de Bill Schnoebelen

Cel mai răsfăţat „creştin” al Americii?

„Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” – 2 Corinteni 11:13-15

Cu mulţi ani în urmă, am avut privilegiul să slujesc dragului meu frate şi coautor, Jim Spencer. Era la sfârşitul anilor ’80, chiar la începutul misiunii mele. În timp ce mergeam cu maşina dintr-un loc în altul, Jim îmi împărtăşea înţelepciunea lui prin poveşti. Încă apreciez acel timp. S-a dovedit foarte valoros pentru mine în anii ce aveau să vină.

La un moment dat, mi-a făcut cunoscut un incident din oraşul unde era pastor. Oraşul era Idaho Falls, o comunitate mormonă puternică. Ca pastor, Jim a fost abordat de un grup pro-viaţă, care se afla în procesul de aranjare a un protest în faţa unei clinici de avortare sau de planificare familială. L-au întrebat dacă ar fi dornic să ofere suportul bisericii lui protestului, menţionându-l de la amvon şi promovându-l în buletin.

Jim a întrebat ce alte biserici erau implicate, şi bineînţeles că atât Biserica Catolică cât şi bisericile mormone locale erau reprezentate. Mi-a spus că a refuzat cu politeţe să se implice. Susţinătorul pro-life a întrebat de ce, iar Jim a replicat că avortul îl speria, dar mormonismul îl speria şi mai mult! Nu vroia să dea legitimitate Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă „legându-se” cu ei pentru o cauză evident bună. Făcea aceasta în ascultare de 2 Corinteni 6:14-18.

Voi aduce aceasta în discuţie, fiindcă vom intra pe un teritoriu controversat similar, cu acest newsletter. Toată lumea ştie că naţiunea noastră se află într-o încurcătură cumplită, financiar şi moral. Ne-am extins prea mult în toate domeniile, şi alergăm esenţialmente datorită avântului generaţiilor evlavioase din ultimele câteva secole. Astăzi, tot ce ne-a rămas este „fumul”! Am scuipat în ochiul Celui Atotputernic de prea multe ori în naţiunea noastră, în special în ultimul secol.

Există cu siguranţă o rămăşiţă separată, dar cât timp vor putea rugăciunile şi mijlocirea lor să amâne judecata, este cunoscut numai de Iahve. Între timp, căutăm necazul cu lumânarea.

Destul de interesant, două figuri de dreapta au apărut ca vorbitori dinamici în favoarea valorilor conservatoare. Chiar dacă mass-media i-a insultat continuu pe amândoi, ei au dominat orientarea de dreapta a ţării în mod extraordinar. Amândoi se dovedesc a fi creştini anti-intelectuali, populişti, apropiaţi de popor şi conservatori.

Dintre cei doi, Palin are mai multă influenţă politică, fiind un fost guvernator şi nominalizată ca Vicepreşedinte. Dar pentru acest articol, Beck are de fapt mai multă influenţă. Mă uit la emisiunea lui de ceva timp şi am observat că a devenit o combinaţie de strană şi amvon, pentru promovarea valorilor „conservatoare” şi de asemenea pentru expunerea agendei mişcării progresive din ţară.

Având chemarea de a mă educa, sunt uimit cum d. Beck poate să atragă audienţe uriaşe în timp ce discută subiecte elitiste şi academice ca sistemul bancar, economie, istoria începutului secolului 20, sau conspiraţii. Deşi doar autodidact, fiul unui brutar din clasa muncitoare, el a reuşit să dobândească o mare cunoaştere despre o largă varietate despre subiecte politice şi istorice. Deşi ocazional are invitaţi experţi, este în principal o „emisiune cu un singur om”, doar el şi panourile lui.

El se prezintă de asemenea ca foarte abordabil şi aproape „drăgălaş”. Cu umorul lui prin care râde de el însuşi şi cu glumele lui despre greutatea proprie, apare ca un fel de urs de pluş evanghelist pentru „valorile tradiţionale”.

Mulţi cred că Beck a fost unul dintre catalizatorii majori ai mişcării Tea Party [mişcare politică americană care susţine Constituţia]! Este un apărător de nădejde al Constituţiei. Toate acestea sunt bune, aşa-i? Ei bine, pregătiţi-vă pentru ce urmează să vină! Va fi o călătorie cu hopuri!

Mai întâi de toate, precum ştiţi mulţi dintre voi, Beck este un mormon devotat. El aduce în discuţie aceasta ocazional, dar observaţi că vorbeşte despre a te ruga mult şi despre studierea „Scripturilor”. Cel din urmă este un termen mormon obişnuit, fiindcă ei cred că Scriptura este mai mult decât Biblia; ea include Cartea lui Mormon, Perla de Mare Preţ şi Doctrină şi Legăminte. Cu acest fel de fundal, trebuie să te întrebi: cui se roagă Beck? Şi contează?

Există mai multe lucruri important de înţeles despre aceasta, de către cei care cred în Biblie. Mai întâi de toate, mormonii au o părere proastă despre Biblie. Articolul lor de Credinţă nr. 8 învaţă: „Credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, în măsura în care este tradusă corect. Credem de asemenea: Cartea lui Mormon este Cuvântul lui Dumnezeu.”

De fapt, profetul fondator Joseph Smith învăţa: Cartea lui Mormon este mai bună decât Biblia, cu adevărat „cea mai corectă carte” scrisă vreodată. El învăţa că o persoană poate deveni mai apropiată de Creator urmând preceptele ei, decât pe ale oricărei alte cărţi. Mai apoi a produs propria lui „traducere inspirată” a Bibliei, care corecta textul King James în sute de locuri!

Aici este înşelătoria. Beck se numeşte permanent creştin (precum fac toţi mormonii), şi sunt sigur că el crede cu sinceritate că ESTE creştin. Problema este că mormonii neagă multe fundamente ale credinţei biblice:

1) Ei cred că „Tatăl Ceresc” este o fiinţă extraterestră cu trup, oase, mădulare şi pasiuni. El Îl contrazic pe Isus şi neagă că este Duh (vezi Ioan 4:24 şi Luca 24:39).

2) Mormonii neagă că Isus este Dumnezeu Atotputernic (Ioan 1:1-14, 1 Timotei 3:16) şi învaţă că naşterea din fecioară a avut loc prin faptul că „Dumnezeu Tatăl” a venit jos şi a avut relaţii sexuale cu fiica Lui spirituală, Maria! Ei învaţă, de asemenea, că Isus este spiritul frate al lui Lucifer.

3) Mormonii neagă mântuirea prin har, prin credinţă (Efeseni 2:8-9) şi învaţă în schimb ţinerea legilor, şi a ritualurilor, şi a poruncilor bisericii care te mântuieşte.

4) Mormonii care merg la templu (o minoritate mică, de elită, a întregii membralităţi a bisericii) sunt învăţaţi că pot deveni zei şi zeiţe dacă sunt demni de aceasta, şi că pot să plece să înceapă propriile lor planete, cu miliarde de spirite copii.

5) Până relativ recent (1978), liderii mormoni învăţau că toţi negrii sunt blestemaţi, dezgustători, proşti şi leneşi. Astfel, bărbaţii de ascendenţă africană nu erau îngăduiţi în preoţia mormonă a templului.

6) De pe vremea lui Joseph Smith în anii 1830, mormonii au învăţat că toate celelalte biserici creştine sunt apostate. Ei învaţă că nu a existat o adevărată biserică a lui Isus pe pământ cam din secolul al doilea până în 1830, adică până când Smith a restaurat Biserica. Ceea ce este contrar cu Matei 28:20, unde Isus ne-a promis că va fi noi întotdeauna, chiar până la sfârşitul lumii şi, de asemenea, cu Matei 16:18, unde ne-a promis că porţile iadului nu vor birui biserica Lui.

Acestea nu sunt diferenţe fără importanţă! De fapt, fiecare dintre ele ar fi considerată o erezie condamnabilă. Totuşi, Beck vorbeşte doar în treacăt de toate aceste lucruri când se împrieteneşte pe calea aerului cu oameni ca David Barton şi Jerry Falwell Sr. Aceşti domni, în special Barton, au ajuns să fie invitaţi foarte frecvent la emisiunea lui, fiindcă Beck încearcă să dovedească faptul că Întemeietorii Americii erau în general creştini serioşi.

Dacă aş în locul lui Barton sau Falwell, nu m-aş apropia la o milă de studioul lui Beck, fără să fac foarte clar că Beck crede o evanghelie cu totul diferită decât a învăţat creştinismul istoric, tradiţional. Bineînţeles, dacă ei ar face aşa ceva, nu ar mai fi acceptaţi în emisiune a doua oară.

Dar fiindcă Beck a devenit indubitabil fenomenul mass-media al canalelor de ştiri prin cablu, învăţătorii creştini sunt dornici să vină la emisiunea lui pentru a fi prezentaţi. Într-adevăr, Beck se laudă că efectiv fiecare carte pe care o recomandă în emisiunea lui, intră în topul listei bestsellurilor pe Amazon.

Nu neg sinceritatea creştinilor care sunt invitaţi la emisiunea lui. Sunt sigur că ei cred că fac tot ce pot ca să restaureze America la rădăcinile ei creştine. Totuşi, realizează ei cât de multă credibilitate şi legitimitate îi dau lui Glenn Beck şi credinţei lui mormone făcând astfel?

O oră cu David Barton şi Glenn Beck stând la taifas despre istoria Statelor Unite ca şi când nu ar exista diferenţe între credinţele lor, valorează cât o mie de reclame mormone la televizor! Astfel de putere foloseşte Beck chiar acum. Fiţi siguri, el este şi sincer. Privindu-l, cred că vrea cu adevărat că facă tot ce poate ca să-i ajute şi să-i educe pe americani despre ce se întâmplă în ţara lor. Sincer, nu cred că se gândeşte prea mult să facă reclamă credinţei lui mormone. Dar nu trebuie să o facă. Pur şi simplu se întâmplă.

Vedeţi, spre deosebire de o altă personalitate mormonă proeminentă, Mitt Romey, Beck nu apare ca un bogat pompos (deşi probabil Beck a devenit deja foarte bogat). El se numeşte pe sine un „Om Obişnuit” şi în multe feluri este – cu excepţia faptului că este un om obişnuit care crede că într-o zi va deveni un zeu! Cred că în unele moduri, Beck pavează drumul pentru Romney. De ani de zile, Beck face mai mult pentru a „integra” credinţa mormonă decât oricare altul!

Dar aţi putea spune, apărarea Americii şi a valorilor ei creştine nu sunt mai importante decât puritatea doctrinală sau separarea de eretici? Nu ar trebui să ne unim toţi împreună împotriva duşmanilor comuni ai republicii, ca să apărăm Constituţia? Poate că da, cu două excepţii:

Mai întâi, cum am afirmat mai devreme, diferenţele dintre doctrina mormonă şi doctrina biblică istorică nu sunt minore. Nu sunt ca diferenţa dintre metodişti şi baptişti! O prăpastie uriaşă separă creştinismul tradiţional de mormonism! Pe cât de drăguţi şi conservatori sunt mormonii, ei sunt întru totul eretici! Destul de interesant, printre celelalte învăţături ciudate ale lor, ei promovează ideea că Constituţia Statelor Unite este un document inspirat divin, la fel ca Scriptura.

Al doilea lucru, trebuie să realizezi că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă are o agendă politică dincolo de promovarea valorilor conservatoare. Cu câteva săptămâni în urmă, Beck l-a avut ca invitat pe conducătorul Centrului Naţional pentru Studii Constituţionale. Sună impresionant, nu-i aşa?

Dar problema este că Centrul Naţional pentru Studii Constituţionale este o organizaţie mormonă dedicată promovării valorilor politice mormone. În trecut se numea Institutul Freeman, iar Sharon şi cu mine făceam parte din el! Înainte de a fi Institutul Freeman, Joseph Smith l-a numit Consiliul celor Ytfif („fifty” [cincizeci, în limba engleză] scris invers). Acel consiliu l-a încoronat pe Smith Regele lumii! Prietenii din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă de pe vremea aceea (începutul anilor ’80) ne-au spus că fiecare profet succesiv, chiar până la cel actual, este încoronat în mod similar Regele lumii! Atât despre democraţie!

Profeţii mormoni au învăţat de foarte timpuriu că era destinul „bătrânilor Sionului” (conducerii mormone) să conducă America şi lumea ca o dictatură blândă, având pe „profetul, văzătorul şi revelatorul” mormon drept conducător. Ei au profeţit că Constituţia Statelor Unite va atârna de un fir de păr şi că bătrânii Sionului o vor salva pe ea şi America.

Cealaltă profeţie este chiar şi mai controversată. Este cunoscută ca „profeţia calului alb” sau profeţia „Celui puternic şi tare”. Acum, ea nu este o învăţătură mormonă formală, dar a fost învăţată de mulţi lideri ai Bisericii şi este învăţată şi astăzi. Se spune de către conducerea mormonă că atunci când Constituţia va fi într-un pericol cumplit, va veni cineva care este puternic şi tare. El va veni călărind (poate figurativ) pe un cal alb şi va exercita o uimitoare putere politică şi spirituală. Hm, sună mai degrabă ca Antihristul din Cartea Apocalipsa (Apocalipsa 6:1-2)!

Până acum, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a adunat o uriaşă bogăţie, terenuri şi clădiri, pământ de fermă, staţii TV şi influenţă politică, care depăşesc cu mult membralitatea sa. Este cea mai bogată biserică – per capita – din lume. Scopurile ei nerostite este să dobândească control atât asupra producţiei de hrană, cât şi asupra informaţiilor din această ţară, şi este pe cale să-l atingă cel puţin pe primul. Ei cred că este destinul lor politic şi profetic să „salveze” America, instaurând o dictatură mormonă care îl va avea în frunte pe profetul mormon.

În timpul alegerilor din 2008, am scris un articol despre Mitt Romney. În scurt timp va fi postat din nou pe site-ul nostru, înainte de a apare acest newsletter. Va avea mai multe informaţii decât putem pune aici despre Planul Mormon pentru America. Vom discuta despre aceasta şi în DVD-ul nostru „Ce este greşit la mormonism?”

Credem că Glenn Beck (fie că ştie, fie că nu), este folosit ca un fel de cal troian de Biserica pe care evident o iubeşte. Vă place sau nu, chiar acum el este probabil cel mai puternic comentator „creştin” de ştiri prin cablu şi nici măcar nu este creştin!

Pe cât de bună treabă face Beck expunând adevăruri despre planurile „tipilor cei răi” pentru naţiunea noastră, eu cred că trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce priveşte alinierea noastră, ca credincioşi în Biblie, cu el. Pe cât de periculoasă este mişcarea progresivă, mormonismul este la fel de periculos.

Cred că este posibil ca Romney (care chiar acum este principalul candidat pentru nominalizarea republicană) să ajungă la nominalizare datorită fracului atrăgător al lui Beck. Americanii trebuie să se roage ca niciodată înainte pentru discernământ în aceste chestiuni. De asemenea, vă rog, rugaţi-vă pentru mine, ca să pot continua să descopăr şi să cercetez aceste chestiuni vitale. Trebuie să schimbăm cursul naţiunii, dar nu alăturându-ne forţele cu Beck sau cu „Cel puternic şi tare”.

Precum spune Biblia (1 Împăraţi 22), Iahve nu ne va binecuvânta eforturile dacă ne aliniem cu profeţii falşi!

[America’s Cuddliest “Christian”? Copyright © 2010 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.withoneaccord.org, unde nu mai este disponibil.]

de Bill Schnoebelen

Astăzi, mulţi oameni din cercurile conservatoare şi creştine sunt foarte împotriva fenomenului Harry Potter. Totuşi, înainte să fie Harry şi tovarăşii lui de la Hogwarts, înainte să fie Sabina, vrăjitoarea adolescentă… şi chiar înainte să fie Samantha Stevens din Bewitched [Vrăjit] şi Mickey Mouse şi pălăria lui de „ucenic de vrăjitor”, a fost un vrăjitor adolescent chiar şi mai renumit.

S-ar putea spune cu adevărat că acel tânăr vrăjitor (ca adult) a schimbat cursul istoriei americane în secolul XIX. A avut influenţă asupra alegerilor prezidenţiale şi a schimbat peisajul Vestului American, chiar după moartea sa. Ce vrea să spună aceasta despre „magia” puternică?

Cum s-ar putea să fi ghicit din titlul acestei broşuri, acel adolescent misterios şi puternic nu a fost nimeni altul decât Joseph Smith Jr., fondatorul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. El a fost, de asemenea cel, care a scris Cartea lui Mormon, starul atâtor reclame TV.

Latura magică a lui Smith s-ar putea să-i surprindă pe unii cititori (în special mormoni). Pentru cei mai mulţi, singura expunere la istoria lui Smith a venit de la misionari curaţi, în livinguri şi centre pentru vizitatori; iar versiunea pe care o prezintă ei este foarte „igienizată”. Într-adevăr, implicarea lui Smith în vrăjitorie şi ocult este unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale istoriei religioase a Statelor Unite Din secolul XIX.

Precum Harry Potter, părinţii lui Smith erau implicaţi în vrăjitorie, după cum recunosc ei înşişi. Desigur, spre deosebire de Harry, părinţii lui Smith nu au fost omorâţi când era el copil, nici nu a fost el însemnat pe frunte cu o cicatrice în formă de fulger.

Când Joseph Smith de-abia dacă era mai mare decât personajul fictiv al lui Harry Potter, deja provoca bisericile existente cu „unele lucruri noi” (Faptele Apostolilor 17:21). Până în 1830 susţinuse deja că era profet, văzător şi revelator al singurei biserici creştine de pe pământ. Apoi a susţinut că toate celelalte biserici, catolice, protestante şi ortodoxe, erau „urâciuni înaintea lui Dumnezeu”.

În anii 1840 susţinea că-i conduce pe bărbaţi către divinitate prin ritualuri oculte secrete. Declarase toate căsătoriile abrogate şi instituise un „legământ nou şi veşnic al căsătoriei”, care îi permitea lui (şi altor mormoni) să ia în căsătorie soţii multiple, inclusiv pe cele căsătorite deja cu alţi bărbaţi.

Într-un discurs, a declarat că „niciun om nu cunoaşte istoria mea” şi a insinuat într-o ocazie că era fie Dumnezeu, fie Isus în carne. S-a declarat de asemenea rege al Statelor Unite şi a candidat ca preşedinte al naţiunii. Înainte ca alegerile să aibă loc, a fost împuşcat de o mulţime înfuriată pe când se afla în închisoare în Carthage, Illinois. Era în închisoare fiindcă aţâţase o răscoală care cauzase distrugerea unei maşini de tipărit. Acea maşină de tipărit îndrăznise să tipărească adevărul despre numeroasele lui soţii.

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă pe care a creat-o el, a sfârşit prin a fi un amestec ciudat de ocultism, francmasonerie, creştinism şi gnosticism. Deşi astăzi mormonii încearcă să-şi zugrăvească credinţa ca importantă, rădăcinile ei coboară adânc în mlaştina ocultismului şi vrăjitoriei.

Scoţând la lumină adevărul

Mai mult de un secol, apologeţii creştini (apărătorii credinţei) au căutat latura întunecată a lui Joseph Smith Jr. Au descoperit un material foarte condamnabil. Totuşi, a rămas ca un renumit istoric mormon, cu recomandări impecabile, să ţintuiască eticheta de vrăjitor pe fruntea lui Smith. Acest om a fost Dr. D. Michael Quinn.

Cartea lui Quinn, Mormonismul de început şi concepţia magică despre lume (publicată în 1987), a fost cea în care a adus sute de fărâme de dovezi că Smith a fost profund implicat în ocult. Deoarece vasta majoritate a citatelor din text din articolul de faţă sunt din cartea respectivă, le inserăm în text cu numărul paginii în paranteză, pentru a evita ca notele de final să fie prea lungi.

În trecut, erudiţi din afara mormonismului precum Wesley Walters şi Tanners au expus dovezi despre ocultismul din Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. În anii recenţi, chiar mormoni ca Reed Durham au expus corelaţii între mormonismul de început şi masonerie. Dar cartea lui Quinn a constituit primul efort major al unui erudit mormon de a se ocupa de rădăcinile magice ale credinţei sale. El era profesor de istorie la Universitatea Bringham Young şi a fost votat Profesorul Excelent al anului 1986. El este de asemenea un mormon devotat.

Quinn a studiat cu atenţie subiectul! Principalul handicap al cărţii este că a cercetat cu atâta atenţie încât puţini vor vrea să treacă prin ea. Începutul ei îi va tulbura atât pe mormonii care gândesc, cât şi pe creştini, deoarece Quinn încearcă să susţină „ocultismul creştin”. Mulţi ar pune cartea de o parte din cauza afirmaţiilor care violentează atât noţiunile recunoscute în mod obişnuit ale credinţei mormone, cât şi pe cele ale creştinismului tradiţional. Este trist, fiindcă după primele capitole, Quinn expune o tapiserie bizară de activităţi oculte ale familiei lui Joseph Smith şi ale lui Smith însuşi.

Ca un detectiv, el îşi construieşte cazurile pe mijloace, metodă, motiv şi oportunitate – arătând că Smith avea mijloacele, metoda şi oportunitatea de a fi magician. Chestiunea motivului rămâne controversată.

Prin urmare, scopul broşurii de faţă este să încerce să rezume mai întâi de toate faptele istorice şi implicaţiile pe care Dr. Quinn le prezintă privitor la rădăcinile din ocult ale mormonismului de început; în al doilea rând, să răspundă la afirmaţia lui că practica ocultului nu distruge în niciun fel credibilitatea mormonismului sau a „profeţilor” săi de la început.

„Concepţia magică despre lume”

Cuvântul „concepţia despre lume” (din germană, weltanschauung) este aruncat de oamenii ştiinţei sociale; iar Quinn foloseşte limbajul lor. El defineşte „concepţia magică despre lume) astfel:

1. Nu există distincţie între lucrurile însufleţite şi cele neînsufleţite. Totul este viu.

2. Nu există simboluri ca „simboluri”, totul are o putere intrinsecă proprie.

3. Nu există coincidenţă sau „şansă întâmplătoare”, ci totul se întâmplă cu un scop nevăzut. (Quinn, p. xii)

În mod clar, această concepţie despre lume nu este împărtăşită de cei mai mulţi oameni moderni din societatea vestică. În afară de vrăjitori şi ocultişti, puţini ar subscrie la asemenea convingeri. Punctul principal al lui Quinn, asupra căruia insistă, este că în mediul Americii din secolele XVIII-XIX, mult mai mulţi oameni – poate chiar majoritatea, aveau asemenea păreri. Acest punct este, precum vom vedea mai târziu, irelevant.

Quinn continuă apoi să dovedească că familia lui Joseph Smith avea în posesie şi folosea „artefacte magice”. (p. xvi)

Pentru a-şi dovedi cazul, Quinn construieşte pe lucrarea apologetului mormon Hugh Nibley, care a folosite dovezi paralele pentru a „dovedi” Cartea lui Mormon şi alte lucrări exotice mormone. (p. xvii) Quinn afirmă că dacă în istoria ocultă , în mediu şi în literatură pot fi găsite paralele despre practicile magice în care era angajată familia lui Smith, aceasta ar fi o indicaţie puternică a faptului că Smith credea şi practica într-adevăr magia.

Quinn devine apoi enigmatic faţă de noi, spunând că pot fi paralele care există fără vreo legătură aparentă între indivizii implicaţi. De exemplu, el discută asemănarea dintre presupusa găsire de către Smith a plăcuţelor Cărţii lui Mormon şi o relatare egipteană din secolul IV î.Hr., în care un tip face aceleaşi lucruri. (p. 133) Nu există niciun mod prin care Smith să fi putut cunoaşte acea relatare, dar povestea lui este foarte comparabilă cu mitul antic.

Pentru a explica aceasta, Quinn se inspiră din teoriile psihiatrului ocult Carl Jung, care a teoretizat „paralele arhetipale”: tipare de gândire în cadrul conştiinţei la un nivel subteran. Jung a numit acel nivel „inconştientul colectiv” şi l-a folosit pentru a explica coincidenţa. Astfel, Quinn notează că MULTE paralele dintre practica magiei şi comportamentul familiei Smith nu pot fi explicate drept „nimic altceva” decât coincidenţă.

Pentru un ocultist, nu există coincidenţă. El pune apoi întrebarea: Când depăşesc coincidenţele din dovadă probabilitatea coincidenţei şi trec înspre dovada circumstanţială? Argumentul lui este că dovezile pe care le aduce sunt din plin în domeniul circumstanţialului. În ciuda acestui lucru, incredibil, Quinn „depune mărturie” despre adevărul Bisericii:

„Cred, de asemenea, că niciun document istoric disponibil în prezent, sau ţinut ascuns, sau încă necunoscut, nu va schimba aceste adevăruri [ale mormonismului]; şi eu cred că oamenii de credinţă nu au motive să evite cercetarea istorică a religiei lor sau să-i descurajeze pe alţii de la o asemenea investigaţie.” (p. xx)

Cu siguranţă, are dreptul de a o crede. Totuşi, aceasta este ceea ce cunoaşte ca şcoala de istorie „Îngroapă-ţi capul în nisip!”

Vrăjitoria în Biblie

La începutul cărţii, Quinn construieşte un caz pentru aprobarea magiei de către Creator. El afirmă că Iahve „pare să autorizeze” unele forme de magie. (p. 1) Pe scurt, el îl citează pe Moise căutând adevăratul nume (Iahve), paharul de ghicire al lui Iosif, folosirea obiectelor pentru vindecare, şi desigur, „Isus ca magician”.

Apoi Quinn tulbură apele estompând distincţia dintre magie şi religie. El admite distincţia clasică dintre religie ca rugativă, şi magie ca coercitivă. Cu alte cuvinte, religia pledează şi se roagă pentru lucruri, în timp ce magicianul crede că poate FORŢA universul să i se supună.

Misticul comunică cu fiinţele, în timp ce magicianul le manipulează. (p. xiii-xiv) El afirmă că o asemenea distincţie este onorată mai mult în teorie decât în practică; şi citează multe exemple de iudeo-creştini care par să fi făcut magie.

El admite cu adevărat că practica magiei şi vrăjitoriei a fost oprită în mod considerabil de reformă, (p. 7) dar face să sune ca şi cum a fost mai mult din cauza apariţiei concepţiei raţionalist-ştiinţifice despre lume, decât din cauza reformatorilor. În secţiunea respectivă, el insistă asupra folosirii cuvintelor „ocultism creştin”, care este un salt semantic pe care creştinii nu ar trebui să o tolereze.

Primul fond istoric pe care Quinn îl forţează este faptul că erau un număr considerabil de cărţi magice în circulaţie pe vremea lui Joseph Smith Jr. Două cărţi decisive, disponibile în apropierea casei lui Smith, erau clasica Magul a lui Francis Barrett, un manual despre magie, şi scrierile lui Emmanuel Swendenborg, un ocultist care pretindea o viziune a lui Dumnezeu aproape identică cu Prima Viziune a lui Joseph Smith. În plus, se pare că nu lipseau profesorii de magie. Conform lui Quinn, existau o mulţime de mici secte magice în vecinătate – una dintre ele fiind grupul lui Nathaniel Wood din Vermont.

Conform dovezilor contemporane, exista un cult magic lângă casa lui Joseph Smith Sr., şi lângă casa tatălui lui Oliver Cowdery, William, în Vermont, în jurul anului 1800. (p. 31ff) Grupul se numea Wood Scrape, după fondatorul său, Nathaniel Wood.

Wood îi învăţa pe discipolii săi (printre care este posibil să se fi aflat bătrânul Smith) învăţături specifice. Ei credeau că erau adevăraţii descendenţi ai evreilor antici şi moştenitorii de drept ai întregii ţări; practicau ştiinţa ocultă a alchimiei şi foloseau baghete pentru a găsi comori şi a primi revelaţii. Se simţeau, de asemenea, obligaţi să construiască un templu.

Multe dintre acele convingeri au devenit mai târziu parte a teologiei mormone. Prezintă interes în special faptul că Oliver Cowdery, care a crescut la 6 mile de Wood Scrape, a fost mai târziu menţionat în D&C 6 din 1835 ca primind „darul lui Aaron”. În ediţia din 1833, acesta era „toiagul lui Aaron” şi „toiagul naturii”; termeni folosiţi în Wood Scrape şi în magie pentru baghetele pentru ghicire. (p. 33)

Ca multe „revelaţii” mormone, versiunea din 1833 a fost mai târziu cenzurată pentru a înlătura limbajul ocult. Quinn jubilează din cauza acestei descoperiri. El afirmă că ea a validat ca „lucrare a lui Dumnezeu” un instrument al magiei populare pe care Cowdery îl folosise deja, dând aprobare divină unei forme de vrăjitorie! (p. 35) Quinn citează de asemenea dovezi că Smith însuşi folosea bagheta pentru ghicire.

Joseph Smith ca „Văzător”

Cei mai mulţi mormoni sunt de acord că Smith a folosit pietrele pentru ghicire, atât înainte cât şi după apariţia Cărţii lui Mormon. Pietrele pentru ghicire sunt o formă de practică ocultă de a privi sau de a „vedea viitorul” într-o minge de cristal, iar Smith şi-a luat angajamentul de a găsi comoara îngropată. Quinn afirmă că folosirea de către Smith a pietrelor pentru ghicire „nu era incompatibilă cu viaţa onorabilă a unui tânăr care avea o chemare profetică”. (p. 41) Un filozof mormon modern este citat ca spunând:

„Joseph Smith ar fi putut fi preşedinte al asociaţiei frăţeşti Palmyra a căutătorilor de aur şi tot ar fi fost profet. Pur şi simplu nu există incompatibilitate logică în a fi ambele.” (Ibid.)

Acest gen de afirmaţii sunt tipice pentru noul mormonism „liberal” şi arată o lipsă de înţelegere totală a sfinţeniei lui Dumnezeu. Cineva ar putea la fel de bine spune că Joseph Smith ar fi putut fi chiar proxenet şi tot ar fi fost un profet al lui Dumnezeu!

Asemănarea dintre activităţile de ghicire ale lui Smith şi ale unui vrăjitor renumit, John Dee, sunt citate. (p. 37) Dee, astrolog de curte al Elisabetei I, a clădit mare parte din temelia pe care se bazează satanismul modern, aşa-numitul „sistem enohian” al cheilor sau chemărilor. Precum Dee, Smith a folosit o piatră pentru ghicire pentru a traduce o limbă necunoscută literă cu literă şi pentru a obţine informaţii despre culturile străvechi. Smith privea el însuşi în mingea de cristal, în timp ce Dee avea un văzător (Edward Kelly) care privea în minge pentru el.

Astăzi, chemările pe care le-a făcut Dee sunt parte a celor mai întunecate gropi ale magiei negre. Ele alcătuiesc cam o treime din Biblia Satanică şi sunt folosite de satanişti şi de discipolii practicantului de magie neagră Aleister Crowley. (Vezi nota 1.)

Dacă Smith ştia despre Dee nu se cunoaşte, dar el părea obsedat de „Enoh”, numele demonului care l-a învăţat pe Dee chemările. Smith s-a folosit mult de Enoh, şi i-a folosit numele ca pseudonim în Doctrină şi Legăminte.

Conştient sau inconştient, a dus la bun sfârşit rolul lui Enoh din legendele masonice ale gradului de Rit Scoţian 13, 14 şi 21. (Vezi nota 2.) Ai crede că o asemenea asemănare între un întreg sistem al magiei şi apariţia Cărţii lui Mormon i-ar stânjeni pe mormonii pioşi!

Procesul de la Bainbridge

Ani de zile, apologetul arheolog Dr. Hugh Nibley a susţinut că dovada legală că Joseph Smith a săpat, ar fi „cea mai devastatoare lovitură pe care a primit-o vreodată Smith”. (p. 45) Dovada a apărut la începutul anilor ’70 datorită cercetării lui Wesley Walters. (Vezi nota 3.)

Acum Quinn, înarmat cu iarba otrăvitoare şi crucifixul, concepţia sa magică despre lume, speră să alunge „demonul” cu un atac lateral. Făcând o întoarcere de 180 de grade faţă de erudiţii mormoni de mai înainte, Quinn afirmă:

„Dacă sunt exacte, pretinsele înregistrări ale curţii din 1826 îl zugrăvesc pe Smith într-o lumină pozitivă, bineînţeles dacă nu tăgăduieşti legitimitatea religiei populare. Din nefericire, apologeţii mormoni au acceptat în trecut categoriile raţionaliste ale superstiţiei şi fraudei, în locul afirmaţiilor susţinătorilor săi despre puterile supranaturale din perspectiva magiei populare.” (p. 46)

Este ceva tipic pentru tactica lui Quinn de-a lungul cărţii. El spune: „Să ne fie ruşine!” că vedem activităţile lui Smith prin ochii raţionalismului secolului XX. El vrea să ne murdărim unghiile cu murdăria vrăjitoriei secolului XIX, ca să putem vedea punctul de vedere al lui Smith. Bineînţeles, ar trebui să privim istoria prin ochii celor care au experimentat-o, dar în ceea ce priveşte un adevărat „profet al lui Dumnezeu”, cred că ar trebui, de asemenea, să ne uităm la activităţile lui Smith prin ochii Creatorului.

O altă tactică se vede în citarea de către Quinn din autorul Jan Shipps, care a afirmat că experienţa de început a lui Smith ca şi căutător de comori a fost „o indicaţie importantă a interesului lui timpuriu şi continuu pentru fenomenele extra-raţionale, şi că aceasta a jucat un rol important în dezvoltarea lui spirituală”. (p. 51) Este vorbire academică cu două înţelesuri. Tradus: „Nebunia lui Smith l-a ajutat să se dezvolte ca profet.”

Quinn citează alţi scriitori care simt că ocultismul lui Smith a fost inspirat divin. Ei spun de fapt: „Vrei să te apropii mai mult de Cel Atotputernic? Calcă unele din poruncile Lui.” Este un nonsens biblic!

Totuşi, continuând imediat în forţă, Quinn observă că familia Smith a oferit dovezi ample despre practicile ei oculte. Dovezile includ afirmaţii ale membrilor familiei, unele instrumente magice aflate în posesia membrilor familiei, care „ori dau de înţeles, ori afirmă că Joseph Smith şi familia lui credeau în, şi foloseau magia ritualică, astrologia, talismanele şi pergamentele magice”.

„Facultatea lui Abrac”

Mai întâi de toate, iată o bine-cunoscută declaraţie a lui Lucy Mack Smith, mama lui Joseph, că familia ei –

„… a încercat să câştige facultatea lui Abrac, desenând cercuri magice şi făcând preziceri, neglijând toate celelalte treburi. Niciodată în viaţa noastră nu am avut un interes atât de important, care să înghită orice altă obligaţie…” (p. 53)

Şi numai această declaraţie este destul de condamnabilă. Abrac este o abreviere a „Abracadabra”, şi este folosită de secole în magie pentru căutarea viziunilor şi apariţiilor – ceva în care Joseph excela. Asemenea activităţi sunt denunţate în Biblie. Ei au desenat de asemenea cercuri magice şi au practicat ghicitoria. Quinn menţionează mai târziu că „Mama Smith” era cititoare în palmă! Sună ca o tabără de ţigani, nu-i aşa?

Evident, Mama Smith simţea că activităţile oculte şi magice erau un „interes important”. Se pare că au fost o preocupare centrală a întregii familii. Desenarea cercurilor magice de către familia Smith a fost raportată şi de vecini. Abrac se poate să fi venit de la anticul demon-zeu gnostic „Abraxas”, zugrăvit de obicei ca un cocoş cu doi şerpi ca picioare. Francmasonii vremii au fost de asemenea asociaţi cu încercarea de a dobândi „facultatea lui Abrac”. (p. 55)

Fratele lui Joseph, Hyrum, avea în posesie un „pumnal masonic”, care avea puţin de-a face cu masoneria, precum descoperă Quinn. Nu are însemne masonice pe el, ci este mai degrabă potrivit ca armă în magia ceremonială! (p. 57) Este gravat cu sigiliile oculte ale lui Marte. Quinn speculează de ce a fost folosit Marte; şi cugetă că tatăl lui Hyrum, care se poate să fi fost primul proprietar al pumnalului, îl avea pe Marte ca şi conducător al anului său de naştere, 1771. Poate că Quinn a trecut cu vederea cel mai evident motiv dintre toate pentru un magician. Pumnalul şi sabia sunt unelte sacre pentru Marte şi trebuie gravate cu acele embleme! (Vezi nota 4.) Ele sunt folosite pentru a trasa cercuri protectoare, iar Marte este o planetă protectoare, defensivă.

Pumnalul este, de asemenea, un instrument vital pentru vrăjitori numit „athame”. Este găsit în Cheia lui Solomon din secolul 16, şi nu poţi fi vrăjitor dacă nu îl ai. Athame şi frânghiile sunt cele două lucruri care i se cer unui vrăjitor neofit să le aducă la prima sa iniţiere, iar athame ESTE principalul instrument cu care se lucrează în vrăjitorie, ca şi în magia k ceremonială.

Astrologia şi familia Smith

Conform lui Quinn, familia Smith avea în posesie pergamente magice pline cu simboluri astrologice: un talisman Jupiter, şi acces aparent uşor la cărţi despre astrologie la bibliotecile din apropiere. (p. 58ff)

Totuşi, Quinn speculează şi găseşte corelaţii uimitoare între comportamentul lui Smith şi astrologie – genul de dovadă care ar arăta că el lua stelele destul de în serios. Nu vorbim doar despre a-ţi citi horoscopul într-un ziar. Istoria arată că Smith planifica efectiv fiecare eveniment important din viaţa lui adultă ca şi când ar fi avut respectul absolut al unui vrăjitor pentru astrologie.

1. Investigaţia lui Quinn se mişcă de-a lungul a două traiecte, iar noi vom deschide un al treilea:

2. A acţionat Smith în acord cu astrologia pentru a obţine rezultate?

3. Păreau să se potrivească circumstanţele din viaţa lui Smith asupra cărora el nu avea control, cu astrologia?

Examinând harta natală a lui Smith, se potriveşte ea într-adevăr în moduri care ar indica faptul că el a considerat-o semnificativă pentru el?

El face observaţia că pentru un astrolog coincidenţa nu dovedeşte netemeinicia astrologiei, ci dovedeşte mai degrabă puterea ei. O preocupare majoră a astrologilor este căsătoria. Mulţi ocultişti îşi planifică căsătoria pentru a se potrivi cu condiţiile stelare favorabile. Ca vrăjitor, am făcut aceasta cu nunta mea.

Quinn arată că în cele optsprezece căsătorii ale lui Smith (a avut mai multe decât ar fost rezonabil) pentru care avem date precise, fiecare nuntă corespunde unui aspect astrologic potrivit! (p. 59ff) Căsătoria tatălui său pare să fi fost aleasă din motive astrologice; şi toate cele trei căsătorii pe care Joseph Smith le-a făcut pentru Bringham Young au fost corecte astrologic. La ceilalţi copii din familia Smith care nu erau atât de mult implicaţi în ocult, dintre cele opt căsătorii, numai două au semnificaţie astrologică.

„Horoscopul” lui Joseph Smith

Fără a vrea să încurajez în vreun fel astrologia, am simţit că ar fi de ajutor să vedem dacă harta astrologică a lui Smith (horoscopul) l-ar fi încurajat să se comporte cum a făcut-o. Deoarece Quinn arată că multe dintre activităţile lui Smith confirmă cât de dedicat era el astrologiei, ar prezenta interes să vedem cum l-ar influenţa harta natală.

Ca fost astrolog practicant (înainte de a afla că asemenea practici sunt păcat), am făcut sute de hărţi natale. Iată câteva gânduri rapide despre horoscopul lui Smith:

1. Obsesia lui pentru Jupiter (talismanul etc.) poate să fi venit din faptul că planeta lui este în Săgetător, unde este foarte privilegiată.

2. Pentru el Venus era în Vărsător, fiind la 60° una faţă de cealaltă, ceea ce l-ar fi condus la relaţii sexuale ciudate, căsătorii în grup; şi l-ar fă făcut extrem de atrăgător pentru femei.

3. Luna pentru el era în Vărsător, ceea ce l-ar fi făcut să creadă despre el că era expert în a prezice viitorul şi în vrăjitorie; cum l-ar fi făcut să creadă şi Jupiter, care pentru el era la 60° faţă de Uraniu, planeta vrăjitoriei.

4. Saturn pentru el este în conjuncţie cu Uraniu, ceea ce l-ar fi făcut să creadă că activităţile lui exotice ar fi fost o continuă sursă de pericol pentru el.

Quinn spune că problemele cu piciorul ale lui Smith sunt legate de Capricorn (semnul soarelui pentru el), aşa cum sunt şi căutarea de către el a comorilor, şi conducerea lui religioasă. (p. 63)

Aceasta nu înseamnă că astrologia este adevărată; dar înseamnă că, precum orice magie, poate avea o putere incredibilă asupra vieţii tale dacă tu crezi în ea. Iahve nu vrea să fim legaţi de asemenea credinţe şi astfel le interzice – interdicţie pe care Smith a ignorat-o, spre primejdia lui veşnică.

Talismanul Jupiter

Nu numai că familia Smith lua în serios astrologia, dar patrimoniul familiei care a ajuns până la noi include o mare varietate de instrumente magice, care s-ar afla doar în mâinile vrăjitorilor. Există talismanul Jupiter, făcut prima dată celebru de mormonul Reed Durham. (Vezi nota 5.) Această amuletă magică a fost găsită asupra lui Smith după moartea sa. Este gravată pentru a corespunde tratatului ocult al lui Barrett, Magul, cu o uşoară diferenţă. Conform lui Quinn, inscripţiile de pe talisman indicau folosirea sa în ceremoniile Conjuraţiei Spirit, şi cartea sau manualul clasic magic Cheia lui Solomon, definea folosirea sa strict pentru magia înaltă ceremonială. (p. 69)

Astfel, nu ar fi probabil ca Smith să fi purtat un asemenea instrument dacă nu ar fi fost un magician ceremonial! Cheia lui Solomon nu este doar o carte pentru diletanţi, ci un manual masiv şi pretenţios de ceremonii complexe pentru cea mai puternică şi periculoasă magie ceremonială!

Există câteva artefacte asociate cu Joseph Smith. Cele mai importante ar fi:

1. BASTONUL ÎN FORMĂ DE ŞARPE: un baston cu cap de şarpe gravat cu iniţialele „JS”, completat cu un simbol astrologic despre care Quinn face observaţia că ar implica simbolic că „Jupiter conduce peste Joseph Smith”. Şarpele desigur este asociat cu Saturn, cu Jupiter şi cu Satan. (p. 72)

2. MEDALIONUL ÎN FORMĂ DE PORUMBEL: deşi porumbelul este un simbol creştin, Quinn nu pare satisfăcut cu aceasta şi observă că este şi „o emblemă sexuală sacră pentru dragoste şi pentru zeiţa mamă”, precum zeiţa vrăjitoriei. El este de asemenea una dintre formele „Modelelor Familiare sau spiritelor lui Venus”, iar Venus era puternică în diagrama lui Smith. Interesul lui pentru doamne este evident. (p. 73-74)

3. SĂCULEŢUL CU PERGAMENTE ŞI LAMENE: (Vezi nota 6.) Pumnalul lui Hyrum era însoţit de pergamente magice care includeau un lamen de magie ceremonială, un talisman pentru protecţie personală, şi un lamen care servea ca farmec pentru casă.

Quinn spune că prezenţa numelor lui Dumnezeu şi a frazelor care sună pios de pe aceste talismane, le face exemple de „ocultism creştin”, dar asemenea afirmaţii nu stau în picioare la examinarea scripturală. (p. 79)

Invocarea magică şi Cartea lui Mormon

Una dintre cele mai devastatoare revelaţii din cartea lui Quinn este relatarea lui meticuloasă despre cum apariţia Cărţii lui Mormon poate fi redusă la o serie de invocaţii ale spiritelor, destinate revelării comorii ascunse.

El arată, prea amănunţit pentru acest articol, cum timpurile, datele şi chiar configuraţiile astrologice arată că întâlnirea iniţială cu „Moroni” a fost „rezultatul cu un succes dramatic al magiei ritualice, în mod specific al NECROMANŢIEI…” (comunicarea cu morţii, interzisă de Biblie). (p. 118) Precum au observat alţii înainte de el (vezi nota 7), întâlnirea lui Smith cu Moroni a avut loc când luna a ajuns la plinătate, chiar înainte de echinocţiul de toamnă; principalul festival al vrăjitoriei, Harvest Home [Sărbătoarea Recoltei]! (Vezi nota 8.) În acea noapte totul coincidea exact cu instrucţiunile magice pentru invocarea spiritelor. (p. 122)

Povestea acelui echinocţiu a fost „curăţată” de Biserică, dar conform lui Quinn, cea mai timpurie versiune disponibilă revelează patru lucru mai târziu ascunse:

1. Au existat patru încercări fără succes făcute în rit;

2. Lui Smith i s-a făcut frică din cauza a ceva ce a găsit;

3. Eşecul lui Smith de a ţine anumite porunci;

4. Dorinţa lui de a se îmbogăţi vizitând Dealul Cumorah. (p. 123)

El revelează că Smith, când a deschis cutia cu plăcuţe, a văzut o broască râioasă în ea, care a luat înfăţişarea unui bărbat şi l-a lovit în partea laterală a capului. (p. 124) Nu discutăm aici despre falsa „Scrisoare a salamandrei”, ci despre o relatare independentă şi contemporană pe care falsificatorul Mark Hoffman poate foarte bine să o fi folosit-o ca să-şi construiască infama scrisoare.

Precum Quinn observă în mod corect, broasca râioasă a fost întotdeauna asociată „cu satanismul, magia neagră, farmecele şi vrăjitoria”. (p. 128) Dacă ceva s-a schimbat din broască râioasă într-o persoană, creatura era un spirit rău, un vrăjitor sau o persoană vrăjită. Prin urmare, dacă un spirit păzea plăcuţele, în mod necesar ar fi fost un diavol în forma unei broaşte râioase gigantice!

Quinn se gândeşte că este puţin probabil ca Joseph Smith sau tatăl lui să fi folosit metafore satanice pentru a descrie un mesager pe care îl considerau ca divin. Aş sugera că poate ei, ca mulţi vrăjitori, îl priveau pe diavol ca pe o fiinţă divină, poate pe o poziţie egală ca împreună-conducător cu Dumnezeu.

În orice caz, dificultatea aici este copleşitoare. Avem miezul central al credinţei SZU – apariţia Cărţii lui Mormon; fiind pătată de faptul că „Moroni”, custodele plăcuţelor este de fapt o broască râioasă satanică! Cum ar putea să vină o carte sfântă dintr-o asemenea sursă diabolică – în special din moment ce atacă atât de inflexibil creştinătatea tradiţională?

Vrea adevăratul „Moroni” să se ridice?

Din nefericire, Quinn nu-l lasă pe prietenul nostru Moroni acolo; dezgroapă mai multe fapte dezgustătoare despre numele însuşi. Deşi enumeră prea mulţi termeni pentru a ne ocupa adecvat de ei, unul prezintă interes. El relatează că numele actual, „Moroni”, se poate referi la un bărbat „cu ten întunecat sau oacheş, ceea ce sugerează o legătură cu magia populară”. (p. 131-2) Preotul unei adunări de vrăjitoare din Britania de după anii 1600, era cunoscut ca „Omul Întunecat” sau „Diavolul” (însemnând „zeu mic” sau reprezentant al zeului încornorat, Cernunnos sau Lucifer), şi era invariabil descris ca un bărbat cu „cu ten întunecat, oacheş”. Numele este de asemenea asociat cu magia egipteană, cu magia invocatoare din CHEIA LUI SOLOMON, cu salamandrele veninoase şi cu otrava nativilor americani!

Lui Smith i s-a cerut, de asemenea, să poarte îmbrăcăminte neagră şi să călărească un cal negru la întâlnirea lui spectrală – negrul fiind de mult timp asociat cu vrăjitoria. După ce a apărut Cartea lui Mormon şi după ce a devenit un „respectabil” lider de biserică, a continuat de asemenea să-şi folosească piatra pentru ghicire, în mare măsură în acelaşi fel în care a făcut-o la săparea după comoară. (p. 145) Este interesant că până în ziua de astăzi, liderii mormoni poartă toţi costume negre, şi chiar misionarilor nu li se îngăduie să se îmbrace în orice, ci în mod normal numai în costume de culoare foarte închisă.

Colegii lui Smith nu au văzut o incompatibilitate între folosirea de către Dumnezeu a aceluiaşi instrument şi a aceloraşi metode pentru a traduce Cartea lui Mormon, precum s-a folosit pentru comoară. Ceea ce spune mai mult despre lipsa lor de discernământ spiritual decât despre sfinţenia lui Smith!

Quinn citează un studiu cuprinzător al artelor magice din anii 1700 şi observă că toate cele trei forme distinctive de ritual magic sunt reprezentate în relatarea despre Smith şi plăcuţele de aur: necromanţia, transformarea sau schimbarea în animale, şi teurgia sau comunicarea divină! (p. 133) Pe scurt, întâlnirea lui Smith de pe Dealul Cumorah este un caz dintr-un manual clasic de vrăjitorie!

Magia în Cartea lui Mormon

Ni se oferă apoi o recenzie a scripturilor mormone în lumina concepţiei magice despre lume, şi Quinn face din nou observaţia că sunt pline de corespondenţe magice. Pentru a le enumera pe cele mai importante:

1.) Folosirea „spiritului familiar” al Cărţii lui Mormon şi Isaia 29, când cuvântul are un context profund ocult. Deşi autorităţile mormone şi însăşi Cartea lui Mormon depun mărturie că respectiva carte are un spirit familiar, termenul în sine indică un demon în Biblie, şi fiecare comentariu al Bibliei, până şi DOCTRINA MORMONĂ a apostolului mormon McConkie, identifică termenul cu spiritualismul şi răul. (Vezi nota 9.) (p. 152)

Cu secole înainte de Smith, termenul „spirit familiar” se referea la NECROMANŢIE; şi bineînţeles orice vrăjitor care se respectă are un spirit familiar, care în mod frecvent se întrupa într-o BROASCĂ RÂIOASĂ sau într-o pisică!

2.) Cartea lui Mormon reflectă folclorul magiei despre mutarea comorii îngropate. (Heleman 13:35, Mormon 1:18) (p. 154)

3.) Multe nume din Cartea lui Mormon au corespondenţe în lumea vrăjitoriei: (p. 154-8)

• Mormon (Mormo): spirit sau spectru care înspăimântă copiii, o sperietoare sau o falsă groază.

• Alma: un nume folosit în magie pentru a evoca un spirit al comorii.

• Lehi: similar cu LEHON, un nume folosit pentru a invoca spiritele.

• Nefi: un zeu gnostic, Nephiomoath; de asemenea Nephesh (cuvântul ebraic pentru sufletul care este invocat de necromanţi).

• Laman: sau Lamen, un instrument magic sau o platoşă pergament.

4.) „Învăţătura evreilor” – un mod obişnuit de referire la Cabala magică. „Limba egiptenilor” se referea la presupusele hieroglife magice egiptene ale lui Hermes Trismegistes (vezi nota 10) (1 Nefi 1:1). (p. 158)

5.) Revelaţia mormonă învaţă animismul păgân – că obiectele neînsufleţite erau de asemenea fiinţe spirituale raţionale. (p. 170) Pământul însuşi trăia şi respira şi fusese născut din alte „pământuri părinte”. Aceasta este pură vrăjitorie, atât antică cât şi modernă! (Vezi nota 11.)

Revelaţia mormonă şi apocrifele

Apocrifele sau „scrierile false” sunt cărţi care au fost respinse ca false de către erudiţii iudeo-creştini. Quinn arată asemănarea dintre scrierile respective şi scripturile mormone:

„Se poate ca versiunea lui Smith a Genezei [Cartea lui Moise] să fi prezentat învăţături extra-biblice noi şi tulburătoare… dar se potriveşte bine în diferitele tradiţii oculte.” (p. 169)

Alte elemente ale dogmei apocrife care s-au arătat în mormonism au inclus faptul că materia şi spiritul sunt acelaşi lucru, cabalismul ocult, şi Dumnezeu ca fiind „legat” şi forţat prin acţiuni umane.

Concepţiile lui Smith despre viaţa de dincolo, precum ale lui „ceruri multiple”, au fost „întru totul compatibile cu concepţiile oculte publicate pe cale largă”. (p. 172) Ecourile ocultistului Emmanuel Swedenborg şi ale ereticului gnostic Basilius Valentius se găsesc în dogmele lui Smith. Până în ziua de astăzi, apologeţii mormoni încearcă frecvent să susţină că asemănarea dintre mormonism şi gnosticism dovedeşte că Biserica este cu adevărat creştinismul originar restaurat. Deoarece gnosticismul este o erezie, bineînţeles că nu dovedeşte un asemenea lucru.

Quinn intră în „templul damnat al mormonismului”

Quinn scrie că revelaţia preoţiei din 1832 evocă „mai degrabă o vedere tradiţională a magiei decât teologia iudeo-creştină”. (p. 177) Ideea preoţiei patriarhale transmisă de-a lungul epocilor era obişnuită în ocult şi în vrăjitorie, dar nu are nicio bază în Biblie, în afară de preoţia levitică, care nu are nimic de-a face cu preoţia lui Melhisedec a lui Smith.

Teologia mormonă este practic identică cu cea a comunei Ephrata din secolul XVIII, din învecinata Pennsylvania, care combina rozicrucianismul, alchimia, astrologia şi magia ceremonială. Ei susţineau că conferă „ordinul antic al lui Melhisedec” prin punerea mâinilor. (p. 180) Aceeaşi fraternitate ocultă învăţa o altă doctrină mormonă, botezul pentru morţi!

Când Quinn discută despre templul mormon, este şovăitor, pentru a nu spune mai mult. Este de înţeles, el îşi ia legămintele foarte în serios şi tot crede în sfinţenia templului. Pe cât de puţin spune, spune mai mult decât suficient!

„Deşi pot să existe similarităţi superficiale între ritualurile masonice şi aşezământul mormon, cred că filozofia de bază şi scopul celor două au fost fundamental diferite. Revelaţia mormonă proclama că aşezământul restaura lucrul din care masoneria recunoştea că doar deriva – MISTERELE OCULTE ALE LUMII ANTICE.” (p. 184)

El face observaţia că magia a ajuns la zenit în şcolile „misterelor” ale păgânismului. Smith a promis o restaurare a misterelor „secrete”, care în acele zile putea să însemne doar „ocultism”! Quinn arată:

„Niciun mason nu definea scopul central al riturilor masonice ca fiind o ascensiune la cer. (Vezi nota 12.) Deşi absenţa ascensiunii cereşti în francmasonerie reprezintă o prăpastie între ea şi aşezământul mormon, o asemenea ascensiune era esenţială pentru misterele oculte ale lumii antice.” (p. 185)

Quinn crede că este posibil să se vadă cum, chiar prin simpla folosire a materialelor despre templu din surse mormone autorizate, se poate constata că aşezământul „reflecta misterele antice şi oculte mult mai apropiate decât francmasoneria”. (p. 186)

Extrăgând din Legaţia divină a lui Moise a lui Warburton, o descriere extensivă a misterelor antice disponibile în vremea lui Smith, Quinn observă nouă asemănări precise între cultele păgâne antice şi aşezământul mormon, incluzând:

1. Spălări, ungeri, primirea unui nume nou şi a unui veşmânt sacru;

2. Legăminte de nedivulgare;

3. Ritualuri mai puţin importante şi mai importante;

4. Muritori ajungând la divinitate;

5. Secrete revelate de Dumnezeu, dar distorsionate prin apostazie.

El spune că misterele antice oculte şi aşezământul mormon manifestă înrudire atât filozofică, cât şi structurală! Cercetarea noastră a oferit dovezi pentru cel puţin 15 corolare precise între vrăjitoria modernă şi ritul templului. (Vezi nota 13.) Deşi spaţiul nu-mi permite să intru în secţiunea lui Quinn despre magie în Biserică după 1830, el îi stabileşte clar prezenţa şi face observaţia că este posibil ca cel puţin două treimi dintre primii apostoli mormoni să fi crezut în magia populară! (p. 195)

El constată legătura dintre învăţăturile lui Joseph Smith ca fondator matur de biserică, şi tradiţii magice care se extind până în lumea antică (p. 226), şi spune că aceasta nu diminuează validitatea mormonismului ca religie creştină, iar în cele din urmă compară mormonismul cu „iudaismul dinainte de exil” şi cu „creştinătatea originară”. (p. 227) El afirmă că tehnicile magice au facilitat căutarea religioasă a acelor contemporani ai lui Joseph Smith care au perceput realitatea concepţiei magice despre lume.

NOTE DE FINAL

1.) Anton LaVey, THE SATANIC BIBLE, Avon, 1969, p.155- 272; de asemenea, THE VISION AND THE VOICE a lui Aleister Crowley.

2.) Reed C. Durham, Jr., IS THERE NO HELP FOR THE WIDOW’S SON, Martin Publishing, Nauvoo, IL. 1980, p. 25-26.

3.) Wesley P. Walters, declaraţie sub jurământ, 28 octombrie 1971.

4.) Aleister Crowley, 777, în THE QABALAH OF ALEISTER CROWLEY, Weiser, New York, 1978.

5.) Durham, p. 22ff.

6.) Un lamen este un pergament sau un sigiliu de metal, desemnat pentru a fi purtat pe piept ca talisman al protecţiei, în special în timpul invocării spiritului; şi este gravat cu sigiliile şi numele puterii unui demon planetar şi adesea cu pătratul magic corespunzător.

7.) James R. Spencer, „Through the Maze” #15, 1986, „The Occult Roots of Mormonism”, p. 4.

8.) Janet & Stewart Farrar, EIGHT SABBATS FOR WITCHES, Robert Hale, London, 1981, p. 26, 116.

9.) MORMON DOCTRINE a lui Bruce R. McConkie, Bookcraft, Salt Lake City, 1979 – la termenul „spirit familiar”, el spune „Vezi SPIRITUALISM”.

10.) Hermes Trismegistes este o figură mitică a Egiptului asociată cu zeul Thoth. Mulţi consideră că este fondatorul magiei. Maxima lui: „Precum sus, aşa şi jos”, este o doctrină de bază atât pentru ocultism cât şi pentru mormonism.

11.) Vezi DRAWING DOWN THE MOON a lui Margot Adler, Beacon Press, Boston, ediţia revizuită, 1986, p. 299-303, pentru o ilustrare a felului în care văd vrăjitorii pământul, şi pentru similaritatea cu învăţătura mormonă.

12.) William J. Schnoebelen şi James R. Spencer, MORMONISM’S TEMPLE OF DOOM, Triple J Publications, Idaho Falls, 1987, în special p. 43.

13.) THE QUESTION OF FREEMASONRY a lui J. Edward Decker, p. 18-27. De fapt există un element soteriologic în francmasonerie. Masonul speră să dobândească imortalitatea şi să obţină „Loja Celestă” după moarte; iar unii scriitori fac clar că masonul poate cu adevărat să dobândească divinitatea.

PARTEA II: UN RĂSPUNS CREŞTIN

Deşi un răspuns rând cu rând la această carte mare ar fi în el însuşi o carte, unele dintre conceptele fundamentale din lucrarea lui Quinn trebuie să fie criticate de pe poziţia ortodoxiei creştine istorice. Două probleme de bază la încercarea lui Quinn de a inventa o legătură între creştinism şi ocultism sunt că, în primul rând, chestiunea „concepţiilor despre lume” poate să sune respectabil academic, dar nu rezistă în lumina cercetării biblice.

În al doilea rând, deşi el poate să aibă cu adevărat dreptate spunând că distincţiile dintre magie şi religie devin deseori neclare, el nu reuşeşte să înţeleagă că creştinismul este o relaţie vitală, intimă cu Isus Mesia. El nu este şi nu poate fi niciodată o religie!

Trei „concepţii despre lume”

Antropologii discută frecvent despre „concepţiile despre lume”, dar în realitate în termenii spiritualităţii există doar trei mari concepţii despre lume, şi ele sunt mutual exclusive.

Este naturalismul, care susţine o concepţie esenţial ateistă că universul este tot ce există şi că în el nu există deloc realitate spirituală.

Apoi este panteismul, care spune că Dumnezeu este în toate lucrurile, că toată materia, însufleţită şi neînsufleţită, are un principiu-zeu sau principiu-viaţă în ea; şi că Dumnezeu nu există în afara creaţiei Lui. Aceasta este esenţialmente aşa-numita „părere magică despre lume”.

În sfârşit, este monoteismul, care susţine un Creator în afara universului pe care l-a făcut şi pe care îl controlează, dar în care este şi imanent: credinţa într-o singură Dumnezeire. Aceasta este „concepţia despre lume” biblică.

Acum, chiar şi în constructele unui dialog monoteism/panteism, este uşor de văzut că în mod raţional nu poţi susţine ambele poziţii în acelaşi timp. Panteistul ar fi ca o persoană care ar spune că totalitatea Dr. Quinn ar fi în cartea sa – că nu există mai mult din Dr. Quinn decât este conţinut în scrierea sa. Monoteistul ar spune că deşi inima şi mintea Dr. Quinn pot fi percepute în cartea sa, există mult mai mult din el decât poate fi găsit în carte. Panteistul crede că el este la fel de mult o parte a lui Dumnezeu ca orice altceva, şi pe această fundaţie este construită magia. Dumnezeul Bibliei este cu totul Altul (Isaia 55:9, Romani 11:33), dar accesibil nouă prin revelaţie; şi prin Revelaţia finală: Isus Mesia (Evrei 1:1-2).

Pentru a ne continua metafora, un panteist ar crede că dacă tai o pagină din cartea Dr. Quinn, el ar fi tăiat. Similar, concepţia magică despre lume crede că prin acţiunile făcute asupra unor părţi din lume, zeii pot fi influenţaţi. Aceasta este maxima hermetică de mai sus: „Precum sus, aşa şi jos” – şi este cu totul străină Bibliei.

Religiosul excesiv crede că există Iahvelucruri pe care le poate face pentru a se aduce pe sine în armonie cu Dumnezeu. Ele pot include acţiuni, ritualuri sau rugăciuni. Biblia spune că este o prostie. Nu există nimic ce ar putea face omul pentru a se restaura în părtăşia cu Iahve (Efeseni 2:8-9), în afară de a primi pur şi simplu darul vieţii eterne (Romani 6:23, 10:13). Chiar şi impulsul de a primi darul poate fi dat numai prin harul lui Dumnezeu (Ioan 3:27, 1:13; Tit 3:5).

Astfel, distincţia pe care o face Quinn între magie, ca fiind coercitivă, şi religie, ca fiind rugativă, se aplică însutit creştinismului. Dumnezeul Bibliei este întru totul suveran şi neschimbător, voia Lui nu poate fi schimbată prin rituri magice (Maleahi 3:6, Psalmul 102:27, Evrei 1:12, Iacov 1:17). Aceasta anulează baza concepţiei magice despre lume, fiindcă Iahve este impasibil la un asemenea nonsens. Prin urmare, orice rezultate apar sunt aproape sigur de la demonic. Iahve în Biblie condamnă magia de zeci de ori. (Vezi nota 1.) Că „Dumnezeul” lui Quinn poate denunţa magia, şi totuşi să răsplătească oameni ca Smith şi Cowdery pentru că o practică, este iraţional.

„Toată lumea o face!”

Justificarea lui Quinn pentru practicarea magiei de către Smith este că: a) pot fi găsite exemple istorice de credincioşi iudeo-creştini care au practicat forme ale magiei; şi b) în vremea lui Smith aproape toată lumea practica magia populară. Era parte a mediului lor cultural. Aceasta este una dintre cele mai vechi şi mai obişnuite fantezii etice, familiare oricărui părinte. Este OK să o faci pentru că „O, mami, toată lumea o face.” Orice istoric perspicace ţi-ar putea spune că singurele dăţi când fie Israel, fie biserica s-au implicat în magie şi superstiţie, au fost vremurile de lepădare de credinţă.

Nu poţi justifica comportamentul rău printr-un alt comportament rău.

Este semnificativ că însuşi Quinn compară Cartea lui Mormon cu Israelul dinainte de exil, fiindcă studiul biblic va descoperi că înainte de exil, Israelul era o ruină apostată – plină de idolatrie! Similar, deşi au fost vremuri în istoria creştină când biserica a fost plină de ritualuri şi superstiţii, acelea au fost vremuri de întuneric spiritual (de aici, „Evul Mediu întunecat”), dar aşa cum admite Quinn, asemenea practici şi-au pierdut importanţa când Reforma a restaurat lumina scripturală în Occident.

Punctul esenţial este că şi dacă fiecare creştin din istorie ar practica „magia populară”, aceasta nu ar face-o să fie mai puţin un păcat în ochii lui Dumnezeu – nu mai mult decât faptul că milioane de copilaşi sunt avortaţi pe an în această ţară, face ca avortul să fie mai puţin un păcat. Nu poţi fi un „ocultist creştin” mai mult decât poţi fi un „ucigaş creştin”! Este o contradicţie de termeni!

Dacă Joseph Smith ar fi fost un profet adevărat, ar fi stat împotriva cursului istoriei şi ar fi strigat: „POCĂIŢI-VĂ!” Nu ar fi cedat mediului cultural, l-ar fi denunţat. Profeţii din Biblie au existat în timpuri de apostazie exact aşa cum zugrăveşte Quinn, şi totuşi nu-i vezi pe profeţii Vechiului Testament închinându-se stâlpilor Aşerei!

Chiar dacă Quinn a fost crescut într-o casă păcătoasă (precum pare să fi fost), o chemare biblică adevărată l-ar fi forţat să-şi lase trecutul păcătos în urmă, la fel cum Avraam l-a lăsat pe al lui în urmă. Cel Atotputernic nu va face cu ochiul păcatului din viaţa nimănui – în special din viaţa celor despre care se presupune că sunt profeţii Lui. Magia lui Smith este un scandal care cântăreşte mai greu şi decât adulterul lui!

Adevărata credinţă biblică se măsoară prin ceea ce porunceşte Iahve în Cuvântul Său, nu prin cât de mult au dat greş oamenii, în funcţie de circumstanţe, cu aceste porunci. Prin urmare, faptul că unii credincioşi au practicat magia este complet irelevant într-o discuţie.

Magia în Biblie

Versetele deductibile pe care le citează Quinn în niciun fel nu arată aprobarea de către Dumnezeu a magiei. Trebuie să ne amintim că Iahve nu Se poate contrazice pe El Însuşi (Maleahi 3:6). Prin urmare, în faţa condamnării frecvente şi implacabile a magiei de către Biblie, trebuie să admitem că Iahve nu aprobă aceste practici. Asemănările superficiale cu magia nu fac ca ceva să fie magie – nu mai mult decât jertfa lui Yah’shua pe Calvar poate fi comparată cu o jertfă umană aztecă! Contextul teologic este complet diferit!

Raţionamentul lui Quinn este că dacă un „om al lui Dumnezeu” din Biblie, ca Iosif sau Iacov, a făcut ceva ce semăna cu magia, şi Iahve nu i-a corectat în text, atunci aceea implică faptul că El aproba – în ciuda faptului că Iahve în mod repetat tună şi fulgeră împotriva magiei şi vrăjitoriei.

Să aplicăm aceasta unei probleme diferite. Moise a fost neîndoielnic unul dintre cei mai mari „oameni ai lui Dumnezeu” din Biblie. Totuşi, a comis o crimă (Exod 2:12). Iahve nu spune nimic. După logica lui Quinn, crima ar fi permisă, chiar dacă în multe alte locuri Iahve condamnă crima. Nu poţi lua evenimente izolate de calitate ambiguă şi să construieşti din ele o teologie a „magiei biblice”!

A spune că Isus a făcut acte magice înseamnă a presupune că El ar viola poruncile precise ale Tatălui Său – o imposibilitate! Asemănarea dintre acţiunile lui Isus şi practica magiei este o adevărată sforţare, şi nu este recunoscută de niciun erudit evanghelic serios!

Sfânta Biblie arată că bunele intenţii („magia albă”) nu fac ca vrăjitoria să fie permisă. Fapte 16:16 face clar că folosirea magiei chiar pentru vestirea Evangheliei, este interzisă! Adevărata rugăciune creştină este o completă supunere faţă de voia Tatălui prin Isus şi nu lasă loc pentru manipularea magică a Celui Atotputernic!

Poate practicarea magiei populare să pregătească un om în vreun fel, pentru a fi un adevărat profet, aşa cum sugerează Quinn? Este posibil ca Iahve să valideze practici magice printr-o revelaţie ca cea din D&C 6? Cred că răspunsul biblic la ambele este un calificat „NU!”

Iahve nu ar pregăti un om pentru o chemare vitală făcându-l să violeze legile Lui. Păcatul macină caracterul, nu îl fortifică. Ar fi ca şi cum Smith s-ar fi pregătit pentru misiune molestând copii! Ideea este blasfematoare! Iahve nu ar „inspira” pe cineva să acţioneze în moduri pe care El le condamnă de multe ori ca păcat!

Iahve nu Se poate contrazice pe Sine, prin urmare este imposibil pentru El să dea o revelaţie validând magia populară, mai mult decât ar putea valida crima! Este incompatibil cu caracterul sfânt al lui Iahve; şi genul de zeu cerut de acest fel de analiză este fie un psihopat dement, fie un mistificator crud!

Păcatul este păcat. Sunt sigur că Dr. Quinn nu ar încerca niciodată să găsească scuze antropologice drăguţe pentru crimă; dar el dă greş în a vedea că magia este adulter spiritual!

REVELAŢIA MORMONĂ & OCULTISMUL ANTIC

Facerea de comparaţii între textele magice şi gnostice antice sau literatura medievală ocultă şi mormonism, cu greu ar susţine „adevărul” mormon! Contrar credinţelor oculte şi New Age, există un motiv bun pentru care „scripturile” gnostice şi apocrife nu sunt în canonul biblic. Ele NU sunt divin inspirate.

Multe au erori istorice; învăţături nebiblice; şi puţine pretind origine apostolică. Cele care o pretind sunt recunoscute de erudiţii serioşi ca falsuri patentate, iar când criteriile riguroase aplicate Bibliei sunt folosite în aceste texte, ele nu le satisfac. Istoria a privit aceste texte ca false de mai mult de o mie șapte sute de ani!

Ceva ce Quinn nu pare să înţeleagă este că folosirea textelor eretice sau înşelătoare pentru susţinerea practicilor lui Smith nu îi măreşte reputaţia. Oricât te-ai lupta, nu poţi face gnosticismul sau mormonismul ortodoxe; şi ceea ce face Quinn este să construiască un caz important pentru mormonism, ca fiind o erezie gnostic-ocultă!

Muntele în creştere de dovezi în ceea ce priveşte vrăjitoria şi ocultismul este doar susţinut de cercetarea lui. Avem: pentagrame, talismane, spirite familiare, pumnale ceremoniale, broaşte râiose, necromanţie, astrologie, animism, pietre pentru ghicit, magia enochiană şi cabalismul. Sună ca o listă de cumpărături pentru o adunare de vrăjitoare!

RĂDĂCINILE MAGICE ALE TEMPLULUI

Quinn dovedeşte cu măiestrie o descendenţă ocultă pentru aşezământul templului, ceva ce cercetarea noastră a susţinut de asemenea – dar concluziile la care ajunge din dovezile lui sunt radical diferite de ale noastre. Dacă aşa cum spune el, cultele păgâne reprezintă „dezvoltarea deplină” a magiei, atunci aşa să fie; din punct de vedere biblic, ele reprezintă o dezvoltare deplină a păcatului. Pentru el, a lega aşezământul de cultele antice nu înseamnă a zdruncina efectiv orice pretenţie pe care o face mormonismul că este creştin! Creştinii sunt avertizaţi să se ferească de orice este păgân (Ioan 15:19; 1 Corinteni 5:11, 10:14-22; 2 Corinteni 6:14; Efeseni 5:11); să evite chiar orice pare rău! (1 Tesaloniceni 5:22)

Erudiţii sunt de acord că punctul pivotant al misterelor păgâne este reproducerea sexuală – atât a vegetaţiei cât şi a fiinţelor omeneşti; şi că sexul sau chiar prostituţia la templu însoţea frecvent asemenea rituri. Prin urmare, învierea învăţată în păgânism era legată de sex, de reîncarnare sau de trupuri putrezind şi fiind „renăscute” iar, ca grăuntele care creşte din pământ!

Această concepţie păgână despre zei este mult prea omenească; iar acei zei fac lucruri pe care un crescător de nurci nu le-ar tolera! Zeul ucis şi înviat al păgânismului este dependent de potenţa sexuală şi de o zeiţă pentru a-i da viaţă. (Vezi nota 2.)

Toate aceste idei Îi sunt cu siguranţă detestabile lui Iahve, care nu este o fiinţă sexuală care creează prin aparatul reproductiv! Astfel, sexul poate fi în inima păgânismului sau mormonismului (vezi nota 3); dar nu este în inima Evangheliei!

Quinn spune: există „atât înrudire filozofică cât şi structurală” între templul mormon şi păgânismul antic. Dacă păgânismul antic este condamnat de Iahve – ce îi spune aceasta mormonului despre templul lui, chiar inima credinţei lui?

CONCLUZIE

Dovezile care leagă mormonismul format şi fondatorii săi (în special Joseph Smith) de ocult sunt acum copleşitoare. Singura întrebare care rămâne este concluzia spirituală la care putem ajunge din acest fapt. Este biblic imposibil pentru un „fondator de biserică matur” să fie înclinat spre magie şi vrăjitorie – nu mai mult decât ar putea fi un ucigaş sau un adulterin (vezi nota 4). Un Dumnezeu sfânt nu ar tolera aşa ceva!

Un copac stricat nu poate aduce fructe bune, şi poţi căuta peste tot în Biblie un om care a continuat în multele păcate pe care le-a făcut Joseph Smith şi care a fost binecuvântat şi onorat de Dumnezeu. Nu-l vei găsi. Cu siguranţă, oamenii lui Dumnezeu din Biblie sunt văzuţi comiţând păcate (Moise, Avraam, David etc.), dar niciunul dintre ei nu a continuat să păcătuiască în mod repetat, iar şi iar.

Smith a făcut-o. Păcatul nu poate facilita nimănui căutarea religioasă. Dumnezeu condamnă magia la fel de sigur cum condamnă prostituţia, crima sau furtul!

„Concepţia despre lume” biblică, singura care le este permis creştinilor să o aibă, nu poate accepta ca adevărat conceptul implicit al lui Quinn că există multe realităţi, şi că adevărul este cumva relativ. O astfel de învăţătură este umanistă şi ocultă în miezul ei, şi este incompatibilă cu mesajul Bibliei al singurului, suveranului Dumnezeu, care stăpâneşte peste creaţia Sa şi cheamă la părtăşie cu El prin Hristos.

Mormonii ca Dr. Quinn au nevoie să realizeze implicaţiile spirituale ale acestor fapte şi să înceteze să joace jocuri intelectuale cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au nevoie să realizeze că mesajul biblic este clar şi evident – există un Dumnezeu şi El condamnă orice formă de magie ca păcat. Biblia îi condamnă pe toţi vrăjitorii care nu se pocăiesc la lacul de foc. (Apocalipsa 21:8) Rugăciunea noastră sinceră este ca ei să fie atenţi la avertizarea lui Dumnezeu despre mormonism şi „… ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” – Apocalipsa 18:4

NOTE DE FINAL

1.) Aceste versete, printre altele, condamnă în mod specific magia şi vrăjitoria: Exod 22:18; Levitic 19:26-31, 20:6; Deuteronom 18:9-12; 1 Samuel 15:23, 28:7-11; 2 Împăraţi 9:22, 17:17, 21:6, 23:24; Isaia 8:19, 29:4, 47:8-12, 57:3-5; Ieremia 27:9; Mica 5:12; Zaharia 10:2; Maleahi 3:5; Fapte 8:11, 13:6,16:16-18; Galateni 5:20; Apocalipsa 18:23, 21:8.

2.) Pentru mai multe despre aceasta, vezi WICCA: SATAN’S LITTLE WHITE LIE, de autor (Chick Publications, 1990), pp.169-172.

3.) Vezi tractatul „Bunicuţei” Thelma Geer, „Mormonism: Salvation by Grace or by Sex?”; de asemenea, pamfletul mormon al lui Mark E. Petersen, intitulat „Chastity”, p. 29, unde el spune că „Sexul este atât de sacru încât nu există slăvire în Împărăţia Celestă fără el.”

4.) Există dovezi abundente că Smith a fost şi adulterin, cu multele lui soţii adiţionale.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #23 – Joseph Smith and the Occult. Copyright © 2011 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Bill Schnoebelen

„Evanghelia” lui Glenn Beck

Fără a vrea să par că atac dur o chestiune, mormonul nostru favorit, Glenn Beck, devine tot mai mult un predicator decât un comentator. De la Anul Nou, emisiunea lui devine tot mai mult orientată New Age. (Cele două „credinţe” sunt de fapt destul de similare!)

El are de asemenea o nouă carte, numită CELE 7 MINUNI, pe care a scris-o împreună cu psihiatrul Keith Ablow. (Tocmai ce ne trebuie, mai multă psihologie!) Ne trebuie mai puţină psihologie şi mai multă BIBLIE! Cartea este un macat excentric (scuză-mi expresia) al teologiei „Restaurării” (AA etc.), psihologiei pop, învăţăturii mormone, Un Curs în Miracole, şi al platitudinilor despre ajutorul de sine. „Noutatea” este că el promovează cei „Patru E” [în limba engleză, n.tr.]. Aceştia ar fi:

1) Iluminarea;

2) Educaţia;

3) Împuternicirea;

4) Antreprenoriatul.

Desigur, ca în tot ce face Beck, diavolul se află – literalmente – în detalii. Ca toţi mormonii, Beck foloseşte termeni familiari, dar îi redefineşte. Teologia „cuvintelor impresionante” sună bine, până te întrebi ce vrea să spună el prin acei termeni.

Iluminarea, de exemplu, poate să însemne ceva cu totul diferit pentru cineva ca mine, care înţelege ce înseamnă termenii pentru tipii cei răi. Am fost „iluminat” de Lucifer în Loja Masonică. Am fost mai apoi „iluminat” de zeul mormonismului în templul mormon. Este acelaşi templu în care Beck a mers probabil cu soţia lui! Termenul este de asemenea cuvântul englezesc înrudit cu „Illuminati”! Un illuminat este cineva care a fost „iluminat”. Are Beck o agendă secretă aici? Încep să cred că răspunsul este DA.

Nu se poate nega că Beck oferă o mulţime de informaţii bune. Dar aminteşte-ţi vechea zicală, diavolul îţi va spune nouă adevăruri ca să strecoare o minciună! Pentru el, educaţia înseamnă să promoveze frauda că toţi cei patru „Părinţi întemeietori” ai noştri erau creştini de nădejde. El promovează de asemenea teologia postmodernă şi New Age. Educaţia pare, de asemenea, să însemne că el promovează propria lui „evanghelie” ciudată a mântuirii fără Hristos. Într-o emisiune recentă, şi-a informat audienţa că atunci când ajungi în cel mai rău punct (un termen al Alcoolicilor Anonimi) şi apoi ai o experienţă de convertire, nu este lumină.

Aş spune în mod categoric că depinde la ce te converteşti şi cine face convertirea. Când am avut experienţa convertirii la piciorul patului meu în 1984, am fost UMPLUT cu lumina Duhului Sfânt. A fost minunat. Nu am ştiut niciodată cât de gol eram până nu am fost umplut de cer. Am fost eliberat de o istorie intensă a abuzului de cocaină! Aş spune că fără ADEVĂRATA Evanghelie şi fără ADEVĂRATUL Duh Sfânt, „experienţa ta de convertire” va fi întunecată şi va deveni şi mai întunecată.

În acelaşi segment, Beck face observaţia că trebuie să-ţi ispăşeşti propriile păcate. Câţi creştini ar fi de acord cu aceasta? Este ceva din MAREA CARTE a Alcoolicilor Anonimi şi din teologia mormonă, nu din Biblie! Îmi pare rău, domnule Beck. Isus a ispăşit păcatele mele la Calvar, cu sângele pe care l-a vărsat. Dar bineînţeles, apostolul mormon din vremurile de început Orson Pratt învăţa că „sângele lui Isus” nu a avut mai multă valoare decât sângele unui câine mort.

Totuşi, câţi dintre ascultătorii lui acceptă cu voioşie aceste lucruri, fără să realizeze că este „o altă evanghelie”? Este ceva adevărat în special când lideri ca James Robison, David Barton şi alţii iau loc lângă el şi au părtăşie cu el ca şi cum ar fi tovarăşi buni. În timp ce acest newsletter urma să fie tipărit, Beck s-a lăudat de fapt cu întâlnirea lui cu Dr. Billy Graham. Aceşti oameni nu realizează că Beck este un duşman al crucii? Rețineți, indiferent cât de fermecător poate să fie, Glenn Beck (ca bun mormon) crede că poate să devină realmente un zeu!

Evanghelia distorsionată: doctrina ciudată a lui Beck

Deoarece eu şi alţi câţiva creştini am început să-i provocăm pe liderii creştini care îi stau alături lui Beck, am primit unele răspunsuri. Unii dintre aceşti învăţători susţin că Beck este creştin de curând şi că trebuie tratat cu blândeţe.

Cu siguranţă, trebuie să fie tratat cu blândeţe, dar trebuie şi să fie mustrat cu dragoste. Mulţi pastori importanţi susţin că Beck este mântuit. Aceasta este – desigur – între el şi Cel Atotputernic. Tot ce pot spune eu este că am fost mântuit când eram mormon în 1984, şi am părăsit Biserica la nouă luni de la mântuire. Am înţeles că era o ţesătură de minciuni şi jumătăţi de adevăr.

La pag. 148-150 ale cărţii mai sus-menţionate, Beck spune că a cercetat amănunţit Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, deci nu poate pretinde ignoranţa cu privire la învăţăturile ei bizare.

În carte, Beck promovează un fel de „evanghelie” care are mult mai mult de-a face cu evanghelia lui Oprah decât cu Evanghelia lui Isus! Este o spiritualitate călduţă, neclară, postmodernă, care are puţine în comun cu Biblia.

Cunoaşte-i după roadele lor

Aminteşte-ţi, când Isus a spus că îi vei cunoaşte pe învăţătorii falşi după roadele lor, El nu vorbea despre cât de DRĂGUŢI sunt. I-a numit „lupi în haine de oi”. Prin definiţie, acesta ar fi cineva care pare plăcut şi creştin, dar lăuntric îi învaţă pe alţii doctrine condamnabile.

Aminteşte-ţi, când Beck stă alături de David Barton şi de alţii, este un membru cu o poziţie bună într-o biserică ce învaţă că toate bisericile creştine sunt apostate. Că toate, inclusiv biserica lui Barton, au o formă de evlavie, căreia îi neagă puterea. Acesta este mesajul central al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

Sunt sigur că unii dintre aceşti oameni cred că salvarea ţării este mai importantă decât ambiguităţile doctrinale. Dar acestea nu sunt diferenţe neînsemnate. Mormonii neagă:

– mântuirea prin har prin credinţă;

– dumnezeirea lui Isus;

– senţa Bibliei;

– natura Dumnezeirii.

În plus, în cartea lui, care îl are drept coautor pe Ablow, Beck prezintă multe învăţături contrare Bibliei:

El afirmă că oamenii sunt inerent buni (p. 165).

El spune să te rogi oricărei puteri mai înalte în care crezi (p. 132).

El promovează meditaţia transcedentală şi alte practici oculte orientale. Spune, de asemenea, că Duhul lui Dumnezeu a locuit în noi cu mult înainte de a ne fi născut (p. 79).

El spune să găseşti o religie care funcţionează pentru tine şi să rămâi la ea (p. 157).

El învaţă reîncarnarea (p. 236).

El învaţă că nu există iad şi nu există un lac de foc (p. 149).

Beck promovează panteismul şi paneismul – că Dumnezeu este în toate.

El spune că toţi suntem copiii lui Dumnezeu, dar Isus a spus că fariseii, între alţii, erau copiii diavolului!

El spune că niciun copil nu se naşte păcătos, că nu există păcat originar (p. 162).

El vorbeşte despre „sinele mai înalt”, „cel mai înalt sine” al tău. Sunt termeni luaţi direct din manualul maestrului magician Aleister Crowley şi din societatea ocultă Zorii Aurii. Dacă nu eşti un creştin regenerat, nu ai un sine mai înalt! Dacă eşti născut din nou, ai Duhul Sfânt. Orice altceva sunt palavre.

El tot vorbeşte despre „adevărul tău” şi „adevărul meu”. Este ceea ce se numeşte teologie postmodernă şi este total nescriptural.

Dacă adevărul lui Beck este că Dumnezeu este o fiinţă extraterestră cu trup, părţi şi pasiuni, iar adevărul Bibliei este că El este Duh, acestea nu pot fi AMÂNDOUĂ adevărate!

În domeniul lui Iahve, există UN singur adevăr!

Lupi în haine de oi

Trebuie să fim circumspecţi în ceea ce priveşte incursiunile tot mai numeroase ale lui Beck în creştinismul evanghelic!

În timp ce acest newsletter urma să fie tipărit, s-au întâmplat două lucruri cheie. Primul, Mitt Romney a anunţat formarea unui comitet pentru a decide dacă ar trebui să candideze la Casa Albă.

Al doilea, Beck a anunţat că renunţă la emisiunea lui zilnică la televiziune pe canalul FOX News, şi se îndreaptă spre alte locuri, care nu sunt clar definite în acest moment.

Aminteşte-ţi doar, în ciuda tuturor informaţiilor bune pe care le poate face cunoscute despre politică, economie, materiale despre conspiraţie, el tot este un învăţător fals.

Diavolul îţi va spune zece lucruri adevărate ca să strecoare o minciună! Ai grijă!

[William J. Schnoebelen, The Gospel Distorted: Beck’s Strange Doctrine. Copyright © 2011 William J. Schnoebelen. Tradus şi preluat cu permisiune.]

Convertirea unui vrăjitor – Allan Rich

(versiune completă condensată)

Allan Rich

Mărturisirea fratelui Allan Rich:

Tradus în limba română: Carol Székely – Translated in Romanian by Carol Székely

Autor: Allan Rich

Adrese de comandă internaţională: contactallanrich@yahoo.com

Această mărturisire este versiunea condensată a mărturisirii integrale, intitulată: „Dumnezeu m-a eliberat de ocultism” (67 pagini).

ISBN 978-2-952 9698-0-2

Depou legal, semestrul 2, 2007, imprimat în Franţa

Prefaţă

La nouăsprezece ani, la capătul a patru ani de delicvenţă, furt, comerţ clandestin, droguri, escapade şi diferite experienţe de ezoterism, misticism oriental şi ocultism, deschiderea celui de-al treilea ochi, scrisul automatic, magia neagră, aruncarea sorţului pentru ucidere, o tentativă de sinucidere, o experienţă de moarte iminentă, o şedere la psihiatrie, Allan trebuie să aleagă: să moară sau să accepte ajutorul Celui ce-L ura.

Veţi descoperi cum Allan acceptă să ne încredinţeze o parte din viaţa sa – cea mai puţin lăudabilă în proprii săi ochi: aducerea la lumină şi supunerea la reflecţie a subiectului practicilor oculte şi paranormale. Forţele ascunse în dosul unor asemenea experienţe sunt invizibile, dar puternice. Plecând de la o simplă experienţă de magie albă, Allan s-a regăsit sub influenţa unor forţe puternice; el şi-a pus degetul, fără să ştie, într-un angrenaj care pare foarte inofensiv, dar care s-a revelat din ce în ce mai distructiv. Niciun remediu şi niciun doctor nu-i putea veni de hac, căci problema nu era psihică ci duhovnicească. Prizonier şi chinuit de aceste forţe malefice, Allan a fost constrâns să se încredinţeze forţei spirituale ultime, pentru a fi eliberat. Atunci eliberarea a avut loc, şi tămăduirile atât psihice cât şi spirituale nu s-au lăsat aşteptate.

Dacă dumneavoastră, prietene cititor, sunteţi interesat de ocultism sau aveţi o încleştare cu forţele invizibile, această mărturisire vă este destinată.

Introducerea

Unii dintre dumneavoastră cred în toate şi alţii în nimic; unii cred în puterea diavolului, alţii în puterea lui Dumnezeu; iar alţii dezmint puterea amândorura. Diferitele experienţe rezumate în această carte sunt autentice. Dacă nu credeţi în realităţile metafizice sau paranormale, dacă aveţi o altă interpretare ca a mea pentru a încerca să explicaţi urmările forţelor invizibile care pot, la un moment dat, să dirijeze persoanele umane, nu pot decât să vă rog să urmăriţi cu atenţie propria mea experienţă. Nu încerc aici să apăr teze oculte sau religioase, ci să vă arăt evenimentele iraţionale care au survenit în viaţa mea în urma anumitor practici. Mi-ar fi poate greu să vă conving despre veridicitatea acestor experienţe, dacă nu credeţi în dimensiunea spirituală. Oricum, ea există.

(Utilizez în această mărturisire anumiţi termeni care nu vă sunt familiari. Nu am loc să dezvolt aici aceste subiecte.)

Allan Rich

P.S. Referinţele la alte cărţi sunt scrise în italice.

Primele experienţe mistice

(Deja la vârsta de opt ani, am realizat la şcoală că aveam dificultăţi de asimilare a cunoştinţelor. Psihologii au stabilit următorul diagnostic: dislexie şi psihopatie. Aceste dificultăţi de a învăţa îmi creau o imagine proastă despre persoana mea.)

Nu pot să mă duc înapoi în memorie până la străbunicii mei (din secolul al nouăsprezecelea) care făceau parte dintr-o societate secretă cultă şi care au aruncat sorţii asupra a trei generaţii. Bunica mea citea în cărţi de joc, cât despre mama, ea nu avea aceleaşi practici căci, ne povestea ea, la vârsta de optsprezece ani, o ghicitoare i-a prezis că va muri la treizeci și șase de ani. O mare frică a cuprins-o şi niciodată nu s-a mai dus la o văzătoare.

Din nefericire, prezicerea s-a adeverit. Eu aveam doisprezece ani şi plecarea ei a fost cea mai mare nenorocire din viaţa mea. Ea era singura care mă iubea sincer. Ceva s-a rupt în mine, în personalitatea mea şi în sentimentele mele; am fost zdrobit în interiorul meu, eram incapabil să-i accept moartea. Atunci, când eram în încleştare cu acea profundă tristeţe, am trecut printr-o experienţă extraordinară: am ieşit afară din corp cu mare viteză, în lumea spirituală şi am traversat un tunel plin de culori şi am ajuns pe la un loc copleşit de pace, foarte alb şi luminos. Mă aflam în faţa cuiva care avea aparenţa unei fiinţe umane, dar „consistenţa” acelei imagini era un înger, şi nu-i puteam vedea decât picioarele. Începând cu glezna, apoi corpul şi faţa erau într-un nor, ceea ce mă împiedeca să-l disting. Era aşa de mare că păream o furnică faţă de el. Stătea înaintea unei grădini şi în spatele lui se găsea un loc scufundat într-un fel de ceaţă. Acea persoană mi-a spus că în acel loc se găseau oamenii decedaţi şi că mama mea era de asemenea acolo, dar îmi era interzis să iau legătura cu ea. După ce am trăit acea experienţă într-o altă lume, mă coborâi şi deschisei ochii. Începând cu acel eveniment acceptai oarecum că mama mea nu mai era aici jos şi că nici nu va mai reveni. Dar dragostea ei îmi lipsea teribil.

Am avut o altă experienţă la vârsta de cincisprezece ani; priveam imaginile dintr-o carte de biologie şi mă gândeam în mine că trebuia să fi fost o Fiinţă superioară care a creat lumea şi pământul. Natural mă gândeam că dacă Ea există, este posibil s-o întâlnim personal şi Ea poate să-şi dovedească existenţa. Şi dacă Ea n-ar răspunde, aceasta ar însemna că nici nu există vreun Dumnezeu. În acest caz, eu aş fi ateu pentru toată viaţa mea. Am început să vorbesc cu cerul cu voce tare: ,,Dumnezeule, dacă exişti, arată-mi-Te!” Imediat ceva extraordinar s-a produs: am fost umplut de lumină, de dragoste şi de căldură, o putere spirituală nebănuită intră în mine. Impalpabilă şi totuşi atât de reală. Am ştiut că Dumnezeu este viu. Acea putere de dragoste m-a convins. Eram ca în cer. În timpul nopţii am vorbit cu Dumnezeu. Şi ştiam că acum El este prietenul meu. Două luni mai târziu, am hotărât să-mi trăiesc propria mea viaţă şi să dau curs liber instinctelor mele, să mă detaşez de El ca să mă pot dedica unei relaţii cu o tânără fată. Dumnezeu mi-a spus că acea relaţie mă va duce la nenorocire. Nevroind să-L ascult, I-am promis totuşi: Dacă viaţa-mi va fi prea dură, voi reveni la Tine. Am simţit cum mă părăseşte prezenţa Lui.

Iniţierea în droguri şi în furt

Tatăl meu plecă în Japonia şi nu reveni niciodată. În consecinţă, eu am fost dus la un cămin până la nouăsprezece ani. Majoritatea tinerilor erau mai în vârstă decât mine. Făcuseră deja închisoare, erau motociclişti, consumau droguri şi băuturi. Am fost deci şi eu iniţiat în droguri. Ele m-au înrobit repede, luam cantităţi mari, luam orice, de la L.S.D. la medicamente furate, la prafuri, beam alcool, numai ca să mă regăsesc într-o stare de conştiinţă alterată. De la o noapte la alta, nu mi-am mai adus aminte de cele petrecute cu o zi înainte. Mă trezeam când pe malul drumului, când într-o pădure, când în casa scărilor. Viaţa mea cobora cu paşi mari. Vindeam canabicee (familia cânepei) pentru bani. Am fost iniţiat în spargerea magazinelor şi în furtul de maşini. Într-o zi poliţia a pus mâna pe mine. Devenisem un tânăr delicvent. Nu lucram şi nu mă îngrijeam deloc. Psihologul căminului îmi zicea că-mi nimiceam neuronii. O ştiam bine şi chiar acolo doream să ajung, gândind că moartea ar fi sfârşitul suferinţelor şi problemelor mele. De altfel, din ce în ce ai mulţi tineri mureau în jurul meu din cauza unei supradoze de heroină, în accidente cu motocicleta şi din cauza L.S.D.

Iniţierea în ezoterism şi paranormal

Am început magia albă din întâmplare. Şi aici am realizat că aveam darul ghicirii. Mai multe persoane au fost uimite de cunoştinţele mele, chiar şi eu am fost uimit să ajung fără eforturi la asemenea rezultate. Veneau să-mi ceară sfatul în materie de viitor, referitor la situaţii foarte precise. Am avut şi experienţe de scriere automată. Eram fascinat de acea putere supranaturală a cărei provenienţă n-o cunoşteam, dar nici nu-mi puneam întrebări despre provenienţa ei, interesul jocului era să obţin din ea mereu mai mult. Pentru aceasta citeam cărţi despre ocultism, despre paranormal, despre metafizică şi în particular despre misticismul oriental. Puţin câte puţin, duhurile mi-au acordat darurile lor, ca deschiderea celui de-al treilea ochi, care-mi permitea să văd spiritele, invizibile muritorilor comuni, şi aura persoanelor din anturajul meu, care este în realitate duhul lor, duh pe care orice om îl are, deoarece noi suntem compuşi din corp, din suflet şi din duh. Aura lor era puţin puternică, de culoare verde închis, galben închis sau roşu închis, după gradul lor de spiritualitate. Ştiam dinainte când oamenii urmau să vină să mă vadă, discerneam chiar şi gândurile lor. Mi-am dat seama mai târziu că acele daruri îmi reveneau de drept, ca urmaş al generaţiilor precedente, din partea unor duhuri ale neamului meu.

Iniţiere în magia neagră

Într-o zi un duh veni la mine propunându-mi darul de a arunca sorţii pentru omucidere la distanţă. Acceptai cu însufleţire. El îmi explică cum se procedează spiritual. Am ţintit atunci un tânăr pe care nu-l iubeam în adevăr, pentru că a reuşit să facă studii de medicină, căci eu îi uram pe oamenii pe care-i judecam norocoşi şi fericiţi. Aruncai sorţul şi el muri pe loc. Mă dusei şi la înmormântarea lui.

O reuniune cu doamne nostime

Într-o seară mă dusei într-o sală de spectacole şi avui surpriza să văd o sală iluminată, cu aproximativ cincizeci de scaune, ocupate de doamne în vârstă îmbrăcate în negru şi cu părul foarte alb, care oglindea vârsta lor. Era şi un bărbat bătrân care părea a fi preot, în picioare pe o estradă, de unde vorba cu voce tare. Eram pe punctul de a fugi, când se opri din discurs şi-mi zise: Bun venit, te aşteptam. Fui cuprins de groază, căci credeam că era vorba de o reuniune de vrăjitori şi că omul era un preot voodoo şi că avea daruri similare cu ale mele, şi că a primit o revelaţie despre sosirea mea în acel loc, altfel de ar fi zis: Te-am aşteptat? Mă temem că are o putere mai mare decât a mea şi că are să-mi arunce sorţul dacă plec. Horărâi deci să rămân şi să mă aşez. Toate doamnele cele nostime mă priveau intens cu un surâs larg. Căzusem într-o frumoasă capcană. Preotul vorbea, dar eu nu înţelegeam nimic din vorbele sale. Când şi-a terminat discursul, a proiectat filmul „Crucea şi pumnalul”. Filmul l-am găsit fără valoare. În ciuda întunericului ambiant, nu îndrăzneam să ies căci ştiam că vrăjitorii erau cu ochii pe mine.

La sfârşit, când voiam s-o şterg, una dintre doamne sări la mine să beau un ceai şi să mănânc o prăjitură. Eram convins că erau otrăvite, dar preferam să mor decât să le supăr şi să mă aleg cu un blestem. Aflai mai târziu că avusem de-a face de fapt cu un grup de creştini.

Posedarea şi tentativa de sinucidere

Eram mulţumit de acea putere, dar voiam să ştiu care era exact partea mea din acea putere şi care era exact partea duhului. Trecui deci la cel de-al doilea sorţ al meu. Nu vroiam să fiu manipulat de el. Mersei pe marginea unui drum şi zisei duhului că eu sunt cel care aleg maşina în interiorul căreia călătorii vor muri sub ochii mei. Aruncai sorţii şi sub ochii mei o maşină s-a ridicat de la pământ câţiva centimetri, a început să alunece şi s-a zdrobit de un stâlp electric. Fugii către maşină cu mare satisfacţie, căci acum eram convins că nu depindeam de niciun spirit şi puterea îmi aparţinea în mod exclusiv. În vehicul era un cuplu bătrân pe care-l vedeam din spate, bărbatul nu se mai mişca, din capul femeii curgea o mare cantitate de sânge, în ritm regulat. Îmi zisei că era de ajuns să aştept ca ea să se golească total, ca să-mi pot constata reuşita. Eram destul de mulţumit de mine şi mă gândeam că mă găsesc la capătul unui drum presărat de succese. În realitate, procedând astfel, deschisesem o uşă şi dădusem un drept acestui spirit asupra vieţii mele. El intră în mine şi teribile angoase şi chinuri puseseră stăpânire asupra mea. Minţise. Nu vroia nici binele meu, nici să-mi dea puteri supranaturale, ci scopul urmărit de el era să mă ucidă pe mine, pe Allan. Mă neliniştea neîntrerupt până la capitulare; şi fiind la capătul forţelor, ca să-mi găsesc pacea, îi făcui promisiunea că până la miezul nopţii, în seara aceea, mă voi ocupa de propria mea moarte. Atunci el se retrase îndată, ştiind că mă voi ţine de cuvânt. Eram calm şi ştiam că în câteva ore viaţa diabolică pe o duceam se va sfârşi, şi că aveam să-mi trăiesc eternitatea în odihnă. La miezul nopţii luai treizeci de capsule de somnifere.

Experienţa morţii iminente

În ziua următoare la ora 17, încă nereuşind să mă scoale, educatorii au înţeles ce se petrecuse: o tentativă de sinucidere. Ei mă duseră cu maşina la spital, şi eu m-am găsit deodată în afara trupului. Vedeam perfect maşina şi educatorii, zburam în aer. Mă întorsei şi văzui corpul meu sleit complet, educatoarea îl scutura şi-i vorbea. Era într-o profundă comă: eu nu eram înăuntru. Eram mirat că puteam să mă gândesc şi să-mi amintesc de toate. Personalitatea mea, memoria mea, conştiinţa mea, emoţiile mele, toate erau intacte. Totul era identic afară de corpul meu nou, care era spiritual. Acesta era încă legat de corpul meu fizic cu un fel de cordon ombilical. Eram foarte uimit, căci crezusem că după moarte numai o parte din conştiinţă ne va însoţi şi că vom deveni un fel de conştiinţă amorală şi impersonală.

Din nefericire, descoperii cu stupoare că tot ce eram pe pământ, fără excepţie, este transportat în viaţa de după moarte: voinţa, gândurile, emoţiile, amintirile, pe scurt, tot eul continua să trăiască. Mă întorsei atunci în faţă ca să descopăr lumea care mi se deschidea pentru eternitate, căci vedeam lumea materială, dar prin ea şi paralel cu ea vedeam şi lumea spirituală. Dar nu era un loc de pace şi de lumină lumea care mi se oferea, ci un fel de pustiu nesănătos şi angoasant. Descoperii că moartea nu era eliberarea la care mă aşteptam. Atunci mă întorsei înapoi şi nu mai doream să mor. Voiam să mă reintegrez în corpul meu şi să continui să trăiesc ca să mă pun în ordine, dar îmi era frică că nu voi mai reuşi. Totuşi, cum cordonul ombilical nu era rupt, putui să mă întorc în corpul meu terestru în acea stare de comă în care eram, în maşina ce se îndrepta spre spital. Ceasul morţii mele nu sunase încă. Îmi imaginez cu părere de rău numărul mare de persoane care au reuşit să se sinucidă, convinse că moartea este o eliberare, şi descoperind cu groază că paradisul de pace şi de odihnă nu este pentru toată lumea.

Adu-ţi aminte de Făcătorul tău „până nu se rupe funia de argint, …. până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” (Eclesiastul 12:6,7)

Eram în Paradis?

Îmi recăpătai conştiinţa într-un loc liniştit, unde totul era alb, calm şi însorit. Vedeam, puţin tulburat, pe cineva îmbrăcat în alb venind către mine şi întrebându-mă cu voce blândă cum mă simţeam. Eram în Paradis? Nu, eram într-un spital de psihiatrie, în prezenţa unei infirmiere: un înger fără aripi. Duhul rău mă lăsă în pace, întrucât mi-am respectat parte din înţelegere, şi după o săptămână, ieşii din spital.

Alfa şi Omega

Într-o seară mă plimbam prin parc. Era acolo, „din nefericire”, un grup de evanghelişti, nişte creştini veniţi din Statele Unite, care cântau foarte tare. Nu-i suportam pe acei oameni, nici nu-mi plăcea să mă apropii de ei, căci degajau o lumină şi aveau ceva în ei care mă făcea bolnav. M-am decis deci să mă îndepărtez de ei şi să mă duc într-un loc întunecos din parc. O foarte frumoasă tânără fată cu un surâs larg şi cu părul lung îmi întinse o hârtie pe care am remarcat desenul unei cruci, ceea ce mă făcu să mă mânii deodată, căci înţelesei că şi ea făcea parte din grup. Aruncai jos hârtia ostentativ şi mă îndepărtai de ea. Ajuns într-un loc întunecat, unde nu pătrundeau privirile, începui să observ grupul. Era multă lume în parc şi mult zgomot de muzică şi maşini care treceau aproape. Deodată apăru o foarte mare lumină venită din cer. Nu era nici lumina soarelui, nici lumina lunii, nici lumina vreunui proiector. Forma dinaintea mea era un cerc perfect cu diametru cam de 10 metri. Toate zgomotele ambiante se opriseră. Fuse o linişte completă. Mă gândeam că era un OZN, căci toate ziarele le vesteau în acea epocă. Cu puţină frică, mă întorsei să văd sursa luminii. Îmi ridicai capul spre cer şi văzui o fiinţă asemănătoare cu omul, dar nu într-un corp fizic, ci în unul foarte alb, transparent, în nori. Îmi este greu să-L descriu cu raţiunea şi cu cuvinte umane. Sentimentul de frică care mă anima cedă locul unui sentiment de curiozitate. Acea fiinţă îmi zise: Eu sunt Alfa şi Omega. Apoi dispăru şi lumina.

Atunci auzii din nou zgomotele masei de oameni şi muzica înconjurătoare, dar am înţeles de ce am avut parte de unul singur de această viziune. Nimeni nu părea surprins, toţi continuau să vorbească şi să cânte, să umble ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mai târziu citii în Biblie o întâmplare asemănătoare despre unul numit Paul, care văzu şi el o mare lumină venind din cer, strălucind în jurul său. El auzi şi o voce, fără să fi văzut pe vorbitor. Din contră, prietenii săi nu văzură nimic.

Nu înţelegeam semnificaţia viziunii, pentru că pentru mine Alfa era o marcă de maşină italiană, iar Omega era o marcă de ceas elveţian. În ciuda neînţelegerii, părăsii parcul cu o pace specială.

Meditaţie şi ascetism

Aveam impresia că jucasem o festă morţii şi vroiam să reîncep o viaţă nouă departe de tenebre. Mă decisei să mă purific, să devin curat, să mă răscumpăr. Încetai imediat cu drogurile, cu ţigaretele şi cu alcoolul şi, după ce am avut o viziune, încetai la fel şi cu carnea, şi începui să fac sport şi yoga de manieră intensivă.

În fiecare seară făceam exerciţii de respiraţie şi de concentraţie şi-mi canalizam energiile toată ziua. Şi acolo, cum citeam puţin, spiritele mă învăţau calea de urmat. Încercam cel mai adesea să formez un gol în conştiinţa mea, să n-am nici gânduri bune, nici gânduri rele, să transcend starea mea de conştiinţă. Mergeam mai bine şi eram capabil chiar şi să lucrez, am şi postit timp de cinci luni. În acea căutare a absolutului, a transcendentului, în timpul unei şedinţe de meditaţii, avui o revelaţie supranaturală. Am realizat că ori sunt în cea mai profundă magie neagră, ori încerc să mă îmbunătăţesc prin eforturi proprii, ori recurg la ascetism ca să mă purific, nu mă apropii cu niciun milimetru de Dumnezeu. Pentru ce să mai continui? Încetai dar să mai fac eforturi şi m-am lăsat dus de valurile unei vieţi care în ochii mei nu era nici bună, nici rea.

Aura cea curată şi albă

La împlinirea vârstei de nouăsprezece ani, directorul căminului mă invită să plec din cămin la sfârşit de săptămână. Mi-am luat toate lucrurile şi le-am băgat într-o sacoşă şi am plecat; căminul mi-a plătit camera pentru o lună. Am încercat să lucrez, dar eram forte slăbit, deoarece nu mâncasem după poftă. Din fericire era toamnă şi puteam să culeg la ţară merele care cădeau din pom şi care se dădeau vacilor. Îmi făceam o supă de legume, care era singura hrană caldă ce o luam într-o zi. Mă vedeam forţat să stau la picioarele unui zid fără putinţă de scăpare, având în spate un trecut mizerabil, neavând nicio speranţă de ameliorare a viitorului meu. N-aveam nici prieteni, nici familie, nici capacităţi intelectuale, nici formaţie profesională, nici un ban în buzunare. Iarna venea cu paşi mari. Şi era timpul să părăsesc această lume.

La acel moment de cumpănă veni la mine un prieten cu care mă drogam şi făceam muzică, excitat din cale afară. Asistase a o reuniune de creştini. Mă invită să-l însoţesc la reuniunea din săptămâna următoare. Creştinii! Aşa ceva era exclus pentru mine şi mai bine muream decât să mă însoţesc cu oamenii aceia. Dar după mai multe săptămâni de insistenţă n-am mai putut rezista, mai ales că spusese că erau acolo mai multe fete frumoase şi singure. Am acceptat cu condiţia că nu voi veni decât o singură dată şi apoi să nu-mi mai vorbească de ei toată viaţa mea. Ajuns acolo, văzui un tânăr care vorbea şi grupul care îl asculta. Nu înţelegeam nimic din discursul său. Nu vorbea decât despre Isus Hristos, care murise pe cruce pentru mine. Totuşi, privindu-l, am remarcat aura sa. Superbă! Era de o albeaţă, de o putere şi de o energie incredibilă! N-am mai văzut aşa ceva până atunci. Ştiam că avea puterea spirituală de cel mai înalt grad, aceea pe care o căutam. Doream să-i cunosc secretul şi să aflu cum se poate obţine acea putere. Hotărâsem deci să revin şi săptămâna următoare. În mine se duceau lupte teribile, deoarece anumite puteri din mine nu voiau să mă duc. Am sosit tremurând şi plin de sudoare, atât de cruntă era lupta. La un moment dat el anunţă: dacă vrea cineva să capete puterea lui Dumnezeu, să se ridice şi să vină în faţa mea. Mă grăbii şi închisei ochii în aşteptarea de a o primi dar, „din nefericire”, văzui în duhul meu pe Isus Hristos şi crucea, şi pe Dumnezeu care cerea să-L accept. Ce anume? Iarăşi acest Hristos şi această cruce? Nu despre aceasta era vorba! Nu suportam să aud acele cuvinte, ci vroiam pur şi simplu să primesc puterea spirituală ultimă. Am răspuns: Odată şi pentru totdeauna: NU! Nu-L puteam suferi pe acel Isus Hristos, presupus mort pe cruce în locul meu. Duhul lui Dumnezeu insistă, arătându-mi o viziune, şi am văzut că dacă continui să duc mai departe actuala mea viaţă, voi muri în şase luni. Ştiam că acela era adevărul. După acea experienţă a morţii iminente, ştiam că nu eram pregătit să mor.

N-aveam de ales, pentru că nu vroiam să mor. Cu inima în dinţi, am acceptat că Isus Hristos a murit în locul meu, şi că blestemul L-a lovit în locul meu, şi că puteam intra în viaţa veşnică, obţinută cu preţ de sânge vărsat pe cruce.

Exorcismul

Apoi creştinul se rugă pentru mine şi porunci spiritelor să mă părăsească. Trebuiau să asculte, deoarece spiritele rele sunt supuse Numelui lui Isus Hristos. Într-o clipeală de ochi am fost eliberat de lanţurile mele: drogul, alcoolul, dorinţa de a muri, tristeţea mea, consecinţele nefaste ale actelor de ocultism. Căci puterea care era în Hristos când era pe pământ acum două mii de ani, este la fel de eficientă şi disponibilă acelora care au nevoie de ea astăzi.

Duh nou

Săptămâna următoare, s-au rugat ca să primesc Duhul lui Dumnezeu. Eu, care cu o săptămână mai înainte eram locuit de duhuri necurate, am fost apucat de acel Isus pe care-L detestam atât de mult. N-avusem nicio idee despre ceea ce mi se întâmpla, eram oare pe cale de a deveni creştin?

Biblia zice că Dumnezeu este un Duh de putere, de dragoste şi de înţelepciune (2.Timotei 1:7). Tocmai de aşa ceva aveam nevoie.

„Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi de un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?” (Ezechiel 18:31)

„Pe viaţa mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33:11)

Cartea Apocalipsei

Un creştin mi-a dat o Biblie, spunându-mi să încep cu o evanghelie, căci unele cărţi din Biblie sunt mai grele decât altele, sfătuindu-mă clar: „Citeşte ceea ce vrei, dar să nu faci cumva să deschizi cartea Apocalipsei, căci este plină de simboluri foarte complexe.” I-am mulţumit şi mă întorsei la mine şi deschisei imediat cartea Apocalipsei, întrebându-mă: Oare ce vrea să-mi ascundă acest creştin? Începui cu capitolul întâi. Aici se găseşte întâmplarea unui om care auzi o voce în spatele lui. Întorcându-se, el văzu o persoană în cer: capul şi părul Lui era alb ca lâna albă, ca zăpada; ochii Săi erau ca o flacără de foc. Acest personaj mare i-a zis: Eu sunt Alfa şi Omega, Cel care este, Cel care era şi Cel care vine, Atotputernicul.

Prin urmare, Cel pe care-L văzusem cu un an mai înainte fusese Isus Hristos. Aceasta era, potrivit numelui acelei cărţi, o revelaţie pentru mine. Dintre toate cărţile tratând despre spiritualitate şi paranormal, pe care spiritele rele m-au îndrumat să le citesc, Biblia era ultima carte pe care aş fi ales-o, considerând-o în acea vreme o veche carte religioasă, plină de praf şi manipulatoare. Realizam din ce în ce mai bine că noul Duh, pe care tocmai Îl primisem, a început să mă îndrepte către lucrurile care-mi fuseseră interzise cu multă grijă până atunci.

„Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14:17)

„Duhul Adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul.” (Ioan 16:13)

„Atunci (Isus) le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile.” (Luca 24:45)

Restaurarea

„Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.” (Psalmul 103:10)

„Trebuie negreşit să murim, şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.” (2. Samuel 14:14)

Un lent proces de tămăduire interioară începu în mine, pentru a mă tămădui de toate decepţiile din viaţa mea, de suferinţele mele morale şi emoţionale, de traumele mele, de ura pe care o aveam faţă de viaţă şi faţă de Dumnezeu. Am înţeles treptat că nu era El responsabil de nenorocirile mele, ci o altă fiinţă spirituală, manipulatoare şi destructoare, care a reuşit să ne facă să credem că nu există: diavolul. Pe plan spiritual am înţeles treptat că acele forţe care mă manipulaseră de-a lungul anilor, îndepărtându-mă de lumină şi adevăr şi denaturând fiinţa mea, făcându-mă să rătăcesc departe de universala conştiinţă morală şi de noţiunea de păcat, cunoşteau adevărul, dar nu vroiau să ajung la el, adică la Isus Hristos: cine este El şi ce a făcut pentru fiecare dintre noi. Am descoperit că El se află deasupra oricărei autorităţi, oricărei puteri şi oricărei stăpâniri, şi oricărei suveranităţi: deasupra oricărui nume care poate fi citat. (Efeseni 1:21) Duhurile nu vroiau ca eu să înţeleg că există un singur Dumnezeu care este pur (sfânt) şi care urăşte răul (păcatul), astfel că Hristos trebuia să moară în locul nostru ca noi să putem fi împăcaţi cu El. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (l Ioan 3:8)

Puterile spirituale

Puterile spirituale pe care omul le posedă îi sunt transmise din lumea duhurilor, fie prin spiritele cele rele care se manifestă când sunt chemate, fie prin Duhul unic al unicului Dumnezeu, când I se dă ascultare. Spiritele rele (îngerii diavolului) îndepărtează pe om de la adevăr, deghizându-se, înşelându-l şi înlănţuindu-l. Dacă apelăm la putere, nişte duhuri rele ne vor răspunde. Dar Duhul adevărului pe care Dumnezeu a decis să-L trimită la oameni, Duhul lui Dumnezeu, ne este dat atunci când ne hotărâm să părăsim practicile noastre rele şi să-I dăm ascultate Lui. „Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” (Fapte 5:32) Ascultarea începe cu acceptarea planului de mântuire al lui Dumnezeu. „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi omeni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5) „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12) Numai pe El trebuie să-L primim, ca El singur să fie acela care să lucreze în noi, pentru a ne instrui şi pentru a ne călăuzi în tot adevărul, ca adevărul să ne elibereze, să ne desfacă legăturile şi să ne scape de blesteme şi de practicile oculte.

Dacă doriţi să treceţi din întuneric la lumină

Dacă citind aceste rânduri vă daţi seama că şi dumneavoastră sunteţi pierdut şi doriţi să ajungeţi la viaţa veşnică şi la iertarea păcatelor de către Dumnezeu, iată în rezumat baza Evangheliei şi ceea ce trebuie să faceţi, dar făceţi-o din toată inima, căci nu există nicio formulă magică, nicio metodă care să vă mântuiască afară de Dumnezeu, şi El vă cunoaşte inima: „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, pin harul Său, prin răscumpărarea care este în Isus Hristos.” (Romani 3:23,24)

„Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Viaţa veşnică deci se obţine prin uniune cu Isus Hristos.

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pace a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5) „Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Duhului Sfânt.” (Fapte 2:38)

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face rău urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:16-21)

Judecata din urmă

„Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi.” (Fapte 17:30,31)

„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” (Ioan 5:28,29)

„Oamenilor le este rezervat să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9:27)

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor a dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii fost aruncat în iazul cu foc.” (Apocalipsa 20:11-15)

„Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (l Tesaloniceni 5:9)

Cum să procedăm

Recunoaşteţi că sunteţi un păcătos înaintea lui Dumnezeu, şi cereţi iertare înşiruindu-vă (mărturisindu-vă) păcatele. Căiţi-vă şi părăsiţi păcatul , încetaţi să-l mai practicaţi şi ascultaţi de Dumnezeu.

Recunoaşteţi şi acceptaţi că Hristos a murit pe cruce pentru dumneavoastră şi în locul dumneavoastră şi aduceţi mulţumiri pentru acest fapt.

Faceţi-vă rost de o Biblie şi citiţi-o în fiecare zi. Petreceţi un timp cu Dumnezeu în fiecare zi. (Rugaţi-vă!) Găsiţi o biserică de credincioşi care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) şi unde puterea lui Dumnezeu se manifestă.

Vorbiţi despre Isus Hristos celor din jur, despre ceea ce a făcut El în viaţa dumneavoastră.

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” (Fapte 3:19)

„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului? Ei au răspuns: Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii : Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci. Dar voi, le-a zis El, cine ziceţi că sunt? Simon Petru, drept răspuns I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu! Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri.” (Matei 16:13-17)

Concluzia

Regret infinit răul pe care l-am pricinuit unor persoane, şi acum nu pot nici schimba, nici ameliora ceea ce am făcut, dar am fost iertat. Iertarea este un dar gratuit pentru noi, cei care credem în Isus Hristos, care a primit plenar pedeapsa rezervată nouă; El a fost blestemat în locul nostru pe cruce, sângele Lui a curs în locul nostru. Acum, mulţumită Lui, am primit viaţa veşnică şi am fost smulşi din calea blestemată, care ne-a fost destinată. Nu mai avem deci de suportat consecinţele faptelor noastre trecute. Credeţi că este destul de uşor? Pentru mine şi pentru dumneavoastră da, însă n-a fost uşor pentru Isus. Pentru aceasta Îi sunt profund recunoscător şi Îl slujesc din toată inima pe Acela care a devenit Mântuitorul meu şi Domnul meu.

„S-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.” (Fapte 4:10)

Aceasta este versiunea condensată a mărturisirii mele. Puteţi să vă procuraţi versiunea cea lungă sub format „mini-book” în toate librăriile creştine (franţuzeşti) ca: Maison de la Bible, La Croisade du Livre Chretien şi pe site-urile internet corespondente, unde veţi putea vedea detaliile şi comentariile cărţii, şi veţi putea vedea mărturisire mea video, ca şi articolele referitoare la ocultism şi paranormal.

Vă stau la dispoziţie pentru orice informaţie sau ajutor, şi pentru a mă deplasa în lumea întreagă pentru conferinţe şi evanghelizări. (Contact e-mail şi skype pe site-ul meu.)

Fiţi binecuvântaţi!

Allan Rich

[Copyright © Allan Rich. Preluat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://allanrich.tv, unde nu mai este disponibil.]

Video: J’étais dans la magie noire