Întrebare: „Ce spune Biblia despre nimburi?”
Răspuns: Un nimb, numit și aureolă, este o formă geometrică, de obicei de forma unui disc, cerc, inel sau de forma unei structuri de raze. În mod tradițional, nimbul reprezintă o lumină strălucitoare în jurul sau deasupra capului unei persoane divine sau sacre. Dat fiind că nimburile nu se găsesc nicăieri în Biblie, care este originea lor în creștinism?
Interesant, cuvântul „nimb” vine din cuvântul grecesc pentru arie de treierat. Pe acele arii mergeau boii în cerc, într-un cerc continuu pe pământ, făcând o cărare circulară, de forma pe care acum o asociem cu nimburile. Multe societăți antice, inclusiv egiptenii, indienii și romanii, foloseau un semn circular pentru a sugera forțele supranaturale la lucru, precum îngerii.
În artă, nimburile au apărut inițial ca discuri de aur schițate pe capul unei figuri. Nimbul zugrăvea o sferă de lumină radiind din capul persoanei, sugerând că subiectul se afla într-o stare mistică sau, uneori, doar că era foarte inteligent. Datorită formei și culorii sale, nimbul era, de asemenea, asociat cu soarele și învierea. În secolul al patrulea, nimbul a ajuns să fie folosit pe cale largă în arta creștină standard. Esențialmente, el era folosit pentru a marca o figură ca fiind în împărăția luminii. În modul cel mai obișnuit, Isus și Fecioara Maria sunt zugrăviți cu nimburi, alături de îngeri. De fapt, nimburile se găsesc în formele de artă din toată lumea. Uneori, în special în Răsărit, se folosesc coroane în loc de nimburi, dar înțelesul este același: sfințenie, inocență și putere spirituală.
Fără a se găsi în Biblie, nimbul este atât păgân, cât și necreștin în origine. Cu multe secole înainte de Hristos, indigenii își împodobeau capul cu o coroană de pene, pentru a reprezenta relația lor cu zeul soare. Nimbul penelor pe cap simboliza cercul luminii, care înfățișa divinitatea strălucitoare a zeului pe cer. Drept rezultat, acei oameni au ajuns să creadă că adoptarea unui asemenea nimb sau a unei asemenea aureole îi transforma într-un fel de ființe divine.
Totuși, destul de interesant, înainte de perioada lui Hristos acest simbol fusese deja folosit nu numai de grecii eleniști în 300 î.Hr., ci și de budiști, chiar din primul secol d.Hr. În arta elenistică și romană, zeul soare, Helios, și împărații romani apăreau adesea cu o coroană de raze. Din cauza originii sale păgâne, forma nimbului a fost evitată în arta creștină timpurie, dar un simplu nimb circular a fost adoptat de împărații romani pentru portrele lor oficiale.
De la mijlocul secolului al patrulea, Hristos a fost zugrăvit cu acest atribut imperial, iar zugrăvirea simbolului Său, Mielul lui Dumnezeu, prezenta, de asemenea, nimbul. În secolul al cincilea, nimburile le erau atribuite uneori îngerilor, dar până în secolul al șaselea nimbul nu a devenit ceva obișnuit pentru Fecioara Maria și alți sfinți. O perioadă, în timpul secolului al cincilea, persoane eminente în viață erau înfățișate cu nimburi pătrate.
Apoi, în timpul Evului Mediu, nimbul a fost folosit regulat în reprezentările lui Hristos, ale îngerilor și sfinților. Adesea nimbul lui Hristos era împărțit în sferturi de liniile unei cruci sau gravat cu trei benzi, interpretate a semnifica poziția Sa în Trinitate. Nimburile rotunde erau folosite în mod tipic pentru a-i desemna pe sfinți, însemnând că acei oameni erau considerați înzestrați spiritual. O cruce în interiorul nimbului este folosită cel mai adesea pentru a-L reprezenta pe Isus. Nimburile triunghiulare sunt folosite pentru reprezentările Trinității. Nimburile pătrate sunt folosite pentru a înfățișa personaje în viață, neobișnuit de sfinte.
Precum am afirmat la început, nimbul a fost folosit cu mult înainte de era creștină. A fost o invenție a eleniștilor în 300 î.Hr. și nu se găsește nicăieri în Scripturi. De fapt, Biblia nu ne dă vreun exemplu că cineva a primit ca dar un nimb. Mai curând, nimbul provine din formele artei profane a tradițiilor seculare antice.
[What does the Bible say about halos? Copyright © Got Questions Ministries.]