de Bill Schnoebelen
Bill Schnoebelen
Este Ku Klux Klan-ul legat în vreun fel de masoni? Această întrebare este complicată de faptul că există mai multe organizaţii Ku Klux Klan astăzi, precum şi de faptul că sunt foarte secrete. Totuşi, o scurtă examinare arată că oricum ar fi organizaţia în prezent, în trecut Klanul a fost „clocit” de Ritul Scoţian.
Chiar şi astăzi există asemănări puternice. Atât Ku Klux Klan-ul, cât şi masonii sunt înrădăcinaţi în rasism. Aceasta i-ar putea surprinde pe mulţi, dar de fapt, Loja Masonică a practicat segregaţia chiar de la început, până în anii 1980. Nu existau loje afro-americane cu statut legal în Statele Unite şi nu existau afro-americani implicaţi în Marea Lojă a Masoneriei Americane.
Este sigur, exista o ramură a masoneriei „separată, dar în mare parte IN-egală” care primea afro-americani – Masoneria Prince Hall. Dar Masoneria Prince Hall nu a avut niciodată numărul de membri, templele extravagante sau vasta bogăţie a Masoneriei Marii Loje din prezent. În plus, lojele Prince Hall erau privite drept „clandestine” sau cu statut ilegal; şi un mason putea fi dat afară doar pentru că avea de-a face cu un mason clandestin. Ar fi fost o violare a jurământului său.
Un bărbat de descendenţă africană nu putea fi mason în Statele Unite, din cauză că nu era „născut liber, având o bună reputaţie şi o bună recomandare”. Faptul că cei mai mulţi afro-americani se trăgeau din sclavi, era folosit ca să îi ţină afară. Recent, au fost folosite şi metode economice pentru a menţine masoneria albă precum crinul.
O altă similaritate, mai evidentă, este că ambele organizaţii sunt foarte secrete, folosesc iniţieri şi titluri pompoase şi bizare precum „Mare Vrăjitor”, „Mare Dragon”, sau „Mare Inspector General Suveran”. Pe lângă aceasta, amândouă folosesc simboluri pseudo-creştine (cruci de trandafiri, cruci care ard) pentru a-i înşela pe cei lesne încrezători.
Întorcându-ne în istorie, la începutul Ku Klux Klan-ului, găsim dovezi şi mai solide. Cel mai celebrat mason din America secolului XIX a fost Generalul Albert Pike (1809-1891). Într-adevăr, puţini masoni din lume au adunat atâţia lauri ca Pike![1] A fost Mare Comandor Suveran al Ritului Scoţian. A fost şi general al Confederaţiei, chiar dacă s-a născut în Boston.
Judecător-şef al Imperiului Invizibil
Albert Pike a fost, de fapt, fondatorul şi principalul strateg pentru Cavalerii Ku Klux Klan în 1867, în Tennessee. Era, de fapt, „ofiţer-şef judiciar”.[2] Imediat, similarităţile dintre Lojă şi Ku Klux Klan încep să aibă sens. Într-adevăr, de la un istoric foarte respectat din Tennessee, Profesorul Walter L. Fleming, aflăm că:
„Generalul Albert Pike, care avea o poziţie înaltă în ordinul masonic, era ofiţer-şef judiciar al Klan-ului. Generalul [Nathan Bedford] Forrest a auzit despre Ordin după ce acesta a început să se răspândească, şi… a consimţit să devină vrăjitorul său.”[3]
Pe altă pagină din cartea lui Fleming se află şapte portrete ale fondatorilor Klan-ului. Imaginea lui Pike este în centru, şi mai mare decât celelalte.[4] Recomandările de care beneficiază Fleming sunt exemplare. Istoria lui din 1905 despre Ku Klux Klan este numită „un raport plin de autoritate despre acea organizaţie”. O altă sursă afirmă:
„Fleming a tratat Războiul Civil şi Reconstrucţia mai cuprinzător decât oricine altcineva. Lucrările lui sunt caracterizate de… obiectivitate scolastică. Fiind sudist, Fleming a scris despre conflictul divizat cu simpatiile sudiste, dar a fost mai obiectiv decât cei mai mulţi sudişti ai generaţiei sale. Istoriografia Războiului Civil şi a Reconstrucţiei datorează mult cercetării lui neobosite, marii lui erudiţii şi puterii lui de interpretare.[5]
Într-o altă istorie, de Susan Lawrence Davis, Pike este descris sub un portret în ulei impresionant, ca „Judecător-şef al Imperiului Invizibil, Părintele Masoneriei de Rit Scoţian”.[6] De fapt, acel portret în ulei a fost oferit autoarei de fiul lui Pike, pentru a-l folosi. Ea continuă, revelând că:
„Generalul Pike a organizat Ku Klux Klan-ul în Arkansas, după ce Generalul Forrest l-a numit Mare Dragon al Ţinutului, la convenţia din Nashville, Tennessee. Atunci a fost numit şi Judecător-şef al Imperiului Invizibil.”[7]
Terorism pus la cale în sud?
Cum s-a întâmplat aceasta? Trebuie să reamintim că Pike era general al Confederaţiei. El nu a acceptat pierderea Războiului Civil. Aceasta era adevărat în special din cauză că Pike nu era un simplu soldat. El a ordonat asemenea atrocităţi comise împotriva nordicilor, încât în cele din urmă Armata Confederată i-a retras rangul.
Pike a folosit indieni în luptele împotriva trupelor Uniunii. Pentru a-i face cruzi şi însetaţi de sânge, le dădea să bea. În lupta de la Pea Ridge, Arkansas, trupele Uniunii au fost scalpate, iar trupurile le-au fost oribil mutilate cu securile indiene.[8] Trupele lui Pike au fost descrise ca „mai neîndurătoare şi mai rapace decât lupii”.[9] Pentru mine, aceasta sună ca o calomnie pentru lupi! Cu un asemenea trecut, nu este de mirare că odată ce războiul a fost pierdut, Pike a conceput o organizaţie teroristă fantomă, cripto-masonică, pentru a duce un război de gherilă împotriva Reconstrucţiei Sudului făcută de Nord.
Pike, care era pe vremea aceea Mare Comandor al Ritului Scoţian, nu a făcut un secret din sentimentele lui. A scris un editorial într-un ziar local:[10]
„Diavolii mizerabili jură strâmb la fel de repede precum mint… Cu cioroii ca martori şi juraţi, administraţia dreptăţii devine o batjocoră blasfematoare. O Ligă Loială a negrilor poate face ca omul alb să fie arestat şi poate dovedi orice acuzaţii pe care alege să le aducă împotriva lui. Oamenii lipsiţi de drepturi din Sud, jefuiţi de orice garanţie a Constituţiei… nu pot să găsească protecţie pentru proprietate, libertate sau viaţă, DACĂ NU SUNT ÎNTR-O ASOCIAŢIE SECRETĂ… am uni orice om alb din Sud care se opune dreptului la vot pentru negri, în marele Ordin al Frăţiei Sudului, o organizaţie completă, activă, viguroasă, în care câţiva ar exercita voinţa concentrată a tuturor, şi a cărei existenţă ar trebui să fie ascunsă de toţi, în afară de membrii ei.” [accentuare adăugată]
Este evident că marele „Ordin” pe care Pike l-a folosit pentru a „exercita voinţa concentrată a tuturor” a fost Ku Klux Klan-ul. Sub conducerea lui Pike, tribunalele statelor sudice erau destul de mult controlate de Ritul Scoţian şi de Klan. Astfel, Pike administra anarhia, incendierea, crima şi suferinţa unei întregi generaţii de negri şi de albi pro-Uniune.[11] Ku Klux Klan ar putea fi unul dintre primele exemple moderne a ceea ce astăzi se numeşte terorism. Masoneria este deja o reţea revoluţionară în al cărei creuzet pot fi turnate tot felul de ideologii rele. În Sicilia, masoneria a fost matricea pentru mafia modernă, cu ajutorul colegului lui Pike, Giuseppi Mazzini.[12] În mod similar, în Sudul de după război, masoneria a oferit Klan-ului reţeaua de care avea nevoie ca să înceapă şi să funcţioneze bine.
Cavalerii Cercului de Aur
Cum a început Klan-ul şi de unde şi-a luat numele? Pare să fi existat un efort concentrat din partea francmasoneriei Ritului Scoţian ca să submineze America, să saboteze relaţiile ei cu Mexicul şi să continue să încurajeze comerţul cu sclavi. America a ocupat Mexicul în Războiul Mexican (1846-48), ceva ce mulţi patrioţi, inclusiv Abraham Lincoln (pe atunci congresman) au văzut ca un act criminal, agresiv.
Când Războiul Mexican a luat sfârşit, Generalul John Quitman a fost numit guvernator militar şi dictator al Mexico City. Statele Unite erau pregătite să pună mâna pe toată partea de nord a Mexicului, din California până în Texas. Quitman (mason de Rit Scoţian) i-a propus Preşedintelui Polk ca tot Mexicul să fie anexat şi transformat într-o regiune de plantaţii cu sclavi. Drept rezultat, a fost încoronat mason de gradul 33 (Suveran Mare Inspector General) al Ritului Scoţian.
Mai pe scurt, scopul final al lui Quitman şi al Ritului Scoţian a fost să „elibereze” Mexicul şi Cuba. Un grup numit „Cavalerii Cercului de Aur” (înfiinţat în Cincinnatti de conducătorul Ritului Scoţian, Killian Van Rensselaer) a fost ales să organizeze noul imperiu de sclavi cu centrul în Cuba. „Cercul de Aur” se referea de fapt la un cerc real care pornea din Havana, Cuba, şi se extindea până în Mexic, Florida şi în statele cel mai sudice – graniţele acestui imperiu nou, dar secret.
„Cavalerii” au antrenat aproape o sută de mii de oameni şi erau organizaţi în loje numite „Castele”. În Sud, conduşi de Quitman, Cavalerii au reprezentat inima dezvoltării maşinii militare a secesioniştilor. Quitman a murit în iulie 1858, iar Albert Pike a fost adus la Consiliul Suprem ca să-l înlocuiască. În 1859, Pike a devenit Marele Comandor al Ritului Scoţian.
După ce Sudul a pierdut, era firesc ca acest concept al Cavalerilor Cercului de Aur să se transforme în ceva proiectat ca să lupte împotriva reconstrucţioniştilor. Negrilor din Tennessee li s-a dat dreptul la vot în 1867.
Numele a fost luat din grecescul ΚΥΚΛΟΣ (KUKLOS), însemnând „cercul”. Bineînţeles, termenul „Klan” avea rezonanţă pentru mulţi din sud-estul Statelor Unite, care erau scoţieni sau de ascendenţă scoţiană. Acesta a stabilit legătura cu Cavalerii Cercului de Aur. De asemenea, operaţiile oculte din magia ceremonială trebuiau făcute în cerc. Conducătorii din Tennessee ai Klan-ului erau toţi masoni de seamă, sub conducerea unui „Mare Comandant Suprem” şi „Mare Dragon al Ţinutului”, Pike. El a scris chiar şi un „imn” pentru Klan, „Brigada Morţii”, care este complet. Iată ultimele strofe:[14]
Fugiţi! Fugiţi! Voi, bandiţi mişei
Care însângeraţi întreaga ţară,
Brigada Groazei mărşăluieşte
Cu sabia şi cu torţa ei nevăzute;
Să nu credeţi că de răzbunarea ei
În cele mai adânci peşteri vă puteţi ascunde,
Căci prin cele mai întunecate caverne.
Brigada Groazei va călări.
Griul înceţoşat atârnă
Pe tresele Estului
Şi mai mulţi vor spune povestea
Chefului şi sărbătorii.
Trupa fantomatică va dispărea
Ca lumina în norul constant,
Dar unde au călărit se vor aduna
Sicriul şi giulgiul.
Conducătorii masoneriei afro-americane (Prince Hall) au renunţat la orice prefăcătorie! Un articol din jurnalul oficial al Masoneriei Prince Hall[15] scris de editorul său, Joseph A. Walkers, a tipărit imnul în întregime![16] Walkes nu a făcut niciun efort să ascundă groaznicul adevăr de cititorii săi, spre deosebire de scrierile laşe ale conducătorilor Ritului Scoţian „alb”. Putem vedea clar că Pike era un rasist care promova genocidul, un ocultist, un barbar, şi – în cele din urmă, dar nu în ultimul rând – un poet mediocru.
Un creuzet pentru satanism?
Pike a contopit interesul lui pentru satanism, cabbalism, zoroastrianism, cu interesul lui pentru politică, ca să facă din Klan o organizaţie teroristă masonică unică. Aşa cum observă Profesorul de Studii Religioase Carl Raschke de la Universitatea din Denver:[17]
„Cam pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, a ajuns faimos în Franţa un rector, catolic renegat, numit Alphonse Constant, care şi-a schimbat numele în Eliphas Levi. Levi era considerat Michelangelo al tradiţiilor reprimate ale „magiei negre” în Occidentul creştin… Cel mai notabil apostol [al lui Levi] în America a fost Albert Pike, un general confederat din Arkansas şi şeful armatei secrete a lui Robert E. Lee. Dar Pike are şi un reputaţie mai puţin glorioasă şi mai întunecată. Pike a fost unul dintre arhitecţii iniţiali ai Ku Klux Klan-ului, care, contrar convingerii comune, la începutul său nu era în primul rând un club rasist de semi-literaţi. Robe albe, cruci care ardeau, pălării conice şi folosirea unor titluri ca „mare dragon” şi „vrăjitor imperial”, derivă din cunoştinţele tradiţionale ciudate dezvoltate de Levi. În timpul perioadei de Reconstrucţie a Sudului, imediat după Războiul Civil, Klan-ul era în mod fundamental o organizaţie teroristă motivată de magie şi misticism, al cărei scop mai mare era să alunge armata de ocupaţie din Nord…
Amalgamul de violenţă, taină şi fanatism care au condus la constituirea iniţială a Klan-ului a devenit baza pentru ridicarea Sudului în ultimul deceniu [anii 1980].”
Este o percepţie foarte pătrunzătoare, şi care ar fi putut apărea numai din studiul şi cercetarea foarte aprofundate pe care le-a făcut Raschke în domeniul terorismului satanic contemporan şi al violenţei. Este într-adevăr ironic că astăzi, multe dintre victimele abuzului satanic ritualic vin din familii masonice.
Desigur, atât masonii cât şi Klan-ul au evoluat din anii 1890. Dacă mai există sau nu o legătură subterană solidă între cele două organizaţii nu este uşor de determinat. Astăzi, atât oamenii Klan-ului cât şi masonii încearcă să pară creştini. Într-adevăr, este sigur că există mulţi creştini în aceste organizaţii.
Totuşi, marca „creştinismului” găsită în Lojă este un fel de marcă a gnosticismului universalist, New Age; iar mulţi membri ai Klan-ului subscriu la Mişcarea Identităţii Creştine – o transformare ciudată a vechii secte anglo-israeliene, care crede că anglo-saxonii sunt poporul ales şi că tronul lui David este de fapt tronul monarhului britanic. Ei cred că EI sunt adevăraţii evrei şi că poporul evreu sunt de fapt copiii diavolului, împreună cu afro-americanii.
Punctul esenţial este că ambele organizaţii sunt societăţi rasiste, oculte, secrete, care au izvorât din aceeaşi minte depravată – o minte care a negat învierea şi dumnezeirea lui Isus, şi care a declarat că Dumnezeirea iudeo-creştină este falsă. Chiar şi numai aceasta ar trebui să-l facă pe orice creştin să fugă de ele.
Note finale
1. David McKay and Co., New York, n.d., p. 29
2. William Schnoebelen, Masonry Beyond the Light, Chick Publications, Chino, CA, 1991, p. 190/91.
3. W. Lee Ackridge, The Pictorial History of the KKK.
4. J. C. Lester, D. L. Wilson, Dr. Walter L. Fleming, Ku Klu Klan: Its Origin, Growth and Disbandment, Neale Publishing Co., New York, 1905, p. 27.
5. Dictionary of American Biography.
6. Susan Lawrence Davis, Authentic History: Ku Klux Klan, American Library Service, 1924, New York, pp. 271-277.
7. Ibid., p. 19.
8. Daily Republican, Davenport, Iowa 4/5/1898.
9. Ibid.
10. The Memphis Daily Appeal, Memphis, TN, 4/16/1868.
11. Anton Chaitkin, How Ku Klux Klan Managed to Get a U.S. National Monument, New Federalist, 10/19/92, p. 4.
12. Schnoebelen, op.cit., p. 192.
13. „Încoronat” este un termen folosit când cineva este făcut mason de gradul 33.
14. Chaikin, The Scottish Rite’s Ku Klux Klan Project, New Federalist supliment special, 4/93, pp. 10-11
15. Joseph A. Walkes, News Quaterly of Prince Hall Scottish Rite Masonry, Primăvara 1992, Washington, D.C.
16. Ibid., p.23.
17. Carl A. Raschke, Painted Black, 1990, Harper Paperbacks, New York, pp. 61-62.
[William J. Schnoebelen, Straight Talk #39: Is the Ku Klux Klan Actually Masonic? Copyright © 2011 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]
