de Bill Schnoebelen

Oamenii întreabă despre întâlnirea din 11.11.2011 din Sedona, Arizona. Din perspectivă ocultă, este o dată extrem de semnificativă, din mai multe motive, pe care le voi face imediat cunoscute. I-aş îndemna pe credincioşi să se roage şi să ceară protecţia Duhului în următoarele 36 de ore sau cam aşa ceva, pentru familiile noastre şi peste naţiunea noastră (ca şi cum NU am avea destule necazuri aici).

Mii de adepţi New Age şi de satanişti (şi probabil că şi vrăjitori) se adună ca „să-şi trimită energia” către acest eveniment. Grupurile se îndreaptă către diferite locuri din lume cu o putere semnificativă, în special Marea Piramidă a lui Keops. De fapt, guvernul Egiptului a trebuit să închidă Marea Piramidă mâine, doar fiindcă se temea că atât de mulţi ciudaţi vor coborî în uriaşul monument şi vor încerca să intre în el ca să-şi facă „farmecele”.

Mii de adepţi New Age şi de satanişti (şi probabil că şi vrăjitori) se adună ca „să-şi trimită energia” către acest eveniment. Grupurile se îndreaptă către diferite locuri din lume cu o putere semnificativă, în special Marea Piramidă a lui Keops. De fapt, guvernul Egiptului a trebuit să închidă Marea Piramidă mâine, doar fiindcă se temea că atât de mulţi ciudaţi vor coborî în uriaşul monument şi vor încerca să intre în el ca să-şi facă „farmecele”.

Fie că este vorba de presupuşii bătrâni mayaşi cu craniile lor de cristal, sau de preoţii satanici cu robele lor negru cu stacojiu, puterea lor nu este nimic pe lângă puterea sfinţilor care se roagă. Dar trebuie să fim informaţi.

Iată ce se întâmplă. În numerologia ocultă, numărul 11 este considerat foarte puternic şi sinistru. Acesta fiindcă se află între numărul 10 (numărul neamurilor în Biblie) şi numărul 12 (numărul celor 12 triburi, al celor 12 apostoli etc.). Astfel, este considerat un număr liminal, un număr care poate fi folosit pentru a deschide uşi.

Desigur, poţi despărţi numărul 11 (1+1) şi obţii 2. Doi este considerat a fi unul dintre cele trei numere cheie satanice, fiindcă violează Unitatea lui Iahve (Deuteronom 6:4). Cuvântul diavol în greacă este DIABOLOS, care literal înseamnă a divide în două sau a separa. Credincioşii sunt chemaţi să fie uniţi, dar diavolul aduce discordie. Elementul discordiei ar putea într-adevăr să devină un important factor aici.

Bineînţeles, mergând la data mai cuprinzătoare, realizează că astronomic suntem în semnul Scorpionului. Scorpionul este un semn al puterii întunecate, al poftei, al intrigii, şi în aspectele sale mai întunecate, al pustiirii. Desigur, astrologia este vorbărie goală, dar acei oameni cred în ea. 11-11-11 adunate fac 6, care este bineînţeles, numărul omului în Biblie (Apocalipsa 13). Existenţa acestei date în semnul Scorpionului ar fi considerată ceva puternic de către ocultişti.

În umila mea părere, nu se va întâmpla nimic monumental, deşi nu poţi să ştii niciodată cu astfel de lucruri. Singurul lucru care poate opri lucrările întunericului sunt luptătorii spirituali ai lui Iahve, ridicându-se pe parapetul zidului. Am surse în grupurile întunericului care îmi spun că „energia” din acea zi este mai intensă chiar decât cea din ziua de Halloween. Avem nevoie de rugăciune! Avem nevoie de cât mai mulţi din Trupul lui Mesia, ca să se roage pentru protecţie şi ca „lucrările neroditoare ale întunericului” să fie zguduite de crucea şi de puterea învierii şui Yah’shua.

În trecut, de multe ori au fost aceste „date”, şi fiindcă luptătorii în rugăciune au stat pe genunchi şi au strigat la cer, „evenimentele” au eşuat. Trebuie să facem ca aceasta să se întâmple din nou. Puterile răului se aliază în acea zi şi trebuie să turnăm apa Duhului Sfânt peste flăcările întunericului pe care încearcă ele să le aprindă.

Desigur, Iahve este pe tron şi va aranja această chestiune cum va alege. Dar este nevoie să realizăm: cu cât mai mulţi credincioşi se vor ruga mâine, cu atât mai mult îndurarea Lui va coborî peste acele suflete pierdute. Roagă-te ca acei oameni, oriunde s-ar întâlni, să fie confruntaţi cu realitatea vie a lui Isus înviat, să cadă la pământ şi să se închine Lui, în locul zeităţilor lor false.

Aminteşte-ţi, ei nu sunt duşmanul. Ei au nevoie de Isus şi au nevoie să fie salvaţi de toate aceste lucruri, aşa cum am fost eu cu douăzeci și șapte de ani în urmă! Aleluia! Roagă-te ca puterile adversarului să fie zdrobite mâine, iar pocăinţa şi trezirea să apară mâine. Naţiunea noastră are nevoie de aceasta, ca şi întreaga lume. Shalom!

[William J. Schnoebelen, RePost of this week’s Midrash. Copyright © 2011 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe profilul Facebook al lui William Schnoebelen.]

de Bill Schnoebelen

Fantomele au prezentat dintotdeauna interes pentru oamenii care caută ajutor spiritual şi mângâiere. De fapt, fiecare cultură are credinţa în supravieţuirea dincolo de mormânt şi multe chiar îi venerează pe strămoşii lor morţi. Aceasta este adevărat în special în Asia şi Africa, şi la unele triburi de nativi americani.

Fantomele şi fenomenele care le însoţesc se bucură de un interes sporit în mass-media, care a început cu filmul GHOST, cu ani în urmă. Filmul era o fantezie romantică despre un soţ ucis care îşi bântuie soţia, şi în cele din urmă încearcă să comunice cu un medium fals, pentru a-şi proteja soţia de ucigaşul lui. De atunci, avem un film extrem de popular, THE SIXTH SENSE [Al şaselea simţ] (câştigător al premiului Oscar), şi serialele de televiziune THE X-FILES [Dosarele X], MEDIUM [Mediumul] şi THE OTHERS [Ceilalţi], plus o mulţime de emisiuni de televiziune şi de ziare de scandal de duzină. Toate aceste diferite mijloace de comunicare în masă alimentează curiozitatea umană şi teama de fantome şi de supranatural.

O fantomă ar putea fi definită ca o anume manifestare (vizuală, auditivă sau psihochinetică – mişcând şi afectând obiectele fizice) a unei persoane moarte, în lumea celor vii.

Dacă ne referim la societatea modernă din cultura occidentală, fantomele au avut o istorie inconstantă. Credinţa în fantome a pălit în Occident, odată cu venirea Renaşterii şi Iluminismului, şi cu apariţia metodei ştiinţifice (1700-1800). Credinţa în fantome se reducea la „superstiţie” sau folclor.

Totuşi, aşa cum se întâmplă adesea, lucrurile se mişcă în cicluri. A existat o mare foame spirituală în SUA după stingerea uriaşelor treziri din secolul XVIII şi de la începutul secolului XIX. Satan este întotdeauna gata să vină ca să umple golul.

În anii 1820, două surori americane, numite Fox, au început ceea ce a ajuns să fie cunoscută ca „mişcarea spiritistă”. Pe scurt, acele tinere femei au auzit bătăi în pereţii casei şi au ajuns să creadă că era duhul unui spirit sau al unei fantome. (Vezi nota de final 1.) Au dezvoltat un cod prin care puteau să „comunice” cu entitatea. De la acele începuturi umile, a fost întemeiată o întreagă mişcare a spiritualismului (vezi nota de final 2) şi a „cercetării psihice”.

Apariţia lor a condus la înfiinţarea unei avalanşe de grupuri spirituale excentrice, unele dintre ele având legături strânse cu spiritualismul şi devenind mişcări mondiale. Printre cele mai proeminente ar fi Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (Biserica Mormonă), Societatea Teozofică, Asociaţia pentru Cercetare şi Iluminare, precum şi o mulţime de grupuri spiritiste şi New Age! Din anii 1970, lista a devenit aproape nesfârşită!

O scurtă trecere în revistă

Iniţial, spiritualismul a început cu ceea ce tehnic se numeşte un fenomen poltergeist. Fenomenele poltergeist (cuvântul german pentru „fantomă zgomotoasă”) sunt fantome care sunt auzite sau simţite, dar nu văzute. Ele pot face cum au făcut cu surorile Fox, să bată sau să ciocănească în pereţi. Fac lucruri şi mai bizare. Uneori ridică sau mută mobila, aruncă lucruri, cântă la pian, sau – destul de ciudat – deschid dispozitivele moderne.

Cu mulţi ani în urmă, scriitorul a observat o casă unde la ora când avea loc emisiunea clasică ALL IN THE FAMILY [Totul în familie], televizorul se deschidea singur la canalul respectiv. Nu puteai schimba canalul în acea jumătate de oră. Presupusa explicaţie a fost că fantoma era un soldat omorât în Vietnam, casa era a familiei sale, iar el „bântuia” televizorul fiindcă îi plăcea emisiunea.

Alte fenomene poltergeist nu sunt atât de drăguţe. Am avut de-a face cu un poltergeist care arunca prin bucătărie cu cuţite. Era ca şi cum te-ai fi aflat în mijlocul unei lupte cu cuţite. Unul dintre prietenii mei a fost aruncat pe uşă de un presupus poltergeist, destul de tare încât să scrântească un umăr.

Apoi avem fantomele care sunt văzute sau auzite, dar de obicei nu sunt simţite. Ele pot să apară ca mingii sau lumini pâlpâitoare, sau ca apariţii mai degrabă vagi ale unor oameni reali. În cazul din urmă, ele seamănă deseori cu vechile portrete de familiei şi sunt de obicei monocrome (în alb şi negru). Adesea par luminoase. Uneori aceste fantome pur şi simplu stau acolo, liniştite şi tăcute. Pot să apară oriunde (înăuntru sau afară – ziua sau noaptea), dar adesea sunt asociate cu lucruri unde oamenii (deseori morţii cărora le seamănă) au murit violent, dintr-odată sau prin sinucidere. Rar, apar într-un asemenea fel încât nu pot fi deosebite de o persoană în viaţă. Sunt „complet colorate” şi par să aibă masă şi substanţă. Nu poţi vedea prin ele.

În spiritualism se învaţă (şi s-a preluat de către unii cercetători ştiinţifici) că modul în care apar fantomele este prin materializarea „ectoplasmei”. Cuvântul derivă din grecescul ECTO, care înseamnă „afară din”. Astfel, este un anumit gen de substanţă de tipul plasmei (organică) din afara domeniilor biologiei.

Ectoplasma este de obicei un fel de material eteric, ca fumul, sau vâscos, pe care se presupune că fantoma îl coagulează într-o formă fizică sau într-un tipar fizic. Unii mediumi spiritişti din vremurile trecute au fost observaţi cu ectoplasmă prelingându-li-se din buric sau vagin (direct prin îmbrăcăminte), într-un cordon precum cel ombilical, care forma apoi capul sau întreg trupul apariţiei unei fantome. Astfel de mediumi erau rari şi se poate să fi fost escroci. Ectoplasma a devenit cunoscută pe plan naţional când a apărut filmul GHOSTBUSTERS [Vânătorii de fantome] în anii 1980. Filmul prezenta spirite care îi „acopereau” pe eroi cu presupusă ectoplasmă, care părea mai degrabă o combinaţie dezgustătoare între mucus şi substanţă petrolieră.

Spiritualismul a luat cu adevărat amploare în Statele Unite la izbucnirea Războiului Civil. Aceasta din cauza carnagiului îngrozitor în care multe familii au pierdut în luptă unul sau mai mulţi bărbaţi. Spiritualismul a oferit speranţa înşelătoare că mamele care jeleau îi puteau contacta pe fiii lor care muriseră singuri, pe câmpul de luptă, ca să-şi ia rămas bun. El s-a bucurat de o altă revenire după Primul Război Mondial (de fapt, perioada de după Primul Război Mondial a fost probabil apogeul absolut al spiritualismului). Astăzi el devine din nou popular, din cauza soldaţilor care sunt omorâţi peste ocean, şi a familiilor lor care caută alinare.

Fantome speciale?

Până aici, toate acele spirite erau oameni destul de obişnuiţi, de obicei rudele celor care căutau biserici spiritiste sau mediumi spiritişti. Spiritualismul a luat o direcţie diferită în 1875, odată cu înfiinţarea Societăţii Teozofice (cuvântul grecesc pentru „înţelepciune divină”) de către Doamna Blavatsky.

Societatea Teozofică este mama mişcării New Age moderne şi o examinare a ei depăşeşte scopul acestei broşuri. Societatea Teozofică a adăugat spiritualismului o nouă caracteristică. Blavatsky pretindea că avea contacte cu diverşi „Maeştri Tibetani” care erau morţi, dar MAI MULT decât morţi.

Acei maeştri nu erau doar morţi obişnuiţi, ca Unchiul Harry cel drag şi bătrân. Erau Maeştri Înălţaţi sau (ca să folosim termenul sanscrit) Boddhisatvas. Implicită în învăţătura Societăţii Teozofice era doctrina asiatică a reîncarnării; iar teozofia a fost descrisă ca hinduism anglicizat. Un Boddhisatva este cineva care a trecut prin atâtea vieţi încât în cele din urmă a ajuns la desăvârşire.

Ei, ca fiinţe ajunse la desăvârşire, se încarnează din nou ca să-i ajute pe oamenii aflaţi mai jos, să ajungă şi ei la desăvârşire. În învăţăturile Societăţii Teozofice, fiinţe ca Buddha, Krishna, sau „Isus”, sunt Maeştri care s-au întors pentru ultima oară, în diferite momente din istoria umană, ca să ne ghideze. Apoi, după ce vor fi trăit acea viaţă finală, devin Maeştri ÎNĂLŢAŢI.

Astfel, aceste fiinţe nu sunt doar fantome, ci „super-fantome” care au o mare înţelepciune şi cunoaştere. Ele sunt văzute astăzi foarte evident în moda transmiterii de mesaje, unde diverşi transmiţători (un termen modern pentru medium) îi aduc pe „Maeştri”, care oferă o învăţătură spirituală presupus uimitoare. Totuşi, din punct de vedere tehnic sunt tot fantome; chiar dacă, rareori, dacă se întâmplă vreodată, îi auzi manifestându-se fizic. De obicei, ei vorbesc prin mediumi umani. Nu avem timp să examinăm mai în amănunt această „specie” de fantome în articolul de faţă, dar spunem mai multe despre ele în alte publicaţii. (Vezi nota de final 3.)

Deci, avem fantome care pot fă văzute şi adesea auzite – fie prin mediumi, fie prin ele însele. Fantomele uneori vorbesc, dar cel mai adesea gem sau plâng. De obicei sunt înfăţişate ca fiinţe aflate într-un anumit fel de chin. Fenomenele poltergeist, pe de altă parte, sunt mai degrabă simţite decât văzute.

„Pe cine o să chemi?”

Cele mai multe fantome (fie obişnuite, fie poltergeist) sunt limitate la o anumită localitate sau locuinţă. Aceasta se numeşte bântuire. Deseori, aceasta poate fi deranjant pentru oamenii care locuiesc în apropiere. Scriitorul şi soţia sa au avut parte de „vânătoarea lor de fantome”, curăţând multe case de-a lungul anilor, în Numele şi puterea lui Isus Hristos.

Atât în spiritualismul convenţional, cât şi din perspectiva noastră biblică, cele mai multe bântuiri apar în locuri unde a avut loc o crimă sau o moarte oribilă. Deseori a fost vorba de o crimă sau de o sinucidere. Unele bântuiri supravieţuiesc chiar şi casei. Chiar dacă acea casă este dărâmată, apariţiile sau fenomenele poltergeist persistă. Spiritualiştii cred că fantomele sunt de obicei oameni morţi tulburaţi emoţional, care rămân în preajma locuinţei din cauză că fie nu realizează că sunt morţi (?), fie au o treabă neterminată pe care trebuie să o ducă la bun sfârşit. (Vezi nota de final 4.)

Iată o ilustraţie a unei bântuiri clasice, foarte neobişnuită. Cu mai mult de un deceniu înainte de a veni la Hristos, am întâlnit o bântuire în care un preot murise la o vârstă înaintată, în clădirea unui vechi colegiu unde era o capelă unde preotul celebra messa. La câteva zile după înmormântare, au fost auziţi paşi în jurul sanctuarului capelei. Odată, o formă fantomatică în negru (culoarea unui preot) a fost văzută lângă altar.

Se prepunea că acea capelă era un loc sfânt, şi prin urmare oamenii se întrebau cum de putea fi bântuită (o părere greşită obişnuită). Apoi unul dintre preoţii care locuiau acolo şi-a amintit ceva. Preotul mort fusese destul de bătrân, cu artrită şi nu prea îndemânatic. Cam cu o săptămână înainte de a muri, scăpase vasul (vezi nota de final 5) plin cu ostii sfinţite înainte de comuniune.

Amintiţi-vă că, îndeosebi înainte de anii 1970, catolicii (vezi nota finală 6), credeau cu sinceritate că fiecare astfel de ostie pentru comuniune era literalmente trupul şi sângele, sufletul şi divinitatea lui Isus. Preotul ar fi crezut aceasta. Acţionând conform unei presimţiri, preotul care investiga bântuirea le-a poruncit unor seminarişti să caute în sanctuar. Făcând aceasta, au găsit o ostie mică ce se rostogolise în afara vederii, sub altar. Ea a fost ridicată şi folosită.

Ca un preot să îngăduie ca o ostie să stea pe podea astfel, unde un şoarece sau un vierme ar fi putut-o mânca, ar fi fost un sacrilegiu grav; chiar dacă era un accident. Destul de interesant, odată ce ostia a fost folosită, bântuirea a luat sfârşit. Aceasta fiindcă „treaba neterminată” a preotului mort fusese îndeplinită.

Exemple mai îngrozitoare de bântuiri ar include case unde au avut loc crime, sinucideri, adulter sau abuzarea unui copil, care sunt bântuite. Când eram încă păgâni, am avut o casă în Milwaukee, care în mod repetat a încercat să ne omoare. Când ne-am mutat în ea, am auzit cu adevărat o voce spunând: „O să vă omor.” Deşi am trăit acolo câţiva ani, nu am aflat niciodată de ce. Dar următorul locatar al casei s-a mutat în ea perfect sănătos, şi în şase luni a murit de cancer, de o moarte oribilă. Aceasta ar fi o bântuire de tip poltergeist, şi nu am aflat niciodată de ce avea loc acolo. Din fericire, Iahve ne-a păstrat în viaţă.

Prima bântuire cu care ne-am confruntat era o casă importantă de pe falezele din Dubuque, Iowa. S-a dovedit că presupusul spectru al unei femei încerca să avertizeze familia care locuia acum acolo. Fusese asistentă şi încerca să protejeze copiii familiei de spectrul unui bărbat care (în timpul vieţii ei) a molestat copii, iar acum ameninţa copiii familiei respective.

Ce spune Biblia?

După ce v-am oferit o trecere în revistă a tipurilor de fantome care există, şi de ce apar ele de obicei, să vedem dacă putem primi lumină din adevărul Creatorului despre fantome. Mai întâi de toate, îngăduiţi-mi să spun că Biblia ne învaţă, în termeni care nu lasă loc îndoielii, că fiinţele umane sunt alcătuite din trup, suflet şi duh (1 Tesaloniceni 5:23); şi că ultimele două componente ale umanităţii noastre (suflet şi duh) supravieţuiesc morţii. Desigur, Trupul este componenta noastră fizică din carne. Nu este prea greu să ne dăm seama de aceasta.

Duhul (RUACH în ebraică) este de obicei identificat cu suflarea divină pe care Dumnezeu o dă fiecăruia când este creat (Ioan 1:4). Este ceea ce este etern în noi, oamenii mântuiţi, este templul unde locuieşte Duhul Sfânt.

Sufletul (numit NEFESH în ebraică) se crede în mod obişnuit că este principiul vieţii, ceea ce ne menţine în viaţă. Este noi, cine suntem noi. De aceea sufletul nostru are nevoie să fie mântuit. Într-un sens, am putea spune că fiecare persoană este un suflet care este însufleţit de duhul său – ambele locuind în trup.

De fapt, sufletul ar fi ceea s-ar crede că se vede în apariţiile fantomatice. Conform Bibliei, sufletul pare într-adevăr să ne semene din punct de vedere fizic. El are ochi (Luca 16:23), limbă (Luca 16:24) şi poate chiar să fie îmbrăcat într-o mantie albă (Apocalipsa 6:12). Unii învăţători ai Bibliei cred că de aici a început ideea fantomei clasice (o fantomă fără substanţă, îmbrăcată într-un cearceaf alb).

Luca 16 şi alte părţi fac destul de clar că sufletul nostru (fantoma noastră) va locui în cer sau în iad (în funcţie de alegerea noastră de a-L primi pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul nostru). Cu toate acestea, de aici Biblia se deosebeşte de convingerea convenţională cu privire la fantome.

Regele şi mediumul

Oamenii care caută justificare biblică pentru fantome care bântuie case, cimitire etc. vor găsi puţine dovezi de valoare care să sprijine această idee. Într-adevăr, există doar O asemenea situaţie în întreaga Biblie, şi este puţin cam îndoielnică. De fapt, nu este o bântuire, ci un fel de şedinţă în care se încearcă primirea unui mesaj de la un mort, şi apare în 1 Samuel 28. Este numită în mod obişnuit pasajul „vrăjitoarea din Endor”, cu toate că femeia nu este niciodată identificată precis ca vrăjitoare. Ea este un mediumul şi ni se spune că „are un spirit familiar” (Versiunea King James, v. 7). Ne vom ocupa de ceea ce este un spirit familiar imediat, dar mai întâi să ne uităm la pasajul respectiv. El îl implică pe regele lui Israel, Saul, spre sfârşitul domniei, când era adâncit în păcat şi apostazie. Nu putea să-L audă pe Cel Atotputernic şi vroia sfat. Ca mulţi alţii, nu a putut să aştepte ca Iahve să-i răspundă…

„Atunci Saul a zis slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.”

Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.”

Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”

Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare şi a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!”

Împăratul i-a zis: „Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.”

El i-a zis: „Cum e la chip?” Şi ea a răspuns: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

Samuel a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?” Saul a răspuns: „Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.”

Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?” – 1 Samuel 28:7-8,11-16

Este mai mult de atât, dar spaţiul nu permite să fie reprodus întreg textul. Ceea ce vedem aici este o şedinţă clasică pentru a primi un mesaj de la un mort. Clientul vine la medium, căutând să întâlnească pe cineva drag care este mort (profetul Samuel, fostul mentor al lui Saul). Singura diferenţă aici este că anterior (conform Cuvântului lui Dumnezeu), Saul poruncise ca toţi mediumii din Israel să fie alungaţi sau omorâţi. Deci, fireşte că femeia a fost uimită să afle că noul ei client era chiar persecutorul temut al profesiei sale, regele lui Israel.

Foarte probabil, nu ştia cum arăta Samuel. Dar face ceea ce mulţi mediumi fac, şi oferă o informaţie vagă, care este posibil să fie corectă, şi apoi aşteaptă mai multe informaţii din acel reper: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Ca ghicitoarea clasică, spunând: „Vei întâlni un străin înalt, cu părul negru.” Cei mai mulţi bărbaţi din zilele acelea purtau mantii, deci aceasta nu era ceva care să-ţi ceară multă gândire.

Primind ceva familiar?

Orice s-a întâmplat acolo, în niciun caz nu este clar; este evident că apariţia entităţii îl sperie de moarte pe medium. Ca personajul mediumului fals din GHOST, Woopi Goldberg, nici ea nu era obişnuită ca spiritele REALE să se materializeze. Poate era o escroacă. Din punct de vedere istoric, mulţi mediumi din lumea antică erau de fapt doar ventriloci abili, şi făceau să apară voci din statui sau din alte locuri ciudate. Aceasta nu înseamnă că eu spun că nu existau (şi că nu există) mediumi adevăraţi care cheamă spirite familiare; dar mulţi dintre ei sunt nişte escroci care sunt doar artişti talentaţi.

Unii învăţaţi ai Bibliei cred că aceea nu era fantoma lui Samuel, ci un spirit familiar. Un spirit familiar este de fapt un demon sau un spirit rău care imită pe cineva familiar ţie (de aici numele) într-o şedinţă cu un medium. De aceea, nu este deloc o fantomă, ci un demon. Un demon este un spirit rău care slujeşte diavolului şi caută să înşele şi să distrugă.

Aminteşte-ţi că un spirit familiar (fiind demon şi nemuritor) ar avea acces la tot felul de informaţii despre morţi şi despre TINE. Spiritul ar putea spune mediumului lucruri care te-ar uimi, fiindcă „numai tu şi cel mort” ştiţi acele lucruri. Astfel, eşti făcut să crezi şi ALTE lucruri pe care le spune spiritul. La urma urmelor, scumpa ta bătrână „mămică” nu te-ar minţi, nu-i aşa?

Totuşi, problema cu teoria spiritului familiar în acest caz este că Biblia spune de fapt că era Samuel (v. 15). Ceea ce înseamnă, în opinia mea, că era într-adevăr profetul decedat. Saul vorbeşte cu adevărat cu o persoană moartă. Cu toate acestea, observă contextul. Saul este cufundat în păcat. Este clar că umbra lui Samuel este destul de supărată pe Saul pentru că o deranjează. Aceasta face să pară că o asemenea apariţie nu era foarte obişnuită, dacă se întâmpla vreodată. Dacă Iahve ar permite continuu acest fel de comunicare între cei vii şi cei morţi, neîndoielnic, Samuel nu ar fi fost atât de iritat.

A doua remarcă aici este că Samuel nu oferă cuvinte de mângâiere în felul în care o face „fantoma” tipică, în şedinţa modernă cu un medium. Cele mai multe astfel de şedinţe sunt pline de tot felul de replici spirituale insipide, despre cât de minunată este viaţa după moarte şi nu, nu există iad etc. Mediumul transmite de obicei că cel mort iubea pe toată lumea şi că vrea ca ei să fie liniştiţi cu privire la soarta lor. Nu aceasta este ceea ce se întâmplă în Biblie.

Esenţialmente, Samuel îl bleastemă pe Saul şi îi spune că el şi fiii lui vor fi morţi foarte curând din cauza păcatului său continuu (al lui Saul)– culminând cu necromanţia. (Vezi nota de final 7.) Este evident din context că acea şedinţă a fost ultimul şi cel mai mare dintre gravele păcate ale lui Saul. Se prea poate ca Duhul Sfânt să fi permis ca vălul dintre cei vii şi cei morţi să fie ridicat, doar ca Saul să ştie că este condamnat.

Niciodată nu este o hermeneutică (interpretare) sănătoasă a Bibliei să-ţi bazezi teologia pe un singur exemplu. Este ceea ce avem aici. Se pare că dacă vrei să comunici cu o fantomă, poţi fi blestemat să mori pentru aceasta.

În alte părţi din Biblie, comunicarea cu morţii este interzisă. Aceasta este magie şi vrăjitorie (1 Samuel 15:23, 2 Cronici 33:6, Isaia 8:19, Isaia 47:9, Apocalipsa 21:8, Apocalipsa 22:15, Galateni5:19-21). Chiar Isus, în Luca 16, în povestea bogatului şi a lui Lazăr, pare să înveţe contrar ideii că venirea celor morţi pentru a-i avertiza pe cei vii este permisă. Cu siguranţă, dacă ar avea loc o asemenea pălăvrăgeală şi comunicare între tărâmul celor morţi şi sfera pământului, povestea din Luca 16 ar fi fost locul perfect pentru ca Domnul Isus să o menţioneze. Dar El nu a spus nimic despre aceasta. Şi niciun scriitor al Noul Testament nu arată că există comunicare între cei vii şi cei morţi.

Excepţia lui Saul şi a mediumului este excepţia care dovedeşte regula.

O explicaţie biblică

Deci ce sunt fantomele care par să apară, fie în bântuiri, fie în şedinţe cu mediumi? Cel mai probabil, sunt spirite familiare sau demoni. Ei vin părând să fie cei dragi care au murit, sau pretind să fie oameni morţi necunoscuţi, care au legătură cu casa. Dar de ce?

Pentru a-i înşela pe oamenii care nu-şi cunosc Biblia.

În şedinţele cu mediumi sau oriunde altundeva, când spiritele comunică, ele prezintă o imagine nebiblică a vieţii după moarte. Nu vorbesc niciodată despre iad, judecată sau pocăinţă. Rareori Îl menţionează pe Isus, dacă o fac vreodată. Îi înşeală pe oamenii pierduţi ca să creadă că viaţa după moarte este un loc frumos, ecumenic, unde totul este minunat şi nu există consecinţe ale păcatului. Astfel de spirite înşeală milioane de oameni cu un fals sentiment de siguranţă despre destinul lor etern şi când mor nepocăiţi, se duc direct în iad.

Totuşi, mai este un element aici care trebuie să fie înţeles; şi anume fenomenul poltergeist sau un alt spirit, care pare să stea în jurul locurilor unde a fost făcut un păcat mare. Este o situaţie diferită, care poate fi explicată biblic.

Biblia este clară cu privire la faptul că există anumite păcate serioase care pot să pângărească o casă şi chiar pământul însuşi. Crima (vărsarea de sânge nevinovat) ar fi cel mai evident (vezi Deuteronom 21:4-9). Alţii ar include blasfemia (luarea Numelui Domnului în deşert sau batjocorirea lui Dumnezeu), adulterul, vrăjitoria şi homosexualitatea. Toate acestea erau crime capitale în naţiunea lui Israel, sub Tora. Ceea ce arată cât de serios priveşte Dumnezeu aceste păcate.

De aceea, când ai o casă sau un teren unde au fost comise asemenea păcate (de exemplu o crimă sau abuzarea unui copil), aceasta deschide uşa casei pentru ca duhurile rele să vină şi să o bântuiască. Este cu atât mai adevărat dacă păcatul a fost făcut în mod repetat. Aminteşte-ţi, ar putea fi păcate făcute chiar pe teren, înainte măcar ca acea casă să fi fost construită. De aceea bântuirile sunt aproape întotdeauna concentrate într-o locaţie, de obicei una cu o istorie păcătoasă.

Orice „bântuire” pe care am văzut-o personal, implica un loc sau o persoană unde fusese făcut o anumită violenţă sau un anumit rău. Ceea ce a atras spirite demonice, la fel cum un bec electric atrage insectele în curtea ta noaptea. Dacă tu chemi un „vânător de fantome” care este medium spiritist (cum eram noi odată) şi el face spiritele să plece, atunci aceasta te impresionează ca să crezi doctrina falsă pe care mediumul va încerca să ţi-o vândă. Desigur, demonii vor pleca atunci când le va porunci un medium, fiindcă Satan (stăpânul lor) vrea ca TU să crezi în spiritualism, nu în punctul de vedere al Bibliei despre mântuire. Este o înşelătorie plină de putere, pentru a atrage multe mii de oameni într-o minciună.

O comuniune a sfinţilor?

O ultimă întrebare. Se întorc vreodată duhurile oamenilor ca să le apară celor vii? Biblia lasă această posibilitate deschisă, cu povestea lui Saul şi a mediumului, deşi evident este ceva destul de rar. Există multe poveşti, chiar printre creştinii serioşi, despre cum au văzut apariţia cuiva drag la doar câteva secunde sau minute după ce a părăsit această viaţă (poate chiar în alt oraş). Se întâmplă spontan şi nu este ceva căutat de creştin.

Unele dintre asemenea povestiri pot fi reale. Imaginea celui drag zăboveşte un moment şi apoi păleşte. Vechile crezuri ale creştinismului menţionează o „comuniune a sfinţilor”. (Vezi nota de final 8.) Aminteşte-ţi că toţi creştinii, fie vii, fie morţi, fac parte dintr-un Trup. Yah’shua i-a învăţat pe saduchei:

„Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.” – Matei 22:31-32

Cei care au murit în Hristos nu sunt morţi, ci vii în El. Ei sunt biserica triumfătoare în glorie. Noi suntem încă biserica militantă aici, jos pe pământ, luptând. Dar suntem tot un singur trup. Aceasta face puţin mai probabil ca asemenea apariţii scurte, neaşteptate ale părinţilor creştini care au murit etc. să poată avea loc în anumite ocazii. Ele nu sunt păcătoase, iar dacă susţin vreo doctrină, este cea că Isus este Domn!

O femeie pe care am consiliat-o noi ne-a spus că mama ei (o creştină devotată) murise pe neaşteptate, iar ea nu ştia încă de moartea ei. Deodată, a văzut-o pe mama ei în oglindă, stând în spatele ei. Mama ei i-a zâmbit doar şi i-a spus: „Nu te îngrijora, scumpo. Sunt cu Isus şi este minunat.” Apoi a dispărut. Fiica ei aproape că a căzut – tremurând din cauza şocului şi cu pielea găinii. La doar zece minute mai târziu, a primit un telefon spunându-i-se că mama ei murise brusc, din cauza unui atac de inimă.

Dar există o diferenţă enormă între a fi surprins astfel, văzându-ţi mama moartă pentru o secundă, fără să te aştepţi, şi a te duce în mod deliberat la o şedinţă sau la un medium, căutând asemenea lucruri.

Ceea ce este important cu privire la asemenea evenimente ciudate este doctrina pe care o promovează ele. Dacă ceea ce învaţă sau exprimă indirect nu corespunde Bibliei, scapă de acel lucru – chiar dacă parte să fie sfânta ta mamă. Aminteşte-ţi, faptul că o persoană moartă a fost credincioasă, nu îl împiedică pe diavol să trimită un spirit familiar să se dea drept acea persoană. Să încheiem cu importantul sfat al lui Isaia 8:19-20:

„Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? „La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”

Note finale

1) Aceşti termeni sunt, din raţiuni practice, sinonimi. Cuvântul „fantomă” este folosit în mod obişnuit, şi este derivat [în limba engleză] din cuvântul german pentru „spirit”, GIEST. „Spirit” vine din latinescul „spiritum”. Cel mai apropiat termen în Biblie ar fi RUACH în ebraică şi PENUMA în greacă. În toate cazurile, termenii Bibliei se referă la scânteia divină esenţială a vieţii, care este creată de Dumnezeu şi care continuă să existe după moarte.

2) Spiritualiştii numesc credinţa lor spiritualism. Creştinii tradiţionali, de mai mult de un secol preferă să îi spună „spiritism”. De dragul clarităţii, în această broşură vom folosi numele obişnuit, spiritualism.

3) Vezi SOMEWHERE UNDER THE RAINBOW, de autor, de la With One Accord Publications.

4) Acest concept este demonstrat din plin atât în Filmul GHOST, unde soţul mort zăboveşte prin preajmă ca să-şi protejeze soţia, cât şi de THE SIXTH SENSE, unde un copil vede fantome care sunt confuze şi rătăcesc în locurile unde s-au aflat înainte de moarte.

5) Vasul este de obicei un potir larg, acoperit cu aur, folosit pentru ţinerea zecilor de ostii mici, sfinţite pentru comuniune. Este păstrat închis într-un tabernacol, cu excepţia momentului comuniunii.

6) Deşi este încă învăţată oficial, această doctrină nu a mai fost luată la fel de în serios în ultimii douăzeci de ani. Astăzi, orice catolic din Statele Unite poate primi comuniunea în mână; şi reverenţa aproape superstiţioasă pe care o arătau catolicii pentru ostie s-a diminuat mult.

7) Necromanţia este termenul tehnic în ocultism, pentru încercarea de a obţine informaţii de la morţi.

8) Crezul apostolilor este cel mai bun exemplu pentru acesta.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #19 On Ghosts. Copyright © 2011 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Întrebări de la cititori şi răspunsuri [1]

20 decembrie 2000

Î: Am citit că „Jenny Craig” şi o mulţime de centre de slăbit sunt de fapt „paravane” pentru ca Illuminati să ajungă la femei, ca să le poată programa… Întrebaţi-o pe Svali dacă este adevărat (din câte ştie ea), şi ce alte afaceri sau organizaţii „non-profit” sunt implicate, dacă sunt?

R: Răspunsul meu are două părţi. Mai întâi, bineînţeles că Illuminati NU fac multe recrutări în afara grupului (alte grupuri oculte poate că fac). Pur şi simplu nu prea multă încredere în cei din afară. În rarele ocazii în care o fac, întotdeauna primesc un copil mic. Mare parte din programare nu poate fi făcută după o anumită vârstă (opt ani), altfel ar induce traume severe sau chiar psihoze într-o persoană incapabilă să disocieze adecvat. Poţi crea unele stări funcţionale, dar nimic apropiat de grupările şi abilităţile pe care le vor trainerii.

Acum, partea a doua. Multe femei care sunt foarte supraponderale au fost abuzate sexual, şi multe sunt deja disociative. Ele pot să aibă şi alte traume. Astfel, dacă o persoană ar fi interesată să caute persoane cu tulburare disociativă, ar avea sens să meargă în locuri precum acesta. Nu am fost implicată în activităţi de recrutare, nu am văzut niciodată cum se fac.

Unii copii sunt aduşi din afară prin:

* reţele de pornografie cu copii;

* aceşti copii deja disociază, deci au „păşit” în cult;

* unii părinţi îşi „vând” copiii să fie folosiţi şi antrenaţi de cult;

* unii psihologi pentru copii sunt instruiţi să caute copii foarte mici.

Dar în realitate, toţi cei pe care îi ştiam erau de generaţii în cult, de ambele laturi ale familiei. Aş vrea să vă pot ajuta, dar aşa operau Illuminati în San Diego şi Washington, D.C. Este posibil ca unele ramuri din alte state să facă mai multe recrutări decât cele de care am avut eu cunoştinţă. De exemplu, am auzit poveşti ale unor copii supravieţuitori care recrutau copii, deşi aceasta nu se făcea în grupurile de care aparţineam eu.

R: Addenda: Vreau doar să adaug că Illuminati sunt doar unul din mai multe grupuri oculte care operează pe continentul nord-american. Există multe altele, şi este posibil ca ele să facă mai multe recrutări şi mai multe lucruri decât am menţionat eu. Illuminiştii tind să aibă o abordare mai ştiinţifică şi mai militară în programarea pe care o fac, pe când alte grupuri operează diferit. Unele grupuri, precum Cavalerii Templieri, NU cred în închinarea la demoni, deşi sunt luciferieni şi practică misterele. Fiecare grup are agenda lui. Eu pot să vorbesc doar în ceea ce îi priveşte pe Illuminati din zonele din Statele Unite şi Europa unde am locuit eu.

Î: Având serviciu în numeroase oraşe mari şi în campusuri, nu am auzit niciodată despre abuzul ritualic practicat de conducătorii comunităţilor noastre. Experienţele lui Svali par să fie reale, totuşi nu pot să accept ideea că Illuminati au un rol dominant în abuzarea ritualică a copiilor, a adulţilor, şi abilitatea de a-i brutaliza pe alţii şi de a scăpa fără să trezească suspiciuni printre cunoscători.

Trage ea de fapt concluzia că există o CONDUCERE în domeniile profesionale şi că noi, ca public, nu am înţeles extinderea acesteia? Poate că experienţele ei ar trebui făcute cunoscute celor din comunitatea celor abuzaţi ritualic. Există cu adevărat o ameninţare de care ar trebui să ne îngrijorăm?

R: Răspunzând la aceasta, trebuie să fac câteva precizări.

Illuminati şi adepţii lor reprezintă o minoritate în populaţia lumii noastre. În districtul San Diego, unde populaţia este de peste două milioane, acum cinci ani existau douăzeci și patru de grupuri surori, fiecare având cam între șaizeci şi șaptezeci și cinci de membri. În consiliul de conducere a districtului erau treisprezece membri. Illuminati reprezintă poate între 1 % şi 2% din populaţia Statelor Unite. Ceea ce înseamnă că 99% dintre oamenii pe care îi cunoşti şi cu care lucrezi NU sunt Illuminati. Sunt oameni buni, care muncesc din greu (cel puţin cei mai mulţi sunt), care vor un cec cu salariul şi o viaţă de familie bună. CEI MAI MULŢI lideri din comunităţile noastre şi din sistemele financiare nu au auzit niciodată de Illuminati, fiindcă sunt o minoritate.

Deci, de ce să ne îngrijorăm din cauza lor? Fiindcă un grup mic de oameni răi pot să facă un mare rău. Voi folosi o analogie.

CEI MAI MULŢI oameni din societatea noastră nu sunt implicaţi în pornografia cu copii, o consideră o crimă împotriva copiilor şi ar lupta împotriva ei dacă li s-ar da şansa. Totuşi, mica minoritate a celor implicaţi în ea fac un rău incalculabil copiilor implicaţi. Efectele crimei sunt mai mari decât numărul celor implicaţi.

De ce nu este oprită pornografia cu copii? Avem dovada, oamenii legii ştiu că există, totuşi este o industrie de mai multe miliarde de dolari. CUM se „ascund” acei oameni de justiţie, ca să nu fie prinşi? De ce nu-i opreşte poliţia? Fiindcă nu sunt proşti. Lucrează pe ascuns. Îşi schimbă frecvent locaţiile şi îi omoară pe cei care vorbesc cu oamenii legii. Mita şi alte mijloace sunt folosite ca să le acopere urmele, şi angajează avocaţi excelenţi.

Bine, acum să ne uităm la illuminişti. Cei 1% din naţiunea noastră care sunt implicaţi, sunt extrem de inteligenţi. Din fragedă copilărie, au jurat, sub pedeapsa morţii, să nu dezvăluie celor din afară faţă de cine sunt cu adevărat loiali.

Ştii cât de mulţi lideri de afaceri din comunitatea ta sunt masoni? Şi ei nu jură sub pedeapsa morţii. Cu cât mai puţin şi-ar face cunoscute înclinaţiile un illuminist, dacă ar fi detectat. Am scris un articol pe Suite 101 despre „De ce nu este prins cultul”, cu mai multe informaţii pe această temă.

AM ÎMPĂRTĂŞIT aceste informaţii comunităţii supravieţuitorilor. M-am dus la poliţie, la terapeuţii care lucrează cu supravieţuitorii. Public pe Suite 101 ca să ajut la educarea publicului şi a supravieţuitorilor cu privire la acest abuz. Principalul pericol în ceea ce îi priveşte pe Illuminati este că cei între 1 şi 2% implicaţi în grup sunt inteligenţi, iar mulţi dispun de resurse financiare importante.

Întrebări şi răspunsuri: Svali răspunde la întrebările cititorilor

23 martie 2001

Î: Pot arborii genealogici ai Illuminati să fie urmăriţi în trecut, în oraşe specifice din Europa?

R: Da, şi aceasta depinde de ramură. Există ramura germană, ramura franceză, ramura Regatului Unit şi ramura rusă. Fiecare are rădăcini în regiuni diferite din Europa. Oraşele din centrul Germaniei şi din Austria au fost începutul pentru ramura germană. Ei îşi trag rădăcinile de la Cavalerii Templieri care au unit naţiunile europene în timpul cruciadelor.

Î: Îl consideră pe Dumnezeul creştin real, dar mincinos?

R: Illuminati cred în îndumnezeirea oamenilor prin cunoaştere. Ei ştiu că există fiinţe supranaturale care îi ajută în acest proces, dar nu împart neapărat lucrurile în „bune şi rele”, ci mai degrabă în „luminate” sau „neluminate”. Ei cred că Dumnezeul creştin este real, dar că aderenţii la creştinism nu au ajuns încă la iluminare, nu cunosc „întreaga imagine” aşa cum o cunosc ei. Îi văd pe creştini ca pe nişte oi care urmează o poveste frumoasă, creată ca să-i ajute să se simtă mai bine, din cauză că sunt „prea slabi” ca să vrea să cunoască „întregul adevăr”. (Este ceea ce ar spune un illuminist descriind diferenţa.) Ei tind să fie cinici faţă de Dumnezeul creştin, să Îl vadă ca pe un placebo pentru cei slabi.

Î: Îl consideră pe dumnezeul lor un mincinos, chiar dacă „util”? Dacă da, cum se încred în dumnezeul lor?

R: Nu-i consideră pe zeii lor (au mai mulţi) mincinoşi. Aceşti „zei” le-au dat putere, bogăţie, statut şi tot ce au cerut. Da, cu un preţ, un preţ îngrozitor, dar ei cred că nimic nu vine ieftin, şi cu cât este mai mare preţul pe care l-au plătit, cu atât mai mult preţuiesc darul. Este greu de explicat acest gen de gândire cuiva din afara grupului, fiindcă societatea în general vrea să îi vadă ca satanişti răi şi ca opuşi creştinismului. Ei înşişi nu ar spune-o chiar aşa. O, vor batjocori şi vor degrada creştinismul, dar numai fiindcă vor ca discipolii săi să vadă că ei sunt „cei înşelaţi”. Dumnezeul acestei lumi le-a orbit cu adevărat ochii. Au „încredere” în zeii lor? La fel de mult cum au încredere în orice altceva. Amintiţi-vă, adevărul nu este un concept în grup, unde „trădarea este cel mai mare bine” este o maximă învăţată din copilărie. Dacă i-aţi întreba: „Aveţi „încredere” în zeitatea voastră?”, v-ar privi uimiţi şi ar spune: „Numai un nesăbuit are încredere în ceea ce nu cunoaşte”, sau o altă maximă.

Î: Îl consideră pe Dumnezeul creştin ca fiind un Dumnezeu al dragostei naive?

R: Da, da, foarte naive, şi punându-i pe adepţii Lui pe calea căderii. Aceasta este amploarea aroganţei lor.

Î: Dacă folosesc tortura şi teroarea asupra celor pe care îi iubesc care sunt de rang mai mic, cum fac deosebirea între dragoste şi ură?

R: Nu fac. Le spun copiilor lor când îi torturează: „Fac aceasta fiindcă te iubesc.” Pentru ei, cea mai mare dragoste este să îl facă pe un copil puternic şi potrivit pentru a conduce sau a ajunge mai sus în grup, prin orice mijloace este nevoie.

Dacă un lider vede un copil şi vrea să facă din el un prostituat sau o prostituată, părinţii iubitori îl vor da, fericiţi că copilul lor va avea un statut superior. Din nou, ei văd trădarea ca cel mai mare bine. Vor face înscenare după înscenare ca să-l înveţe pe copilul lor să nu se încreadă niciodată în mod deschis în alţii.

Îmi amintesc sute de înscenări şi trădări agonizante, şi cum auzeam, când eram trădată şi rănită: „Aşa este inima omului.” Cei care îmi făceau aceasta credeau că mă învaţă ceva de valoare, care mă va ajuta. Şi din cauza naturii vicioase şi politice a grupului, într-un sens aveau dreptate; cei naivi sunt călcaţi în picioare şi răniţi. Am cunoscut părinţi care au încercat să-şi scutească copiii de aceasta din dragoste, dar adesea erau nesocotiţi de alţi membri de familie, care îi priveau pe acei părinţi ca „slabi” şi „nepotriviţi” pentru a-şi învăţa copilul.

Î: Poţi enumera convingerile lor religioase în detaliu? De exemplu reîncarnarea? Cerul şi iadul? Păcatul? Iertarea? Elfii?

R: Care parte? Spiritualitatea are multe ramuri, incluzând:

* druidismul celtic;

* rozicrucianismul;

* religia babiloniană a misterelor;

* misterele egiptene

* călătoria între planuri ale existenţei.

Un copil va trebui să înveţe fiecare dintre aceste discipline, şi altele, ca parte a antrenamentului. Ei au de asemenea theta, sau antrenamentul psihic.

Illuminati au luat ce este mai bun (sau mai rău) în fiecare dintre aceste religii şi le-au încorporat. De asemenea, NU există doar O religie pe care o urmează fiecare grup. În Washington DC, principalii mei antrenori erau druizi celţi şi aderenţi ai religiei babiloniene a misterelor. În San Diego, se pune accentul pe religia egipteană a misterelor, în parte din cauză controlării grupului de către Colonelul Aquino, care este foarte implicat în Templul lui Set.

Iată o scurtă trecere în revistă, în care am făcut tot ce am putut ca să cuprind convingerile lor. Ei cred că reîncarnarea este posibilă, din cauza călătoriilor în timp pe care le fac, dar nu pun accentul pe ea în învăţăturile lor. Ei cred într-o sferă finală de lumină albă, care pentru ei este iluminarea totală şi conceptul lor despre cer. Ei cred că sunt imuni faţă de iad, care este pentru cei neluminaţi. Conceptul lor despre iad este diferit de al Bibliei; ei cred că înseamnă să fii mai jos şi nu ajungi niciodată mai sus după moarte (ei cred că există şi acolo nivele, determinate de felul în care cineva progresează aici pe pământ).

Pentru ei, păcatul este să fii slab sau prost, şi să nu-ţi foloseşti inteligenţa sau abilităţile care ţi s-au dat, sau să nu reuşeşti să progresezi. Nu am auzit niciodată vreo discuţie despre iertare. Dacă eşuezi, eşti pedepsit sau omorât. Pur şi simplu. Există o anumită credinţă în elfi, în spirite şi în alte fiinţe mici în ramura druidică, care de asemenea vede viaţa în fiecare din creaţiile naturii.

Î: Unii cercetători susţin că diferite lucruri la care oamenii sunt în mod obişnuit expuşi în societate fac parte din mijlocul de a-ţi slăbi duşmanii. Prin urmare, mă întreb dacă Illuminati le îngăduie membrilor care îi conduc să fie expuşi la acestea, de exemplu la:

a. clorină şi fluoridă în apă şi mâncare

b. vaccinuri

c. medicamente

e. mâncare nesănătoasă de tip fast-food

f. suplimente alimentare

g. biocipuri

h. amestecuri cu mercur

i. HAARP

j. chimicalele Chemtrail.

R: În general, adevăraţii conducători sunt protejaţi de mare parte din cele de mai sus. Li se PORUNCEŞTE să nu bea, să nu se drogheze şi să nu facă nimic dăunător pentru ei înşişi. Nu merg atât de departe încât să le interzică mâncarea fast-food sau la cuptorul cu microunde, din moment ce nu se îngrijorează din cauza ei, dar la întâlniri, în timpul exerciţiilor se dă mâncare sănătoasă precum granola sau amestecuri de proteine, iar ei cunosc importanţa unei nutriţii sănătoase.

NU îi vor expune pe liderii lor cei mai importanţi la experimente extensive de folosire a controlului mental sau la implanturi etc., din cauza riscului pe care îl implică ele. Acei copii şi adulţi SUNT disociativi, dar trec printr-un program special care este diferit de cel pentru nivelele mai joase. Li se fac vaccinuri, deoarece chiar dacă un copil se îmbolnăveşte, un remediu îl poate vindeca. Şi iau medicaţie dacă este nevoie, precum antibiotice etc.

Afirmă ei că folosesc vaccinuri sau medicamente pentru genocid? Nu am auzit aceasta când eram în grup. Toţi cei pe care îi cunoşteam erau vaccinaţi şi luau medicamente, deşi vitaminele şi o bună dietă erau de asemenea importante.

Î: Unii afirmă că mormonii, Martorii lui Iehova, carismaticii, păgânii, mişcarea New Age, sataniştii etc. au fost înfiinţaţi de aceiaşi conspiratori. Sunt aceste grupuri, sau cel puţin liderii lor, consideraţi aliaţi ai Illuminati de către membrii lor?

R: Unele din acele grupuri s-au afiliat în secret cu Illuminati (din cauza banilor şi a instrucţiei gratuite oferite), altele îi simpatizează, sau cel puţin, îi respectă. Mormonii s-au afiliat cu ani în urmă, într-o întâlnire cu conducerea Illuminati, în anii 1950. La fel Martorii lui Iehova. Nu am auzit despre carismatici sau păgâni să fie afiliaţi, păgânii sunt consideraţi „diletanţi” de căre Illuminati. New Age şi sataniştii îi simpatizează.

Î: Respectă ei ştiinţa adevărată sau istoria, în favoarea „credinţei” în propriile lor convingeri?

R: Nu. Respectă adevărata ştiinţă, dar încearcă să rescrie istoria în înscenări şi piese pentru copii (unde pretind că le arată „adevărata istorie” în spatele scenelor). De asemenea, fac călătorii în timp prin porţi de trecere, dar nu pot spune cât de precis este ceea ce se întâmplă, deoarece eu cred că ele sunt facilitate demonic.*

Illuminati îi învaţă pe copiii lor că ocultiştii puternici care au fost iluminaţi s-au aflat în secret în spatele tronurilor Europei, şi de-a lungul timpului, în spatele regatelor acestei lumi, de când a început istoria. Adevăr sau propagandă? Nu ştiu. Îi învaţă pe copiii lor că sub Stonehenge este o cameră mare plină cu scheletele celor sacrificaţi. Fapt sau ficţiune? Nu ştiu, şi nu pot finanţa expediţia arheologică care ar putea verifica.

Cât de exacte sunt învăţăturile lor îmi pun întrebarea, deoarece ei lasă pe dinafară rolul credinţei în Dumnezeu şi abilitatea Lui de a împiedica răul. Cred că, în cele din urmă, Dumnezeu S-a aflat la controlul istoriei umane, nu răul.

Întrebări şi răspunsuri [2]: Svali răspunde la mai multe întrebări

4 aprilie 2001

Î: Sunt foarte preocupat de planul Noua Ordine Mondială, şi întrebările mele au ca scop să mă ajute să găsesc posibile moduri de a continua să-mi aduc aportul înfrângerea planului.

R: Ştiu că sună cinic, dar noroc! Chiar îţi doresc cel mai mare succes. Cred că pentru aceasta ar fi nevoie de o MULŢIME de oameni care să se unească, cu o bogăţie imensă şi avocaţi excelenţi, pentru a-i opri.

Personal nu am experienţă cu niciun grup dedicat opririi lor, din moment ce locuiesc într-o comunitate rurală mică şi nu am contacte de această natură. Le doresc cu adevărat tot ce este mai bun grupurilor dedicate opririi îngrozitoarei abuzări a copiilor mici, şi mă voi ruga să reuşească. Dar aceasta este şi o luptă spirituală, şi oricine se ocupă de acest gen de rău ocult trebuie de asemenea să fie conştient de războiul spiritual. Illuminiştii cu siguranţă îl folosesc împotriva altora, şi oricine păşeşte în acest domeniu fără rugăciune ar fi foarte vulnerabil, în opinia mea.

Î: Ai luat în considerare să începi un grup în 12 paşi ca AA, pentru cei abuzaţi ritualic şi pentru victimele cultului? Cunosc din proprie experienţă că programul spiritual în 12 paşi funcţionează.

R: Cred că există deja grupuri ca acestea pe undeva. Ştiu că există grupuri Alcoolicii Anonimi pentru supravieţuitorii incestului şi multe s-ar ramificat în suport pentru victimele Abuzului Ritualic. Deoarece locuiesc într-o zonă rurală (populaţia este sub o sută de persoane, dacă nu numeri veveriţele şi vacile), nu aş fi destul de aproape ca să conduc un asemenea grup. Ele se găsesc de obicei lângă zonele metropolitane mari. De fapt, conduc maşina două ore, o dată pe lună, pentru terapie, deoarece este cel mai aproape de locul unde locuiesc eu.

Î: Ţi s-a permis să citeşti şi să asculţi ce vroiai când erai în Illuminati, sau totul era cenzurat? Dacă nu era cenzurat, s-ar părea că membrii ar putea observa că învăţăturile Illuminati despre trădare ca fiind un atribut uman sunt false. Corect?

R: Greşit. Nu am fost niciodată cenzurată în ceea ce citeam, dar trebuie să înţelegeţi tiparul minţii. Când eram mică, părinţii mi-au spus că toţi erau în secret membri ai grupului, şi că timpul zilei era o „faţadă” sau o „prefăcătorie” pe care toţi o menţin.

Mă duceau la casele prietenilor pentru cină, şi după aceea avea loc un ritual, deci îi credeam. Am crescut de copil crezând că aşa opera lumea pentru toţi: oamenii se poartă într-un fel în timpul zilei, în alt fel noaptea. Ştiam că în cărţi se menţionau dragostea, grija şi încrederea, dar credeam că erau calităţi ale „timpului zilei”, şi că oamenii care au scris despre acele lucruri le scriau prin personalităţile lor din timpul zilei.

A existat o diviziune completă şi deplină între zi şi noapte, din primele zile ale vieţii mele. Pentru a pune sub semnul întrebării ceva, trebuie să fii capabil să ieşi din acel lucru, iar eu nu am avut niciodată maturitatea, sau vreun motiv să pun la îndoială învăţăturile, până nu am fost mult mai mare. Gândiţi-vă la aceasta. Peste tot în jur erau filme care întăreau ceea ce învăţa cultul, filmele Disney etc; ascultam grupuri heavy metal, ale căror valori erau un ecou a ceea ce eram învăţată noaptea. De fapt, în afara literaturii creştine, nu există prea multe care să producă încredere în alte fiinţe omeneşti.

Î: Am fost şocat să te aud că ai fost forţată să o împuşti pe o prietenă a ta. Sunt mulţi membri forţaţi să împuşte sau să omoare pe cineva, sau aceasta este doar o pedeapsă în antrenare? Doar cei din afară sunt omorâţi? Poţi să vorbeşti despre împuşcare, sau este prea dificil să discuţi despre aceasta?

R: Prietena mea nu era din afară, făcea parte din grup, şi au considerat că era neimportantă. În grup, oamenii sunt una din două: „folositori” sau „neimportanţi”. Toţi lucrează din greu ca să fie folositori. Nu este o pedeapsă obişnuită, de fapt este rară, dar mama mea era o persoană neobişnuit de obsedată şi de ambiţioasă.

Era antrenor şef şi deţinea funcţia spirituală în consiliul regional peste zona Washington, D.C. (celelalte funcţii în consiliu erau militare, sub conducerea şefului ei de la Pentagon, unde lucra ea, numele lui în cult era „Ashtoth”, mai era o funcţie în guvern, în lideriat, în educaţie, şi funcţii pentru ştiinţă).

De obicei ei aduc persoane din afară pentru ritualuri sau ucidere, dar aceea a fost o pedeapsă neobişnuit de dură, pentru a mă învăţa o lecţie de neuitat. (Am învăţat: nu mi-am mai făcut niciodată o prietenă după aceea. Nu-mi plăceau cei aflaţi într-o poziţie mai înaltă decât mine, şi nu aveam nicio dorinţă de a fi prietenă cu cei pe care mama mea îi considera „demni” de un „lider” şi alte nonsensuri.)

Foarte rar, în exerciţii militare, cei care erau slabi sau rămâneau în urmă în mod constant, erau împuşcaţi, pentru a-i învăţa pe ceilalţi o lecţie (am văzut acest lucru întâmplându-se o dată). Aşa ceva nu li s-a întâmplat niciodată copiilor liderilor, numai celor din nivelele mai de jos.

Î: Spui că L-ai implorat pe Dumnezeu pentru un cămin mai bun în fiecare noapte, dar ai devenit plină de amărăciune împotriva lui Dumnezeu pentru că nu ţi l-a dat. Te rugai Dumnezeului binevoitor, sau dumnezeului Illuminati? Dacă te rugai celui dintâi, de unde ţi-a venit ideea unui Dumnezeu binevoitor?

R: Este o întrebare foarte bună. NU mă rugam zeităţilor Illuminati, fiindcă pentru mine, erau crude, sadice şi înfricoşătoare. Mă rugam conceptului meu de copil al unui Dumnezeu bun, din ceea ce am citit, din ceea ce am văzut la televizor, şi de asemenea din cunoaşterea interioară pe care toţi copiii o au în inimile lor că undeva, acolo sus, este un Dumnezeu bun.

Am avut de asemenea câteva experienţe cu îngerii, şi am fost protejată când eram copil în timpul traumelor oribile, iar aceasta mi-a format conceptul că binele există. Nu au încercat niciodată să mă oprească să mă rog, fiindcă spiritualitatea pozitivă dă speranţă şi poate ajuta prevenirea sinuciderii.

De fapt, mi s-a interzis să citesc sau să caut cunoaştere despre ocultism în viaţa mea din timpul zilei, fiindcă altminteri ar fi fost dată prea multă importanţă ocultismului, iar riscul sinuciderii ar fi crescut. Ei cred în „echilibru”, chiar şi în acest domeniu.

Î: Ai spus că „Tati Brogan” [vezi articolul anterior] a fost singurul adult din viaţa ta când erai copil. Vrei să spui că îţi arăta afecţiune? În ce fel?

R: Dr. Timothy Brogan era profesor la Universitatea George Washington. Era specialist în neuropsihologie şi unul dintre cei mai importanţi traineri Illuminati din zona D.C. Era, de asemenea, prieten apropiat cu Sidney Gottlieb (încă unul dintre „prietenii” mamei mele).

Oricum, putea fi foarte bun, dar şi foarte crud. Mă ţinea în poală, îmi spunea „micuţa” lui şi mă lăuda foarte mult când reuşeam. M-a învăţat şah şi îmi citea opere literare. Îmi spunea că sunt „fiica lui adoptivă” şi că era mândru de mine. Aveam discuţii intelectuale până noaptea târziu şi îmi făcea cunoscute vederile lui despre conducere şi training. Nu toate activităţile Illuminati sunt crude sau inumane; el putea la fel de bine să fie plin de grijă şi iubitor. Mă jucam cu copiii lui, care erau mai mari decât mine, iar el răspundea cu răbdare la întrebările mele despre ştiinţă, geografie şi pe alte teme. Eram întru totul legată de el, ceea ce făcea ca tortura şi abuzul sexual să fie deosebit de dureroase, şi să am un sentiment profund de trădare.

Î: Spui că aveai o esenţă fragmentată în peste șapte mii de fragmente şi șaisprezece sisteme interne. Vrei să spui că ai dezvoltat personalităţi divizate care nu aveau cunoştinţă unele de altele? Dacă da, părea vreuna dintre acele personalităţi să aibă o viaţă destul de frumoasă?

R: Da, personalităţi divizate. Cei mai mulţi oameni pe care i-am cunoscut în Illuminati erau destul de fragmentaţi (de fapt nu mă pot gândi la nimeni care nu era disociativ într-o anumită măsură). Chiar şi liderii locali şi regionali veneau toţi pentru „armonizări de programare” regulate, aşa cum Jonathan şi cu mine obişnuiam să le spunem. Cea mai mare divizare era între partea din faţă şi cea din spate, de exemplu între viaţa de zi şi cea de noapte. Cea mai mare parte, dacă nu toate personalităţile de noapte puteau comunica, sau cel puţin controlorii sau părţile mai înalte dinăuntru puteau comunica (şi transmite informaţii celor aflaţi sub ei). Şi da, multe din personalităţile mele aveau o viaţă minunată. Creasem o sută patruzeci de personalităţi care să se ocupe de viaţa din timpul zilei, precum serviciu, prieteni şi distracţie (care au fuzionat).

Multe dintre personalităţile mele din trecut au avut experienţe bune, ca cele pe care le-am descris mai sus cu Dr. Brogan. Altele erau răsfăţate şi lăudate, li se spunea că voi fi un lider în „Noua Ordine” ce va veni (bineînţeles, ei o spuneau tuturor…). Urma să fiu mediator între personalităţile guvernamentale din diferite naţiuni, datorită abilităţilor mele pentru limbi şi abilităţilor personalităţilor mele de a media. Multe dintre părţile mele interne erau destul de mândre de abilităţile şi de reuşitele lor în grup, şi au jelit mult când am plecat.

Î: Illuminiştii care nu sunt germani, nu sunt nazişti, rasişti albi care luptă pentru supremaţie, sau maniaci ai genocidului? Şi dacă în toate ţările conducătorii sunt Illuminati, înseamnă că sunt de toate rasele, ceea ce pare să însemne că albii care luptă pentru supremaţie se opun illuminaţilor care nu sunt albi. Aşa este?

R: Nu toate grupurile illuministe sunt la fel de fanatic antirasiste cum este ramura germană, deşi multe sunt. Acei oameni sunt extrem de rasişti, dar sunt şi foarte practici, şi realizează că dominaţia lumii nu este posibilă fără ajutorul raselor care nu sunt albe. De aceea, personalităţilor loiale din ţările respective li se promit poziţii de conducere pentru zona lor, sub supervizarea comandanţilor illuminişti.

De asemenea, ei îi văd pe orientali diferiţi de celelalte rase care nu sunt albe, din cauza îndelungatei istorii de misticism ocult din multe din ţările lor (ca Tibetul, de exemplu), îndelungatei istorii a culturii lor şi marii lor inteligenţe. De aceea ramurile orientale sunt privite foarte bine, chiar şi în Europa. Dar ei cred că Europa va fi centrul guvernului mondial şi conducerii mondiale.

Chiar şi în ţările cu o populaţie care nu este albă, conducerea de la vârf este tot albă, sau aproape. De exemplu, în Africa de Sud, liderii din vârf sunt de descendenţă europeană, cu mai puţin amestec rasial. În Africa, mulţi dintre liderii din spatele scenei sunt albi, cu toate că există lideri locali negri care şi-au demonstrat extrema lor loialitate. Ei îi folosesc, cu toate că acei lideri nu vor putea niciodată deţine poziţii înalte de conducere în lume. (Acele poziţii sunt deja ocupate.)

Toate acestea fiind zise, cred că politicile rasiste şi pline de ură ale Illuminati sunt extrem de condamnabile. Una dintre cele mai mari dispute ale mele cu conducerea era această poziţie, printre altele. Sper că astfel am răspuns la unele dintre întrebările voastre.

[Ritual abuse: the under-recognized problem. Copyright © 2000 Svali.]

de Bill Schnoebelen

Este Ku Klux Klan-ul legat în vreun fel de masoni? Această întrebare este complicată de faptul că există mai multe organizaţii Ku Klux Klan astăzi, precum şi de faptul că sunt foarte secrete. Totuşi, o scurtă examinare arată că oricum ar fi organizaţia în prezent, în trecut Klanul a fost „clocit” de Ritul Scoţian.

Chiar şi astăzi există asemănări puternice. Atât Ku Klux Klan-ul, cât şi masonii sunt înrădăcinaţi în rasism. Aceasta i-ar putea surprinde pe mulţi, dar de fapt, Loja Masonică a practicat segregaţia chiar de la început, până în anii 1980. Nu existau loje afro-americane cu statut legal în Statele Unite şi nu existau afro-americani implicaţi în Marea Lojă a Masoneriei Americane.

Este sigur, exista o ramură a masoneriei „separată, dar în mare parte IN-egală” care primea afro-americani – Masoneria Prince Hall. Dar Masoneria Prince Hall nu a avut niciodată numărul de membri, templele extravagante sau vasta bogăţie a Masoneriei Marii Loje din prezent. În plus, lojele Prince Hall erau privite drept „clandestine” sau cu statut ilegal; şi un mason putea fi dat afară doar pentru că avea de-a face cu un mason clandestin. Ar fi fost o violare a jurământului său.

Un bărbat de descendenţă africană nu putea fi mason în Statele Unite, din cauză că nu era „născut liber, având o bună reputaţie şi o bună recomandare”. Faptul că cei mai mulţi afro-americani se trăgeau din sclavi, era folosit ca să îi ţină afară. Recent, au fost folosite şi metode economice pentru a menţine masoneria albă precum crinul.

O altă similaritate, mai evidentă, este că ambele organizaţii sunt foarte secrete, folosesc iniţieri şi titluri pompoase şi bizare precum „Mare Vrăjitor”, „Mare Dragon”, sau „Mare Inspector General Suveran”. Pe lângă aceasta, amândouă folosesc simboluri pseudo-creştine (cruci de trandafiri, cruci care ard) pentru a-i înşela pe cei lesne încrezători.

Întorcându-ne în istorie, la începutul Ku Klux Klan-ului, găsim dovezi şi mai solide. Cel mai celebrat mason din America secolului XIX a fost Generalul Albert Pike (1809-1891). Într-adevăr, puţini masoni din lume au adunat atâţia lauri ca Pike!^[1] A fost Mare Comandor Suveran al Ritului Scoţian. A fost şi general al Confederaţiei, chiar dacă s-a născut în Boston.

Judecător-şef al Imperiului Invizibil

Albert Pike a fost, de fapt, fondatorul şi principalul strateg pentru Cavalerii Ku Klux Klan în 1867, în Tennessee. Era, de fapt, „ofiţer-şef judiciar”.^[2] Imediat, similarităţile dintre Lojă şi Ku Klux Klan încep să aibă sens. Într-adevăr, de la un istoric foarte respectat din Tennessee, Profesorul Walter L. Fleming, aflăm că:

„Generalul Albert Pike, care avea o poziţie înaltă în ordinul masonic, era ofiţer-şef judiciar al Klan-ului. Generalul [Nathan Bedford] Forrest a auzit despre Ordin după ce acesta a început să se răspândească, şi… a consimţit să devină vrăjitorul său.”^[3]

Pe altă pagină din cartea lui Fleming se află şapte portrete ale fondatorilor Klan-ului. Imaginea lui Pike este în centru, şi mai mare decât celelalte.^[4] Recomandările de care beneficiază Fleming sunt exemplare. Istoria lui din 1905 despre Ku Klux Klan este numită „un raport plin de autoritate despre acea organizaţie”. O altă sursă afirmă:

„Fleming a tratat Războiul Civil şi Reconstrucţia mai cuprinzător decât oricine altcineva. Lucrările lui sunt caracterizate de… obiectivitate scolastică. Fiind sudist, Fleming a scris despre conflictul divizat cu simpatiile sudiste, dar a fost mai obiectiv decât cei mai mulţi sudişti ai generaţiei sale. Istoriografia Războiului Civil şi a Reconstrucţiei datorează mult cercetării lui neobosite, marii lui erudiţii şi puterii lui de interpretare.^[5]

Într-o altă istorie, de Susan Lawrence Davis, Pike este descris sub un portret în ulei impresionant, ca „Judecător-şef al Imperiului Invizibil, Părintele Masoneriei de Rit Scoţian”.^[6] De fapt, acel portret în ulei a fost oferit autoarei de fiul lui Pike, pentru a-l folosi. Ea continuă, revelând că:

„Generalul Pike a organizat Ku Klux Klan-ul în Arkansas, după ce Generalul Forrest l-a numit Mare Dragon al Ţinutului, la convenţia din Nashville, Tennessee. Atunci a fost numit şi Judecător-şef al Imperiului Invizibil.”^[7]

Terorism pus la cale în sud?

Cum s-a întâmplat aceasta? Trebuie să reamintim că Pike era general al Confederaţiei. El nu a acceptat pierderea Războiului Civil. Aceasta era adevărat în special din cauză că Pike nu era un simplu soldat. El a ordonat asemenea atrocităţi comise împotriva nordicilor, încât în cele din urmă Armata Confederată i-a retras rangul.

Pike a folosit indieni în luptele împotriva trupelor Uniunii. Pentru a-i face cruzi şi însetaţi de sânge, le dădea să bea. În lupta de la Pea Ridge, Arkansas, trupele Uniunii au fost scalpate, iar trupurile le-au fost oribil mutilate cu securile indiene.^[8] Trupele lui Pike au fost descrise ca „mai neîndurătoare şi mai rapace decât lupii”.^[9] Pentru mine, aceasta sună ca o calomnie pentru lupi! Cu un asemenea trecut, nu este de mirare că odată ce războiul a fost pierdut, Pike a conceput o organizaţie teroristă fantomă, cripto-masonică, pentru a duce un război de gherilă împotriva Reconstrucţiei Sudului făcută de Nord.

Pike, care era pe vremea aceea Mare Comandor al Ritului Scoţian, nu a făcut un secret din sentimentele lui. A scris un editorial într-un ziar local:^[10]

„Diavolii mizerabili jură strâmb la fel de repede precum mint… Cu cioroii ca martori şi juraţi, administraţia dreptăţii devine o batjocoră blasfematoare. O Ligă Loială a negrilor poate face ca omul alb să fie arestat şi poate dovedi orice acuzaţii pe care alege să le aducă împotriva lui. Oamenii lipsiţi de drepturi din Sud, jefuiţi de orice garanţie a Constituţiei… nu pot să găsească protecţie pentru proprietate, libertate sau viaţă, DACĂ NU SUNT ÎNTR-O ASOCIAŢIE SECRETĂ… am uni orice om alb din Sud care se opune dreptului la vot pentru negri, în marele Ordin al Frăţiei Sudului, o organizaţie completă, activă, viguroasă, în care câţiva ar exercita voinţa concentrată a tuturor, şi a cărei existenţă ar trebui să fie ascunsă de toţi, în afară de membrii ei.” [accentuare adăugată]

Este evident că marele „Ordin” pe care Pike l-a folosit pentru a „exercita voinţa concentrată a tuturor” a fost Ku Klux Klan-ul. Sub conducerea lui Pike, tribunalele statelor sudice erau destul de mult controlate de Ritul Scoţian şi de Klan. Astfel, Pike administra anarhia, incendierea, crima şi suferinţa unei întregi generaţii de negri şi de albi pro-Uniune.^[11] Ku Klux Klan ar putea fi unul dintre primele exemple moderne a ceea ce astăzi se numeşte terorism. Masoneria este deja o reţea revoluţionară în al cărei creuzet pot fi turnate tot felul de ideologii rele. În Sicilia, masoneria a fost matricea pentru mafia modernă, cu ajutorul colegului lui Pike, Giuseppi Mazzini.^[12] În mod similar, în Sudul de după război, masoneria a oferit Klan-ului reţeaua de care avea nevoie ca să înceapă şi să funcţioneze bine.

Cavalerii Cercului de Aur

Cum a început Klan-ul şi de unde şi-a luat numele? Pare să fi existat un efort concentrat din partea francmasoneriei Ritului Scoţian ca să submineze America, să saboteze relaţiile ei cu Mexicul şi să continue să încurajeze comerţul cu sclavi. America a ocupat Mexicul în Războiul Mexican (1846-48), ceva ce mulţi patrioţi, inclusiv Abraham Lincoln (pe atunci congresman) au văzut ca un act criminal, agresiv.

Când Războiul Mexican a luat sfârşit, Generalul John Quitman a fost numit guvernator militar şi dictator al Mexico City. Statele Unite erau pregătite să pună mâna pe toată partea de nord a Mexicului, din California până în Texas. Quitman (mason de Rit Scoţian) i-a propus Preşedintelui Polk ca tot Mexicul să fie anexat şi transformat într-o regiune de plantaţii cu sclavi. Drept rezultat, a fost încoronat mason de gradul 33 (Suveran Mare Inspector General) al Ritului Scoţian.

Mai pe scurt, scopul final al lui Quitman şi al Ritului Scoţian a fost să „elibereze” Mexicul şi Cuba. Un grup numit „Cavalerii Cercului de Aur” (înfiinţat în Cincinnatti de conducătorul Ritului Scoţian, Killian Van Rensselaer) a fost ales să organizeze noul imperiu de sclavi cu centrul în Cuba. „Cercul de Aur” se referea de fapt la un cerc real care pornea din Havana, Cuba, şi se extindea până în Mexic, Florida şi în statele cel mai sudice – graniţele acestui imperiu nou, dar secret.

„Cavalerii” au antrenat aproape o sută de mii de oameni şi erau organizaţi în loje numite „Castele”. În Sud, conduşi de Quitman, Cavalerii au reprezentat inima dezvoltării maşinii militare a secesioniştilor. Quitman a murit în iulie 1858, iar Albert Pike a fost adus la Consiliul Suprem ca să-l înlocuiască. În 1859, Pike a devenit Marele Comandor al Ritului Scoţian.

După ce Sudul a pierdut, era firesc ca acest concept al Cavalerilor Cercului de Aur să se transforme în ceva proiectat ca să lupte împotriva reconstrucţioniştilor. Negrilor din Tennessee li s-a dat dreptul la vot în 1867.

Numele a fost luat din grecescul ΚΥΚΛΟΣ (KUKLOS), însemnând „cercul”. Bineînţeles, termenul „Klan” avea rezonanţă pentru mulţi din sud-estul Statelor Unite, care erau scoţieni sau de ascendenţă scoţiană. Acesta a stabilit legătura cu Cavalerii Cercului de Aur. De asemenea, operaţiile oculte din magia ceremonială trebuiau făcute în cerc. Conducătorii din Tennessee ai Klan-ului erau toţi masoni de seamă, sub conducerea unui „Mare Comandant Suprem” şi „Mare Dragon al Ţinutului”, Pike. El a scris chiar şi un „imn” pentru Klan, „Brigada Morţii”, care este complet. Iată ultimele strofe:^[14]

Fugiţi! Fugiţi! Voi, bandiţi mişei
Care însângeraţi întreaga ţară,
Brigada Groazei mărşăluieşte
Cu sabia şi cu torţa ei nevăzute;
Să nu credeţi că de răzbunarea ei
În cele mai adânci peşteri vă puteţi ascunde,
Căci prin cele mai întunecate caverne.
Brigada Groazei va călări.
Griul înceţoşat atârnă
Pe tresele Estului
Şi mai mulţi vor spune povestea
Chefului şi sărbătorii.
Trupa fantomatică va dispărea
Ca lumina în norul constant,
Dar unde au călărit se vor aduna
Sicriul şi giulgiul.

Conducătorii masoneriei afro-americane (Prince Hall) au renunţat la orice prefăcătorie! Un articol din jurnalul oficial al Masoneriei Prince Hall^[15] scris de editorul său, Joseph A. Walkers, a tipărit imnul în întregime!^[16] Walkes nu a făcut niciun efort să ascundă groaznicul adevăr de cititorii săi, spre deosebire de scrierile laşe ale conducătorilor Ritului Scoţian „alb”. Putem vedea clar că Pike era un rasist care promova genocidul, un ocultist, un barbar, şi – în cele din urmă, dar nu în ultimul rând – un poet mediocru.

Un creuzet pentru satanism?

Pike a contopit interesul lui pentru satanism, cabbalism, zoroastrianism, cu interesul lui pentru politică, ca să facă din Klan o organizaţie teroristă masonică unică. Aşa cum observă Profesorul de Studii Religioase Carl Raschke de la Universitatea din Denver:^[17]

„Cam pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, a ajuns faimos în Franţa un rector, catolic renegat, numit Alphonse Constant, care şi-a schimbat numele în Eliphas Levi. Levi era considerat Michelangelo al tradiţiilor reprimate ale „magiei negre” în Occidentul creştin… Cel mai notabil apostol [al lui Levi] în America a fost Albert Pike, un general confederat din Arkansas şi şeful armatei secrete a lui Robert E. Lee. Dar Pike are şi un reputaţie mai puţin glorioasă şi mai întunecată. Pike a fost unul dintre arhitecţii iniţiali ai Ku Klux Klan-ului, care, contrar convingerii comune, la începutul său nu era în primul rând un club rasist de semi-literaţi. Robe albe, cruci care ardeau, pălării conice şi folosirea unor titluri ca „mare dragon” şi „vrăjitor imperial”, derivă din cunoştinţele tradiţionale ciudate dezvoltate de Levi. În timpul perioadei de Reconstrucţie a Sudului, imediat după Războiul Civil, Klan-ul era în mod fundamental o organizaţie teroristă motivată de magie şi misticism, al cărei scop mai mare era să alunge armata de ocupaţie din Nord…

Amalgamul de violenţă, taină şi fanatism care au condus la constituirea iniţială a Klan-ului a devenit baza pentru ridicarea Sudului în ultimul deceniu [anii 1980].”

Este o percepţie foarte pătrunzătoare, şi care ar fi putut apărea numai din studiul şi cercetarea foarte aprofundate pe care le-a făcut Raschke în domeniul terorismului satanic contemporan şi al violenţei. Este într-adevăr ironic că astăzi, multe dintre victimele abuzului satanic ritualic vin din familii masonice.

Desigur, atât masonii cât şi Klan-ul au evoluat din anii 1890. Dacă mai există sau nu o legătură subterană solidă între cele două organizaţii nu este uşor de determinat. Astăzi, atât oamenii Klan-ului cât şi masonii încearcă să pară creştini. Într-adevăr, este sigur că există mulţi creştini în aceste organizaţii.

Totuşi, marca „creştinismului” găsită în Lojă este un fel de marcă a gnosticismului universalist, New Age; iar mulţi membri ai Klan-ului subscriu la Mişcarea Identităţii Creştine – o transformare ciudată a vechii secte anglo-israeliene, care crede că anglo-saxonii sunt poporul ales şi că tronul lui David este de fapt tronul monarhului britanic. Ei cred că EI sunt adevăraţii evrei şi că poporul evreu sunt de fapt copiii diavolului, împreună cu afro-americanii.

Punctul esenţial este că ambele organizaţii sunt societăţi rasiste, oculte, secrete, care au izvorât din aceeaşi minte depravată – o minte care a negat învierea şi dumnezeirea lui Isus, şi care a declarat că Dumnezeirea iudeo-creştină este falsă. Chiar şi numai aceasta ar trebui să-l facă pe orice creştin să fugă de ele.

Note finale

1. David McKay and Co., New York, n.d., p. 29

2. William Schnoebelen, Masonry Beyond the Light, Chick Publications, Chino, CA, 1991, p. 190/91.

3. W. Lee Ackridge, The Pictorial History of the KKK.

4. J. C. Lester, D. L. Wilson, Dr. Walter L. Fleming, Ku Klu Klan: Its Origin, Growth and Disbandment, Neale Publishing Co., New York, 1905, p. 27.

5. Dictionary of American Biography.

6. Susan Lawrence Davis, Authentic History: Ku Klux Klan, American Library Service, 1924, New York, pp. 271-277.

7. Ibid., p. 19.

8. Daily Republican, Davenport, Iowa 4/5/1898.

9. Ibid.

10. The Memphis Daily Appeal, Memphis, TN, 4/16/1868.

11. Anton Chaitkin, How Ku Klux Klan Managed to Get a U.S. National Monument, New Federalist, 10/19/92, p. 4.

12. Schnoebelen, op.cit., p. 192.

13. „Încoronat” este un termen folosit când cineva este făcut mason de gradul 33.

14. Chaikin, The Scottish Rite’s Ku Klux Klan Project, New Federalist supliment special, 4/93, pp. 10-11

15. Joseph A. Walkes, News Quaterly of Prince Hall Scottish Rite Masonry, Primăvara 1992, Washington, D.C.

16. Ibid., p.23.

17. Carl A. Raschke, Painted Black, 1990, Harper Paperbacks, New York, pp. 61-62.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #39: Is the Ku Klux Klan Actually Masonic? Copyright © 2011 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]