de Tony Breeden

Tony Breeden

„Gândul că extratereștii ar putea trăi pe alte planete poate să pară destul de inocent. Dar sub el pândesc pericole teologice întunecate.”

Cu această mică prezentare-reclamă începe articolul Este credința în viața extraterestră inofensivă? al Dr. Danny Faulkner din numărul octombrie/decembrie al Revistei Answers. Ea ne face cunoscut chiar de la început încotro se îndreaptă articolul. Nu este o surpriză. Omuleții verzi sunt ceva rău pentru Biblie.

Concluzia Dr. Faulkner este la fel de categoric aspră cu privire la creștinii care iubesc science-fiction-ul:

„Deci în timp ce vizitele extratereștilor ar putea să dețină un loc distractiv în ficțiunea frivolă, convingerea sinceră că viața există cu adevărat în altă parte poate să aibă ramificații eterne.”

[…] Mai exact, întreabă Dr. Faulkner: „Dat fiind acest tip de publicitate exagerată, ar trebui să le pese creștinilor? Are Biblia ceva de spus?” Sunt întrebări legitime la care toți autorii creștini de SF au nevoie să cunoască răspunsurile. Atât ca predicator, cât și ca apologet și autor de SF, desigur că am explorat aceste întrebări. Primul meu roman, Jonny a venit acasă, prezintă pe copertă prăbușirea unei farfurii zburătoare stereotipe din anii 1950 care a aterizat în fața unei biserici. Scena are de fapt loc în carte.

O să fiu sincer. Autorii creștini de SF și fantezie sunt oaia neagră a ghetoului creștin. Scriem despre extraterești și elfi, despre magie și mutanți cu super-puteri, lucruri care îi fac pe unii creștini să se simtă foarte inconfortabil. Pot să vă spun că noi, autorii creștini de SF și fantezie, ne luăm meseria și credința foarte în serios. Mulți dintre noi ne vedem pe noi înșine ca pe niște apologeți exploratori sau, mai specific, apologeți anticipativi. Anticipăm cum ar putea influența tehnologia și descoperirile viitoare creștinismul tradițional, fiindcă [A] iubim o poveste SF bună și [B] este un mijloc grozav de a pune genul de întrebări inconfortabile care ne permit totuși să anticipăm moduri de fi întotdeauna gata pentru a da un răspuns celor care întreabă în spiritul lui 2 Petru 3:15. Dar când oamenii încep să pună asemenea întrebări, nimeni nu se deranjează să-i întrebe pe cei care au investit o mulțime de timp, punând SF-ului întrebarea „Ce ar fi dacă…?” în ceea ce privește învățătura creștină. Poate din cauză că ficțiunea apologetică se află în ascensiune doar de curând. […]

Trivializarea Evangheliei?

Dr. Faulkner face obiecția că „Un mesaj al Evangheliei care începe cu «Cu mult timp în urmă, într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată…»” trivializează Evanghelia.

La care eu răspund: „Prostii!” Care este diferența dintre a le da astăzi oamenilor Evanghelia spunând: „Cu mult, mult timp în urmă, Hristos S-a născut într-o țară foarte, foarte îndepărtată, a trăit o viață fără păcat și a murit de o moarte crudă, pentru a răscumpăra omenirea de păcatul unui om care a trăit cu și mai mult timp în urmă”? Ce pledoarie specială este aceasta? Unii dintre voi ați auzit relatarea despre eforturile Misiunii Noile Triburi de a ajunge la tribul Mouk din Papua, Noua Guinee. Misionarii au încercat metodele de evanghelizare moderne aproape fără niciun succes. Pentru a ajunge la un popor fără nicio cunoaștere a Bibliei, au început cu două luni de relatări biblice din Vechiul Testament. Numai după ce s-a pus această bază, au început să-i învețe despre Hristos. După ce i-au învățat despre Dumnezeu și Biblie, misionarii Misiunii Noile Triburi i-au învățat despre „creație și Adam și Eva, și alegerea omului de a păcătui. Am explicat cum Dumnezeu a promis un Mântuitor care într-o zi avea să vină să ne elibereze de păcat.” Cum este această situație realmente diferită de a le oferi Evanghelia extratereștilor? Și în timp ce întreb asta, rețineți că poate Dumnezeu le-a dat o revelație și poate chiar o Lege care să acționeze ca un învățător, ca o pregătire pentru a li se spune Evanghelia [Galateni 3:24].

O agendă extraterestră?

Ar trebui să spun că doar fiindcă extratereștii nu sunt interziși de Biblie, nu înseamnă că OZN-urile văzute sunt de origină extraterestră. Există mai multe moduri în care am putea considera OZN-urile.

1. Multe sunt obiecte greșit identificate, de o natură mult mai lumească. Lucruri obișnuite precum nori, baloane meteo, comete, aparate de zbor comerciale sau militare etc. Orice susținător excentric al OZN-urilor care insistă că TOATE sau chiar că majoritatea OZN-urilor reperate sunt adevărate are o credință în OZN-uri realmente nerealistă.

2. Există posibilitatea ca unele să fie programe guvernamentale secrete. Nu, nu folosesc aici refrenul „să studiem amănunțit OZN-urile”. Cred că acest gen de gândire este mai degrabă circular. [OK, nu vedem o navă spațială adevărată, dar vedem OZN-uri guvernamentale bazate pe adevăratele OZN-uri, pe care nu le vedem de fapt… hm?] Acestea ar fi doar nave guvernamentale precum bombardierul secret etc. [De exemplu, monstrul din Flatwoods, despre care mulți au crezut că este fie un extraterestru, fie un OZN, mulți pretind că este o lansare test a unui aparat de aterizare pe Lună, care a eșuat și prin urmare a fost identificat greșit!]

3. Poate că vedem unele dintre „semnele din cer” promise de Hristos Isus ca un semn al zilelor din urmă. Dacă așa stau lucrurile, atunci inventăm puțin când vedem lumini și presupunem că au ființe la bord. În acest caz, am vedea un fenomen natural încă neexplicat [precum fulgerul globular] sau mesageri angelici, ca un semn pentru omul de pe Pământ. Lucrul pe care ar trebui să ni-l amintim aici este să semnele cerești [ca fenomene naturale neexplicate], lucruri precum întunecarea soarelui, Luna devenind de culoarea sângelui, comete, ciudățenii cerești și posibil un anumit gen de fenomen natural care cauzează luminile „OZN-urilor” ar putea fi pur și simplu avertizări – chemări cerești de trezire, dacă vreți – că sfârșitul se apropie.

4. Poate că vedem nave și/sau fenomene extraterestre reale. Știți, ca în cărțile despre OZN-uri și extratereștri. Asta îmi pare cu totul improbabil. În timp ce Biblia nu exclude că al nostru Creator ar fi creat alte ființe ca să locuiască în cosmosul nostru, pare improbabil ca ele să viziteze această planetă de atât de mulți ani, fără să existe o dovadă a apropierii lor de sistemul nostru solar. Pare improbabil să nu știm că ele sunt aici. Pare să nu existe niciun motiv ca ele să fie aici, numai dacă nu ar încerca să ne ia resursele sau chiar planeta. Călătoria spațială [de ani lumină] pare o acțiune prohibitivă pentru orice grup de ființe, deci de ce ar încerca o cucerire a unei rase inferioare tehnologic, ascunzându-se ani de zile în fundal, poziționându-se ca un fel de vastă conspirație subversivă extraterestră? Cred că înțelegeți punctul meu de vedere.

5. Poate că vedem ființe interdimensionale, ceea ce ar explica modul în care pot dispărea și apărea atât de brusc. Ne vine în minte ideea unor ființe angelice ieșind din tărâmul spiritelor și reintrând în el, pentru scurte călătorii în planul material. Fenomentul este în concordanță cu relatările biblice despre îngeri. Precum am discutat înainte, dihotomia^[1] dintre îngeri și extraterești poate să fie un procedeu cosmetic, pentru a distanța creștinismul de paranormal și de alte nonsensuri ciudate.

Deci avem:

1. Lucruri de zi cu zi greșit identificate;

2. Cercetări militare/științifice nepublicate, presupuse a fi extraterestre la origine [adică OZN-uri guvernamentale sau nave terestre făcute de om care nu au fost făcute cunoscute];

3. Fenomene cerești naturale, dar încă neexplicate; cunoscute și ca „semne în cer prezise biblic [adică lumini ale unor OZN-uri];

4. Nave extraterestre reale [oricât de improbabile];

5. Ființe interdimensionale [precum îngeri, căzuți sau de alt fel].

Dintre cele două explicații mai exotice [#4 și #5], înclin spre a doua. Adevăraților extraterești pur și simplu le lipsește un motiv și le lipsesc mijloacele necesare. Pe de altă parte, secole de vederi ale unor OZN-uri și conspirația pe care o implică ele au mai mult sens dacă ei ar fi deja aici, separați doar de granița dintre material și spiritual [adică de o graniță dimensională] și dacă pot face călătorii în dimensiunea materială.

În special dacă punem întrebarea: Cine beneficiază, Dumnezeu sau Diavolul, din tot mai multele reperări de OZN-uri și din credința în creștere în viața extraterestră care le urmează? Conduce aceasta la o credință mai mare în Dumnezeu? Sau la o necredință mai mare? O, înțelegeți poziția mea. În timp ce posibilitatea omuleților verzi nu ar invalida în niciun fel Biblia [și creștinismul], fiindcă Biblia este o relatare a lucrărilor lui Dumnezeu cu OAMENII, ea ar fi popularizată ca o dovadă împotriva creației speciale. De fapt, descoperirea extratereștrilor ar fi o dovadă mai mult în favoarea design-ului inteligent, dat fiind sorții improbabili împotriva apariției de două ori a vieții! Dar până când creaționiștilor li s-ar da cuvântul ca să corecteze aceste noțiuni, evoluționiștii vor fi făcut deja manevre și vor fi recrutat din nou pe acei evoluționiști teiști intimidați [sau creaționiștii progresivi sau oricum i-ați numi pe acești adepți ai compromisului], ca să susțină că bunii creștini cred cu adevărat într-o formă de evoluție și, la urma urmei, nu cred în creație. Pioni.

Voi dezvolta scenariul. Asta cred eu că se poate întâmpla.

Cred că îngerii căzuți pot poza ca extraterești și, în cele din urmă, vor „ieși din dulap” și vor înșela lumea că ei ne-au dat naștere și ne-au supravegheat și ne vor ajuta acum în următorul stadiu al evoluției. Cred că ei vor iniția o epurare a credințelor religioase și filozofice care îi contrazic, în numele progresului evoluționist. Semințele vor fi fost deja plantate [credința religioasă este echivalentul evoluționist al copilăriei, și ateismul este un fel de maturizare]. Atât evoluționiștii, cât și creaționiștii progresivi vor fi satisfăcuți, din moment ce atât evoluției, cât și identității, li se vor da crezare [ați evoluat conform design-ului nostru inteligent, muritorilor]. Dacă răpirea are loc înainte sau în același timp cu apariția lor, ei pot să pretindă că dispariția creștinilor este parte a epurării inițiale. Ei pot să învingă obiecțiile morale față de o asemenea curățare religioasă invocând ideea că, într-un sens, suntem proprietatea lor, deoarece ei ne-au proiectat [ușor accentuat], iar pe lângă aceasta noi, creștinii, eram un fel de regres evoluționar sau aveam un defect mental/evoluționar care infecta omenirea și ne reținea de la a ajunge la supraomul evoluționar [puternic accentuat].

Cred că această posibilitate este un bun candidat la „puternica rătăcire” care va fi trimisă lumii în timpul necazului cel mare.

Chiar și așa, problema identității OZN-urilor și a credinței în vizitele extratereștilor pe această planetă este destul de independentă de întrebarea dacă extratereștii ar putea să existe și dacă ei contrazic revelația Bibliei. I-aș avertiza pe creaționiști să nu folosească apelul la emoții bazat pe cea dintâi posibilitate, pentru a condamna luarea în considerare a celei de a doua.

Pericolul prezent

Cred cu tărie că o respingere inconștientă a ideii vieții extraterestre undeva în univers pe baza alarmismului va duce doar la mărirea eficienței înșelăciunii satanice care înconjoară credința în extraterești. În special dacă organizațiile creaționiste influente continuă să insiste pe crearea unei false dihotomii între creștinismul biblic și posibilitatea vieții extraterestre. A spune oamenilor că Biblia spune ceea ce aproape că nu are nimic de spus va pune asupra Evangheliei o potențială piatră de poticnire, dacă lucrul pe care îl tăgăduim noi se va dovedi la urma urmei adevărat.

Deci concluzia cu privire la această chestiune este următoarea:

• Viața extraterestră fără rațiune nu reprezintă nicio amenințare pentru creștinism. Descoperirea ei doar ar confirma că Biblia este o revelațue geocentrică^[2] pentru omenire.

• Posibilitatea extratereștilor cu rațiune necăzuți există, fiindcă îngerii necăzuți există; asemenea extraterești ar fi afectați de blestem, dar nu ar avea nevoie de mântuire.

• Extratereștilor cu rațiune care au căzut separat de căderea lui Adam nu li s-ar oferi neapărat harul arătat omenirii pentru mântuire: Dumnezeu nu poate fi contestat fiindcă împlinește dreptatea, în loc să ofere îndurare.

• Ființele cu rațiune căzute care au căzut împreună cu Adam nu au nevoie ca Hristos să moară pentru ele pe fiecare lume căzută; Hristos a murit odată pentru totdeauna, deci dacă li s-a imputat depravarea omului, înseamnă că dreptatea lui Hristos ar putea, de asemenea, să le fie atribuită.

Singurele circumstanțe în care viața extraterestră ar putea fi cu adevărat o problemă pentru creștinism apar numai dacă creștini bine intenționați iau, în mod greșit, absența vieții extraterestre ca pe o prezicere a Bibliei.

^[1] Dihotomie = diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial.

^[2] Geocentric = care are Pământul drept centru

[Tony Breeden, Is Belief In Alien Life Harmless? Why Creationists Are Wrong About Aliens And The Bible. Copyright © 2015 Tony Breeden. Pentru un alt articol al lui Tony, clic aici.]

de Tony Breeden

Tony Breeden

Noi, autorii de science fiction creștin, trebuie să ne punem o mulțime de întrebări ciudate. De exemplu, când ne întrebăm: „Dar dacă am descoperi forme inteligente de viață extraterestră?” aproape sigur ne trezim punându-ne o altă întrebare: „Extratereștrii pot fi mântuiți?”

Credeți sau nu, există site-uri de apologetică care încearcă să abordeze chiar această chestiune. Cele mai multe dintre ele au un defect fatal: fac afirmații dogmatice despre ceva cu privire la care Scripturile păstrează tăcerea. Și anume, ele susțin în mod dogmatic că extratereștrii nu există [cu excepția „ficțiunii frivole¹”]. Ele spun ceva ce este puternic sugerat de Scriptură și sar la concluzia de a prezenta acel ceva drept o anticipare sigură a unei viziuni biblice despre lume. Ceea ce este o exagerare de cel mai rău gen și, dacă vom descoperi cu adevărat viață extraterestră, o asemenea încredere exagerată va da naștere la o piatră de poticnire pentru Evanghelie, când așa ceva nu ar fi trebuit să existe. În multe cazuri, asemenea site-uri sunt obligate să susțină această declarație exagerată din cauza unor concluzii logice eronate.

Reținând acestea, vreau să examinez întrebarea dacă extratereștrii pot fi mântuiți, într-o manieră logică, consecventă, din perspectivă biblică.

Au extratereștrii nevoie de mântuire?

Înainte de a ne întreba dacă extratereștrii pot fi mântuiți, cred că este nevoie să ne întrebăm dacă au nevoie să fie mântuiți. Întreaga idee că extratereștrii au nevoie să fie mântuiți se bazează pe ideea că păcatul lui Adam a afectat întregul cosmos, fiindcă i s-a dat stăpânire peste toată creația. Un rege cade, iar regatul lui suferă. Până aici toate bune. Imediat observăm o diferență în modul în care animalele și oamenii au fost afectați de cădere. Animalele au suferit ceea ce am putea numi efectele universale ale căderii [moarte, suferință, adaptări la lupta pentru resurse etc.], dar omul a moștenit și o natură păcătoasă [ceea ce numim depravare]. Depravarea este ca un virus de computer care vine cu fiecare program replicat. Oricine din linia de sânge a lui Adam este afectat de ea. Lui Hristos I S-a cerut să Se întrupeze ca om pentru a fi răscumpărătorul omului din neamul omului, pentru ca moartea Lui să ne poată elibera de blestemul păcatului și al morții, iar învierea Sa să ne poată da promisiunea vieții eterne. Până aici toate bune.

Problemele încep când aducem în discuție posibilitatea existenței extratereștrilor inteligenți care au o latură spirituală. Ar trebui să facem observația că aici vorbim despre inteligență la nivel uman sau peste nivelul uman. Inteligența maimuței, insectei sau delfinului pur și simplu nu contează.

Înainte de a trece mai departe, este nevoie să mă refer la încă un lucru. Am citit odată un argument cu adevărat prost, că dacă extratereștrii mor, înseamnă că merită moartea. Ceea ce ia drept adevărat, înainte de a se demonstra, faptul că animalele merită moartea sau poate că respectivul a folosit un standard dublu pentru a-și apăra punctul de vedere anti-extratereștri, când a vorbit despre ființe inteligente afectate de căderea omului. Cred că este vorba de al doilea caz.

• Dacă extratereștrii nu sunt inteligenți, sunt animale. Biblia face clar faptul că animalele nu au nevoie să fie mântuite.

Extratereștrii au suflet?

Biblia spune că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu. Mulți cred că a avea minte și o latură spirituală este ceea ce se înțelege prin a fi făcut după chipul lui Dumnezeu; totuși, dacă suntem corecți, și îngerii îndeplinesc aceste caracteristici și s-ar califica și ei ca fiind făcuți după chipul lui Dumnezeu, dacă aceasta ar fi adevărat. Dacă nu cumva a fi purtătorul imaginii lui Dumnezeu nu înseamnă ceva cu totul diferit, cunoscut numai de Însuși Dumnezeu.

Dacă un extraterestru este inteligent, dar îi lipsește latura spirituală… Mai întâi de toate, ar fi o creatură pe care nu am văzut-o niciodată. Am putea să o vedem în forma inteligenței artificiale din viitor. M-am gândit adesea că Apocalipsa 13:15 s-ar putea dovedi a fi o referință profetică la inteligența articifială. M-am ocupat de inteligența artificială într-o povestire intitulată Program greșit. Cred că problema cu inteligența artificială este că ea nu va fi niciodată o inteligență adevărată, ci numai va imita inteligența. Ca atare, dacă problema începe cu imitarea preocupării omenești pentru sufletul său de robot, cred că i-am face bietei ființe un deserviciu, fiindcă după care teorie dobândește suflet un robot, printr-o suficientă complexitate a inteligenței? Dacă răspundem da, spunem acum că roboții sunt făcuți mai degrabă după chipul lui Dumnezeu, decât după chipul omului. Dacă răspundem nu, fiindcă trebuie să renunțăm la absurditatea concluziei afirmative, spunem că inteligența singură nu este suficientă ca să califice pe cineva ca fiind făcut după chipul lui Dumnezeu.

• În orice caz, dacă extraterestrului îi lipsește latura spirituală, un suflet etern de mântuit, atunci nu are nevoie de mântuire.

Sunt extratereștrii căzuți?

Să spunem că descoperim o creatură care este inteligentă și are o latură spirituală. Rezultă că extratereștrii au nevoie de mântuire? Ei bine, depinde dacă sunt căzuți sau nu și depinde cum au căzut.

Auzim în mod tipic un argument împotriva posibilității vieții extraterestre inteligente, pe baza ideii că efectele căderii lui Adam s-au extins la întregul univers prin mandatul stăpânirii. Ceea ce este destul de adevărat. Problema apare când se susține că efectele căderii implică în mod necesar că extratereștrilor inteligenți care au o latură spirituală li s-ar atribui natura păcătoasă a lui Adam împreună cu efectele căderii, sub care suferă restul creației neadamice; acest păcat atribuit cere atunci ca Isus să Se nască și să fie jertfit pe lumile extraterestre, pentru mântuirea lor. Dar nu rezultă că doar pentru că presupușii extratereștri cu o natură spirituală suferă efectele universale ale căderii, suferă și ceea ce adesea numim „efectele spirituale” ale căderii [adică separarea de Dumnezeu, depravarea etc.], pe care le-am putea numi mai exact „efectele de sânge” ale căderii. Rețineți că nu există o ispășire a păcatului fără vărsare de sânge, tocmai din cauza blestemului care a fost pus peste Adam și descendenții lui. Lui Hristos I S-a cerut să Se întrupeze un răscumpărător de aceeași natură cu omul, pentru a ierta păcatele lui Adam și pentru a curăți linia lui de sânge. Extratereștrii, fiind excluși de la linia de sânge a lui Adam, ar fi excluși de la nevoia de mântuire, ca și de la oportunitatea mântuirii.

• Dacă nu sunt căzuți, nu au nevoie să fie mântuiți.

Dar dacă extratereștrii au căzut pe cont propriu?

Bineînțeles, chiar dacă nu au căzut cu Adam, dar au căzut pe cont propriu, ei ar putea avea nevoie de mântuire, dar nu sunt cu adevărat relevanți pentru subiectul de față. Dacă au căzut pe cont propriu și nu din cauza păcatului lui Adam, asta este între ei și Creatorul lor; nu între Adam și Creatorul lor.

De dragul argumentului, am putea pune întrebarea dacă lui Hristos I Se cere să fie jertfit în lumea lor, pentru păcatele lor. Nu există deloc o asemenea cerință. Oricât de improbabil, s-ar putea ca mântuirea lor să fie prin Hristosul de pe Terra (Pământul, pentru voi, cei care nu sunteți experți în calculatoare), prin viitorii misionari sau prin revelație supranaturală. S-ar putea ca Dumnezeu să le ofere un mijloc de mântuire cu totul diferit, relevant pentru condițiile căderii lor. Hristos S-ar putea chiar întrupa pe alte lumi ca Dumnezeu-extraterestru, așa cum S-a întrupat pe pământ ca Dumnezeu-om. Aceasta nu ar face din Dumnezeu, precum susțin în mod eronat unii apologeți, un poligam. Nu I-ar da o mireasă pe Terra, o mireasă pe Vulcan și o mireasă pe Gungan, ca să zicem așa, tocmai fiindcă fiecare ființă mântuită de Hristos ar fi integrată în Mireasa lui Hristos [singular].

S-ar putea ca Dumnezeu să nu le ofere nicio modalitate de mântuire. Un apel la egalitate este o eroare bazată pe presupusa premisă a egalității. „Dacă îngerii căzuți ar exista, nefiind din linia de sânge a lui Adam, nu ar putea fi mântuiți prin jertfa lui Hristos. Pare asta corect?” Din nefericire, Biblia răspunde la această întrebare în unul din cele mai ignorate pasaje relevante pentru întrebarea terestră: „Dar cei care nu au auzit niciodată de Isus sau Evanghelia?” Romani 9:14-15 ne amintește că Dumnezeu este suveran, arătând îndurare celor care vrea El și împietrind inimile altora. În aceasta El nu este nedrept, tocmai fiindcă este imposibil să condamni Proiectantul pentru că te-a făcut. Voia lui Dumnezeu se bazează pe omnisciența Lui și numai Dumnezeu este suficient de înțelept ca să cunoască toate motivele. Dacă viața extraterestră ar exista, nu ar conta dacă asta este sau nu corect. Mai important, percepția noastră despre nedreptate nu împiedică în niciun fel posibilitatea vieții extraterestre, căzută sau altfel. În ciuda faptului că sunt inteligenți și posedă o latură spirituală, îngerii căzuți nu par să aibă nevoie de mântuire sau să fie îndreptățiți la mântuire, nici nu au parte de moarte. Aceasta implică faptul că fie a fi făcut după chipul lui Dumnezeu înseamnă altceva decât inteligență și o natură spirituală, fie singurii purtători ai chipului lui Dumnezeu care au nevoie de o jertfă de sânge pentru păcatele lor sunt cei care au moștenit efectele de sânge ale căderii lui Adam.

• Dacă sunt căzuți independent de păcatul lui Adam, Dumnezeu nu este obligat să-i mântuiască.

Dar dacă extratereștrii sunt căzuți ca rezultat al păcatului lui Adam?

Desigur, în cele din urmă trebuie să luăm în considerare posibilitatea de a descoperi extratereștri inteligenți cu o latură spirituală care au căzut prin păcatul lui Adam. Dacă așa ar sta lucrurile, trebuie să arătăm că nu există nici cea mai mică dovadă în Scriptură că efectele de sânge ale căderii ar fi atribuite cuiva din afara liniei de sânge a lui Adam. Deci da, asta ar fi o mare surpriză pentru toată lumea. Dacă ar fi adevărat, mare parte din ce am spus în secțiunile precedente rămâne adevărat, doar că Dumnezeu le-ar oferi cu siguranță un mijloc de mântuire. Dacă le-ar fi atribuit păcatul lui Adam, dreptatea lui Hristos le-ar putea fi, de asemenea, atribuită, deci nu ar fi necesar ca Hristos să Se întrupeze pe alte lumi. Așa cum a făcut Dumnezeu aici pe Pământ, El le-ar putea da revelație, profeții și un învățător în forma Legii, pentru a-I pregăti pentru Evanghelie. Presupunând că am întâlni așa-zisa viață extraterestră, Dumnezeu ne-ar putea apoi trimite ca misionari cu Evanghelia. Dacă doar vom găsi dovezi ale unei civilizații extraterestre inteligente fără să o întâlnim, am putea specula că Dumnezeu a dat cosmosului Evanghelia jertfei lui Hristos, printr-o revelație validată prin profeții împlinite. Întruparea pe o altă lume ar fi posibilă, fiind poate la fel de confuză pentru băștinași precum sunt pentru noi ideea Trinității și ideea unui Dumnezeu-om, dar realizabilă, luând în considerare că tot Hristos ar fi Cel care S-ar întrupa.

Singura premisă aici este că Biblia spune că Hristos a fost jertfit o dată pentru totdeauna. Anti-extratereștrii tind să traducă acest verset ca însemnând „o dată pentru toți oamenii”. Dacă așa stau lucrurile, atunci ideea unui Hristos întrupat pe altă lume chiar nu este o problemă. Dacă versetul are o aplicație mai largă, că Hristos a murit pentru toți cei care au nevoie de mântuire, atunci o întrupare separată a lui Hristos pe o lume extraterestră nu ar fi necesară.

• Dacă extratereștrii ar fi căzuți prin păcatul lui Adam, iar Hristos a murit o dată pentru toți cei care au nevoie de mântuire, dreptatea lui Hristos le-ar putea fi atribuită, la fel cum le-ar fi atribuită depravarea lui Adam.

• Dacă extratereștrii ar fi căzuți prin păcatul lui Adam, iar Hristos a murit o dată numai pentru toți oamenii, Hristos S-ar putea întrupa pe altă lume și ar putea fi ispășirea substitutivă pentru păcatul atribuit [mai degrabă decât pentru păcatul de sânge] al lui Adam.

Concluzii

Mai este nevoie de spus un ultim lucru. Este improbabil că vom întâlni extratereștri căzuți prin Adam. Motivul este simplu: revelația Bibliei face destul de clar că efectele de sânge ale căderii se aplică numai liniei de sânge a lui Adam. De aceea îngerii nu au nevoie de mântuire și nu li se oferă mântuire prin întruparea și jertfa lui Hristos. Îngerii nu au căzut cu Adam; ei au căzut cu totul separat de căderea omului. De fapt, căderea lui Lucifer a precedat-o pe a noastră. Totuși, este destul de clar că efectele de sânge ale căderii se aplică numai omenirii; prin urmare, extratereștrii ar fi necăzuți sau ar fi căzuți pe cont propriu, ei nepunând nicio problemă teologiei creștine și fără a li se cere să fie mântuiți prin jertfa lui Hristos. Mai mult decât atât, entitățile extraterestre cărora le lipsește inteligența și/sau o latură spirituală ar putea să existe în parametri biblici, niciuna dintre ele neavând nevoie de mântuire prin Hristos.

Deci extratereștrii au nevoie de mântuire?

Orice extratereștri pe care i-am întâlni probabil nu ar avea nevoie de ea. Efectele de sânge ale căderii se aplică numai omenirii. Orice extratereștri care au nevoie de mântuire ar fi căzuți pe cont propriu, ceea ce înseamnă că mântuirea lor este între ei și Creatorul lor, care nu este obligat să-i mântuiască în vreun fel sau prin aceleași mijloace acordate omenirii. Cu alte cuvinte, tranzacție separată. Dacă ar fi posibil ca păcatul lui Adam să fie atribuit cuiva care nu este membru al liniei lui de sânge, atunci este la fel de posibil la dreptatea Ultimului Adam să fie atribuită de har, prin credință.

Deci da, dar probabil nu este necesar.

Notă

1. Pentru un exemplu al acestui punct de vedere, a se vedea articolul Dr. Danny Faulkner Is Belief in Alien Life Harmless? în numărul din octombrie/decembrie 2015 al revistei Answers: answersingenesis.org

[Tony Breeden, Can Aliens Be Saved? or, Extraterrestrial Life and the Christian Author – Part 2. Copyright © 2015 Tony Breeden. Articolul în engleză a fost publicat pe site-ul www.tonybreeden.blogspot.ro, unde nu mai este disponibil. Pentru un alt articol al lui Tony, clic aici.]

„Există un secret, Valerian, pe care vreau să ți-l spun. Am ca iubit un înger al lui Dumnezeu, care îmi păzește cu gelozie trupul.”

Cecilia cu iubitul ei, un înger care pretindea a fi de la „dumnezeu”.

Este o informație de pe site-ul romano-catolic Catholic Culture. Sfânta Cecilia a murit ca martiră în jurul anului 200 d.Hr. Mormântul ei a fost descoperit prin 820 d.Hr. Dar Papa nu a deschis mormântul înainte de 1599, când rămășițele ei au fost exhumate.

Rămășițele au fost exhumate la o mie patru sute de ani după moarte. Acum o figură de ceară este adorată și venerată în Biserica Sfintei Cecilia din Trastevere, în Roma.

Iată ce a scris Catholic Culture:

„În 1599 mormântul a fost deschis, iar trupul ei a fost găsit într-un sicriu din lemn de chiparos. Era neputrezit, ca și cum de-abia și-ar fi dat sufletul.

Cecilia a dus o viață de rugăciune și meditație și se legase să rămână virgină pentru totdeauna, dar un tânăr pe nume Valerian, bazându-se pe aprobarea părinților ei, a sperat că se va căsători cu ea. Când a sosit noaptea nunții, ea s-a destăinuit lui Valerian:

«Există un secret, Valerian, pe care vreau să ți-l spun. Am ca iubit un înger al lui Dumnezeu, care îmi păzește cu gelozie trupul.»”

2 Corinteni 11:14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.

„Valerian a promis să creadă în Hristos dacă i se va permite să-l vadă pe înger. Cecilia i-a explicat că era imposibil fără botez, iar Valerian a consimțit să fie botezat.

După ce a fost botezat de Papa Urban și s-a întors, «a găsit-o pe Cecilia în mica ei cameră, cufundată în rugăciune, iar lângă ea pe îngerul lui Dumnezeu, stând în picioare. Când Valerian l-a văzut pe înger, a fost cuprins de o mare teroare.» Îngerul le-a înmânat un buchet de trandafiri înfocați și liliac alb ca zăpada, ca răsplată pentru dragostea pentru castitate a Ceciliei, un buchet care avea să nu se ofilească, dar care avea să fie vizibil numai pentru cei care iubesc castitatea. Ca o favoare în plus, Valerian s-a rugat stăruitor pentru convertirea fratelui său Tiburtius.”

Sursa: Catholic Culture

O copie de piatră a „sfintei” este păstrată în mormântul unei bazilici cu numele ei din Roma.

Comentariul meu:

Multe povești oficiale despre „sfinții catolici” sunt grotești. Altele se bazează clar pe mitologie, iar unele sunt pură fantezie. În spatele tuturor se află puteri oculte condamnabile, care îl conduc pe om la idolatrie. Păcatul nerușinat este prezentat ca „sfințenie”.

Povestea despre „Cecilia lui Satan” este printre aceste povești nerușinate. Că o femeie care a trăit în jurul anului 200 d.Hr. a avut un înger ca iubit. În mod clar era în înger întunecat, un înger al lui Lucifer.

Povestea se contrazice pe sine, cum fac în mod obișnuit poveștile false. O doamnă care pretindea că este „virgină” nu ar fi trebuit să aibă un iubit. Nici măcar un înger.

Romani 8:37-39 „Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Biblia ne avertizează cu privire la îngerii căzuți, trimișii lui Satan. Cu siguranță ei sunt în jurul nostru, încercând să ne înșele și chiar să ne demonizeze.

Fiți atenți! Nu flirtați cu puterile oculte. Biserica Romano-Catolică este în mod sigur o locuință a demonilor, marea prostituată. Misteriosul Babilon cu sediul la Vatican.

Scris de Ivar

[Ivar Fjeld, St. Cecilia had an angel of Lucifer as her lover. Copyright 2013 © Ivar Fjeld.]

Întrebare: „Ce spune Biblia despre nimburi?”

Răspuns: Un nimb, numit și aureolă, este o formă geometrică, de obicei de forma unui disc, cerc, inel sau de forma unei structuri de raze. În mod tradițional, nimbul reprezintă o lumină strălucitoare în jurul sau deasupra capului unei persoane divine sau sacre. Dat fiind că nimburile nu se găsesc nicăieri în Biblie, care este originea lor în creștinism?

Interesant, cuvântul „nimb” vine din cuvântul grecesc pentru arie de treierat. Pe acele arii mergeau boii în cerc, într-un cerc continuu pe pământ, făcând o cărare circulară, de forma pe care acum o asociem cu nimburile. Multe societăți antice, inclusiv egiptenii, indienii și romanii, foloseau un semn circular pentru a sugera forțele supranaturale la lucru, precum îngerii.

În artă, nimburile au apărut inițial ca discuri de aur schițate pe capul unei figuri. Nimbul zugrăvea o sferă de lumină radiind din capul persoanei, sugerând că subiectul se afla într-o stare mistică sau, uneori, doar că era foarte inteligent. Datorită formei și culorii sale, nimbul era, de asemenea, asociat cu soarele și învierea. În secolul al patrulea, nimbul a ajuns să fie folosit pe cale largă în arta creștină standard. Esențialmente, el era folosit pentru a marca o figură ca fiind în împărăția luminii. În modul cel mai obișnuit, Isus și Fecioara Maria sunt zugrăviți cu nimburi, alături de îngeri. De fapt, nimburile se găsesc în formele de artă din toată lumea. Uneori, în special în Răsărit, se folosesc coroane în loc de nimburi, dar înțelesul este același: sfințenie, inocență și putere spirituală.

Hristos și Sfântul Mina. Icoană coptică din Egipt, secolul 6, Muzeul Luvru

Fără a se găsi în Biblie, nimbul este atât păgân, cât și necreștin în origine. Cu multe secole înainte de Hristos, indigenii își împodobeau capul cu o coroană de pene, pentru a reprezenta relația lor cu zeul soare. Nimbul penelor pe cap simboliza cercul luminii, care înfățișa divinitatea strălucitoare a zeului pe cer. Drept rezultat, acei oameni au ajuns să creadă că adoptarea unui asemenea nimb sau a unei asemenea aureole îi transforma într-un fel de ființe divine.

Totuși, destul de interesant, înainte de perioada lui Hristos acest simbol fusese deja folosit nu numai de grecii eleniști în 300 î.Hr., ci și de budiști, chiar din primul secol d.Hr. În arta elenistică și romană, zeul soare, Helios, și împărații romani apăreau adesea cu o coroană de raze. Din cauza originii sale păgâne, forma nimbului a fost evitată în arta creștină timpurie, dar un simplu nimb circular a fost adoptat de împărații romani pentru portrele lor oficiale.

De la mijlocul secolului al patrulea, Hristos a fost zugrăvit cu acest atribut imperial, iar zugrăvirea simbolului Său, Mielul lui Dumnezeu, prezenta, de asemenea, nimbul. În secolul al cincilea, nimburile le erau atribuite uneori îngerilor, dar până în secolul al șaselea nimbul nu a devenit ceva obișnuit pentru Fecioara Maria și alți sfinți. O perioadă, în timpul secolului al cincilea, persoane eminente în viață erau înfățișate cu nimburi pătrate.

Apoi, în timpul Evului Mediu, nimbul a fost folosit regulat în reprezentările lui Hristos, ale îngerilor și sfinților. Adesea nimbul lui Hristos era împărțit în sferturi de liniile unei cruci sau gravat cu trei benzi, interpretate a semnifica poziția Sa în Trinitate. Nimburile rotunde erau folosite în mod tipic pentru a-i desemna pe sfinți, însemnând că acei oameni erau considerați înzestrați spiritual. O cruce în interiorul nimbului este folosită cel mai adesea pentru a-L reprezenta pe Isus. Nimburile triunghiulare sunt folosite pentru reprezentările Trinității. Nimburile pătrate sunt folosite pentru a înfățișa personaje în viață, neobișnuit de sfinte.

Precum am afirmat la început, nimbul a fost folosit cu mult înainte de era creștină. A fost o invenție a eleniștilor în 300 î.Hr. și nu se găsește nicăieri în Scripturi. De fapt, Biblia nu ne dă vreun exemplu că cineva a primit ca dar un nimb. Mai curând, nimbul provine din formele artei profane a tradițiilor seculare antice.

[What does the Bible say about halos? Copyright © Got Questions Ministries.]

de Marion H. Reynolds, Jr.

Ceea ce urmează este o listă parțială a practicilor păgâne, nescripturale, care au devenit parte a dogmei romano-catolice de-a lungul unei perioade de șaptesprezece secole. Unele date prezentate sunt aproximate. În multe cazuri, aceste erezii au fost dezbătute ani de zile înainte de a li se da statutul de credințe cerute:

1. Rugăciuni pentru morți… 300 d.Hr.
2. Facerea semnului crucii… 300 d.Hr.
3. Venerarea îngerilor și a sfinților morți… 375 d.Hr.
4. Folosirea imaginilor în închinare… 375 d.Hr.
5. Mesa ca celebrare zilnică… 394 d.Hr.
6. Începutul premăririi Mariei; termenul „Mama lui Dumnezeu” aplicat la Consiliul de la Efes… 431 d.Hr.
7. Ungerea extremă (ultimele rituri)… 526 d.Hr.
8. Doctrina purgatoriului – Gregorie… 593 d.Hr. I
9. Rugăciuni către Maria și sfinții morți… 600 d.Hr.
10. Închinarea la cruce, imagini și relicve… 786 d.Hr.
11. Canonizarea sfinților morți… 995 d.Hr.
12. Celibatul preoților… 1079 d.Hr.
13. Rozariul… 1090 d.Hr.
14. Indulgențele… 1190 d.Hr.
15. Transsubstanțierea – Inocențiu III… 1215 d.Hr.
16. Confesiunea păcatelor șoptită la ureche unui preot… 1215 d.Hr.
17. Adorarea azimei (ostiei)… 1220 d.Hr.
18. Paharul interzis oamenilor la împărtășanie… 1414 d.Hr.
19. Purgatoriul proclamat ca dogmă… 1439 d.Hr.
20. Doctrina celor Șapte Sacramente confirmată… 1439 d.Hr.
21. Tradiția declarată ca autoritate egală cu Biblia de către Conciliul de la Trent… 1545 d.Hr.
22. Cărțile apocrife adăugate Bibliei… 1546 d.Hr.
23. Imaculata concepție a Mariei… 1854 d.Hr.
24. Infailabilitatea papei în probleme de credință și moravuri, proclamată de Conciliul de la Vatican… 1870 d.Hr.
25. Adormirea Fecioarei Maria (înălțarea ei trupească la ceruri la puțin timp după moarte)… 1950 d.Hr.
26. Maria proclamată Mama Bisericii Romano-Catolice… 1965 d.Hr.

[Extras din Marion H. Reynolds, Jr., The Truth About Roman Catholicism. Copyright © Fundamental Evangelistic Association.]