„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:32

Levitic 18:22-24 „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. Să nu te culci cu o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie. Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră.”

Contrar cu ceea ce vrea să creadă comunitatea homosexuală, oamenii nu se nasc homosexuali sau lesbiene. Dumnezeu nu te-a făcut aşa şi El nu crede că este OK. Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva, nu pe Adam şi Ştefan! Să ne uităm la câteva versete şi să vedem ce are de spus Dumnezeu.

Nu, nu sunt bigot, nici homofob. Sunt un credincios care crede în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi dacă Biblia spune că este greşit, este greşit. Dacă citeşti aceasta şi crezi că te urăsc, vei simţi ură.

Romani 1:16-32 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”

Acum, aşa cum vedem aici din cuvintele lui Dumnezeu, homosexualitatea nu este de la Dumnezeu. Dacă eşti homosexual, Dumnezeu te iubeşte, dar nu aprobă ce faci, indiferent ce îţi spun predicatorii sau Casa Albă!

Dumnezeu i-a îngăduit lui Satan să aibă control asupra ta, după cum vezi în versetele 26 şi 27. Dacă o persoană se naşte aşa, de ce au fost eliberaţi atât de mulţi de perversiune, prin sângele lui Isus? Dacă te aştepţi să mergi în cer când trăieşti astfel, din nefericire te înşeli.

1 Corinteni 16:9-10 „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Iuda 1:7 „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.”

Dumnezeu a distrus Sodoma şi Gomora pentru perversiunea care avea loc. Poţi să citeşti tu însuţi despre aceasta în Geneza 18:1-19:29.

Geneza 13:13 „Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.”

Geneza 19:1-5 „Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă.” Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”

Ce te face să crezi că Dumnezeu Şi-a schimbat părerea? Fum şi pucioasă poate că nu cad din cer, dar boala pe care Dumnezeu a îngăduit-o, este sigur că pătrunde în mediul tău! Este greşit, este dezgustător şi este imoral. Dacă eşti homosexual sau lesbiană, eşti sub stăpânirea demonilor şi ai nevoie să fii eliberat.

Isus aşteaptă să-I ceri să intre în viaţa ta. Te va curăţa de perversiune. Cere-I să vină astăzi.

„Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” Ioan 8:36

[Alternate Life Style or Perversion? Copyright © Exposing Satanism Witchcraft and the New World Order. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.exposingsatanism.org, unde nu mai este disponibil.]

Satanismul există din două motive. Unul este ca să batjocorească şi să se răzvrătească împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Al doilea, ca să acopere şi să distragă atenţia de la adevăraţii satanişti şi de la agenda care se desfăşoară în timp ce citeşti articolul de faţă. Aceşti oameni nu sunt copii care aleargă prin jur cântând „Trăiască Satan” şi care desenează cu spray simboluri satanice ca să le vadă toţi. Ei sunt elita globală, cei bogaţi şi puternici. Sunt liderii guvernului nostru, medicii şi avocaţii noştri. Există multe afirmaţii false şi care trădează ignoranţa despre satanism. Majoritatea celor care îşi spun satanişti sunt cetăţeni morali care respectă legea. Sunt oameni obişnuiţi, neştiuţi de societate. Cei mai mulţi nici nu cred că există aşa ceva. Cei mai mulţi nu cred nici că există un Dumnezeu.

Sunt şi unii care omoară şi care au comis crime oribile, şi aceia sunt cei care apar în titlurile ziarelor. Biserica atacă rapid şi puternic asemenea ştiri care trezesc interes pentru ceea ce se crede că se întâmplă. Da, există grupuri subterane care omoară şi da, există jertfe de animale în unele grupuri. Astfel de grupuri sunt puţine şi foarte secrete, aşa că ce vezi la ştiri este ceea ce prezintă mass-media ca pe nişte excentrici care fac lucruri nebuneşti.

Eu cred că acestea sunt cultele satanice de mai mică importanţă… şi ele fac jertfe de animale şi jertfe de copii, pentru că aceasta îndepărtează atenţia publicului de la chestiunile mai importante şi îi face pe oameni să se gândească la nebuni şi la culte satanice, dar nu aceasta este imaginea importantă. Grupurile cultelor satanice de mai mică importanţă sunt doar pioni într-un joc global URIAŞ, pe care nu-l pot vedea sau înţelege. Ceea ce menţine atenţia publicului focalizată pe jertfe şi nebuni, în timp ce jucătorii din vârf continuă cu fermitate să construiască Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial!

Aici, pe această pagină vom spune în ce constă practica pionilor mai mici din satanism.

Mi-ar plăcea să le spun sataniştilor şi wiccanilor: faptul că nu credeţi că Satan este real şi că spuneţi că religia voastră nu îl recunoaşte, nu îl face să plece!

[Facts about Satanism. Copyright © Exposing Satanism Witchcraft and the New World Order. Tradus şi publicat cu permisiune. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.exposingsatanism.org, unde nu mai este disponibil.]

de Bill Schnoebelen

Tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. – Romani 1:27

Ca să fiu sincer, nu m-am gândit niciodată că va trebui să scriu acest articol. Suntem în misiune din 1986. De atunci am scris multe avertizări pentru Trupul lui Hristos despre sistemele religioase false: Mormonii, Francmasonii etc.

Totuşi, nu am visat niciodată că lucrurile se vor înrăutăţi atât de mult încât va trebui să discut secta ascunsă a homosexualităţii. Folosesc cuvântul „sectă” cu mare grijă, fiindcă este într-adevăr o sectă cu propriile sale dogme religioase, valori şi etici ciudate. Are chiar şi propria sa biserică, Biserica Comunităţii Metropolitane.

Ultimele câteva decenii au văzut un asalt fără precedent asupra valorilor tradiţionale cu privire la masculinitate, rolurile sexuale şi în special homosexualitate. Atacul a atins un crescendo în 2003:

• „Gay-i” sunt acum promovaţi cu neruşinare de televiziune, în emisiuni, de la filme dramatice la sitcomuri.

• În 2003 Curtea Supremă a înlăturat statutul anti-sodomie în Texas.

• New York City a deschis recent un liceu de 3,2 milioane de dolari pentru elevii homosexuali, bisexuali etc.

• Biserica Episcopală a ordinat cel puţin un episcop care este în mod deschis sodomit, un bărbat care şi-a părăsit soţia şi cei doi copii cu treisprezece ani în urmă, ca să trăiască cu un alt bărbat.

Această ultimă ştire este excepţional de bizară, pentru că Pavel ne dă indicaţii clare despre cine poate fi episcop. Printre acestea sunt:

Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. – 1 Timotei 3:2

Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. – Tit 1:6

Este ciudat să o spunem, nu există nimic aici despre un episcop care se află într-o „relaţie fidelă, monogamă” cu un bărbat. Dar acelaşi episcop ales, al cărui nume este Gene Robinson (poate vei vrea să te rogi pentru el), a declarat public că condamnarea de către Biblie a „stilului de viaţă gay” nu înseamnă nimic pentru el. Totuşi, acestui tip i se încredinţează grija spirituală pentru o întreagă dioceză. Să mai spunem că avem probleme de conducere în biserica noastră!

Înşelând şi fiind înşelaţi!

Scriptura avertizează în termeni fără echivoc despre pericolele unor astfel de oameni de a fi înşelaţi. Pavel, din nou, avertizează: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.” – 2 Timotei 3:13. Ca o infecţie, conştiinţa arsă cu fierul roşu al acestui om va acoperi întreaga lui dioceză cu un văl! Preaiubiţilor, este o problemă de război spiritual!

Deci ce este dogma „evangheliei roz” a homosexualităţii? Ea se bazează pe şase „articole de credinţă” principale:

1.) Homosexualitatea este înnăscută (ei se nasc aşa) şi nu se poate lupta împotriva ei, sau nu poate fi schimbată în personalitatea umană. Nu este o boală mintală (chiar dacă psihiatrii au crezut până foarte recent că este (vezi nota 1)). Aceasta este convingerea lor principală, pe care se bazează toate celelalte.

2.) Din această cauză, homosexualii au nevoie de protecţie specială şi de „drepturi” prin Constituţie. Dezaprobarea „stilului de viaţă gay” este bigotism şi ură, asemenea rasismului.

3.) Homofobia (teama de homosexuali) este o crimă de gândire căreia trebuie să i se pună capăt cu orice preţ. Este nevoie de legislaţie pentru aceasta. Spectacolele de televiziune şi filmele trebuie să-i înveţe aceasta pe copiii noştri.

4.) „Gay-i” nu numai că au dreptul să facă orice vor în intimitatea caselor lor, ei au şi dreptul de a-şi etala comportamentul în public ca să ajute la „evanghelizarea” altor homosexuali ascunşi. Este forma lor de „câştigare a sufletelor”.

5.) Când religiile (în special creştinismul) condamnă homosexualitatea, este din cauza traducerilor greşite ale Bibliei sau a scrierilor unor „gay” care se urau pe sine, ca apostolul Pavel. Yah’shua (numele evreiesc al lui Isus) era probabil „gay” şi avea o relaţie cu „Ioan, ucenicul iubit”. (Vezi nota 2.) Condamnările biblice ale homosexualităţii sunt îndreptate numai împotriva „gay-lor” care trăiesc în promiscuitate, precum „prostituaţii de la templu”. (Vezi nota 3.)

6.) Deoarece să fii homosexual este perfect sănătos şi normal, nu este doar potrivit, ci minunat dacă „gay-i” sunt profesori, educatori, lideri cercetaşi etc. Oricine nu este de acord ca homosexualii să aibă grijă de copiii lor este un homofob şi vinovat de crimă de gândire. Un corolar al acestei dogme este ideea că copiii trebuie să fie învăţaţi de la cea mai fragedă vârstă cât de minunată este homosexualitatea, de către sistemul educaţional. Aceasta va garanta că nu vor deveni homofobi şi că dacă sunt „gay”, se vor iubi pe ei înşişi necondiţionat.

Acesta se întâmplă peste tot! Această evanghelie corectă din punct de vedere politic s-a răspândit la locul de muncă, între profesioniştii din sănătate, în guvern şi chiar în biserici. Mai multe din principalele denominaţiuni (altele decât episcopalienii) au oameni care sunt homosexuali în mod deschis în rândurile lor şi unii nici nu au probleme cu clericii homosexuali din conducere.

Când am lucrat ca consilier pentru abuzul de substanţe în cadrul secular, am avut un client cu adicţii care a fost încarcerat pentru transmiterea criminală a virusului SIDA şi pentru abuz sexual asupra copilului. Dar regulile din departamentul de sănătate al statului nostru mi-ar interzice şi doar să-i sugerez că poate stilul de viaţă „gay” a ruinat viaţa lui şi viaţa a cel puţin unei alte persoane.

Chiar dacă frecventezi o biserică mai conservatoare, unde homosexualitatea nu este sprijinită, tot mai sunt probleme. Datorită reglementărilor IRS, este tot mai greu să predici împotriva sodomiei, din cauză că o asemenea predicare este contrară politicilor G:)uvernului Statelor Unite. Dacă biserica ta este o biserică „aprobată de IRS” (ceea ce într-adevăr NU ar trebui să fie! Corporaţiile 501-c-3 sunt nebiblice), pastorului tău i s-ar putea închide gura în ceea ce priveşte asemenea subiecte „sensibile”. În multe ţări, este acum ilegal să vorbeşti împotriva homosexualităţii sau chiar să citezi pasaje din Biblie care o condamnă. Asemenea activităţi sunt acum etichetate ca „vorbire plină de ură”.

Precum am menţionat mai sus, partea majoră a acestei înşelări este promovarea ideii că nu poţi să faci nimic ca să nu fii „gay”. Politica de partid este că oamenii se nasc homosexuali. Aceasta, bineînţeles, elimină homosexualitatea ca problemă comportamentală şi o face similară faptului de te naşte femeie, african sau asiatic. Este una dintre acele MINCIUNI MARI care, dacă sunt spuse destul de des, ajung să fie „ceva cunoscute pe cale largă”. Apoi aceasta deschide calea ca homosexualitatea să fie o problemă care ţine de drepturile civile.

Ştiinţă neclară?

De fapt, nici cercetătorii homosexuali nu au fost capabili să izoleze o „genă gay” sau orice alt predeterminant biologic. (Vei nota 4.) În afară de predispoziţia noastră, a tuturor de a ne naşte păcătoşi din cauza căderii lui Adam, nimeni nu are o asemenea predispoziţie care să poată fi stabilită într-un laborator. Pe scurt, nu există mai multă bază pentru a te naşte „gay” decât există pentru discreditata teorie a evoluţiei. Amândouă sunt poveşti pentru oameni mari (fără intenţia unui joc de cuvinte!).

Pe lângă aceasta, este un fapt că există mai multe misiuni importante care îi ajută cu mult succes pe oameni să fie eliberaţi de robia de a fi homosexuali. Evident, dacă „a fi gay” ar fi o trăsătură genetică, nimeni nu ar putea fi eliberat de ea, nu mai mult decât poate fi cineva eliberat de faptul că este alb.

Chiar şi unora dintre politicienii şi erudiţii conservatori le este teamă să atace subiectul, spunând că este o „chestiune privată” sau că guvernul nu are treabă cu dormitorul. Aceasta, desigur, este un nonsens. De-a lungul secolelor şi în cea mai mare parte a istoriei SUA, homosexualitatea a fost privită ca un delict grav. Există mai multe motive pentru aceasta decât mandatul biblic.

Tot felul de probleme de sănătate publică îşi au originea în actele homosexuale. Aceasta face din homosexualitate mai mult decât o „chestiune intimă”. Dacă guvernul nostru poate să dea legi care îi obligă pe oameni să poarte centuri de siguranţă în maşini din cauza problemelor de sănătate publică şi a costurilor asigurării, cu siguranţă poate reglementa comportamentul sexual care aduce cu el o mulţime de probleme cauzate de boli, multe dintre ele fatale.

Bug chaser-ii [cei care încearcă să se infecteze intenţionat cu HIV] şi aşa mai departe…

Infecţia HIV este doar cea mai cunoscută dintre aceste boli, dar în niciun caz nu este singura. Camerele de urgenţă din San Francisco sunt pline aproape în fiecare noapte cu „parteneri gay” care sunt aduşi după ce înfăptuiesc acte violente, de nerostit unul asupra celuilalt, în numele „dragostei”. Cele mai multe dintre ele sunt atât de dezgustătoare încât nu pot fi menţionate într-o publicaţie decentă. Dacă cineva doreşte documentare medicală despre aceasta, Dr. Paul Cameron a făcut o treabă excelentă de cercetare în pamfletul Consecinţele medicale ale activităţilor homosexuale. (Vezi nota de final 5.) Dar nu este o lectură pentru cei sensibili.

Multe dintre aceste tragedii medicale au de-a face cu activităţi sado-masochiste ca lovirea, biciuirea, arderea cu fierul roşu etc. Trebuie să ne întrebăm ce arată asemenea activităţi despre sănătatea emoţională şi spirituală a adepţilor lor. S-ar părea că există multă ură de sine printre „gay-i fericiţi”.

Pe lângă aceasta, există multe alte boli la care homosexualii sunt mai susceptibili. Doar ca exemplu, cam 70% dintre homosexuali raportează că au avut o boală transmisă sexual. Cât despre anul 1992, 83% dintre cazurile de SIDA la albi au apărut la homosexuali. Între 25-39% dintre homosexuali au infestări cu paraziţi intestinali. (Nu te vom dezgusta cu detalii!)

Aceste probleme se dezvoltă parţial din cauza promiscuităţii extreme a bărbaţilor homosexuali şi datorită condiţiilor neigienice ale întâlnirilor lor (băi publice, partea din spate a magazinelor de pornografie etc.) Într-un studiu din Seattle, „bărbatul gay” obişnuit a raportat că avea mai mult de 100 de parteneri sexuali diferiţi într-un an, făcând tot felul de activităţi dezgustătoare cu ei. 10% dintre bărbaţii respectivi au descoperit că aveau hepatita B, iar 7% au contractat hepatita A în timpul perioadei de şase luni a studiului. (Vezi nota 6.)

Conform unui studiu al anunţurilor mortuare din jurnalele homosexuale, vârsta mediană la deces pentru bărbaţii homosexuali era de 42 de ani, iar pentru lesbiene, de 44 ani. Mai puţin de 2% dintre bărbaţii homosexuali au murit de bătrâneţe, 20% dintre femeile homosexuale au murit la o vârstă înaintată. Fă o comparaţie cu statisticile generale: vârsta mediană la deces pentru bărbaţii căsătoriţi este de 75 de ani, pentru bărbaţii necăsătoriţi sau divorţaţi este de 57 de ani. Vârsta mediană la deces pentru femeile căsătorite este de 79 de ani. Pentru femeile necăsătorite şi pentru cele divorţate este de 71 de ani. 80% dintre bărbaţii căsătoriţi au murit de bătrâneţe şi 32% dintre bărbaţii necăsătoriţi au murit de bătrâneţe. 85% dintre femeile căsătorite au murit bătrâne şi 60% dintre femeile necăsătorite au murit de bătrâneţe. Sunt cifre îngrozitoare! (Vezi nota 7.)

Multe dintre victimele violenţei homosexuale sau ale bolilor homosexuale sfârşesc în spitale sau aziluri pentru muribunzi. Gândeşte-te la aceasta. Cineva trebuie să plătească pentru îngrijirea lor. Chiar dacă au asigurare, asemenea activităţi fac ca orice asigurare medicală să crească brusc. Precum scrie Cameron:

Homosexualii au dat buzna în răsăritul libertăţii sexuale şi s-au întors cu o maladie care dă toate indicaţiile că îi distruge pe cei mai mulţi dintre ei. Cei care tratează pacienţii cu SIDA se află într-o situaţie de mare risc, nu numai din cauza infectării cu HIV, care în 1992 a implicat peste 100 de lucrători în domeniul sănătăţii, ci şi din cauza tuberculozei şi a apariţiei altor boli. Cei care locuiesc cu pacienţi cu SIDA se află de asemenea într-o situaţie de risc. Dr. Max Essex, preşedinte al Institutului Harward pentru SIDA, a avertizat Congresul în 1992 că „SIDA a condus deja la alte feluri de epidemii periculoase… Dacă SIDA nu este eliminată, alţi microbi noi, letali vor apărea, şi nici sexul sigur, nici practicile care nu implică drogurile nu-i vor preveni.” Cel puţin 8 şi poate până la 20 de pacienţi au fost infectaţi cu HIV de lucrătorii în sănătate în 1992. (Vezi nota 8.)

Homosexualii prezintă de asemenea un risc mult mai ridicat pentru depresie, probleme mintale şi sinucidere. Homosexualii prezintă un risc de 24 de ori mai mare să se sinucidă decât membrii de aceeaşi vârstă din populaţia „hetero”. Apărătorii homosexualităţii susţin că depresia şi rata de sinucidere se datorează persecuţiei şi homofobiei de aici. (Vezi nota 9.) Dar chiar şi în Suedia, care este o utopie pentru homosexuali şi este foarte liberală faţă de ei, sinuciderea şi depresia printre homosexuali este destul de ridicată. Pe scurt, viaţa „gay” este oricum numai veselă nu! [Joc de cuvinte, în limba engleză „gay” înseamnă și „vesel”.]

O practică şi mai incredibilă, care fără îndoială va sfârşi prin a costa plătitorii de taxe şi companiile de asigurări milioane, este practica „bug-chasing”. Celebrata revistă de cultură rock Rolling Stone a scris un articol despre această ultimă nebunie din cadrul comunităţii homosexuale. Bug chaser-ii sunt bărbaţii sodomiţi pentru care infectarea cu SIDA este cea mai mare senzaţie sexuală. (Vezi nota 10.)

Scopul principal al vieţilor acelor homosexuali este să caute să găsească pe cineva care să-i infecteze cu HIV. Aspectul interzis al întreţinerii de relaţii sexuale neprotejate cu cineva care este HIV-pozitiv este ceea ce dă calitatea de excitaţie acestui „stil de viaţă alternativ” care îţi dă fiori. Acesta dă un înţeles nou, nihilistic expresiei „flirtând cu moartea”.

Escrocheria numerelor

Pe lângă aceasta, este important să înţelegem că homosexualii exercită o influenţă în naţiunea noastră care depăşeşte cu mult numărul lor. În parte fiindcă multe figuri puternice din industria divertismentului, politică şi mass-media sunt homosexuali. Evident, asemenea oameni sunt foarte bogaţi.

Influenţa lor a crescut şi pentru că au făcut organizaţia politică să creadă minciuna că aproximativ 10% din populaţie este „gay”. Numerele au fost umflate iniţial în infamul „Raport Kinsey” şi au fost mai apoi umflate de Masters şi Johnson, proeminenţii „sexologi” ai anilor 1970. S-a constatat că felul în care acei oameni au folosit statistica şi ştiinţa ca să ajungă la numerele lor, este foarte problematic.

Evident, cei mai mulţi politicieni vor acorda atenţie unui bloc de votanţi bine organizat (şi înstărit) care cuprinde o zecime din alegători. Homosexualii, proeminenţi în arte (film, artă, dans, design) tind să fie disproporţional de bogaţi şi astfel pot să sponsorizeze cu o mulţime de bani politicienii care depun eforturi ca să le facă pe plac. În mod ironic, cifrele reale despre populaţia homosexuală sunt probabil mai apropiate de 0,5-1%. (Vezi nota 11.)

Un al treilea mod în care sodomiţii au reuşit să înşele populaţia acestei ţări este prin folosirea periculosului concept „crime de ură”. Americanii sunt oameni care cred în protejarea celor victimizaţi. Susţinând că sunt persecutaţi, ei au obţinut mult suport.

Desigur, aceasta face un delict împotriva unui sodomit mai grav decât un delict împotriva unui heterosexual. Ce s-a întâmplat cu asigurarea egalităţii protecţiei conform legii? De asemenea, întregul concept presupune noţiunea orwelliană de „crime de gândire”, în care o persoană poate fi condamnată pentru ce avea în minte în timpul crimei. Este, bineînţeles, o abordare foarte bizară pentru respectarea legii. Este dificil de stabilit cu adevărat ce era în mintea unei persoane în momentul pretinsei crime.

Activiştilor homosexuali le place să facă să pară că ar exista o „epidemie” (cuvântul lor favorit) de violenţă împotriva homosexualilor. De fapt, statisticile delictelor nu confirmă aceasta. De exemplu, în 1997 au fost 20000 de crime, şi numai 9 au fost privite drept „delicte din ură”. (Vezi nota 12.) Ceea ce înseamnă 0,5%! Procentaje similare apar şi pentru atacuri şi violuri.

Prin aceasta nu spunem că violenţa împotriva homosexualilor este permisă. Bineînţeles că nu este! Toţi oamenii, chiar şi cei care I se împotrivesc lui Iahve, au dreptul la protecţia legii. (Vezi nota 13.)

Dar nu ar trebui să fie o clasă protejată special! Aceasta este adevărat în special în lumina faptului că în mod frecvent sodomiţii au ca ţintă adolescenţii şi tinerii heterosexuali, pe care îi abuzează teribil sau chiar îi omoară. Dar aceasta nu este o crimă de ură. Are sens?

A existat un protest zgomotos uriaş al mass-media când Matthey Shephard, tânărul „gay” a fost omorât cu brutalitate cu câţiva ani în urmă. Dar în acelaşi an, un adolescent afro-american a fost ştrangulat de doi sodomiţi cu lenjeria lui de corp, iar mass-media de-abia dacă a aruncat o privire. Este culmea ipocriziei, folosită în încercarea de a exercita presiune politică.

Echipe de doi luptători şi tunele

Există însă şi o altă latură a epidemiei – consecinţele spirituale. Există motive foarte temeinice pentru care Iahve a interzis sodomia în ambele Testamente. El nu încerca doar să fie homofob sau să strice plăcerea altora. Sodomia era o parte cheie în religiile antice ale misterului şi se pare că a făcut parte din practica păgânilor care înconjurau Israelul (aminteşte-ţi de Sodoma!).

De multe ori, se credea că preoţii unor astfel de secte trebuiau să păstreze legătura cu latura lor „feminină”. Acesta se obţinea adesea prin bisexualitate sau sodomie. Deseori, preoţii se şi îmbrăcau ca femeile. Acesta ar putea foarte bine să fie originea antică şi uitată a „preoţilor în veştminte lungi” din Biserica Romană.

Mulţi dintre acei zei păgâni erau androgini (atât bărbaţi, cât şi femei). Un exemplu este Baphomet, zeul secret al Lojei, care este zugrăvit ca o zeitate cu cap de capră, cu caracteristicile sexuale atât ale unui bărbat, cât şi ale unei femei.

Satan foloseşte o echipă de doi luptători ca să facă să se întâmple toate acestea. Isaia 19:11-14 ne avertizează că cei care urmează preoţia falsă sau merg în „Egipt” vor fi chinuiţi de un duh pervers. Aici Satan a făcut aceasta făcându-ne să ne luptăm cu două entităţi puternice, Biserica Romei şi Loja.

Se pare că unde Biserica Romei are cea mai mare putere (în partea de nord a SUA printre populaţia imigrantă), Loja nu este atât de puternică. Dar în sud (centura Bibliei), catolicismul poate că este mai slab, dar Loja este mai puternică.

Este o influenţă puternică, multigeneraţională. Există un motiv pentru plaga preoţilor pedofili din Biserica Romei. Ei sunt chinuiţi de un duh pervers. Cifre ridicate precum 70% sunt citate pentru numărul preoţilor din Biserica Romei care sunt „gay”.

Similar, Loja se bazează pe religia antică egipteană a lui Osiris. Osiris este „zeul ucis şi înviat” al ştiinţei egiptene. El a fost omorât de zeul cel rău, Set, şi dezmembrat. Set i-a împrăştiat rămăşiţele peste tot prin ţară. Isis, mama şi soţia lui, a plâns şi a jelit. A călătorit prin jur şi a găsit aproape toate părţile lui, cu excepţia organului sexual. A fost în stare să-l învieze din moarte, dar într-un mod oarecum imperfect – aşa că el a trebuit să meargă să domnească în împărăţia morţilor, lumea subterană egipteană.

Mitul central al masonieriei, numit „Legenda Hiramică” este o versiune uşor voalată a acestei drame. Hiram este presupusul maestru arhitect al templului lui Solomon. El este omorât, iar trupul lui, ascuns. Când Regele Solomon şi Regele Hiram al Tirului în sfârşit îl găsesc, îl înviază cu puterea secretului masonic. Dar partea lui din Cuvântul Secret al Maestrului este „pierdut pentru totdeauna”, la fel ca organul lipsă al lui Osiris. Există prea multe paralele pentru a le putea examina în articolul de faţă. (Vezi nota 14.)

Este de ajuns să spunem că masoneria este întru totul egipteană, şi chiar se laudă cu acest fapt. Multe loje au arhitectură egipteană. De fapt, Casa Templului, sediul suprem al Ritului Scoţian în America (din Washington DC) are sfincşi gemeni uriaşi chiar pe treptele din faţă. Ce poate fi mai egiptean de atât?

Astfel, francmasoneria oferă o sursă de contaminare pentru aceste perversiuni. Deşi implicarea Lojei în sodomie nu este la fel de evidentă ca scandalul romano-catolic care a reţinut recent atenţia publicului, noi am slujit multor, multor oameni (de ambele sexe) care au fost victimizaţi de pedofili masoni. Există acum grupuri de suport pentru astfel de supravieţuitori. Ca mason, ştiu că personal m-am luptat cu ispite de sodomie şi pedofilie care au dispărut imediat ce am renunţat la Lojă. Din fericire, nu am cedat niciodată acelor impulsuri rele.

Loja sprijină această tendinţă cu simboluri subtile. De exemplu, precum am susţinut cu dovezi altundeva, „zeul” masonilor este falusul. (Vezi nota 15.) Puţini masoni o ştiu, desigur. Dar este motivul pentru care monumentele pe care le vedem în cimitirele masonilor includ adesea obeliscul, un simbol falic. (Monumentul lui Washington este cel mai bun exemplu!) Când bărbaţii se adună împreună, fără să fie nicio femeie prezentă, pentru a se închina unui falus, poţi doar să ghiceşti consecinţele spirituale ale unei asemenea activităţi. (Vezi nota 16.)

„Sfânta sfintelor” masonică (organul masculin) este învelit de şorţul pe care îl poartă toţi masonii. El serveşte pentru a atrage atenţia asupra zonei respective. Şorţul însuşi este sfinţit în Cabala pentru zeul Mercur care era androgin.

Tendinţa masoneriei înspre homosexualitate a fost cu adevărat „încurajată” de către cel mai infam mason al ultimului secol, Aleister Crowley. Fiindcă spaţiul nu permite o privire completă asupra impactului pe care l-a avut Crowley asupra răspândirii homosexualităţii în Lojă şi societate, ajunge să spunem că el şi-a întemeiat noua religie, Thelema, parţial pe sistemul magic care includea modul în care trebuia să funcţioneze gradul XI (gradul unsprezece). (Vezi nota 17.) Acesta era sexul magic homosexual – despre care nu se auzise în tradiţia magiei vestice.

Fiind complexă, partea cheie a funcţionării gradului XI este ideea că prin sodomie poţi să ai acces la părţile interzise ale Copacului Cabalistic al Vieţii şi să deschizi Tunelele lui Typhon! Odată deschise, canalele respective pot să dea acces (se presupune) la tot felul de zei întunecaţi ca să vină şi să recâştige controlul asupra societăţii noastre. Aceasta înseamnă accesarea părţii din spate a Copacului Vieţii, numită Qlifot (care în ebraică înseamnă „scoici” sau „târfe”). (Vezi nota 18.) Este cel mai rău tip de magie neagră.

Deschizând ecluzele

Activitatea normală heterosexuală în afara căsătoriei, ceea ce Biblia numeşte „curvie”, este deja un canal major pentru ca spiritele demonice să călătorească între cele două părţi. Este ceea ce numim „legătură sufletească păcătoasă”. Orice spirit rău pe care îl are Partea Unu se va duce la cealaltă Parte, când cei doi devin o carne într-un mod care Creatorul a intenţionat să aibă loc numai în căsătorie.

O simplă rugăciune poate rupe legătura sufletească, dacă eşti creştin şi ai autoritatea să o faci. (Vezi nota 19.) Altminteri, o persoană va face sex cu fiecare persoană cu care partenerul său a făcut sex sau VA FACE vreodată sex, iar prezervativele nu reprezintă o protecţie. Dacă unii dintre acei oameni au infestări demonice, demonii respectivi vor trece prin legătura legământului (faptul că ai fost „o carne”) în TINE şi te vor oprima. De aceea Iahve a sfătuit cu atâta tărie împotriva relaţiilor sexuale în afara căsătoriei şi adulterului şi ne-a asigurat…

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. – Evrei 13:4

Orice poate spune cineva despre curvie şi legături păcătoase, are de patru ori mai multă putere pentru activităţile homosexuale. Din cauza motoarelor magice antice ale dobândirii puterilor răului prin sodomie, cei care o practică accesează locuri ale răului cel mai profund (numite în ocult Spaţiul „Transyuggothian” sau Transplutonian). Nu este de mirare că bărbaţii homosexuali tind să fie atât de violenţi, să se urască atât de mult pe sine şi să fie atât de promiscui (toate, caracteristici ale demonizaţilor în Biblie). (Vezi nota 20.)

Din propria mea implicare în Magia Transyuggothiană, pot să-ţi spun că componentul cheie este o obsesie pentru moarte şi distrugere şi pentru perversiunea sexuală. Acest fel de energie este curată „anti-viaţă”, într-un fel în care puţini oameni înţeleg. Nu este de mirare că homosexualii au o durată a vieţii atât de scurtă. Activităţile lor îi vampirizează, scoţând viaţa din ei!

Crowley „a învârtit o cheie” în împărăţia iadului (cu ajutor demonic) şi a transformat actele de sodomie în porţi magice pentru entităţi foarte rele. Nu este de mirare că cei mai mulţi sodomiţi au probleme demonice atât de serioase! Preaiubiţilor, trebuie să ne rugăm împotriva acestor duhuri şi să ne rugăm ca sodomiţii să fie mântuiţi şi eliberaţi. Trebuie de asemenea să ne rugăm pentru naţiunea noastră!

Tactici pentru rugăciune

O ilustrare a cât de serioasă este problema din punct de vedere spiritual este să privim la Ţara Sfântă ca parabolă. Fără a dori să par prea mistic, este evident că Domnul Dumnezeu a plănuit căsătoria ca un schimb de dragoste şi un schimb de energie. Când un soţ şi o soţie întreţin relaţii sexuale în cadrul conjugal, este cam ca cei doi poli ai unei baterii care se unesc. Dragostea – dragostea adevărată, creştină (ca şi dragostea erotică) poate să curgă liber şi să-i învioreze pe soţ şi soţie.

Domnul Isus Hristos este prezent ca a treia Parte în fiecare căsătorie creştină, şi binecuvântează legăturile conjugale într-un mod incredibil de profund. Profunzimea este ilustrată în Cântarea Cântărilor, unde caracterul sacru al dragostei erotice în cadrul căsătoriei este celebrat ca unul dintre cele mai mari daruri ale Creatorului.

Nu este doar o coincidenţă că Pavel a folosit starea căsătoriei o metaforă pentru relaţia dintre Isus şi biserica Lui (Efeseni 5:31-31). Adevărata dragoste creştină este unul dintre cele mai importante acte ale închinării, fiindcă aşa participăm la puterea abilităţii lui Dumnezeu de a crea viaţa – şi fiindcă aşa celebrăm dragostea pe care o avem unul pentru celălalt, într-un mod sacru şi unic, care Dumnezeu nu a intenţionat niciodată să fie experimentat în afara căsătoriei.

Transmiterea dragostei dintre soţ şi soţie în ambele sensuri reprezintă ceea ce este atât de restaurator şi plin de viaţă. Dar în actul homosexual se întâmplă exact opusul.

Putem găsi o paralelă şi o parabolă în geografia Ţării Sfinte.

Marea Galileii este un lac cu apă proaspătă care este o sursă minunată de apă proaspătă şi de peşte pentru întreaga regiune. Este literalmente plină de viaţă. Aceasta fiindcă se varsă la sud în Râul Iordan. Dă din ea însăşi în mod liber şi îşi îngăduie să fie din nou umplută în mod liber. Este o metaforă pentru căsătorie aşa cum a intenţionat-o Dumnezeu.

Îndreaptă-te spre sud câteva mile, şi vei găsi un cu totul alt fel de apă. Marea Moartă nu are loc pentru ca apa ei să circule. Ia din Iordan, dar nu dă nimic înapoi. Este simbolul final al egoismului. În aceasta, este precum actul homosexual, care nu poate să dea nimic din cauză că „polarităţile” (dacă vrei) sunt toate greşite.

Deşi homosexualii pot crede că dau şi iubesc, nu pot să o facă – fiindcă Iahve nu a creat un canal pentru ca presupusa lor dragoste sau energie să se transmită în acest mod. Asemenea activităţi sunt cu adevărat crime împotriva naturii. Precum cei doi poli pozitivi (sau negativi) ai unui magnet se resping unul pe celălalt, la fel afecţiunile pe care aceşti oameni (să sperăm) le simt unul pentru celălalt, doar se resping una pe cealaltă.

De aceea este atât de greu pentru sodomiţi să rămână în relaţii fidele. Ceva adânc în sufletele lor este dezgustat de ceea ce fac. Ei iau în mod greşit acea repulsie drept aversiune pentru partenerul lor şi drept o dorinţă de nepotolit pentru următoarea „întâlnire fierbinte”. Precum Marea Moartă, relaţiile lor devin stagnante şi lipsite de viaţă. Nimic nu poate trăi în Marea Moartă. Este unul din cele mai joase şi mai distruse locuri de pe pământ – la fel cum starea minţii şi inima multor oameni „gay” este foarte deprimată şi pustie.

Într-adevăr, nu este o coincidenţă că regiunea sudică a Mării Moarte este locul unde mulţi erudiţi cred că se află ruinele Sodomei. Întreaga regiune este o ilustrare concretă a inutilităţii stilului de viaţă „gay”: îngropată de pucioasă şi plină de mizerie şi disperare, dincolo de puterea de înţelegere a oricui – incluzându-i aici pe „gay-i” înşişi.

Mulţi nu ştiu cât de nenorociţi sunt cu adevărat. Totuşi, caută să-şi amorţească golul spiritual din ei înşişi cu nenumărate legături sexuale, alcool, droguri şi comportament sexual atât de ciudat încât este cu neputinţă de descris. Au o gaură adâncă, întunecată în ei pe care numai Isus o poate umple. Totuşi, refuză să renunţe la stilul lor de viaţă care îi mănâncă de vii.

Am cunoscut mulţi homosexuali şi fără excepţie, mi-au dat impresia că sunt lipsiţi de viaţă, amari şi plini de ură. Sunt cei mai lipsiţi de bucurie oameni pe care i-am întâlnit vreodată – „Mări Moarte” mici, individuale care merg la întâmplare, căutând pe cineva pe care să-l vampirizeze.

Spre deosebire de „vampirii” reali, ei sunt cel mai apropiat lucru de o „gaură neagră” spirituală pe care l-ai putea întâlni. Fiindcă se satisfac sexual prin moduri, canale şi orificii care sunt cu totul nenaturale şi cu totul închise posibilităţii de a crea o nouă viaţă.

Dar care este soluţia din punct de vedere spiritual? Ei bine, mai întâi de toate – nu-i putem privi pe homosexuali ca fiind duşmanul. Ei sunt prinşi în capcană de puterile spirituale ale întunericului care ţin în lanţuri întreaga lume (Efeseni 6:12). Chiar dacă defechează în bisericile noastre, sau aruncă bombe incendiare în ele, sau încearcă să atace creştinismul în orice mod pot (vezi nota 21), noi putem şi trebuie să le arătăm dragostea lui Yah’shua.

Deşi este un clişeu să o spun, cei mai mulţi sodomiţi sunt fie supravieţuitori ai unor copilării foarte disfuncţionale, fie ai abuzului sexual în copilărie. Când am fost implicat în experimentarea cu stilul de viaţă homosexual în liceu, la seminar, gluma pe care o auzeam deseori era: „Mama mea m-a făcut homosexual.” La care venea replica: „Ei bine, dacă îi dau materialul necesar, îmi face şi pe mie unul?” Personal nu am întâlnit niciodată un homosexual care nu s-a simţit sufocat sau brutalizat de mamă, sau practic ignorat de tată.

Deşi ei încearcă să nege, pe scară largă este adevărat. De aceea, sunt înfometaţi după dragoste – şi numai dragostea lui Yah’shua poate împlini o asemenea nevoie extraordinară. Chiar mai important decât aceasta, dacă este posibil aşa ceva, sodomiţii au nevoie să simtă dragostea Tatălui ceresc!

Cei mai mulţi, bărbaţi sau femei, nu relaţionează bine cu taţii lor pământeşti, fie din cauză că au fost abuzivi sau prădători din punct de vedere sexual – SAU – fiindcă au fost distanţi sau absenţi. Numai Tatăl de mai sus le poate împlini nevoia. Iar noi putem ajunge la Tatăl numai prin Fiul, Stăpânul nostru Isus Hristos.

De aceea, trebuie să ne rugăm pentru sodomiţi să se pocăiască şi să fie mântuiţi. Trebuie să ne rugăm ca Duhul să vină şi să le prezinte dragostea Tatălui şi darul jertfitor al Fiului. Trebuie să fim blânzi, fără teamă şi cu îndrăzneală în mărturia noastră faţă de ei. Este greu pentru ei să-şi părăsească stilul de viaţă, fiindcă este atât de adictiv. Dar Yah’shua poate zdrobi puterea oricărei adicţii.

Dacă eşti chemat la un câmp de „luptă” mai mare în războiul împotriva acestui gen de terorism spiritual (pentru că aceasta este), poţi începe să lucrezi în comunitatea ta. (Vezi nota 22.) Poţi să faci „Plimbări de Rugăciune” şi să te rogi vizavi de barurile pentru homosexuali şi băile publice, dacă ştii vreunele în comunitatea ta. Roagă-te vizavi de orice Biserică a Comunităţii Metropolitane (care sunt principala denominaţie „gay”) care se află în oraşul tău. Dacă este posibil, unge acele locuri cu ulei de ungere şi roagă-te împotriva duhurilor care le stăpânesc. Ţi-aş recomanda să te rogi împotriva următoarelor căpetenii:

• Duh pervers

• Duh de robie

• Duh de legiune

• Duh de curvie

• Duh mut şi surd

În paranteză, am ajuns să cred că un duh care este frecvent identificat în ziua de astăzi şi în epoca noastră are de asemenea de-a face cu aceasta. Deşi nu este menţionat în Biblie, este „duhul lui Ahab”. El îşi ia numele de regele rău Ahab din Biblie care era manipulat de Izabela (1 Împăraţi 16:30 etc.). Bărbaţii homosexuali, conform experienţei noastre, par să aibă un duh al lui Ahab (care este susţinătorul sau complementarul duhului Izabelei, atât de bine cunoscut în războiul spiritual de eliberare).

Ahab a renunţat la autoritatea lui patriarhală în faţa răului, a soţiei lui controlatoare şi a lăsat-o pe ea să conducă împărăţia – în pare parte în defavoarea Israelului. În mod similar, mulţi bărbaţi homosexuali par să aibă taţi slabi sau absenţi şi mame controlatoare, abuzive şi agreabile. Conform experienţei noastre, este de folos să ne rugăm împotriva duhurilor lui Ahab şi a Izabelei când avem de-a face cu acest gen de război spiritual.

Esenţa duhului lui Ahab, aşa cum mi s-a arătat în misiunea noastră, este văzută în bărbatul care refuză să-şi impună autoritatea de drept. (Nu mă înţelege greşit, există femei care au duhuri ale lui Ahab, la fel cum există bărbaţi care au duhuri ale Izabelei.) Sodomia este un asalt asupra bărbăţiei. Un duh masculin schilodit este un teren fertil pentru infestarea cu duhul lui Ahab. Ridică-te împotriva acelui duh, în special din sodomiţii pentru care mijloceşti.

În sfârşit, realizează că în ceea ce priveşte sodomia, totul este în cele din urmă „anti-viaţă”. Cât de îngrozitor de sinistru este că principalul fruct biologic al homosexualităţii este SIDA, o boală care atacă şi distruge sistemul imunitar al trupului. La fel cum sodomiţii s-au ridicat împotriva propriilor trupuri şi a întrebuinţării lor naturale (Romani 1:26), la fel şi-au dat trupurile ca un teren fertil în care poate înflori o boală care le întoarce sistemele imunitare împotrivă. (Vezi nota 23.) Ce ar putea fi mai „anti-viaţă”?

Că eşti bărbat sau femeie, homosexualitatea este renunţarea la viaţa pe care Creatorul a intenţionat să o avem, atât fizic (în termenii procreării), cât şi emoţional şi spiritual. Nu am întâlnit încă un homosexual care să nu fie trunchiat emoţional într-un anumit mod. Cumva, maturizarea lor emoţională s-a oprit sau a fost împiedicată. Ei sunt ca o plantă care are rădăcini, dar se află într-un ghiveci prea mic pentru ea.

Cu siguranţă există excepţii la această regulă, dar în înţelegerea generală – tot ce este viu şi minunat se ofileşte în umbra otrăvitoare a „căpeteniei gay”.

Din cauza aceasta, în rugăciunea şi mijlocirea noastră pentru naţiune, trebuie să-L chemăm pe Domnul Vieţii (Shaddai el Chaim) să vină să ne vindece ţara – să înlăture forţele anti-viaţă care par să aibă multe faţete: homosexualitate, avort, eutanasie, terorism etc. Trebuie să vestim mesajul clar al lui Hristos, care a spus:

Ioan 10-10 – Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.

Note finale

1.) Asociaţia Americană de Psihiatrie a fost bruscată şi intimidată de lobby-ul pentru „drepturile gay”, pentru ca să scoată homosexualitatea de pe lista lor de tulburări mentale din „biblia” lor, Manualului de Diagnostic şi Statistică în ediţia revizuită (DSM III-R).

2.) De de ani de zile, episcopul episcopal John Spong dă învăţătură că Pavel era un homosexual ascuns al cărui dispreţ de sine şi vină patologică l-au făcut să scrie lucruri homofobe în epistole. De aceea, ele pot fi respinse ca deliruri ale unei minţi tulburate, în loc să fie Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

3.) Putem mulţumi NIV pentru sprijinirea acestei idei ciudate. Cel puţin un editor al comitetului de traducere NIV era lesbiană şi activistă homosexuală, Virginia Mollenkott. Ea s-a asigurat că toate referinţele din Biblie la „sodomiţi” au fost înlocuite cu „prostituaţii templului”.

4.) Vezi www.narth.com/docs/innate.html.

5.) Pentru o versiune online care poate fi tipărită, clic aici.

 6.) Cifrele sunt citate din pamfletul lui Cameron menţionat mai sus, la nota finală 5.

7.) Ibid.

8.) Ibid.

9.) Aşa cum au observat mai mulţi predicatori, nu este vorba de homofobie, ci de homo-silă! Asemenea activităţi le fac greaţă oamenilor decenţi de orice credinţă.

10.) Citat din David Kupelian, „The Marketing of Evil”, în revista WHISTLEBLOWER, vol. 12, nr. 12, Decembrie 2003, p. 13.

11.) Vezi articolul de la https://traditionalvalues.org/urban/two.php.

12.) Vezi https://traditionalvalues.org/urban/four.php.

13.) Desigur, în Vechiul Testament, sub Moise, asemenea activităţi (sodomia etc.) erau pedepsite cu moartea. Dar noi nu trăim sub Legea mozaică, nici într-o societate care mai respectă Tora lui Dumnezeu. Dar acesta ar fi un alt articol!

14.) Pentru o discuţie mai cuprinzătoare despre aceasta şi despre chestiuni similare cu privire la fundalul ocult/falic al francmasoneriei, vezi videoul nostru „The Light Behind Masonry”, disponibil la misiunea noastră.

15.) Schnoebelen, MASONRY BEYOND THE LIGHT, Chick Publications, 1991, p. 156-160.

16.) Bineînţeles, nu uita de ierarhia complet masculină de la Vatican, care este şi ea construită (literalmente) în jurul unui simbol falic uriaş, un obelisc în centrul Pieţii Sfântul Petru. Nu poţi să nu te gândeşti că excluderea totală a femeilor şi concentrarea asupra simbolului falic au condus de-a lungul secolelor la unele din păcatele evidente ale clerului Bisericii Romei.

17.) Observă că numeralul „11” reprezintă două simboluri falice erecte, care reflectă ca într-o oglindă stâlpii gemeni ai lui Boaz şi Jachin care împodobesc fiecare templu masonic. Toate acestea sunt simboluri subtile a doi bărbaţi care sunt împreună sexual. Mai mult, Crowley a creat un joc de cuvinte şi mai întunecat numind gradul respectiv, gradul unsprezece (XI), fiindcă gradul nouă, care învăţa magia sexului heterosexual, era bineînţeles IX, imaginea în oglindă. Aceasta îi dă o idee cititorului despre cât de profund poate fi simbolismul în aceste contexte magice.

18.) O discuţie mai amplă poate fi găsită în cartea noastră, LUCIFER DETHRONED, Chick Publications, 1993, p. 201-216.

19.) Oferim gratuit un model de rugăciune pentru aceasta la www.withoneaccord.org la „Free Ministry Resources”.

20.) Un studiu complet depăşeşte scopul articolului de faţă. Totuşi, trăsăturile tipice ale demonizaţilor văzute în Biblie includ nuditatea exagerată, activitatea sexuală, comportamentul autodistructiv (lovirea capului, aruncarea în foc, apă etc.), furia, teroarea, violenţa, puterea fizică şi ura faţă de orice este sfânt. Multe dintre trăsăturile respective pot fi văzute în comportamentul homosexual descris mai sus.

21.) Pentru o poveste care dă fiori despre cât de violentă şi plină de ură poate fi „comunitatea gay”, citeşte cartea lui Chuck şi Donna McIlhenny, WHEN THE WICKED SEIZE A CITY, Author’s Choice Press, 1993, 2000. Ea prezintă ce s-a întâmplat când un pastor din San Francisco a îndrăznit să predice împotriva homosexualităţii. Ar trebui să ne dea de gândit cu privire la felul de societate în care vrem să trăiască copiii noştri.

22.) Împotrivirea faţă de aceste acest gen de stăpâniri nu ar trebui să fie făcută cu uşurinţă. Ea nu este pentru un luptător novice în rugăciune. Este mai bine să fie făcută de creştini maturi şi în grupuri mici, sub acoperirea deplină a unui pastor care crede în Biblie şi înţelege războiul spiritual.

23.) Nu am eu dreptul să judec dacă HIV este o plagă împotriva homosexualităţii trimisă de Cel Atotputernic. Am toate motivele să cred că SIDA este un virus făcut de om, proiectat să omoare câteva miliarde de oameni. Nu cred cu adevărat că Iahve lucrează într-un asemenea mod. Yah’shua a venit să ne dea viaţă. Este adevărat că plata păcatului este moartea, dar mă împotrivesc ideii că Iahve îi loveşte pe homosexuali cu SIDA. Cred mai degrabă că răspândirea SIDA în comunitatea homosexuală este un rezultat firesc al naturii păcatului lor. Este o temă spirituală profundă şi una pentru care încă mă mai rog. Orice cunoştinţe despre subiect ar fi apreciate.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #33 On Homosexuality and Spiritual Warfare. Copyright © 2003 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

În contrast marcant cu cei care prezic viitorul folosind sfere de cristal sau cărţi de tarot sunt cei care posedă aşa-numita „a doua vedere”. Ca şi profeţia biblică, a doua vedere operează fără ajutor din afară. Cei care au această facultate „văd”, fără vreun avertisment prealabil, evenimente care se vor petrece în viitor – adeseori un accident sau moartea – şi pot relata împrejurările care le vor însoţi. Andrew Lang a descoperit fenomenul acesta ciudat în folclorul unor populaţii izolate precum australienii şi incaşii, dar el este asociat în special cu regiunea muntoasă a Scoţiei, într-adevăr, în această zonă geografică s-au înregistrat atât de multe cazuri, încât fenomenul este adesea numit „a doua vedere din regiunile muntoase ale Scoţiei”.^[30]

Două caracteristici ale celei de-a doua vederi, specifice platourilor scoţiene, sunt deosebit de izbitoare, în primul rând, posesorul ei tratează întotdeauna ambivalent puterea aceasta: ea este un „dar”, însă un dar nefericit. Viziunea viitorului este adesea însoţită de o „furtună a nervilor” şi uneori rezultatul ei este o epuizare totală. Evenimentele prevăzute sunt în general tragice, şi de aceea produc durere celor care Ie cunosc, în al doilea rând, puterea aceasta se leagă oarecum de împărăţia basmului. În trecutul îndepărtat, a doua vedere era direct atribuită influenţei „piticilor” sau a „poporului cel bun”; chiar şi astăzi unii dintre cei care au acest dar pretind că sunt în stare să vadă creaturile din lumea basmelor.

Pretenţia că tărâmul basmelor există cu adevărat lasă o impresie de ridicol evident. Pentru americanul de rând „lumea de basm” este cu totul şi cu totul altceva! Antropologii s-au străduit din răsputeri să explice folclorul basmelor pe baza credinţelor primitive legate de supravieţuirea spiritului după moarte sau de bântuirea fantomelor celor morţi în sau în preajma gorganelor unde au fost înmormântaţi.^[31] Dar eforturile lor au fost numai parţial încununate de succes; relatări precum cele de mai jos – şi ele sunt reprezentative pentru sute de alte cazuri consemnate – nu pot fi prea bine reconciliate cu o asemenea explicaţie:

Un preot protestant din Scoţia va fi următorul nostru martor. El este originar din Ross-shire, deşi multe din istorisirile lui sunt inspirate din Hebridele de vest, unde a ajuns în urma chemării sale preoţeşti. Pentru că vorbeşte dintr-o cunoaştere personală a credinţei vii în fiinţele ce populează lumea basmelor, aşa cum exista ea în copilăria lui şi cum există şi în prezent, şi mai ales pentru că a avut rarul privilegiu de a intra în contact conştient cu asemenea fiinţe, mărturia lui este deosebit de valoroasă: „… Ca preot creştin, cred în posibilitatea şi în realitatea acestor ordine spirituale, dar doresc să cunosc numai acele ordine care aparţin sferei harului. Sunt foarte sigur că asemenea entităţi există. Am căzut într-o stare de extaz şi am văzut fiinţele spirituale care alcătuiesc aceste ordine.”

George Gelling, din Ballasalla [Insula Mân], un tâmplar… mi-a povestit: „… După ceai, ucenicul meu s-a întors târziu; era acolo, lângă gardul viu şi privea o mulţime de oameni mici care dădeau din picioare şi dansau. Unul dintre ei s-a apropiat de el şi l-a întrebat la ce se uita; aceasta l-a făcut s-o ia la fugă înapoi spre atelier.”

Când l-am vizitat pe reverendul J. M. Spicer, vicarul parohiei Malew, la reşedinţa lui situată în apropiere de Castletown [Insula Mân], el [mi-a declarat]: ,,.. Cu aproape un an în urmă, bătrâna doamnă K. mi-a povestit că într-o zi fiica ei plecase la Castletown; la căderea nopţii, ea a ieşit în drum să vadă dacă nu cumva se întoarce fiica ei, când deodată s-a trezit înconjurată de o mulţime de fiinţe de basm care au început să o ducă înspre muntele South Barrule; şi ea a adăugat: «nu am putut scăpa de ele până când nu l-am chemat pe fiul meu.»”

Sunt adânc îndatorat reverendului Canon Kewley din Arbory [Insula Man] pentru valoroasa mărturie care urmează: „… Multe lucruri pot fi explicate ca fenomene naturale, dar există unele lucruri care cred că nu pot fi explicate astfel. De exemplu, sora mea, eu şi vizitiul nostru – şi după câte se pare şi calul – am văzut acelaşi fenomen, în acelaşi moment: într-o seară mergeam pe o alee din această parohie când ni s-a părut ca drumul ne este blocat de o mare mulţime de oameni… aflaţi la o distanţă cam de 30-40 de metri. Când ne-am apropiat, s-au topit toţi pur şi simplu şi n-am mai putut vedea pe nimeni nicăieri.”^[32]

Dacă asemenea fiinţe există, ce sunt ele de fapt? Cel mai bun comentariu pe această temă este şi astăzi acela al lui Robert Kirk, preot din Aberfoyle, care cu un an înainte de moartea sa în 1692, a scris „The Secret Commonwealth”; lucrarea a rămas în manuscris până în 1815, când a fost descoperită de Sir Walter Scott.^[33] Probabil că cea mai bună dovadă a importanţei acesteia reiese din împrejurările morţii lui Kirk: după ce şi-a terminat cartea, el a leşinat în timp ce se plimba pe o colină locuită de fiinţe din lumea basmului, aflată în apropierea casei lui, şi a murit imediat; în parohia lui persistă şi astăzi credinţa că a fost omorât de fiinţele acelea, pentru că le-a cercetat prea îndeaproape tainele.^[34] Kirk argumentează că fiinţele care populează basmele (nu există numai o singură rasă – cf. spiriduşii, elfii, piticii, drăcuşorii etc. din folclor)^[35] sunt un ordin de fiinţe ce se situează între oameni şi îngeri. Aceste fiinţe nu sunt fără păcat, dar fiind mai eterice şi mai puţin fizice decât omenirea, păcatele lor sunt mai „spirituale şi înalte”. Şi ele vor apărea înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, ca să dea socoteală pentru vieţile pe care le vor fi trăit, deşi legile şi raţiunea lor de a fi nu sunt aceleaşi cu ale noastre. Spre deosebire de îngeri (buni şi răi), ele nu sunt acum în starea lor finală de mântuire sau damnare. Celebrul demonolog din secolului al XVII-lea,^[36] Sinistrati, citează cu referire la ele cuvintele lui Cristos din loan 10:16: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un Păstor.” Aceste fiinţe sunt, ca şi noi, străine şi călătoare pe acest pământ, dar fiind mai aproape de sferele angelice, contactul lor cu omul slăbeşte progresiv, pe măsură ce păcatul colectiv al civilizaţiei umane creşte tot mai mult.

Într-adevăr, „în cele mai timpurii menţiuni literare ale acestor fiinţe se spune că au dispărut deja ori sunt pe cale de dispariţie. Tradiţia ce vorbeşte despre ele arde şi scapără ca o lumânare pe punctul de a se stinge, după aceea probabil că mai străluceşte o dată pentru un timp, dar aceste fiinţe pot fi văzute întotdeauna numai într-o străfulgerare a ochiului”.^[37] Aşadar, nimeni nu trebuie să caute cu tot dinadinsul să intre în contact cu ele; a doua vedere – numită adesea şi „viziunea celor două lumi”^[38] – este în realitate o cruce care trebuie purtată, pentru că noi nu suntem încă pregătiţi să vedem mai mult decât o singură lume, şi, spre deosebire de locuitorii lumii basmului, nu putem nici măcar să începem traversarea mării spre ţinuturile de la Soare-apune.

Ca şi simbolismul cărţilor de tarot, imagistica basmului atinge nivelul arhetipal^[39] şi astfel fie ne atrage mai aproape de Cristos, fie ne lasă plini de ură sau de disperare. Samuel Roberts, un important savant din Ţara Galilor, a declarat: „Cred că asemenea lucruri au existat şi că Dumnezeu le-a permis să apară în timpuri de mare ignoranţă, pentru a-i convinge pe oameni de existenţa unei lumi invizibile.”^[40]  În acelaşi spirit, C. S. Lewis, în „Cronicile din Narnia”, şi J. R. R. Tolkien, în „Hobbitul”, în „Stăpânul Inelelor” şi în nuvelele lui („Leap by Niggle”, „Farmer Giles of Ham” etc.) s-au folosit de motivele basmului pentru a-şi pune cititorii în faţa realităţii spirituale – prezentă arhetipal în sufletele lor şi faptic în termenii „existenţei unei lumi invizibile”.

Tolkien şi-a expus concepţia sa, potrivit căreia basmele sunt o praeparatio evangelica, într-un eseu foarte semnificativ, unde – subliniază el – capodoperele folclorului universal îşi găsesc împlinirea în cea mai mare Poveste din câte există – în Istoria Răscumpărării. Astfel, basmul poate pregăti calea pentru Istoria Răscumpărării şi când omul ajunge la aceasta din urmă, descoperă că „povestea aceasta este supremă; şi este adevărată. Arta a fost confirmată. Dumnezeu este Domnul, al îngerilor şi al oamenilor – şi al elfilor”.^[41] Dar a folosi lumea basmelor în scopuri oculte înseamnă a căuta de bună voie dezastrul. Cine intră în cercul magic cu un asemenea gând nu-l va mai putea părăsi niciodată. O importantă tradiţie ne aminteşte să acceptăm bogăţia uimitoare a „ierarhiei cerului şi a pământului” instituită de Dumnezeu,^[42] dar să nu încercăm să o manipulăm în interesul nostru. Cine încearcă să facă lucrul acesta se va trezi prizonier în împărăţia basmelor până la sunetul ultimei trâmbiţe.

^[30] Unul dintre cele mai bune studii este Highland Second-Sight, de William Morrison, ed. Norman Macrae, Dingwali, Scoţia, George Scuter, 1908. Aceste mărturii nu apar în John L. Campbell şi Trevor H. Hali, Strange Things: The Story of Fr. Allan McDonald, Ada Goodrich Freer, and the Society for Psychical Research’s Enquiry into Highland Second Sight, Londra, Routledge & Kegan Paul, 1968.

^[31] Conform T. C. Lethbridge, Gogmagog: The Buried Gods, Londra, Routledge & Kegan Paul, 1957.

^[32] W. Y. Evans-Wentz, The Fairy-Faith in Celtic Countries, ed. retip., New Hyde Park, N.Y., University Books, 1966, pag. 90-91, 124-126. (Din păcate, această minunată antologie de mărturii şi de material folcloric este viciată de încercarea autorului de a corela personajele basmului cu credinţa lui mistico-religioasă orientală în reîncarnare.) Vezi, de asemenea, Lady Gregory, Visions and Beliefs in the West of lreland, with Two Essays and Notes by W. B. Yeats, ed. a doua, Gerrards Cross, Bucks, Marea Britanie, Colin Smythe, 1970; W. B. Yeats, Irish Fairy and Folk Tales, New York, Modern Library, nd.; şi conform H. R. Bachchan, W, B, Yeats and Occultism, Delhi, India, Motilal Banarsidass, 1965.

^[33] Robert Kirk, The Secret Commonwealth of Elves, Fauns, & Fairies: From the Manuscript („Rare Text Library of Philosophical Research”, 2; Toddington, Anglia, Helios Book Service, 1964).

^[34] W. B. Yeats, în Gregory, op, cit., pag. 337.

^[35] Vezi interesantul şi amuzantul articol „Fairies” al lui Julian Franklyn, în cartea sa, A Survey of the Occult, Londra, Arthur Barker, 1935, pag. 95-99.

^[36] Sinistrari, Demoniality… Now First Translated into English with the Latin Text, Paris, Isidore Liseux, 1879, pag. 96-100 (pag. 191-201); cf. pag. 77-85 (pag. 161-173). Este o lucrare foarte valoroasă, deşi încercarea lui Sinistrari de a plasa duhurile rele (masculine şi feminine) mai degrabă în împărăţia feericului decât în tărâmul demonic nu este foarte convingătoare.

^[37] K. M. Briggs, The Fairies in Tradition and Literature, Londra, Routledge & Kegan Paul, 1967, pag. 210.

^[38] James MacDougall, Folk Tales and Fairy Lore in Gaelic and English, Collected from Oral Tradition, ed. George Calder, Edinburgh, John Grant, 1910, pag. 183.

^[39] Conform Cari Gustav Jung, „The Phenomenology of the Spirit in Fairy Tales”, în cartea sa Psyche and Symbol, ed. V. S. Laszlo, Garden City, N.Y., Doubleday Anchor Books, 1958, pag. 61-112.

^[40] Evans-Wentz, op. cit., pag. 146.

^[41] J. R. R. Tolkien, „On Fairy-Stories”, Essays Presented to Charles Williams, ed. C. S. Lewis, Londra, Oxford University Press, 1947, pag. 84. Vezi, de asemenea, Montgomery, „The Chronicles of Narnia”, Religious Education, LIV/5, septembrie – octombrie, 1959, 418-428.

^[42] Conform D. E. Harding, The Hierarchy of Heaven and Earth: A New Diagram of Man in the Universe, cu o prefaţă de C. S. Lewis, New York, Harper, 1952.

[Extras din John Warwick Montgomery, Puteri şi domnii, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2003, pag. 137-142, 224. Pentru comenzi: www.ecc.ro.]

Teologul Kurt E. Koch (1913-1987) şi-a petrecut o mare parte din viaţă studiind ocultul şi slujind celor afectaţi de el. În Occult ABC el combină anii săi în lucrare într-un ghid informativ despre practicile şi ideile care formează fundamentul ocultului. Dacă îi înveţi limbajul, alfabetul, îl poţi combate mai bine. În acest spirit a fost scris Occult ABC.

Goblinii şi elfii

În călătoriile mele am ajuns adesea o înţelegere inestimabilă a vieţii şi culturii triburilor şi popoarelor primitive. Cu câţiva ani în urmă, am ţinut douăzeci şi nouă de prelegeri la Şcoala Biblică a Misiunii Elveţiene pentru Indieni din Pucallpa, Peru. Misionarii m-au dus să vizitez diferite triburi. Acolo am aflat multe lucruri interesante.

Ex. 71: Un credincios creştin dintre indienii Piro mi-a spus, prin interpret, despre întâlnirea lui cu un pitic mic care avea doar două picioare înălţime [57 cm]. Credinciosul vâna atunci, şi era pe cale să omoare un mistreţ sălbatic, când acel bărbat micuţ a păşit în faţă. El a crezut la început să ar putea fi un pigmeu, ca cei din Africa de Sud. Există mulţi asemenea pitici în zona Amazonului. Omuleţul l-a oprit să împuşte mistreţul. Vânătorul l-a împins din drum. Omuleţul a arătat atunci o putere incredibilă şi l-a aruncat pe vânător la pământ, unde a zăcut inconştient timp de trei zile. Bărbaţii din satul lui au venit să îl caute şi l-au găsit după trei zile. Experienţe ca acestea i-au făcut pe indienii Piro să creadă că aceste fiinţe mici sunt un fel de goblin. Misionarii văd aceasta ca parte a superstiţiei lor păgâne. În acest caz totuşi, bărbatul care a avut experienţa era un credincios creştin. Desigur, este adevărat că în triburile primitive chiar şi creştinii pot fi influenţaţi de vechile lor idei păgâne. Totuşi, nu ar trebui să respingem o asemenea experienţă ca pe o poveste.

Ex. 72: În Africa, un misionar m-a dus să vizitez tribul Xhosa. Şi acest trib crede că există goblini şi elfi. Elfii le apar adesea copiilor şi chiar se joacă împreună cu ei. În momentul în care apare un adult, elfii dispar. Experienţa acestor copii ar putea desigur să fie privită ca un produs al dispoziţiei eidetice. Eidetic este un termen folosit pentru abilitatea de a proiecta imagini ale ideilor sau imaginaţiei în exterior, astfel încât poţi vedea ce ai în propria-ţi imaginaţie. Dispoziţia eidetică se găseşte în general la copiii sub 14 ani, în special la cei din triburile primitive.

Am auzit adesea de experienţe ca acestea de la misionari. Este altceva când ţi se spun asemenea lucruri în ţările foarte civilizate. Am călătorit prin Scandinavia de câteva ori şi am vizitat fiecare ţară scandinavă, da, chiar şi Polul Nord. Îndeosebi în nordul Suediei auzi multe poveşti cu drăcuşori, zâne, elfi, spirite, goblini şi alte creaturi remarcabile pe care le asociem cu basmele. În nordul Suediei, am aflat numele mai multor asemenea fiinţe mici. Există goblini cam de două picioare înălţime, gnomi, oecki, şi mai presus de toate, tomteri, în a căror existenţă cred mulţi suedezi. Mulţi elfi sunt gata să facă farse răutăcioase. Goblinii sunt priviţi ca spirite folositoare. Dacă cineva vrea ajutorul lor, trebuie să apeleze la conducătorul lor, Diavolul însuşi. Aceasta însă l-ar costa mântuirea.

Ideea că aceste spirite sunt demonice la origine este în concordanţă cu Biblia. Am observat de altfel că elfii, goblinii şi alte fiinţe mici le apar în special oamenilor care au o predispoziţie psihică pentru aceasta. Este o altă confirmare indirectă că aceste creaturi din basme nu sunt neutre din punct de vedere etic. Ci mai degrabă ele corespund spiritelor şi demonilor din locurile deschise despre care vorbeşte şi Biblia. Poate că ar trebui să dau un exemplu care limpezeşte două probleme.

Ex. 73: Autoarea, Helga Braconnier a prevăzut adesea dezastre. Era medium. La o staţie pilot în nordul Mării Baltice, a avut o viziune a unui naufragiu. L-a avertizat pe cârmaci, dar el a râs de idee. În ziua următoare, un suedez bătrân a venit la autoare şi i-a spus că venea o furtună şi că tomterii care locuiau pe stânci fugeau în interiorul ţinutului. Ceea ce întotdeauna însemna că urma să fie o inundaţie. În acea seară a izbucnit o furtună. O navă a trimis un semnal de urgenţă. Cârmaciul care a râs de femeia care l-a avertizat a trebuit să iasă cu barca de salvare. Nava s-a lovit de stânci şi mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa. Avertizarea bătrânei se împlinise.

S-ar putea scrie o carte despre asemenea fiinţe mici precum tomterii, dar nu aceasta este sarcina mea.

Elveţienii s-au dedicat şi ei investigării problemei spiritelor naturii. De exemplu, Georg Sulzer, fostul preşedinte al Curţii de Apel Elveţiene din Zurich, a scris o carte despre spiritele naturii. El deosebeşte patru tipuri: gnomi, nimfe, silfi sau elfi, şi spirite ale apei. Acest scriitor afirmă de asemenea că aceste fiinţe mici au cam două picioare înălţime. Se spune că sunt recunoscătoare pentru ajutorul dat lor şi că reacţionează la insulte cu farse răutăcioase şi acte de răzbunare.

Arthur Conan Doyle, autorul poveştilor cu Shelock Holmes, era spiritualist. A publicat rapoarte despre spiritele naturi şi oamenii care le-au văzut. Conan Doyle avea de asemenea negative fotografice cu spirite ale naturii. Afirmaţia unui astfel de spirit sau demon al spaţiului deschis este foarte instructivă: „Noi, demonii suntem rămăşiţele unei creaţii anterioare care a intrat în conflict cu Dumnezeu. Nu avem speranţă de niciun fel. În ceea ce îi priveşte pe oameni, activitatea noastră constă în a-i înşela şi în a-i duce pe o cale greşită. La început eram foarte înţelepţi, dar din cauza păcatului şi căderii noastre am devenit considerabil mai stupizi.”

Ce are Biblia de spus despre subiectul goblinilor, spiritelor naturii, spiriduşilor şi demonilor spaţiului deschis? În Isaia 13:21 sunt menţionaţi satirii în conexiune cu fiarele sălbatice. Rolul lor este să distrugă ţinutul şi să îl facă nesigur. Isaia 34:14 este o referinţă şi mai clară: „Fiarele din pustiu se vor întâlni acolo cu fiarele sălbatice ale insulei, şi satirii se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii şi îşi va găsi un loc de odihnă.” Aici avem o combinaţie de animale sălbatice, satiri şi năluca nopţii, demoni ai spaţiilor deschise. Satirii sunt menţionaţi din nou în 2 Cronici 11:15, unde Împăratul Ieroboam numeşte preoţi care să ofere jertfe acestor demoni.

După ce ne-am uitat la referinţele biblice, să aruncăm o privire la istoria bisericii. Să vedem ce credea despre goblini Martin Luther, reformatorul german. Într-o conversaţie la masă, el spune într-o ocazie: „Goblinul m-a zdruncinat în pat. Dar i-am acordat puţină atenţie. Când aproape adormisem, a început un asemenea huruit pe scări de ai fi putut crede că cineva arunca şaizeci de butoaie cu vin pe ele. M-am ridicat, m-am dus la scări şi am strigat: Dacă eşti tu, aşa să fie. Apoi m-am încredinţat Domnului, despre care este scris: „Toate le-ai pus sub picioarele Lui” [Psalmul 8:6], şi m-am întors în pat. Este cel mai bun mod de a scăpa de el: să îl iei în zeflemea şi să Îl chemi pe Hristos. Nu poate suporta aşa ceva.” Se spune că altădată Luther a aruncat cu călimara după diavol.

În faţa tuturor acestor puteri ale întunericului, ne putem îmbărbăta prin mesajul apostolului Pavel. Gândiţi-vă de exemplu la Coloseni 2:15. În traducere liberă, spune: „A demascat puterile întunericului, a dezarmat demonii şi i-a tras în urma sa pe cei puternici, în procesiunea Lui triumfală.”

Extras din Kurt E. Koch, Occult ABC, pag. 60-62. Clic aici pentru a downloada cartea.

Enquete sur le monde invisible (2002), filmat în Islanda, relatează despre cum percep islandezii convieţuirea… cu elfii, iar tonul oamenilor care îşi povestesc experienţele este incredibil de serios.

Conform sondajelor, 10% dintre islandezi sunt convinşi că îşi împart insula cu elfii, alţi 10% neagă această idee, în vreme ce majoritatea de 80% consideră că existenţa fiinţelor invizibile este o posibilitate demnă de luat în seamă. Hafnarfjordur, un mic port aflat în apropiere de capitala Reykjavik, pare a fi locul în care oamenii convieţuiesc în cea mai deplină armonie cu aceste fiinţe subtile.

Ei au contactat-o pe Erla Stefansdottir, profesoară de pian şi clarvăzătoare [clarvăzător = ocultist care primeşte mesaje de la spirite căzute cu privire la lucruri ascunse oamenilor], pentru a le desena o hartă mai specială. Astfel, una dintre atracţiile turistice ale micului port islandez este o plimbare pe la „căsuţele elfilor”. Primarul din Hafnarfjordur, Magnus Gunnarsson, s-a arătat mândru de documentul ce atestă lumea invizibilă din oraşul pe care îl conduce. Foarte încântat de simpaticii lor vecini, el a declarat că „în felul acesta, şi turiştii vor putea descoperi că în oraşul nostru, alături de locuitorii obişnuiţi, trăiesc şi fiinţe supranaturale”.

Întrebată cum este posibil ca în acelaşi spaţiu să convieţuiască oameni şi elfi, clarvăzătoarea Erla a explicat că lumea are mai multe dimensiuni. De exemplu, spune ea, „într-o pădure montană pot trăi tot feluri de creaturi: elfi, gnomi, pitici, zâne. Ele nu sunt observate de oameni deoarece au o frecvenţă de vibraţie diferită de a noastră, care corespunde planurilor eteric sau, uneori, astral. Este posibil chiar ca aceste fiinţe, cel mai adesea inaccesibile vederii umane obişnuite, să nu se perceapă unele pe altele, tot din cauza nivelelor lor de vibraţie diferite.”

Dar Erla a văzut elfi încă de când era copil şi atunci era convinsă că acesta este un lucru obişnuit. „Până la 6-7 ani, copiii văd mai multe decât adulţii. Cred că foarte mulţi dintre ei au tovarăşi de joacă invizibili, dar nu realizează că sunt elfi.”

O fetiţă de 9 ani, Audur Gudmundsdottir, povesteşte cu convingere cum se joacă ea cu elfii, care au cam jumătate din înălţimea ei. Într-o zi a căzut când se zbenguia pe afară, iar o femeie-elfă i-a deschis uşa casei ei, aflată într-o piatră mai mare, şi i-a dat să mănânce o prăjitură în formă spiralată şi să bea un suc de banane mai deosebit. Audur îşi descrie cu însufleţire prietenii despre care spune că sunt foarte discreţi, ies doar noaptea şi niciodată în timpul zilei. Mama ei, căreia fetiţa i-a adus ca dovadă o cheie de la căsuţa elfilor, un mic obiect metalic cu crestături, nu exclude posibilitatea ca povestirile micuţei să fie adevărate. Şi mărturii ca acestea poţi întâlni la tot pasul în Islanda.

În ultimii ani inginerii constructori au fost de mai multe ori nevoiţi să refacă planurile autostrăzilor numai pentru a ocoli locuinţele elfilor. De asemeni, edilii primului mall au avut grijă să monteze cablurile electrice şi alte instalaţii subterane cât mai departe de presupusele sălaşuri ale gnomilor şi elfilor. Cuplurile care plănuiesc să-şi ridice o casă apelează şi ele la persoane cu percepţii extrasenzoriale [= oculte], pentru a se asigura că locul nu este deja ocupat… În Islanda aceste precauţii nu sunt privite ca excentricităţi, ci ca simple precauţii.

„Alături de noi trăiesc nenumărate creaturi nevăzute, care folosesc ca porţi de trecere în lumea lor eterică pietre şi stânci mai mari din lumea noastră fizică”, spune Brynjolfur Snorrason, fermierul specializat în indicarea zonelor locuite de „poporul ascuns” (huldu folk). El este adeseori consultat de antreprenorii de construcţii care nu vor să intre în conflict cu micuţii lor vecini supranaturali [= dintr-un univers cu mai multe dimensiuni decât al nostru].

„Poate este o ţară mai deosebită”, spune Arni Bjornsson, şeful departamentului de studii etnologice de la Muzeul Naţional al Islandei. „Chiar şi cei mai sceptici ingineri, care susţin că nu cred în superstiţii, preferă să ocolească movilele şi pietrele despre care clarvăzătorii spun că sunt locuite de elfi, decât să le distrugă şi să rişte astfel să-i supere pe cei nevăzuţi.”

La începutul anului 1999, de pildă, Agenţia pentru construcţia drumurilor din Islanda a trebuit să modifice proiectul iniţial al unei noi şosele ce pornea de la Reykjavik, după ce a avut loc un protest al locuitorilor zonei, pentru că traseul ar fi deranjat locuinţa unor elfi de sub o stâncă.

„Câtă vreme oamenii sunt convinşi de realitatea lumilor subtile şi a elfilor, noi căutăm să respectăm credinţele tuturor”, a spus Viktor Ingolfsson, un oficial de la Administraţia drumurilor publice. „Dacă aceasta presupune să ocolim o piatră a elfilor, ne acomodăm la această cerinţă.”

Constructorii de drumuri ţin cont de aceste indicaţii ale clarvăzătorilor şi datorită faptului că s-au convins de mai multe ori de efectele nefaste pe care le are încălcarea lor. Sunt binecunoscute cazurile de defectare a maşinilor şi echipamentelor de construcţii sau de îmbolnăvire subită a celor care au mutat în mod brutal pietre ale elfilor.

„Pentru cei mai mulţi oameni, poporul ascuns este plin de blândeţe”, explică Magnus Skarphedinsson, profesor la Şcoala de Studii Elfice şi expert în Elfi. „Dar dacă sunt agresaţi, este posibil să se petreacă lucruri mai puţin plăcute. Fie că proiectul va costa foarte mult, fie că unii muncitori se îmbolnăvesc. Aşa că nu e recomandat să-i superi pe elfi.”

Fosta preşedintă a Islandei (în perioada 1980-1996), Vigdis Finnbogadottir, nu exclude nici ea prezenţa fiinţelor subtile pe harta invizibilă a ţării sale. Cu multă diplomaţie, ea aduce un argument imbatabil: „Nu am văzut elfi şi nici fiinţe invizibile. Nu am întâlnit încă o fantomă, deşi am auzit adesea vorbindu-se despre ele. Acest gen de credinţă nu mai există în Franţa sau în Spania, pentru că acestea sunt ţări catolice. Catolicismul este atât de puternic, încât nu mai lasă loc pentru alte credinţe. În Evul Mediu, islandezii au adaptat catolicismul pentru a se potrivi cu moştenirea lor păgână şi au continuat să spună poveşti despre fiinţe supranaturale, elfi şi fantome. Existenţa elfilor, a fantomelor, a extratereştrilor şi a vieţii de după moarte nu a fost niciodată dovedită. Este la fel ca şi în cazul lui Dumnezeu. Nimeni nu a dovedit că El există, dar nici contrariul.”

Actualul preşedinte al Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, are şi el o explicaţie a prezenţei poporului ascuns: puternicul sentiment al singurătăţii şi al izolării, caracteristic islandezilor. „Islandezii au fost întotdeauna puţini la număr, de aceea în timpurile străvechi ei şi-au dublat numărul cu personaje invizibile din legendele cu elfi şi zâne”, a afirmat el într-un interviu acordat la reşedinţa prezidenţială de la Bessastadir.

Creaturi fantastice din mitologia germană, elfii au supravieţuit în folclorul nord-european. Se consideră că la origine erau o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii. Sunt înfăţişaţi ca femei şi bărbaţi tineri, de înălţime mică, foarte frumoşi. Sălăşluiesc în păduri, în alte locuri din natură, sub pământ, în izvoare sau pârâuri. Ei trăiesc mai mult în comparaţie cu oamenii, nu îmbătrânesc niciodată şi au puteri magice.

În mitologia scandinavă sunt cunoscuţi elfii luminoşi care trăiesc în al treilea cer, cei întunecaţi şi elfii negri. Aceştia din urmă sunt fierari pricepuţi, iar în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Un exemplu de astfel de elfi cunoscători ai artei transmutării şi a prelucrării metalelor sunt nibelungii.

Elfii din mitologia scandinavă au supravieţuit în special în varianta unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile elfelor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore. Acest fenomen se reflectă şi în lucrarea „Stăpânul inelelor” a lui Tolkien, atunci când personajele plecate în căutarea inelului ajung în Regatul Elfilor, Lothlorien, şi constată că acolo timpul se scurge mult mai încet decât în lumea fizică. De altfel, personajele elfi ale lui Tolkien sunt inspirate din mitologia scandinavă şi celtică.

Brynjolfur Snorrason (fermier şi vindecător [= occultist care primeşte puterea de a vindeca de la spiritele căzute])

„Când eram copil, obişnuiam să mă joc cu elfii şi cu… spiritele celor trecuţi Dincolo [spirite căzute care iau forma celor morţi]. Eram diferit de cei de vârsta mea, aşa că nu prea vorbeam despre asta. Şi copiii mei se simt grozav împreună cu fiinţele invizibile. Unul dintre ei se joacă mereu cu frăţiorul lui geamăn care a murit [un spirit căzut care ia forma copilului]. Îi pot vedea clar pe amândoi. Toţi cei şase copii ai mei sunt clarvăzători. Legat de asta cred că atitudinea părinţilor este decisivă: dacă le spui copiilor că nu există clarviziune [= facultate ocultă], această aptitudine nu se va mai dezvolta. Mi se întâmplă uneori să confund lumea aceasta cu cealaltă. Aşa că, pentru orice eventualitate, ca oamenii să nu creadă că sunt nebun, soţia mea îmi interzice să vorbesc în public cu entităţile invizibile. Unele dintre ele arată ca oamenii, altele sunt doar forme colorate.”

Joga Johannsdottir (maseuză)

„Aveam 11 ani pe atunci, mă aflam pe deal, când am văzut o femeie dispărând într-o piatră. Era normal proporţionată, dar nu mai înaltă decât un copil de 6 ani. N-am încercat niciodată să conving pe nimeni că ceea ce am văzut este real.”

Gudrun G. Bergmann (scriitoare şi ghid turistic)

„Potrivit mediumilor [= ocultişti care transmit mesaje de la spirite căzute, care pretind că sunt oameni care au murit sau spirite bune], una dintre aceste două pietre reprezintă o biserică a fiinţelor nevăzute, iar cealaltă este o bibliotecă. Aici locuiesc creaturi străvechi. Vara trecută meditam în faţa stâncii-bibliotecă. Am văzut o fiinţă de-o şchioapă ieşind din piatră. Arăta ca personajul Yoda din războiul stelelor, cu un cap mare, care este simbolul înţelepciunii. El este păstrătorul cunoaşterii din piatră. Secretul Islandei se află în natură, o imensă carte pe care trebuie s-o descifrăm.

Video: Belief in Elves Strong in Iceland – National Geographic

Video: Elves in Iceland! Documentary about the believe in Elves and Trolls in Iceland

Din mitologie

Elf

În mitologia nordică întâlnim elfi și pitici, ale căror roluri nu sunt prea clare, dar se crede că ar fi de partea zeilor. Alte ființe supranaturale întâlnite în miturile scandinavilor sunt silfii și silfidele, duhuri aerine asemănătoare elfilor. Despre silfide se spune că pot cânta foarte frumos, însă cine se lăsa atras de viersul lor fermecat și intra în dansul lor era pierdut.

Un elf este o ființă fabuloasă, aparținând mitologiei nordice, și care a supraviețuit în folclorul nord european, în legendele scandinave, germane și englezești. La origine, elfii erau niște zei minori ai naturii și ai fertilității, fiind înfățișați de obicei ca niște tineri bărbați și femei, ce trăiesc în păduri, fântâni, iar uneori sub pământ. Ei dețin o viață lungă, uneori chiar sunt nemuritori și au puteri magice. J. R. R. Tolkien, în trilogia sa, „Stăpânul Inelelor”, pune accent pe caracterul angelic, pe inteligența elfilor, ceea ce a făcut aceste personaje foarte populare în fantezia modernă. În linii mari, elfii se aseamănă cu nimfele din mitologia greacă și cu viliile și rusalkiile din mitologia slavă.

Primele descrieri ale elfilor apar în mitologia nordică, unde ei sunt numiți „alfar”. Ei sunt creaturi de aceeași statură ca omul, dar mai frumoși și mai puternici. Sunt semi-divinități asociate fertilității naturii. Mitograful Snorri Sturluson scrie în lucrările sale că există două tipuri de elfi: „elfii întunericului”, echivalenți cu piticii și „elfii luminii”, care se apropie mult mai mult de ceea ce înseamnă elf. Acești elfi ai luminii guvernează una din cele 9 lumi ale cosmosului (Yggdrasil) și anume Alfheim-ul. Elfii întunericului trăiesc într-o lume total diferită, chiar antagonică, numită Nidavellir sau Svartalfheim.

În „Edda poetică”, se stabilește o asemănare între elfi și zeii Aesir, uneori aceste două categoriii chiar confundându-se. Câțiva cărturari, dimpotrivă, au asociat zeii Vanir cu elfii. Cu toate acestea, în „Alvissmal”, elfii sunt considerați distincți atât de Aesir, cât și de Vanir. Poemul „Grimnismal” din „Edda” precizează faptul că zeul Freyr este stăpânul tărâmului Alfheim, pe care îl conduce cu ajutorul unor slujitori ca Byggvir și Beyla. Mai târziu apar și alți slujitori: Eldir și Fimafeng, care este ucis de Loki. În saga Kormaks se povestește cum un sacrificiu adus elfilor poate vindeca orice rană provocată de un război.

Elfii nordici au aceeași statură și formă ca oamenii. După moarte, unii oamenii cum a fost eroul Volund pot să fie ridicați la rangul de elfi. Similitudinea între elfi și oameni permitea chiar o împerechere între aceștia.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Elf

Orc

Orcii au fost inițial elfi, dar bătuți și schingiuiți s-au schimbat în niște ființe agresive și înfricoșătoare. Orcii sunt rase de umanoizi, duri și războinici înnăscuți. Ei sunt în diferite moduri portretizați ca fiind fizic, mai puternici sau mai slabi, dar întotdeauna în număr mare.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Orc

Pitic

Piticii sunt ființe supranaturale de dimensiuni mici, cu barbă și ochi mărunți, din mitologia nordică. Conform legendelor, sunt mari meșteșugari: ei au creat sabia Gram, inelul magic Andvariut, inelul de aur al lui Odin numit Draupnir, sulița Gungir, părul de aur al lui Sif, colierul lui Freyja, coiful numit Huliǒshjálmr, ciocanul pe nume Mjolnik și corabia Skíǒshjálmr.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pitic

Goblin

În folclorul european, goblinul este o creatură rea și grotească sau un fel de fantomă rea. I se atribuie variate abilități, temperamente și înfățișări, în funcție de originea povestirii. De obicei sunt înfățișați ca fiind mici, de câțiva inci înălțime, uneori de mărimea unui pitic. De obicei sunt prezentați ca posedând diferite abilități magice.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Goblin

Domovoi

În mitologia rusă, Domovoi este un spirit al casei, având înfățișarea unui omuleț, a unui pitic bătrân. Se spune că există un domovoi în fiecare casă, și că aceștia ar fi fost cândva ființe malefice, care trăind printre oameni au devenit prietenoase. Spiritele domovoi fac tot felul de șarlatanii și pagube în casele oamenilor, îi gâdilă pe aceștia când dorm, bat în pereți, aruncă cu obiecte, în special cu farfurii. Aceste spirite pot lua și alte forme decât cea umană: se pot transforma în pisică, în câine, în șobolan sau în șarpe. Ele se aseamănă foarte mult cu spiritele scoțiene numite brownie și cu spiritele poltergeist, diferențiindu-se de acestea din urmă, prin faptul că nu sunt malefice, nu au intenții rele, ci sunt glumețe, prietenoase și puse pe șotii.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Domovoi

Imp

Un imp este o creatură mitologică similară cu o zână sau un demon, descris frecvent în folclor și superstiție. Cuvânt este un derivat al termenului ympe, ce denota tineri copaci altoiți. Impii sunt de obicei prezentați ca răuvoitori mai mult decât serios amenințător și ca făpturi simple, în loc de creaturi supranaturale importante. Servitorii diavolului sunt câteodată descriși ca impi. Ei sunt deseori mici de statură și foarte activi.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Imp

Gnom

Un gnom este o creatură mitică caracterizată de statura sa mică și viața subterană. Conform lui Paracelsus, gnomii sunt cele mai importante ființe care întrupează caracteristicile elementului pământ. Ei se mișcă cu ușurință prin pământ așa cum oamenii merg pe el. Se spune că razele soarelui îi transformă în piatră. După unele tradiții, gnomii sunt niște mici creaturi buclucașe sau niște goblini. Câteva surse spun că de fapt gnomii devin broaște când răsare soarele, în loc să se transforme în piatră. Gnomii apar des în basmele germane, în special în cele ale Fraților Grim dar și în mitologia nordică. În basme, ei sunt înfățișați ca niște oameni bătrâni și pitici, care trăiesc în adâncul pământului și păzesc comori îngropate. Gnomii apar și în alte mitologii, dar sub alte nume, ei fiind prezenți mai ales în centrul, nordul și estul Europei. Kaukis este gnomul prusac, iar barbegazi sunt creaturi asemănătoare cu gnomii, cu picioare mari ce apar în basmele și legendele din Franța și Elveția. În Islanda, gnomii (vættir) sunt atât de respectați încât stăzile sunt construite în așa fel încât să nu deranjeze zonele unde se spune că locuiesc. În estul continentului, tengu este un nume ce desemnează o categorie de gnomi înaripați.

Un gnom este rar individualizat de ceilalți ca personaj de basm, însă în folclorul german, Rubezahl, stăpânul lumii subterane, este considerat uneori a fi un gnom de munte. După unele tradiții, regele gnomilor se numește Gob. Despre cuvântul „gnom” se zice că ar proveni din limba latină din „gnomus” sau din greacă, din „gnosis”, însemnând „cunoaștere”. Conform miturilor, gnomii acumulau informații secrete așa cum strângeau comori.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnom

Trol

În mitologia nordică, trolul este o ființă gigantică, un uriaș, care vânează oameni, noaptea. Este descris și ca un gnom zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, întruchipând forțele rele ale naturii. Trolii sunt, de fapt, niște ființe cu o inteligenţă redusă, despre care se credea că la lumina soarelui se transformă în stane de piatră.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Trol

Nimfă

Nimfele sunt genii ale naturii, pe care cei vechi și le închipuiau ca pe niște fecioare tinere și frumoase. Ele locuiau în grotele de pe vârfurile munților, în codrii deși, pe câmpii sau în ape și erau de mai multe categorii: nimfele apelor purtau numele de oceanide, nereide și naiade, cele ale munților de oreade, iar cele ale pădurilor de driade și hamadriade. Nimfele erau înzestrate cu darul profeției. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare, implorându-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sunt numeroase, ele fiind iubite de zei și nu arareori și de muritori.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nimf%C4%83_%28mitologie%29

Driade

Driadele sunt nimfe ale copacilor în mitologia greacă. Prin faptul că desemnează termenul elen de lemn, driadele care reprezentau doar nimfele stejarilor au devenit un termen general al acestora. Sunt considerate ființe foarte timide, cu excepția momentelor petrecute lângă Artemis, care era cunoscută ca prietenă a celor mai multe nimfe.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Driade

Naiade

Naiadele erau nimfe ale apelor dulci și reprezentau una din cele trei clase principale de nimfe – celelalte fiind Nereidele (nimfe ale Mării Mediteraneene) și Oceanidele (nimfe ale oceanelor). Naiadele guvernau peste râuri, șuvoaie, pâraie, izvoare, fântâni, lacuri, eleștee, puțuri și mlaștini. Marinarii care erau în apropiere erau atrași de cântecul lor fermecător, făcându-i să se lovească cu navele de stânci și să se înece. O Naiadă era strâns legată de corpul său de apă și chiar existența sa pare să fi depins de el. Dacă un pârâu seca, Naiada sa murea. Apele peste care Naiadele domneau erau presupuse a fi deținătoare de puteri inspiraționale, medicinale sau profetice.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Naiade

Nixe

Nixe (la plural Nixen) sunt spirite din mitologia nordică și din cea germanică. Denumirea vin din vechea limbă germană superioară, unde nihhus, niccus sau nichessa aveau sensul de „Duh al apelor”. O altă posibilă origine etimologică ar pute fi cuvântul din limba latină necare („a ucide”). Nixe este forma feminină, dar mai există și masculinul Nix, care, în funcție de dialect, mai era cunoscut și ca Niss, Neck sau Nöck, fiind echivalat cu „Wassermann” (omul apelor) din mitologia germanică. Elementul caracteristic pentru „Nixen” este acela că îi punea pe oameni în pericol și le aducea acestoar pagube și moartea. Cel mai adesea ademeneau bărbați pe care îi trăgeau la fundul apelor curgătoare și al lacurilor. Ca toate duhurile apelor de sex feminin, și o „Nixe” se prezenta, cel mai adesea, ca o femeie tânără, cu tenul palid sau verzui, cu părul bătând în verde, sau chiar verde. Caracteristica citată cel mai adesea era o rochie din al cărei tiv picura apă. Cel puțin la țară, „Nixele” umblau desculțe. Mai târziu, au apărut și descrieri ale „Nixelor” cu un bust omenesc, continuat cu o coadă de pește acoperită cu solzi.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nixe

Polovoi

Polovoi este un spirit, prezent în mitologia rusă, al câmpurilor, având părul verde ca iarba.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Polovoi

Vampir

Vampirii sunt ființe mitologice sau folclorice, care subzistă prin hrănirea în special cu sânge de la creaturi vii, indiferent dacă sunt strigoi sau persoane în viață. Cu toate că entitățile vampirice au fost înregistrate în multe culturi și, conform speculațiilor istoricului literar britanic Brian Frost, ce crede că: „vampirii și demonii sunt la fel de vechi ca și omul însuși”, ajungându-se până la „vremurile preistorice”. În mod normal vampirii se pot transforma în animale de pradă precum lupi, lei, gheparzi etc. sau chiar într-o formă mai bizară de vârcolac. Unii vampiri mai puternici se pot preschimba în lilieci giganţi, ceață verde, dragoni sau chiar grifoni. Majoritatea vor vâna sub formă de demoni cu aripi uriașe, coarne și trupuri zvelte, uneori roșii sau negre.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vampir

Video: Real dwarf caught on tape!

Video: Lizard Man FINALLY captured!!!!

O înregistrare cu o creatură umană, găsită în Noua Zeelandă. Ce reprezintă? Parcă a fi ţinută prizonieră într-o bază subterană sau submarină.

de Bill Schnoebelen

[Nota Bene. Acest articol a fost scris în anul 2000, dar practic toate criticile pe care le conţine se aplică şi celorlalte cărţi din serie.]

Nicio carte nu a avut atâta succes în ultimii ani ca celebrata serie „Harry Potter”. Aceste romane presupuse a fi pentru copii, scrise de o femeie din Marea Britanie pe nume J. K. Rowling, au făcut din autoare una dintre cele mai înstărite femei din lume. Ea a scris patru cărţi, ultima fiind HARRY POTTER ŞI POCALUL DE FOC, care cântăreşte mai mult decât unele computere. În total, cărţile ei s-au vândut în mai mult de treizeci de milioane de exemplare.

Atrăgătorul ei erou este Harry Potter, un băiat orfan nesocial ai cărui părinţi au fost omorâţi când era foarte mic de un vrăjitor numit Voldemort. De la acea întâlnire, el are pe frunte o cicatrice în formă de fulger, şi este crescut de nişte rude stupide, crude (o mătuşă şi un unchi) care sunt „muggles” [sunt lipsiţi de orice abilitate magică şi nu s-au născut în lumea magică], termenul lui Harry Potter pentru cei care nu sunt vrăjitori şi cărora nu le place magia sau nu cred în ea, şi tind să-i persecute pe cei cărora le place magia.

Sagaua lui Harry începe când are zece ani, în PIATRA VRĂJITORULUI, şi el creşte cu un an în fiecare carte. Are paisprezece ani în ultima carte. Fără a intra în toate detaliile acţiunii (care se poate să fie până acum mai bine cunoscute decât Biblia – din nefericire), Harry este salvat de existenţa lui mohorâtă de muggle, de invitaţia de a fi elev la „Şcoala Hogwart’s de Vrăjitorie şi Farmece”. De aici, el intră în tot felul de aventuri, ajungând treptat la o confruntare cu vrăjitorul rău care i-a omorât părinţii.

Cărţilor li se face marketing ca fiind pentru copii (prima este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între opt și treisprezece ani şi ultima, pentru cititorii de la zece ani la vârsta adultă), deşi sunt bine scrise şi au succes şi la adulţi. Problema constă în natura spirituală a cărţilor. Nu-ţi vin în minte multe cărţi pentru copii în care eroul principal este un vrăjitor (sau un vrăjitor în devenire).

Cu siguranţă, magia este o trăsătură obişnuită în poveştile cu zâne şi în fantezie. Dar dacă ne referim la Basmele Fraţilor Grimm (unele ERAU îngrozitor de sinistre), la VRĂJITORUL DIN OZ sau la alte poveşti cunoscute, există o diferenţă. De obicei magicienii şi vrăjitorii erau personaje secundare sau chiar ticăloşi, iar personajele principale (Dorothy, Albă ca Zăpada etc.) erau muritori obişnuiţi care fie erau victimizaţi, fie erau ajutaţi de vrăjitori. Dar Harry este eroul – şi cei mai mulţi dintre prietenii şi aliaţii lui apropiaţi sunt şi ei vrăjitori. Aceasta este de o importanţă esenţială, şi vom vedea de ce mai târziu. Prin urmare, cititorilor li se cere să se identifice cu ei. Magia este o treabă serioasă, şi oricine a practicat-o îţi va spune aceasta. Am fost implicat din plin în magie şi vrăjitorie cel puţin zece ani, şi cred că sunt calificat să vorbesc despre acest subiect cu o anumită autoritate şi experienţă.

O controversă destul de surprinzătoare a apărut în Trupul lui Hristos cu privire la subiectul cărţilor Harry Potter. Cărţile SUNT despre magie şi vrăjitorie. Cu privire la aceasta nu poate exista îndoială. În multe biserici, controversa se învârte în jurul răspunsului dacă asemenea cărţi ar trebui să fie în mâinile copiilor creştini. Chuck Colson, un autor şi vorbitor evanghelic foarte respectat, i-a uimit pe mulţi când a trecut de partea lui Harry. El a afirmat că respectivele cărţi nu sunt periculoase pentru copii fiindcă nu sunt despre magie în sensul ocult. Mai degrabă, a spus el, ele se referă la „magia mecanică”, care este o procedeu literar. El susţine că magia din cărţile Potter este:

„… pur mecanică, în opoziţie cu ce este ocult. Adică Harry şi prietenii lui fac farmece, citesc în globuri de cristal şi se transformă în animale – dar nu intră în contact cu o lume supranaturală… Nu este genul de vrăjitorie adevărată pe care o condamnă Biblia.”^[1]

În timp ce Colson nu defineşte exact termenul de magie mecanică, el afirmă indirect că ea este ceva de genul armelor cu raze sau a călătoriei în timp din genul science fiction – un concept imaginar conceput pentru a-l încânta pe cititor şi pentru a face să înainteze acţiunea – parte a unui univers cu totul imaginar. Eu nu găsesc explicaţia lui convingătoare.

Mai întâi de toate, parte a problemei este că vrăjitorii şi magicienii există cu adevărat. Ei fac ÎNTR-ADEVĂR farmece şi citesc în globuri de cristal. Unii chiar practică licantropia^[2] – transformarea în animale. De aceea, nu este nimic imaginar în privinţa acestora, caracterul lor imaginar este doar în minţile creştinilor care îşi ascund capul în nisip.

În al doilea rând, parte a problemei este definirea a ceea ce este magia. Este un termen care a dobândit tot felul de conotaţii în atitudinea mintală a publicului. Un nou-născut poate fi „magic”. Deşi poate fi poetic să spui că zâmbetul noii tale prietene este magic, ceea ce se întâmplă este că „magic” a ajuns să însemne orice produce un sentiment de uimire sau mirare. Nu este o definiţie prea exactă.

Magia şi magia k

Apoi există confuzie între magia de scenă (iluzia) aşa cum este ea practicată de oameni ca Houdini sau David Copperfield, şi magia „adevărată”. Din acest motiv, cel mai serioşi practicaţi ai artei vrăjitoriei preferă să o scrie în engleza veche, „magick” [magie k], tocmai pentru a o distinge de scoaterea unui iepure din pălărie.

Faimosul vrăjitor Aleister Crowley a definit magia k ca „ştiinţa de a cauza ca schimbarea să aibă loc în conformitate cu voinţa”. Este o definiţie foarte generală. Evident, dacă deschid întrerupătorul la mine acasă, am cauzat ca schimbarea să aibă loc în conformitate cu voinţa mea. Cei mai mulţi dintre cei care studiază subiectul interpretează remarca lui Crowley, spunând că se referă la cauzarea „schimbării” fără a folosi metodele seculare obişnuite ale cauzalităţii, la îndemâna tuturor oamenilor.

O definiţie din dicţionar este „presupusa artă de a influenţa cursul evenimentelor prin controlul ocult al naturii spiritelor”.^[3] Această definiţie este cheia înţelegerii problemei lui Harry Potter şi a definiţiei lui Colson. Cele mai multe dintre definiţiile magiei includ ideea ocultismului şi/sau transmiterii de mesaje prin spirite. Cel mai adesea, spiritele sunt rele.

Harry este un copil care este vrăjitor în devenire. Ce este un vrăjitor? Din nou, dicţionarul ne spune că vrăjitorul este „cineva care face farmece, un magician.”^[4] ORICARE dintre manualele despre magie, numite „grimoire”^[5], arată foarte clar că sursa adevăratei puteri magice este încheierea de pacte cu spiritele controlatoare – spiritele rele.

O altă confuzie care trebuie clarificată este diferenţa dintre magia k şi vrăjitorie. Cărţile Potter tind să le contopească, reflectând o percepţie greşită obişnuită. Ele nu sunt acelaşi lucru, aşa cum îţi va spune orice wiccan (vrăjitor care practică magia albă). Unii vrăjitori practică magia k (noi am făcut-o), iar unii nu o practică. Vrăjitoria, aşa cum este ea înţeleasă de cei mai mulţi în zilele de astăzi, este o religie, o religie păgână care implică închinarea la zeităţile naturii. Cel mai adesea ele sunt văzute ca o zeiţă şi un zeu. Pentru cei mai serioşi vrăjitori, principalul concept al wicca este devoţiunea faţă de zeii şi zeiţele religiei lor.

Dacă vrăjitorii practică magia, de obicei este vorba de o simplă subdiviziune, farmece de legare, farmece sau vindecări cu lumânări etc. Este ceea ce adesea numim „magie populară”, care este foarte diferită de magia k ceremonială, genul asociat de obicei cu vrăjitorii şi magicienii. Magia populară se face de obicei cu un „buget limitat” şi este destul de simplă. Ea implică deseori lucruri din natură. În zilele noastre, antropologii o numesc „spiritism cultural”.

Magienii, în contrast cu wiccanii, adesea nu venerează nimic. Un practicant wiccan al magiei k poate să aibă credinţă în zeii wicca, dar cei mai mulţi magicieni cu care am avut noi de-a face de-a lungul anilor sunt fie agnostici, fie atei. Unii cred de fapt că ei înşişi sunt zei.

De obicei, când ne gândim la magia k sau la farmece, vorbim despre „magia k înaltă” sau „magia k ceremonială”. Magia k ceremonială sau înaltă, aşa cum implică numele ei, presupune de obicei ritualuri destul de complexe şi mult timp, studiu şi pregătire. Găsim în ea folosirea baghetelor, robelor, poţiunilor şi multe dintre lucrurile văzute în cărţile Potter. Ritualurile pot fi foarte elaborate. De exemplu, unele ritualuri pe care le-am făcut ca vrăjitori care eram şi magicieni ceremoniali, ne-au luat mai mult de şase luni ca să le pregătim.

Vrăjitorii SE ROAGĂ la zeităţile lor. Un magician rareori se roagă cuiva. El porunceşte! Magicianul crede în eficienţa ritualului. Nu s-ar ruga ca să obţină un rezultat mai mult decât m-aş ruga eu în speranţa că voi avea electricitate, înainte să apăs pe întrerupător. Nu este o problemă de credinţă, este o problemă de „tehnologie ştiinţifică” – dar de natură spirituală. Totuşi, tehnologia din spatele magiei k este în întregime mintală, emoţională şi demonică în natura ei.

Evocarea

Colson şi alţii fac greşeala de a presupune că nu există lucruri precum magia descrisă în cărţile Potter. Nu este întru totul adevărat. În timp ce unele activităţi din cărţile Potter (jucarea Quidditch-ului^[6] de exemplu) sunt evident fantezie, multe dintre ele nu sunt. Mulţi creştini nici măcar nu realizează că există oameni care sunt serioşi când fac aşa ceva. Deoarece presupun că totul este ficţiune, ce poate fi rău în a citi aşa ceva?

Ca fost magician şi vrăjitor, îngăduie-mi să explic ce ar trebui să facă micuţul şi fermecătorul Harry Potter pentru a ajunge acolo unde se află în aceste cărţi. Îngăduie-mi să te conduc rapid într-un ritual magic real. Pentru a dobândi puterea de a zbura, de exemplu, vrăjitorul ar putea folosi orice număr de ritualuri. Ar trebui să determine ce fel de forţă elementală este implicată.

Zborul sau levitaţia ar ţine de elementul AER.^[7] Aceasta ar determina felul de robe, tămâie, lumânări, evocări, talismane sau amulete şi instrumente folosite în ritual. Simplu spus, vrăjitorul trebuie să folosească toate instrumentele corecte şi apoi să facă un cerc magic^[8] şi un triunghi al manifestării. Ele sunt de obicei desenate pe podea, sau făcute cu un anumit fel de substanţă aromată, sulf sau cretă. Vrăjitorul stă în cerc. Există un anumit număr prescris de lumânări sau de vase aprinse care pot fi folosite, în funcţie de manualul magic şi de sistemul folosit. Vrăjitorul ar trebui să poarte o anumită robă colorată – de obicei albastră sau portocalie pentru aer. Ar fi înarmat cu o baghetă magică (nu un băţ cu o stea strălucitoare în vârf) fiindcă baghetele sunt de obicei atribuite elementului aer. Ar putea de asemenea să aibă o sabie, pentru că se crede adesea că pentru a fi precaut, ar trebui să ai o sabie când faci evocări. Cu bagheta sau cu sabia se crede că poţi porunci spiritelor să ţi se supună.

O evocare este chemarea unui demon sau a unui djinn (forma arabă a cuvântului nostru „dgin”). Termenul evocare este folosit pentru a deosebi aceasta de cealaltă practică magică ceremonială larg răspândită, numită invocare. În magie, invocarea este chemarea unei fiinţe mai înalte decât tine, precum un înger sau un zeu. Crezi sau nu, există manuale magice care arată cum să chemi arhangheli şi îngeri şi cum să îi obligi să te asculte. Desigur, unui înger bun nu i se poate porunci prin vrăjitorie.^[9] Prin urmare, este rezonabil că asemenea îngeri sunt căzuţi şi răi. Evocarea este folosită pentru a chema fiinţe mai prejos decât oamenii, ca demonii sau elementele.^[10]

Ceremonia reală (pe lângă pregătire) poate să dureze mult. Vrăjitorul cheamă spiritul în „triunghiul manifestării”. El este un triunghi pictat sau trasat pe podea, cu fiecare latură cam de un metru. Acesta este evocarea. Se vor arde multe substanţe aromate, în parte fiindcă se crede că aceasta îi dă spiritului o oarecare bază materială cu care să se materializeze. Scopul este de fapt a-l face pe demon să apară vizibil în triunghi, dar într-o formă care nu este prea deranjantă pentru sensibilitatea vrăjitorului.

Afaceri cu demonii?

Odată ce demonul s-a arătat, vrăjitorul va avea un gen de talisman (care ar putea fi un medalion sau o bucată de pergament cu ceva scris pe ea) cu care să lege demonul după voia sa, învârtind sabia către el şi rostind blesteme îngrozitoare pentru cazul în care nu ar fi ascultat. Demonul va încerca şi el să scape sau să-l înşele pe vrăjitor ca să părăsească cercul. Dacă în acest timp vrăjitorul ar păşi în afara cercului, demonul ar avea dreptul să-l facă bucăţele şi să-l ducă în iad (sau într-un loc ca abisul^[11]). Un alt lucru care s-ar putea întâmpla: dacă vrăjitorul, fără să vrea, aduce atingere integrităţii cercului (ştergând cu picioarele o parte din cretă sau din sulf etc.), atunci demonul ar putea să-i facă orice ar vrea.

Poate fi nevoie de mai multe ore, dar în final demonul va îndeplini cererile vrăjitorului.^[12] Aceasta poate să conste pur şi simplu în a pune puterea luminii pe vrăjitor, sau în a-i încredinţa un talisman cu puteri pentru a zbura astfel încât atât timp cât îl poartă, poate zbura. Apoi demonul este eliberat ca să se întoarcă la locul lui, cu rugămintea stăruitoare finală de a promite că nu va face vreodată rău vrăjitorului odată ce îndepărtează cercul. Se presupune că demonii îşi respectă cuvântul (??).

Toate acestea se bazează pe un set elaborat de reguli pe care, conform experienţei mele, demonul sau spiritul în mod frecvent pur şi simplu le va ignora şi îl va face bucăţi pe vrăjitor. Cei mai mulţi vrăjitori cred cu adevărat că regulile (precum cercul) îl vor ţine pe demon la distanţă. Uneori demonii îi vor îngădui vrăjitorului să guste din plin iluzia câtva timp, înainte de a-i pune capăt dintr-odată. De aceea cei mai mulţi vrăjitori ADEVĂRAŢI pe care i-am cunoscut au avut parte de morţi nefericite. De morţi FOARTE nefericite.

Un joc mortal

Problema este că în realitate demonii NU vor juca după reguli. Din această cauză, magia poate fi mortală. Cei mai mulţi magicieni cred până la urmă că pot să devină Dumnezeu. Cel puţin, ei cred că pot să dobândească puteri dumnezeieşti sau să devină dumnezeii propriului lor univers.

Oroarea este „povestea ascunsă” a drăguţului şi micuţului Harry. Adevărata vrăjitorie sau adevăratele farmece nu i-ar permite să se distreze deloc fără să treacă prin ritualurile de mai sus. Aceasta este ceea ce ar trebui să înveţe Harry la academia lui pentru vrăjitori, Hogwart’s. Oameni ca d. Colson vor să ne spună că niciuna dintre acestea nu se aplică, fiindcă Harry s-a NĂSCUT vrăjitor. Părinţii lui erau magicieni. Prin urmare, el îşi are talentele în mod natural. Este un vrăjitor adevărat prin naştere.

Există un oarecare adevăr în aceasta. În viaţa reală, dacă părinţii lui Harry ar fi într-adevăr magicieni sau vrăjitori, ar fi complet demonizaţi. Ar avea mai mulţi demoni decât are un hotel ieftin gândaci. Din cauza lui Exod 20:5-6^[13], acei demoni ar intra în bebeluşul Harry la naştere. El ar creşte într-adevăr cu o înclinaţie (supra) naturală pentru vrăjitorie. Astfel, în loc să evoce toţi acei demoni diferiţi cu puterile lor diferite, i-ar avea în el de la naştere. Este „convenabil”, dar nu este ceva ce aş vrea să-şi dorească copilul MEU.

De fapt, am slujit mai multor oameni care s-au născut într-un asemenea mediu şi care au fost chinuiţi îngrozitor de demoni, doar pentru că nu au VRUT în mod specific să se implice în vrăjitorie şi în toate lucrurile rele la care te poţi aştepta făcând aşa ceva. Numai puterea lui Isus i-ar putea elibera pe asemenea oameni.

De fapt, nu există „magie mecanică” în sensul în care foloseşte termenul d. Colson. Ea nu poate fi doar o figură literară care face să avanseze acţiunea, fiindcă magia k implică prin definiţie o componentă spirituală. Spre deosebire de armele cu raze sau de maşinile timpului, magia k aduce cu ea o perspectivă teologică despre lume. Ai putea fi creştin sau budist şi să conduci o navă spaţială. Nu s-ar putea spune acelaşi lucru despre magia k.

Eşti ceea ce mănânci!

Magia k este esenţialmente agnostică. În perspectiva despre lume a unui vrăjitor nu este loc pentru un Dumnezeu suveran. Perspectiva magică despre lume^[14] vede universul ca pe o maşină care acordă favoruri magicienilor, ca răspuns la faptul că au făcut ritualul potrivit.

Ea este în opoziţie cu perspectiva biblică despre lume, în care există un Dumnezeu atotputernic, suveran pe care nu Îl putem manipula cu farmece. Acest Dumnezeu este o Persoană, nu o maşină sau o forţă impersonală. În perspectiva biblică despre lume, ne rugăm lui Dumnezeu şi dacă El simte că cererea noastră este după voia Lui, o îndeplineşte.

Aceasta este o preocupare majoră pentru mine, văzându-i pe copiii Harry Potter. Fie că vor creşte sau nu ca să devină vrăjitori, ei se afundă în părerea magică despre lume care nu se potriveşte cu Biblia. Nu poţi fi propriul tău dumnezeu şi să te închini şi singurului Dumnezeu adevărat. De aceea aceste cărţi sunt mai periculoase decât par: eşti ceea ce mănânci, intelectual şi spiritual.

Dacă te hrăneşti cu cărţi ca Harry Potter, care promovează o perspectivă magică despre univers, vei ajunge să crezi în acele lucruri – treptat. Schimbarea în convingeri va fi foarte subtilă. Se va strecura în mintea ta ca fumul şi înainte să ştii, va deveni o parte a tiparului minţii tale.

Mai mult decât atât, multe mijloace de comunicare în masă spun că copiii nu doar că citesc cărţile Potter, ci le recitesc iar şi iar! O fac pentru că sunt amuzante şi de asemenea pentru că lumea vrăjitorilor şi a magiei li se pare ademenitoare şi fermecătoare (amândouă cuvintele provenind din magie) şi pentru că se IDENTIFICĂ pe ei înşişi cu vrăjitorii. În mod ciudat, la fel cum creştinii care citesc şi recitesc Biblia, desigur cu excepţia faptului că ei se hrănesc cu adevăratele Cuvinte ale lui Dumnezeu.

Cărţile Harry Potter, împreună cu cele mai multe materiale ale genului horror şi fantasy, prezintă un univers păcătos, în care cel mai puternic vrăjitor învinge. Ele sunt cărţi în care eroul este un vrăjitor care nu arată nicio credinţă în Dumnezeu şi care nu foloseşte puterea rugăciunii ca să combată răul. Aceasta NU este viziunea despre univers pe care părinţii creştini ar dori să o insufle copilului lor – nici nu este magia „albă” un răspuns potrivit la rău. Andrew Murray, directorul creştin al unei şcoli din Raleigh, NC, a făcut observaţia în USA TODAY că aceste cărţi Potter nu conţin nicio urmă a unei „Autorităţi morale mai înalte”^]15]. Aceasta creează un univers foarte confuz din punct de vedere moral pentru cititorii tineri.

Unii ar putea obiecta că Hardy Boys, Superman sau alţi eroi pentru tineret din trecut nu se rugau nici ei niciodată. Dar diferenţa este că ei nu foloseau instrumentele diavolului (magia ceremonială, necromanţia etc.) ca să lupte împotriva răului. Cei mai mulţi dintre acei eroi luptau cu răul cu puterea lor fizică sau cu inteligenţa lor (oricât de supraumani ar fi fost ei). Lupta lor nu era în primul rând spirituală. Luptele lui Harry sunt spirituale în natura lor, fie că autoarea sau cititorul recunosc sau nu. Folosind vrăjitoria, el luptă cu focul turnând gaz pe el!

Diferenţe cruciale

Unii au spus: „Care este diferenţa dintre aceste cărţi şi operele fantasy ale lui C. S. Lewis (cărţile Narnia) sau J. R. R. Tolkien?” Ei bine, există mai precis trei diferenţe. Mai întâi de toate, Lewis era creştin, deşi nu era chiar genul de creştin pe care unii evanghelici sau fundamentalişti l-ar aproba. Fuma pipă şi bea sherry înainte de cină. Dar a şi scris unele dintre cele mai frumoase lucrări creştine din secolul XX, care nu aparţin fanteziei.

Tolkien era un catolic devotat. Orice ai crede despre catolicism, amândoi autorii provin dintr-un mediu iudeo-creştin puternic şi există o componentă morală în operele lor, chiar dacă sunt fantasy.^[16] Fantezia în ea însăşi nu este rea. Este rea numai dacă promovează o perspectivă rea sau de genul „cel puternic decide” – sau dacă promovează ocultul.

A doua diferenţă este că cultura şi lumea noastră s-au schimbat enorm din zilele lui Tolkien şi Lewis. În prezent, tinerii noştri sunt cufundaţi într-o cultură care promovează răul, ocultismul, pofta şi puterea de dragul ei. Perspectiva magică despre lume este peste tot în jurul lor. Ea este promovată în Pokemon, în televiziune, filme, jocuri video şi muzică. Mai îngrijorător, ea este adesea promovată în orele de şcoală.

Gândeşte-te la aceasta, avem acum câteva emisiuni de televiziune importante în care eroii sunt vrăjitori. În prezent (anul 2000) există emisiuni de televiziune ca SÂNGE ADEVĂRAT şi JURNALELE VAMPIRILOR, în care eroii sunt vampiri! Filme şi cărţi ca serialul TWILIGHT atrag adolescenţii cu milioanele – din nou promovându-i pe vampiri ca pe „tipii cei buni”!

Tinerii noştri înoată în miasma murdăriei spirituale încât nici nu-şi mai pot da seama de aceasta. Adesea, Dumnezeu a fost înlăturat din vieţile lor şi a fost înlocuit cu predilecţia pentru putere, violenţă şi îngăduinţă faţă de sine – pe scurt, cu satanism (fie că i se spune pe nume, fie că nu).

În anii 1950 şi 1960 asemenea idei erau destul de rare, încât copiii îşi puteau permite să fie expuşi la poveşti fantasy care promovau magia. Era un lucru neobişnuit. Astăzi, ei deja se află pe o încărcătură toxică spirituală doar prin faptul că trăiesc în societatea noastră. Este un miracol ca un tânăr să-şi păstreze credinţa. Cei care o fac trebuie să fie din plin lăudaţi.

Poftă spirituală?

Aceasta este diferenţa. Principiile morale prezentate în cărţile Potter sunt împotriva lui Dumnezeu şi anticreştine. Mai important, stilul de viaţă al magiei k este prezentat ca amuzant. Puţini copii ar găsi magia k atât de atrăgătoare dacă ar şti că ar trebui să se lupte să învingă un demon ca să o dobândească; şi chiar şi atunci ar avea mari şanse să fie ucişi înainte de sfârşitul ritualului.

Nu numai aceasta, dar cărţile îi atrag în mod clar pe copii înspre vrăjitorie. „Cine nu ar alege o viaţă de vrăjitor?” a întrebat revista TIME.^[17] Chiar şi wiccanii autentici, adevăraţi sunt „fermecaţi” de seria Potter, conform Associated Press.^[18] Orice vrăjitorii găsesc bun şi fermecător, ar trebui să fie privit cu suspiciune de creştinii serioşi.

Aceasta ne duce la a treia diferenţă. Cărţile Harry Potter sunt pline de un rău mult mai explicit, îngrozitor. Există o diferenţă uriaşă între ce se întâmpla în cărţile lui Lewis şi Tolkien şi despre ce citesc copiii în Harry Potter.

Pentru a proba aceasta, imaginează-ţi un copil de zece ani citind despre:

1) Sacrificarea unei pisici;^[19]

2) Cei care nu sunt magicieni, ca tine şi ca mine (muggles) sunt zugrăviţi ca proşti, plictisitori, cruzi sau inutili;^[20]

3) Că puterea este alegerea morală finală, fără a ţine seama de rău;^[21]

4) Jertfe de sânge;^{[ 22]}

5) Tăierea mîinii unei persoane în viaţă pentru un ritual;^[23]

6) Fierberea a ceea ce pare să fie un copil (la început) de viu într-un cazan;^[24]

7) Posibilă posesiune demonică;^[25]

8) Vârcolaci^[26] şi vampiri;^[27]

9) Aducerea unui vrăjitor rău înapoi din moarte, prin vărsare de sânge;^[28]

10) Proiecţia sau călătoria astrală;^[29]

11) Facerea de farmece şi levitaţia;^[30]

12) Abilitatea de a te transforma într-un animal;^[31]

13) Privitul în cristale sau ghicirea;^[32]

14) Un erou (Harry) care spune minciuni,^[33] fură,^[34] încalcă regulile^[35] şi trişează copiind tema altui elev^[36] (înşelarea este OK în etica vrăjitorului^[37]);

15) Aprobarea astrologiei;^[38]

16) Să fie învăţaţi că oamenii pot să existe fără suflete;^[39]

17) Comunicarea cu morţii, sufletele moarte locuind printre noi;^[40]

18) Harry ia droguri care modifică starea de spirit (care sunt ierburi REALE folosite de vrăjitori şi şamani);^[41]

19) Folosirea „Mâinii Gloriei”,^[42] un artefact ocult înspăimântător care este mâna tăiată a unui criminal spânzurat. Degetele sunt aprinse şi arse ca lumânări. Mâna este pusă într-o casă ca să-i facă pe toţi din casă să cadă pradă unui farmec;

20) Folosirea farmecelor magice;^[43]

21) Credinţa că moartea este doar „următoarea mare aventură”^[44] (ceea ce ar putea fi adevărat dacă ai fi creştin, dar nimeni din aceste cărţi nu este un creştin mărturisitor ca să-l putem descoperi). Pentru necreştinii evidenţi ca Harry, moartea este un bilet într-un singur sens către iad!

[Pentru a contracara un posibil argument aici, unii tineri au protestat că la Hogwart’s „sărbătoresc Crăciunul şi au o pauză creştină – nu este aceasta creştineşte??” Ei bine, o mulţime de creştini cred că este, dar de fapt nu găsim aşa ceva nicăieri în Biblie. Crăciunul este de fapt o sărbătoare păgână a vrăjitoriei numită Yule (ca în „Yuletide” [sezonul lui Yule], o expresie pe care o folosim şi în ziua de astăzi) care celebra solstiţiul de iarnă – de obicei în jurul lui 23 decembrie. Chiar acceptând că în cea mai mare parte a culturii vestice Crăciunul se crede că este o sărbătoare creştină, fapt este că în cărţi sărbătoarea este prezentată secular – copaci, ornamente, oferirea de cadouri etc. Principalul motiv al sărbătorii (Isus) nici măcar nu este menţionat!]

Toate aceste 21 de concepte sunt idei periculoase, false, în special pentru o persoană mai tânără. Şi această enumerare este luată doar din primele patru cărţi. În ultimele trei romane există idei şi mai rele. De-abia dacă se încearcă să se ţină aceste cărţi departe de copiii mai mici de zece ani!

Adiţional, există o puternică tonalitate anti-familie în cărţile Potter. Precum am menţionat mai devreme, părinţii biologici ai lui Harry au fost omorâţi. În afară de ei, singura familie biologică pe care o are Harry este oribilă. Unchiul, mătuşa şi vărul lui Harry, cu care locuieşte el, sunt ticăloşi, egoişti şi neiubitori. Sunt „muggles” (ne-vrăjitori) care îi fac lui Harry viaţa mizerabilă din cauza convingerilor lor şi chiar îl silesc să doarmă într-o debara!

(În romanele ulterioare ni se prezintă o altă rudă de acelaşi gen – un naş numit Sirius Black, care este vrăjitor şi „Animagus”, un fel de ocultist care îşi schimbă forma.)

Prietenii vrăjitori ai lui Harry sunt făcuţi să apară foarte atrăgători pe lângă membrii lui de familie neciopliţi, care ar putea fi văzuţi ca nişte caricaturi ale creştinilor „fundamentalişti”. Adulţii umani obişnuiţi ai familiei lui sunt văzuţi ca neciopliţi, stupizi şi fără putere, în timp ce vrăjitorii şi cei care fac farmece sunt înţelepţi, buni şi puternici. Ce gen de mesaj transmite aceasta unui copil despre rudele sale, care s-ar putea să nu trăiască atât de fascinant cum se zugrăveşte în cărţi?

Unii creştini care apără cărţile susţin că nimeni nu ar putea învăţa destul ca să practice magia k sau vrăjitoria doar citindu-le. Numai cineva ignorant cu privire la vrăjitorie poate face o asemenea afirmaţie. Fiind eu însuşi un fost magician, pot să spun că un copil inteligent ar putea să înveţe mare parte din magia materială autentică.

Există literalmente zeci de practici oculte reale menţionate şi demonstrate în aceste cărţi şi filme! Toate acestea, de la astrologie la prezicerea viitorului cu globul de cristal, sunt zugrăvite ca lucruri excelente de învăţat. Până şi vârcolacii sunt zugrăviţi ca „tipii cei buni”!

Mai important decât aceasta – aceste cărţi aprind ceea ce C. S. Lewis numea o „poftă spirituală” pentru cunoaşterea şi puterea ocultă. Lewis a avut de-a face cu ocultul înainte de a deveni creştin şi a mărturisit cât de dificil era să stea departe de el. Spunea că tot îl atrăgea înapoi, chiar dacă acum ştia mai bine cum stau lucrurile – la fel cum imaginile pornografice îi bântuie pe bărbaţii care s-au dedat cândva la o asemenea perversiune, chiar şi după ani de zile.

Aceste idei oculte stimulează dorinţa de a deveni „mici dumnezei” şi umplu capul copilului cu violenţă, jertfă de sânge şi o concepţie despre lume care este categoric anticreştină. Este ceva de dorit, în special când cărţile sunt atât de bine scrise încât copiii le citesc iar şi iar şi practic le memorează? S-a raportat despre o tânără doamnă care a apărut la ştiri că citise a patra carte (un tom masiv) de șaptesprezece ori!

Va apărea în curând un film Harry Potter (de când am scris aceasta au fost şase filme – fiecare un succes de casă enorm), şi va fi probabil însoţit de toată lansarea pe piaţă obişnuită pentru Hollywood (Happy Meal-urile cu jucării Harry Potter etc.). Există deja calendare, figurine din plastic etc. Dacă aceste cărţi sunt un semn, va fi un fenomen cultural care va face STAR WARS să pară insignifiant prin comparaţie! Este nevoie ca părinţii să fie conştienţi cât de periculoase sunt materialele din aceste cărţi şi să se menţină pe poziţie cu curaj, din dragoste pentru copiii lor!

Note finale

^[1] Chuck Colson, difuzare radio Breakpoint, 11/2/1999.

^[2] Licantropia este un elemen vechi şi onorat printre discipolii magiei şi vrăjitoriei. Vârcolacul este cel mai bine-cunoscut exemplu al licantropiei, dar sunt şi altele. Cele mai multe culturi din lumea a treia care practică şamanismul au practicanţi care se străduiesc (şi uneori reuşesc) să se transforme în animale – în urşi, lupi, corbi etc.

^[3] OXFORD DICTIONARY AND TREASAURUS, US ed., 1996, p. 900.

^[4] ibid., p. 1767.

^[5] „Grimoire” sau manualele magice, adesea vechi de sute de ani. Ele variază de la cele relativ civilizate precum SACRED MAGIC OF ABRA MELIN THE MAGE, la cele rele precum THE BLACK PULLET.

^[6] Un joc fictiv care seamănă cu polo şi se joacă pe mături zburătoare.

^[7] Cei mai mulţi magicieni din Vest au patru elemente: Aer, Foc, Apă şi Pământ.

^[8] Acesta NU este la fel ca cercul wiccan. Scopul cercului wiccan este să ţină puterea ÎNĂUNTRU. Scopul cercului magic este să ţină lucrurile ÎN AFARĂ.

^[9] Evrei 1:14 arată că îngerilor li se poate cere să slujească numai de către cei care sunt „moştenitori ai mântuirii”.

^[10] Se crede că elementele sunt spirite ale naturii legate de cele patru elemente. Un element al aerului ar fi un silful.

^[11] Abisul este un concept în magia ceremonială. Este un loc între două sfere, pe Copacul Vieţii, de care trebuie să treci ca să devii o „fiinţă dumnezeiască”. Dacă dai greş, cazi în abis, care este descris ca un loc de anihilare sau un loc al groazei absurde şi întunecimii. În oricare dintre aceste cazuri, se crede că sufletului magicianului este complet distrus pentru totdeauna.

^[12] De fapt, există destule asemănări între o ceremonie magică tipică ca aceasta şi lungimea şi intensitatea ritualului romano-catolic al exorcizării.

^[13] Pasajul biblic unde ni se spune că păcatele părinţilor cad asupra copiilor. Aceasta este adevărat în special pentru idolatrie.

^[14] Vezi Straight Talk on Witnessing to the Occultist, Witch and New Ager etc., disponibilă la misiunea noastră.

^]15] Latest “Harry Potter” Book Meets with Cautionary Response from Christians de Art Toalston, Baptist Press, 7/13/2000.

^[16] Sunt creştini care ar obiecta cu privire la ortodoxia lui Lewis sau Tolkien. Niciunul dintre ei nu era întocmai un creştin fundamentalist. Lewis era anglican, cu toate că multe dintre scrierile lui teologice arată un punct de vedere puternic evanghelic. Broşura de faţă nu are ca scop să intre într-o dezbatere cu privire la teologia lui C. S. Lewis. Ajunge să spunem că pe cât de lipsite de pericol erau operele lui, cu mult, mult mai rele sunt poveştile Harry Potter.

^[17] TIME, 9/20/1999.

^[18] Potter Charms Modern-Day Witches de Deepti Hajela, AP 1/30/2000.

^[19] Harry Potter and the Chamber of Secrets, p. 139.

^[20] Harry Potter and the Goblet of Fire, p. 33.

^[21] Harry Potter and the Sorcerer’s Stone, p. 291.

^[22] Harry Potter and the Sorcerer’s Stone, p. 656.

^[23] ibid., p. 641.

^[24] ibid., p. 666.

^[25] Goblet of Fire, p. 653-54.

^[26] Harry Potter and the Prisoner of Azkaban, p. 345, 381.

^[27] ibid., p. 147.

^[28] Harry Potter and the Goblet of Fire, p. 463.

^[29] ibid., p. 667-669.

^[30] ibid., p. 344-345.

^[31] ibid., p. 534.

^[32] Prisoner of Azkaban, p. 297.

^[33] Sorcerer’s Stone, p. 292.

^[34] Harry Potter and the Chamber of Secrets, p. 165.

^[35] Prisoner of Azkaban, p. 31.

^[36] ibid., p. 146.

^[37] Goblet of Fire, p. 343.

^[38] Sorcerer’s Stone, p. 257.

^[39] Prisoner of Azkaban, p. 247.

^[40] ibid., p. 427-428.

^[41] Sorcerer’s Stone, p. 137, 286-287.

^[42] Prisoner of Azkaban, p. 52.

^[43] ibid., p. 118, 188.

^[44] Sorcerer’s Stone, p. 302.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #22 On Harry Potter. Copyright © 2000 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]