de Tony Breeden

Tony Breeden

Noi, autorii de science fiction creștin, trebuie să ne punem o mulțime de întrebări ciudate. De exemplu, când ne întrebăm: „Dar dacă am descoperi forme inteligente de viață extraterestră?” aproape sigur ne trezim punându-ne o altă întrebare: „Extratereștrii pot fi mântuiți?”

Credeți sau nu, există site-uri de apologetică care încearcă să abordeze chiar această chestiune. Cele mai multe dintre ele au un defect fatal: fac afirmații dogmatice despre ceva cu privire la care Scripturile păstrează tăcerea. Și anume, ele susțin în mod dogmatic că extratereștrii nu există [cu excepția „ficțiunii frivole¹”]. Ele spun ceva ce este puternic sugerat de Scriptură și sar la concluzia de a prezenta acel ceva drept o anticipare sigură a unei viziuni biblice despre lume. Ceea ce este o exagerare de cel mai rău gen și, dacă vom descoperi cu adevărat viață extraterestră, o asemenea încredere exagerată va da naștere la o piatră de poticnire pentru Evanghelie, când așa ceva nu ar fi trebuit să existe. În multe cazuri, asemenea site-uri sunt obligate să susțină această declarație exagerată din cauza unor concluzii logice eronate.

Reținând acestea, vreau să examinez întrebarea dacă extratereștrii pot fi mântuiți, într-o manieră logică, consecventă, din perspectivă biblică.

Au extratereștrii nevoie de mântuire?

Înainte de a ne întreba dacă extratereștrii pot fi mântuiți, cred că este nevoie să ne întrebăm dacă au nevoie să fie mântuiți. Întreaga idee că extratereștrii au nevoie să fie mântuiți se bazează pe ideea că păcatul lui Adam a afectat întregul cosmos, fiindcă i s-a dat stăpânire peste toată creația. Un rege cade, iar regatul lui suferă. Până aici toate bune. Imediat observăm o diferență în modul în care animalele și oamenii au fost afectați de cădere. Animalele au suferit ceea ce am putea numi efectele universale ale căderii [moarte, suferință, adaptări la lupta pentru resurse etc.], dar omul a moștenit și o natură păcătoasă [ceea ce numim depravare]. Depravarea este ca un virus de computer care vine cu fiecare program replicat. Oricine din linia de sânge a lui Adam este afectat de ea. Lui Hristos I S-a cerut să Se întrupeze ca om pentru a fi răscumpărătorul omului din neamul omului, pentru ca moartea Lui să ne poată elibera de blestemul păcatului și al morții, iar învierea Sa să ne poată da promisiunea vieții eterne. Până aici toate bune.

Problemele încep când aducem în discuție posibilitatea existenței extratereștrilor inteligenți care au o latură spirituală. Ar trebui să facem observația că aici vorbim despre inteligență la nivel uman sau peste nivelul uman. Inteligența maimuței, insectei sau delfinului pur și simplu nu contează.

Înainte de a trece mai departe, este nevoie să mă refer la încă un lucru. Am citit odată un argument cu adevărat prost, că dacă extratereștrii mor, înseamnă că merită moartea. Ceea ce ia drept adevărat, înainte de a se demonstra, faptul că animalele merită moartea sau poate că respectivul a folosit un standard dublu pentru a-și apăra punctul de vedere anti-extratereștri, când a vorbit despre ființe inteligente afectate de căderea omului. Cred că este vorba de al doilea caz.

• Dacă extratereștrii nu sunt inteligenți, sunt animale. Biblia face clar faptul că animalele nu au nevoie să fie mântuite.

Extratereștrii au suflet?

Biblia spune că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu. Mulți cred că a avea minte și o latură spirituală este ceea ce se înțelege prin a fi făcut după chipul lui Dumnezeu; totuși, dacă suntem corecți, și îngerii îndeplinesc aceste caracteristici și s-ar califica și ei ca fiind făcuți după chipul lui Dumnezeu, dacă aceasta ar fi adevărat. Dacă nu cumva a fi purtătorul imaginii lui Dumnezeu nu înseamnă ceva cu totul diferit, cunoscut numai de Însuși Dumnezeu.

Dacă un extraterestru este inteligent, dar îi lipsește latura spirituală… Mai întâi de toate, ar fi o creatură pe care nu am văzut-o niciodată. Am putea să o vedem în forma inteligenței artificiale din viitor. M-am gândit adesea că Apocalipsa 13:15 s-ar putea dovedi a fi o referință profetică la inteligența articifială. M-am ocupat de inteligența artificială într-o povestire intitulată Program greșit. Cred că problema cu inteligența artificială este că ea nu va fi niciodată o inteligență adevărată, ci numai va imita inteligența. Ca atare, dacă problema începe cu imitarea preocupării omenești pentru sufletul său de robot, cred că i-am face bietei ființe un deserviciu, fiindcă după care teorie dobândește suflet un robot, printr-o suficientă complexitate a inteligenței? Dacă răspundem da, spunem acum că roboții sunt făcuți mai degrabă după chipul lui Dumnezeu, decât după chipul omului. Dacă răspundem nu, fiindcă trebuie să renunțăm la absurditatea concluziei afirmative, spunem că inteligența singură nu este suficientă ca să califice pe cineva ca fiind făcut după chipul lui Dumnezeu.

• În orice caz, dacă extraterestrului îi lipsește latura spirituală, un suflet etern de mântuit, atunci nu are nevoie de mântuire.

Sunt extratereștrii căzuți?

Să spunem că descoperim o creatură care este inteligentă și are o latură spirituală. Rezultă că extratereștrii au nevoie de mântuire? Ei bine, depinde dacă sunt căzuți sau nu și depinde cum au căzut.

Auzim în mod tipic un argument împotriva posibilității vieții extraterestre inteligente, pe baza ideii că efectele căderii lui Adam s-au extins la întregul univers prin mandatul stăpânirii. Ceea ce este destul de adevărat. Problema apare când se susține că efectele căderii implică în mod necesar că extratereștrilor inteligenți care au o latură spirituală li s-ar atribui natura păcătoasă a lui Adam împreună cu efectele căderii, sub care suferă restul creației neadamice; acest păcat atribuit cere atunci ca Isus să Se nască și să fie jertfit pe lumile extraterestre, pentru mântuirea lor. Dar nu rezultă că doar pentru că presupușii extratereștri cu o natură spirituală suferă efectele universale ale căderii, suferă și ceea ce adesea numim „efectele spirituale” ale căderii [adică separarea de Dumnezeu, depravarea etc.], pe care le-am putea numi mai exact „efectele de sânge” ale căderii. Rețineți că nu există o ispășire a păcatului fără vărsare de sânge, tocmai din cauza blestemului care a fost pus peste Adam și descendenții lui. Lui Hristos I S-a cerut să Se întrupeze un răscumpărător de aceeași natură cu omul, pentru a ierta păcatele lui Adam și pentru a curăți linia lui de sânge. Extratereștrii, fiind excluși de la linia de sânge a lui Adam, ar fi excluși de la nevoia de mântuire, ca și de la oportunitatea mântuirii.

• Dacă nu sunt căzuți, nu au nevoie să fie mântuiți.

Dar dacă extratereștrii au căzut pe cont propriu?

Bineînțeles, chiar dacă nu au căzut cu Adam, dar au căzut pe cont propriu, ei ar putea avea nevoie de mântuire, dar nu sunt cu adevărat relevanți pentru subiectul de față. Dacă au căzut pe cont propriu și nu din cauza păcatului lui Adam, asta este între ei și Creatorul lor; nu între Adam și Creatorul lor.

De dragul argumentului, am putea pune întrebarea dacă lui Hristos I Se cere să fie jertfit în lumea lor, pentru păcatele lor. Nu există deloc o asemenea cerință. Oricât de improbabil, s-ar putea ca mântuirea lor să fie prin Hristosul de pe Terra (Pământul, pentru voi, cei care nu sunteți experți în calculatoare), prin viitorii misionari sau prin revelație supranaturală. S-ar putea ca Dumnezeu să le ofere un mijloc de mântuire cu totul diferit, relevant pentru condițiile căderii lor. Hristos S-ar putea chiar întrupa pe alte lumi ca Dumnezeu-extraterestru, așa cum S-a întrupat pe pământ ca Dumnezeu-om. Aceasta nu ar face din Dumnezeu, precum susțin în mod eronat unii apologeți, un poligam. Nu I-ar da o mireasă pe Terra, o mireasă pe Vulcan și o mireasă pe Gungan, ca să zicem așa, tocmai fiindcă fiecare ființă mântuită de Hristos ar fi integrată în Mireasa lui Hristos [singular].

S-ar putea ca Dumnezeu să nu le ofere nicio modalitate de mântuire. Un apel la egalitate este o eroare bazată pe presupusa premisă a egalității. „Dacă îngerii căzuți ar exista, nefiind din linia de sânge a lui Adam, nu ar putea fi mântuiți prin jertfa lui Hristos. Pare asta corect?” Din nefericire, Biblia răspunde la această întrebare în unul din cele mai ignorate pasaje relevante pentru întrebarea terestră: „Dar cei care nu au auzit niciodată de Isus sau Evanghelia?” Romani 9:14-15 ne amintește că Dumnezeu este suveran, arătând îndurare celor care vrea El și împietrind inimile altora. În aceasta El nu este nedrept, tocmai fiindcă este imposibil să condamni Proiectantul pentru că te-a făcut. Voia lui Dumnezeu se bazează pe omnisciența Lui și numai Dumnezeu este suficient de înțelept ca să cunoască toate motivele. Dacă viața extraterestră ar exista, nu ar conta dacă asta este sau nu corect. Mai important, percepția noastră despre nedreptate nu împiedică în niciun fel posibilitatea vieții extraterestre, căzută sau altfel. În ciuda faptului că sunt inteligenți și posedă o latură spirituală, îngerii căzuți nu par să aibă nevoie de mântuire sau să fie îndreptățiți la mântuire, nici nu au parte de moarte. Aceasta implică faptul că fie a fi făcut după chipul lui Dumnezeu înseamnă altceva decât inteligență și o natură spirituală, fie singurii purtători ai chipului lui Dumnezeu care au nevoie de o jertfă de sânge pentru păcatele lor sunt cei care au moștenit efectele de sânge ale căderii lui Adam.

• Dacă sunt căzuți independent de păcatul lui Adam, Dumnezeu nu este obligat să-i mântuiască.

Dar dacă extratereștrii sunt căzuți ca rezultat al păcatului lui Adam?

Desigur, în cele din urmă trebuie să luăm în considerare posibilitatea de a descoperi extratereștri inteligenți cu o latură spirituală care au căzut prin păcatul lui Adam. Dacă așa ar sta lucrurile, trebuie să arătăm că nu există nici cea mai mică dovadă în Scriptură că efectele de sânge ale căderii ar fi atribuite cuiva din afara liniei de sânge a lui Adam. Deci da, asta ar fi o mare surpriză pentru toată lumea. Dacă ar fi adevărat, mare parte din ce am spus în secțiunile precedente rămâne adevărat, doar că Dumnezeu le-ar oferi cu siguranță un mijloc de mântuire. Dacă le-ar fi atribuit păcatul lui Adam, dreptatea lui Hristos le-ar putea fi, de asemenea, atribuită, deci nu ar fi necesar ca Hristos să Se întrupeze pe alte lumi. Așa cum a făcut Dumnezeu aici pe Pământ, El le-ar putea da revelație, profeții și un învățător în forma Legii, pentru a-I pregăti pentru Evanghelie. Presupunând că am întâlni așa-zisa viață extraterestră, Dumnezeu ne-ar putea apoi trimite ca misionari cu Evanghelia. Dacă doar vom găsi dovezi ale unei civilizații extraterestre inteligente fără să o întâlnim, am putea specula că Dumnezeu a dat cosmosului Evanghelia jertfei lui Hristos, printr-o revelație validată prin profeții împlinite. Întruparea pe o altă lume ar fi posibilă, fiind poate la fel de confuză pentru băștinași precum sunt pentru noi ideea Trinității și ideea unui Dumnezeu-om, dar realizabilă, luând în considerare că tot Hristos ar fi Cel care S-ar întrupa.

Singura premisă aici este că Biblia spune că Hristos a fost jertfit o dată pentru totdeauna. Anti-extratereștrii tind să traducă acest verset ca însemnând „o dată pentru toți oamenii”. Dacă așa stau lucrurile, atunci ideea unui Hristos întrupat pe altă lume chiar nu este o problemă. Dacă versetul are o aplicație mai largă, că Hristos a murit pentru toți cei care au nevoie de mântuire, atunci o întrupare separată a lui Hristos pe o lume extraterestră nu ar fi necesară.

• Dacă extratereștrii ar fi căzuți prin păcatul lui Adam, iar Hristos a murit o dată pentru toți cei care au nevoie de mântuire, dreptatea lui Hristos le-ar putea fi atribuită, la fel cum le-ar fi atribuită depravarea lui Adam.

• Dacă extratereștrii ar fi căzuți prin păcatul lui Adam, iar Hristos a murit o dată numai pentru toți oamenii, Hristos S-ar putea întrupa pe altă lume și ar putea fi ispășirea substitutivă pentru păcatul atribuit [mai degrabă decât pentru păcatul de sânge] al lui Adam.

Concluzii

Mai este nevoie de spus un ultim lucru. Este improbabil că vom întâlni extratereștri căzuți prin Adam. Motivul este simplu: revelația Bibliei face destul de clar că efectele de sânge ale căderii se aplică numai liniei de sânge a lui Adam. De aceea îngerii nu au nevoie de mântuire și nu li se oferă mântuire prin întruparea și jertfa lui Hristos. Îngerii nu au căzut cu Adam; ei au căzut cu totul separat de căderea omului. De fapt, căderea lui Lucifer a precedat-o pe a noastră. Totuși, este destul de clar că efectele de sânge ale căderii se aplică numai omenirii; prin urmare, extratereștrii ar fi necăzuți sau ar fi căzuți pe cont propriu, ei nepunând nicio problemă teologiei creștine și fără a li se cere să fie mântuiți prin jertfa lui Hristos. Mai mult decât atât, entitățile extraterestre cărora le lipsește inteligența și/sau o latură spirituală ar putea să existe în parametri biblici, niciuna dintre ele neavând nevoie de mântuire prin Hristos.

Deci extratereștrii au nevoie de mântuire?

Orice extratereștri pe care i-am întâlni probabil nu ar avea nevoie de ea. Efectele de sânge ale căderii se aplică numai omenirii. Orice extratereștri care au nevoie de mântuire ar fi căzuți pe cont propriu, ceea ce înseamnă că mântuirea lor este între ei și Creatorul lor, care nu este obligat să-i mântuiască în vreun fel sau prin aceleași mijloace acordate omenirii. Cu alte cuvinte, tranzacție separată. Dacă ar fi posibil ca păcatul lui Adam să fie atribuit cuiva care nu este membru al liniei lui de sânge, atunci este la fel de posibil la dreptatea Ultimului Adam să fie atribuită de har, prin credință.

Deci da, dar probabil nu este necesar.

Notă

1. Pentru un exemplu al acestui punct de vedere, a se vedea articolul Dr. Danny Faulkner Is Belief in Alien Life Harmless? în numărul din octombrie/decembrie 2015 al revistei Answers: answersingenesis.org

[Tony Breeden, Can Aliens Be Saved? or, Extraterrestrial Life and the Christian Author – Part 2. Copyright © 2015 Tony Breeden. Articolul în engleză a fost publicat pe site-ul www.tonybreeden.blogspot.ro, unde nu mai este disponibil. Pentru un alt articol al lui Tony, clic aici.]

„Există un secret, Valerian, pe care vreau să ți-l spun. Am ca iubit un înger al lui Dumnezeu, care îmi păzește cu gelozie trupul.”

Cecilia cu iubitul ei, un înger care pretindea a fi de la „dumnezeu”.

Este o informație de pe site-ul romano-catolic Catholic Culture. Sfânta Cecilia a murit ca martiră în jurul anului 200 d.Hr. Mormântul ei a fost descoperit prin 820 d.Hr. Dar Papa nu a deschis mormântul înainte de 1599, când rămășițele ei au fost exhumate.

Rămășițele au fost exhumate la o mie patru sute de ani după moarte. Acum o figură de ceară este adorată și venerată în Biserica Sfintei Cecilia din Trastevere, în Roma.

Iată ce a scris Catholic Culture:

„În 1599 mormântul a fost deschis, iar trupul ei a fost găsit într-un sicriu din lemn de chiparos. Era neputrezit, ca și cum de-abia și-ar fi dat sufletul.

Cecilia a dus o viață de rugăciune și meditație și se legase să rămână virgină pentru totdeauna, dar un tânăr pe nume Valerian, bazându-se pe aprobarea părinților ei, a sperat că se va căsători cu ea. Când a sosit noaptea nunții, ea s-a destăinuit lui Valerian:

«Există un secret, Valerian, pe care vreau să ți-l spun. Am ca iubit un înger al lui Dumnezeu, care îmi păzește cu gelozie trupul.»”

2 Corinteni 11:14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.

„Valerian a promis să creadă în Hristos dacă i se va permite să-l vadă pe înger. Cecilia i-a explicat că era imposibil fără botez, iar Valerian a consimțit să fie botezat.

După ce a fost botezat de Papa Urban și s-a întors, «a găsit-o pe Cecilia în mica ei cameră, cufundată în rugăciune, iar lângă ea pe îngerul lui Dumnezeu, stând în picioare. Când Valerian l-a văzut pe înger, a fost cuprins de o mare teroare.» Îngerul le-a înmânat un buchet de trandafiri înfocați și liliac alb ca zăpada, ca răsplată pentru dragostea pentru castitate a Ceciliei, un buchet care avea să nu se ofilească, dar care avea să fie vizibil numai pentru cei care iubesc castitatea. Ca o favoare în plus, Valerian s-a rugat stăruitor pentru convertirea fratelui său Tiburtius.”

Sursa: Catholic Culture

O copie de piatră a „sfintei” este păstrată în mormântul unei bazilici cu numele ei din Roma.

Comentariul meu:

Multe povești oficiale despre „sfinții catolici” sunt grotești. Altele se bazează clar pe mitologie, iar unele sunt pură fantezie. În spatele tuturor se află puteri oculte condamnabile, care îl conduc pe om la idolatrie. Păcatul nerușinat este prezentat ca „sfințenie”.

Povestea despre „Cecilia lui Satan” este printre aceste povești nerușinate. Că o femeie care a trăit în jurul anului 200 d.Hr. a avut un înger ca iubit. În mod clar era în înger întunecat, un înger al lui Lucifer.

Povestea se contrazice pe sine, cum fac în mod obișnuit poveștile false. O doamnă care pretindea că este „virgină” nu ar fi trebuit să aibă un iubit. Nici măcar un înger.

Romani 8:37-39 „Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Biblia ne avertizează cu privire la îngerii căzuți, trimișii lui Satan. Cu siguranță ei sunt în jurul nostru, încercând să ne înșele și chiar să ne demonizeze.

Fiți atenți! Nu flirtați cu puterile oculte. Biserica Romano-Catolică este în mod sigur o locuință a demonilor, marea prostituată. Misteriosul Babilon cu sediul la Vatican.

Scris de Ivar

[Ivar Fjeld, St. Cecilia had an angel of Lucifer as her lover. Copyright 2013 © Ivar Fjeld.]

Întrebare: „Ce spune Biblia despre nimburi?”

Răspuns: Un nimb, numit și aureolă, este o formă geometrică, de obicei de forma unui disc, cerc, inel sau de forma unei structuri de raze. În mod tradițional, nimbul reprezintă o lumină strălucitoare în jurul sau deasupra capului unei persoane divine sau sacre. Dat fiind că nimburile nu se găsesc nicăieri în Biblie, care este originea lor în creștinism?

Interesant, cuvântul „nimb” vine din cuvântul grecesc pentru arie de treierat. Pe acele arii mergeau boii în cerc, într-un cerc continuu pe pământ, făcând o cărare circulară, de forma pe care acum o asociem cu nimburile. Multe societăți antice, inclusiv egiptenii, indienii și romanii, foloseau un semn circular pentru a sugera forțele supranaturale la lucru, precum îngerii.

În artă, nimburile au apărut inițial ca discuri de aur schițate pe capul unei figuri. Nimbul zugrăvea o sferă de lumină radiind din capul persoanei, sugerând că subiectul se afla într-o stare mistică sau, uneori, doar că era foarte inteligent. Datorită formei și culorii sale, nimbul era, de asemenea, asociat cu soarele și învierea. În secolul al patrulea, nimbul a ajuns să fie folosit pe cale largă în arta creștină standard. Esențialmente, el era folosit pentru a marca o figură ca fiind în împărăția luminii. În modul cel mai obișnuit, Isus și Fecioara Maria sunt zugrăviți cu nimburi, alături de îngeri. De fapt, nimburile se găsesc în formele de artă din toată lumea. Uneori, în special în Răsărit, se folosesc coroane în loc de nimburi, dar înțelesul este același: sfințenie, inocență și putere spirituală.

Hristos și Sfântul Mina. Icoană coptică din Egipt, secolul 6, Muzeul Luvru

Fără a se găsi în Biblie, nimbul este atât păgân, cât și necreștin în origine. Cu multe secole înainte de Hristos, indigenii își împodobeau capul cu o coroană de pene, pentru a reprezenta relația lor cu zeul soare. Nimbul penelor pe cap simboliza cercul luminii, care înfățișa divinitatea strălucitoare a zeului pe cer. Drept rezultat, acei oameni au ajuns să creadă că adoptarea unui asemenea nimb sau a unei asemenea aureole îi transforma într-un fel de ființe divine.

Totuși, destul de interesant, înainte de perioada lui Hristos acest simbol fusese deja folosit nu numai de grecii eleniști în 300 î.Hr., ci și de budiști, chiar din primul secol d.Hr. În arta elenistică și romană, zeul soare, Helios, și împărații romani apăreau adesea cu o coroană de raze. Din cauza originii sale păgâne, forma nimbului a fost evitată în arta creștină timpurie, dar un simplu nimb circular a fost adoptat de împărații romani pentru portrele lor oficiale.

De la mijlocul secolului al patrulea, Hristos a fost zugrăvit cu acest atribut imperial, iar zugrăvirea simbolului Său, Mielul lui Dumnezeu, prezenta, de asemenea, nimbul. În secolul al cincilea, nimburile le erau atribuite uneori îngerilor, dar până în secolul al șaselea nimbul nu a devenit ceva obișnuit pentru Fecioara Maria și alți sfinți. O perioadă, în timpul secolului al cincilea, persoane eminente în viață erau înfățișate cu nimburi pătrate.

Apoi, în timpul Evului Mediu, nimbul a fost folosit regulat în reprezentările lui Hristos, ale îngerilor și sfinților. Adesea nimbul lui Hristos era împărțit în sferturi de liniile unei cruci sau gravat cu trei benzi, interpretate a semnifica poziția Sa în Trinitate. Nimburile rotunde erau folosite în mod tipic pentru a-i desemna pe sfinți, însemnând că acei oameni erau considerați înzestrați spiritual. O cruce în interiorul nimbului este folosită cel mai adesea pentru a-L reprezenta pe Isus. Nimburile triunghiulare sunt folosite pentru reprezentările Trinității. Nimburile pătrate sunt folosite pentru a înfățișa personaje în viață, neobișnuit de sfinte.

Precum am afirmat la început, nimbul a fost folosit cu mult înainte de era creștină. A fost o invenție a eleniștilor în 300 î.Hr. și nu se găsește nicăieri în Scripturi. De fapt, Biblia nu ne dă vreun exemplu că cineva a primit ca dar un nimb. Mai curând, nimbul provine din formele artei profane a tradițiilor seculare antice.

[What does the Bible say about halos? Copyright © Got Questions Ministries.]

de Marion H. Reynolds, Jr.

Ceea ce urmează este o listă parțială a practicilor păgâne, nescripturale, care au devenit parte a dogmei romano-catolice de-a lungul unei perioade de șaptesprezece secole. Unele date prezentate sunt aproximate. În multe cazuri, aceste erezii au fost dezbătute ani de zile înainte de a li se da statutul de credințe cerute:

1. Rugăciuni pentru morți… 300 d.Hr.
2. Facerea semnului crucii… 300 d.Hr.
3. Venerarea îngerilor și a sfinților morți… 375 d.Hr.
4. Folosirea imaginilor în închinare… 375 d.Hr.
5. Mesa ca celebrare zilnică… 394 d.Hr.
6. Începutul premăririi Mariei; termenul „Mama lui Dumnezeu” aplicat la Consiliul de la Efes… 431 d.Hr.
7. Ungerea extremă (ultimele rituri)… 526 d.Hr.
8. Doctrina purgatoriului – Gregorie… 593 d.Hr. I
9. Rugăciuni către Maria și sfinții morți… 600 d.Hr.
10. Închinarea la cruce, imagini și relicve… 786 d.Hr.
11. Canonizarea sfinților morți… 995 d.Hr.
12. Celibatul preoților… 1079 d.Hr.
13. Rozariul… 1090 d.Hr.
14. Indulgențele… 1190 d.Hr.
15. Transsubstanțierea – Inocențiu III… 1215 d.Hr.
16. Confesiunea păcatelor șoptită la ureche unui preot… 1215 d.Hr.
17. Adorarea azimei (ostiei)… 1220 d.Hr.
18. Paharul interzis oamenilor la împărtășanie… 1414 d.Hr.
19. Purgatoriul proclamat ca dogmă… 1439 d.Hr.
20. Doctrina celor Șapte Sacramente confirmată… 1439 d.Hr.
21. Tradiția declarată ca autoritate egală cu Biblia de către Conciliul de la Trent… 1545 d.Hr.
22. Cărțile apocrife adăugate Bibliei… 1546 d.Hr.
23. Imaculata concepție a Mariei… 1854 d.Hr.
24. Infailabilitatea papei în probleme de credință și moravuri, proclamată de Conciliul de la Vatican… 1870 d.Hr.
25. Adormirea Fecioarei Maria (înălțarea ei trupească la ceruri la puțin timp după moarte)… 1950 d.Hr.
26. Maria proclamată Mama Bisericii Romano-Catolice… 1965 d.Hr.

[Extras din Marion H. Reynolds, Jr., The Truth About Roman Catholicism. Copyright © Fundamental Evangelistic Association.]

de Tony Breeden

Tony Breeden

Pentru motive de neînțeles [OK, citeam unul din romanele lui Tim Chaffey din Cronicile adevărului], acum câteva zile m-am trezit gândindu-mă la călătoria în timp. Fie că v-ați dat seama sau nu, este cam complicat să abordezi călătoria în timp într-un roman creștin. De ce? Fiindcă fie că te ocupi de trecut sau de viitor, noi [ca scriitori] trebuie să ținem cont de suveranitatea lui Dumnezeu.

Când ne referim la viitor, trebuie să ne asigurăm că luăm în considerare profețiile biblice încă neîmplinite, chiar dacă povestea noastră nu se ocupă de evenimentele respective. De exemplu, nu putem scrie un roman în care viitorul Pământ este distrus, iar omenirea se mută în stele, fiindcă profețiile din Biblie ne spun că Israelul și Orientul Mijlociu vor juca roluri importante în zilele din urmă. Pentru a da un alt exemplu, dacă vei călători într-un viitor în care omenirea a colonizat alte planete, poate că vei vrea să te întrebi cum va arăta revenirea lui Hristos în spațiu și timp! Vreau să spun, cum ar arăta apariția lui Hristos pe cerul de la răsărit pe o altă planetă, pe Lună sau chiar pe o stație spațială orbitală?

Putem, de asemenea, să ne întrebăm cât de departe ne va permite Dumnezeu să călătorim în viitor. Este rezonabil să credem că perioada în care nu mai există întristare, lacrimi, nici moarte, ar fi dincolo de vremea omenirii păcătoase, pur și simplu fiindcă intruziunea unui călător în timp ar schimba acea stare de lucruri instantaneu!

Bineînțeles, avem mult mai mare camp de acțiune în călătoria în timp în viitor decât atunci când facem incursiuni în trecut; cu puțină creativitate, putem explica evenimentele din profețiile viitoare în povestea noastră, fiindcă acele evenimente de fapt nu s-au întâmplat încă, în timp ce istoria trecută este de neschimbat.

Fiind creaționist, înțeleg că unele tipuri de călătorie în timp în trecut sunt destul de mult dincolo de limitele preocupării romancierului creștin. Pentru începători, nu te poți întoarce în timp milioane de ani, fiindcă timpul însuși a început doar cu șase mii de ani în urmă [cu unul sau două secole în plus sau în minus]. Nu poți călători dincolo de timp. Timpul este drumul pe care călătorește un călător în timp. El este legat de limitările timpului. Deci cel mai departe ne-am putea întoarce la începutul timpului în sine.

M-am întrebat dacă am putea merge în trecut ca să vedem zilele creației. La prima vedere parte să fie o posibilitate ispititoare, dar apoi realizăm că Dumnezeu numește fiecare zi „bună” la sfârșitul ei și „foarte bună” la sfârșitul zilei a șaptea. Prezența unor călători în timp păcătoși, chiar dacă am fi noncorporali și nu am putea interacționa cu mediul din punct de vedere fizic, ar face imposibilă o asemenea declarație. De asemenea, trebuie să facem observația că omul păcătos a fost împiedicat să intre în Eden prin serafimi. Nu ar fi nefondat să sugerăm că aceasta îi împiedică și pe călătorii în timp să intre în Eden. Căderea omului ar acționa atunci ca o barieră spațiu-timp pentru călătorul în timp. Dacă am vrea să folosim călătoria în timp pentru a vedea zilele creației, am fi limitați la un anume gen de tehnologie care ne-ar permite să vedem în trecut fără să fim acolo.

Dar lumea post-edenică dinaintea potopului? Nimic revelat în Scriptură nu împiedică de fapt pe cineva să meargă în timp înapoi în vremea aceea, deci să vedem dacă asta poate afecta cursul istoriei. În mod firesc, ne preocupă trei chestiuni asociate: efectul de fluture, paradoxul și istoriile alternative. Efectul de fluture este ideea că adierea din aripa unui fluture din New York poate conduce la un tsunami în Tokyo. Când este aplicat timpului, el este adesea legat de idei evoluționiste. De exemplu, Ray Bradbury a scris o povestire intitulată „Un sunet de tunet”, în care un vânător de vânat mare, călător în timp, numit Eckels, calcă pe un fluture în „epoca dinozaurilor” fictională a unui evoluționist, ceea ce are ca rezultat schimbări într-o alegere, în comportamentul zilnic și chiar în felul în care sunt scrise cuvintele. De exemplu, să ne imaginăm că mașina timpului aterizează pe vreun biet om de genul lui Dorothy Gale a lui Frank Baum, iar aceasta conduce la faptul că al Doilea Război Mondial este câștigat de Germania lui Hitler, nu de aliați. Tocmai am creat o istorie alternativă, în sprijinul popularului serial TV Sliders. Din nefericire, acest gen de efect de fluture încalcă suveranitatea lui Dumnezeu. Biblia zugrăvește o imagine a lui Dumnezeu, ca orchestrând evenimentele importante ale istoriei pentru scopurile Sale. Dacă evenimentele importante din lume se schimbă ca rezultat al interacțiunii unui călător în timp cu trecutul, pe câte de distractivă sau instructivă ar putea fi o asemenea poveste, totuși am renunțat la o bază biblică în scrierea noastră. Conceptul istoriilor alternative sau al multiuniversurilor este un concept evoluționist, care sugerează că axa noastră a timpului este doar una dintr-un număr infinit de axe ale timpului, într-un număr infinit de universuri. Stephen Hawking a prezentat ipoteza multiuniversurilor ca pe un mod de a avea universul nostru bine creat, fără a trebui să recunoaștem o Primă Cauză supranaturală necauzată.

Precum am spus, multiuniversurile și istoriile alternative încalcă suveranitatea lui Dumnezeu, pentru că sugerează că lucrurile nu au trebuit să decurgă conform voii lui Dumnezeu. De fapt, ar trebui să facem observația că un călător în timp s-ar trezi că este împiedicat să schimbe trecutul imuabil. La cea mai rea extremă, s-ar putea ca măgarul sau câinele lui să îl avertizeze că drumul pe care îl alege sfârșește cu un înger care îl va omorî înainte să ajungă la destinație! Sugerez că nici nu va ajunge aproape de a schimba istoria în detalii minore. Dacă Dumnezeu va permite călătoria în timp, în suveranitatea Lui va lua în considerare acțiunile călătorului în timp, în curgerea istoriei așa cum o cunoaștem noi. Descoperirea călătoriei în timp ar putea fi o poveste în sine!

Acum ar trebui să spunem că interacțiunea cu lumea căzută dinainte de potop oricum nu ar avea mare efect asupra lumii moderne, fiindcă orice făptură vie în ale cărei nări era suflare de viață a murit de pe fața pământului când a venit potopul, cu excepția lui Noe și a familiei lui. Omenirea dinaintea potopului era alcătuită mai mult sau mai puțin din „morți umblători”, din punct de vedere practic SF Ar trebui să spun că scoaterea unui om căzut din lumea dinainte de potop ar trebui să fie imposibilă, din punctul de vedere al suveranității lui Dumnezeu. Dacă oamenii de atunci au ales să ignore avertizarea lui Dumnezeu și să găsească siguranță pe arcă, nu există un motiv pentru a presupune că ar fi preferat în schimb o mașină a timpului.

De asemenea, ar trebui să fim atenți să evităm paradoxul. De exemplu, imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar permite unui călător în timp să-l omoare pe Noe înainte ca primul lui copil să se nască. Aceasta ar crea un paradox, în care un călător în timp, descendent al lui Noe, cum suntem noi toți, ar împiedica construirea arcei, care a permis omenirii să continue și să dea naștere călătorului în timp. Precum am afirmat, eu nu cred că Dumnezeu, în suveranitatea Lui, ar permite să se întâmple un asemenea lucru. Dacă Dumnezeu va permite călătoria în timp și va lua în considerare acțiunile călătorului în timp în planul Lui suveran, putem, de asemenea, să presupunem că Dumnezeu nu îi va îngădui călătorului în timp să se întoarcă în trecut și să-și împiedice propria-i naștere sau inventarea mașinii timpului sau un anumit episod al călătoriei în timp etc. Cu alte cuvinte, ce s-a făcut, s-a făcut.

Scrierea unui roman despre călătoria în timp, păstrând în minte suveranitatea lui Dumnezeu, ar fi provocatoare, pentru a nu spune mai mult, în special dacă un călător în timp ar face mai mult de o incursiune într-o anumită perioadă de timp, dar răsplata merită efortul atenției sporite necesare.

Dacă aveți gânduri despre călătoria în timp în science fiction-ul creștin, mi-ar plăcea să le aud.

Tony

Autor al viitorului roman science fiction cu un super-erou, Johnny Came Home.

[Tony Breeden, Christian Science Fiction: The Limits of Time Travel. Copyright © Tony Breeden. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.johnlazarus.wordpress.com, unde nu mai este disponibil.]