de Nicky
Nicky – Perth, Scoţia
Când aveam zece sau unsprezece ani, un poltergiest a început să-şi facă prezenţa cunoscută în casa noastră, mutând obiectele şi făcând zgomot în preajma mea. Bineînţeles că am fost puţin preocupată fiindcă nu era ceva obişnuit, şi le-am spus părinţilor mei, care nu au crezut un cuvânt şi m-au anunţat pur şi simplu că nu există asemenea lucruri ca fantomele! În noaptea aceea, pe când eram întinsă în pat, am fost foarte conştientă de ceva invizibil care era în cameră cu mine. Acel ceva a aruncat câteva obiecte prin jur, iar apoi s-a aşezat pe mine atât de tare, încât am crezut că voi fi strivită până la moarte. Am fost îngrozită şi bineînţeles că nu am putut să-i chem pe părinţii mei în ajutor, pentru că ei nu credeau în aşa ceva. Deci am început să-l rog pe acel ceva să nu mă omoare, încercând să conving „spiritul”, cum îl numeam eu, că îl iubeam şi că voi face orice vroia, atât timp cât nu mă omora. După aceea m-am rugat acelui lucru în fiecare noapte, de la o jumătate de oră sau o oră, până la o oră şi jumătate, înainte de a adormi. Uneori simţeam că încerca să mă sufoce sau să mă strivească, iar alteori mă lăsa în pace.
Foarte repede am devenit interesată de latura „nevinovată” a ocultului (despre care am descoperit mai târziu că era la fel de periculoasă ca orice fel de practică magică/ocultă). La început am folosit metode „inocente” precum închinarea cu lumânări, numerologia, astrologia, magia cu cărţi de tarot şi proiecţia astrală, dar curând ele m-au condus la hipnotism/controlul minţii, citirea minţii, facerea de farmece, vederea de viziuni (a doua vedere), invocarea „spiritelor” (care este un cuvânt drăguţ pentru demoni) şi folosirea lor pentru a controla situaţii sau pentru a obţine lucruri. Nu am ştiut că făcând aceasta le lăsam de fapt să mă controleze şi să mă manipuleze pe mine! „Îngerul meu păzitor”, cum începusem să-l numesc pe spiritul din camera mea, îmi spusese că numele lui era Alberto, şi aveam adesea conversaţii. Uram faptul că eram înspăimântată tot timpul, dar iubeam faptul că aveam putere. „Talentele” mele mi-au adus destul respect din partea prietenilor, dar adesea şi ei erau oameni ciudaţi. Deci am avut grijă să le spun numai celor pe care credeam că îi voi converti la modul meu de gândire. Am influenţat o mulţime de oameni să facă lucruri stupide.
Pe când aveam șaptsprezece ani, fumam între treizeci şi șaizeci de ţigări pe zi, în funcţie de cât de trează eram. Eram beată cât de des posibil, iar când nu eram satisfăcută doar cu alcool, luam LSD şi „ciuperci magice”, fiindcă uram să am control asupra simţurilor mele. Cercetasem aproape orice religie alternativă de sub soare şi nu găsisem satisfacţie în niciuna dintre ele. Capul îmi era plin de tot felul de filozofii ciudate şi minunate care, dacă sunt sinceră, erau atât de complicate încât foarte puţine dintre ele însemnau ceva pentru mine! Încercasem să mă omor în mod serios de trei ori până atunci, pur şi simplu fiindcă nu aveam absolut niciun respect pentru propria mea viaţă şi credeam că oricum voi sfârşi prin a mă întoarce, dacă funcţiona. Nu aş fi recunoscut niciodată, dar încă trăiam în teamă constantă. Încercasem aproape orice şi tot nu aveam idee de ce eram pe această planetă.
Apoi, într-o zi, am dat peste doi creştini care se rătăciseră în timp ce vizitau oraşul meu. Am gândit: „Iată că o luăm de la capăt!”, când au început să predice, pentru că atât de mulţi aşa-numiţi creştini încercaseră să-mi spună înainte: „Isus te iubeşte!” De obicei făcusem tot ce putusem ca să-i prind pe picior greşit cu întrebări grele, şi îmi plăcea să-i fac să se simtă jenaţi când nu puteau răspunde cu nimic altceva decât cu: „Isus te iubeşte!” Mă mândream că eram prea cinică pentru a fi convinsă. Totuşi cei doi bărbaţi nu erau aşa… Nu-mi pot aminti tot ce am vorbit, dar îmi amintesc că am fost foarte impresionată când unul dintre ei mi-a spus că voi arde în iad! Cel puţin nu erau lipsiţi de coloană vertebrală, chiar dacă erau pe calea cea greşită în ceea ce mă privea! Aveam de asemenea sentimentul că ei cunoşteau ceva ce eu nu cunoşteam.
Printr-o serie de coincidenţe, am sfârşit întâlnindu-mă din nou cu unul dintre bărbaţi pentru o discuţie la o ceaşcă de ceai, la care am sperat să aflu ce cunoştea el şi să-l conving că greşea! Am făcut gluma că mă va forţa cu Biblia, iar apoi ne-am aşezat pentru, cred că o oră sau cam aşa ceva, făcând doar conversaţie politicoasă. Pe vremea aceea eram atât de disperată să aflu ce cunoştea el, încât dacă nu ar fi fost mândria mea, l-aş fi implorat să înceapă să predice! Când în cele din urmă am ajuns să vorbim despre Biblie, a fost ca şi cum el avea o cheie magică, una care revela cele mai uimitoare secrete. El a explicat cum Biblia proroceşte de fapt un al treilea război mondial, nuclear, cum efectiv întreaga istorie a lumii este conţinută într-o carte a Bibliei, inclusiv istoria care nu s-a întâmplat după scrierea Bibliei. Fiecare detaliu era atât de exact, chiar şi culoarea turbanelor purtat de oamenii lui Mohamed când au invadat Imperiul Bizantin în secolele VII şi VIII d.Hr.! Eram uimită; nu dădusem niciodată de un sistem de credinţe căruia nu îi era deloc teamă să fie specific! Am încercat să-mi susţin propriile convingeri şi idei, dar am realizat curând că niciuna dintre ele nu mai avea niciun sens, şi cu greu îmi puteam aminti vreuna dintre ele. Păreau doar atât de vagi şi de neînţeles, comparate cu adevărul îndrăzneţ al Cuvântului lui Dumnezeu.
În următoarele câteva săptămâni Dumnezeu mi-a arătat că dacă profeţiile şi minunile erau toate adevărate, aşa era şi faptul că dacă nu mă luam după restul Bibliei, atunci voi fi condamnată la iad. Am ascultat Scriptura, care în Fapte 2:38 spune: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh…” Am primit Duhul Sfânt cu dovada vorbirii în alte limbi, şi imediat nu am mai avut nicio dorinţă pentru alcool sau droguri şi am încetat imediat să mai fumez. Dar cel mai bine era că ştiam că am găsit Adevărul, iar Dumnezeu mi-a înlocuit teama şi dorul, cu pacea şi mulţumirea Lui. Laudă Domnului!
[Nicky, Saved from a Life in the Occult! Copyright © Christian Assemblies International. Nicky locuiește în Perth, Scoţia. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.cai.org, unde nu mai este disponibil.]
