Dumnezeu m-a eliberat de ocultism

Convertirea unui vrăjitor – Allan Rich

(versiune completă condensată)

Allan Rich

Mărturisirea fratelui Allan Rich:

Tradus în limba română: Carol Székely – Translated in Romanian by Carol Székely

Autor: Allan Rich

Adrese de comandă internaţională: www.sharing-center.comcontactallanrich@yahoo.com

Această mărturisire este versiunea condensată a mărturisirii integrale, intitulată: „Dumnezeu m-a eliberat de ocultism” (67 pagini).

ISBN 978-2-952 9698-0-2

Depou legal, semestrul 2, 2007, imprimat în Franţa

Informaţii şi comenzi: www.sharing-center.com

Allan Rich

Allan Rich

Prefaţă

La 19 ani, la capătul a 4 ani de delicvenţă, furt, comerţ clandestin, droguri, escapade şi diferite experienţe de ezoterism, misticism oriental şi ocultism, deschiderea celui de-al treilea ochi, scrisul automatic, magia neagră, aruncarea sorţului pentru ucidere, o tentativă de sinucidere, o Experienţă de Moarte Iminentă (EMI-NDE), o şedere la psihiatrie, Allan trebuie să aleagă: să moară sau să accepte ajutorul Celui ce-L ura.

Veţi descoperi cum Allan acceptă să ne încredinţeze o parte din viaţa sa – cea mai puţin lăudabilă în proprii săi ochi: aducerea la lumină şi supunerea la reflecţie a subiectului practicilor oculte şi paranormale. Forţele ascunse în dosul unor asemenea experienţe sunt invizibile, dar puternice. Plecând de la o simplă experienţă de magie albă, Allan s-a regăsit sub influenţa unor forţe puternice; el şi-a pus degetul, fără să ştie, într-un angrenaj care pare foarte inofensiv, dar care s-a revelat din ce în ce mai distructiv. Niciun remediu şi niciun doctor nu-i putea veni de hac, căci problema nu era psihică ci duhovnicească. Prizonier şi chinuit de aceste forţe malefice, Allan a fost constrâns să se încredinţeze forţei spirituale ultime, pentru a fi eliberat. Atunci eliberarea a avut loc, şi tămăduirile atât psihice cât şi spirituale nu s-au lăsat aşteptate.

Dacă dumneavoastră, prietene cititor, sunteţi interesat de ocultism sau aveţi o încleştare cu forţele invizibile, această mărturisire vă este destinată.

Introducerea

Unii dintre dumneavoastră cred în toate şi alţii în nimic; unii cred în puterea diavolului, alţii în puterea lui Dumnezeu; iar alţii dezmint puterea amândorura. Diferitele experienţe rezumate în această carte sunt autentice. Dacă nu credeţi în realităţile metafizice sau paranormale, dacă aveţi o altă interpretare ca a mea pentru a încerca să explicaţi urmările forţelor invizibile care pot, la un moment dat, să dirijeze persoanele umane, nu pot decât să vă rog să urmăriţi cu atenţie propria mea experienţă. Nu încerc aici să apăr teze oculte sau religioase, ci să vă arăt evenimentele iraţionale care au survenit în viaţa mea în urma anumitor practici. Mi-ar fi poate greu să vă conving despre veridicitatea acestor experienţe, dacă nu credeţi în dimensiunea spirituală. Oricum, ea există.

(Utilizez în această mărturisire anumiţi termeni care nu vă sunt familiari. Nu am loc să dezvolt aici aceste subiecte. Dar veţi putea găsi mai multe răspunsuri pe site-ul meu: www.centre-partage.com.)

Allan Rich

P.S. Referinţele la alte cărţi sunt scrise în italice.

Primele experienţe mistice

(Deja la vârsta de 8 ani, la şcoală, am realizat că am dificultăţi de asimilare a cunoştinţelor. Psihologii au stabilit următorul diagnostic: dislexie şi psihopatie. Aceste dificultăţi de a învăţa îmi creau o imagine proastă despre persoana mea.)

Nu pot să mă duc înapoi în memorie până la străbunicii mei (din secolul al nouăsprezecelea) care făceau parte dintr-o societate secretă cultă şi care au aruncat sorţii asupra a trei generaţii. Bunica mea citea în cărţi de joc, cât despre mama, ea nu avea aceleaşi practici căci, ne povestea ea, la vârsta de 18 ani, o ghicitoare i-a prezis că va muri la 36 ani. O mare frică a cuprins-o şi niciodată nu s-a mai dus la o văzătoare.

Din nefericire, prezicerea s-a adeverit. Eu aveam 12 ani şi plecarea ei a fost cea mai mare nenorocire din viaţa mea. Ea era singura care mă iubea sincer. Ceva s-a rupt în mine, în personalitatea mea şi în sentimentele mele; am fost zdrobit în interiorul meu, eram incapabil să-i accept moartea. Atunci, când eram în încleştare cu acea profundă tristeţe, am trecut printr-o experienţă extraordinară: am ieşit afară din corp cu mare viteză, în lumea spirituală şi am traversat un tunel plin de culori şi am ajuns pe la un loc copleşit de pace, foarte alb şi luminos. Mă aflam în faţa cuiva care avea aparenţa unei fiinţe umane, dar „consistenţa” acelei imagini era un înger, şi nu-i puteam vedea decât picioarele. Începând cu glezna, apoi corpul şi faţa erau într-un nor, ceea ce mă împiedeca să-l disting. Era aşa de mare că păream o furnică faţă de el. Stătea înaintea unei grădini şi în spatele lui se găsea un loc scufundat într-un fel de ceaţă. Acea persoană mi-a spus că în acel loc se găseau oamenii decedaţi şi că mama mea era de asemenea acolo, dar îmi era interzis să iau legătura cu ea. După ce am trăit acea experienţă într-o altă lume, mă coborâi şi deschisei ochii. Începând cu acel eveniment acceptai oarecum că mama mea nu mai era aici jos şi că nici nu va mai reveni. Dar dragostea ei îmi lipsea teribil.

Am avut o altă experienţă la vârsta de 15 ani; priveam imaginile dintr-o carte de biologie şi mă gândeam în mine că trebuia să fi fost o Fiinţă superioară care a creat lumea şi pământul. Natural mă gândeam că dacă Ea există, este posibil s-o întâlnim personal şi Ea poate să-şi dovedească existenţa. Şi dacă Ea n-ar răspunde, aceasta ar însemna că nici nu există vreun Dumnezeu. În acest caz, eu aş fi ateu pentru toată viaţa mea. Am început să vorbesc cu cerul cu voce tare: ,,Dumnezeule, dacă exişti, arată-mi-Te!” Imediat ceva extraordinar s-a produs: am fost umplut de lumină, de dragoste şi de căldură, o putere spirituală nebănuită intră în mine. Impalpabilă şi totuşi atât de reală. Am ştiut că Dumnezeu este viu. Acea putere de dragoste m-a convins. Eram ca în cer. În timpul nopţii am vorbit cu Dumnezeu. Şi ştiam că acum El este prietenul meu. Două luni mai târziu, am hotărât să-mi trăiesc propria mea viaţă şi să dau curs liber instinctelor mele, să mă detaşez de El ca să mă pot dedica unei relaţii cu o tânără fată. Dumnezeu mi-a spus că acea relaţie mă va duce la nenorocire. Nevroind să-L ascult, I-am promis totuşi: Dacă viaţa-mi va fi prea dură, voi reveni la Tine. Am simţit cum mă părăseşte prezenţa Lui.

Iniţierea în droguri şi în furt

Tatăl meu plecă în Japonia şi nu reveni niciodată. În consecinţă, eu am fost dus la un cămin până la 19 ani. Majoritatea tinerilor erau mai în vârstă decât mine. Făcuseră deja închisoare, erau motociclişti, consumau droguri şi băuturi. Am fost deci şi eu iniţiat în droguri. Ele m-au înrobit repede, luam cantităţi mari, luam orice, de la L.S.D. la medicamente furate, la prafuri, beam alcool, numai ca să mă regăsesc într-o stare de conştiinţă alterată. De la o noapte la alta, nu mi-am mai adus aminte de cele petrecute cu o zi înainte. Mă trezeam când pe malul drumului, când într-o pădure, când în casa scărilor. Viaţa mea cobora cu paşi mari. Vindeam canabicee (familia cânepei) pentru bani. Am fost iniţiat în spargerea magazinelor şi în furtul de maşini. Într-o zi poliţia a pus mâna pe mine. Devenisem un tânăr delicvent. Nu lucram şi nu mă îngrijeam deloc. Psihologul căminului îmi zicea că-mi nimiceam neuronii. O ştiam bine şi chiar acolo doream să ajung, gândind că moartea ar fi sfârşitul suferinţelor şi problemelor mele. De altfel, din ce în ce ai mulţi tineri mureau în jurul meu din cauza unei supradoze de heroină, în accidente cu motocicleta şi din cauza L.S.D.

Iniţierea în ezoterism şi paranormal

Am început magia albă din întâmplare. Şi aici am realizat că aveam darul ghicirii. Mai multe persoane au fost uimite de cunoştinţele mele, chiar şi eu am fost uimit să ajung fără eforturi la asemenea rezultate. Veneau să-mi ceară sfatul în materie de viitor, referitor la situaţii foarte precise. Am avut şi experienţe de scriere automată. Eram fascinat de acea putere supranaturală a cărei provenienţă n-o cunoşteam, dar nici nu-mi puneam întrebări despre provenienţa ei, interesul jocului era să obţin din ea mereu mai mult. Pentru aceasta citeam cărţi despre ocultism, despre paranormal, despre metafizică şi în particular despre misticismul oriental. Puţin câte puţin, duhurile mi-au acordat darurile lor, ca deschiderea celui de-al treilea ochi, care-mi permitea să văd spiritele, invizibile muritorilor comuni, şi aura persoanelor din anturajul meu, care este în realitate duhul lor, duh pe care orice om îl are, deoarece noi suntem compuşi din corp, din suflet şi din duh. Aura lor era puţin puternică, de culoare verde închis, galben închis sau roşu închis, după gradul lor de spiritualitate. Ştiam dinainte când oamenii urmau să vină să mă vadă, discerneam chiar şi gândurile lor. Mi-am dat seama mai târziu că acele daruri îmi reveneau de drept, ca urmaş al generaţiilor precedente, din partea unor duhuri ale neamului meu.

Iniţiere în magia neagră

Într-o zi un duh veni la mine propunându-mi darul de a arunca sorţii pentru omucidere la distanţă. Acceptai cu însufleţire. El îmi explică cum se procedează spiritual. Am ţintit atunci un tânăr pe care nu-l iubeam în adevăr, pentru că a reuşit să facă studii de medicină, căci eu îi uram pe oamenii pe care-i judecam norocoşi şi fericiţi. Aruncai sorţul şi el muri pe loc. Mă dusei şi la înmormântarea lui.

O reuniune cu doamne nostime

Într-o seară mă dusei într-o sală de spectacole şi avui surpriza să văd o sală iluminată, cu aproximativ cincizeci de scaune, ocupate de doamne în vârstă îmbrăcate în negru şi cu părul foarte alb, care oglindea vârsta lor. Era şi un bărbat bătrân care părea a fi preot, în picioare pe o estradă, de unde vorba cu voce tare. Eram pe punctul de a fugi, când se opri din discurs şi-mi zise: Bun venit, te aşteptam. Fui cuprins de groază, căci credeam că era vorba de o reuniune de vrăjitori şi că omul era un preot voodoo şi că avea daruri similare cu ale mele, şi că a primit o revelaţie despre sosirea mea în acel loc, altfel de ar fi zis: Te-am aşteptat? Mă temem că are o putere mai mare decât a mea şi că are să-mi arunce sorţul dacă plec. Horărâi deci să rămân şi să mă aşez. Toate doamnele cele nostime mă priveau intens cu un surâs larg. Căzusem într-o frumoasă capcană. Preotul vorbea, dar eu nu înţelegeam nimic din vorbele sale. Când şi-a terminat discursul, a proiectat filmul „Crucea şi pumnalul”. Filmul l-am găsit fără valoare. În ciuda întunericului ambiant, nu îndrăzneam să ies căci ştiam că vrăjitorii erau cu ochii pe mine.

La sfârşit, când voiam s-o şterg, una dintre doamne sări la mine să beau un ceai şi să mănânc o prăjitură. Eram convins că erau otrăvite, dar preferam să mor decât să le supăr şi să mă aleg cu un blestem. Aflai mai târziu că avusem de-a face de fapt cu un grup de creştini.

Posedarea şi tentativa de sinucidere

Eram mulţumit de acea putere, dar voiam să ştiu care era exact partea mea din acea putere şi care era exact partea duhului. Trecui deci la cel de-al doilea sorţ al meu. Nu vroiam să fiu manipulat de el. Mersei pe marginea unui drum şi zisei duhului că eu sunt cel care aleg maşina în interiorul căreia călătorii vor muri sub ochii mei. Aruncai sorţii şi sub ochii mei o maşină s-a ridicat de la pământ câţiva centimetri, a început să alunece şi s-a zdrobit de un stâlp electric. Fugii către maşină cu mare satisfacţie, căci acum eram convins că nu depindeam de niciun spirit şi puterea îmi aparţinea în mod exclusiv. În vehicul era un cuplu bătrân pe care-l vedeam din spate, bărbatul nu se mai mişca, din capul femeii curgea o mare cantitate de sânge, în ritm regulat. Îmi zisei că era de ajuns să aştept ca ea să se golească total, ca să-mi pot constata reuşita. Eram destul de mulţumit de mine şi mă gândeam că mă găsesc la capătul unui drum presărat de succese. În realitate, procedând astfel, deschisesem o uşă şi dădusem un drept acestui spirit asupra vieţii mele. El intră în mine şi teribile angoase şi chinuri puseseră stăpânire asupra mea. Minţise. Nu vroia nici binele meu, nici să-mi dea puteri supranaturale, ci scopul urmărit de el era să mă ucidă pe mine, pe Allan. Mă neliniştea neîntrerupt până la capitulare; şi fiind la capătul forţelor, ca să-mi găsesc pacea, îi făcui promisiunea că până la miezul nopţii, în seara aceea, mă voi ocupa de propria mea moarte. Atunci el se retrase îndată, ştiind că mă voi ţine de cuvânt. Eram calm şi ştiam că în câteva ore viaţa diabolică pe o duceam se va sfârşi, şi că aveam să-mi trăiesc eternitatea în odihnă. La miezul nopţii luai treizeci de capsule de somnifere.

Experienţa morţii iminente

În ziua următoare la ora 17, încă nereuşind să mă scoale, educatorii au înţeles ce se petrecuse: o tentativă de sinucidere. Ei mă duseră cu maşina la spital, şi eu m-am găsit deodată în afara trupului. Vedeam perfect maşina şi educatorii, zburam în aer. Mă întorsei şi văzui corpul meu sleit complet, educatoarea îl scutura şi-i vorbea. Era într-o profundă comă: eu nu eram înăuntru. Eram mirat că puteam să mă gândesc şi să-mi amintesc de toate. Personalitatea mea, memoria mea, conştiinţa mea, emoţiile mele, toate erau intacte. Totul era identic afară de corpul meu nou, care era spiritual. Acesta era încă legat de corpul meu fizic cu un fel de cordon ombilical. Eram foarte uimit, căci crezusem că după moarte numai o parte din conştiinţă ne va însoţi şi că vom deveni un fel de conştiinţă amorală şi impersonală.

Din nefericire, descoperii cu stupoare că tot ce eram pe pământ, fără excepţie, este transportat în viaţa de după moarte: voinţa, gândurile, emoţiile, amintirile, pe scurt, tot eul continua să trăiască. Mă întorsei atunci în faţă ca să descopăr lumea care mi se deschidea pentru eternitate, căci vedeam lumea materială, dar prin ea şi paralel cu ea vedeam şi lumea spirituală. Dar nu era un loc de pace şi de lumină lumea care mi se oferea, ci un fel de pustiu nesănătos şi angoasant. Descoperii că moartea nu era eliberarea la care mă aşteptam. Atunci mă întorsei înapoi şi nu mai doream să mor. Voiam să mă reintegrez în corpul meu şi să continui să trăiesc ca să mă pun în ordine, dar îmi era frică că nu voi mai reuşi. Totuşi, cum cordonul ombilical nu era rupt, putui să mă întorc în corpul meu terestru în acea stare de comă în care eram, în maşina ce se îndrepta spre spital. Ceasul morţii mele nu sunase încă. Îmi imaginez cu părere de rău numărul mare de persoane care au reuşit să se sinucidă, convinse că moartea este o eliberare, şi descoperind cu groază că paradisul de pace şi de odihnă nu este pentru toată lumea.

Adu-ţi aminte de Făcătorul tău „până nu se rupe funia de argint, …. până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” (Eclesiastul 12:6,7)

Eram în Paradis?

Îmi recăpătai conştiinţa într-un loc liniştit, unde totul era alb, calm şi însorit. Vedeam, puţin tulburat, pe cineva îmbrăcat în alb venind către mine şi întrebându-mă cu voce blândă cum mă simţeam. Eram în Paradis? Nu, eram într-un spital de psihiatrie, în prezenţa unei infirmiere: un înger fără aripi. Duhul rău mă lăsă în pace, întrucât mi-am respectat parte din înţelegere, şi după o săptămână, ieşii din spital.

Alfa şi Omega

Într-o seară mă plimbam prin parc. Era acolo, „din nefericire”, un grup de evanghelişti, nişte creştini veniţi din Statele Unite, care cântau foarte tare. Nu-i suportam pe acei oameni, nici nu-mi plăcea să mă apropii de ei, căci degajau o lumină şi aveau ceva în ei care mă făcea bolnav. M-am decis deci să mă îndepărtez de ei şi să mă duc într-un loc întunecos din parc. O foarte frumoasă tânără fată cu un surâs larg şi cu părul lung îmi întinse o hârtie pe care am remarcat desenul unei cruci, ceea ce mă făcu să mă mânii deodată, căci înţelesei că şi ea făcea parte din grup. Aruncai jos hârtia ostentativ şi mă îndepărtai de ea. Ajuns într-un loc întunecat, unde nu pătrundeau privirile, începui să observ grupul. Era multă lume în parc şi mult zgomot de muzică şi maşini care treceau aproape. Deodată apăru o foarte mare lumină venită din cer. Nu era nici lumina soarelui, nici lumina lunii, nici lumina vreunui proiector. Forma dinaintea mea era un cerc perfect cu diametru cam de 10 metri. Toate zgomotele ambiante se opriseră. Fuse o linişte completă. Mă gândeam că era un O.Z.N., căci toate ziarele le vesteau în acea epocă. Cu puţină frică, mă întorsei să văd sursa luminii. Îmi ridicai capul spre cer şi văzui o fiinţă asemănătoare cu omul, dar nu într-un corp fizic, ci în unul foarte alb, transparent, în nori. Îmi este greu să-L descriu cu raţiunea şi cu cuvinte umane. Sentimentul de frică care mă anima cedă locul unui sentiment de curiozitate. Acea fiinţă îmi zise: Eu sunt Alfa şi Omega. Apoi dispăru şi lumina.

Atunci auzii din nou zgomotele masei de oameni şi muzica înconjurătoare, dar am înţeles de ce am avut parte de unul singur de această viziune. Nimeni nu părea surprins, toţi continuau să vorbească şi să cânte, să umble ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mai târziu citii în Biblie o întâmplare asemănătoare despre unul numit Paul, care văzu şi el o mare lumină venind din cer, strălucind în jurul său. El auzi şi o voce, fără să fi văzut pe vorbitor. Din contră, prietenii săi nu văzură nimic.

Nu înţelegeam semnificaţia viziunii, pentru că pentru mine Alfa era o marcă de maşină italiană, iar Omega era o marcă de ceas elveţian. În ciuda neînţelegerii, părăsii parcul cu o pace specială.

Meditaţie şi ascetism

Aveam impresia că jucasem o festă morţii şi vroiam să reîncep o viaţă nouă departe de tenebre. Mă decisei să mă purific, să devin curat, să mă răscumpăr. Încetai imediat cu drogurile, cu ţigaretele şi cu alcoolul şi, după ce am avut o viziune, încetai la fel şi cu carnea, şi începui să fac sport şi yoga de manieră intensivă.

În fiecare seară făceam exerciţii de respiraţie şi de concentraţie şi-mi canalizam energiile toată ziua. Şi acolo, cum citeam puţin, spiritele mă învăţau calea de urmat. Încercam cel mai adesea să formez un gol în conştiinţa mea, să n-am nici gânduri bune, nici gânduri rele, să transcend starea mea de conştiinţă. Mergeam mai bine şi eram capabil chiar şi să lucrez, am şi postit timp de cinci luni. În acea căutare a absolutului, a transcendentului, în timpul unei şedinţe de meditaţii, avui o revelaţie supranaturală. Am realizat că ori sunt în cea mai profundă magie neagră, ori încerc să mă îmbunătăţesc prin eforturi proprii, ori recurg la ascetism ca să mă purific, nu mă apropii cu niciun milimetru de Dumnezeu. Pentru ce să mai continui? Încetai dar să mai fac eforturi şi m-am lăsat dus de valurile unei vieţi care în ochii mei nu era nici bună, nici rea.

Aura cea curată şi albă

La împlinirea vârstei de 19 ani, directorul căminului mă invită să plec din cămin la sfârşit de săptămână. Mi-am luat toate lucrurile şi le-am băgat într-o sacoşă şi am plecat; căminul mi-a plătit camera pentru o lună. Am încercat să lucrez, dar eram forte slăbit, deoarece nu mâncasem după poftă. Din fericire era toamnă şi puteam să culeg la ţară merele care cădeau din pom şi care se dădeau vacilor. Îmi făceam o supă de legume, care era singura hrană caldă ce o luam într-o zi. Mă vedeam forţat să stau la picioarele unui zid fără putinţă de scăpare, având în spate un trecut mizerabil, neavând nicio speranţă de ameliorare a viitorului meu. N-aveam nici prieteni, nici familie, nici capacităţi intelectuale, nici formaţie profesională, nici un ban în buzunare. Iarna venea cu paşi mari. Şi era timpul să părăsesc această lume.

La acel moment de cumpănă veni la mine un prieten cu care mă drogam şi făceam muzică, excitat din cale afară. Asistase a o reuniune de creştini. Mă invită să-l însoţesc la reuniunea din săptămâna următoare. Creştinii! Aşa ceva era exclus pentru mine şi mai bine muream decât să mă însoţesc cu oamenii aceia. Dar după mai multe săptămâni de insistenţă n-am mai putut rezista, mai ales că spusese că erau acolo mai multe fete frumoase şi singure. Am acceptat cu condiţia că nu voi veni decât o singură dată şi apoi să nu-mi mai vorbească de ei toată viaţa mea. Ajuns acolo, văzui un tânăr care vorbea şi grupul care îl asculta. Nu înţelegeam nimic din discursul său. Nu vorbea decât despre Isus Hristos, care murise pe cruce pentru mine. Totuşi, privindu-l, am remarcat aura sa. Superbă! Era de o albeaţă, de o putere şi de o energie incredibilă! N-am mai văzut aşa ceva până atunci. Ştiam că avea puterea spirituală de cel mai înalt grad, aceea pe care o căutam. Doream să-i cunosc secretul şi să aflu cum se poate obţine acea putere. Hotărâsem deci să revin şi săptămâna următoare. În mine se duceau lupte teribile, deoarece anumite puteri din mine nu voiau să mă duc. Am sosit tremurând şi plin de sudoare, atât de cruntă era lupta. La un moment dat el anunţă: dacă vrea cineva să capete puterea lui Dumnezeu, să se ridice şi să vină în faţa mea. Mă grăbii şi închisei ochii în aşteptarea de a o primi dar, „din nefericire”, văzui în duhul meu pe Isus Hristos şi crucea, şi pe Dumnezeu care cerea să-L accept. Ce anume? Iarăşi acest Hristos şi această cruce? Nu despre aceasta era vorba! Nu suportam să aud acele cuvinte, ci vroiam pur şi simplu să primesc puterea spirituală ultimă. Am răspuns: Odată şi pentru totdeauna: NU! Nu-L puteam suferi pe acel Isus Hristos, presupus mort pe cruce în locul meu. Duhul lui Dumnezeu insistă, arătându-mi o viziune, şi am văzut că dacă continui să duc mai departe actuala mea viaţă, voi muri în şase luni. Ştiam că acela era adevărul. După acea experienţă a morţii iminente, ştiam că nu eram pregătit să mor.

N-aveam de ales, pentru că nu vroiam să mor. Cu inima în dinţi, am acceptat că Isus Hristos a murit în locul meu, şi că blestemul L-a lovit în locul meu, şi că puteam intra în viaţa veşnică, obţinută cu preţ de sânge vărsat pe cruce.

Exorcismul

Apoi creştinul se rugă pentru mine şi porunci spiritelor să mă părăsească. Trebuiau să asculte, deoarece spiritele rele sunt supuse Numelui lui Isus Hristos. Într-o clipeală de ochi am fost eliberat de lanţurile mele: drogul, alcoolul, dorinţa de a muri, tristeţea mea, consecinţele nefaste ale actelor de ocultism. Căci puterea care era în Hristos când era pe pământ acum 2000 ani, este la fel de eficientă şi disponibilă acelora care au nevoie de ea astăzi.

Duh nou

Săptămâna următoare, s-au rugat ca să primesc Duhul lui Dumnezeu. Eu, care cu o săptămână mai înainte eram locuit de duhuri necurate, am fost apucat de acel Isus pe care-L detestam atât de mult. N-avusem nicio idee despre ceea ce mi se întâmpla, eram oare pe cale de a deveni creştin?

Biblia zice că Dumnezeu este un Duh de putere, de dragoste şi de înţelepciune (2.Timotei 1:7). Tocmai de aşa ceva aveam nevoie.

„Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi de un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?” (Ezechiel 18:31)

„Pe viaţa mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33:11)

Cartea Apocalipsei

Un creştin mi-a dat o Biblie, spunându-mi să încep cu o evanghelie, căci unele cărţi din Biblie sunt mai grele decât altele, sfătuindu-mă clar: „Citeşte ceea ce vrei, dar să nu faci cumva să deschizi cartea Apocalipsei, căci este plină de simboluri foarte complexe.” I-am mulţumit şi mă întorsei la mine şi deschisei imediat cartea Apocalipsei, întrebându-mă: Oare ce vrea să-mi ascundă acest creştin? Începui cu capitolul întâi. Aici se găseşte întâmplarea unui om care auzi o voce în spatele lui. Întorcându-se, el văzu o persoană în cer: capul şi părul Lui era alb ca lâna albă, ca zăpada; ochii Săi erau ca o flacără de foc. Acest personaj mare i-a zis: Eu sunt Alfa şi Omega, Cel care este, Cel care era şi Cel care vine, Atotputernicul.

Prin urmare, Cel pe care-L văzusem cu un an mai înainte fusese Isus Hristos. Aceasta era, potrivit numelui acelei cărţi, o revelaţie pentru mine. Dintre toate cărţile tratând despre spiritualitate şi paranormal, pe care spiritele rele m-au îndrumat să le citesc, Biblia era ultima carte pe care aş fi ales-o, considerând-o în acea vreme o veche carte religioasă, plină de praf şi manipulatoare. Realizam din ce în ce mai bine că noul Duh, pe care tocmai Îl primisem, a început să mă îndrepte către lucrurile care-mi fuseseră interzise cu multă grijă până atunci.

„Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14:17)

„Duhul Adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul.” (Ioan 16:13)

„Atunci (Isus) le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile.” (Luca 24:45)

Restaurarea

„Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.” (Psalmul 103:10)

„Trebuie negreşit să murim, şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.” (2. Samuel 14:14)

Un lent proces de tămăduire interioară începu în mine, pentru a mă tămădui de toate decepţiile din viaţa mea, de suferinţele mele morale şi emoţionale, de traumele mele, de ura pe care o aveam faţă de viaţă şi faţă de Dumnezeu. Am înţeles treptat că nu era El responsabil de nenorocirile mele, ci o altă fiinţă spirituală, manipulatoare şi destructoare, care a reuşit să ne facă să credem că nu există: diavolul. Pe plan spiritual am înţeles treptat că acele forţe care mă manipulaseră de-a lungul anilor, îndepărtându-mă de lumină şi adevăr şi denaturând fiinţa mea, făcându-mă să rătăcesc departe de universala conştiinţă morală şi de noţiunea de păcat, cunoşteau adevărul, dar nu vroiau să ajung la el, adică la Isus Hristos: cine este El şi ce a făcut pentru fiecare dintre noi. Am descoperit că El se află deasupra oricărei autorităţi, oricărei puteri şi oricărei stăpâniri, şi oricărei suveranităţi: deasupra oricărui nume care poate fi citat. (Efeseni 1:21) Duhurile nu vroiau ca eu să înţeleg că există un singur Dumnezeu care este pur (sfânt) şi care urăşte răul (păcatul), astfel că Hristos trebuia să moară în locul nostru ca noi să putem fi împăcaţi cu El. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (l Ioan 3:8)

Puterile spirituale

Puterile spirituale pe care omul le posedă îi sunt transmise din lumea duhurilor, fie prin spiritele cele rele care se manifestă când sunt chemate, fie prin Duhul unic al unicului Dumnezeu, când I se dă ascultare. Spiritele rele (îngerii diavolului) îndepărtează pe om de la adevăr, deghizându-se, înşelându-l şi înlănţuindu-l. Dacă apelăm la putere, nişte duhuri rele ne vor răspunde. Dar Duhul adevărului pe care Dumnezeu a decis să-L trimită la oameni, Duhul lui Dumnezeu, ne este dat atunci când ne hotărâm să părăsim practicile noastre rele şi să-I dăm ascultate Lui. „Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” (Fapte 5:32) Ascultarea începe cu acceptarea planului de mântuire al lui Dumnezeu. „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi omeni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5) „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12) Numai pe El trebuie să-L primim, ca El singur să fie acela care să lucreze în noi, pentru a ne instrui şi pentru a ne călăuzi în tot adevărul, ca adevărul să ne elibereze, să ne desfacă legăturile şi să ne scape de blesteme şi de practicile oculte.

Dacă doriţi să treceţi din întuneric la lumină

Dacă citind aceste rânduri vă daţi seama că şi dumneavoastră sunteţi pierdut şi doriţi să ajungeţi la viaţa veşnică şi la iertarea păcatelor de către Dumnezeu, iată în rezumat baza Evangheliei şi ceea ce trebuie să faceţi, dar făceţi-o din toată inima, căci nu există nicio formulă magică, nicio metodă care să vă mântuiască afară de Dumnezeu, şi El vă cunoaşte inima: „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, pin harul Său, prin răscumpărarea care este în Isus Hristos.” (Romani 3:23,24)

„Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Viaţa veşnică deci se obţine prin uniune cu Isus Hristos.

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pace a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5) „Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Duhului Sfânt.” (Fapte 2:38)

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face rău urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:16-21)

Judecata din urmă

„Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi.” (Fapte 17:30,31)

„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” (Ioan 5:28,29)

„Oamenilor le este rezervat să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9:27)

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor a dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii fost aruncat în iazul cu foc.” (Apocalipsa 20:11-15)

„Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (l Tesaloniceni 5:9)

Cum să procedăm

Recunoaşteţi că sunteţi un păcătos înaintea lui Dumnezeu, şi cereţi iertare înşiruindu-vă (mărturisindu-vă) păcatele. Căiţi-vă şi părăsiţi păcatul , încetaţi să-l mai practicaţi şi ascultaţi de Dumnezeu.

Recunoaşteţi şi acceptaţi că Hristos a murit pe cruce pentru dumneavoastră şi în locul dumneavoastră şi aduceţi mulţumiri pentru acest fapt.

Faceţi-vă rost de o Biblie şi citiţi-o în fiecare zi. Petreceţi un timp cu Dumnezeu în fiecare zi. (Rugaţi-vă!) Găsiţi o biserică de credincioşi care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) şi unde puterea lui Dumnezeu se manifestă.

Vorbiţi despre Isus Hristos celor din jur, despre ceea ce a făcut El în viaţa dumneavoastră.

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” (Fapte 3:19)

„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului? Ei au răspuns: Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii : Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci. Dar voi, le-a zis El, cine ziceţi că sunt? Simon Petru, drept răspuns I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu! Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri.” (Matei 16:13-17)

Concluzia

Regret infinit răul pe care l-am pricinuit unor persoane, şi acum nu pot nici schimba, nici ameliora ceea ce am făcut, dar am fost iertat. Iertarea este un dar gratuit pentru noi, cei care credem în Isus Hristos, care a primit plenar pedeapsa rezervată nouă; El a fost blestemat în locul nostru pe cruce, sângele Lui a curs în locul nostru. Acum, mulţumită Lui, am primit viaţa veşnică şi am fost smulşi din calea blestemată, care ne-a fost destinată. Nu mai avem deci de suportat consecinţele faptelor noastre trecute. Credeţi că este destul de uşor? Pentru mine şi pentru dumneavoastră da, însă n-a fost uşor pentru Isus. Pentru aceasta Îi sunt profund recunoscător şi Îl slujesc din toată inima pe Acela care a devenit Mântuitorul meu şi Domnul meu.

„S-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.” (Fapte 4:10)

Aceasta este versiunea condensată a mărturisirii mele. Puteţi să vă procuraţi versiunea cea lungă sub format „mini-book” în toate librăriile creştine (franţuzeşti) ca: Maison de la Bible, La Croisade du Livre Chretien, şi pe site-urile internet corespondente, la fel şi pe site-ul meu: www.sharing-center.com, unde veţi putea vedea detaliile şi comentariile cărţii, şi veţi putea vedea mărturisire mea video, ca şi articolele referitoare la ocultism şi paranormal.

Vă stau la dispoziţie pentru orice informaţie sau ajutor, şi pentru a mă deplasa în lumea întreagă pentru conferinţe şi evanghelizări. (Contact e-mail şi skype pe site-ul meu.)

Fiţi binecuvântaţi!

Allan Rich

[Copyright © Allan Rich. Preluat cu permisiune. Pentru articolul pe site-ul lui Allan Rich, clic pe https://allanrich.tv.]

 
JESUS CHRIST SAVED ME – Allan Rich vdos de allanrich

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *