Termenul „hipnoză” vine din cuvântul grecesc „hypnosis”, care înseamnă „somn”. Hipnoza a fost practicată timp de secole, de la somnul din templele egiptene, la anticii şamani. Hipnotismul a fost parte a instruirii în vrăjitorie. Biblia avertizează cu tărie împotriva a tot ce este asociat cu ocultul. Dumnezeu doreşte ca cei care sunt copiii Lui să vină la El cu nevoile lor, în loc să se îndrepte înspre practicanţii ocultismului.

Dumnezeu este nemulţumit de cei care se implică în ocult datorită puterii, influenţei şi controlului ocult. Activităţile oculte erau practicate în naţiunile care înconjurau Israelul în vremea lui Moise. Prin urmare, Dumnezeu avertizează explicit poporul Lui împotriva lor:

„Să nu mâncaţi nimic cu sânge. Să nu ghiciţi după vârcolaci, nici după nori. Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Levitic 19:26,31)

„Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta.” (Deuteronom 18:10-12)

Cuvintele din Vechiul Testament care sunt traduse „fermecători” şi „descântători”, par să indice acelaşi gen de persoane pe care le numim acum hipnoterapeuţi. Dave Hunt, autorul cărţii „Explozia sectei” şi cercetător în domeniul ocultului, ca şi al sectelor, spune:

„Din punct de vedere biblic, cred că în asemenea locuri ca Deuteronom 18, când se vorbeşte despre „fermecători” sau „descântători”, practica implicată în antichitate era exact ceea ce recent a devenit acceptabil în medicină şi psihiatrie ca hipnoză. Cred aceasta atât din folosirea antică a acestui cuvânt, cât şi din tradiţiile oculte.”

În diferite secţiuni ale Scripturii, practicile oculte sunt enumerate una lângă cealaltă, fiindcă deşi o activitate poate că diferă de următoarea, sursa puterii şi cel care revelează „cunoaşterea ascunsă”, este acelaşi: Satan. Descântătorii, magicienii, vrăjitorii, fermecătorii, cei care consultă spiritele familiare, necromanţii, ghicitorii şi cei care observă vremurile (astrologii), sunt grupaţi împreună ca cei de evitat. (Levitic 19:26,31 şi 20:6, 27; Deuteronom 18:9-14; 2 Regi 21:6; 2 Cronici 33:6; Isaia 47:9-13; Ieremia 27:9) Un singur cuvânt este folosit în Noul Testament pentru cei care practică ocultul: „vrăjitor”.

Sunt unii creştini care spun că vor susţine hipnoza, atât timp cât este în mâinile unui profesionist instruit, în special ale unui medic. Numai fiindcă hipnoza a apărut în medicină, nu înseamnă că este diferită de practicile antice ale fermecătorilor şi descântătorilor, sau de cele care au fost folosite mai recent de vraci şi de hipnotizatorii ocultişti.

Cineva care tratează un pacient prin intermediul hipnozei, îl lasă deschis faţă de forţele răului. Am întreba noi, îi este teamă lui Satan să interfereze cu ştiinţa sau medicina? Când este hipnoza doar un instrument medical sau psihologic? Unde este graniţa dintre medical sau psihologic, şi ocult? Când trece hipnoza de la ocult la medicină, şi de la medicină la ocult?

Multe dintre tehnicile folosite în hipnoză sunt împărtăşite de sisteme mistice, filozofice şi religioase, inclusiv de ocult. „Părintele hipnotismului”, Franz Anton Mesmer – de la al cărui nume avem cuvântul „a mesmeriza”, era el însuşi un practicant al ocultului. Metoda lui de a induce o transă era foarte asemănătoare cu modul în care un medium conduce o şedinţă de discuţii cu morţii. Hipnotismul, împreună cu yoga şi meditaţia transcedentală, a fost întotdeauna legată de întunericul spiritual. Nou-găsita respectabilitate a acestor practici nu a schimbat natura lor fundamentală.

Hipnotismul este adesea promovat ca pur şi simplu un mod de a ne „concentra din nou” asupra noastră, şi de a găsi răspunsul în noi. Fiind credincioşi în Hristos, concentrarea noastră trebuie să fie asupra Mântuitorului nostru, nu asupra noastră sau a altceva (Evrei 2:2). Ştim că răspunsurile nu se află în noi (Romani 7:18); soluţia de care avem nevoie se găseşte în Hristos (Romani 8:2).

Rodul Duhului este controlul de sine (Galateni 5:22-23). Deoarece trebuie să urmăm felul în care ne conduce Duhul, El ne va da puterea să ne controlăm mai bine pe noi înşine. Hipnoza implică transferul controlului de la noi înşine, la o altă persoană.

Hipnoza conduce la o stare de conştiinţă alterată, în care mintea este foarte susceptibilă la sugestia dinafară. Acea susceptibilitate este ceea ce are nevoie hipnotistul pentru a modifica comportamentul subiectului său.

Totuşi, cuvântul „susceptibil” ar trebui să ne preocupe. Scriptura spune să fim vigilenţi, cu autocontrol şi alerţi. „Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8)

Hipnoza conduce la o stare de conştiinţă alterată, în care mintea este foarte susceptibilă la sugestia dinafară. Acea susceptibilitate este ceea ce are nevoie hipnotistul pentru a modifica comportamentul subiectului său. Totuşi, cuvântul ar trebui să ne preocupe. Scriptura spune să fim vigilenţi, cu autocontrol şi alerţi.

„Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8) Hipnotistul nu este singurul care vrea să ne modifice comportamentul; şi Satan vrea să facă o anumită modificare, şi ar trebui să fim precauţi cu privire la a-i da vreo oportunitate de a ne face sugestii.

Hipnoza a fost parte integrală a ocultului. Prin urmare un creştin nu ar trebui să-şi permită să fie hipnotizat, pentru niciun motiv. Creştinii ar trebui să evite hipnoza chiar şi pentru scopuri medicale.

[Does the Bible warn against Hypnotism? Copyright © 2012 Sharon Bible Presbyterian Church.]

Întrebare: „Ar trebui un creştin să se implice vreodată în hipnoză/hipnotism?”

Răspuns: Hipnoza este problematică pentru un creştin, din câteva motive:

1) Rodul Duhului este controlul de sine (Galateni 5:22-23). Deoarece trebuie să urmăm felul în care ne conduce Duhul, El ne va da puterea să ne controlăm mai bine pe noi înşine. Hipnoza implică transferul controlului de la noi înşine, la o altă persoană.

2) Trebuie să ne supunem – trup, suflet şi duh – lui Dumnezeu. Romani 6:12-13 ne dă formula pentru învingerea păcatului: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Este vorba de control – fiind creştini, putem lăsa păcatul să ne controleze, sau Îl putem lăsa pe Dumnezeu să ne controleze. (Vedeţi şi Romani 6:16-23, 1 Corinteni 6:9-12 şi Iacov 4:6-7.) Formula scripturală nu lasă loc pentru hipnoză (să ne supunem unei fiinţe omeneşti, egală nouă).

3) Hipnoza conduce la o stare de conştiinţă alterată, în care mintea este foarte susceptibilă la sugestia dinafară. Acea susceptibilitate este ceea ce are nevoie hipnotistul pentru a modifica comportamentul subiectului său. Totuşi, cuvântul susceptibil ar trebui să ne preocupe. Scriptura spune să fim vigilenţi, cu autocontrol şi alerţi. „Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8) Hipnotistul nu este singurul care vrea să ne modifice comportamentul; şi Satan vrea să facă o anumită modificare, şi ar trebui să fim precauţi cu privire la a-i da vreo oportunitate de a ne face sugestii.

4) Hipnotismul este adesea promovat ca pur şi simplu un mod de a ne „concentra din nou” asupra noastră, şi de a găsi răspunsul în noi. Fiind credincioşi în Hristos, concentrarea noastră trebuie să fie asupra Mântuitorului nostru, nu asupra noastră sau a altceva (Evrei 2:2). Ştim că răspunsurile nu se află în noi (Romani 7:18); soluţia de care avem nevoie se găseşte în Hristos (Romani 8:2).

5) Multe din tehnicile folosite în hipnoză sunt făcute cunoscute de sisteme mistice, filozofice şi religioase, inclusiv de ocult. „Părintele hipnotismului”, Franz Anton Mesmer – de la al cărui nume avem cuvântul a mesmeriza, era el însuşi un practicant al ocultului. Metoda lui de a induce o transă era foarte asemănătoare cu modul în care un medium conduce o şedinţă de discuţii cu morţii. Hipnotismul, împreună cu yoga şi meditaţia transcedentală, a fost întotdeauna legat de întunericul spiritual. Nou-găsita respectabilitate a acestor practici, nu a schimbat natura lor fundamentală.

[Should a Christian ever get involved with hypnosis/hypnotism? Copyright © Got Questions Ministries.]

de Stacie Spielman

Dacă ai fost vizitat de un spirit care arăta, suna, poate chiar mirosea cum mirosea cineva drag care este mort, atunci când era în viaţă, poate nu vrei să auzi ceea ce sunt pe cale să spun. Este important totuşi să citeşti.

O prietenă mi-a spus odată că în timpul nopţii fantoma mamei ei venise să o viziteze. Ea a spus că „spiritul mamei ei” era înconjurat de lumină şi că în prezenţa sa, dragostea părea să umple camera. Îi lipsea mama ei foarte mult, şi de-abia aştepta ca „spiritul mamei ei” să se întoarcă.

I-am spus lui Megan că acel spirit fantomă nu fusese mama ei, şi că spiritele celor morţi nu se întorc să ne viziteze. I-am spus ce să facă în caz că „spiritul mamei ei” se întorcea. Când spiritul care pretindea că era fantoma mamei ei s-a arătat o săptămână sau cam aşa ceva mai târziu, Megan a făcut cum am sfătuit-o. Când a făcut aceasta, faţa frumoasă a „mamei” ei s-a contopit cu faţa unui demon, apoi apariţia a dispărut.

Aceasta nu înseamnă că eu spun că mama lui Megan era un demon, sau că se transformase într-un demon când a murit. Ceea ce spun eu este că un spirit demonic se deghiza în fantoma mamei lui Megan.

Eclesiastul spune că cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nimic de-a face cu nimic din ce este sub soare. Eclesiastul 9:5-6: „Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic… Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor demult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.”

Aceasta nu înseamnă că versetele spun că sufletele noastre nu merg în rai când vine ultima zi. Ci ele vorbesc despre ceea ce se întâmplă între moarte şi Ziua Judecăţii. Ele dovedesc că cei morţi nu îi protejează pe cei vii, şi nu se întorc pe pământ ca să-i viziteze. Cei morţi nu vorbesc prin mediumi spirituali şi nu ne bântuiesc casele. Cei morţi nu zăbovesc în jurul pământului aşteptând să fie eliberaţi. Şi nu se întorc ca să încheie lucruri neterminate, sau ca să ducă la bun sfârşit răzbunări. Ideea că „fantomele” sunt spirite legate de pământ, care au nevoie să fie eliberate, nu este biblică. Este o credinţă falsă, perpetuată de mediumi şi spirite demonice.

Spiritele care ne bântuiesc casele, ne cheamă pe nume, trântesc uşi, aprind sau închid lumina şi dispozitivele, se arată ca umbre care dispar, fac jucării mecanice să pornească, fără baterii sau cu baterii, vorbesc prin mediumi spirituali etc., nu sunt spiritele celor morţi. Sunt spirite demonice care se deghizează în spiritele oamenilor care au murit.

Familia care obişnuia să vorbească cu bunicul lor mort la mormânt, avea mai mult de 39 de grupuri de spirite în casă, toate pretinzând a fi bunicul.

Când victimele hărţuirii cu care am lucrat eu au fost nedoritoare să mustre spiritele care pretindeau a fi fantomele celor dragi ai lor care erau morţi, de teamă de a nu-i mustra pe cei dragi ai lor efectiv şi de a nu le răni sentimentele, întotdeauna le-am spus ceea ce vă spun vouă acum. Nu există absolut niciun risc ca fantomele să fie cu adevărat spiritele celor morţi. Ele sunt spirite demonice – şi nimic mai mult.

Adesea, când victimele hărţuirii sunt vizitate de o apariţie, aceasta nu îi sperie pentru că arată ca cineva drag care este mort, iar camera este umplută de un fals sentiment de dragoste. Dar lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Există la fel de multe cazuri – chiar poate mai multe – când apariţiile iau înfăţişarea de monştri, strigoi sau baborniţe hidoase. Indiferent cum aleg ele să apară, sunt îngeri căzuţi. Biblia îi numeşte demoni.

Deci data viitoare când auzi cântecul country „Sunt găuri în podeaua raiului”, fereşte-ţi urechile. Podeaua raiului nu are găuri, iar sufletele celor morţi nu se uită atent la noi de sus! Ele s-au dus acolo unde le-a trimis Dumnezeu ca să aştepte sfârşitul lumii, iar acel loc nu este aici pe pământ cu noi!

Dacă locuieşti într-o casă bântuită şi vrei să ştii cum să scapi de spiritele care o bântuiesc, noua mea carte, Ceea ce spiritele demonice nu vor să ştii, este disponibilă pe acest site în format PDF şi va fi în curând disponibilă prin Amazon ca volum broşat.

[Stacie Spielman, When Ghosts Come To Call: The Truth About Ghosts. Copyright © Stacie Spielman. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.staciespielman.com, unde nu mai este disponibil.]

de Stacie Spielman

Schizofrenia afectează mai mult de două milioane de americani, şi douăzeci şi patru de milioane de oameni în toată lumea. Boala pare să afecteze bărbaţii şi femeile în proporţii egale, în toate grupurile etnice şi în toate culturile.

În prezent profesioniştii în medicină nu cunosc ce cauzează schizofrenia, sau de ce boala îi afectează pe unii oameni şi nu pe alţii. Oamenii de ştiinţă cred că ea este cauzată de factori genetici şi de mediu. Cercetătorii din medicină suspectează că un dezechilibru chimic ar putea juca un rol. Toţi par să fie de acord că nu există vindecare. Nimeni nu pare să suspecteze implicarea spiritelor demonice.

Până acum am lucrat cu şapte victime ale schizofreniei, toate având voci care vorbeau în capul lor. Unele voci erau audibile, unele telepatice, unele distante, iar unele vorbeau în cor. Unele pretindeau a fi vocile unor oameni pe care victimele îi cunoscuseră. Cele două lucruri pe care toate vocile le aveau în comun erau că vorbeau fără oprire, şi că toate erau demonice.

Un bărbat cu care am lucrat prin Skype, credea că fusese cumva „acordat” la conversaţii telepatice între mediumii pe care îi cunoscuse în trecut. Zile întregi a ascultat discuţiile lor. Dar în cele din urmă conştiinţa lui a învins. Ştia că nu ar trebui să tragă cu urechea, dar nu ştia cum să oprească sunetul vocilor lor.

În sfârşit a făcut o încercare să se alăture conversaţiei lor. Vocile au părut surprinse, dar i-au urat bun venit în grup. Ceea ce a fost frumos un timp, până ce Tom a vrut să renunţe. În acel moment, vocile şi-au pierdut tonul prietenos şi au devenit abuzive verbal.

Incapabil să facă vocile să tacă, Tom s-a încredinţat unei instituţii mintale. Acolo a fost diagnosticat cu schizofrenie şi a fost pus într-un salon cu alţi pacienţi schizofrenici. Apoi, într-o zi, era în camera de recreere, când a văzut un bărbat într-un scaun cu rotile vorbind cu cineva care nu era acolo. Bărbatul în scaunul cu rotile fuma ţigară după igară, şi arunca mucurile de ţigări pe podea.

Când Tom s-a apropiat de bărbat şi s-a aplecat să ridice mucurile de ţigări, o voce telepatică a strigat: „Pleacă de lângă el!”

Uimit, Tom s-a oprit şi a bătut în retragere. În acel moment a realizat că era exact ca acel bărbat. Dar nu avea o problemă medicală. Avea spirite care îi vorbeau! Atunci m-a contactat pe mine.

Am lucrat cu Tom zilnic, câteva săptămâni, prin Skype. Când mă adresam spiritelor şi le scoteam, se manifestau arzând pielea lui Tom, strângându-i capul sau încheietura mâinii, sau făcându-l să simtă că un cordon dureros îi strângea fruntea sau glezna. Dat fiind că erau implicate atâtea grupuri de spirite, în cele din urmă am făcut o înregistrare a unei „rugăciuni de scoatere” pe care să o folosească Tom, ca să o pună ca fundal sonor acasă sau când conducea maşina. Înregistrarea a funcţionat. Singura problemă era că în ţara lui Tom ora era cu şapte ore mai devreme decât în ţara mea, şi de fiecare dată când dădea drumul la înregistrare, spiritele care plecau se manifestau faţă de mine! A trebuit să-l contactez pe Tom şi să-i spun să facă o înregistrare cu vocea lui, şi să o distrugă pe cea pe care i-o trimisesem.

Pe înregistrare Tom „a scos” cu adevărat spirite de orice fel de hărţuire pe care o experimenta – nu doar vocile, ci şi alte tipuri de hărţuire. A trebuit să folosească înregistrarea zilnic, timp de câteva săptămâni. Dar în cele din urmă a fost liber de voci, şi efectiv liber şi de alte hărţuiri.

Într-un alt caz, vocile schizofreniei au luat forma vocilor unor oameni din zilele când bărbatul fusese la liceu.

Pe lângă voci (cunoscute de profesioniştii în psihiatrie sau medicină ca halucinaţii auditive), există şi alte simptome ale schizofreniei, care am descoperit că au o implicare demonică. Dintre cele şapte victime ale schizofreniei cu care am lucrat, toate au experimentat trei sferturi sau mai multe din următoarele simptome, şi toate simptomele erau legate de hărţuirea demonică: iluzii, gânduri iluzorii, gânduri dezorganizate, halucinaţii, perioade de vorbire neînţeleasă şi un efect deconcertant al emoţiilor.

Încă o dată, nu spun că orice schizofrenie este un rezultat al hărţuirii demonice. Dar în cazul celor şapte victime ale schizofreniei pe care le-am întâlnit, toate simptomele erau legate de hărţuire.

[Stacie Spielman, Schizophrenia. Copyright © Stacie Spielman. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.staciespielman.com, unde nu mai este disponibil.]

de Bill Schnoebelen

Vă vine să credeţi sau nu, sunt aproape doisprezece ani de când am scris articolul iniţial Să vorbim deschis despre Temniţe şi Dragoni. Între timp am primit sute de scrisori şi cel puţin o mie de e-mailuri despre el. Subiectul este surprinzător de controversat chiar şi printre creştini. Ceea ce mă uimeşte!

Postarea articolului meu pe web şi apariţia e-mailului ca mijloc de comunicare în masă au facilitat procesul prin care mă pot angaja în dialog cu cei care apără Temniţe şi Dragoni şi jocurile de rol fantezie în general. În acest context, sunt uimit cât de mulţi aşa-proclamaţi creştini care apără jocul, o fac folosind un limbaj murdar şi abuziv. Ceea ce cred că spune foarte mult despre impactul spiritual al jocului.

Chiar şi un sondaj rapid arată impactul cultural al jocului Temniţe şi Dragoni şi al jocurilor care i-au urmat. Recent a fost lansat un film spectaculos numit Temniţe şi Dragoni. Mai mult, cultura pop se cufundă efectiv în vrăjitorie şi subiecte legate de ocult.

Astăzi rafturile librăriilor gem literalmente de greutatea diferitelor cărţi despre wicca, de exemplu. Unele dintre aceste cărţi, precum Vrăjitoarea adolescentă, de exemplu, sunt scrise pentru cititorii tineri. Există chiar şi Ghidul neştiutorilor pentru wicca şi vrăjitorie! Când a apărut Temniţe şi Dragoni, dacă găseai patru sau cinci cărţi tipărite despre wicca.

Acum evident că nu toate acestea pot fi puse în seama jocului Temniţe şi Dragoni. Dar în anii 1970, jocul a fost unul din fenomenele culturale majore care au plantat seminţele din care au încolţit Harry Potter şi toate cărţile şi filmele oculte.

Ce este Temniţe şi Dragoni?

Pentru cei care sunt nefamiliari cu el, este bunica celor mai multe (dacă nu a tuturor) jocuri de rol fantezie. Acum, mulţi înţeleg că jocul de rol şi-a avut originea în mod formal ca instrument psihologic. Cei mai mulţi consilieri şi psihologi (inclusiv scriitorul) au folosit jocul de rol ca pe o modalitate puternică de a transforma comportamentul omenesc şi gândurile omului. Vă rog să aveţi în vedere aceasta în timp ce continuăm.

De exemplu cineva ar putea să aibă o problemă cu o adicţie (din perspectivă pur psihologică). Consilierul ar putea sugera ca dependentul să facă un joc de rol despre ce s-ar putea întâmpla dacă un prieten i-ar oferi un drog. Aceasta se face de câteva ori în mai multe moduri, până ce dependentul începe să dezvolte abilităţi de a refuza. Acelaşi lucru s-ar putea face pentru oamenii care au probleme cu mânia sau anxietatea. Elementul de reţinut este că jocul de rol este o modalitate importantă şi eficientă de a-i învăţa pe oameni moduri de a gândi şi acţiona.

Componenta fantezie este a doua parte a ecuaţiei. Într-un fel, este cea mai problematică parte. Evident, schimbările în comportament pot adesea să fie pozitive. Totuşi, componenta fantezie din Temniţe şi Dragoni şi din jocurile înrudite, este în cea mai mare măsură definită ca populând o lume cvasi-medievală (sau chiar paleolitică), plină de magie şi personaje legate de magie precum vrăjitori, troli, orci etc. Este o lume în mare măsură ca ceea ce se vede în genul clasic de fantezie „sabie şi vrăjitorie”.¹ În această lume, magia este văzută ca parte a vieţii de fiecare zi, iar etosul [ansamblu de norme şi idealuri morale specifice unui grup social sau unei epoci, n.tr.] jocului implică de obicei dobândirea de putere magică de către cele mai multe personaje.

Ca în orice joc de rol, jucătorii îşi asumă „personaje” sau roluri. Categoriile largi ale acestora ar include:

1. Războinicul sau Luptătorul

2. Vrăjitorul sau Magul

3. Preotul (sau Clericul sau Druidul)

4. Pungaşul (sau Hoţul sau Bardul).

În anii recenţi au fost adăugate noi rearanjări ale claselor de bază ale personajelor, care au inclus Barbarul, Magicianul, Cavalerul şi Călugărul (ultimul personaj nu pare să fie niciun fel de „călugăr catolic”, ci mai degrabă un călugăr din religiile răsăritene, posesor al unor nivele înalte de arte marţiale şi expertiză ocultă).²

Cititorul perspicace va fi observat că au fost introduşi deja unii termeni autentic magici, din vrăjitoria reală şi ocultism. Druizii şi Barzii sunt parte a preoţiei Britaniei antice pre-creştine. Vrăjitorii sunt bineînţeles practicanţii clasici ai magiei, atât în realitate cât şi în ficţiunea de fantezie. Vom privi la aceste roluri mai aprofundat într-o clipă.

Direcţia – Introducând moralitatea (?)

Odată ce jucătorul şi-a ales personajul (Războinicul, Pungaşul etc.), trebuie apoi să-şi aleagă direcţia. În Temniţe şi Dragoni, acesta este un termen tehnic care înseamnă trecerea a două „linii”. Prima este poziţia personajului pe un continuu între bine şi rău, cu alegeri disponibile oriunde între binele perfect şi răul îngrozitor. A doua este locul personajului pe un continuu între lege şi haos. Aici, din nou, personajul se poate clasa oriunde, între a fi un desăvârşit „cetăţean care respectă legea”, la a fi în favoarea anarhiei absolute.³

Ni se spune în unul din ghidurile jocului: „Direcţia personajului este un ghid pentru atitudinile lui morale şi etice de bază faţă de alţii, faţă de societate, faţă de bine şi rău, şi faţă de forţele universului în general.”⁴ Sună destul de direct. Totuşi, este nevoie să realizăm că destul de des jucătorii vor lua o direcţie care este mai mult rea sau haotică, fiindcă „intrigă” mai mult. Ceea ce este în mare parte asemenea motivului pentru care mulţi actori talentaţi ar juca mai degrabă ticăloşi.

Există de fapt nouă posibile combinaţii ale direcţiei, variind de la Binele Legal (Cruciatul) la Răul Haotic (Distrugătorul), cu alte şapte combinaţii între ele.⁵

O altă discuţie este nevoie să aibă loc cu privire la direcţie! Moralitatea exprimată în Temniţe şi Dragoni este în cel mai bun caz neclară, şi cu siguranţă NU este moralitatea Bibliei. Acelaşi ghid ne spune: „… că bunătatea nu are valori absolute. Deşi multe lucruri sunt acceptate în mod obişnuit ca bune (ajutorarea celor în nevoie, protejarea celor slabi), culturile diferite îşi impun propriile interpretări despre ceea ce este bun şi ceea ce este rău.”⁶

De exemplu, poţi să ai un personaj al „răului legal”. Un ghid afirmă că: „Un ticălos legal ia ceea ce vrea în mod metodic, în cadrul limitelor codului său de conduită, indiferent pe cine răneşte. Îi pasă de tradiţie, loialitate şi ordine, dar nu de libertate, demnitate sau viaţă.”⁷ Să mai vorbim de un miş-maş de ambiguitate morală! Tinerilor noştri le este destul de greu să aleagă valori corecte, fără să mai fie cufundaţi în acest gen de material!

Vremea instrumentului!

În sfârşit, pentru a juca jocul, personajul jucătorului are nevoie de mijloace pentru comerţ. Acestea includ lucruri lumeşti ca mâncare, îmbrăcăminte şi hrană rece, cu multe alte zeci de articole enumerate.⁸ Mai mult, sunt enumerate șaizeci de tipuri diferite de arme, precum halebarde, arbalete şi săbii.⁹ În plus, totuşi, personajele pot să ajungă să aleagă diferite instrumente magice: vrăji, farmece, baghete magice, talismane, poţiuni – plus versiuni magice ale celor mai multe arme.

Este important să înţelegem că fiecare din artefactele magice de mai sus există în „lumea reală” a magiei şi vrăjitoriei. Ele sunt la fel de reale ca săbiile, şeile sau arbaletele. Astfel, jocul de rol de acest gen îl pregăteşte pe jucător pentru a gândi ca un magician. Cât de în serios ia el pregătirea, este ceva ce trebuie să luăm în considerare.

Cum este văzută magia în joc? Ei bine, într-un ghid scris de autorul iniţial al jocului, Gary Gygax, citim:

„Utilizatorii magiei apelează la puteri ezoterice pentru a-şi exercita profesia… Ei trebuie să memorizeze şi să se pregătească pentru folosirea fiecărei vrăji, iar facerea ei cere ca ei să absoarbă din nou incantaţia, consultând cartea potrivită de descântece… cele pe care utilizatorii magiei trebuie să se rostească sau să le citească cu voce tare.”¹⁰

Este un sfat excelent pentru necromanţii în devenire. Când eram mari preoţi şi îi învăţam pe alţii vrăjitoria, insistam pe nimic mai puţin decât aceasta. Este evident un joc care cere iniţiativă şi dedicare reale. Dar uite cu ce îşi umplu jucătorii capul!

În afară de problema magiei, precum am văzut, moralitatea per ansamblu a universului Temniţe şi Dragoni este în cel mai bun caz pragmatism, şi amoral în cel mai rău caz. „Cei puternici stabilesc ce este corect” pare să fie regula. Trebuie să iei comoara sau magia de la alţi jucători, folosind orice mijloace sunt disponibile, inclusiv forţa, magia, intimidarea, constrângerea sau negocierea. Un ghid pentru maeştri „avansaţi” Temniţe şi Dragoni sfătuieşte: „Cel mai bun mod de a evita să fii vătămat este să-l baţi pe tip atât de rău, încât să vrea să se târască sub o stâncă sau şi mai bine, să fugă.”¹¹

Acum, este acesta un minunat gen de moralitate, „lege a junglei”, pentru a o întipări într-un tânăr creştin? Ce s-a întâmplat cu fericirile sau blândeţea, sau cu iertarea, sau cu întoarcerea celuilalt obraz? Aceste lucruri par complet absente din Temniţe şi Dragoni. Bineînţeles că sunt absente, ele nu sunt foarte lumeşti sau palpitante.

În plus, jocurile sunt foarte violente. John Eric Holmes, doctor şi editor al „Setului de Bază Temniţe şi Dragoni”, crede că jocul poate fi o supapă sănătoasă pentru comportamentul antisocial. Totuşi, el face observaţia că „Nivelul de violenţă din el te face să crezi că lumea este mânioasă. Cu greu există un joc în care jucătorii nu se dedau la crimă, incendiere, tortură, viol sau jaf pe autostradă.”¹²

Acum, după cum se presupune, o parte din violenţă a fost atenuată de-a lungul anilor, dar etosul fundamental este încă unul al amoralităţii şi violenţei.

O privire mai îndeaproape asupra personajelor

1. Războinicul: Războinicii, precum implică numele, sunt luptători. Ei îşi câştigă existenţa ca un fel de soldaţi, cavaleri sau mercenari. Unele dintre subtipuri (Paladinii şi Tâlharii) pot să dobândească abilitatea de a face vrăji. Reţineţi aceasta.

2. Vrăjitorul: Evident, vrăjitorii fac într-adevăr vrăji. Ei sunt consideraţi a fi maeştri desăvârşiţi ai energiilor magice, modelându-le şi făcând din ele vrăji.”¹³ Mai mult, ghidul ne spune: „Căutarea de cunoaştere şi putere a unui vrăjitor îl conduce adesea pe tărâmuri unde muritorilor nu le-a fost scris niciodată să meargă.”¹⁴ Ceea ce ar fi fost o descriere excelentă a scriitorului de faţă la începutul căutării în magie, cu mai mult de trei decenii în urmă. Este ceva adevărat pentru cei mai mulţi oameni care devin fascinaţi de ocult şi de magic. Este de la sine înţeles că un tânăr impresionabil, care alege acest gen de personaj şi se implică într-adevăr în el, va dezvolta probabil un interes pentru asemenea subiecte.

3. Clericul sau Preotul: Este personajul care adesea menţionat în apărarea jocului Temniţe şi Dragoni. Din cauză că el (sau ea) este o „figură religioasă”. Observaţi că ghidul spune: „Clericul este un preot generic (al oricărui mit), care are grijă de nevoile comunităţii. El este atât protector cât şi vindecător… Când răul ameninţă, clericul este potrivit pentru a-l căuta pe terenul lui şi a-l distruge.”¹⁵ În plus, ni se spune că principalele unelte ale clericului sunt vrăjile.¹⁶ În sfârşit aflăm, de asemenea, că clericului i-ar putea fi date diferite titluri, inclusiv: Stareţă, Ayatollah, Imam, Arhiepiscop, Patriarh, Prelat, Paroh, Vicar sau Yoghin.¹⁷ Câteva observaţii sunt potrivite. Oricine ar încerca să pună semnul egal între acest personaj şi un cleric creştin, este evident jalnic de ignorant atât cu privite la Biblie, cât şi cu privire la creştinism. Dar, în mod uimitor, jucătorii creştini de Temniţe şi Dragoni îmi scriu şi susţin că aceasta face ca jocul să fie în ordine. Evident, niciun creştin adevărat nu ar folosi vrăji ca principala sa unealtă. De asemenea, prima propoziţie este foarte grăitoare. Clericul este un religios generic al „oricărui mit”. Cu alte cuvinte, religiile sunt mituri. Creştinismul este un mit; iudaismul este un mit etc. Ceea ce face ca clericul din Temniţe şi Dragoni să se alinieze la teologia francmasoneriei, unde Marele Arhitect este generic, iar orice zeu vechi (sau zeiţă, dacă vreţi) ar fi bun. Calitatea generică a clericului este exemplificată şi mai mult de titlurile pe care el sau ea şi le-ar putea asuma. Un creştin nu şi-ar asuma efectiv niciunul dintre ele. Ele sunt toate fie legate de viaţa monahală, fie de islam sau religiile răsăritene. Orice creştin care crede că clericul este un exemplu de creştin al lui Dumnezeu, se amăgeşte singur.

4. Tâlharul (sau Bardul sau Hoţul): Acest personaj, ni se spune, simte „că lumea şi oricine din ea, sunt cumva datori să-l întreţină… Cu cât trebuie să se trudească şi să se lupte mai puţin… cu atât este mai bine.”¹⁸ Este el un personaj minunat cu care să rivalizeze adolescentul tău? Cărui părinte i-ar plăcea ca copilul său să vină acasă de la şcoală şi să-i spună că joacă Temniţe şi Dragoni, şi că a ales personajul unui hoţ sau pungaş? Dacă nu este destul de rău, ascultaţi aceasta: „Mişcarea de succes, discretă, îmbunătăţeşte şansa hoţului de a surprinde victima, de a evita să fie descoperit, sau de a se muta într-o poziţie în care să-l înjunghie pe duşman pe la spate.”¹⁹ Apoi există farmecul atotprezent al magiei. „La nivelul al zecelea, un hoţ dobândeşte o abilitate limitată de a folosi sulurile magice şi clericale (adică vrăjile).”²⁰ „Şi un Bard reuşeşte să înveţe câteva vrăji magice.”²¹ Acum, ce e drept, „hoţul cel bun” are o lungă istorie în literatura populară şi în legende. Cel mai bine-cunoscut exemplu ar fi, bineînţeles, Robin Hood. Multe romane de fantezie eroică au asemenea personaje. Dar înseamnă aceasta că este un rol pe care ar trebui să şi-l asume un creştin? Valorile implicite ale personajului, oricare ar fi direcţia sa, sunt contrare poruncilor biblice împotriva furtului. Mai mult, chiar şi aici avem magia ca parte a unui posibil repertoriu.

Acum, în retrospectivă, şi presupunând că eşti un părinte creştin sau un lucrător creştin cu tineretul – care rol te-ai simţi confortabil să-l recomanzi unui tânăr? Cele mai bune două alegeri ar părea să fie războinicul sau hoţul, şi chiar şi acolo magia şi vrăjitoria ar juca un rol important. Sincer, conform Bibliei nu există o alegere bună. Poţi alege între a fi un religios idolatru (un cleric), un vrăjitor care este condamnat în mod repetat de către Biblie, un hoţ care încalcă porunca a opta, sau un războinic care îşi poate şi el dezvolta abilitatea de a face vrăji.

Unii oameni care ne contactează cu privire la joc, întreabă dacă există (vreo) diferenţă între o vrajă şi o rugăciune. De aceea ne vom referi un moment la aceasta.

Vrăjile în contrast cu rugăciunile – O ciocnire între perspectivele despre lume

Valorile jocului nu sunt doar pline de violenţă şi moarte; ele şi sădesc în jucător un mod întru totul diferit de a privi viaţa: ceea ce antropologii numesc „Perspectiva Magică asupra Lumii”.

1. Perspectiva Magică asupra Lumii ne învaţă că există în univers o forţă neutră, ca gravitatea, care este magia. În această perspectivă asupra lumii, nu există Dumnezeu suveran; ci mai degrabă universul este condus ca o piesă gigantică de maşinărie.²² Punerea în aplicare a magiei este înţelegerea modului de a manipula universul pentru a obţine ceea ce vrei. O analogie ar fi punerea monedei potrivite în fanta unui automat şi apăsarea butonului. Primeşti bomboana în mod automat – presupunând că ai folosit moneda potrivită şi ai apăsat butonul corect. Aşa este Perspectiva Magică asupra Lumii. Dacă ştii tehnologia corectă (descântec, ritual, incantaţie etc.), universul trebuie să răspundă – la fel cum lumina trebuie să se aprindă dacă apeşi întrerupătorul. Este ceva automat şi repetabil din punct de vedere ştiinţific. Această perspectivă întăreşte vraja şi este evident diferită de…

2. Perspectiva iudeo-creştină (adică Biblia) învaţă, dimpotrivă, că universul se află în controlul unei Persoane suverane, Dumnezeu. Pentru a obţine „rezultate”, trebuie să Îi ceri Lui. Această cerere este ceea ce atât evreii cât şi creştinii numesc „rugăciune”. Ea implică insistarea cu rugăminţile, dintr-o poziţie de inferioritate. Eu sunt creatura, Dumnezeu este Creatorul. Astfel, este mai mult ca un copil care merge la un părinte şi cere o bomboană, decât obţinerea ei de la un automat. Părintele poate spune „da”, „nu”, sau: „Aşteaptă până mai târziu.” În mod similar, în Biblie nu există un mod de a-L manipula automat pe Dumnezeu pentru a primi ceea ce vrei, fiindcă El este o Persoană omnipotentă. În plus, Dumnezeu spune că magia este un păcat profund şi abominabil (vezi Exod 22:18, Levitic 19:31, Levitic 20:6, Deuteronom 18:10, 1 Samuel 15:23, 2 Regi 21:6, Isaia 8:19, Galateni 5:20, Apocalipsa 21:8, Apocalipsa 22:15).

Acum, evident, cele două perspective despre lume nu pot exista în acelaşi univers moral. Nu pot fi amândouă adevărate. Astfel, cineva nu poate fi creştin şi să creadă în Perspectiva Magică asupra Lumii, fără să fie un fel de ipocrit sau o persoană înşelată. Motivul este că în „universul” Temniţe şi Dragoni, magia este neutră şi poate fi folosită de „tipii buni” sau de „tipii răi”. Ea este ca „Forţa” din filmele Războiul stelelor. Moralitatea magică îmbibă Temniţe şi Dragoni, şi este complet în opoziţie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

O vrajă este un efect magic nerepetabil. Cele mai multe personaje care fac vrăji – vrăjitori, clerici, druizi, paladini şi tâlhari – îşi pregătesc vrăjile dinainte şi le folosesc la timpul potrivit. Pregătirea unei vrăji cere citirea cu atenţie dintr-o carte de vrăji (pentru vrăjitori), sau rugăciuni devotate, sau meditaţie (pentru cei care fac vrăji divine).²³

Observaţi aici estomparea distincţiilor. Aşa-numitele „vrăji divine” îşi trag puterea dintr-o sursă divină (adică un dumnezeu).²⁴ Pe de altă parte, vrăjitorii, magicienii şi barzii fac „vrăji ezoterice”, iar aceasta implică manipularea directă a „energiilor mistice”.²⁵ Ceea ce amestecă problemele semnalate mai sus, şi face ca rugăciunea să sune ca magia; şi face ca magia să sune ca şi cum poate veni dintr-o „sursă divină”. Evident, Dumnezeul Bibliei nu este sursa magiei în nicio formă a ei

Credeţi sau nu, unele vrăji pot chiar să învie morţii,²⁶ imitând puterea lui Mesia Însuşi. Creştinii cu greu pot fi mulţumiţi de faptul că vrăjile divine sunt mai bune decât vrăjile ezoterice pentru învierea morţilor.

Acum întrebarea devine, poate un creştin să joace jocul fără să fie de acord cu perspectiva sa despre lume? Este posibil, dar luând în considerare nivelul ridicat de dedicare emoţională şi intelectuală pe care îl cere jocul, este ceva cu adevărat realist? Temniţe şi Dragoni nu este ca şahul sau Monopoly. Este un joc care angajează întreaga persoană la nivele profunde, şi poate să dureze luni întregi dacă este jucat bine. Cum poate cineva, creştin sau nu, să se cufunde atât de profund într-o perspectivă despre realitate, iar aceasta să nu aibă impact asupra restului vieţii sale? Este dificil de imaginat, în special luând în considerare conţinutul demonic şi magic ridicat al unei mari părţi din joc. Cum spune zicala, dacă stai jos cu câinii, vei avea purici.

Apărând jocul

Argumentele pe care le primesc de la cei care apără Temniţe şi Dragoni (creştini sau altceva) sunt asemănătoare celor de la oamenii care apără cultul lor preferat (mormoni, masoni etc.). Că în sine, este interesant. Acestea ar include:

1. Autorul (eu) este un idiot care nu ştie nimic despre ocult sau despre Temniţe şi Dragoni. Este cea mai obişnuită apărare şi cea mai leneşă. Este vechiul argument care atacă caracterul oponentului, în loc să fie un răspuns la afirmaţiile făcute.

2. Materialele Temniţe şi Dragoni nu spun cu adevărat lucruri pe care vechiul articol spune că le spun ele.

3. Este doar un joc. Nu este real.

4. Nu există un pericol în a juca Temniţe şi Dragoni, fiindcă ritualurile NU se bazează pe magia reală.

5. Problemele suicidului/omicidului/bolii mintale sunt grosolan supraapreciate şi sunt parte a isteriei care a cuprins creştinismul evanghelic în anii 1980. Aceasta din urmă se bazează în principal pe un articol de Jeff Freeman.²⁷

6. Articolul Să vorbim deschis este vechi şi depăşit.

7. Când noi (expeditorul e-mailului şi prietenii săi) jucăm Temniţe şi Dragoni, nu facem acele lucruri josnice.

8. Jocul oferă dezvoltarea abilităţii pozitive.

Examinarea controverselor

Două dintre ele pot fi respinse rapid. Prima este evident un atac personal, care este neîntemeiat. Credibilitatea mea în ceea ce priveşte ocultul este bine întemeiată, iar IQ-ul meu este confortabil deasupra idioţeniei.

Am jucat Temniţe şi Dragoni de câteva ori şi am petrecut zeci de ore vorbind cu jucătorii şi Maeştrii Temniţei. Adevărat, prima mea experienţă personală cu Temniţe şi Dragoni este din anii 1970-1980, dar aş crede că şi aceasta înseamnă ceva. S-a schimbat jocul atât de mult?

În ceea ce priveşte vârsta articolului, da – de aceea există acum prezentul articol. Dar cea mai mare parte din materialul spiritual din articolul vechi este la fel de valid şi relevant astăzi cum era în 1989. Se poate ca o parte din material să aibă nevoie de revizuire, şi acesta este scopul articolului de faţă.

Dacă materialele despre Temniţe şi Dragoni încă spun sau nu spun ceea ce spuneau la mijlocul anilor 1980, este un proiect dincolo de scopul articolului de faţă. Doresc fierbinte rugăciunile voastre pentru ca Domnul să-mi dea timpul şi fondurile necesare ca să cercetez scena jocurile de rol fantezie contemporane, care par să fie mai îngrozitoare decât erau cu douăzeci de ani în urmă. O plimbare prin orice magazin de jocuri o poate dovedi. De exemplu, există acum o întreagă linie de materiale bazate pe infernalele mituri Cthulhu ale lui H. P. Lovecraft, o formă de magie pe care noi am practicat-o în cele mai întunecate zile ale carierei noastre satanice – un sistem de magie prezentat în mod proeminent în RITUALURILE SATANICE de Anton LaVey!²⁸ Contrar divagaţiilor apărătorilor jocului Temniţe şi Dragoni precum Michael Stackpole,²⁹ Necronomicon şi miturile Cthulhu sunt destul de reale. Vom vorbi mai mult despre domnul Stackpole mai târziu.

Rearanjând scaunele de pe pajişte în iad?

Totuşi, să privim pentru un moment la chestiunea mai cuprinzătoare. Poate că Temniţe şi Dragoni a devenit mai corect din punct de vedere politic de-a lungul anilor. Nu mai sunt fete goale legate de altare demonice etc. Poate că Hitler şi violul nu mai sunt lăudaţi. Ceea ce este bine. Dar aceasta tot nu se adresează problemei fundamentale a jocului Temniţe şi Dragoni şi a altora de genul său.

Problema în cauză este că cosmologia Temniţe şi Dragoni este în mod fundamental antibiblică. Mulţi dintre apărătorii jocului Temniţe şi Dragoni fac greşeala obişnuită de a presupune că din cauză că în joc sunt roluri pentru „clerici”, aceasta face ca jocul să fie în ordine. Ei fac această greşeală fiindcă pun semnul egal între romano-catolicism şi clericii săi în robe, şi creştini. Ei nu înţeleg că cineva poate fi cleric (musulman, budist etc.) şi să nu fie creştin.

Ei chiar îmi spun că se presupune că acei clerici au virtuţi nobile şi standarde de conduită. Sunt de asemenea informat de către jucători supăraţi de Temniţe şi Dragoni, că în jocurile lor, virtuţile precum sacrificiul de sine, eroismul şi perseverenţa sunt răsplătite şi preamărite. Toate acestea sunt foarte bune. Dar te vor şi duce în iad, mai repede decât un demon unsuros pe patine cu rotile.

De ce este Temniţe şi Dragoni antibiblic? Mai întâi fiindcă prezintă un univers fără Dumnezeu în sensul biblic. Puteţi fi siguri, clericii şi alte roluri din joc slujesc dumnezei cu „d” mic. Precum am menţionat mai sus, dumnezeii sunt mitici şi generici, conform manualelor. Unii jucători de Temniţe şi Dragoni creează chiar jocuri, sunt informat eu cu mânie (adesea cu blesteme fluente), care sunt monoteiste, unde există un singur dumnezeu. Ceea ce ar fi excepţional. Secţiunea despre religie a ghidului Temniţe şi Dragoni începe cu afirmaţia: „Dumnezeii sunt mulţi.”³⁰

De asemenea, o citire minuţioasă a întregii secţiuni despre clasele de personaje revelează că NICIUNUL dintre ele nu este monoteist în sensul biblic al cuvântului.³¹ Chiar şi celebratul personaj „cleric”, atât de mult lăudat în cercurile creştine ale jocului, este „de orice religie. Cea mai comună zeitate venerată de clericii umani în tărâmurile civilizate este Pelor, dumnezeul soarelui. Printre rasele neumane, clericii îl venerează cel mai adesea pe dumnezeul principal al respectivului panteon rasial.” Ceea ce nu sună ca un cleric căruia eu i-aş permite accesul la amvon la vreo biserică creştină! Să spui că un asemenea personaj este în vreun fel admirabil din punct de vedere spiritual sau demn de a fi încurajat, este o prostie!

Bineînţeles, niciuna dintre aceste chestiuni nu contează din perspectivă biblică. Multe religii preamăresc nobleţea şi sacrificiul de sine şi sunt monoteiste. Islamul ne vine în minte. Dar asemenea religii te vor duce în iad la fel de repede ca orice religie politeistă (mulţi dumnezei). Dacă credinţa nu-L are pe Isus Hristos ca Domn al universului, este condamnabilă şi înşelătoare. Ceea ce este adevărat cu privire la Temniţe şi Dragoni şi cu privire la orice altceva.

O altă latură a chestiunii, pe care cei mai mulţi jucători nu reuşesc să o vadă, este aceeaşi problemă ridicată în articolul iniţial Să vorbim deschis – este că perspectiva despre lume prezentată în Temniţe şi Dragoni nu este o perspectivă biblică despre lume. Ea este – dimpotrivă – o perspectivă în care Dumnezeu şi puterea Lui providenţială este eclipsată de metafizica magiei.

Precum s-a explicat detaliat mai sus, magia este diferită de rugăciune şi de felul în care ne spune Biblia că se fac lucrurile din punct de vedere spiritual. În magie nu există cu adevărat o putere mai înaltă decât magicianul – sau dacă există o putere mai înaltă, ea poate fi pe deplin manipulată prin folosirea tehnologiei magice potrivite (vrăji, incantaţii etc.). Ceea ce este contrar Bibliei, aşa cum am explicat mai sus.

Absenţa totală a lui Isus Hristos Domnul ca suveran, în Temniţe şi Dragoni şi în aproape toate jocurile de rol fantezie, este ceea ce le face atât de periculoase din punct de vedere spiritual – nu vorbitul despre Hitler sau faptul de a avea fete îmbrăcate provocator ca personaje. Cosmetizarea unei părţi a jocului şi lăsarea deoparte a lui Isus, adevăratul Dumnezeu, din el, este esenţialmente o căutare SPIRITUALĂ, este precum rearanjarea scaunelor de pe pajiştea iadului – în special când iei în considerare că nu există prea multă iarbă în infern!

„Dar este doar un joc!”

Apărătorii jocului Temniţe şi Dragoni se plâng adesea că este doar un joc. Să te joci periculos cu maşinile este „doar un joc”, până ce cineva este omorât. Aşa este şi ruleta rusească! Mi se spune frecvent „să mă distrez” sau să scriu despre ceva mai important decât Temniţe şi Dragoni, precum justiţia socială sau foametea din lume. Cu siguranţă că diavolului i-ar plăcea.

Este nevoie să accentuăm că o înşelăciune spirituală care îi îndepărtează pe oameni de Isus Hristos este mult mai periculoasă decât jocul periculos cu maşina, sau decât moartea oamenilor din cauza foametei. Oamenii care scriu asemenea lucruri sunt – o spun cu toată dragostea creştină – înşelaţi. De-a lungul vremurilor, nicio instituţie nu a făcut mai mult ca să-i ajute pe săraci, pe orfani şi pe cei care mor de foame, decât a făcut biserica lui Isus Hristos. Aş întreba doar, unde sunt misiunile de salvare şi orfelinatele înfiinţate de jucătorii de Temniţe şi Dragoni?

Cu privire la metafora despre ruleta rusească sau „jocul periculos cu maşina”, unii apărători ai jocului Temniţe şi Dragoni au spus că este o comparaţie ridicolă sau extremă. Dar amintiţi-vă că Domnul Isus a spus:

„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” – Matei 10:28

Da, consecinţele care ameninţă viaţa ale jocului periculos cu maşina sau ale ruletei ruseşti sunt foarte serioase şi nu trebuie să fie minimalizate. Dar orice joc care îi îndepărtează pe oameni de un Isus cu adevărat înţelegător, de Dumnezeu, mântuire şi cosmos, ESTE un distrugător al sufletului în cel mai adevărat posibil sens al cuvântului. Ceea ce este incalculabil mai rău. Avem corpul pentru câţiva ani înainte ca el să se întoarcă în pământ. Vom avea sufletul pentru totdeauna, iar dacă a fost distrus de jucarea jocului Temniţe şi Dragoni? El poate foarte bine să sfârşească în întunecimea învăpăiată a iadului.

Mai mult, spre deosebire de ruleta rusească sau de jocul periculos cu maşina, Temniţe şi Dragoni este un joc extrem de provocator, intelectual şi emoţional. El îi implică într-adevăr pe jucătorii săi în moduri în care puţine jocuri o fac, pentru că cere un nivel ridicat de imaginaţie şi angajament creativ. Să joci „periculos” nu cere niciunul dintre acestea. Este în mare măsură ca şi cum diavolul pune la cale o distracţie care apelează la ce este mai buni la tineri, iar apoi le macină minţile şi sufletele sub piatra de moară a urii lui.

Da, poate că Temniţe şi Dragoni este „amuzant”, dar are o capcană spirituală în el. Sigur că este stimulator şi creativ, şi nu este nimic greşit cu această parte a lui. Ceea ce este greşit, este faptul că este clădit pe suprastructura unei cosmologii antibiblice.

„Magie adevărată?”

O altă controversă, adesea împărtăşită mie în e-mail, este că nu există în joc nimic precum magia reală. Oamenii care spun aceasta, evident au o înţelegere foarte limitată despre magie. Orice magician serios vă va spune că magia poate fi barocă, sau cât de simplă doreşte magicianul.

Magia populară este de obicei destul de simplă şi rustică. Magia ceremonială poate fi foarte „ceremonioasă bisericeşte”, cu robe, miresme şi rituri elaborate, care pot cere săptămâni întregi pentru a fi îndeplinite. Vrăjitoria se află undeva la mijloc, depinzând de tradiţia cu care lucrezi. În sfârşit, magia cu adevărat ermetică de-abia dacă implică ceva în afară de mintea umană.

Un apărător al jocului Temniţe şi Dragoni a scris: „Când joc jocul, pot să învârtesc zarul şi – în funcţie de rezultat – să afirm că «fac o vrajă de invizibilitate».” Argumentul lui era, cum este aşa ceva ca „magia reală”? În magia mintală şi ermetică, este exact ca magia reală (bineînţeles cu excepţia zarului)! Totul este în intenţie – în minte. Nu depinde de faptul că învârteşti sau nu o sabie!

Acum, este adevărat că puţini dintre cei care joacă Temniţe şi Dragoni intenţionează realmente să facă magie când joacă. Dar am cunoscut câţiva care au făcut-o, şi chiar şi astăzi am corespondat cu oameni care erau jucători, şi de asemenea magicieni activi în „planurile interioare”. Dacă eşti jucător, s-ar putea să joci cu un asemenea individ.

Dar lucrurile merg mai adânc de atât. Mintea este principalul câmp de luptă al destinului tău spiritual. Este locul unde diavolul îşi face cel mai bine lucrarea. Chiar dacă nu ai intenţia să „faci magie” când joci Temniţe şi Dragoni, te cufunzi într-o perspectivă străină, magică despre lume, care va schimba treptat modul în care gândeşti despre viaţă şi problemele spirituale.

Îngăduiţi-mă să ilustrez. Am crescut într-o familie catolică evlavioasă unde nu am auzit niciodată limbaj murdar. Nu am auzit aşa ceva nici la şcoala catolică. Nu am auzit mult limbaj murdar până la colegiu. Chiar şi atunci aveam un sistem de valori puternic împotriva folosirii unui asemenea limbaj, şi m-am împotrivit folosirii lui.

La câţiva ani după colegiu am ajuns să lucrez la o turnătorie în Milwaukee. Eram în preajma unor oameni „duri”, pentru care limbajul murdar era o rutină. Am fost atât de cufundat în el, opt ore pe zi, încât după un timp, în ciuda celor mai bune eforturi ale mele, am început să vorbesc exact ca ei. A fost nevoie de câţiva ani departe de acel loc, ca să-mi „curăţ” vocabularul.

La fel stau lucrurile cu Temniţe şi Dragoni. Când petreci marea perioadă de timp cerută pentru a juca jocul în mod serios, mintea ta începe să-ţi devină „reconectată” de cufundarea ei într-o lume unde demonii, magia şi vrăjile sunt aproape reale. Ceea ce este cu atât mai adevărat, din cauza nivelului înalt de angajament intelectual şi emoţional implicat.

Dacă jucătorul nu este o persoană cu un caracter moral puternic, probabil că în cele din urmă va fi atras de puterea seducătoare a magiei, ca să gândească gânduri care sunt complet contrare gândurilor lui Dumnezeu. Aceasta este intenţia diavolului. Iar când iei în considerare cât de greu este în zilele noastre să găseşti oameni (de orice vârstă) care să aibă un caracter moral, situaţia devine destul de înfricoşătoare.

Amintiţi-vă, noi ca şi creştini suntem îndemnaţi ca „orice gând [să] îl facem rob ascultării de Hristos”. (2 Corinteni 10:5) Cum se poate face aceasta, cu atât de multe ore petrecute într-un joc care nu-L menţionează niciodată pe Hristos, şi promovează tocmai vrăjitoria pe care El o interzice? Vă rog, amintiţi-vă, preocuparea noastră aici nu este ce fac creştinii nemântuţi cu Temniţe şi Dragoni. Preocuparea noastră este că oameni despre care se presupune că sunt creştini, joacă acest joc lipsit de Hristos şi dedică zeci, dacă nu sute de ore, unei activităţi care nu poate să facă nimic altceva decât să cultive o fascinaţie pentru ocult.

Acum aceasta nu înseamnă că spunem că fiecare jucător serios de Temniţe şi Dragoni va deveni în viitorul apropiat satanist sau va fi demonizat. Dar există şanse mari să se întâmple aşa ceva. Vă rog, înţelegeţi că să fii demonizat nu înseamnă că devii un maniac înrobit, care vomită supă de mazăre.

Mulţi oameni demonizaţi nu pot fi identificaţi ca atare de cineva fără discernământ biblic. Dar tot ceea ce are cineva de făcut, este să privească ştirile sau să umble pe coridoarele oricărui liceu, ca să realizeze că există o mulţime de tineri demonizaţi (şi bineînţeles şi oameni mai în vârstă) în ţara aceasta astăzi.

Suicid sau nebunie?

S-a adus acuzaţia că mare parte din literatura anti-Temniţe şi Dragoni a anilor 1980 s-a bazat pe publicitatea exagerată şi pe isterie. Articolul lui Freeman³² menţionat mai devreme este un prim exemplu al unor asemenea acuzaţii. Mai jos, citez părţi caracteristice însoţite de comentarii.

„Asociaţia Americană de Suicidologie, Centrul pentru Controlul Bolii, Sănătate şi Bunăstare Canada, Programul California pentru Copii Creativi şi Talentaţi, Biroul Federal de Investigaţie şi câteva universităţi au studiat acuzaţiile că jocurile de rol fantezie cauzează suicidul şi crima. Nicio singură sursă competentă nu a găsit în vreun fel vreo veridicitate a acuzaţiilor.”

Fără note de subsol, fără nume de şcoli, niciun mod de a verifica informaţia pentru a vedea dacă este precisă.

După aceea el respinge dispariţia lui Dallas Egbert (primul tânăr care a atras atenţia asupra posibilului pericol psihologic al jocului Temniţe şi Dragoni) pe coridoarele subterane ale universităţii lui. El susţine – din nou fără note de subsol sau documentaţie – că un detectiv pe nume William Dear a revelat cinci ani mai târziu că tânărul „nu jucase deloc mult Temniţe şi Dragoni, ca să nu mai vorbim de vreun fel de acţiune live Temniţe şi Dragoni în coridoarele subterane.”³³ De unde să ştim, sau cum să avem încredere în această informaţie?

Freeman continuă:

„De atunci atacul asupra jocurilor de rol a ajuns departe. Convins că jocurile de rol fantezie aveau ceva de-a face cu moartea lui Dallas – promovând esenţialmente iluzia că «un băiat s-a omorât în timp ce juca Temniţe şi Dragoni în coridoarele subterane» – creştinii fundamentalişti au început un război al flaierelor fotocopiabile împotriva jocurilor. Tractatele şi flaierele şi-au apărat punctul de vedere citând reguli scoase din context şi estompând distincţia dintre jucător şi personaj, cu jumătăţi de adevăr şi minciuni indiscutabile.”³⁴

Din nou, nu se oferă niciun citat din flaierele presupuşilor „creştini fundamentalişti”, nici nu se oferă vreo dovadă pentru vreuna dintre afirmaţii. Este greu de răspuns unor asemenea acuzaţii vagi şi nespecifice. În cărticica noastră iniţială, am oferit note de subsol pentru fiecare afirmaţie documentată pe care am făcut-o. Freeman nu o face. Apoi trecem la…

„Irving «Bink» Pulling era, după cum se spune, un tânăr tulburat, care dezvoltase o afecţiune pentru Hitler şi arătase «tendinţe licantropice», conform lui Pat Pulling, mama lui. A devenit deprimat la şcoală când nu a găsit un manager de campanie ca să candideze pentru consiliul elevilor, şi a scris «Viaţa e o glumă» pe tabla de la şcoală. Două săptămâni mai târziu s-a împuşcat cu pistolul mamei lui. În loc să devină o excentrică de stânga, controlată de arme, Pat Pulling a devenit o excentrică de dreapta, controlată de jocuri. Refuzând să-şi asume vreo vină pentru că nu a observat problemele lui Bink, sau pentru că ţinea un pistol încărcat acolo unde copilul putea avea acces la el, ea a învinuit Temniţe şi Dragoni pentru moartea fiului ei. Deşi niciunul dintre ceilalţi copii implicaţi în programul creativ şi talentat nu-şi amintea un asemenea eveniment, Pat a insistat că fiul ei fusese «blestemat» de profesorul lui, într-un joc Temniţe şi Dragoni. A făcut o plângere împotriva profesorului, a directorului şi a districtului şcolii, doar ca să-i fie respinsă.”³⁵

Din nou, poate să fie sau nu adevărat. Nu ştim. Totuşi, domnul Freeman arată o uimitoare lipsă de compasiune. Respinge o mamă care tocmai şi-a pierdut fiul într-un mod neaşteptat, ca fiind „o excentrică controlată de jocuri”, iar apoi continuă să o atace în câteva paragrafe, cu argumente de tipul la persoană care nu sunt bine dovedite. Este un fapt că nu contează foarte mult dacă dna Pulling avea doar un curs de două săptămâni de investigator privat. Aceasta nu schimbă adevărul despre pericolele jocului Temniţe şi Dragoni. Apropo, care sunt recomandările dl Freeman pentru a scrie despre acest subiect? Să ataci caracterul sau personalitatea oponentului tău este un argument slab şi inutil, în special când oponentul este o mamă care jeleşte.

Mai mult, aş vrea să ştiu: De unde a dobândit tânărul domn Pulling conceptul de „tendinţe licantropice”? De unde şi-a luat ideile despre Hitler? Ambele sunt discutate în materialul Temniţe şi Dragoni. Licantropia este un termen clinic pentru a fi (sau a crede că eşti) vârcolac. Nu este un cuvânt folosit în mod obişnuit în glumele din liceu, cel puţin nu era pe atunci. Probabil că puţini profesori de liceu ar cunoaşte măcar înţelesul cuvântului. Totuşi, mediul ocult din Temniţe şi Dragoni este plin de asemenea concepte. Este un exemplu excelent, oferit de însuşi Freeman, al genului de pângărire ocultă care poate avea loc când eşti expus la materialul Temniţe şi Dragoni.

În sfârşit, faptul că plângerea a fost respinsă nu este surprinzător. Tribunalele din Statele Unite (conform experienţei mele) sunt tot mai şovăitoare în a se implica de partea oamenilor care luptă cu influenţe ocultele din cultura noastră, în orice mod, aspect sau formă. Freeman scrie apoi:

„Atât de multă isterie a fost generată datorită înşelăciunii sinuciderii din cauza jocului Temniţe şi Dragoni, încât în cele din urmă investigatori serioşi au început să facă propriile lor studii. De asemenea, asociaţia producătorilor jocului l-a desemnat pe Mike Stackpole ca să investigheze afirmaţiile că jocurile de rol au cauzat sinuciderea.”³⁶

Ne vom referi la Raportul Stackpole imediat. Totuşi, observaţi că „investigatorii serioşi” nu sunt identificaţi – în afara lui Stackpole. Bineînţeles, putem fi iertaţi că avem suspiciuni cu privire la o investigaţie plătită de însăşi industria de jocuri de rol fantezie. Ceea ce ar fi ca şi cum i-ai cere vulpii să păzească coteţul găinilor.

„Destul de repede s-a descoperit că doar un sfert din «lista trofeu» a lui Pat Pulling era suficient de documentată pentru a se verifica măcar că a avut loc un deces. Jumătate dintre sinucideri au fost respinse de părinţii victimelor. Toate sinuciderile au avut şi alţi factori semnificativi, care trebuiau ignoraţi pentru a învinui Temniţe şi Dragoni. O sinucidere era o moarte de ficţiune, care avusese loc într-un roman. Mai important, «lista trofeu», chiar numărând fiecare moarte ca o sinucidere autentică datorată jocului Temniţe şi Dragoni, a revelat că jucătorii au avut o rată de sinucidere cam de zece ori mai mică decât media naţională.”³⁷

Din nou, observaţi atitudinea de cavaler cu care dl Freeman tratează subiectul. El se referă la lista tragică a pretinselor fatalităţi datorate jocului Temniţe şi Dragoni, ca la o «listă trofeu». Mă îndoiesc că dna Pulling s-a gândit la moartea fiului ei, sau la moartea oricărui alt tânăr, ca la un „trofeu”. Este sigur că aşa simte diavolul despre moartea tinerilor omorâţi înainte ca speranţele pentru ei să poată fi împlinite. Din nou, nu se oferă nicio documentaţie pentru vreuna din afirmaţii.

În sfârşit, comentariul despre rata sinuciderii datorată jocului Temniţe şi Dragoni, ca fiind de zece ori mai mică decât media naţională, este insultătoare. Mi-ar plăcea să văd cum a ajuns dl Freeman la respectiva cifră. Precum s-a observat, statisticile pot fi manipulate pentru a dovedi orice. Dar pe deasupra, chiar şi O SINGURĂ moarte sau sinucidere, care poate fi atribuită jocului Temniţe şi Dragoni, este o moarte prea mult. Aceşti tineri sunt reali, nu doar statistici!

El continuă apoi să îl atace pe Dr. Thomas Radecki, un psihiatru care s-a alăturat cruciadei dnei Pulling. Freeman susţine că are licenţa suspendată.³⁸ Atât cât ştiu eu, este adevărat. Totuşi, aceasta nu face ca afirmaţiile Dr. Radecki despre Temniţe şi Dragoni şi despre pericolele sale psihologice, să fie false. Freeman face aceleaşi afirmaţii despre crimele legate de Temniţe şi Dragoni, ca cele pe care le face despre sinucideri, şi afirmă că sunt sub media naţională.³⁹ Nu este oferită nicio documentaţie. Apoi, bineînţeles, am vrea să cunoaştem eşantioanele statistice, grupul standard etc.

Când se fac astfel afirmaţii statistice, este nevoie să fie examinate multe chestiuni complexe. Doar un exemplu, când este citată rata naţională de crime, un număr vast de variabile intră în joc. Deşi nu sunt statistician, am un masterat în consiliere, şi mi s-a cerut să fac un curs universitar despre statistică şi măsurări.

În acest caz avem două grupuri – unul mai degrabă mic şi selectiv – populaţia care joacă jocuri, care se pretinde că ar fi în jur de nouă milioane.⁴⁰ În general vorbind, grupul pare să fie cumva omogen: cei mai mulţi sunt bărbaţi, în anii adolescenţei sau în al treilea deceniu al vieţii, cei mai mulţi sunt albi, şi bine educaţi, şi creativi, şi sensibili. Nu spunem că nu există jucători femei sau jucători printre oamenii de culoare, dar ei nu figurează foarte mult în statistici, aşa cum le înţeleg eu cel mai bine.

Din punct de vedere demografic, 46% dintre vânzările jocului sunt pentru copiii cu vârste cuprinse între zece și paisprezece ani, iar 26% sunt pentru cei cu vârste cuprinse între cincisprezece și șaptesprezece ani.⁴¹ Ceea ce înseamnă că aproape trei sferturi din jocurile vândute sunt vândute persoanelor sub optsprezece ani! Jucătorul tipic de Temniţe şi Dragoni este descris după cum urmează:

1. Cu vârsta între treisprezece și douăzeci de ani.

2. Marea majoritate sunt bărbaţi.

3. Ei tind să fie indivizi sensibili şi timizi.

4. Adesea au abilităţi sociale sub medie.

5. Adesea sunt oameni care „păşesc după ritmul unui alt toboşar”.⁴²

Pe de altă parte, crimele sunt comise de un segment mult mai larg al populaţiei. Cele mai multe crime îşi au originea în dispute domestice sau în violenţa domestică, sau sunt legate de delicte sau bande. Marea majoritate a crimelor sunt comise fie de persoane mai în vârstă (de la douăzeci la patruzeci de ani), cu venit limitat sau educaţie limitată, sau de membri ai bandelor, sau de alţi delincvenţi precum traficanţii de droguri. Fără a vrea să par rasist, este de asemenea adevărat că oamenii care nu sunt albi comit o majoritate semnificativă a crimelor. Că uciderile sunt legate de inegalitatea socio-economică şi de sărăcie este cu siguranţă adevărat în cazuri repetate, deşi aceasta nu scuză şi nu ar trebui să scuze uciderea.

Ceea ce vreau să spun este că avem aici două grupuri diferite de oameni, aproape complet diferite, pe care le măsurăm statistic – populaţia care joacă jocuri şi populaţia care comite crime în această ţară. Ceea ce ar fi mai bine (şi nu avem cum să ştim din articolul domnului Freeman dacă s-a făcut aceasta), ar fi să se măsoare numărul de crime (sinucideri) printre jucători, şi să se compare cu eşantionul naţional de crime comise de bărbaţi tineri bine educaţi, creativi, sensibili şi imaginativi, dintr-o populaţie în cea mai mare parte albă. Statisticile s-ar putea să arate un rezultat complet diferit decât cel pretins de dl Freeman.

Apoi Freeman îşi dezvăluie adevăratul caracter. El este împotriva creştinismului biblic:

„În final Pat Pulling a avut o singură afirmaţie care a rămas, pe care ar asculta-o oricine – şi chiar şi atunci numai grupurile creştine fundamentaliste ar fi dornice să o creadă. Jocurile de rol fantezie, au afirmat ei, erau instrumente de îndoctrinare ocultă care îi ademeneau pe adolescenţii din suburbii în culte satanice oribile. Mai mult, acele culte erau pretutindeni. «Mentalitatea de tip fortăreaţă» a anumitor grupuri religioase – convingerea că lumea era un loc complet corupt, rău, de care îi proteja numai credinţa lor – a obţinut această dovadă a puterii lui Satan. Dovada că lumea era sub stăpânirea lui Satan putea fi găsită prin demonizarea fiecărui aspect al culturii pop.”⁴³

Ca mulţi (aproape toţi) experţii media, dl Freeman îşi apără preţioasă cultură populară împotriva atacului violent al „creştinilor fundamentalişti”, care au o „mentalitate de tip fortăreaţă”. Ei bine, scuzaţi-ne domnule, fiindcă noi credem în Biblie. În mod destul de evident, el nu reuşeşte să înţeleagă discuţia despre perspectiva magică despre lume şi sprijinirea etică a variatelor genuri de literatură şi filme:

„Orice film, carte sau joc care conţinea personaje care fac vrăji, magicieni, vrăjitoare, demoni şi alţii asemenea lor, era un instrument de îndoctrinare «ocultă», care «glorifica răul» şi îi ademenea pe copii la închinarea către diavol. Până la urmă, filmul «Cele zece porunci» conţine facerea de vrăji de către magicienii lui Faraon, dar nu este satanic. Stăpânul inelelor de J. R. R. Tolkien, care îl prezintă de Vrăjitorul Gandalf luptându-se cu un «balrog» demoniac, nu este satanic. Cronicile din Narnia de C. S. Lewis, deşi fantezie, nu sunt satanice. Cartea «Acest întuneric prezent», deşi populată cu o întreagă distribuţie de demoni, nu este satanică.”⁴⁴

Freeman nu înţelege deloc diferenţa dintre „fantezie” şi ficţiune, precum romanele lui Peretti sau filme ca Cele zece porunci, care Îl glorifică pe Dumnezeu, în contrast cu fantezia precum jocurile Temniţe şi Dragoni, care promovează o perspectivă nebiblică despre lume. Nu este vorba neapărat că subiectul (vrăjitoria) este rău, ci mai degrabă, cum tratează procedeul vrăjitoria? Este ea arătată ca un instrument viabil, sau ca ceva neeficient sau rău? Evident, în Temniţe şi Dragoni este prezentată ca un instrument important. În filmele şi romanele citate, vrăjitoria este arătată în adevăratele ei culori, ca ceva rău, şi în final inutilă împotriva puterii adevăratului Dumnezeu viu.

„În mod clar, jocurile de rol sunt foarte multe. Dacă ar ademeni copiii în culte, te-ai aştepta la foarte multe culte. Un număr mare de culte, până una alta, ar lăsa o mulţime de dovezi despre activitatea cultului. Ce dovezi există aici?”⁴⁵

Suntem mai tentaţi să întrebăm, ce dovezi nu sunt aici? Ca cineva care am fost privit cam de cincisprezece ani drept un „expert în culte”, pot să spun că dovezile menţionate la începutul articolului: vasta proliferare de cărţi, filme, jocuri video şi emisiuni TV despre ocult, vrăjitorie şi magie, este irezistibilă. Mai mult, numărul de oameni implicaţi în diferite practici oculte creşte tot mai mult în fiecare an, dacă vânzările de carte şi răspândirea revistelor şi site-urilor pe respectivul subiect sunt o indicaţie. Există adunări de vrăjitoare în fiecare oraş important şi în multe din oraşele mici! Lucrurile nu stăteau aşa cu treizeci de ani în urmă.

Domnul Freeman continuă apoi să-i critice dur nu numai pe creştini, ci şi poliţia!

„Dovezile sugerează că cele mai multe culte din America de Nord sunt secte care cred în Biblie, care îi târăsc pe membrii lor în izolare fizică şi psihologică. Este o tristă ironie în toată această iluzie. Pat Pulling i-a avertizat pe ofiţerii de poliţie că jucătorii s-ar putea sinucide: Jucătorii au o rată de sinucidere sub medie, în timp ce ofiţerii de poliţie au cea mai înaltă rată de sinucidere pe profesie.”⁴⁶

Apoi el continuă cu o tiradă împotriva fundamentaliştilor şi încearcă să caracterizeze bisericile creştine ca fiind potenţiale Jonestown [comună agricolă din Guyana, unde în anul 1973 a avut loc sinuciderea în masă a nouă sute treisprezece membri ai sectei Templul Popoarelor condusă de Jim Jones, n.tr.] sau indieni Waco [trib de nativi americani din regiunea Texas, n.tr.].

„Unele grupuri creştine se agaţă de «jocurile îi ademenesc pe copii în ocult» (printre altele), ca dovadă a corupţiei lumii. Mentalitatea de tip fortăreaţă este primul pas în alienarea psihologică pe care cultele trebuie să o folosească pentru a-şi controla membrii.”⁴⁷

Cu alte cuvinte, orice biserică care susţine sfinţenia şi separarea de lume este un cult incipient de control al minţii, al cărui pericol pune în umbră jocul Temniţe şi Dragoni. Aceasta este doar adăugarea de argumente de tipul atac la persoană, fiindcă se află într-o situaţie în care nu poate dovedi nimic din punct de vedere spiritual sau logic.

„Orice pretenţie că jocurile de rol sunt periculoase din punct de vedere fizic sau psihologic este la fel de categoric greşită. Este o neînţelegere, sau mai rău, o minciună.”⁴⁸

Din nou, el nu a oferit nicio dovadă substanţială pentru această afirmaţie mai degrabă cuprinzătoare. Acest gen de raţionament lipsit de sens continuă când el afirmă că acei creştini, precum scriitorul de faţă, care vorbesc împotriva jocului Temniţe şi Dragoni, sunt ignoranţi şi periculoşi!

„Afirmaţia că jocurile de rol sunt oculte (printre alte afirmaţii) se bazează pe ignoranţă şi este perpetuată fie pentru a valida mentalitatea de tip fortăreaţă, fie pentru a profita de ea (adică pentru a solicita donaţii). Adevăratul pericol al implicării cultului izvorăşte din perspective despre lume care încurajează izolarea psihologică. Liderii religioşi care estompează distincţia dintre mitologie şi ocultism sunt vicleni. Teologii care susţin că nu există deosebire între implicarea ocultă şi amuzamentul de tip fantezie, adesea prezintă un pericol clar pentru cei care îi cred.”⁴⁹

Ca fost mare preot şi ca unul care am lucrat cu scriitorii jocului Temniţe şi Dragoni în anii 1970, cu greu pot fi numit ignorant. Şi sunt „periculos” numai pentru portofelele mogulilor industriei jocurilor de rol fantezie şi pentru diavol. Freeman face afirmaţii lipsite de greutate despre lipsa de relaţie dintre Temniţe şi Dragoni şi sinucidere. Chiar dacă ar fi adevărat că scriitorii anilor 1980 exagerau cazul (şi nu am văzut să se demonstreze aşa ceva în mod satisfăcător), aceasta tot nu face nimic pentru a micşora pericolul spiritual al jocului Temniţe şi Dragoni, care este mult mai mare decât pericolul său psihologic. Mulţi dintre jucătorii Temniţe şi Dragoni cu care am corespondat par să fi comis deja sinucidere spirituală. Uciderea corpului ar putea sau nu să urmeze, ca o consecinţă tragică.

Dl Freeman scrie evident ca un bigot căruia îi displac cei care iau în serios Biblia. Dacă are vreo dovadă că regretata Pat Pulling⁵⁰ a exagerat nivelul de sinucideri, mi-ar plăcea să o văd. Dar doar să scrii ceva, nu înseamnă să dovedeşti ceva. Nici citarea unui studiu plătit de către industria jocurilor. Dacă punctele lui de vedere sunt sincere, voi fi fericit să înlătur oricare dintre statisticile din Să vorbim deschis care sunt greşite. Totuşi, nici Freeman, nici William Stackpole nu au oferit vreo dovadă că aşa stau lucrurile.

Prin urmare, iată doar câteva dintre morţile tragice raportate (în această scriere) a fi legate de Temniţe şi Dragoni:

1. „Ucigaşul de pe autostradă”, Vernon Butts, care s-a sinucis în celula lui în 1987, în timp ce era reţinut ca suspect într-o serie de crime, era un jucător avid al jocului Temniţe şi Dragoni.⁵¹

2. Un jucător Temniţe şi Dragoni (14 ani) s-a sinucis prin spânzurare în 1979, numele nefiind dat, la cererea părinţilor.

3. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (17 ani) Michael Dempsey, Lynnwood, Washington, sinucidere în urma împuşcării în cap, 19.05.1981. Martorii l-au văzut încercând să invoce demoni din Temniţe şi Dragoni, doar cu câteva minute înainte de moartea sa.

4. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (vârsta nu este menţionată)Steve Loyacano, Castle Rock, Colorado, sinucidere prin otrăvire cu monoxid de carbon, 14.10.1982. Poliţia a raportat scrieri satanice şi o notă suicidară, care au legat moartea lui de Temniţe şi Dragoni.

5. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (21 ani) Timothy Grice, Lafayette, Colorado, sinucidere prin împuşcare cu arma, 17.01.1983. Rapoartele detectivului au notat: „Temniţe şi Dragoni a devenit realitate. Din cauza jocului, a crezut că nu era constrâns la viaţa aceasta, ci o putea părăsi şi se putea întoarce.”

6. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (18 ani) Harold T. Collins, Marion, Ohio, sinucidere prin spânzurare, 29.04.1983. S-a observat că Collins era „posedat” de Temniţe şi Dragoni, ca şi cum trăia jocul.

7. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (16 ani) Daniel Erwin, Lafayette, Colorado, ucis prin împuşcare în cap de către frate, 02.11.1984 (chiar după Halloween). Moartea a fost aparent rezultatul unui pact cu moartea, ca parte a jocului.

8. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (12 ani) Steve Erwin (vezi mai sus), sinucidere prin împuşcare cu arma, 02.11.1984. Raportul detectivului: „Fără îndoială Temniţe şi Dragoni i-a costat viaţa.”⁵²

9. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (nu este dată vârsta) Joseph Malin, Salt Lake City, Utah, a pledat vinovat pentru crimă de gradul întâi, 02.03.1988, şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. El a ucis o fată de treisprezece ani, în timp ce exprima în comportament un joc de rol fantezie. Fata fusese violată, gâtul i-a fost tăiat, şi a fost înjunghiată de două ori în piept. Poliţia a spus că „impulsurile lui violente au fost hrănite de «implicarea extremă în jocul de rol fantezie Temniţe şi Dragoni».”⁵³

10. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (14 ani) Tom Sullivan Jr. a intrat în satanism şi a sfârşit prin a-şi înjunghia mama până la moarte, aranjând un cerc ritual (din Temniţe şi Dragoni) în mijlocul camerei de zi, şi aprinzând un foc în mijlocul lui. Din fericire, tatăl lui şi fratele lui mai mic au fost treziţi de detectorul de fum; dar Tom Jr. îşi tăiase deja încheieturile mâinilor şi gâtul cu cuţitul lui de cercetaş, şi murise în zăpadă, în curtea unui vecin. (19.01.1988, Amarillo, Texas)⁵⁴

11. Jucătorul Temniţe şi Dragoni Danny Remeta a reuşit o succesiune rapidă de delicte în opt state, inclusiv crimă. Într-un interviu în Detroit Free Press, a răspuns: «Aţi auzit vreodată de Temniţe şi Dragoni? Are mult de-a face cu asta… Nu este doar un joc de societate. Este mult mai profund decât un joc de societate. Am cinci prieteni care sunt închişi pentru acelaşi lucru [crimă] chiar acum, din cauza jocului.»”⁵⁵

12. Jucătorul Temniţe şi Dragoni (14 ani) Sean Sellers a fost condamnat pentru uciderea părinţilor săi şi a unui vânzător de la un magazin mic în Greeley, Oklahoma (11.01.1987). A fost cel mai tânăr deţinut pe culoarul morţii în ţară, înainte de a fi executat pentru crimele lui. Implicarea lui în satanismul dur a început cu Temniţe şi Dragoni, conform propriei lui mărturii. Laudă Domnului; a devenit creştin născut din nou cu câtva timp înainte de execuţie!⁵⁶

Stackpole şi „Raportul Pulling”

Punem cazul lui Sean Sellers ultimul fiindcă este nevoie să îl comentăm. Înainte de a o putea face, este nevoie să privim pe scurt la lucrarea lui William Stackpole. Precum am menţionat mai devreme, dl Stackpole este autorul unui răspuns destul de extensiv la materialul creştin anti-Temniţe şi Dragoni, în modul cel mai specific la lucrarea Patriciei Pulling.

Conform propriului său raport, Stackpole este romancier SF, designer de jocuri de rol fantezie şi designer de jocuri pe calculator.⁵⁷ Este clar din lucrarea lui şi din trecutul lui, că este evident înclinat în favoarea industriei jocurilor. Totuşi, s-ar putea ca el să aibă câteva argumente valide.

El dedică mare parte din lucrarea sa vânând greşeli la Pat Pulling, ridiculizând expertiza ei şi perspectiva ei despre lume. El vânează greşeli şi la Lt. Larry Jones de la Poliţia Boise, şi a altor câtorva scriitori proeminenţi din domeniul apologeticii oculte. Multe dintre argumentele lui au sens dacă priveşti problema prin ochii unui umanist sau ateu. Pe scurt, el nu înţelege îngrijorările spirituale fundamentale.

De exemplu, după ce îşi bate joc de unele materiale şi resurse pe care dna Pulling le-a oferit poliţiei şi educatorilor, el pare să-şi exprime redacţional confuzia cu privire la criteriile tinerilor în situaţie de risc. El scrie: „Evident, în perspectiva dnei Pulling, niciun copil nu este vreodată în siguranţă.”⁵⁸ Ceea ce era adevărat în 1990, şi la drept vorbind, este şi mai adevărat astăzi – DACĂ înţelegi şi crezi în Biblie.

Aş fi de acord, înţelegând puterea şi rea-voinţa diavolului, că niciun copil – nici măcar cei crescuţi în familii creştine temătoare de Dumnezeu – nu este niciodată deplin în siguranţă. Fiindcă suntem „în spatele liniilor duşmanului” aici pe pământ, iar principalul câmp de bătălie al diavolului pentru copiii noştri sunt minţile lor. Chiar şi copiii care fac şcoala acasă şi merg la biserici bune, solide, nu sunt pe deplin în siguranţă faţă de atacurile pe care diavolul le are rezervate pentru ei. Precum spune mottoul Comenzii Aeriene Strategice: „Vigilenţa permanentă [din partea părinţilor] este preţul libertăţii [în Hristos].”

Stackpole nu înţelege acesta din cauză că este un ignorant biblic. Ceea ce este foarte rău, pentru el şi cititorii lui. El este de asemenea destul de ignorant cu privire la ocultismul dur, precum am menţionat mai devreme, când îşi bate joc de Necronomicon şi afirmă că este în întregime ficţiune.⁵⁹ Nu este, iar folosirea lui (chiar şi în parte) a condus la distrugerea multor minţi şi suflete tinere. Am văzut personal întâmplându-se aceasta.⁶⁰

El petrece un timp exprimând aceleaşi idei ca domnul Freeman, discutând statistici, material de care ne-am ocupat deja. Într-adevăr, nu există ceva foarte nou în raportul lui Stackpole. El reuşeşte cu adevărat să o facă pe dna Pulling să pară confuză cu privire la unele din concluziile ei şi cu privire la propria ei poveste, ceea ce poate fi adevărat. Totuşi, precum an menţionat mai devreme, argumentele de tipul atac la persoană nu fac nimic pentru a dezarma răul spiritual central care este Temniţe şi Dragoni.

Totuşi, Stackpole oferă într-adevăr o scrisoare interesantă de la Sean Sellers, menţionat mai sus. Sellers a fost executat pentru crimele lui, dar scrisoarea lui este un testament important pentru pericolele jocului Temniţe şi Dragoni, chiar dacă Stackpole încearcă să facă să pară ca şi cum tânărul condamnat aproape că este de partea lui. Să fim siguri, Sellers într-adevăr minimalizează rolul pe care Temniţe şi Dragoni l-a jucat în crimele pe care le-a comis. Totuşi mărturia lui este grăitoare.

Citiţi scrisoarea de la Sean Sellers pe care o reproduce Stackpole:⁶¹

Controversa despre jocurile de rol fiind atât de răspândită astăzi, mulţi oameni bine intenţionaţi s-au gândit să-mi folosească trecutul ca referinţă pentru a critica jocul de rol. Deși este adevărat că Temniţe şi Dragoni a contribuit la interesul meu pentru ocultism şi la cunoştinţele mele despre el, trebuie să fiu sincer şi să explic în ce măsură a contribuit Temniţe şi Dragoni.

Pe când jucam Temniţe şi Dragoni nu eram satanist, şi de fapt probabil că i-aş fi dat un pumn în gură oricărui satanist pe care l-aş fi întâlnit. Totuşi, eram interesat de vrăjitorie şi Zen. Făcând cercetări la bibliotecă pentru o aventură Temniţe şi Dragoni pe care o conduceam, am dat peste alte cărţi, care m-au condus la un studiu despre ocultism.

După ce am devenit satanist, am folosit manualele Temniţe şi Dragoni pentru simbolurile lor magice şi pentru referinţele lor la personaje, pentru studiile mele iniţiale. Mi-am folosit de asemenea experienţa ca maestru Temniţe şi Dragoni, pentru a-i introduce pe oameni în conceptele comportamentului satanic şi pentru a-i recruta în ocult.

Am într-adevăr obiecţii la o parte din materialul pe care TSR⁶² l-a difuzat pentru jocurile lor de rol. Cred că folosirea lor excesivă de păgânism şi ocultism nu este necesară şi poate conduce la probleme de ideal la unii jucători; totuşi, ca să fiu sincer faţă de TSR şi în spiritul onestităţii, trebuie să recunosc că Temniţe şi Dragoni a contribuit la implicarea mea în satanism, la fel cum un interes faţă de electronică poate contribui la construirea unei bombe. Precum decizia de a construi o bombă, eu luasem deja decizii de natură distructivă, înainte de a incorpora materialul Temniţe şi Dragoni în proiectele mele de vrăjitorie, şi nu Temniţe şi Dragoni a avut un rol decisiv în crimele mele.

Personal, pentru motive pe care le public eu însumi, nu cred că copiii trebuie să joace Temniţe şi Dragoni, dar folosirea trecutului meu ca un exemplu obişnuit despre efectele jocului, este ori iraţional, ori fanatic.

5 februarie 1990

Sean Sellers

[Subliniere adăugată de scriitor în scopuri editoriale.]

Acum, haideţi să explicăm mai amănunţit şi să examinăm aceasta. Mai întâi, eu cred că faptul că el crede că publicarea acestei scrisori va ajuta cazul lui, spune foarte mult despre cât de lipsit de cunoaştere este dl Stackpole cu privire la adevăratele probleme. Totuşi, aşa cum spune Cuvântul, lucrurile spirituale pot fi înţelese numai de oamenii spirituali.

Iniţial, în primul paragraf Sellers recunoaşte că Temniţe şi Dragoni a contribuit la interesul lui pentru ocultism şi la cunoaşterea de către el a lui. Este unul din punctele majore pe care le susţinem noi, iar el este de acord.

Acum, îngăduiţi-mi să despart pe o linie temporală următoarele două paragrafe:

1. Sean s-a implicat în Temniţe şi Dragoni.

2. La un anumit moment neclar, s-a implicat în vrăjitorie. Care dintre ele s-a întâmplat mai întâi, nu este clar din scrisoare.

3. Sean – din cauza implicării lui în Temniţe şi Dragoni – a început să facă la bibliotecă cercetări despre ocultism.

4. Sean devine satanist, în timp ce la începutul acestei succesiuni, el este foarte vehement că NU era satanist. Ecuaţia este foarte clară: Sean + vrăjitorie + Temniţe şi Dragoni = Sean ca satanist.

5. Sean a recunoscut utilitatea materialelor Temniţe şi Dragoni în studierea magiei.

6. Sean spune că şi-a folosit poziţia de maestru Temniţe şi Dragoni, pentru a-i introduce pe oameni în „conceptele comportamentului satanic” şi apoi pentru a-i recruta în ocult.

Este exact scenariul care îi preocupă pe creştinii care sunt supăraţi din cauza jocului Temniţe şi Dragoni. Implicarea în Temniţe şi Dragoni, în mod clar l-a condus pe Sean de la un interes slab pentru vrăjitorie şi Zen, la satanism şi chiar la recrutarea altora prin joc la satanism.

Acum, observaţi că el obiectează la folosirea extensivă de păgânism şi ocultism – la fel facem şi noi. De asemenea el nu pare să nege o cauzalitate imediată între implicarea lui în Temniţe şi Dragoni şi intrarea în satanism. El o compară cu dobândirea cunoştinţelor în electronică, şi apoi cu ajungerea la construirea unei bombe. Destul de cinstit.

Argumentul nostru nu a fost niciodată că jocul Temniţe şi Dragoni îi transformă de unul singur pe oameni în demonizaţi aiuriţi. Totuşi, este evident că fără cunoaşterea a ceva din electronică (pentru a folosi argumentul lui), bomba nu ar fi putut fi niciodată construită. Diferenţa este (pentru a avea o părere oarecum diferită de a lui Sean) că electronica este neutră din punct de vedere moral. Ocultul şi magia, conform Bibliei, în mod categoric nu sunt.

El încheie dând glas dezaprobării lui că tinerii joacă Temniţe şi Dragoni, lucru cu care suntem întru totul de acord. El afirmă într-adevăr că: „…folosirea trecutului meu ca un exemplu obişnuit despre efectele jocului este ori iraţional, ori fanatic”. Suntem de acord, şi nu vrem să insinuăm că orice jucător de Temniţe şi Dragoni va sfârşi pe culoarul morţii înainte de a avea optsprezece ani. Sean Sellers este probabil aproape de „cel mai rău rezultat”. Cele mai multe dintre problemele Temniţe şi Dragoni pe care le-am întâlnit noi sunt puţin mai uşoare – lucruri ca posesiunea demonică, încercări de sinucidere, implicări în vrăjitorie sau satanism. Totuşi, ele sunt toate destul de serioase şi pot pune cu adevărat viaţa în pericol.

Dar elementele pozitive din Temniţe şi Dragoni?

Un alt lucru pe care apărătorii Temniţe şi Dragoni îl susţin este că jocul are beneficii pozitive clare. Unele lucruri care mi-au fost sugerate sunt că jocul consolidează lucrul în echipă şi abilităţile de ascultare. Cu siguranţă îi face pe oameni să citească (am auzit şi gluma răsuflată despre cărţile Harry Potter!). În sfârşit, îi ajută pe tineri să dezvolte o memorie bună.

Aşa cum va recunoaşte oricine s-a uitat peste manualele Temniţe şi Dragoni, problema este complexă. Cu siguranţă se recunoaşte că cititul şi abilităţile de memorie sunt necesare pentru a juca jocul cu succes şi pentru a interacţiona cu tovarăşii. Ceea ce este foarte bine.

Totuşi este cu adevărat nevoie să privim la conţinutul a ceea ce se citeşte, se memorizează etc.

1. Lucrul în echipă – jucătorii lucrează împreună pentru a ucide, a distruge, a fura sau a lua orice vor ei;

2. Cititul – ei citesc despre lumile nemărginit de complicate ale magiei, vrăjilor şi violenţei;

3. Ascultatul – ascultării de magie şi violenţă i se dă curs în mod repetat în joc;

4. Memoria – ce îşi bagă ei în minte?⁶³

Iată problema. Pentru tinerii (sau adulţii) creştini, să-şi umple minţile cu toată această bolboroseală ocultă (şi pseudo-ocultă) este o insultă la Dumnezeul care a făcut mintea. Cum pot ei să facă orice gând rob ascultării de Hristos (vedeţi mai sus), când trebuie să memoreze vraja „Somnul veacurilor al lui Phezult”?⁶⁴ Minţile celor mai mulţi oameni nu pot să reţină mai multe detalii de atât. Mai devreme sau mai târziu, toată această vorbărie misterioasă va da la o parte versetele din Scriptură şi lecţiile de la şcoala duminicală, pe care tinerii poate că le-au asimilat.

Da, jocurile consolidează abilităţi. Dar abilităţile pe care le consolidează ele nu sunt neutre din punct de vedere moral. Ceea ce face jocul mai problematic decât oricând.

Temniţe şi Dragoni ca şablon

În final, un argument cu care au venit unii apărători creştini, este conceptul de a folosi Temniţe şi Dragoni pentru a crea perspective creştine despre lume. Indivizii – care susţin că sunt maeştri Temniţe şi Dragoni creştini (un oximorom pentru voi – spun că pot crea jocuri unde mediul spiritual este monoteist şi aproape iudeo-creştin în natură.

Este adevărat că maestrului Temniţe şi Dragoni i se permite o mare diversitate a libertăţii de acţiune în crearea lumii în care are loc jocul etc. Totuşi, când sunt întrebaţi dacă vorbesc despre Isus sau Biblie în jocurile „monoteiste”, ei recunosc că nu o fac. Asemenea oameni văd Temniţe şi Dragoni ca pe un şablon în care pot turna orice idei sau teologii le-ar plăcea lor.

Poate că monoteismul este o îmbunătăţire faţă de politeism, dar precum am menţionat mai sus, există multe religii monoteiste care vor conduce în iad o persoană cu inimă bună. O lume spirituală creată fără Isus şi Evanghelia Lui, este tot un pericol spiritual, fiindcă îi îndepărtează pe oameni de adevăr.

Nu vă înşelaţi, magia şi vrăjitoria sunt spirituale. Nu contează dacă este doar magie „simulată” sau nu. Mintea este terenul de luptă. Am avut recent un jucător de Temniţe şi Dragoni care Îl mărturisea pe Hristos, care mi-a spus că tot ce făcea avea pe Hristos, pentru că Hristos trăia în el, chiar dacă juca Temniţe şi Dragoni. În timp ce aceasta poate fi adevărat pentru un creştin, este nevoie să punem întrebarea: este mulţumit Hristos cu ceea ce face slujitorul Lui?

Am folosit metafora unui joc de rol pornografic, unde participanţii jucau diferite forme de păcat sexual precum curvie, adulter sau homosexualitate. Nu exista atingere sexuală reală implicată între jucători, nici nu se cerea nuditate. Ar fi mulţumit Isus cu aşa ceva?

Vedeţi, cei mai mulţi dintre noi pot să înţeleagă mai bine conceptul, fiindcă cei mai mulţi dintre noi sunt mai familiari cu puterea pe care sexualitatea umană o poate avea asupra minţilor noastre. Este una din cele mai puternice forţe pe care Dumnezeu le-a creat în noi. Totuşi, ceea ce cei mai mulţi jucători creştini ai jocului nu înţeleg, este că magia este un fel de poftă spirituală.⁶⁵ Faptul de a îngădui conceptele magiei şi vrăjitoriei în minţile noastre, trezeşte în noi un fel de dorinţă sexuală arzătoare, care nu are o sursă sau o cauză definibilă. Este, totuşi subtil, o poftă pentru putere. Magia, în esenţa ei, se referă la putere si rebeliune. Se referă la faptul că nu-ţi place cum conduce Dumnezeu universul şi despre faptul că gândeşti că tu poţi face o treabă mai bună.

Acum, bineînţeles, nu spunem că oricine joacă Temniţe şi Dragoni va sfârşi prin a fi vrăjitor sau satanist. Dar spunem că faptul de a fi expus la toate aceste idei ale magiei, în măsura pe care o cere jocul, nu se poate să nu aibă un impact semnificativ asupra minţilor jucătorilor, indiferent dacă sunt creştini sau necredincioşi, şi indiferent care este „şablonul”.

Acesta nu este doar şah, fotbal sau bridge. Este un joc care învăluie jucătorul într-o lume a fanteziei cu totul diferită, în care puterea magiei şi violenţei este atotpătrunzătoare. Este un joc cu o perspectivă despre lume distinctă şi seducătoare, care este diametral opusă Bibliei. Da, vrăjitoria apare în Biblie, dar niciodată în contextul unui lucru bun de făcut. Ea este întotdeauna prezentată ca ceva periculos şi complet contrar voii lui Dumnezeu.

Întrebarea rămâne. De ce ar dori un creştin să se implice într-un asemenea joc?

„Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi.” – 1 Samuel 15:23

O notă specială de mulţumire pentru Wendell Amstutz, Steve Lansing, Ph.D. şi Richard Noe, pentru excelenta lor lucrare despre Temniţe şi Dragoni din cartea lor de experţi, Confruntându-l pe Satan şi pe asociaţii lui.

O parte din cercetarea lor a fost încorporată în articol, iar cartea lor o recomand cu cea mai mare căldură, nu doar pentru Temniţe şi Dragoni, ci pentru o paletă incredibil de largă de subiecte.

Note de subsol

¹ Acestea ar include operele clasice timpurii ale lui Robert E. Howard (Conan Barbarul şi multele lui continuări, Kull Cuceritorul etc.), unele opere ale lui Edgar Rice Burroughs; ca şi scriitori moderni ca Tolkien şi seria lui Stăpânul inelelor, şi scriitori contemporani (care acum se numără cu zecile – acest gen a explodat şi s-a combinat în ultimii douăzeci de ani.

² Dungeons and Dragons Player’s Handbook, Core Rulebook I, (echipa de proiect Montz Cook, Jonathan Tweet, Skip Williams), Wizards of the Coast, Renton, WA, 2000, p. 21.

³ Ibid., p. 88.

⁴ David Cook, Advanced Dungeons and Dragons Players Handbook, Second Edition, TSR, Lake Geneva WI, 1989, p. 46.

⁵ Cook, Tweet and Williams, opere citate, pp. 89-90.

⁶ David Cook, 1989, p. 46.

⁷ Cook, Tweet and Williams, opere citate, p. 89.

⁸ Ibid., p. 67.

⁹ Ibid., p. 68.

¹⁰ Gary Gygax, Advanced Dungeons and Dragons Players Handbook, First Edition, TSR, Lake Geneva, WI, 1978, p. 25.

¹¹ David Cook, Advanced Dungeons and Dragons Master’s Guide, Second Edition, TSR, Lake Geneva WI., 1989, p. 46 şi 69.

¹²      John Eric Holmes, Confessions of a Dungeon Master, Psychology Today, 11/80.

¹³ Cook, Players Handbook, p. 25.

¹⁴ Ibid., p. 30.

¹⁵ Ibid., p. 25.

¹⁶ Ibid., p. 33.

¹⁷ Ibid., p. 35.

¹⁸ Ibid., p. 38.

¹⁹ Ibid., p. 40.

²⁰ Ibid., p. 41.

²¹ Ibid., p. 42.

²² Unele variaţii ale acestei teme ar fi mai animiste sau panteiste, spunând că universul este cumva viu, un organism cu o singură celulă, din care noi facem parte. Rezultatul final este acelaşi. În oricare dintre cazuri, nu există un Dumnezeu suveran implicat.

²³ Cook, Tweet şi Williams, opere citate, p. 148.

²⁴ Ibid., p. 156.

²⁵ Ibid., p. 154.

²⁶ Ibid., p. 153.

²⁷ Articolul domnului Freeman ne-a fost trimis de numeroşi expeditori, dar nu am reuşit să dăm de un site care să dețină autorizaţie pentru folosirea lui.

²⁸ Anton Szandor LaVey, The Satanic Rituals,…

²⁹ Michael Stackpole, The Pulling Report, Copyright 1990, pp. 10-11. Disponibil pe internet pe site-ul unui important joc de rol fantezie.

³⁰ Cook, Tweet and Williams, opere citate, p. 90.

³¹ Ibid., pp. 24, 30, 33, 36, 38, 41, 44, 47, 49 şi 52.

³² Concerns Christians Should Have About Dungeons & Dragons, (C) 1995 Jeff Freeman.

³³ Ibid., p. 1.

³⁴ Ibid., p. 2.

³⁵ Ibid.

³⁶ Ibid., p. 3.

³⁷ Ibid.

³⁸ Ibid.

³⁹ Ibid., p. 4.

⁴⁰ Wendell Amstutz şi Steve Lansing, Ph.D., Exposing and Confronting Satan and Associates, ediţia a şasea, (1996), Appendix B de Richard Noe (un fost maestru Temniţe şi Dragoni), de la National Community Resource Center, P.O. Box 87, Rochester, MN. 55903, p. 210.

⁴¹ Ibid.

⁴² Ibid.

⁴³ Freeman, opere citate, p. 4

⁴⁴ Ibid., p. 5.

⁴⁵ Ibid.

⁴⁶ Ibid. p. 6.

⁴⁷ Ibid.

⁴⁸ Ibid.

⁴⁹ Ibid.

⁵⁰ Mai multe site-uri au afirmat că doamna Pullman a murit de cancer în 1997.

⁵¹ Peter Leithart & George Grant, A Christian Response to Dungeons and Dragons, Dominion Press, Ft. Worth, TX. 1987, p. 5.

⁵² Statisticile 2-8, prin bunăvoinţa lui Yvonne Peterson, Exodus S.A. Occult Awareness Program, P.O. Box 700293, San Antonio, TX. 78270; 1987, p. 9.

⁵³ Salt Lake Tribun, 3/2/88.

⁵⁴ Amarillo Globe Times, 1/19/92

⁵⁵ Thomas Wedge, The Satan Hunter, Daring Books, Canton, OH 1981, p. 109.

⁵⁶ Pat Pulling, citat în File 18 Newsletter, 2/22/87, de la CCIN, 222 N. Latah St. Boise, ID. 83706-2657.

⁵⁷ Stackpole, opere citate, pp. 40-41.

⁵⁸ Ibid., p. 4

⁵⁹ Ibid., pp. 10-11

⁶⁰ Vezi Lucifer Dethroned, Chick Publications, Chino, CA., 1993, în special capitolul 14, pentru mai multe despre realitatea periculoasă a lui Necronomicon şi pentru locul său în magia neagră modernă şi în metafizica transyuggotiană.

⁶¹ Stackpole, p. 40.

⁶² TSR este fostul deţinător al jocului Temniţe şi Dragoni. În prezent îl deţine Wizards of the Coast.

⁶³ Amstutz, Lansing and Noe, opere citate, p. 208.

⁶⁴ Encyclopedia Magica (numeroşi autori), 1999, TSR (o filială a Wizards of the Coast), vol. 4, p. 1251.

⁶⁵ C. S. Lewis a inventat de fapt termenul, dar cred că el a înţeles bine lucrurile aici.

[William J. Schnoebelen, Should a Christian Play Dungeons & Dragons? Copyright © 2001 William Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]