatele și am așteptat să-și revină în simțiri. Primele lui cuvinte după ce și-a deschis ochii au fost: „Doamne Isuse.” Apoi s-a ridicat, s-a dus în lateralul patului meu, a îngenunchiat acolo și și-a predat viața lui Isus Hristos.[2]

Note

[1] Luca ne spune că unul din demonizați era un om „din cetate” (Luca 8:27). Din această afirmație, combinată cu alte detalii oferite în text cu privire la viața retrasă a demonizatului printre morminte, aș deduce că bărbații trăiseră cândva vieți normale, doar ca mai târziu să ajungă stăpâniți de demoni și astfel să trăiască în izolare, în afara cetățiii.

[2] Don Baker și Emery Nester, Depression: Finding Hope & Meaning In Life’s Darkest Shadow (Portland, Oregon: Multnomah Press, 1983), p. 98-100.

[Extras din Bob Deffinbaugh, The Deliverance, the Demoniac or “Unholy Fear” (Luke 8:26-39). Copyright © Bob Deffinbaugh. Pentru articolul în engleză, clic pe www.bible.org.]

Povestea unei supraviețuitoare a Abuzului Satanic Ritualic

Nu ceea ce vezi

Nancy Dunn

Nancy Dunn

La aniversarea vârstei de 33 de ani, amintirile din copilărie mi-au revenit ca o ecluză. Fiul meu în vârstă de 8 ani tocmai îmi spusese că tatăl lui îl abuzase sexual. Dintr-odată, amintiri dureroase, de mult timp ascunse, au început să mi se limpezească în minte: eram acolo, întinsă pe un altar de piatră. Șapte bărbați, purtând robe cu glugă neagră, stăteau în picioare în jurul meu, abuzându-mă sexual și torturându-mă, unul după celălalt.

Dar cum se putea așa ceva? Crescusem în California Centrală lângă ocean, într-o familie obișnuită, într-un cartier obișnuit. Mama mea lucra la un medic local, iar tatăl meu avea o slujbă în guvern la securitatea națională. Aveam un frate mai mic și o cățea cu numele de Missy. Mai târziu am devenit stewardesă la o linie aeriană importantă.

Familia mea trăia o viață secretă – tatăl meu era închinător la Satan. Ca mare preot, conducea un grup satanic numeros în California. Tatăl meu mersese pe urmele a douăzeci și cinci de generații de închinători la Satan din familia lui. Prin harul lui Dumnezeu, acea putere a răului mie nu mi-a fost transmisă și niciodată nu m-am închinat lui Satan. Dar am devenit o victimă a Abuzului Satanic Ritualic.

Un trofeu al speranței

Eliberarea mea a început efectiv la vârsta de 8 ani, când am avut oportunitatea de a învăța despre Isus și L-am primit ca Mântuitor al meu personal. O familie creștină locuia la două uși de familia mea, iar eu mă jucam în vecinătate cu fiul și fiica lor. Într-o zi, mama lor, Pearl Farrington, și-a umplut mașina cu toți copiii din bloc și ne-a dus la biserica ei baptistă, pentru „Jocurile Olimpice Awana”. A fost o zi palpitantă pentru mine, fiindcă am câștigat un trofeu! Dar mult mai minunat decât trofeul a fost evenimentul de a o auzi pe doamna Whitestone povestindu-mi despre Isus Hristos. În timp ce-mi făcea cunoscut că Isus este Fiul lui Dumnezeu care murise pentru păcatul meu și putea să-mi dea viața eternă, un sentiment al speranței a venit peste mine. Pentru prima dată în viață am știut că exista o cale de salvare pentru mine. Știu că nu aș fi astăzi aici fără Isus Hristos și fără ascultarea mea de Pearl Farrington și doamna Whitestone, care au făcut acea zi posibilă.

Personalități fragmentate

Când au ieșit la suprafață amintirile îngrozitoare din copilărie, un terapeut m-a ajutat să intru în legătură cu un grup de supraviețuitori ai Abuzului Satanic Ritualic. Am învățat că, pentru a supraviețui traumei extreme cauzată de abuz, mintea de fapt se fragmentează și compartimentalizează experiențele dureroase. Când se întâmplă asta, personalitățile păstrează amintiri diferite, iar o personalitate o poate privi pe o alta de la distanță. Condiția care rezultă se numește tulburare de personalitate multiplă sau tulburare de identitate disociativă. Am putut să recunosc sute de personalități diferite înăuntrul meu. Toate aveau vârste diferite, având amintiri, traume și înfățișări diferite.

Adesea, în întunericul nopții, tatăl meu mă punea în spatele motocicletei, în drum spre peșterile care dădeau înspre ocean, unde aveau loc ritualurile satanice. Sataniștii sunt un grup organizat; au chiar și un calendar satanic, care stabilește când trebuie să aibă loc un anumit tip de ritual. De exemplu, Halloween-ul cere sacrificiul de sânge al unui copil mic; alte date cer sacrificul sexual al unei adolescente virgine. Ei încearcă să controleze și să distrugă vieți, prin dezumanizarea sistematică a sufletului.

Acea primă amintire – șapte bărbați cu glugă, stând în picioare în jurul meu – era de la cea de a șaptea mea aniversare. Fiindcă m-am născut în duminica de Paște, aceasta m-a făcut cumva „specială”. Obișnuiau să batjocorească Învierea lui Hristos, abuzându-mă la fiecare din aniversările zilei mele de naștere.

Drumul către libertate

Deși revenirea acelor amintiri m-a copleșit cu adevărat, am trăit un sentiment de ușurare la gândul că faptul de a le înfrunta avea să mă ducă în cele din urmă pe drumul către libertatea pentru care mă rugasem. Mulți ani am avut o întristare profundă în suflet. Am ajuns să identific acea întristare ca fiind dorul unei mame care nu a putut să-și păstreze copiii. Am descoperit că am fost folosită ca producătoare de copii. De mai multe ori am fost impregnată de tatăl meu sau de altcineva din grup, ca să am un copil pe care să-l poată folosi ca un sacrificiu de sânge uman pentru Satan. Într-o zi, la o întâlnire de rugăciune, Domnul mi-a îngăduit să arunc o privire în rai și mi-a arătat mulți copii. Unii muriseră, fiind avortați, sau fuseseră uciși, și erau îngrijiți de femeile despre care citim în Biblie – Maria Magdalena, Sara, Elisabeta și altele. Mi-a adus o mare mângâiere să știu că în rai bebelușii mei aveau mame care să-i iubească și să-i îngrijească.

Experții spun că este nevoie de opt ani de terapie ca personalitățile celor diagnosticați cu tulburare de personalitate multiplă sau tulburare de identitate disociativă să se integreze. Dar la un an și jumătate după ce am început terapia, Dumnezeu m-a eliberat în mod supranatural din captivitate. Într-o zi, la biserică, când am luat împărtășania și m-am uitat la elementele care simbolizează trupul și sângele lui Isus, amintirea numeroaselor dăți când am fost forțată să beau sânge omenesc mi-au năvălit în minte. În acel moment, am simțit o puternică prezență a Domnului împrejurul meu și L-am auzit spunând: „Încrede-te în Mine și te voi vindeca de fiecare lucru murdar care ți-a atins vreodată buzele.” Timp cam de două săptămâni după aceea, am văzut înăuntrul meu sute de personalități, aliniate în jurul unei încăperi, venind una lângă cealaltă și integrându-se. Apoi totul a devenit liniștit înăuntrul meu. Numeroasele mele personalități deveniseră una, iar eu eram compeltă!

Eliberată din captivitate

Astăzi, ca persoană liberă, îmi celebrez viața în fiecare zi, dar în special în Ziua de Înviere, fiindcă Domnul m-a sculat cu adevărat din morți! Am învățat că cheia către libertate începe cu a-L iubi pe Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta. Când L-am primit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al meu la vârsta de 8 ani, abuzul nu a încetat – de fapt, s-a înrăutățit. Dar în mijlocul celor mai întunecate momente am fost mângâiată fiindcă știam că aveam un Tată ceresc care mă iubea.

Mulți oameni care au trecut prin circumstanțele dificile prin care am trecut eu Îl învinovățesc pe Dumnezeu. Dar Diavolul este Cel Rău care vine să omoare, să fure și să distrugă. Isus Hristos vine să ne dea viață și viață din belșug. Dumnezeu nu ne spune să uităm, ci, de dragul nostru, ne instruiește să iertăm. Deci, mi-am imaginat asta așa: îmi puteam ierta tatăl și i-L puteam da lui Dumnezeu, care avea să-Și rețină iertarea până ce tatăl meu avea să se pocăiască. Apoi Dumnezeu avea să-l ierte și să-i uite păcatul. Cred că a I-l da pe tatăl meu lui Dumnezeu a fost cea mai imporantă cheie către vindecarea mea… și am fost chiar în stare să mă rog pentru mântuirea lui.

Chiar înainte de moarte, tatăl meu s-a pocăit cu adevărat și mi-a cerut iertare pentru păcatele lui împotriva mea. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la tatăl meu au fost rugăciunea păcătosului și mărturisirea credinței lui în Isus Hristos. Pot să spun că oricare ar fi captivitatea ta, Dumnezeul nostru poate să te elibereze și pe tine. Isus Hristos a învins moartea, iadul și mormântul la Calvar. El va descuia ușile și te va ajuta să ieși din captivitate, la fel cum a făcut pentru mine. Sângele Lui a plătit prețul pentru libertatea noastră.

[Nancy Dunn, A Satanic Ritual Abuse’s Story. Copyright © Nancy Dunn. Nancy este o apărătoare a copiilor care au fost abuzați și neglijați. Călătorește în toată lumea, slujind în diferite zone unor oameni din diferite culturi și din diferite medii. Dorința inimii ei este să trăiască versetul din Isaia 61:1: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea.” Pentru articolul în engleză, clic pe www.ccmusa.org.]

Clic aici pentru o a afla mai multe despre povestea lui Nancy Dunn.

Suicidul este mai probabil la protestanți decât la catolici

de Napp Nazworth, reporter la Christian Post

Napp Nazworth

Napp Nazworth

Religia poate influența ratele sinuciderii, arată un nou studiu. În timp ce datele au arătat de mult că protestanții este mai probabil să se sinucidă, comparativ cu catolicii, relația dintre acestea rămâne puțin cunoscută. Studiul profesorilor Sascha Becker (Universitatea din Warwick, Regatul Unit) și Ludger Woessmann (Universitatea din Munchen, Germania) demonstrează o legătură cauzală între protestantism și sinucidere.

Becker și Woessmann au căutat să afle dacă rata mai ridicată a sinucidererii printre protestanți se datorează propriei alegeri. Ar putea exista niște factori care influențează o persoană să aleagă protestantismul în defavoarea catolicismului, care influențează, de asemenea, și probabilitatea că se va sinucide.

Protestanții au rate mai ridicate ale sinuciderii decât catolicii, „dar dacă aceasta este din cauză că acționează din perspectivă religioasă, este o altă poveste”, a explicat Becker într-un interviu la The Christian Post. „Desigur, oamenii ar putea să spună că devin protestanți nu ca să se sinucidă, dar ei ar putea să aleagă să devină protestenți pentru tot felul de motive care se întâmplă să se coreleze cu comportamentul suicidar.”

Cu alte cuvinte, Becker și Woessmann au vrut să înțeleagă dacă relația dintre protestantism și ratele ridicate ale sinuciderii este cauzală sau accidentală și au găsit că este cauzală.

Pentru a înțelege dacă religia are o influență independentă, Becker și Woessmann s-au uitat la datele din Prusia din anii 1800, pentru a evita orice efecte ale alegerii proprii.

Pe vremea aceea Prusia era împărțită în regiuni catolice și protestante, iar localitățile guvernamentale locale păstrau o bună evidență a cauzelor morții, a explicat Becker. Deoarece vasta majoritate a prusacilor aderau la religia predominantă din regiunea lor, compararea ratelor sinuciderii din diferitele regiuni a evitat efectele alegerii proprii.

De exemplu, în zilele noastre cineva din Statele Unite are la dispoziție o varietate de religii și denominații. Americanii își aleg în mod liber religia și își schimbă religia oricând doresc. Astfel cercetătorii nu pot ști dacă un american modern care alege protestantismul are caracteristici care se corelează, de asemenea, cu rate ridicate ale sinuciderii sau dacă protestantismul în sine influențează rate ridicate ale sinuciderii. În anii 1800 totuși religia dominantă era păstrată de vasta majoritate a prusacilor toată viața.

Becker și Woessmann au găsit că ratele sinuciderii din regiunile protestante erau de trei ori mai ridicate decât în regiunile catolice. Studiul lor concluzionează că protestantismul în sine mărește ratele sinuciderii, comparativ cu catolicismul.

Studiul lor nu poate răspunde de ce stau lucrurile așa, dar ei oferă trei ipoteze.

Ratele ridicate ale sinuciderii printre protestanți, comparativ cu catolicii, au fost observate prima dată de Émile Durkheim, unul din părinții sociologiei, în textul său clasic Suicidul (1897). Durkheim credea că diferența avea de-a face cu faptul că protestanții sunt mai individualiști sau pun un accent mai mare pe autonomia individuală, în timp ce catolicii sunt mai comunitari sau pun un accent mai mare pe comunitatea bisericii.

„Modul în care am ajuns să lucrăm la acest subiect în primul rând”, a explicat Becker, „a fost să citim despre teza lui Durkheim, unde el a evidențiat argumentul că protestanții au mai frecvent decât catolicii o religie individualistă, iar catolicii se bazează mai frecvent pe adunare ca grup, astfel încât, în vreme de necaz, protestanții sunt mai mult pe cont propriu, comparativ cu catolicii.”

Pe lângă aceste ipoteze, Becker și Woessmann sugerează, de asemenea, că ratele diferite ale sinuciderii se pot datora accentului diferit pe care îl pun catolicii și protestanții pe înțelegerea harului. Catolicii accentuează mai frecvent răsplata care vine cu faptele bune sau pedeapsa care vine cu păcatul. Protestanții, pe de altă parte, fac mai frecvent observația că harul lui Dumnezeu nu poate fi câștigat prin fapte bune. Drept rezultat, s-ar putea ca învățăturile catolice despre sinucidere să fie mai stricte și să ajungă să fie interiorizate de catolici.

O a treia ipoteză are de-a face cu confesiunea catolică sau cu actul de a mărturisi în mod regulat păcatele unui preot catolic. Protestanții nu recunosc acest sacrament. Deoarece păcatul sinuciderii este singurul păcat care nu ar putea fi niciodată mărturisit unui preot, un catolic care consideră mărturisirea importantă pentru a evita iadul ar putea să fie mai puțin înclinat să se sinucidă.

Testarea celor trei ipoteze va constitui subiectul unei cercetării viitoare, dar Becker a făcut observația că este „extrem de dificil” să se găsescă modalități de a măsura fiecare dintre aceste variabile independent și modalități prin care ele să poată fi măsurate folosind statistici.

Cercetarea lui Becker și Woessman Bătând la ușa raiului? Protestantismul și sinuciderea este în prezent o lucrare științifică preliminară și a fost dată spre publicare unui jurnal academic.

[Napp Nazworth, Suicide More Likely With Protestants Than Catholics. Copyright © 2012 The Christian Post. Pentru articolul în engleză, clic pe www.christianpost.com.]

Clic pe linkul de mai jos!

De ce se sinucid atât de mulți pastori?

Este credința în viața extraterestră inofensivă? De ce greșesc creaționiștii cu privire la extratereștri și Biblie

de Tony Breeden

Tony Breeden

Tony Breeden

„Gândul că extratereștii ar putea trăi pe alte planete poate să pară destul de inocent. Dar sub el pândesc pericole teologice întunecate.”

Cu această mică prezentare-reclamă începe articolul Este credința în viața extraterestră inofensivă? al Dr. Danny Faulkner din numărul octombrie/decembrie al Revistei Answers. Ea ne face cunoscut chiar de la început încotro se îndreaptă articolul. Nu este o surpriză. Omuleții verzi sunt ceva rău pentru Biblie.

Concluzia Dr. Faulkner este la fel de categoric aspră cu privire la creștinii care iubesc science-fiction-ul:

„Deci în timp ce vizitele extratereștilor ar putea să dețină un loc distractiv în ficțiunea frivolă, convingerea sinceră că viața există cu adevărat în altă parte poate să aibă ramificații eterne.”

[…] Mai exact, întreabă Dr. Faulkner: „Dat fiind acest tip de publicitate exagerată, ar trebui să le pese creștinilor? Are Biblia ceva de spus?” Sunt întrebări legitime la care toți autorii creștini de S.F. au nevoie să cunoască răspunsurile. Atât ca predicator, cât și ca apologet și autor de S.F., desigur că am explorat aceste întrebări. Primul meu roman, Jonny a venit acasă, prezintă pe copertă prăbușirea unei farfurii zburătoare stereotipe din anii 1950 care a aterizat în fața unei biserici. Scena are de fapt loc în carte.

O să fiu sincer. Autorii creștini de S.F. și fantezie sunt oaia neagră a ghetoului creștin. Scriem despre extraterești și elfi, despre magie și mutanți cu super-puteri, lucruri care îi fac pe unii creștini să se simtă foarte inconfortabil. Pot să vă spun că noi, autorii creștini de S.F. și fantezie, ne luăm meseria și credința foarte în serios. Mulți dintre noi ne vedem pe noi înșine ca pe niște apologeți exploratori sau, mai specific, apologeți anticipativi. Anticipăm cum ar putea influența tehnologia și descoperirile viitoare creștinismul tradițional, fiindcă [A] iubim o poveste S.F. bună și [B] este un mijloc grozav de a pune genul de întrebări inconfortabile care ne permit totuși să anticipăm moduri de fi întotdeauna gata pentru a da un răspuns celor care întreabă în spiritul lui 2 Petru 3:15. Dar când oamenii încep să pună asemenea întrebări, nimeni nu se deranjează să-i întrebe pe cei care au investit o mulțime de timp, punând S.F.-ului întrebarea „Ce ar fi dacă…?” în ceea ce privește învățătura creștină. Poate din cauză că ficțiunea apologetică se află în ascensiune doar de curând. […]

Trivializarea Evangheliei?

Dr. Faulkner face obiecția că „Un mesaj al Evangheliei care începe cu «Cu mult timp în urmă, într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată…»” trivializează Evanghelia.

La care eu răspund: „Prostii!” Care este diferența dintre a le da astăzi oamenilor Evanghelia spunând: „Cu mult, mult timp în urmă, Hristos S-a născut într-o țară foarte, foarte îndepărtată, a trăit o viață fără păcat și a murit de o moarte crudă, pentru a răscumpăra omenirea de păcatul unui om care a trăit cu și mai mult timp în urmă”? Ce pledoarie specială este aceasta? Unii dintre voi ați auzit relatarea despre eforturile Misiunii Noile Triburi de a ajunge la tribul Mouk din Papua, Noua Guinee. Misionarii au încercat metodele de evanghelizare moderne aproape fără niciun succes. Pentru a ajunge la un popor fără nicio cunoaștere a Bibliei, au început cu două luni de relatări biblice din Vechiul Testament. Numai după ce s-a pus această bază, au început să-i învețe despre Hristos. După ce i-au învățat despre Dumnezeu și Biblie, misionarii Misiunii Noile Triburi i-au învățat despre „creație și Adam și Eva, și alegerea omului de a păcătui. Am explicat cum Dumnezeu a promis un Mântuitor care într-o zi avea să vină să ne elibereze de păcat.” Cum este această situație realmente diferită de a le oferi Evanghelia extratereștilor? Și în timp ce întreb asta, rețineți că poate Dumnezeu le-a dat o revelație și poate chiar o Lege care să acționeze ca un învățător, ca o pregătire pentru a li se spune Evanghelia [Galateni 3:24].

O agendă extraterestră?

Ar trebui să spun că doar fiindcă extratereștii nu sunt interziși de Biblie, nu înseamnă că OZN-urile văzute sunt de origină extraterestră. Există mai multe moduri în care am putea considera OZN-urile.

  1. Multe sunt obiecte greșit identificate, de o natură mult mai lumească. Lucruri obișnuite precum nori, baloane meteo, comete, aparate de zbor comerciale sau militare etc. Orice susținător excentric al OZN-urilor care insistă că TOATE sau chiar că majoritatea OZN-urilor reperate sunt adevărate are o credință în OZN-uri realmente nerealistă.
  1. Există posibilitatea ca unele să fie programe guvernamentale secrete. Nu, nu folosesc aici refrenul „să studiem amănunțit OZN-urile”. Cred că acest gen de gândire este mai degrabă circular. [OK, nu vedem o navă spațială adevărată, dar vedem OZN-uri guvernamentale bazate pe adevăratele OZN-uri, pe care nu le vedem de fapt… hm?] Acestea ar fi doar nave guvernamentale precum bombardierul secret etc. [De exemplu, monstrul din Flatwoods, despre care mulți au crezut că este fie un extraterestru, fie un OZN, mulți pretind că este o lansare test a unui aparat de aterizare pe Lună, care a eșuat și prin urmare a fost identificat greșit!]
  1. Poate că vedem unele dintre „semnele din cer” promise de Hristos Isus ca un semn al zilelor din urmă. Dacă așa stau lucrurile, atunci inventăm puțin când vedem lumini și presupunem că au ființe la bord. În acest caz, am vedea un fenomen natural încă neexplicat [precum fulgerul globular] sau mesageri angelici, ca un semn pentru omul de pe Pământ. Lucrul pe care ar trebui să ni-l amintim aici este să semnele cerești [ca fenomene naturale neexplicate], lucruri precum întunecarea soarelui, Luna devenind de culoarea sângelui, comete, ciudățenii cerești și posibil un anumit gen de fenomen natural care cauzează luminile „OZN-urilor” ar putea fi pur și simplu avertizări – chemări cerești de trezire, dacă vreți – că sfârșitul se apropie.
  1. Poate că vedem nave și/sau fenomene extraterestre reale. Știți, ca în cărțile despre OZN-uri și extratereștri. Asta îmi pare cu totul improbabil. În timp ce Biblia nu exclude că al nostru Creator ar fi creat alte ființe ca să locuiască în cosmosul nostru, pare improbabil ca ele să viziteze această planetă de atât de mulți ani, fără să existe o dovadă a apropierii lor de sistemul nostru solar. Pare improbabil să nu știm că ele sunt aici. Pare să nu existe niciun motiv ca ele să fie aici, numai dacă nu ar încerca să ne ia resursele sau chiar planeta. Călătoria spațială [de ani lumină] pare o acțiune prohibitivă pentru orice grup de ființe, deci de ce ar încerca o cucerire a unei rase inferioare tehnologic, ascunzându-se ani de zile în fundal, poziționându-se ca un fel de vastă conspirație subversivă extraterestră? Cred că înțelegeți punctul meu de vedere.
  1. Poate că vedem ființe interdimensionale, ceea ce ar explica modul în care pot dispărea și apărea atât de brusc. Ne vine în minte ideea unor ființe angelice ieșind din tărâmul spiritelor și reintrând în el, pentru scurte călătorii în planul material. Fenomentul este în concordanță cu relatările biblice despre îngeri. Precum am discutat înainte, dihotomia[1] dintre îngeri și extraterești poate să fie un procedeu cosmetic, pentru a distanța creștinismul de paranormal și de alte nonsensuri ciudate.

Deci avem:

  1. Lucruri de zi cu zi greșit identificate;
  1. Cercetări militare/științifice nepublicate, presupuse a fi extraterestre la origine [adică OZN-uri guvernamentale sau nave terestre făcute de om care nu au fost făcute cunoscute];
  1. Fenomene cerești naturale, dar încă neexplicate; cunoscute și ca „semne în cer prezise biblic [adică lumini ale unor OZN-uri];
  1. Nave extraterestre reale [oricât de improbabile];
  1. Ființe interdimensionale [precum îngeri, căzuți sau de alt fel].

Dintre cele două explicații mai exotice [#4 și #5], înclin spre a doua. Adevăraților extraterești pur și simplu le lipsește un motiv și le lipsesc mijloacele necesare. Pe de altă parte, secole de vederi ale unor OZN-uri și conspirația pe care o implică ele au mai mult sens dacă ei ar fi deja aici, separați doar de granița dintre material și spiritual [adică de o graniță dimensională] și dacă pot face călătorii în dimensiunea materială.

În special dacă punem întrebarea: Cine beneficiază, Dumnezeu sau Diavolul, din tot mai multele reperări de OZN-uri și din credința în creștere în viața extraterestră care le urmează? Conduce aceasta la o credință mai mare în Dumnezeu? Sau la o necredință mai mare? O, înțelegeți poziția mea. În timp ce posibilitatea omuleților verzi nu ar invalida în niciun fel Biblia [și creștinismul], fiindcă Biblia este o relatare a lucrărilor lui Dumnezeu cu OAMENII, ea ar fi popularizată ca o dovadă împotriva creației speciale. De fapt, descoperirea extratereștrilor ar fi o dovadă mai mult în favoarea design-ului inteligent, dat fiind sorții improbabili împotriva apariției de două ori a vieții! Dar până când creaționiștilor li s-ar da cuvântul ca să corecteze aceste noțiuni, evoluționiștii vor fi făcut deja manevre și vor fi recrutat din nou pe acei evoluționiști teiști intimidați [sau creaționiștii progresivi sau oricum i-ați numi pe acești adepți ai compromisului], ca să susțină că bunii creștini cred cu adevărat într-o formă de evoluție și, la urma urmei, nu cred în creație. Pioni.

Voi dezvolta scenariul. Asta cred eu că se poate întâmpla.

Cred că îngerii căzuți pot poza ca extraterești și, în cele din urmă, vor „ieși din dulap” și vor înșela lumea că ei ne-au dat naștere și ne-au supravegheat și ne vor ajuta acum în următorul stadiu al evoluției. Cred că ei vor iniția o epurare a credințelor religioase și filozofice care îi contrazic, în numele progresului evoluționist. Semințele vor fi fost deja plantate [credința religioasă este echivalentul evoluționist al copilăriei, și ateismul este un fel de maturizare]. Atât evoluționiștii, cât și creaționiștii progresivi vor fi satisfăcuți, din moment ce atât evoluției, cât și identității, li se vor da crezare [ați evoluat conform design-ului nostru inteligent, muritorilor]. Dacă răpirea are loc înainte sau în același timp cu apariția lor, ei pot să pretindă că dispariția creștinilor este parte a epurării inițiale. Ei pot să învingă obiecțiile morale față de o asemenea curățare religioasă invocând ideea că, într-un sens, suntem proprietatea lor, deoarece ei ne-au proiectat [ușor accentuat], iar pe lângă aceasta noi, creștinii, eram un fel de regres evoluționar sau aveam un defect mental/evoluționar care infecta omenirea și ne reținea de la a ajunge la supraomul evoluționar [puternic accentuat].

Cred că această posibilitate este un bun candidat la „puternica rătăcire” care va fi trimisă lumii în timpul necazului cel mare.

Chiar și așa, problema identității OZN-urilor și a credinței în vizitele extratereștilor pe această planetă este destul de independentă de întrebarea dacă extratereștii ar putea să existe și dacă ei contrazic revelația Bibliei. I-aș avertiza pe creaționiști să nu folosească apelul la emoții bazat pe cea dintâi posibilitate, pentru a condamna luarea în considerare a celei de a doua.

Pericolul prezent

Cred cu tărie că o respingere inconștientă a ideii vieții extraterestre undeva în univers pe baza alarmismului va duce doar la mărirea eficienței înșelăciunii satanice care înconjoară credința în extraterești. În special dacă organizațiile creaționiste influente continuă să insiste pe crearea unei false dihotomii între creștinismul biblic și posibilitatea vieții extraterestre. A spune oamenilor că Biblia spune ceea ce aproape că nu are nimic de spus va pune asupra Evangheliei o potențială piatră de poticnire, dacă lucrul pe care îl tăgăduim noi se va dovedi la urma urmei adevărat.

Deci concluzia cu privire la această chestiune este următoarea:

  • Viața extraterestră fără rațiune nu reprezintă nicio amenințare pentru creștinism. Descoperirea ei doar ar confirma că Biblia este o revelațue geocentrică[2] pentru omenire.
  • Posibilitatea extratereștilor cu rațiune necăzuți există, fiindcă îngerii necăzuți există; asemenea extraterești ar fi afectați de blestem, dar nu ar avea nevoie de mântuire.
  • Extratereștilor cu rațiune care au căzut separat de căderea lui Adam nu li s-ar oferi neapărat harul arătat omenirii pentru mântuire: Dumnezeu nu poate fi contestat fiindcă împlinește dreptatea, în loc să ofere îndurare.
  • Ființele cu rațiune căzute care au căzut împreună cu Adam nu au nevoie ca Hristos să moară pentru ele pe fiecare lume căzută; Hristos a murit odată pentru totdeauna, deci dacă li s-a imputat depravarea omului, înseamnă că dreptatea lui Hristos ar putea, de asemenea, să le fie atribuită.

Singurele circumstanțe în care viața extraterestră ar putea fi cu adevărat o problemă pentru creștinism apar numai dacă creștini bine intenționați iau, în mod greșit, absența vieții extraterestre ca pe o prezicere a Bibliei.

[1] Dihotomie = diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial.

[2] Geocentric = care are Pământul drept centru

[Tony Breeden, Is Belief In Alien Life Harmless? Why Creationists Are Wrong About Aliens And The Bible. Copyright © 2015 Tony Breeden. Pentru articolul în engleză, clic pe www.siriusknotts.wordpress.com.]

Pentru un alt articol de Tony Breeden, clic pe Extratereștrii pot fi mântuiți? sau Viața extraterestră și autorul creștin.

Extratereștrii pot fi mântuiți? sau Viața creștină și autorul creștin

de Tony Breeden

Tony Breeden

Tony Breeden

Noi, autorii de science fiction creștin, trebuie să ne punem o mulțime de întrebări ciudate. De exemplu, când ne întrebăm: „Dar dacă am descoperi forme inteligente de viață extraterestră?” aproape sigur ne trezim punându-ne o altă întrebare: „Extratereștrii pot fi mântuiți?”

Credeți sau nu, există site-uri de apologetică care încearcă să abordeze chiar această chestiune. Cele mai multe dintre ele au un defect fatal: fac afirmații dogmatice despre ceva cu privire la care Scripturile păstrează tăcerea. Și anume, ele susțin în mod dogmatic că extratereștrii nu există [cu excepția „ficțiunii frivole¹”]. Ele spun ceva ce este puternic sugerat de Scriptură și sar la concluzia de a prezenta acel ceva drept o anticipare sigură a unei viziuni biblice despre lume. Ceea ce este o exagerare de cel mai rău gen și, dacă vom descoperi cu adevărat viață extraterestră, o asemenea încredere exagerată va da naștere la o piatră de poticnire pentru Evanghelie, când așa ceva nu ar fi trebuit să existe. În multe cazuri, asemenea site-uri sunt obligate să susțină această declarație exagerată din cauza unor concluzii logice eronate.

Reținând acestea, vreau să examinez întrebarea dacă extratereștrii pot fi mântuiți, într-o manieră logică, consecventă, din perspectivă biblică.

Au extratereștrii nevoie de mântuire?

Înainte de a ne întreba dacă extratereștrii pot fi mântuiți, cred că este nevoie să ne întrebăm dacă au nevoie să fie mântuiți. Întreaga idee că extratereștrii au nevoie să fie mântuiți se bazează pe ideea că păcatul lui Adam a afectat întregul cosmos, fiindcă i s-a dat stăpânire peste toată creația. Un rege cade, iar regatul lui suferă. Până aici toate bune. Imediat observăm o diferență în modul în care animalele și oamenii au fost afectați de cădere. Animalele au suferit ceea ce am putea numi efectele universale ale căderii [moarte, suferință, adaptări la lupta pentru resurse etc.], dar omul a moștenit și o natură păcătoasă [ceea ce numim depravare]. Depravarea este ca un virus de computer care vine cu fiecare program replicat. Oricine din linia de sânge a lui Adam este afectat de ea. Lui Hristos I S-a cerut să Se întrupeze ca om pentru a fi răscumpărătorul omului din neamul omului, pentru ca moartea Lui să ne poată elibera de blestemul păcatului și al morții, iar învierea Sa să ne poată da promisiunea vieții eterne. Până aici toate bune.

Problemele încep când aducem în discuție posibilitatea existenței extratereștrilor inteligenți care au o latură spirituală. Ar trebui să facem observația că aici vorbim despre inteligență la nivel uman sau peste nivelul uman. Inteligența maimuței, insectei sau delfinului pur și simplu nu contează.

Înainte de a trece mai departe, este nevoie să mă refer la încă un lucru. Am citit odată un argument cu adevărat prost, că dacă extratereștrii mor, înseamnă că merită moartea. Ceea ce ia drept adevărat, înainte de a se demonstra, faptul că animalele merită moartea sau poate că respectivul a folosit un standard dublu pentru a-și apăra punctul de vedere anti-extratereștri, când a vorbit despre ființe inteligente afectate de căderea omului. Cred că este vorba de al doilea caz.

  • Dacă extratereștrii nu sunt inteligenți, sunt animale. Biblia face clar faptul că animalele nu au nevoie să fie mântuite.
Extratereștrii au suflet?

Biblia spune că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu. Mulți cred că a avea minte și o latură spirituală este ceea ce se înțelege prin a fi făcut după chipul lui Dumnezeu; totuși, dacă suntem corecți, și îngerii îndeplinesc aceste caracteristici și s-ar califica și ei ca fiind făcuți după chipul lui Dumnezeu, dacă aceasta ar fi adevărat. Dacă nu cumva a fi purtătorul imaginii lui Dumnezeu nu înseamnă ceva cu totul diferit, cunoscut numai de Însuși Dumnezeu.

Dacă un extraterestru este inteligent, dar îi lipsește latura spirituală… Mai întâi de toate, ar fi o creatură pe care nu am văzut-o niciodată. Am putea să o vedem în forma inteligenței artificiale din viitor. M-am gândit adesea că Apocalipsa 13:15 s-ar putea dovedi a fi o referință profetică la inteligența articifială. M-am ocupat de inteligența artificială într-o povestire intitulată Program greșit. Cred că problema cu inteligența artificială este că ea nu va fi niciodată o inteligență adevărată, ci numai va imita inteligența. Ca atare, dacă problema începe cu imitarea preocupării omenești pentru sufletul său de robot, cred că i-am face bietei ființe un deserviciu, fiindcă după care teorie dobândește suflet un robot, printr-o suficientă complexitate a inteligenței? Dacă răspundem da, spunem acum că roboții sunt făcuți mai degrabă după chipul lui Dumnezeu, decât după chipul omului. Dacă răspundem nu, fiindcă trebuie să renunțăm la absurditatea concluziei afirmative, spunem că inteligența singură nu este suficientă ca să califice pe cineva ca fiind făcut după chipul lui Dumnezeu.

  • În orice caz, dacă extraterestrului îi lipsește latura spirituală, un suflet etern de mântuit, atunci nu are nevoie de mântuire.
Sunt extratereștrii căzuți?

Să spunem că descoperim o creatură care este inteligentă și are o latură spirituală. Rezultă că extratereștrii au nevoie de mântuire? Ei bine, depinde dacă sunt căzuți sau nu și depinde cum au căzut.

Auzim în mod tipic un argument împotriva posibilității vieții extraterestre inteligente, pe baza ideii că efectele căderii lui Adam s-au extins la întregul univers prin mandatul stăpânirii. Ceea ce este destul de adevărat. Problema apare când se susține că efectele căderii implică în mod necesar că extratereștrilor inteligenți care au o latură spirituală li s-ar atribui natura păcătoasă a lui Adam împreună cu efectele căderii, sub care suferă restul creației neadamice; acest păcat atribuit cere atunci ca Isus să Se nască și să fie jertfit pe lumile extraterestre, pentru mântuirea lor. Dar nu rezultă că doar pentru că presupușii extratereștri cu o natură spirituală suferă efectele universale ale căderii, suferă și ceea ce adesea numim „efectele spirituale” ale căderii [adică separarea de Dumnezeu, depravarea etc.], pe care le-am putea numi mai exact „efectele de sânge” ale căderii. Rețineți că nu există o ispășire a păcatului fără vărsare de sânge, tocmai din cauza blestemului care a fost pus peste Adam și descendenții lui. Lui Hristos I S-a cerut să Se întrupeze un răscumpărător de aceeași natură cu omul, pentru a ierta păcatele lui Adam și pentru a curăți linia lui de sânge. Extratereștrii, fiind excluși de la linia de sânge a lui Adam, ar fi excluși de la nevoia de mântuire, ca și de la oportunitatea mântuirii.

  • Dacă nu sunt căzuți, nu au nevoie să fie mântuiți.
Dar dacă extratereștrii au căzut pe cont propriu?

Bineînțeles, chiar dacă nu au căzut cu Adam, dar au căzut pe cont propriu, ei ar putea avea nevoie de mântuire, dar nu sunt cu adevărat relevanți pentru subiectul de față. Dacă au căzut pe cont propriu și nu din cauza păcatului lui Adam, asta este între ei și Creatorul lor; nu între Adam și Creatorul lor.

De dragul argumentului, am putea pune întrebarea dacă lui Hristos I Se cere să fie jertfit în lumea lor, pentru păcatele lor. Nu există deloc o asemenea cerință. Oricât de improbabil, s-ar putea ca mântuirea lor să fie prin Hristosul de pe Terra (Pământul, pentru voi, cei care nu sunteți experți în calculatoare), prin viitorii misionari sau prin revelație supranaturală. S-ar putea ca Dumnezeu să le ofere un mijloc de mântuire cu totul diferit, relevant pentru condițiile căderii lor. Hristos S-ar putea chiar întrupa pe alte lumi ca Dumnezeu-extraterestru, așa cum S-a întrupat pe pământ ca Dumnezeu-om. Aceasta nu ar face din Dumnezeu, precum susțin în mod eronat unii apologeți, un poligam. Nu I-ar da o mireasă pe Terra, o mireasă pe Vulcan și o mireasă pe Gungan, ca să zicem așa, tocmai fiindcă fiecare ființă mântuită de Hristos ar fi integrată în Mireasa lui Hristos [singular].

S-ar putea ca Dumnezeu să nu le ofere nicio modalitate de mântuire. Un apel la egalitate este o eroare bazată pe presupusa premisă a egalității. „Dacă îngerii căzuți ar exista, nefiind din linia de sânge a lui Adam, nu ar putea fi mântuiți prin jertfa lui Hristos. Pare asta corect?” Din nefericire, Biblia răspunde la această întrebare în unul din cele mai ignorate pasaje relevante pentru întrebarea terestră: „Dar cei care nu au auzit niciodată de Isus sau Evanghelia?” Romani 9:14-15 ne amintește că Dumnezeu este suveran, arătând îndurare celor care vrea El și împietrind inimile altora. În aceasta El nu este nedrept, tocmai fiindcă este imposibil să condamni Proiectantul pentru că te-a făcut. Voia lui Dumnezeu se bazează pe omnisciența Lui și numai Dumnezeu este suficient de înțelept ca să cunoască toate motivele. Dacă viața extraterestră ar exista, nu ar conta dacă asta este sau nu corect. Mai important, percepția noastră despre nedreptate nu împiedică în niciun fel posibilitatea vieții extraterestre, căzută sau altfel. În ciuda faptului că sunt inteligenți și posedă o latură spirituală, îngerii căzuți nu par să aibă nevoie de mântuire sau să fie îndreptățiți la mântuire, nici nu au parte de moarte. Aceasta implică faptul că fie a fi făcut după chipul lui Dumnezeu înseamnă altceva decât inteligență și o natură spirituală, fie singurii purtători ai chipului lui Dumnezeu care au nevoie de o jertfă de sânge pentru păcatele lor sunt cei care au moștenit efectele de sânge ale căderii lui Adam.

  • Dacă sunt căzuți independent de păcatul lui Adam, Dumnezeu nu este obligat să-i mântuiască.
Dar dacă extratereștrii sunt căzuți ca rezultat al păcatului lui Adam?

Desigur, în cele din urmă trebuie să luăm în considerare posibilitatea de a descoperi extratereștri inteligenți cu o latură spirituală care au căzut prin păcatul lui Adam. Dacă așa ar sta lucrurile, trebuie să arătăm că nu există nici cea mai mică dovadă în Scriptură că efectele de sânge ale căderii ar fi atribuite cuiva din afara liniei de sânge a lui Adam. Deci da, asta ar fi o mare surpriză pentru toată lumea. Dacă ar fi adevărat, mare parte din ce am spus în secțiunile precedente rămâne adevărat, doar că Dumnezeu le-ar oferi cu siguranță un mijloc de mântuire. Dacă le-ar fi atribuit păcatul lui Adam, dreptatea lui Hristos le-ar putea fi, de asemenea, atribuită, deci nu ar fi necesar ca Hristos să Se întrupeze pe alte lumi. Așa cum a făcut Dumnezeu aici pe Pământ, El le-ar putea da revelație, profeții și un învățător în forma Legii, pentru a-I pregăti pentru Evanghelie. Presupunând că am întâlni așa-zisa viață extraterestră, Dumnezeu ne-ar putea apoi trimite ca misionari cu Evanghelia. Dacă doar vom găsi dovezi ale unei civilizații extraterestre inteligente fără să o întâlnim, am putea specula că Dumnezeu a dat cosmosului Evanghelia jertfei lui Hristos, printr-o revelație validată prin profeții împlinite. Întruparea pe o altă lume ar fi posibilă, fiind poate la fel de confuză pentru băștinași precum sunt pentru noi ideea Trinității și ideea unui Dumnezeu-om, dar realizabilă, luând în considerare că tot Hristos ar fi Cel care S-ar întrupa.

Singura premisă aici este că Biblia spune că Hristos a fost jertfit o dată pentru totdeauna. Anti-extratereștrii tind să traducă acest verset ca însemnând „o dată pentru toți oamenii”. Dacă așa stau lucrurile, atunci ideea unui Hristos întrupat pe altă lume chiar nu este o problemă. Dacă versetul are o aplicație mai largă, că Hristos a murit pentru toți cei care au nevoie de mântuire, atunci o întrupare separată a lui Hristos pe o lume extraterestră nu ar fi necesară.

  • Dacă extratereștrii ar fi căzuți prin păcatul lui Adam, iar Hristos a murit o dată pentru toți cei care au nevoie de mântuire, dreptatea lui Hristos le-ar putea fi atribuită, la fel cum le-ar fi atribuită depravarea lui Adam.
  • Dacă extratereștrii ar fi căzuți prin păcatul lui Adam, iar Hristos a murit o dată numai pentru toți oamenii, Hristos S-ar putea întrupa pe altă lume și ar putea fi ispășirea substitutivă pentru păcatul atribuit [mai degrabă decât pentru păcatul de sânge] al lui Adam.
Concluzii

Mai este nevoie de spus un ultim lucru. Este improbabil că vom întâlni extratereștri căzuți prin Adam. Motivul este simplu: revelația Bibliei face destul de clar că efectele de sânge ale căderii se aplică numai liniei de sânge a lui Adam. De aceea îngerii nu au nevoie de mântuire și nu li se oferă mântuire prin întruparea și jertfa lui Hristos. Îngerii nu au căzut cu Adam; ei au căzut cu totul separat de căderea omului. De fapt, căderea lui Lucifer a precedat-o pe a noastră. Totuși, este destul de clar că efectele de sânge ale căderii se aplică numai omenirii; prin urmare, extratereștrii ar fi necăzuți sau ar fi căzuți pe cont propriu, ei nepunând nicio problemă teologiei creștine și fără a li se cere să fie mântuiți prin jertfa lui Hristos. Mai mult decât atât, entitățile extraterestre cărora le lipsește inteligența și/sau o latură spirituală ar putea să existe în parametri biblici, niciuna dintre ele neavând nevoie de mântuire prin Hristos.

Deci extratereștrii au nevoie de mântuire?

Orice extratereștri pe care i-am întâlni probabil nu ar avea nevoie de ea. Efectele de sânge ale căderii se aplică numai omenirii. Orice extratereștri care au nevoie de mântuire ar fi căzuți pe cont propriu, ceea ce înseamnă că mântuirea lor este între ei și Creatorul lor, care nu este obligat să-i mântuiască în vreun fel sau prin aceleași mijloace acordate omenirii. Cu alte cuvinte, tranzacție separată. Dacă ar fi posibil ca păcatul lui Adam să fie atribuit cuiva care nu este membru al liniei lui de sânge, atunci este la fel de posibil la dreptatea Ultimului Adam să fie atribuită de har, prin credință.

Deci da, dar probabil nu este necesar.

În orice caz, luați-vă câteva minute ca să completați sondajul nostru despre extratereștri, OZN-uri și Biblie de pe Facebook, ca să ne ajutați să aflăm ce cred oamenii despre subiectul vieții extraterestre. Găsiți sondajul la https://apps.facebook.com/my-polls/xtaiyb.

Notă
  1. Pentru un exemplu al acestui punct de vedere, a se vedea articolul Dr. Danny Faulkner Is Belief in Alien Life Harmless? în numărul din octombrie/decembrie 2015 al revistei Answers: answersingenesis.org

[Tony Breeden, Can Aliens Be Saved? or, Extraterrestrial Life and the Christian Author – Part 2. Copyright © 2015 Tony Breeden. Pentru articolul în engleză, clic pe www.tonybreeden.blogspot.ro.]

Pentru un alt articol de Tony Breeden, clic pe Este credința în viața extraterestră inofensivă? De ce greșesc creaționiștii cu privire la extratereștri și Biblie.