de Bill Schnoebelen

Fantomele au prezentat dintotdeauna interes pentru oamenii care caută ajutor spiritual şi mângâiere. De fapt, fiecare cultură are credinţa în supravieţuirea dincolo de mormânt şi multe chiar îi venerează pe strămoşii lor morţi. Aceasta este adevărat în special în Asia şi Africa, şi la unele triburi de nativi americani.

Fantomele şi fenomenele care le însoţesc se bucură de un interes sporit în mass-media, care a început cu filmul GHOST, cu ani în urmă. Filmul era o fantezie romantică despre un soţ ucis care îşi bântuie soţia, şi în cele din urmă încearcă să comunice cu un medium fals, pentru a-şi proteja soţia de ucigaşul lui. De atunci, avem un film extrem de popular, THE SIXTH SENSE [Al şaselea simţ] (câştigător al premiului Oscar), şi serialele de televiziune THE X-FILES [Dosarele X], MEDIUM [Mediumul] şi THE OTHERS [Ceilalţi], plus o mulţime de emisiuni de televiziune şi de ziare de scandal de duzină. Toate aceste diferite mijloace de comunicare în masă alimentează curiozitatea umană şi teama de fantome şi de supranatural.

O fantomă ar putea fi definită ca o anume manifestare (vizuală, auditivă sau psihochinetică – mişcând şi afectând obiectele fizice) a unei persoane moarte, în lumea celor vii.

Dacă ne referim la societatea modernă din cultura occidentală, fantomele au avut o istorie inconstantă. Credinţa în fantome a pălit în Occident, odată cu venirea Renaşterii şi Iluminismului, şi cu apariţia metodei ştiinţifice (1700-1800). Credinţa în fantome se reducea la „superstiţie” sau folclor.

Totuşi, aşa cum se întâmplă adesea, lucrurile se mişcă în cicluri. A existat o mare foame spirituală în SUA după stingerea uriaşelor treziri din secolul XVIII şi de la începutul secolului XIX. Satan este întotdeauna gata să vină ca să umple golul.

În anii 1820, două surori americane, numite Fox, au început ceea ce a ajuns să fie cunoscută ca „mişcarea spiritistă”. Pe scurt, acele tinere femei au auzit bătăi în pereţii casei şi au ajuns să creadă că era duhul unui spirit sau al unei fantome. (Vezi nota de final 1.) Au dezvoltat un cod prin care puteau să „comunice” cu entitatea. De la acele începuturi umile, a fost întemeiată o întreagă mişcare a spiritualismului (vezi nota de final 2) şi a „cercetării psihice”.

Apariţia lor a condus la înfiinţarea unei avalanşe de grupuri spirituale excentrice, unele dintre ele având legături strânse cu spiritualismul şi devenind mişcări mondiale. Printre cele mai proeminente ar fi Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (Biserica Mormonă), Societatea Teozofică, Asociaţia pentru Cercetare şi Iluminare, precum şi o mulţime de grupuri spiritiste şi New Age! Din anii 1970, lista a devenit aproape nesfârşită!

O scurtă trecere în revistă

Iniţial, spiritualismul a început cu ceea ce tehnic se numeşte un fenomen poltergeist. Fenomenele poltergeist (cuvântul german pentru „fantomă zgomotoasă”) sunt fantome care sunt auzite sau simţite, dar nu văzute. Ele pot face cum au făcut cu surorile Fox, să bată sau să ciocănească în pereţi. Fac lucruri şi mai bizare. Uneori ridică sau mută mobila, aruncă lucruri, cântă la pian, sau – destul de ciudat – deschid dispozitivele moderne.

Cu mulţi ani în urmă, scriitorul a observat o casă unde la ora când avea loc emisiunea clasică ALL IN THE FAMILY [Totul în familie], televizorul se deschidea singur la canalul respectiv. Nu puteai schimba canalul în acea jumătate de oră. Presupusa explicaţie a fost că fantoma era un soldat omorât în Vietnam, casa era a familiei sale, iar el „bântuia” televizorul fiindcă îi plăcea emisiunea.

Alte fenomene poltergeist nu sunt atât de drăguţe. Am avut de-a face cu un poltergeist care arunca prin bucătărie cu cuţite. Era ca şi cum te-ai fi aflat în mijlocul unei lupte cu cuţite. Unul dintre prietenii mei a fost aruncat pe uşă de un presupus poltergeist, destul de tare încât să scrântească un umăr.

Apoi avem fantomele care sunt văzute sau auzite, dar de obicei nu sunt simţite. Ele pot să apară ca mingii sau lumini pâlpâitoare, sau ca apariţii mai degrabă vagi ale unor oameni reali. În cazul din urmă, ele seamănă deseori cu vechile portrete de familiei şi sunt de obicei monocrome (în alb şi negru). Adesea par luminoase. Uneori aceste fantome pur şi simplu stau acolo, liniştite şi tăcute. Pot să apară oriunde (înăuntru sau afară – ziua sau noaptea), dar adesea sunt asociate cu lucruri unde oamenii (deseori morţii cărora le seamănă) au murit violent, dintr-odată sau prin sinucidere. Rar, apar într-un asemenea fel încât nu pot fi deosebite de o persoană în viaţă. Sunt „complet colorate” şi par să aibă masă şi substanţă. Nu poţi vedea prin ele.

În spiritualism se învaţă (şi s-a preluat de către unii cercetători ştiinţifici) că modul în care apar fantomele este prin materializarea „ectoplasmei”. Cuvântul derivă din grecescul ECTO, care înseamnă „afară din”. Astfel, este un anumit gen de substanţă de tipul plasmei (organică) din afara domeniilor biologiei.

Ectoplasma este de obicei un fel de material eteric, ca fumul, sau vâscos, pe care se presupune că fantoma îl coagulează într-o formă fizică sau într-un tipar fizic. Unii mediumi spiritişti din vremurile trecute au fost observaţi cu ectoplasmă prelingându-li-se din buric sau vagin (direct prin îmbrăcăminte), într-un cordon precum cel ombilical, care forma apoi capul sau întreg trupul apariţiei unei fantome. Astfel de mediumi erau rari şi se poate să fi fost escroci. Ectoplasma a devenit cunoscută pe plan naţional când a apărut filmul GHOSTBUSTERS [Vânătorii de fantome] în anii 1980. Filmul prezenta spirite care îi „acopereau” pe eroi cu presupusă ectoplasmă, care părea mai degrabă o combinaţie dezgustătoare între mucus şi substanţă petrolieră.

Spiritualismul a luat cu adevărat amploare în Statele Unite la izbucnirea Războiului Civil. Aceasta din cauza carnagiului îngrozitor în care multe familii au pierdut în luptă unul sau mai mulţi bărbaţi. Spiritualismul a oferit speranţa înşelătoare că mamele care jeleau îi puteau contacta pe fiii lor care muriseră singuri, pe câmpul de luptă, ca să-şi ia rămas bun. El s-a bucurat de o altă revenire după Primul Război Mondial (de fapt, perioada de după Primul Război Mondial a fost probabil apogeul absolut al spiritualismului). Astăzi el devine din nou popular, din cauza soldaţilor care sunt omorâţi peste ocean, şi a familiilor lor care caută alinare.

Fantome speciale?

Până aici, toate acele spirite erau oameni destul de obişnuiţi, de obicei rudele celor care căutau biserici spiritiste sau mediumi spiritişti. Spiritualismul a luat o direcţie diferită în 1875, odată cu înfiinţarea Societăţii Teozofice (cuvântul grecesc pentru „înţelepciune divină”) de către Doamna Blavatsky.

Societatea Teozofică este mama mişcării New Age moderne şi o examinare a ei depăşeşte scopul acestei broşuri. Societatea Teozofică a adăugat spiritualismului o nouă caracteristică. Blavatsky pretindea că avea contacte cu diverşi „Maeştri Tibetani” care erau morţi, dar MAI MULT decât morţi.

Acei maeştri nu erau doar morţi obişnuiţi, ca Unchiul Harry cel drag şi bătrân. Erau Maeştri Înălţaţi sau (ca să folosim termenul sanscrit) Boddhisatvas. Implicită în învăţătura Societăţii Teozofice era doctrina asiatică a reîncarnării; iar teozofia a fost descrisă ca hinduism anglicizat. Un Boddhisatva este cineva care a trecut prin atâtea vieţi încât în cele din urmă a ajuns la desăvârşire.

Ei, ca fiinţe ajunse la desăvârşire, se încarnează din nou ca să-i ajute pe oamenii aflaţi mai jos, să ajungă şi ei la desăvârşire. În învăţăturile Societăţii Teozofice, fiinţe ca Buddha, Krishna, sau „Isus”, sunt Maeştri care s-au întors pentru ultima oară, în diferite momente din istoria umană, ca să ne ghideze. Apoi, după ce vor fi trăit acea viaţă finală, devin Maeştri ÎNĂLŢAŢI.

Astfel, aceste fiinţe nu sunt doar fantome, ci „super-fantome” care au o mare înţelepciune şi cunoaştere. Ele sunt văzute astăzi foarte evident în moda transmiterii de mesaje, unde diverşi transmiţători (un termen modern pentru medium) îi aduc pe „Maeştri”, care oferă o învăţătură spirituală presupus uimitoare. Totuşi, din punct de vedere tehnic sunt tot fantome; chiar dacă, rareori, dacă se întâmplă vreodată, îi auzi manifestându-se fizic. De obicei, ei vorbesc prin mediumi umani. Nu avem timp să examinăm mai în amănunt această „specie” de fantome în articolul de faţă, dar spunem mai multe despre ele în alte publicaţii. (Vezi nota de final 3.)

Deci, avem fantome care pot fă văzute şi adesea auzite – fie prin mediumi, fie prin ele însele. Fantomele uneori vorbesc, dar cel mai adesea gem sau plâng. De obicei sunt înfăţişate ca fiinţe aflate într-un anumit fel de chin. Fenomenele poltergeist, pe de altă parte, sunt mai degrabă simţite decât văzute.

„Pe cine o să chemi?”

Cele mai multe fantome (fie obişnuite, fie poltergeist) sunt limitate la o anumită localitate sau locuinţă. Aceasta se numeşte bântuire. Deseori, aceasta poate fi deranjant pentru oamenii care locuiesc în apropiere. Scriitorul şi soţia sa au avut parte de „vânătoarea lor de fantome”, curăţând multe case de-a lungul anilor, în Numele şi puterea lui Isus Hristos.

Atât în spiritualismul convenţional, cât şi din perspectiva noastră biblică, cele mai multe bântuiri apar în locuri unde a avut loc o crimă sau o moarte oribilă. Deseori a fost vorba de o crimă sau de o sinucidere. Unele bântuiri supravieţuiesc chiar şi casei. Chiar dacă acea casă este dărâmată, apariţiile sau fenomenele poltergeist persistă. Spiritualiştii cred că fantomele sunt de obicei oameni morţi tulburaţi emoţional, care rămân în preajma locuinţei din cauză că fie nu realizează că sunt morţi (?), fie au o treabă neterminată pe care trebuie să o ducă la bun sfârşit. (Vezi nota de final 4.)

Iată o ilustraţie a unei bântuiri clasice, foarte neobişnuită. Cu mai mult de un deceniu înainte de a veni la Hristos, am întâlnit o bântuire în care un preot murise la o vârstă înaintată, în clădirea unui vechi colegiu unde era o capelă unde preotul celebra messa. La câteva zile după înmormântare, au fost auziţi paşi în jurul sanctuarului capelei. Odată, o formă fantomatică în negru (culoarea unui preot) a fost văzută lângă altar.

Se prepunea că acea capelă era un loc sfânt, şi prin urmare oamenii se întrebau cum de putea fi bântuită (o părere greşită obişnuită). Apoi unul dintre preoţii care locuiau acolo şi-a amintit ceva. Preotul mort fusese destul de bătrân, cu artrită şi nu prea îndemânatic. Cam cu o săptămână înainte de a muri, scăpase vasul (vezi nota de final 5) plin cu ostii sfinţite înainte de comuniune.

Amintiţi-vă că, îndeosebi înainte de anii 1970, catolicii (vezi nota finală 6), credeau cu sinceritate că fiecare astfel de ostie pentru comuniune era literalmente trupul şi sângele, sufletul şi divinitatea lui Isus. Preotul ar fi crezut aceasta. Acţionând conform unei presimţiri, preotul care investiga bântuirea le-a poruncit unor seminarişti să caute în sanctuar. Făcând aceasta, au găsit o ostie mică ce se rostogolise în afara vederii, sub altar. Ea a fost ridicată şi folosită.

Ca un preot să îngăduie ca o ostie să stea pe podea astfel, unde un şoarece sau un vierme ar fi putut-o mânca, ar fi fost un sacrilegiu grav; chiar dacă era un accident. Destul de interesant, odată ce ostia a fost folosită, bântuirea a luat sfârşit. Aceasta fiindcă „treaba neterminată” a preotului mort fusese îndeplinită.

Exemple mai îngrozitoare de bântuiri ar include case unde au avut loc crime, sinucideri, adulter sau abuzarea unui copil, care sunt bântuite. Când eram încă păgâni, am avut o casă în Milwaukee, care în mod repetat a încercat să ne omoare. Când ne-am mutat în ea, am auzit cu adevărat o voce spunând: „O să vă omor.” Deşi am trăit acolo câţiva ani, nu am aflat niciodată de ce. Dar următorul locatar al casei s-a mutat în ea perfect sănătos, şi în şase luni a murit de cancer, de o moarte oribilă. Aceasta ar fi o bântuire de tip poltergeist, şi nu am aflat niciodată de ce avea loc acolo. Din fericire, Iahve ne-a păstrat în viaţă.

Prima bântuire cu care ne-am confruntat era o casă importantă de pe falezele din Dubuque, Iowa. S-a dovedit că presupusul spectru al unei femei încerca să avertizeze familia care locuia acum acolo. Fusese asistentă şi încerca să protejeze copiii familiei de spectrul unui bărbat care (în timpul vieţii ei) a molestat copii, iar acum ameninţa copiii familiei respective.

Ce spune Biblia?

După ce v-am oferit o trecere în revistă a tipurilor de fantome care există, şi de ce apar ele de obicei, să vedem dacă putem primi lumină din adevărul Creatorului despre fantome. Mai întâi de toate, îngăduiţi-mi să spun că Biblia ne învaţă, în termeni care nu lasă loc îndoielii, că fiinţele umane sunt alcătuite din trup, suflet şi duh (1 Tesaloniceni 5:23); şi că ultimele două componente ale umanităţii noastre (suflet şi duh) supravieţuiesc morţii. Desigur, Trupul este componenta noastră fizică din carne. Nu este prea greu să ne dăm seama de aceasta.

Duhul (RUACH în ebraică) este de obicei identificat cu suflarea divină pe care Dumnezeu o dă fiecăruia când este creat (Ioan 1:4). Este ceea ce este etern în noi, oamenii mântuiţi, este templul unde locuieşte Duhul Sfânt.

Sufletul (numit NEFESH în ebraică) se crede în mod obişnuit că este principiul vieţii, ceea ce ne menţine în viaţă. Este noi, cine suntem noi. De aceea sufletul nostru are nevoie să fie mântuit. Într-un sens, am putea spune că fiecare persoană este un suflet care este însufleţit de duhul său – ambele locuind în trup.

De fapt, sufletul ar fi ceea s-ar crede că se vede în apariţiile fantomatice. Conform Bibliei, sufletul pare într-adevăr să ne semene din punct de vedere fizic. El are ochi (Luca 16:23), limbă (Luca 16:24) şi poate chiar să fie îmbrăcat într-o mantie albă (Apocalipsa 6:12). Unii învăţători ai Bibliei cred că de aici a început ideea fantomei clasice (o fantomă fără substanţă, îmbrăcată într-un cearceaf alb).

Luca 16 şi alte părţi fac destul de clar că sufletul nostru (fantoma noastră) va locui în cer sau în iad (în funcţie de alegerea noastră de a-L primi pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul nostru). Cu toate acestea, de aici Biblia se deosebeşte de convingerea convenţională cu privire la fantome.

Regele şi mediumul

Oamenii care caută justificare biblică pentru fantome care bântuie case, cimitire etc. vor găsi puţine dovezi de valoare care să sprijine această idee. Într-adevăr, există doar O asemenea situaţie în întreaga Biblie, şi este puţin cam îndoielnică. De fapt, nu este o bântuire, ci un fel de şedinţă în care se încearcă primirea unui mesaj de la un mort, şi apare în 1 Samuel 28. Este numită în mod obişnuit pasajul „vrăjitoarea din Endor”, cu toate că femeia nu este niciodată identificată precis ca vrăjitoare. Ea este un mediumul şi ni se spune că „are un spirit familiar” (Versiunea King James, v. 7). Ne vom ocupa de ceea ce este un spirit familiar imediat, dar mai întâi să ne uităm la pasajul respectiv. El îl implică pe regele lui Israel, Saul, spre sfârşitul domniei, când era adâncit în păcat şi apostazie. Nu putea să-L audă pe Cel Atotputernic şi vroia sfat. Ca mulţi alţii, nu a putut să aştepte ca Iahve să-i răspundă…

„Atunci Saul a zis slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.”

Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.”

Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”

Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare şi a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!”

Împăratul i-a zis: „Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.”

El i-a zis: „Cum e la chip?” Şi ea a răspuns: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

Samuel a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?” Saul a răspuns: „Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.”

Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?” – 1 Samuel 28:7-8,11-16

Este mai mult de atât, dar spaţiul nu permite să fie reprodus întreg textul. Ceea ce vedem aici este o şedinţă clasică pentru a primi un mesaj de la un mort. Clientul vine la medium, căutând să întâlnească pe cineva drag care este mort (profetul Samuel, fostul mentor al lui Saul). Singura diferenţă aici este că anterior (conform Cuvântului lui Dumnezeu), Saul poruncise ca toţi mediumii din Israel să fie alungaţi sau omorâţi. Deci, fireşte că femeia a fost uimită să afle că noul ei client era chiar persecutorul temut al profesiei sale, regele lui Israel.

Foarte probabil, nu ştia cum arăta Samuel. Dar face ceea ce mulţi mediumi fac, şi oferă o informaţie vagă, care este posibil să fie corectă, şi apoi aşteaptă mai multe informaţii din acel reper: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Ca ghicitoarea clasică, spunând: „Vei întâlni un străin înalt, cu părul negru.” Cei mai mulţi bărbaţi din zilele acelea purtau mantii, deci aceasta nu era ceva care să-ţi ceară multă gândire.

Primind ceva familiar?

Orice s-a întâmplat acolo, în niciun caz nu este clar; este evident că apariţia entităţii îl sperie de moarte pe medium. Ca personajul mediumului fals din GHOST, Woopi Goldberg, nici ea nu era obişnuită ca spiritele REALE să se materializeze. Poate era o escroacă. Din punct de vedere istoric, mulţi mediumi din lumea antică erau de fapt doar ventriloci abili, şi făceau să apară voci din statui sau din alte locuri ciudate. Aceasta nu înseamnă că eu spun că nu existau (şi că nu există) mediumi adevăraţi care cheamă spirite familiare; dar mulţi dintre ei sunt nişte escroci care sunt doar artişti talentaţi.

Unii învăţaţi ai Bibliei cred că aceea nu era fantoma lui Samuel, ci un spirit familiar. Un spirit familiar este de fapt un demon sau un spirit rău care imită pe cineva familiar ţie (de aici numele) într-o şedinţă cu un medium. De aceea, nu este deloc o fantomă, ci un demon. Un demon este un spirit rău care slujeşte diavolului şi caută să înşele şi să distrugă.

Aminteşte-ţi că un spirit familiar (fiind demon şi nemuritor) ar avea acces la tot felul de informaţii despre morţi şi despre TINE. Spiritul ar putea spune mediumului lucruri care te-ar uimi, fiindcă „numai tu şi cel mort” ştiţi acele lucruri. Astfel, eşti făcut să crezi şi ALTE lucruri pe care le spune spiritul. La urma urmelor, scumpa ta bătrână „mămică” nu te-ar minţi, nu-i aşa?

Totuşi, problema cu teoria spiritului familiar în acest caz este că Biblia spune de fapt că era Samuel (v. 15). Ceea ce înseamnă, în opinia mea, că era într-adevăr profetul decedat. Saul vorbeşte cu adevărat cu o persoană moartă. Cu toate acestea, observă contextul. Saul este cufundat în păcat. Este clar că umbra lui Samuel este destul de supărată pe Saul pentru că o deranjează. Aceasta face să pară că o asemenea apariţie nu era foarte obişnuită, dacă se întâmpla vreodată. Dacă Iahve ar permite continuu acest fel de comunicare între cei vii şi cei morţi, neîndoielnic, Samuel nu ar fi fost atât de iritat.

A doua remarcă aici este că Samuel nu oferă cuvinte de mângâiere în felul în care o face „fantoma” tipică, în şedinţa modernă cu un medium. Cele mai multe astfel de şedinţe sunt pline de tot felul de replici spirituale insipide, despre cât de minunată este viaţa după moarte şi nu, nu există iad etc. Mediumul transmite de obicei că cel mort iubea pe toată lumea şi că vrea ca ei să fie liniştiţi cu privire la soarta lor. Nu aceasta este ceea ce se întâmplă în Biblie.

Esenţialmente, Samuel îl bleastemă pe Saul şi îi spune că el şi fiii lui vor fi morţi foarte curând din cauza păcatului său continuu (al lui Saul)– culminând cu necromanţia. (Vezi nota de final 7.) Este evident din context că acea şedinţă a fost ultimul şi cel mai mare dintre gravele păcate ale lui Saul. Se prea poate ca Duhul Sfânt să fi permis ca vălul dintre cei vii şi cei morţi să fie ridicat, doar ca Saul să ştie că este condamnat.

Niciodată nu este o hermeneutică (interpretare) sănătoasă a Bibliei să-ţi bazezi teologia pe un singur exemplu. Este ceea ce avem aici. Se pare că dacă vrei să comunici cu o fantomă, poţi fi blestemat să mori pentru aceasta.

În alte părţi din Biblie, comunicarea cu morţii este interzisă. Aceasta este magie şi vrăjitorie (1 Samuel 15:23, 2 Cronici 33:6, Isaia 8:19, Isaia 47:9, Apocalipsa 21:8, Apocalipsa 22:15, Galateni5:19-21). Chiar Isus, în Luca 16, în povestea bogatului şi a lui Lazăr, pare să înveţe contrar ideii că venirea celor morţi pentru a-i avertiza pe cei vii este permisă. Cu siguranţă, dacă ar avea loc o asemenea pălăvrăgeală şi comunicare între tărâmul celor morţi şi sfera pământului, povestea din Luca 16 ar fi fost locul perfect pentru ca Domnul Isus să o menţioneze. Dar El nu a spus nimic despre aceasta. Şi niciun scriitor al Noul Testament nu arată că există comunicare între cei vii şi cei morţi.

Excepţia lui Saul şi a mediumului este excepţia care dovedeşte regula.

O explicaţie biblică

Deci ce sunt fantomele care par să apară, fie în bântuiri, fie în şedinţe cu mediumi? Cel mai probabil, sunt spirite familiare sau demoni. Ei vin părând să fie cei dragi care au murit, sau pretind să fie oameni morţi necunoscuţi, care au legătură cu casa. Dar de ce?

Pentru a-i înşela pe oamenii care nu-şi cunosc Biblia.

În şedinţele cu mediumi sau oriunde altundeva, când spiritele comunică, ele prezintă o imagine nebiblică a vieţii după moarte. Nu vorbesc niciodată despre iad, judecată sau pocăinţă. Rareori Îl menţionează pe Isus, dacă o fac vreodată. Îi înşeală pe oamenii pierduţi ca să creadă că viaţa după moarte este un loc frumos, ecumenic, unde totul este minunat şi nu există consecinţe ale păcatului. Astfel de spirite înşeală milioane de oameni cu un fals sentiment de siguranţă despre destinul lor etern şi când mor nepocăiţi, se duc direct în iad.

Totuşi, mai este un element aici care trebuie să fie înţeles; şi anume fenomenul poltergeist sau un alt spirit, care pare să stea în jurul locurilor unde a fost făcut un păcat mare. Este o situaţie diferită, care poate fi explicată biblic.

Biblia este clară cu privire la faptul că există anumite păcate serioase care pot să pângărească o casă şi chiar pământul însuşi. Crima (vărsarea de sânge nevinovat) ar fi cel mai evident (vezi Deuteronom 21:4-9). Alţii ar include blasfemia (luarea Numelui Domnului în deşert sau batjocorirea lui Dumnezeu), adulterul, vrăjitoria şi homosexualitatea. Toate acestea erau crime capitale în naţiunea lui Israel, sub Tora. Ceea ce arată cât de serios priveşte Dumnezeu aceste păcate.

De aceea, când ai o casă sau un teren unde au fost comise asemenea păcate (de exemplu o crimă sau abuzarea unui copil), aceasta deschide uşa casei pentru ca duhurile rele să vină şi să o bântuiască. Este cu atât mai adevărat dacă păcatul a fost făcut în mod repetat. Aminteşte-ţi, ar putea fi păcate făcute chiar pe teren, înainte măcar ca acea casă să fi fost construită. De aceea bântuirile sunt aproape întotdeauna concentrate într-o locaţie, de obicei una cu o istorie păcătoasă.

Orice „bântuire” pe care am văzut-o personal, implica un loc sau o persoană unde fusese făcut o anumită violenţă sau un anumit rău. Ceea ce a atras spirite demonice, la fel cum un bec electric atrage insectele în curtea ta noaptea. Dacă tu chemi un „vânător de fantome” care este medium spiritist (cum eram noi odată) şi el face spiritele să plece, atunci aceasta te impresionează ca să crezi doctrina falsă pe care mediumul va încerca să ţi-o vândă. Desigur, demonii vor pleca atunci când le va porunci un medium, fiindcă Satan (stăpânul lor) vrea ca TU să crezi în spiritualism, nu în punctul de vedere al Bibliei despre mântuire. Este o înşelătorie plină de putere, pentru a atrage multe mii de oameni într-o minciună.

O comuniune a sfinţilor?

O ultimă întrebare. Se întorc vreodată duhurile oamenilor ca să le apară celor vii? Biblia lasă această posibilitate deschisă, cu povestea lui Saul şi a mediumului, deşi evident este ceva destul de rar. Există multe poveşti, chiar printre creştinii serioşi, despre cum au văzut apariţia cuiva drag la doar câteva secunde sau minute după ce a părăsit această viaţă (poate chiar în alt oraş). Se întâmplă spontan şi nu este ceva căutat de creştin.

Unele dintre asemenea povestiri pot fi reale. Imaginea celui drag zăboveşte un moment şi apoi păleşte. Vechile crezuri ale creştinismului menţionează o „comuniune a sfinţilor”. (Vezi nota de final 8.) Aminteşte-ţi că toţi creştinii, fie vii, fie morţi, fac parte dintr-un Trup. Yah’shua i-a învăţat pe saduchei:

„Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.” – Matei 22:31-32

Cei care au murit în Hristos nu sunt morţi, ci vii în El. Ei sunt biserica triumfătoare în glorie. Noi suntem încă biserica militantă aici, jos pe pământ, luptând. Dar suntem tot un singur trup. Aceasta face puţin mai probabil ca asemenea apariţii scurte, neaşteptate ale părinţilor creştini care au murit etc. să poată avea loc în anumite ocazii. Ele nu sunt păcătoase, iar dacă susţin vreo doctrină, este cea că Isus este Domn!

O femeie pe care am consiliat-o noi ne-a spus că mama ei (o creştină devotată) murise pe neaşteptate, iar ea nu ştia încă de moartea ei. Deodată, a văzut-o pe mama ei în oglindă, stând în spatele ei. Mama ei i-a zâmbit doar şi i-a spus: „Nu te îngrijora, scumpo. Sunt cu Isus şi este minunat.” Apoi a dispărut. Fiica ei aproape că a căzut – tremurând din cauza şocului şi cu pielea găinii. La doar zece minute mai târziu, a primit un telefon spunându-i-se că mama ei murise brusc, din cauza unui atac de inimă.

Dar există o diferenţă enormă între a fi surprins astfel, văzându-ţi mama moartă pentru o secundă, fără să te aştepţi, şi a te duce în mod deliberat la o şedinţă sau la un medium, căutând asemenea lucruri.

Ceea ce este important cu privire la asemenea evenimente ciudate este doctrina pe care o promovează ele. Dacă ceea ce învaţă sau exprimă indirect nu corespunde Bibliei, scapă de acel lucru – chiar dacă parte să fie sfânta ta mamă. Aminteşte-ţi, faptul că o persoană moartă a fost credincioasă, nu îl împiedică pe diavol să trimită un spirit familiar să se dea drept acea persoană. Să încheiem cu importantul sfat al lui Isaia 8:19-20:

„Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? „La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”

Note finale

1) Aceşti termeni sunt, din raţiuni practice, sinonimi. Cuvântul „fantomă” este folosit în mod obişnuit, şi este derivat [în limba engleză] din cuvântul german pentru „spirit”, GIEST. „Spirit” vine din latinescul „spiritum”. Cel mai apropiat termen în Biblie ar fi RUACH în ebraică şi PENUMA în greacă. În toate cazurile, termenii Bibliei se referă la scânteia divină esenţială a vieţii, care este creată de Dumnezeu şi care continuă să existe după moarte.

2) Spiritualiştii numesc credinţa lor spiritualism. Creştinii tradiţionali, de mai mult de un secol preferă să îi spună „spiritism”. De dragul clarităţii, în această broşură vom folosi numele obişnuit, spiritualism.

3) Vezi SOMEWHERE UNDER THE RAINBOW, de autor, de la With One Accord Publications.

4) Acest concept este demonstrat din plin atât în Filmul GHOST, unde soţul mort zăboveşte prin preajmă ca să-şi protejeze soţia, cât şi de THE SIXTH SENSE, unde un copil vede fantome care sunt confuze şi rătăcesc în locurile unde s-au aflat înainte de moarte.

5) Vasul este de obicei un potir larg, acoperit cu aur, folosit pentru ţinerea zecilor de ostii mici, sfinţite pentru comuniune. Este păstrat închis într-un tabernacol, cu excepţia momentului comuniunii.

6) Deşi este încă învăţată oficial, această doctrină nu a mai fost luată la fel de în serios în ultimii douăzeci de ani. Astăzi, orice catolic din Statele Unite poate primi comuniunea în mână; şi reverenţa aproape superstiţioasă pe care o arătau catolicii pentru ostie s-a diminuat mult.

7) Necromanţia este termenul tehnic în ocultism, pentru încercarea de a obţine informaţii de la morţi.

8) Crezul apostolilor este cel mai bun exemplu pentru acesta.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #19 On Ghosts. Copyright © 2011 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]