Archive for Articole

Ce spune Biblia despre nimburi?

Întrebare: „Ce spune Biblia despre nimburi?”

Răspuns: Un nimb, numit și aureolă, este o formă geometrică, de obicei de forma unui disc, cerc, inel sau de forma unei structuri de raze. În mod tradițional, nimbul reprezintă o lumină strălucitoare în jurul sau deasupra capului unei persoane divine sau sacre. Dat fiind că nimburile nu se găsesc nicăieri în Biblie, care este originea lor în creștinism?

Interesant, cuvântul „nimb” vine din cuvântul grecesc pentru arie de treierat. Pe acele arii mergeau boii în cerc, într-un cerc continuu pe pământ, făcând o cărare circulară, de forma pe care acum o asociem cu nimburile. Multe societăți antice, inclusiv egiptenii, indienii și romanii, foloseau un semn circular pentru a sugera forțele supranaturale la lucru, precum îngerii.

În artă, nimburile au apărut inițial ca discuri de aur schițate pe capul unei figuri. Nimbul zugrăvea o sferă de lumină radiind din capul persoanei, sugerând că subiectul se afla într-o stare mistică sau, uneori, doar că era foarte inteligent. Datorită formei și culorii sale, nimbul era, de asemenea, asociat cu soarele și învierea. În secolul al patrulea, nimbul a ajuns să fie folosit pe cale largă în arta creștină standard. Esențialmente, el era folosit pentru a marca o figură ca fiind în împărăția luminii. În modul cel mai obișnuit, Isus și Fecioara Maria sunt zugrăviți cu nimburi, alături de îngeri. De fapt, nimburile se găsesc în formele de artă din toată lumea. Uneori, în special în Răsărit, se folosesc coroane în loc de nimburi, dar înțelesul este același: sfințenie, inocență și putere spirituală.

Hristos și Sfântul Mina. Icoană coptică din Egipt, secolul 6, Muzeul Luvru

Hristos și Sfântul Mina. Icoană coptică din Egipt, secolul 6, Muzeul Luvru

Fără a se găsi în Biblie, nimbul este atât păgân, cât și necreștin în origine. Cu multe secole înainte de Hristos, indigenii își împodobeau capul cu o coroană de pene, pentru a reprezenta relația lor cu zeul soare. Nimbul penelor pe cap simboliza cercul luminii, care înfățișa divinitatea strălucitoare a zeului pe cer. Drept rezultat, acei oameni au ajuns să creadă că adoptarea unui asemenea nimb sau a unei asemenea aureole îi transforma într-un fel de ființe divine.

Totuși, destul de interesant, înainte de perioada lui Hristos acest simbol fusese deja folosit nu numai de grecii eleniști în 300 î.Hr., ci și de budiști, chiar din primul secol d.Hr. În arta elenistică și romană, zeul soare, Helios, și împărații romani apăreau adesea cu o coroană de raze. Din cauza originii sale păgâne, forma nimbului a fost evitată în arta creștină timpurie, dar un simplu nimb circular a fost adoptat de împărații romani pentru portrele lor oficiale.

De la mijlocul secolului al patrulea, Hristos a fost zugrăvit cu acest atribut imperial, iar zugrăvirea simbolului Său, Mielul lui Dumnezeu, prezenta, de asemenea, nimbul. În secolul al cincilea, nimburile le erau atribuite uneori îngerilor, dar până în secolul al șaselea nimbul nu a devenit ceva obișnuit pentru Fecioara Maria și alți sfinți. O perioadă, în timpul secolului al cincilea, persoane eminente în viață erau înfățișate cu nimburi pătrate.

Apoi, în timpul Evului Mediu, nimbul a fost folosit regulat în reprezentările lui Hristos, ale îngerilor și sfinților. Adesea nimbul lui Hristos era împărțit în sferturi de liniile unei cruci sau gravat cu trei benzi, interpretate a semnifica poziția Sa în Trinitate. Nimburile rotunde erau folosite în mod tipic pentru a-i desemna pe sfinți, însemnând că acei oameni erau considerați înzestrați spiritual. O cruce în interiorul nimbului este folosită cel mai adesea pentru a-L reprezenta pe Isus. Nimburile triunghiulare sunt folosite pentru reprezentările Trinității. Nimburile pătrate sunt folosite pentru a înfățișa personaje în viață, neobișnuit de sfinte.

Precum am afirmat la început, nimbul a fost folosit cu mult înainte de era creștină. A fost o invenție a eleniștilor în 300 î.Hr. și nu se găsește nicăieri în Scripturi. De fapt, Biblia nu ne dă vreun exemplu că cineva a primit ca dar un nimb. Mai curând, nimbul provine din formele artei profane a tradițiilor seculare antice.

[What does the Bible say about halos? Copyright © Got Questions Ministries. Pentru articolul în engleză, clic pe www.gotquestions.org.]

Adevărul despre romano-catolicism: Practicile păgâne

de Marion H. Reynolds, Jr.

Ceea ce urmează este o listă parțială a practicilor păgâne, nescripturale, care au devenit parte a dogmei romano-catolice de-a lungul unei perioade de șaptesprezece secole. Unele date prezentate sunt aproximate. În multe cazuri, aceste erezii au fost dezbătute ani de zile înainte de a li se da statutul de credințe cerute:

  1. Rugăciuni pentru morți… 300 d.Hr.
  2. Facerea semnului crucii… 300 d.Hr.
  3. Venerarea îngerilor și a sfinților morți… 375 d.Hr.
  4. Folosirea imaginilor în închinare… 375 d.Hr.
  5. Mesa ca celebrare zilnică… 394 d.Hr.
  6. Începutul premăririi Mariei; termenul „Mama lui Dumnezeu” aplicat la Consiliul de la Efes… 431 d.Hr.
  7. Ungerea extremă (ultimele rituri)… 526 d.Hr.
  8. Doctrina purgatoriului – Gregorie… 593 d.Hr. I
  9. Rugăciuni către Maria și sfinții morți… 600 d.Hr.
  10. Închinarea la cruce, imagini și relicve… 786 d.Hr.
  11. Canonizarea sfinților morți… 995 d.Hr.
  12. Celibatul preoților… 1079 d.Hr.
  13. Rozariul… 1090 d.Hr.
  14. Indulgențele… 1190 d.Hr.
  15. Transsubstanțierea – Inocențiu III… 1215 d.Hr.
  16. Confesiunea păcatelor șoptită la ureche unui preot… 1215 d.Hr.
  17. Adorarea azimei (ostiei)… 1220 d.Hr.
  18. Paharul interzis oamenilor la împărtășanie… 1414 d.Hr.
  19. Purgatoriul proclamat ca dogmă… 1439 d.Hr.
  20. Doctrina celor Șapte Sacramente confirmată… 1439 d.Hr.
  21. Tradiția declarată ca autoritate egală cu Biblia de către Conciliul de la Trent… 1545 d.Hr.
  22. Cărțile apocrife adăugate Bibliei… 1546 d.Hr.
  23. Imaculata concepție a Mariei… 1854 d.Hr.
  24. Infailabilitatea papei în probleme de credință și moravuri, proclamată de Conciliul de la Vatican… 1870 d.Hr.
  25. Adormirea Fecioarei Maria (înălțarea ei trupească la ceruri la puțin timp după moarte)… 1950 d.Hr.
  26. Maria proclamată Mama Bisericii Romano-Catolice… 1965 d.Hr.

[Extras din Marion H. Reynolds, Jr., The Truth About Roman Catholicism. Copyright © Fundamental Evangelistic Association. Pentru articolul în engleză, clic pe www.truthfulwords.org.]

Science fiction-ul creștin: Limitele călătoriei în timp

de Tony Breeden

Tony Breeden

Tony Breeden

Pentru motive de neînțeles [OK, citeam unul din romanele lui Tim Chaffey din Cronicile adevărului], acum câteva zile m-am trezit gândindu-mă la călătoria în timp. Fie că v-ați dat seama sau nu, este cam complicat să abordezi călătoria în timp într-un roman creștin. De ce? Fiindcă fie că te ocupi de trecut sau de viitor, noi [ca scriitori] trebuie să ținem cont de suveranitatea lui Dumnezeu.

Când ne referim la viitor, trebuie să ne asigurăm că luăm în considerare profețiile biblice încă neîmplinite, chiar dacă povestea noastră nu se ocupă de evenimentele respective. De exemplu, nu putem scrie un roman în care viitorul Pământ este distrus, iar omenirea se mută în stele, fiindcă profețiile din Biblie ne spun că Israelul și Orientul Mijlociu vor juca roluri importante în zilele din urmă. Pentru a da un alt exemplu, dacă vei călători într-un viitor în care omenirea a colonizat alte planete, poate că vei vrea să te întrebi cum va arăta revenirea lui Hristos în spațiu și timp! Vreau să spun, cum ar arăta apariția lui Hristos pe cerul de la răsărit pe o altă planetă, pe Lună sau chiar pe o stație spațială orbitală?

Putem, de asemenea, să ne întrebăm cât de departe ne va permite Dumnezeu să călătorim în viitor. Este rezonabil să credem că perioada în care nu mai există întristare, lacrimi, nici moarte, ar fi dincolo de vremea omenirii păcătoase, pur și simplu fiindcă intruziunea unui călător în timp ar schimba acea stare de lucruri instantaneu!

Bineînțeles, avem mult mai mare camp de acțiune în călătoria în timp în viitor decât atunci când facem incursiuni în trecut; cu puțină creativitate, putem explica evenimentele din profețiile viitoare în povestea noastră, fiindcă acele evenimente de fapt nu s-au întâmplat încă, în timp ce istoria trecută este de neschimbat.

Fiind creaționist, înțeleg că unele tipuri de călătorie în timp în trecut sunt destul de mult dincolo de limitele preocupării romancierului creștin. Pentru începători, nu te poți întoarce în timp milioane de ani, fiindcă timpul însuși a început doar cu 6000 de ani în urmă [cu unul sau două secole în plus sau în minus]. Nu poți călători dincolo de timp. Timpul este drumul pe care călătorește un călător în timp. El este legat de limitările timpului. Deci cel mai departe ne-am putea întoarce la începutul timpului în sine.

M-am întrebat dacă am putea merge în trecut ca să vedem zilele creației. La prima vedere parte să fie o posibilitate ispititoare, dar apoi realizăm că Dumnezeu numește fiecare zi „bună” la sfârșitul ei și „foarte bună” la sfârșitul zilei a șaptea. Prezența unor călători în timp păcătoși, chiar dacă am fi noncorporali și nu am putea interacționa cu mediul din punct de vedere fizic, ar face imposibilă o asemenea declarație. De asemenea, trebuie să facem observația că omul păcătos a fost împiedicat să intre în Eden prin serafimi. Nu ar fi nefondat să sugerăm că aceasta îi împiedică și pe călătorii în timp să intre în Eden. Căderea omului ar acționa atunci ca o barieră spațiu-timp pentru călătorul în timp. Dacă am vrea să folosim călătoria în timp pentru a vedea zilele creației, am fi limitați la un anume gen de tehnologie care ne-ar permite să vedem în trecut fără să fim acolo.

Dar lumea post-edenică dinaintea potopului? Nimic revelat în Scriptură nu împiedică de fapt pe cineva să meargă în timp înapoi în vremea aceea, deci să vedem dacă asta poate afecta cursul istoriei. În mod firesc, ne preocupă trei chestiuni asociate: efectul de fluture, paradoxul și istoriile alternative. Efectul de fluture este ideea că adierea din aripa unui fluture din New York poate conduce la un tsunami în Tokyo. Când este aplicat timpului, el este adesea legat de idei evoluționiste. De exemplu, Ray Bradbury a scris o povestire intitulată „Un sunet de tunet”, în care un vânător de vânat mare, călător în timp, numit Eckels, calcă pe un fluture în „epoca dinozaurilor” fictională a unui evoluționist, ceea ce are ca rezultat schimbări într-o alegere, în comportamentul zilnic și chiar în felul în care sunt scrise cuvintele. De exemplu, să ne imaginăm că mașina timpului aterizează pe vreun biet om de genul lui Dorothy Gale a lui Frank Baum, iar aceasta conduce la faptul că al Doilea Război Mondial este câștigat de Germania lui Hitler, nu de aliați. Tocmai am creat o istorie alternativă, în sprijinul popularului serial TV Sliders. Din nefericire, acest gen de efect de fluture încalcă suveranitatea lui Dumnezeu. Biblia zugrăvește o imagine a lui Dumnezeu, ca orchestrând evenimentele importante ale istoriei pentru scopurile Sale. Dacă evenimentele importante din lume se schimbă ca rezultat al interacțiunii unui călător în timp cu trecutul, pe câte de distractivă sau instructivă ar putea fi o asemenea poveste, totuși am renunțat la o bază biblică în scrierea noastră. Conceptul istoriilor alternative sau al multiuniversurilor este un concept evoluționist, care sugerează că axa noastră a timpului este doar una dintr-un număr infinit de axe ale timpului, într-un număr infinit de universuri. Stephen Hawking a prezentat ipoteza multiuniversurilor ca pe un mod de a avea universul nostru bine creat, fără a trebui să recunoaștem o Primă Cauză supranaturală necauzată.

Precum am spus, multiuniversurile și istoriile alternative încalcă suveranitatea lui Dumnezeu, pentru că sugerează că lucrurile nu au trebuit să decurgă conform voii lui Dumnezeu. De fapt, ar trebui să facem observația că un călător în timp s-ar trezi că este împiedicat să schimbe trecutul imuabil. La cea mai rea extremă, s-ar putea ca măgarul sau câinele lui să îl avertizeze că drumul pe care îl alege sfârșește cu un înger care îl va omorî înainte să ajungă la destinație! Sugerez că nici nu va ajunge aproape de a schimba istoria în detalii minore. Dacă Dumnezeu va permite călătoria în timp, în suveranitatea Lui va lua în considerare acțiunile călătorului în timp, în curgerea istoriei așa cum o cunoaștem noi. Descoperirea călătoriei în timp ar putea fi o poveste în sine!

Acum ar trebui să spunem că interacțiunea cu lumea căzută dinainte de potop oricum nu ar avea mare efect asupra lumii moderne, fiindcă orice făptură vie în ale cărei nări era suflare de viață a murit de pe fața pământului când a venit potopul, cu excepția lui Noe și a familiei lui. Omenirea dinaintea potopului era alcătuită mai mult sau mai puțin din „morți umblători”, din punct de vedere practic S. F. Ar trebui să spun că scoaterea unui om căzut din lumea dinainte de potop ar trebui să fie imposibilă, din punctul de vedere al suveranității lui Dumnezeu. Dacă oamenii de atunci au ales să ignore avertizarea lui Dumnezeu și să găsească siguranță pe arcă, nu există un motiv pentru a presupune că ar fi preferat în schimb o mașină a timpului.

De asemenea, ar trebui să fim atenți să evităm paradoxul. De exemplu, imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar permite unui călător în timp să-l omoare pe Noe înainte ca primul lui copil să se nască. Aceasta ar crea un paradox, în care un călător în timp, descendent al lui Noe, cum suntem noi toți, ar împiedica construirea arcei, care a permis omenirii să continue și să dea naștere călătorului în timp. Precum am afirmat, eu nu cred că Dumnezeu, în suveranitatea Lui, ar permite să se întâmple un asemenea lucru. Dacă Dumnezeu va permite călătoria în timp și va lua în considerare acțiunile călătorului în timp în planul Lui suveran, putem, de asemenea, să presupunem că Dumnezeu nu îi va îngădui călătorului în timp să se întoarcă în trecut și să-și împiedice propria-i naștere sau inventarea mașinii timpului sau un anumit episod al călătoriei în timp etc. Cu alte cuvinte, ce s-a făcut, s-a făcut.

Scrierea unui roman despre călătoria în timp, păstrând în minte suveranitatea lui Dumnezeu, ar fi provocatoare, pentru a nu spune mai mult, în special dacă un călător în timp ar face mai mult de o incursiune într-o anumită perioadă de timp, dar răsplata merită efortul atenției sporite necesare.

Dacă aveți gânduri despre călătoria în timp în science fiction-ul creștin, mi-ar plăcea să le aud.

Tony, defGen.org

Autor al viitorului roman science fiction cu un super-erou, Johnny Came Home.

[Tony Breeden, Christian Science Fiction: The Limits of Time Travel. Copyright © Tony Breeden. Pentru articolul în engleză, clic pe www.johnlazarus.wordpress.com.]

Poți viziona aici filmul Zbor de fluture, care are ca temă călătoria în timp.

Clic pe linkurile de mai jos!

Este posibilă călătoria în timp?

O teologie a călătoriei în timp

Spune Biblia ceva despre posibilitatea călătoriei în timp?

Este posibilă călătoria în timp?

Nu cu mult timp în urmă au existat niște rapoarte că unii oameni de știință consideră că în prezent călătoria în timp este pe cale să devină realitate.

Călătoria în timp pare realizabilă. Totuși, ea tot ar fi riscantă, deoarece chiar și numai la o fracțiune din viteza luminii, dacă am intra în coliziune cu un fir de praf, ne-am face bucăți. Am avea nevoie de o navă indestructibilă ca să fie posibilă.

Iar Einstein a spus că nimic nu ar putea depăși viteza luminii, ceea ce – dacă este adevărat – pune o altă problemă. Unii oameni de știință au teoretizat despre o particulă subatomică numită „tahion”, care se presupune că poate depăși viteza luminii, dar până acum nu există dovezi că există.

De aceea scriitorii moderni de science-fiction, în locul călătoriei cu viteza luminii folosesc acum teoria „găurii de vierme”, care sunt practic găuri negre care acționează ca o scurtătură, printr-o „gaură albă”. (Strict vorbind, găurile albe sunt pur ipotetice, iar găurile negre s-a dovedit că există în mod empiric, ce să mai spunem despre problemele care ar apărea pentru orice ar fi, din nefericire, aspirat în ele.)

De asemenea, repercursiunile etice ale călătoriei în timp ar fi înspăimântătoare. Dacă un om imoral ar pune mâna pe tehnologie, atunci istoria, așa cum o cunoaștem, ar înceta să existe. Fiecare decizie pe care o luăm are în cele din urmă un impact asupra a orice și a oricui din lume, chiar dacă, datorită localizării noastre limitate și timpului nostru limitat, noi nu îl putem percepe.

Este adevărat, voința liberă este o responsabilitate puternică și serioasă, de aceea Dumnezeu a încredințat-o numai creației făcute după chipul Său.

Zbor de flutureCeea ce se leagă de „teoria haosului”. Filmul Zbor de fluture, deși este ficțiune, măcar arată problemele etice ale călătoriei în timp.

Oamenii, cu intelectul și experiența lor limitată, nu pot să înțeleagă, nici să prevadă rezultatul acțiunilor lor, motiv pentru care, cred eu, Dumnezeu nu a le-permis călătoria în timp ființelor muritoare supuse greșelilor, nici chiar ființelor nemuritoare precum îngerii; fiindcă dacă Satan ar fi știut că răstignirea lui Isus va conduce la înfrângerea lui, cu cunoașterea pe care o are în prezent, atunci s-ar fi întors în timp ca să-L omoare pe Isus sau chiar pe Adam.

Diavolul a făcut mai multe încercări de a se împotrivi planului lui Dumnezeu, dar numai bazat pe ceea ce a revelat Dumnezeu, de exemplu, Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei că, deși au adus păcatul în lume, El Însuși va oferi un Mântuitor prin „sămânța femeii” – nașterea din fecioară. De aceea Diavolul și cei căzuți ai lui au încercat să polueze genele umane în Geneza 6 prin violarea femeilor, producând astfel nefilimii, ființe puternice, jumătate umane, jumătate angelice, de unde și-au luat eroii și „zeii” religiile păgâne și miturile. [Geneza 6 nu vorbește despre violarea fiicelor oamenilor de către fiii lui Dumnezeu. N. trad.]  (Un gând care ne întristează sunt cuvintele lui Isus că zilele dinaintea venirii Lui vor fi ca zilele lui Noe.) Fiindcă veni vorba, acesta a fost unul din motivele potopului – rămăseseră puțini oameni adevărați. Asta ar trebui luat în considerare de către cei care folosesc potopul ca o scuză (de autoapărare) pentru a nu crede în Dumnezeu.

Un alt exemplu este cel când Dumnezeu a afirmat că Mântuitorul Se va naște ca evreu. Atunci Satan a acționat, atacându-i de-a lungul istoriei, până în zilele noastre. Nu există un alt motiv logic și rațional pentru care această minoritate este atât de urâtă, calomniată și prezentată într-o lumină falsă de către lume, în afară de biblica rațiune că Satan este „dumnezeul” acestei lumi. (Pentru mai multe informații vezi acest articol de Terry James.)

Este un fapt că de fiecare dată Satan a dat greș și va continua să o facă, fiindcă îi lipsește omnisciența de a vedea încontro merge istoria și îi lipsește omnipotența de a se întoarce în timp pentru a-și corecta greșelile, ceea ce mă conduce la argumentul care urmează.

Cel puțin abilitatea de a merge în trecut este imposibilă, dat fiind că acel timp/spațiu este o a patra dimensiune a creației și are astfel limitările sale (de exemplu, timpul este linear și poate merge numai înainte).

Ceea ce nu este același lucru cu a spune că teoretic, de dragul argumentului, ar fi imposibil să aruncăm o privire la evenimente din trecut sau prezent.

Totuși, dată fiind legea cauzei și efectului (cauza este întotdeauna mai mare decât efectul), aceasta atrage după sine că sursa acestei abilități ar fi omnipotentă. De aceea Dumnezeu îi consideră pe ocultiști a fi o urâciune. Pentru că eternitatea Îi aparține numai lui Iahve. El este Alfa și Omega. Numai El, fiind în afara timpului și spațiului (constructe finite, create), vede trecutul, prezentul și viitorul toate odată.

Deși demonii, având o inteligență și o putere mai mari decât noi, pot fi convingători, trebuie luat în considerare că „adevărații” mediumi nu pot „nimeri” de fiecare dată. Asta fiindcă demonilor, ca și oamenilor, le lipsește abilitatea de a cunoaște viitorul. Gândiți-vă că situațiile când mediumii „nimeresc” se referă aproape invariabil la o tragedie (de exemplu, o crimă), ceea ce este destul de grăitor, dat fiind că „ghizii lor spirituali” au fost cei care au cauzat răul de la bun început. Când a câștigat ultima oară doamna Cleo la loterie?

Chiar este un subiect fascinant și provocator, dar, în cele din urmă, sunt convins că nu este posibilă călătoria în timp… Cel puțin de partea aceasta a eternității.

[Is Time Travel Possible? Copyright © Jesus Answers. Pentru articolul în engleză, clic pe www.thewhyman.jesusanswers.com.]

Poți viziona aici filmul Zbor de fluture, care are ca temă călătoria în timp.

Clic pe linkurile de mai jos!

O teologie a călătoriei în timp

Science fiction-ul creștin: Limitele călătoriei în timp

Spune Biblia ceva despre posibilitatea călătoriei în timp?

De ce prosperă mişcarea carismatică în Africa?

de Conrad Mbewe

Conrad Mbewe este pastorul Bisericii Baptiste Kabwata din Zambia.

Conrad Mbewe este pastorul Bisericii Baptiste Kabwata din Zambia.

Multe explicații s-au dat pentru răspândirea mișcării carismatice în Africa. Mulți au văzut aceasta ca pe o revărsare plină de putere a Duhului Sfânt. În timp ce probabil că există mai mult decât un singur motiv, vreau să prezint propria-mi observație cu privire la asta, fiindcă merită. În această postare pe blog nu mă refer la vechea formă conservatoare de penticostalism, reprezentată cândva de bisericile Adunările lui Dumnezeu. Am în minte forma extremă din prezent, care se ivește peste noapte sub fiecare tufă și sub fiecare copac din Africa. Cum se poate explica fenomenul?

Cred că un motiv pentru care mişcarea carismatică din Africa se extinde ca un foc în pădure scăpat de sub control se datorează faptului că nu a pus sub semnul întrebării perspectiva africano-religioasă asupra lumii, ci în schimb a adoptat-o. Pur și simplu a botezat-o cu versete biblice și termeni creştini, care anterior înseamnau ceva cu totul diferit.

Viziunea spirituală africană asupra lumii

Să vă explic la ce mă refer. Viziunea spirituală africană asupra lumii are patru piloni:

  1. Dumnezeu;
  2. îngerii şi demonii;
  3. duhurile strămoşilor;
  4. omul.

Pe baza acestei realităţi, africanii nu pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu, aşa cum fac mulți din lumea occidentală. Pentru un african adevăratul Dumnezeu este prezent. El este Creatorul, Conducătorul şi Susţinătorul suprem al întregului univers.

Mai degrabă, în viziunea spirituală africană asupra lumii, deși Dumnezeu este prezent, El Se află la mare distanţă. Între El şi noi, ca ființe omenești, se află două nivele în lumea spirituală. Unul este nivelul îngerilor şi al demonilor (adică îngerii răi), iar celălalt – care este și mai aproape de noi – este cel al spiritelor morţilor.

Prin urmare, deși Dumnezeu este o Ființă binevoitoare, iubitoare și plină de grijă, dacă fiinţele care se află în cele două nivele între Dumnezeu şi noi nu sunt îmbunate, binecuvântările Lui nu pot ajunge la noi. Astfel este important ca spiritele strămoşilor să fie îmbunate, iar demonii să fie învinşi. Numai în acest mod pot veni binecuvântările lui Dumnezeu peste noi.

De aceea în religiile tradiționale africane vracii africani au un cuvânt de spus. Ei sunt oamenii cu puterea misterioasă de a pătrunde în cele două nivele, care pot pune la locul lor forţele din ambele nivele spirituale. Ei ne spun ce trebuie să facem pentru a împăca spiritele strămoşilor. Ei se luptă, de asemenea, în locul nostru cu demonii, prin transe la miezul nopții, dansuri şi tămâieri.

Deci când o persoană se îmbolnăveşte de o boală de lungă durată, nu obţine un loc de muncă, nu îşi găseşte un soț sau o soţie sau nu poate avea copii, nu are succes în afaceri etc., atunci pur și simplu merge la vraci, care este singurul capabil să privească în lumea spirituală. I se spune că este frustrat fie de spiritul unei persoane decedate, fie de un spirit rău.

Uneori dușmanul este o persoană în viaţă. Totuși, motivul pentru care acest individ în viață pare să aibă o influenţă misterioasă asupra vieții tale se datorează faptului că el a pătruns în cele două nivele (ale strămoşilor decedați sau ale spiritelor rele), iar tu nu ai pătruns. Cu ajutorul unui vraci puternic, îl poți păcăli în aceste două nivele, iar binecuvântările lui Dumnezeu pot să se revărse imediat în viaţa ta.

Orice s-ar întâmpla, puterea vraciului nu constă în explicarea adevărului, ci într-un delir irațional. Autoritatea lui asupra minții oamenilor constă în secretomania lui sinistră și în capacitatea lui de a te scoate din minţi, după care te declară eliberat. Desigur, aceasta nu se face niciodată din mărinimie. Plătești pentru serviciile lui.

Interpretarea mișcării carismatice

Nu vreau să fiu rău, dar ceea ce a făcut mişcarea carismatică modernă din Africa a fost să preia pur și simplu întreaga suprastructură eronată a viziunii religioase africane și să o mascheze cu versete biblice aplicate greșit și cu termeni creştini. Singura diferenţă constă în faptul că nivelul spiritelor strămoşilor morți şi nivelul spiritelor rele a devenit acum un amestec confuz. Din cauza aceasta este luat de bun nonsensul că demonii devin soţi spirituali sau soţii spirituale şi distrug căsătoriile! [Totuși, aceasta nu este o idee absurdă. N. trad.] Este şi motivul pentru care erezia blestemelor generaţionale a ajuns atât de răspândită. În mintea noastră, este posibil ca ghinionul din nivelul celor decedaţi să treacă asupra celor vii. [Dar blestemul aflat asupra unei generații, chiar a mai multor generații, este o învățătură biblică, nu falsă. N. trad.]

În cercurile carismatice africane, „omul lui Dumnezeu” a preluat rolul vraciului. El este înconjurat de o putere misterioasă, care îi permite să pătrundă în cele două nivele ale spiritelor unde noi, muritorii de mai mică importanță, nu putem pătrunde. Astfel, dacă în ciuda rugăciunilor noastre binecuvântările nu se revarsă, putem să ne ducem pentru ajutor direct la el acasă sau la biserica lui. Ceea ce explică aglomeraţia din aceste cercuri. Mulțimile nu caută pe cineva care să le explice felul în care pot găsi iertarea lui Dumnezeu. Ele vor ca „omul lui Dumnezeu” să se roage pentru ele.

Aceasta explică și de ce „oamenii lui Dumnezeu” joacă un rol atât de important în gândirea devotaților acestor cercuri. În evanghelismul generației dinainte, „oamenii lui Dumnezeu” erau în primul rând vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, dar în noua structură ei sunt în primul rând preoţi care intră în sanctuarele lăuntrice pentru a ne aduce binecuvântări.

Ceea ce explică și de ce răspunsul la aproape orice problemă pe care îl primești de la „oamenii lui Dumnezeu” este „eliberarea” și „deschiderea”. Dumnezeu vrea să te binecuvânteze, dar este nevoie să pătrunzi în aceste nivele de necucerit, înainte ca binecuvântările să ajungă la tine. Rugăciunile „omului lui Dumnezeu” vor aduce eliberare, deoarece el reuşeşte să pătrundă în acele nivele în întâlnirea de rugăciune de peste noapte sau pe deal. Cine se poate îndoi că aceste două cuvinte [eliberarea şi deschiderea, n. trad.] au devenit termenii cheie ai acestei mişcări?

Aceasta explică și de ce rugăciunea este literalmente o luptă în cadrul mişcării carismatice moderne din Africa. De fapt, cei care se roagă sunt numiți „luptători în rugăciune”. Cu toate că încep prin a I se adresa lui Dumnezeu, după primele secunde Îl pierd din vedere și încep să se lupte cu propriile lor puteri împotriva spiritelor din aceste nivele de necucerit. Limbajul este aproape întotdeauna: „Legăm orice spirit necurat în Numele lui Isus! Eliberăm Duhul care rupe orice jug în Numele lui Isus!”

„Luptătorii în rugăciune” strigă cât pot de tare şi intonează Numele lui Isus. Transpiră puternic când intră în lupta îndrăzneață cu spiritele, încordându-și fiecare muşchi al ființei, până obţin biruinţa (după cum cred ei). Ceea ce se întâmplă atunci când ajung la Dumnezeu, iar binecuvântările Lui încep să se revărse. Aceasta nu este nimic altceva decât viziunea tradiţională religioasă africană, stropită cu un strat subțire de creştinism.

Observaţi, de asemenea, că învăţătura nu este un punct forte al mişcării carismatice moderne din Africa. Principalii ei susţinători supravieţuiesc cu ajutorul câtorva versete permanent repetate, interpretate greșit: „Prin rănile Lui suntem tămăduiţi” sau „Noi nu suntem coadă, ci cap” etc. Nu se depun absolut deloc eforturi pentru ca Scriptura să fie studiată corect. Dimpotrivă, intonându-se anumite fraze și aducând oamenii într-un fel de transă, la fel cum fac și vracii, se pune stăpânire pe gândirea oamenilor. Oamenilor le place starea aceasta şi plătesc pentru ea! „Oamenii lui Dumnezeu” ajung extrem de bogaţi, în timp ce mulțimile vin în număr tot mai mare la ei.

Acesta nu este creștinism

Ceea ce mă îngrijorează este că faptul este atât de evident, încât mă întreb de ce nu ne dăm seama. Sau, în caz că vedem, de ce nu îi avertizăm pe creştini? Pentru că ne plac mulțumile, am îngăduit ca religia africană tradiţională să intre în biserică pe uşa din spate. Adevărul a ajuns o victimă a acestui fapt. De aceea nu mă bucur de înmulțirea bisericilor – sau a misiunilor – sub acest stindard.

Trebuie să facem auzit mesajul că acesta nu este creștinism. Ştiu că abordarea aceasta ne umple bisericile şi școlile duminicale, încât trebuie să ne înmulțim slujbele la biserică ca să primim mulțimile. Dar nu este creştinism. Nu duce în rai. Este doar un strat subțire peste religia care se află pe pământul african din vremuri imemoriale, pe care creștinismul ar fi trebuit să o înlocuiască. Am pierdut credinţa creştină, ținând Biblia în mână și folosind câteva din cuvintele ei. Este un lucru foarte trist.

Biblia nu ne învaţă că Dumnezeu este atât de departe de noi, încât nu ne poate binecuvânta, dacă nu vin niște oameni puternici care să ne dea o deschidere la El. Nu! Biblia vorbeşte despre un Dumnezeu aproape de noi. Singura barieră între noi și Dumnezeu este păcatul nostru, iar Isus S-a ocupat de el prin moartea Sa pe cruce.

Când ne rugăm, suntem în sala tronului harului divin, vorbind direct cu Dumnezeu. Nu este nevoie să ne adresăm demonilor și spiritelor ancestrale înainte de a pătrunde la El. Nu avem nevoie să intonăm și să sărim de jur împrejur ca vracii în jurul focului, la lumina lunii, până la miezul nopții. Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc. Numai păcatul nostru ne poate împiedica rugăciunile.

Ascultați! Îngerii și demonii există, dar nu sunt un nivel spiritual de neînvins, care să necesite ca cineva să aibă ungerea, pentru a străbate acel nivel, înainte ca noi să putem accesa binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei sunt pur și simplu fiinţe care fie împlinesc poruncile lui Dumnezeu, fie pe ale Diavolului. Ei nu se află între noi și Dumnezeu!

În cele din urmă, nu avem nevoie de „oameni ai lui Dumnezeu” care să îşi pună în fiecare duminică mâinile peste noi (sau la întâlnirile de vineri noaptea sau pe dealurile de la marginea orașelor noastre), ca să primim binecuvântările lui Dumnezeu. Există un singur Mijlocitor între Dumnezeu și noi – Acesta este Omul Isus Cristos. Toţi ceilalţi sunt impostori și trebuie respinşi cu disprețul pe care îl merită.

[Conrad Mbewe, Why is the Charismatic Movement Thriving in Africa? Copyright © 2013 Conrad Mbewe. Pentru articolul în engleză, clic pe www.conradmbewe.com.]

Pentru un alt articol al pastorului Conrad Mbewe, clic aici.