Archive for 24/02/2012

Mariana Paşca – Prețul scump al neascultării

Mariana Paşca din Vişeu de Sus povesteşte despre păcatul căsătoriei ei cu un bărbat divorţat, despre respingerea pe care a suferit-o din partea bisericii din acest motiv, şi despre coşmarul pe care l-a trăit cu un soţ care, din cauză că L-a părăsit pe Dumnezeu şi datorită vrăjilor, a ajuns să fie posedat de duhuri demonice. Deşi soţul ei dorea să fie ajutat, iar ea a cerut ajutorul bisericii şi al câtorva pastori, de teamă nimeni nu a vrut să se implice. În cele din urmă, soţul ei s-a sinucis.

Demonii şi artele întunecate

Moartea clinică şi viziunile despre rai şi iad, îngeri şi demoni

Ioan Gabor – După trei morţi clinice, revine la viaţă şi spune ce a văzut acolo unde a fost dus. Un caz medical incredibil, dar adevărat

Gavril Bărnuţiu – Întâlnirea unui ateu cu Dumnezeu şi cu îngerii

Gavril Bărnuţiu din judeţul Satu Mare a avut o experienţă extraordinară. Într-o zi s-a simţit foarte rău şi a căzut la pat. După ce s-a separat de trup, el a fost mai întâi proiectat în iad.

„Atunci m-am împotrivit. Şi atunci-am zis către el (diavol): nu intru, nu intru, şi m-am tras înapoi doi trei paşi. Şi-atuncea mi-am ridicat privirea spre cer şi-am început să mă rog pentru prima dată în viaţa mea. Am început să mă rog la Dumnezeu. Am început să mă rog la Dumnezeu şi-am zis: Dacă exişti Dumnezeule cu adevărat, Te rog să mă ierţi şi să mă scapi de acest foc îngrozitor al iadului, că dacă îmi mai dai viaţă voi spune orişicui că Tu exişti şi voi face voia Ta. Imediat a apărut între mine şi diavol o mână de la umăr în jos, cu o îmbrăcăminte albă şi cu degetul arătat spre mine. Mâna aceea sunt convins că era mâna lui Isus Cristos pentru că El putea să poruncească şi să dea ordin diavolului. Nu vezi că are credinţă cât un grăunte de muştar?, vorbea mâna aceea cu îmbrăcămintea ceea albă. Nu vezi că are credinţă cât un grăunte de muştar? Nu ai nimic cu el. Luaţi-l îngeri şi duceţi-l în rai.

A dispărut mâna şi au apărut lângă mine doi îngeri care-mi ajungeau până la umeri. Amândoi m-au prins de mâini: unul de mâna stângă, celălalt de mâna dreaptă. Şi au zis către mine: Pentru că n-ai vrut să crezi nimic, Dumnezeu a hotărât ziua de astăzi să-ţi descopere să vezi ce n-ai văzut niciodată şi să auzi ce n-ai auzit niciodată. Acum vino, nu te teme, te vei despărţi de acest corp negru şi ţeapăn. Atunci aşa o bucurie a pătruns în mine că mi se părea că tot cresc, tot cresc, tot mi se dezvoltă corpul acela… şi m-au întors de acolo din faţa tunelului, am păşit vreo doi trei paşi şi la un moment dat am simţit că mă cufund în pământ. Am văzut că merg, merg, tot merg în jos şi deodată m-am văzut aşezat într-un mormânt pe spate. Roată pe lângă mormânt erau toţi prietenii şi prietenele cu care mă distram. Şi am zis aşa în gândul meu către Dumnezeu: Pentru că am recunoscut că exişti Dumnezeule, am zis în gândul meu, m-ai scăpat din focul acela îngrozitor din iad, scapă-mă şi de aici din mormânt că eu sunt viu, şi nu lăsa prietenii să mă îngroape, pentru că eu sunt viu. Scapă-mă şi de-aici dacă m-ai scăpat din iad. Atunci am simţit că sunt plin cu fire de aţă în corp şi deodată am simţit că din mine trage cineva toate firele de aţă. Şi din degete simţeam cum trage toate firele, şi din degetele de la picioare simţeam cum trage firele prin tot corpul. Şi deodată am simţit că îmi iese puterea pe gură şi … deodată mă văd lângă groapă sus într-un corp transparent ca sticla şi in culori, iar corpul meu acela negru şi ţeapăn l-am văzut în mormânt. M-am uitat: păi acela a fost corpul meu! Dar ăsta ce corp este aşa moale?

Deci nu mai e ţeapăn ca acel negru şi aşa colorat, roşu, galben, verde, toate culorile erau pe corpul meu. Şi deodată uitându-mă aşa în stânga, am văzut o poartă mare şi poarta aceea exact aşa era cum era corpul meu, toate culorile erau pe poarta aceea. Eu m-am uitat apoi în mormânt. Mă miram de corpul meu. Ştiam că acela a fost corpul meu şi acuma ce fel de corp am. Şi îmi zice îngerul din dreapta: Vezi, aşa se petrece cu oricine moare. Corpul putrezeşte în pământ, iar sufletul primeşte un corp ca şi al nostru – au zis îngerii – sau ca şi a celora din iad, corpuri de demoni – aşa mi-au zis îngerii. Iar tu – au zis către mine – tu ai primit un corp de musafir al iadului şi-al raiului pentru necredinţa ta. Acum vino, nu te teme. Trebuie să vezi o părticică din rai. Mi-am îndreptat privirile spre poarta aceea mare care s-a descuiat în două părţi. Când am ajuns la poartă, ei trăgeau de mine să întru şi mie mi-era frică. Şi am zis: cum să mă duc eu acolo în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea care o văd – o vedeam din poartă – cum să întru eu acolo, eu nu sunt vrednic. Dar îngerii, îngerii mă trăgeau de mâni, vino nu te teme. Ei au văzut şi au ştiut că eu mă tem. Vino, nu te teme, au zis către mine şi când am păşit pragul înăuntru la un moment dat, eu nu am mai simţit ca aici când păşeşti de-afară în casă tot materie sub picioare. Deja eu păşeam, dar păşeam în aer. Exact cum ai pune mâinile aşa în aer, aşa simţeam. Deci nu simţeam materie sub picioare. Dar o bucurie ce-a pătruns în mine, nu se poate explica în cuvinte omeneşti, exact cum scrie în biblie. Acolo aşa este: cum ochiul omului n-a văzut, urechile n-a auzit, la inima omului nu s-a suit. Deci la un moment dat cum am intrat, curios acum, în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea mare, acum curios să văd, curios să aud, acolo cum este, acolo în raiul lui Dumnezeu. Eu doar o părticică am văzut acolo. Eu n-am văzut tot raiul lui Dumnezeu. Când voi primi corpul de moştenitor şi voi merge acolo, atunci voi vedea tot raiul lui Dumnezeu, când voi fi moştenitor. Eu am fost musafir. Acum m-am uitat în stânga şi-n dreapta, ş-atât în stânga cât şi-n dreapta am văzut numai parcuri de flori. Toate felurile de flori. Cred că nici pe sfert nu există atâtea feluri de flori câte există acolo şi printre flori pomi de la 3 metri înălţime, până la peste 100 metri câte un pom. Şi îngerii m-au întrebat… dar fiecare pom era îmbrăcat cu toate felurile de flori aşa cum erau în parcurile acelea. Toate felurile de flori erau pe pomii aceea de jos şi până sus. Deci cum am spus, câte un pom până la peste 100 m era de înalt. Şi m-au întrebat îngerii: Ştii ce reprezintă aceşti pomi?

Am zis: nu ştiu. Când şi noi am fost oameni pe pământ ca şi tine, după cum am primit darurile pe pământ, aşa ni s-a dezvoltat pomul vieţii veşnice aici, şi noi toţi am fost oameni, şi noi am fost oameni ca şi tine pe pământ. Şi noi am primit daruri, noi toţi, oamenii pe pământ primesc daruri să-I cânte lui Dumnezeu sau să-i cânte celui rău: să se roage lui Dumnezeu sau să se roage celui rău. Şi unii mă întreabă cum se roagă oamenii celui rău. Blestemele şi înjurăturile sunt rugăciunile diavolului, de care îi rog pe toţi să se ferească cât vor trăi pe Pământ. Pentru că la doi domni nu se poate sluji: ori cu Dumnezeu, ori cu diavolul. Acum îngerii mi-au zis: vino să intrăm în rai; vino să intrăm în palatul Raiului. La un moment dat m-am uitat sus. Eu n-am văzut acolo ca aicea, un cer albastru şi în boltă ca aicea, acolo am văzut un soare drept peste tot, dar cu toate că era soare peste tot, am putut să privesc limpede si clar, pentru că nu cu aceşti ochii am privit acolo. Aici dacă mă uit cu aceşti ochi la soare care-i un pic alb şi strălucitor, îmi lăcrimează ochii şi nu mai pot să mă uit. Dar acolo am putut să privesc limpede. Acolo aşa e de frumos cum nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Aş vrea să explic frumuseţea aceea, strălucirea aceia, minunăţia aceia. Încontinuu m-am minunat şi m-am mirat aşa de tare: cum străluceşte aşa de tare aici tot ce se vede, totul strălucea şi pot să privesc limpede. Pe când aicea abia mă uit la un bec, abia mă uit la soare şi acolo am putut să privesc limpede, acolo vreau să ajung. Ştiu că aici m-am născut pe pământ, dar îmi fac impresia de multe ori că eu sunt de acolo nu de aici. Fie slăvit Dumnezeu pentru tot ce face El în această lume pentru toţi oamenii.

La un moment dat, m-am uitat aşa în adâncime departe, am văzut limpede şi clar încontinuu. Nu ca aici. Aici mi se pare că la câţiva kilometri se termină lumea şi cerul acolo este gata. Acolo nu aşa, acolo tot se vede limpede şi clar, şi aşa de frumos cum mă uitam aşa în adâncime, vedeam curăţenia aceea. Atmosfera aceea limpede, aşa mi se părea că toate culorile joacă în atmosferă. Aşa mi se părea că atmosfera aceea acolo este plină de toate culorile. Aşa vedeam toate culorile, le vedeam limpede şi clar. Mă uitam să văd, oare unde-o fi aicea capătul lumii. Dar acolo nu există capătul lumii ca aicea. Aicea se vede la câţiva kilometri, zici că-i capătul lumii, dar acolo se vede limpede şi clar încontinuu, încontinuu. Atunci când m-am uitat în jos, vedeam parcurile acelea, şi vedeam cele trei drumuri: unu alb în mijloc, două lateral galbene, nu cum se vede aici – când te uiţi jos vezi că e materie şi aici se termină – acolo tot se vedea în adâncime fără sfârşit. Deci aş vrea să vă explic să mă-nţelegeţi, că acolo nu există în adâncime capăt, deci nici în stânga nici în dreapta nu există un capăt, să-i vezi capătul ca aici. Aici oriunde te-ai uita vezi un capăt, vezi un sfârşit, dar acolo nu se vede sfârşit, acolo se vede încontinuu în continuu şi cum am spus aşa, toate culorile acelea mă făcea să zic mereu acolo: o, ce bine e aici; o ce frumos e aici; eu de aici niciodată n-aş vrea să plec. Ştiu c-aici m-am născut, aici am crescut, dar mă simt străin mereu.

La un moment dat îngerii mi-au zis: Acum intrăm în palatul raiului. Palatul acela mare, atât exterior cât şi interior mi se părea că este din flori. Eu n-am văzut zid acolo din cărămidă sau din ceva material. Pentru că atât exterior cât şi interior am văzut numai flori. Numai când am intrat în holul acela al Palatului am văzut: în stânga erau geamuri care era în culori aşa cum era uşa la intrare, iar în dreapta erau multe uşi albe, simple albe. Eram curios, oare ce-o fi în interiorul acelor uşi? Şi-am zis: şi aicea ce este în interiorul acestor uşi? Şi îngerii mi-au zis: aicea sunt toate faptele tale rele înregistrate. Adevărul este că dacă oamenii înregistrează, Dumnezeu cu atât mai mult înregistrează toate faptele bune şi rele. Şi-acuma după ce ei mi-au spus aicea sunt toate faptele tale rele, după ce m-am gândit eu, că precis mă vor alunga în iad, va trebui să recunosc că eu nu sunt vrednic să fiu aici. Ei au zis: nu aşa cum gândeşti tu. Deci ei ştiau gândul meu. Şi adevărul este, îngerii ştiu gândul nostru, cât şi Domnul Isus şi Dumnezeu. Dar acum, ei mi-au zis: aicea sunt toate faptele tale rele înregistrate iar la uşa din faţă, că eu eram în holul acela mare, iar la uşa din faţă este lăcaşul pregătit pentru tine şi rudeniile tale.

Când am intrat acolo am văzut două paturi în locaşul meu şi o masă pe care era un borcan cu un pomuleţ. Pomuleţul acela probabil că avea, zic eu la aprecierea mea, 30-40 de centimetri, şi mi-au zis îngerii: Vezi, atâta ţi s-a dezvoltat faptele bune aici. M-am bucurat mult. M-am bucurat şi de pomuleţul acela micuţ. Şi-am zis de multe ori: cel mai mic pomuleţ să fie al meu. Dar să fiu acolo, să pot s-ajung acolo. La un moment dat tatăl meu era pe patul din stânga, mama pe dreapta, pe patul din dreapta. Aş fi vrut să vorbesc cu tata, dar îngerii mi-au zis: lasă-l să se odihnească, nu ai voie să vorbeşti cu el. Atunci, l-am lăsat pe tata şi mi-am îndreptat privirea spre mama pe patul din dreapta, zic: dumneata ce faci aici, măicuţă? Ea mi-a zis: eu am venit să vă văd pe voi, dar mai ales pe tine, cum te vei naşte astăzi din nou.

Şi ea s-a rugat pentru mine aşa de mult ca să pot, ca Dumnezeu să mă convingă să pot să devin credincios. La un moment dat eu m-am văzut copil mic înfăşat în pernă în braţele mamei. Am zis către mama mea, măicuţă, eu pot să umblu, lasă-mă să cobor jos. Ea mi-a zis, eu îţi dau voie să cobori jos, dar ai grijă de-acuma să nu cazi. Cum să nu cad? Deci să nu cad în necredinţă. Asta vroia să-mi spună mama. Ceea ce mi-au spus-o şi îngerii când m-am despărţit de ei la poarta raiului când am ieşit din rai. La un moment dat mama m-a sărutat şi mi-a dat voie să merg jos. Sigur că ea dorea să vadă cum mă voi naşte din nou. Pentru că fără naşterea din nou, nu se poate ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Oricine trebuie să renască prin duh din nou pentru Dumnezeu. La un moment dat am văzut că tata şi mama au dispărut din lăcaşul meu, iar eu am văzut că cresc şi m-am dezvoltat din nou, din nou la statura aceia cu corpul acela strălucitor, cu corpul acela în culori, care zic la aprecierea mea că avea trei metri înălţime, corpul meu. Şi-acuma am văzut că şi mama şi tata au dispărut şi-am zis către îngeri, i-am întrebat pe îngeri, unde este tata şi mama? Ei mi-au zis: tatăl tău cântă între îngeri în cor, iar mama ta s-a dus de unde a venit. Deci mama este aici în această lume şi trăieşte, iar tata a murit în război. Dar eu l-am văzut viu acolo în rai.

Am zis către îngeri iarăşi, duceţi-vă îngeri, spuneţi la soţia mea să nu plângă. Eu n-am ştiut dacă soţia mea plânge sau ce face. Nici n-am văzut-o pe soţia mea. Da am zis acolo în lăcaşul meu: „Oh, ce bine-i aici! Oh, ce frumos e aici! Eu nu mai vreau să plec de aici niciodată.” Îngerii au zis: va trebui să mergi înapoi. Şi voia Lui Dumnezeu asta a fost pentru familia ta şi-atâtea suflete care doresc mântuirea. Şi-a trebuit să vin înapoi. Slăvit să fie Dumnezeu pentru acest sfat.

Eu deci, româneşte am zis către îngeri acolo în lăcaşul meu: „Duceţi-vă îngeri, spuneţi-i la soţia mea să nu plângă, la copii mei, la fraţii mei şi la toţi iubiţii mei să vină să vadă în ce loc frumos m-aţi adus voi pe mine aici.” În timpul acela corpul meu era pe masa de operaţie în Şimneul Silvaniei la doctorul Puşcaş. Înainte cu câteva minute, doctorul şi ceilalţi patru doctori care m-au declarat mort, plus asistenţii şi asistentele. Şi-atuncea doctorul a întrebat-o pe soţia mea: Ştii ce vorbeşte soţul tău? Soţia nu ştie ungureşte, nici copii. Fratele meu ştie, fratele meu a înţeles ce-am zis eu. Auzi ce spune, să mergi să vezi în ce loc frumos este el, a zis doctorul către soţia mea.

Da, în timpul acela gura mea vorbea ungureşte pe masa de operaţie după ce ei m-au declarat mort. Şi-atunci doctorul Puşcaş a zis către soţia mea: Nu mai plânge, nu te teme cică, acuma îl aducem la viaţă, şi-atunci mi-au băgat între dinţi ceva căluş şi-au introdus în mine ceva lichide ca să mă aducă la viaţă. Că ei cu aparatele lor au constatat că nu mai am puls nici la inimă, nici la mână.

Deci intrasem în moarte clinică. Şi-atunci cu toate intervenţiile lor, ale medicilor, cu nu ştiu ce lichide, cu injecţii, în loc să mă aducă la viaţă corpul s-a întins şi-a început să-nvineţească şi a înţepenit. Şi-atunci m-au dezbrăcat de hainele mele şi m-au îmbrăcat cu halatul acela murdar cu care aseară au făcut autopsia unui mort. M-au şi luat de acolo după masă, m-au pus în patul acela şi fratele meu spune că şi el a prins de-un colţ al patului acela cu care m-au dus jos acolo în morgă.

Medicii spuneau că este o moarte clinică. Eu nu ştiu ce fel de moarte a fost, ştiu că puteau să mă taie bucăţi că eu nu simţeam nimic, n-am văzut nimic cu aceşti ochi, n-am auzit nimic, n-am simţit nimic cu corpul acesta.

Acum îngerii au spus: vino să vezi cum cântă îngerii în cor. Am ieşit în hol. Primul geam la dreapta s-a descuiat şi la aproximativ 50-60 de metri am văzut un deal mare îmbrăcat cu iarbă verde strălucitoare, plin, plin dealul acela de îngeri. Şi în faţa lor am văzut un înger mai înalt cu un metru. Am întrebat îngerii, şi acela din faţa lor cine este, din faţa îngerilor. Acela este Isus Cristos care a murit pentru tine şi păcătoşii din lumea întreagă. Am zis recunosc, eu L-am mai văzut o dată în vis înainte cu câţiva ani şi mi-a zis să mă pocăiesc, şi-atuncea să merg cu El să-L ajut să pună masa pentru mântuiţii lui Dumnezeu. Am zis eu, nu mă pocăiesc niciodată. Mai bine prefer să mor decât să mă pocăiesc, şi-am plecat în vis din faţa Lui. Acela era Isus Cristos. Am zis, eu L-am mai văzut, către îngeri încă o dată. Acela e Isus Cristos, au zis îngerii de lângă mine, care a murit pentru tine şi păcătoşii din lumea întreagă. Şi-acum, la un moment dat, a trebuit să aud cum cântă îngerii în cor. Îngerii din stânga, toţi aveau toate felurile de instrumente în mâini: fanfară, vioară, acordeoane – cred că nu există pe pământ atâtea feluri de instrumente câte există acolo. Toţi au luat instrumentele în mâini. Iar în partea dreaptă a Domnului Isus n-aveau nimic în mâini, ei cântau cu gura. Dar toţi şi cu instrumentele şi cu gura cântau aceeaşi cântare pe care eu n-am cunoscut-o. Odată vom fi într-o unire, nu-i prea mult, unde-i numai bucurie, nu-i prea mult. De ce au cântat aşa, pentru că nu mai e mult. Nu-i prea mult. După ce au terminat de cântat eu m-am uitat ca să văd care-i tatăl meu. M-am uitat să văd dacă o văd pe sora mea. A murit şi sora mea la vârsta de aproape 17 ani. Dar n-am mai cunoscut, aşa erau uniform de mari, uniform de solizi, uniformi la înfăţişare. Toţi erau ca Domnul Isus: feţele lor, mâinile lor, puţin galbene, foarte strălucitoare, foarte frumoase.

Îmbrăcămintea Domnului Isus şi a îngerilor era perfect albă, părul alb, alb, aşa când s-au întors într-o parte părul era într-una cu îmbrăcămintea şi n-am văzut aripi – că m-au întrebat mulţi: n-ai văzut nu aveau aripi îngerii? Nu ştiu, mama a visat îngeri, da cu aripi. Eu n-am văzut aripi la îngeri, deşi i-am văzut. Şi din spate n-am văzut că aveau aripi. Le-am văzut haină albă de sus până jos şi părul acela alb, alb şi înfăţişarea aceea puţin galbenă foarte strălucitoare.

Deci m-am uitat să văd care e tata. Deci nu puteam nici pe tata nici pe sora mea să-i deosebesc, aşa erau de uniformi toţi. Toţi uniformi.

În fine, după ce au terminat de cântat cei doi de lângă mine mi-au zis: ia-ţi la revedere de la îngeri şi vino să-ţi vezi faptele. Atunci din nou m-am speriat. Acum precis că va trebui să recunosc că eu nu-s vrednic să fiu aici şi mă vor alunga în iad. Nu te teme, au zis către mine şi-au început să mă ridice de mâini, nu te teme. Vino să-ţi vezi faptele! Acum toate uşile acelea albe erau descuiate. Şi-acum eu nu ştiu de ce de la vârsta de 16 ani până la vârsta de 34 de ani jumătate a trebuit să-mi văd toate faptele rele. Vreau să spun că am trecut prin faţa fiecărei uşi şi-a trebuit să-mi văd corpul la vârsta de 16 ani, aşa cum în restaurant după ce am terminat profesionala în Lupeni, am fost repartizat în Petroşani şi-acolo inginerul a ţinut ziua lui şi ne-a chemat la restaurant. Am văzut cum acolo cântam noi românii la o masă separat, cântam bineînţeles melodii populare, iar la altă masă ungurii cântau ungureşte. Şi vroiau să ne interzică să cântăm noi româneşte şi s-a iscat o bătaie, şi eu decât să mă bat am ieşit afară şi-am fugit. Exact cum s-a petrecut, aşa am văzut acum primul caz, în timpul cât am fost declarat mort. Exact cum eram în Timişoara în restaurant, exact cum eram în căminul cu bal, exact cum eram în casa cu nuntă, în toate locurile cum eram şi cum gesticulam şi cum mă manifestam în toate locurile mi-am văzut corpul, şi după ce am trecut prin faţa fiecărei uşi îngerii mi-au zis: acum mergem înaintea Lui Dumnezeu. Nu ştiu dacă vă puteţi da seama cum m-am speriat eu atunci. După ce am văzut toate faptele rele cu ce curaj să mă duc înaintea lui Dumnezeu? Şi-am zis către îngeri: cum să mă duc în faţa Lui Dumnezeu? Îngerii au început să mă-ncurajeze şi-au zis: nu te teme, Dumnezeu te va ierta pentru micuţa ta credinţă. Vino, nu te teme! Când am intrat între cele două ziduri, când am ieşit din holul palatului am văzut două ziduri fără sfârşit. Deci, deci ca un tunel fără capăt. Nu ca în iad. În iad am văzut tunelul acela care zic că avea 100 de metri adâncime şi-apoi am văzut lumea iadului şi flăcările acelea care se înălţau până sus la cer, şi toţi aceia cu mâinile ridicate venind spre mine şi strigau după apă şi ajutor. Toţi aceia veneau. Acum aici am văzut tunelul acela dar fără sfârşit, fără capăt şi deodată am văzut că din adâncime vine un nor la aproximativ 10-15 metri în faţa mea, norul acela s-a desfăşurat şi-am văzut exact un bărbat – exact cum te văd pe dumneata în faţa mea. Aşa L-am văzut pe Dumnezeu. Cu deosebire că El avea 20 de metri înălţime. Avea vreo 5-6 metri lăţime. Era un corp ce n-am văzut în viaţa mea, aşa de mare. Acum am crezut că El va zbiera la mine: locul tău nu este aici, locul tău este în iad. Pleacă din faţa mea. Dar El n-a zbierat, El n-a strigat nici cu-n ton ridicat la mine. Aşa de blând, şi îngerii vorbeau aşa de blând, că nu m-aş fi săturat niciodată şi în veci să-i aud. Dar Dumnezeu când mi-a vorbit aşa de blând, mi-a zis: vino nu te teme, ai avut păcate cât nisipul mării, dar acum prin sângele iubitului Meu fiu Isus toate sunt şterse iar de Mine sunt iertate. N-am ştiut ce să zic. De bucurie tot mă pregăteam să-I zic ceva sau să nu-I zic, tot m-am temut că dacă-I voi zice ceva poate va zbiera la mine. Nu te teme, am hotărât să mergi în lume, mi-a spus, pentru familia ta şi-atâtea suflete care doresc mântuirea. Du-te, spune la toţi aceea cu care vei avea ocazia să vorbeşti ce-ai văzut şi ce-ai auzit, dar mai mult ca atât, să le spui la toţi căci în curând harul se va lua şi lumea se va sfârşi. Du-te, nu te teme. Duhul Meu este mereu cu tine. Atunci, deodată am simţit că a venit peste mine un aer răcoritor şi imediat m-am văzut în corpul acesta.

Şi am plecat din faţa lui Dumnezeu şi imediat am văzut că drumul acela alb se face sul în urma mea până la poartă, până la ieşire. Şi-am întrebat îngerii: de ce acest drum se înfăşoară, se face sul? Pentru că acest drum se desfăşoară numai pentru musafirii Raiului, cei ce n-au crezut şi nu cred, şi-am ieşit pe poartă şi deodată m-am văzut cât munte înalt, şi-am văzut că vin două biserici: cea din comuna soţiei, Marca îi zice la comuna soţiei, judeţul Sălaj, şi cea din comuna Ipu, judeţul Sălaj – acolo unde ungurii au omorât 70 de familii de români într-o noapte, pe care eu nu i-am putut suferi. I-am urât tare de tot şi m-am dus la ei acolo şi le-am spus: v-am urât, dar acum vă iubesc. Şi ştiu că trebuie să iubesc pe toţi oamenii indiferent cât ar fi ei de păcătoşi, fără deosebire de religie sau de naţionalitate. Pe toţi trebuie să-i iubim la fel, ca credincioşi n-avem voie să facem deosebire. Eu atunci am făcut şi am şi zis către toţi: dac-aş putea pe toţi ungurii din ţară şi pe toţi pocăiţii v-aş împuşca; dac-aş avea putere ca comunist, dar n-am dat o palmă nimănui în viaţa mea. Totuşi aveam această răutate în inima, dar care atunci a dispărut, fiind iertat de Dumnezeu pentru acest fapt. Şi-acum veneau cântând spre mine cele două biserici: cea românească şi cea ungurească. Cântau: cântarea cu bucurie vor secera aceia cei ce cu lacrimi depun sămânţa lor. Numai dacă de la Domnul e sămânţa, spune poetul. Eu n-am ştiut cântarea asta, dar îngerul din dreapta mi-a zis: fraţii tăi te-ntâmpină. Cu aceea va trebui să te bucuri din cuvântul lui Dumnezeu şi cu aceea va trebui să-L lauzi pe Dumnezeu, mi-a zis îngerul din dreapta. Acum îngerii de lângă mine şi ei au zis tocmai ce-a zis mama: şi de-acuma ai grijă să nu cazi. La revedere. Au intrat în rai. Şi-acum, îngerii au intrat în rai, eu m-am trezit în morgă, m-am trezit acolo. Sigur că a venit soţia din oraş. Ea s-a dus să facă cumpărături, să pregătească pentru înmormântare şi-a venit înapoi. Şi când a venit acolo la uşa de la morgă, văzându-mă viu, m-a întrebat: tu eşti Gavrilă? Am zis da.”

Interviu cu George Vruţa

George VruţăAm făcut peritonită chimică generalizată.

Înarmat cu încredere în forţele mele proprii şi în ştiinţă, am început lupta cu viaţa şi cu moartea. Dar nu am ieşit învingător!

M-am născut în 1956, al treilea din patru băieţi. Credinţa noastră se rezuma la participarea la nunţi, botezuri etc. Nicidecum nu aveam o relaţie personală cu Dumnezeu, nu ne rugam, nici măcar înainte de masă nu-L căutam pe Dumnezeu. Şi totuşi ne mergea destul de bine, în comparaţie cu alţii. Din cauza aceasta noi credeam că Îl avem pe Dumnezeu în viaţa noastră, că Îl cunoaştem. Abia mai târziu aveam să-mi dau seama că ne minţeam singuri.

Am practicat câteva sporturi de performanţă, luptele greco-romane fiind punctul meu forte. Datorită sportului am devenit un tânăr independent, fără frică de oameni, dornic să-mi trăiesc viaţa la maximum.

Cele mai frumoase clipe din copilăria şi tinereţea mea erau acelea când părinţii nu-mi impuneau nicio restricţie şi puteam face tot ce-mi trecea prin minte. Îmi plăceau prietenii, fetele, anturajul, casa noastră era mereu plină de copii şi tineri, cu care benchetuiam şi făceam lucruri de care acum îmi este ruşine. La şcoală, deşi nu am fost niciodată ales oficial şef de clasă, eu eram şeful, cu drepturi depline.

Am învăţat mai multe meserii, printre care şi cea de mecanic auto. M-am căsătorit de tânăr, la 18 ani, şi, destul de repede, comparativ cu alţii de seama mea, aveam propriul meu salariu. Au urmat cei doi copii, o fetiţă şi un băiat, iar viaţa mea a continuat să se deruleze într-o continuă agitaţie.

Între timp, mama mea a început să frecventeze o biserică neoprotestantă şi, în urma învăţăturilor primite din Evanghelii, s-a pus pe post şi rugăciune pentru noi, cei din familie, ca şi noi să Îl cunoaştem într-un mod personal pe Isus Hristos. Toată familia s-a coalizat împotriva noii credinţe a mamei noastre, iar eu am fost, probabil, cel mai înverşunat opozant al ei. Credeam că mama şi-a pierdut minţile, mi-era jenă cu ea şi o desconsideram.

Într-o zi din anul 1985, în timp ce lucram la ceva în apartament, am avut senzaţia că mi-a pocnit, efectiv, stomacul. Nu avusesem, până atunci, niciun semn de boală. Am făcut o criză puternică, am stat vreo şapte ore în criză, acasă, astfel că am făcut peritonită chimică generalizată. Am fost dus, în cele din urmă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi acolo mi s-au făcut, de urgenţă, două operaţii. A doua zi după operaţii mi-am pus pentru prima dată întrebarea despre ce se întâmplă cu mine şi cu viaţa mea. Până atunci credeam că nu am nicio problemă, că acolo unde merg toţi voi merge şi eu. Şi dacă Dumnezeu îi iartă pe toţi, mă iartă şi pe mine, că eu eram mai bun decât alţii. Eu făceam mult bine altora, îmi plăcea să îi ajut pe oameni. În realitate însă eram îngâmfat, un neascultător şi un risipitor. Îmi plăcea, pur şi simplu, să trăiesc în păcat.

La o săptămână după ce am ieşit din spital, credeam că m-am refăcut. Era în preajma Crăciunului, făcusem rost de tot felul de bunătăţi, de băutură, aşa că nu m-am abţinut să benchetuiesc. Voiam să le arăt tuturor că nu mă sperii uşor de boală, chiar dacă aveam stomacul tăiat. Voiam să demonstrez că ştiu să mă lupt cu viaţa şi că sunt un adevărat erou.

În ce o priveşte pe mama mea, deşi o judecasem pentru credinţa ei, ea a fost alături de mine în acele zile în care mă luptam cu boala. S-a dus la un grup de credincioşi, le-a spus despre starea mea şi s-au rugat cu toţii pentru sănătatea mea, ca Dumnezeu să-mi dea zile să-mi cresc copiii. Astăzi cred că sunt în viaţă şi datorită rugăciunilor mamei mele, dar atunci nu eram de acord cu ceea ce făcea ea, am ţipat la ea, am chinuit-o.

După şase luni de la primele două operaţii, la un consult medical, mi s-a pus diagnosticul de cancer. Medicii au propus rezecţie de colon şi, în Spitalul Militar Central m-au operat a treia oară. Eu am crezut că după trei luni voi scăpa şi de acest diagnostic. Înarmat cu încredere în forţele mele proprii şi în ştiinţă, am început lupta cu viaţa şi cu moartea.

Dar nu am ieşit învingător! După circa trei luni de la rezecţia de colon, starea mea s-a înrăutăţit, am făcut metastază şi am ajuns din nou la spital, în februarie 1986. După cinci zile de spitalizare, timp în care medicii nu au reuşit să mă pună pe picioare, am început să mă gândesc la moarte. Îmi spuneam: „Cum nu am existat înainte să mă nasc, nu voi exista nici după ce voi muri. Nu m-a durut nimic înainte să mă nasc, nu o să mă doară nimic nici după ce voi muri.” Nu mi-am pus atunci, serios, problema veşniciei. Însă bunul Dumnezeu a hotărât ca, în loc să mor acolo, în patul spitalului, să experimentez moartea clinică.

Pe la ora 23:00, nu mai aveam putere să mă mişc. Am trecut printr-o stare pe care n-o mai avusesem şi nici nu credeam că poate să existe aşa ceva. Simţeam cum devin din ce în ce mai greu şi sunt tras la pământ nu cu forţa celor 60 de kg ale mele, ci cu o forţă mult mai mare. Ceva mă trăgea în jos, îmi simţeam corpul ca de plumb, picioarele nu mai făceau faţă.

La ora 1:50, cu ultimele sforţări, m-am târât în pat, după ce fusesem pe coridor să fumez o ţigară. Imediat ce am ajuns în pat, mi s-a întâmplat un lucru foarte greu de crezut şi de imaginat: m-am desprins de trup! Am simţit că mă străbate ceva ca un curent electric, am tremurat puţin şi m-am văzut, eu pe mine însumi, de la un metru. M-am speriat! Am zis: „Cum este posibil eu aici şi eu acolo?” Niciodată nu-mi pusesem problema că un om se poate separa de trupul său. Mi-am dat seama că am murit, dar trăiam! Eram dincolo de trup şi nu mai puteam ascunde nimic. Dincolo se vedea cine eram eu cu adevărat, nu mai puteam ascunde nimic. Mi-am dat atunci seama că nu sunt vrednic să văd Lumina şi să văd Cine este în acea lumină minunată. Tot bagajul de amintiri era cu mine, nu am primit nicio informaţie în plus şi nici nu mi s-a şters nimic din amintirile de pe pământ.

Când m-am detaşat de trup, am fost luat imediat de patru sau cinci duhuri hidoase şi dus, cu viteza gândului, printr-un tunel întunecos, într-un loc despre care îmi este greu să vorbesc. Aceste duhuri şi acest loc sunt reale! M-am zbătut, am suferit, am plâns, m-am străduit din toate puterile să scap din strânsoarea lor şi să ies de acolo. Vă doresc să nu aveţi niciodată parte de aşa ceva!

Pentru că nu Îl aveam pe Isus Hristos în inima mea, am mers într-un loc unde sunt oameni de tot felul, care arată îngrozitor şi care nu-L cinstesc pe Dumnezeu. Nu L-au cinstit nici în viaţa lor de pe pământ şi nici acolo nu-L cinsteau.

Este un loc unde nu există iubire, în care nu există decât un teren ars, un fel de zgură arsă, de peste tot iese fum, foc şi acolo fiecare suferă în felul lui. Sunt suferinţe care au loc de sute de ani. Aproape toţi cei de acolo strigă la Dumnezeu şi El nu le răspunde. Acele suflete sunt schimonosite de chinuri odată cu trecerea timpului.

Dumnezeu nu Se implică în existenţa celor de acolo. Te zbaţi să ieşi de acolo şi, când crezi că ai reuşit, cazi mai jos decât înainte. Acolo, răsplata unui lucru făcut este o batjocură mai mare, deci nu există bunătate. Poţi sta ani de zile spate în spate cu cineva şi să nu ştii cine este în spatele tău, plângi, te jeleşti, regreţi, dar nu poţi schimba nimic. Există gânduri, idei care vin din altă parte şi intră în tine, cum se întâmplă şi acum – nu ştii precis întotdeauna de unde vin gândurile.

În noaptea aceea, pe când eu experimentam toate aceste grozăvii prin moartea clinică, mama mea împreună cu un grup de credincioşi posteau şi se rugau intens pentru mine. Dumnezeu mi-a descoperit, ulterior, că salvarea mea se datorează rugăciunilor lor. Ieşirea mea din iad s-a făcut în urma intervenţiei directe a Domnului Isus Hristos. O lumină foarte puternică a străpuns întunericul în care mă aflam şi, în centrul acelei lumini, am căzut în genunchi. Am ştiut că în acea lumină este Dumnezeu şi am descoperit că Isus Hristos este Dumnezeu şi că El a murit pe cruce pentru păcatele mele.

Am înţeles că Isus Hristos are puterea să mă scoată de acolo – acestea erau gânduri care se succedau cu viteză foarte mare.

Acolo, în centrul luminii, am avut parte şi de o altă experienţă: foarte multe dintre fiinţele din iad s-au năpustit peste mine şi am fost acoperit de un „morman” de astfel de duhuri. Ele voiau să iasă de acolo. Ştiau că eu voi ieşi din iad şi voiau şi ele să iasă. Atunci bunul Dumnezeu a vorbit şi am fost eliberat. Duhurile m-au lăsat şi tot la porunca lui Dumnezeu am fost scos din locul acela groaznic. Am promis atunci că toată viaţa mea Îi voi sluji şi-L voi recunoaşte pe El ca Dumnezeu, pentru că El are puterea aceasta minunată de a-i ajuta pe oameni.

Viaţa a revenit în trupul meu în mod foarte dureros. Am făcut efortul să memorez tot ce mi s-a întâmplat, ca să pot povesti. Apoi am simţit în burtă nişte pocnituri şi toate durerile au dispărut pe loc. Parcă mi-ar fi pus cineva gheaţă pe corp.

După ce am reuşit să mă ridic din pat, am mers la telefon şi i-am spus soţiei să vină să mă ia din spital. Era pe la ora 5:00 dimineaţa. La ora vizitei medicale, le-am povestit doctorilor ceea ce s-a întâmplat. Fără să-mi dea prea multe explicaţii, au pus diagnosticul: moarte aparentă sau clinică. Mi-au făcut externarea, iar eu, odată ajuns acasă, am uitat de ceea ce I-am promis lui Dumnezeu.

Dar după două zile am căzut din nou la pat. Mi-era şi frică de moarte, dar mai teamă îmi era că am promis ceva şi nu m-am ţinut de promisiune. Am sunat pe un pastor şi l-am întrebat ce să fac pentru a nu mai ajunge în locul acela groaznic. Chiar în acea noapte mi-a explicat la telefon Evanghelia. El m-a pus să citesc cu ochii mei cuvintele Bibliei despre faptul că sunt un păcătos, la fel ca toţi oamenii, şi că nu voi putea fi mântuit decât dacă mă pocăiesc de păcatele mele şi cred că Isus Hristos a murit pe cruce în locul meu. L-am rugat pe Isus Hristos să intre în inima şi în viaţa mea. În luna mai 1986, L-am mărturisit public pe Domnul Isus prin botezul în apă, am recunoscut în faţa cerului şi a oamenilor că El este Salvatorul şi Stăpânul meu. Acum, cea mai mare bucurie a mea este să le spun oamenilor despre îndurarea, iertarea şi iubirea lui Dumnezeu. Totodată îmi fac datoria de a-i avertiza: iadul este atât de aproape!

Dar şi raiul! Aceasta este vestea bună: putem avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu prin Fiul Său, Isus Hristos!

Sursa: www.stiricrestine.ro

George Vruţa – Moarte clinică, viziune despre locul de chin

George Vruta – Moarte clinica, viziune despre locul de chin by Eliberare De Satanism on Mixcloud

Viaţa după moarte. Există viaţă după moarte. Mărturisiri Gigi Vruţa

Demonii, vrăjitoria și magia neagră sunt reale

Despre vrăjitorie

Toni Berbece – Pericolul vrăjitoriei

România suferă foarte mult din cauza vrăjitoriei, pe mulți stâlpi vezi anunțuri despre o anume vrăjitoare care te poate „ajuta”. Multe dintre persoanele care ajung la psihiatrie sunt de fapt sub influența unor duhuri rele care le chinuie și care au intrat în ele pentru că s-au jucat cu focul.

Multe persoane apelează la vrăji pentru a dezlega sau lega inimi, pentru a se răzbuna sau pentru a face rău. Dar nu conștientizează că de fapt se apropie de o lume care le va face rău, extrem de rău. Fugiți, dragi români, de vrăjitorie, fugiți de ghicit în cărți, palmă sau cafea, fugiți de ocultism și intrați sub protecția lui Dumnezeu!

Păcatul VRĂJITORIEI | Vasile Filat | 17 martie 2017

Păcatul VRAJITORIEI nu este glumă sau distracție. Este un păcat grav, condamnat de Dumnezeu, și cei care îl practică nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Mersul la vrăjitori sau la vrăjitoare, magia neagră, zodiacul, descântecele, chematul morților, ghicitul în boabe de cafea etc., toate acestea sunt practici interzise categoric de Dumnezeu. Dacă te-ai spurcat prin ele, află din acest mesaj cum poți căpăta iertare de la Dumnezeu și eliberare deplină.

Despre vrăjitorie. Care e mai bună, magia albă sau magia neagră? Ce spune Dumnezeu despre aceasta? Mesaj predicat de păstorul de tineret al bisericii Buna Vestire, Erik Brewer.

Vrăjitorie în Biserica Ortodoxă

Miron Cătălin – Vrăjitoria

Miron Catalin – Vrajitoria by Eliberare De Satanism on Mixcloud

Daniel Briciu, Radio UnisonDespre vrăjitorie

Daniel Briciu, Radio UnisonAtenţie la lucrarea lui Satan, Partea 1

Daniel Briciu, Radio UnisonAtenţie la lucrarea lui Satan, Partea 2

Dan Bercian, Radio UnisonDespre vrăjitorie şi vremurile din urmă

Dan Bercian, Radio UnisonLegiferarea naivităţii şi nebuniei (vrăjitoria)

Ioan Ciobotă & Jeff Frederick – Misionar în Mexic (Radio Vocea Evangheliei Timișoara, 08.09.2015)

Ioan Ciobota & Jeff Frederick – Misionar in Mexic by Eliberare De Satanism on Mixcloud

Iosif Anca – Vrăjitoria. Partea 1

Iosif Anca – Vrăjitoria. Partea 2