Zilele lui Noe sunt din nou aici!

Înainte de venirea lui Hristos, Satan a ridicat uriași, pentru a-L împiedica pe Mesia sau Răscumpărătorul să vină în lume. După învierea Răscumpărătorului, Satan a ridicat o „biserică” contrafăcută uriaşă, pentru a împiedica lumea să ajungă să-L cunoască pe Răscumpărător.

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.” (Luca 17:26-27)

Conform Bibliei, nu este nimic greşit să mănânci şi să bei, să te căsătoreşti etc., etc., dar oamenii care au trăit înainte de Marele Potop făceau ceva ce L-a făcut pe Domnul să îi înece pe toţi. Creau monstruozităţi genetice şi poluau rasa umană cu linii de sânge satanice, pentru a-L împiedica pe Mesia să aibă sânge uman pur.

„Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.

Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani. Uriaşii [NEFILIMII] erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost care au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” (Geneza 6:1-7)

Linii de sânge satanice

Biblia spune că înainte de Marele Potop, femeile din rasa umană s-au căsătorit cu „fiii lui Dumnezeu” şi au dat naştere la uriași în mărime şi nelegiuire. Toate naţiunile au legende despre uriaşi. De acolo vin semizeii greci precum Prometeu, Atlas şi Titan. Singura relatare adevărată a acelei tragedii se găseşte în Cartea Genezei, care a fost scrisă de Moise. Ne putem face o idee despre ce a făcut Satan atunci, studiind metodele lui din istoria ulterioară. Tot universul şi toată istoria sunt circulare în aspect. Dumnezeu rosteşte sfârşitul chiar la început.

Ce s-a întâmplat înainte de Marele Potop?

Când Adam şi Eva au murit, Satan a introdus teoria evoluţiei în lume, care învaţă că omul şi animalele sunt înrudiţi genetic. El a minimalizat povestea creării şi căderii omului prin păcatul lui Adam şi al Evei. Apoi femeile au început să-şi asume un rol dominant în treburile umane. Satan a minimalizat porunca lui Dumnezeu că femeile trebuiau să fie supuse soţilor lor.

Îngerii căzuţi trebuie să-şi fi introdus complotul ca pe un avans evoluţionar pentru omenire. Le-au promis femeilor că dacă se căsătoreau cu ei şi aveau copii cu ei, nu vor mai trebui să se supună soţilor lor. Drept rezultat, lumea era condusă de monstruozităţi genetice jumătate om, jumătate animal, iar Dumnezeu a decis să distrugă întreaga lume, cu excepţia lui Noe şi a familiei lui.

Lumea dinainte de potop era un coşmar zoologic. De la stânga la dreapta, un grifon, un manticor [creatură cu cap de om, corp de leu şi coadă de dragon sau scorpion], un carnivor feroce cu cap de om şi trei rânduri de dinţi care se întrepătrund, un basilisk [un şarpe mare care ucide cu privirea], un unicorn [un cal alb cu corn în frunte], un taur asirian cu aripi şi cap de om.

Dumnezeu a scăpat de aceste monstruozităţi jumătate om, jumătate animal, înecându-le pe toate. Toate miliardele de oameni şi animale au fost transformate în combustibil fosilier – cărbune şi petrol. Singurii supravieţuitori au fost Noe şi familia lui, care nu erau contaminaţi de aceste linii de sânge satanice.

Amintiri despre acei monştri au fost păstrate în mitologia egipteană şi greacă. Biblia oferă relatarea adevărată despre ceea ce s-a întâmplat, în timp ce versiuni corupte au fost transmise în mituri şi folclor:

Dumnezeu i-a spus lui Avraam că după patru sute treizeci de ani, descendenţii lui vor moşteni Ţara Promisă. Satan a decis să arunce o provocare stăpânirii pământului de către Dumnezeu, şi pe vremea când s-a născut Moise, ţara Canaanului era condusă de aceşti monştri. Moise a trimis doisprezece bărbaţi ca să spioneze Ţara Promisă, şi acesta este raportul pe care cei zece bărbaţi fricoşi, fără credinţă, l-au adus:

„Ei au zis (lui Moise): Iată ce au istorisit lui Moise: Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic [şi toţi oamenii pe care i-am văzut în ea sunt oameni de statură înaltă, versiunea engleză], cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac… Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.” – Numeri 13: 27-28, 32-33

Din cauza fricii şi refuzului de a lupta cu uriaşii şi de a cuceri pământul, israeliţii au rătăcit în pustie timp de patruzeci de ani, până ce toţi cei necredincioşi au murit. Numai Caleb şi Iosua, dintre cei doisprezece spioni iniţiali, au trăit ca să vadă Ţara Promisă.

Cetatea Ierihon a fost construită de URIAŞI şi îi oprea din drumul către Ţara Promisă. Moise a spus poporului: „Ascultă, Israele! Astăzi vei trece

Iordanul, ca să te faci stăpân pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari şi întărite până la cer, pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe care-i cunoşti şi despre care ai auzit zicându-se: Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?!” (Deuteronom 9:1-2)

Ierihonul a fost dărâmat în mod supranatural de Dumnezeu când Iosua şi israeliţii au sunat în trâmbiţe. Aceasta a semnalat începerea unui război de șase ani pentru cucerirea Cannanului şi exterminarea monştrilor din Ţara Promisă.

Uriaşii în vremea Regelui David (aproximativ 1000 î.Hr.)

„Atunci a ieşit un om din tabăra filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea un coif de aramă şi purta nişte zale de solzi, în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea nişte turetci de aramă peste fluierele picioarelor şi o pavăză de aramă între umeri. Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi fierul suliţei cântărea şase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s-a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat:

Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean Nu sunt eu filistean şi nu sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se coboare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji. Filisteanul a mai zis: Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om ca să mă lupt cu el. Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică.” – 1 Samuel 17:4-11

David şi oamenii lui au trebuit să înfrunte mulţi Goliat, precum monştrii care au scăpat la cucerirea Canaanului.

Monştri ca fiarele s-au opus lui David şi oamenilor lui.

„După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Sibecai, huşatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa. A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul de ţesut. A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa. El a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a omorât. Aceşti patru oameni erau copiii lui Rafa născuţi la Gat. Au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui… Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om viteaz şi vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel [doi bărbaţi ca leul, versiunea engleză] din Moab. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.” – 2 Samuel 21:18-20, 23:20

Uriaşii astăzi

„Cranii umane cu coarne au fost găsite într-un dâmb pentru înmormântare la Sayre, regiunea Bradford, Pennsylvania, în anul 1880. Cu excepţia proiecţiilor coarnelor la 5,08 cm deasupra sprâncenelor, bărbaţii cărora le aparţineau scheletele erau normali anatomic, deşi de 2,12 m înălţime, cu mult peste înălţimea obişnuită. S-a estimat că au fost îngropaţi pe la 1200 d.Hr. Descoperirea a fost făcută de un grup de anticari

refutabili [care pot fi combătuţi], care includea un istoric din statul Pennsylvania şi demnitar al Bisericii Prezbiteriene (Dr. G. P. Donehoo) şi doi profesori (A. B. Skinner, de la Muzeul American de Investigare şi W. K. Morehead, de la Academia Phillips, Andover, Massachusetts). Unele oase au fost trimise la Muzeul American de Investigare din Philadelphia, unde par să fi dispărut. (Readers Digest, Mystery of the Unexplained, p. 39)

Mulţi dintre acei monştri au scăpat din cucerirea Canaanului de către Iosua, şi găsim uriaşi printre poporul celt, poporul german, iar uriaşii au luptat de fapt împotriva armatei romane.

Activităţile de început ale colonizatorilor spanioli din jurul Portului Desire din Patagonia (Argentina) au fost făcute familiare europenilor de către o gravură mare. O parte a reprezentării arată doi bărbaţi omorând un leu, în timp ce în spatele lor, într-o zonă desemnată ca „H”, cei care săpau scoseseră la suprafaţă un schelet urman de mărime uriaşă.

Urme uriaşe de picior comparate cu urme de picior din prezent, din albia Râului Paluxy în Texas. Urme uriaşe de picior se găsesc şi în Arizona, New Mexico şi California!

Acest model, sculptat de Joe Taylor, al unui femur (os de la picior) uman gigantic este un exponat popular la Mt. Blanco Fossil Museum. Sculptura este montată peste un desen la scară, pentru a arăta cât de mare era acea persoană. Au existat cu adevărat oameni uriaşi!

Referinţe

Chernow, Ron, TITAN: the Life of John D. Rockefeller, Sr., Random House, New York, 1998.

DeLoach, Charles, GIANTS, a Reference Guide from History, the Bible, and Recorded Legend, The Scarecrow Press, Metuchen, NJ, 1995.

Lee, Poly Jae, GIANT: The Pictorial History of the Human Colossus, A.S. Barnes & Co., Cranbury, NJ, 1970.

Patrick, Richard, All Color Book of Egyptian Mythology, Octopus Book, London, 1972.

Reader’s Digest Association, Mysteries of the Unexplained, Pleasantville, NY, 1992.

Springmeier, Fritz, Bloodlines of the Illuminati, Ambassador House, Austin, TX, 2002.

[The Days of Noah Are Here Again! Copyright © The Reformation Online.]

Hibrizii om-animal în mitologie

Centaur

Centaurii sunt un popor legendar din Tesalia, jumătate oameni, jumătate animale, cu trup de cal și bust de oameni. Comportarea lor la nunta lui Piritou, regele lapiților, la care au fost invitați, este un episod memorabil din mitologia greacă: ei au pus atunci stăpânire pe tânăra soție și pe ceilalți invitați, și au provocat astfel unele înfruntări pe viață și pe moarte. Au fost învinși însă de lapiți, ajutați de Tezeu, și izgoniți pentru totdeauna din Tesalia (lupta aceasta este cunoscută cu numele de centauromachie). Au mai fost învinși altă dată de Heracles. Sunt demne de a fi reținute numele a doi centauri: Chiron și Nexus. Centaurii întruchipează forța umană și animală, unită într-o singură creatură.

Ilustrații ale centaurilor datează de acum cinci mii de ani. Tatăl centaurilor e Centaurus, despre care se spunea că s-ar fi născut din uninea unui nor ce o întruchipa pe soția lui Zeus și Ixion, regele Laphithae.

Centaurii trăiau pe muntele Pelion și Thessaly, în Grecia, și erau considerați o pacoste de către oameni. Beau, distrugeau recoletele și violau femeile. Erau șireți și ignoranți. Ei erau cunoscuți a fi ostili cu oamenii fiind mereu în ceartă cu ei. Uneori Zeus îi trimitea să pedepsească pe ceilalți zei și pe oameni. Relația dintre ei și oameni se spune că și-ar fi avut începutul la nunta lui Pirithous. La masă, un centaur (Euryrition) a băut peste măsură și voia să lovească mireasa, ceilalți l-au urmat astfel stârnind lupte violente. Această scenă dintre lapiți și centauri a devenit un subiec popular printre poezii din antichitate și sculptori.

Chiron este cel cunoscut ca fiind cel mai înțelept dintre centauri, neavând caracterul unui centaur obișnuit. Pentru greci, Chiron era ca un sfânt, iar zeii își trimiteau copii pentru a fi îndrumați de el.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Centaur

Ciclop

Ciclopi (sau Cyclopes) au fost în mitologia greacă ființe fabuloase, reprezentate ca niște uriași cu un singur ochi în frunte. Ciclopii se aseamănă cu oamenii dar diferă prin mărime, fiind gigantici. Inițial erau doar trei: Brontes, Steropes și Arges. Au rezultat din uniunea dintre Gaea (Mama Natura) și Uranus (Cerul). Ciclopii au fost primii fierari. Se crede că vulcanii sunt rezultatul muncii lor. Ei erau de mai multe categorii: Ciclopi uranieni (Arges, Brontes și Steropes), născuți din Uranus și Gaia; Ciclopi păstori (populau coastele Siciliei); Ciclopi făurari, ajutoarele lui Hephaistos; aceștia lucrau în muntele Aetna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni și pentru zei.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ciclopii

Echidna

Echidna a fost în mitologia greacă o ființă monstruoasă, jumătate femeie și jumătate șarpe. Trăia într-o peşteră unde își folosea chipul frumos pentru a atrage bărbați. După ce erau prinși Echidna îi mânca de vii. Împreună cu Typhon au dat naștere altor monștri: Himera, vulturul ce i-a mâncat ficatul lui Prometeu, Cerberul, Hidra din Lernae etc. Se presupune că Echidna și odraslele ei sunt responsabile pentru toate nenorocirile și haosul ce a existat în lume.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Echidna

Naga

Mitologia populaţiei de fiinţe numite Naga este foarte răspândită în rândul populaţiilor orientale, dar şi polineziene sau nord-africane. Chiar şi astăzi mai există în India altare dedicate acestor fiinţe, jumătate oameni, jumătate şerpi, capabile să provoace disttrugeri de neimaginat. Însă ce uimeşte cu adevărat la acest mit este adaptabilitatea sa la mai multe culturi mari, fiind acceptat cu entuziasm atât de hinduşi, cât şi de budişti sau persoane aparţinând altor religii mulţumită dualităţii om-reptilă, exploatată şi în alte cazuri. Deşi destul de puţin cunoscut, mitul Naga este unul fundamental pentru culturile din estul planetei. Aceste fiinţe şi-au început lunga istorie milenară în India de astăzi, hinduşii având mai multe legende legate de oamenii-şerpi. Unele din primele reprezentări ale fiinţelor misterioase sunt astfel ale unor cobre, ce se pot transformă în oameni.

Sursa: https://straniu.ro/naga-sarpele-marii

Gorgone

Gorgonele (în limba greacă veche Γοργόνες/Gorgónes sau Γοργοῖ/Gorgoĩ, la singular Γοργώ/Gorgố) erau în mitologia greacă creaturi feminine amenințătoare. Numele derivă de la cuvântul grec gorgos, care înseamnă „groaznic”. Deși descrierile gorgonelor variază în literatura greacă, termenul se referă în principal la oricare dintre cele trei surori care avea părul din șerpi vii și veninoși și o privire îngrozitoare care îi transforma în stane de piatră pe cei ce le priveau. Deși două gorgone (Stheno și Euryale) erau nemuritoare, sora lor Medusa nu era, și a fost ucisă de semizeul Perseu. Gorgonele erau o imagine populară a mitologiei grecești, apărând în cele mai timpurii consemnări ale credințelor antice grecești, cum ar fi cele ale lui Homer. Datorită privirii lor legendare, imagini ale gorgonelor au fost puse pe obiecte și clădiri pentru protecție. Medusa a fost ucisă de Perseus și capul ei a devenit o „podoabă” pe scutul zeiței Atena. Din sângele Medusei s-a născut Pegasus. Gorgonele reprezintă imaginea sinelui deformat de vicii, în lipsa luptei pentru a ajunge la calea cea dreaptă.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gorgone

Harpie

În mitologia greacă, Harpiile sunt monștri feminini, care aparțin generației divine primordiale, cea de dinaintea Olimpienilor. La început, au fost două, apoi numărul lor sporește, devenind trei. Aveau chip de femeie bătrână și corp de pasăre, cu aripi mari și gheare ascuțite. Răpeau sufletele morților. Prin unirea cu zeul Zefir, una din ele a dat naștere celor doi cai divini ai lui Ahile, Xanthos și Balie, iuți ca vântul.

Numite și „hoții”, ele sunt descrise, în versiuni timpurii ale mitologiei grecești, ca fecioare frumoase, înaripate. Mai târziu ele au devenit monștri înaripați, cu fețe de femei bătrâne și urâte, care au gheare ascuțite și încovoiate. Sunt reprezentate cărând persoane spre lumea subterană, pedepsindu-le sau torturându-le. Persoanele pe care le luau cu ele nu mai erau văzute niciodată. Harpiile sunt, probabil, personificările vânturilor de furtună. Numele lor sunt: Aello, Celaeno și Ocypete.

Miroseau îngrozitor și erau veșnic flămânde. Cele trei harpii îi atacau pe troienii care acostaseră din cauza furtunii în insulele Strofade. Se spune că erau fiicele lui Thaumas și ale oceanidei Elektra (într-o altă variantă, fiice ale lui Poseidon și Geea). Ele răpeau copiii și sufletele morților. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau în fața nefericitului rege Phineus. Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes și Calais) care le-au biruit și le-au pus pe fugă. Ele intervin și in legenda regelui Pandareos, răpindu-i fetele.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Harpie

Alkonost

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În mitologia slavă, Alkonost este „pasărea paradisului”, încarnare a lui Horus, Zeul-Soare. Este o pasăre miraculoasă, cu chip uman. Ea își depune ouăle pe malul mării, apoi le aruncă în apă, calmând marea pentru șase sau șapte zile; după această perioadă ouăle eclozează, iar pe mare se iscă o furtună. Alkonost are o voce foarte frumoasă; cine o aude vreodată, uită tot ce știe și tot ce speră.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alkonost

Minotaur

În mitologia greacă, Minotaurul (în limba greacă: Μινόταυρος, Minótauros) era o creatură fabuloasă jumătate om și jumătate taur. El locuia în marele Labirint construit de către arhitectul Dedal la porunca regelui cretan Minos. Cuvântul „Minotaur” este traducerea grecească a sintagmei „Taurul lui Minos”. Această creatură era cunoscută și sub denumirea Asterius sau Asterion, nume pe care l-a purtat și tatăl vitreg a lui Minos.

Se spune că înainte de a deveni rege, Minos a cerut zeului grec Poseidon un semn pentru a-l asigura că el și nu fratele său era urmașul tronului cretan (alte surse spun că s-ar fi lăudat că zeii doreau să îl facă rege). Poseidon a fost de acord și i-a trimis un taur alb deosebit de frumos, cu condiția ca Minos să scrifice acel animal în cinstea zeului. Minos a fost atât de tare uimit de frumusețea taurului încât a hotărât să îl păstreze și a sacrificat în locul lui un altul, cu speranța că zeul nu va observa. Poseidon s-a mâniat și a făcut-o pe soția lui Minos, Pasiphae să își piardă mințile și să se îndrăgostească de taur. Pasiphae a cerut ajutorul lui Dedal, care i-a construit o vacă de lemn, acoperită cu piele și goală în interior. Regina a intrat în această construcție și prin uniunea ei cu taurul alb a rezultat Asterius (cel strălucitor) sau Minotaurul. După unele variante, taurul alb a devenit Taurul Cretan, capturat de Hercule în una din muncile acestuia.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Minotaur

Satir

Veche denumire greacă (Σάτυροι, Satyroi) dată unor ființe ce sălășluiau în zonele montane împădurite, despre care se spune că ar fi avut coarne, coadă și copite, iar partea inferioară a trupului ar fi fost acoperită cu blană. În mitologia greacă, satirii, numiți și „sileni”, sunt demoni ai naturii și aparțineau cortegiului lui Dionis. Ei erau reprezentați în diferite feluri: uneori partea de jos era un cal, iar cea de sus un om. Adeseori, partea de jos era un țap. În acest caz, satirii aveau și o coadă lungă, groasă și stufoasă. Erau închipuiți dansând pe câmpie, bând împreună cu Dionis și fugărind menadele și nimfele. Treptat, trăsăturile lor animaliere se diminuează, membrele inferioare devin omenești (aveau picioare și nu copite). Un rol în legendele grecești îl are satirul Marsias. De asemenea mai îl mai întâlnim și pe zeul Pan sub înfățișarea unui satir.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Satir

Satirii şi faunii erau creaturi mitologice considerate a trăi în pădurile din Grecia şi Roma antică, jumătate-oameni, jumătate-ţapi, periculoşi, laşi şi desfrânaţi. Ei sunt amintiţi în lucrările lui Praxiteles, Hesiod, Euripides, Sophocles etc.

Conform lui Plutarch (De defectu oraculorum), Pan, Zeul-Ţap, a murit în timpul domniei împăratului roman Tiberius, în secolul I după Christos – aceasta fiind singura consemnare a morţii unui zeu în literatura greco-romană.

În Evul Mediu, imaginea satirilor se confunda cu a demonilor, iar a lui Pan cu Baphomet, Zeul cu Coarne.

Cea de a treia traducere oficială a Bibliei în limba engleză (1604-1611) utilizează termenul satyr pentru cuvântul ebraic seirim, care însemna cei păroşi. Seirimii sunt în folclorul ebraic demoni ai ţinuturilor pustii, sau chiar diavoli. În Levitic, este menţionată practicarea sacrificilor către seirimi. În legendele arabe, regăsim seirimii ca demoni ai trecătorilor montane.

În secolul al XVIII-lea, savantul Sir William Jones a opinat că vanaras din legendele Indiei nu erau altceva decât satiri.

În folclorul grecesc, există şi acum credinţa în calicantsari, o specie de demoni care poartă caracteristicile satirilor.

Însă dincolo de legendele şi miturile olimpiene şi derivate, avem de-a lungul timpului însemnări serioase legate de aceste fiinţe, efectuate de învăţaţi recunoscuţi pentru obiectivitate şi abordare ştiinţifică la vremea lor (unii chiar şi ulterior).

Pliniu cel Bătrân, de exemplu, în studiul său „Istoria naturală” (sec. I) menţionează că în Munţii Atlas din nord-vestul Africii trăiesc numeroşi satiri. Această însemnare este una de natură zoologică (sau biologică mai degrabă, nefiind foarte clar dacă satirii ţineau mai mult de regnul animal sau de cel uman; unele relatări le atribuie origine supranaturală, altele însă îi consideră doar progeniturile împreunării Zeului-Ţap cu femei). Pliniu a fost de altfel un savant extrem de interesant, în lucrările sale descriind multe fiinţe considerate apoi legendare vreme de secole, dar care s-au dovedit în cele din urmă a fi cât se poate de reale – cum ar fi, de exemplu, calmarul gigant. Revenind la subiectul nostru, adică satirii, altă creatură considerată în trecut reală şi în prezent legendară, Pliniu îl mai citează şi pe Tauron, care vorbeşte despre o naţiune de „oameni păroşi ai pădurii” numiţi choromandae, care „nu au grai propriu”.

În „Descrierea Greciei”, Pausanias (sec. al II-lea) relatează despre satirii care trăiesc în insulele nelocuite din apropierea Italiei. Aici, un călător pe nume Euphemos şi tovarăşii săi naufragiaţi au trăit o experienţă traumatizantă, fiind asaltaţi de demonii păroşi care au încercat să le ia femeile. Pentru a scăpa de ei, marinarii le-au cedat în cele din urmă o tânără barbară, pe care satirii au violat-o „nu doar în modul obişnuit, ci şi în cea mai şocantă şi mai murdară manieră”.

Philostratos (170-247), în „Viaţa lui Apollonius din Tyana”, redă şocat un incident cu un satir etiopian, o „fantomă”, care timp de zece luni a terorizat un sat, ucigând două din femeile de care era obsedat. Localnicii nu au putut să îl captureze „din cauza săriturilor pe care le făcea”, dar Apollonius, care ştia un remediu de la legendarul Midas (acesta din urmă considerat a avea el însuşi „sânge de satir”, ca dovadă, se menţionează, „forma urechilor”), a intervenit hotărât. Prin acest vicleşug, Apollonius a pus capăt „lucrurilor fără de minte” pe care satirul-fantomă le făcea, adormindu-l „pe vecie”. Tot Philostratos mai susţine că „nu trebuie să ne îndoim de existenţa satirilor, nici de apucăturile lor carnale”, aducând ca argument faptul că el însuşi a cunoscut în Lemnos un tânăr a cărui mamă fusese „vizitată” de un satir.

Sfântul Hyeronimus (347-420), în Viaţa lui Paul din Teba, ne aduce la cunoştinţă cu lux de amănunte modul în care Sfântul Antoniu s-a întâlnit şi a stat de vorbă cu „un om cu coarne”, al cărui trup avea partea inferioară „de ţap”. „Ţapul” s-a comportat destul de civilizat şi s-a autodeclarat „fiinţă muritoare”, din acelea pe care localnicii le numesc „Fauni, Satyres, et Incubi” şi pe care le venerează „din greşeală” (sau „neştiinţă”).

În 1530, cunoscutul savant George Fabricius relatează cum un satir ascuns într-o pădure din Fannesbergh, fiind asediat de oameni în propria vizuină, a murit în cele din urmă de foame. Un desen ştiinţific înfăţişând „animalul” s-a păstrat până astăzi şi e destul de înspăimântător.

Tot în secolul al XVI-lea, Conrad Gessner aminteşte plin de seriozitate în lucrările sale (de altfel extrem de documentate) existenţa unui „satir de mare” (denumirea ştiinţifică, Ichtyo centaurus), un cetaceu cu înfăţişare de satir, citându-l totodată şi pe Aelian în sprijinul afirmaţiilor sale. Aceşti „satiri de mare” ar fi trăit în apropiere de Insula Ceylon.

Învăţatul englez Edward Topsell (1572-1625) vorbeşte despre satiri, menţionând că doi au fost găsiţi în pădurile saxone dinspre Dacia, unul fiind ucis „de săgeţile vânătorilor şi de muşcăturile câinilor”, celălalt fiind prins viu. În partea de sus om, în cea de jos ţap, dar acoperit de blană lăţoasă pe tot corpul, „satirul” s-a dovedit a fi destul de blând; a învăţat cu uşurinţă să meargă pe picioarele din spate şi chiar să spună unele cuvinte, dar vocea „îi era ca de ţap” şi respectivele vorbe „erau lipsite de raţiune”, aşadar precum ale papagalilor. În fine, Topsell se arată convins că satirii „nu sunt oameni”, deşi Solinus „vorbeşte de ei ca şi cum ar fi”, ci „poate draci”, ori „înfăţişări mincinoase ale acestora”.

Însă, ca şi în cazul altor creaturi legendare, nici satirii, faunii şi alte fiinţe similare lor, cum ar fi demonii (în special cei cu trăsături predominant zoomorfe, de genul copite, coarne şi barbă de ţap), nu lipsesc din relatările „mai moderne” ale numeroşilor martori serioşi.

Astfel, în 1855, în Devon, locuitorii îngroziţi au zărit într-o dimineaţă în zăpadă, întinzându-se neîntrerupt pe o distanţă de peste 160 km şi trecând fără nicio dificultate peste obstacole cum ar fi case şi ziduri, un şir de urme de copită, ca ale unui animal şchiop, şir care începea şi se sfârşea brusc, între cele două puncte el urmând o linie perfect dreaptă, în ciuda (şi peste) obstacolelor sus-menţionate (spre nespusa spaimă a localnicilor, urmele continuau neîntrerupt pe acoperişurile înzăpezite ale caselor, atunci când acestea se intersectau cu traseul vizitatorului suspect). Oamenii înarmaţi s-au baricadat în case, convinşi că urmele fuseseră lăsate de Diavol. Diavol sau… satir? Unii au raportat chiar întrezărirea unei figuri antropomorfe cu înfăţişare de ţap în zonele din apropiere. Incidentul s-a repetat cu o similitudine remarcabilă în 2009, în aceeaşi localitate (după cum putem citi în The Sun, numărul din 13 martie).

Mai recent, începând cu 1957, un „om-ţap” a fost raportat în Maryland, ca atacând, înarmat cu un topor, maşinile staţionate şi lăsând cadavre decapitate de câini de-a lungul căii ferate.

Şi în alte zone au fost raportate prezenţe asemănătoare. Încă în 1205, în Marea Britanie, Ralph de Coggeshall semnala „urme de diavol” în zăpadă. În 1839 şi 1840 (The Times, 14 martie), „amprentele Diavolului” au fost zărite în mai multe rânduri în Scoţia, şi tot în 1855 (Illustrated London News, 17 martie), un doctor în medicină din Galicia a declarat unui ziar că fenomenul se petrece acolo anual, iar localnicii îl consideră a fi rodul unui demon cu un singur picior, un fel de „sciapod” care trăieşte în râuri, în albiile îngheţate. În mod bizar, apariţiile sunt întotdeauna precedate de o primă ninsoare abundentă şi de o furtună electrică.

Tot legat de straniile urme de copită, fie ele de demon sau de satir, amintim aici pe exploratorul Sir James Clark Ross (tot sec. al XIX-lea), care în una din expediţiile sale în regiunile polare sudice a descoperit în zăpadă, spre marea sa uimire, aşa cum relatează în cartea Voyage of Discovery and Research in the Southern and Antarctic Regions, într-o zonă lipsită de viaţă animală, urmele stranii ale „unui fel de ponei”. Remarca e făcută cu prudenţă, Ross opinând că, poate, „calul” a ajuns acolo de pe un vas naufragiat… Oamenii săi au încercat să ţină urma, dar la un moment dat i-au pierdut şirul. Din descriere, rămânem, pe lângă supoziţiile ciudate legate de prezenţa extrem de improbabilă a unui cal în acea zonă, cu un fapt simplu: urme de copită în zăpadă, fără să ştim însă cine (sau ce anume) le-a făcut…

În 1969, un alt „om-ţap” a început să fie semnalat în Texas. Poliţia a ignorat liniştită rapoartele, până când un bărbat pe nume John Reichart a arătat o zgârietură cumplită pe maşina lui, lăsată în urma atacului creaturii. Din acest moment, autorităţile au început investigaţiile. Creatura nu a fost găsită, dar rapoartele au continuat, într-unul din cazuri fiind văzută de cincizeci de martori, iar un om pe nume Allen Plaster a reuşit chiar să o fotografieze.

Alte semnalări ale unor „satiri” au sosit de la numeroşi martori din Oregon, Oklahoma, Kentucky, California şi chiar Noua Zeelandă.

Interesant este un raport din Alabama, în care se vorbeşte despre un demon „chel”, cu copite şi gheare.

Şi, pentru a încheia cu un exemplu cât se poate de actual, autorul Marko Pogacnik, personalitate foarte respectată în Slovenia zilelor noastre, a scris o carte intitulată „Spiritele Naturii şi Fiinţele Elementale” (nu Elementare), în care ne povesteşte, între altele, despre întâlnirile sale în mijlocul naturii cu faunii benefici, protectori ai copacilor cu care trăiesc în simbioză…

Sursa: https://suspans.ro/literatura/opinii/despre-satiri-fauni-si-omul-tap

Faun

Faunul este un zeu al fecundității din mitologia romană. Este reprezentat ca o ființă în chip de bărbat cu coarne, urechi lungi și picioare de țap, protector al câmpiilor, al pădurilor și al turmelor.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Faun

Scila

Scila a fost în mitologia greacă o întruchipare monstruoasă, cu înfățișare de femeie și cu partea de jos a corpului formată din mai mulți câini, zămislită de Phorcys și de Ceto (după o altă versiune, de către Typhon și Echidna).

Înainte de a deveni temutul monstru marin care nimicea corăbiile şi-i înghiţea pe corăbierii care se aventurau în n strâmtoarea Messinei, Scylla fusese o fecioară iubită de Glaucus. Trezind gelozia şi mânia Circei, ea a fost metamorfozată de puternica vrăjitoare într-un monstru marin, care străjuia alături de Charybdis trecătoarea îngustă ce despărţea Italia de Sicilia. Scylla a fost ucisă de Heracles, drept pedeapsă pentru că a furat o parte din boii lui Geryon, când eroul îi mâna spre casă.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Scila

Sfinx

Sfinxul este o figură mitologică zoomorfă înfățișată ca un leu culcat cu cap uman. Își are originile în sculpturile din Vechiul Regat Egiptean pe care l-au preluat și grecii. Creaturi similare se găsesc și în Asia de Sud și de Sud-Est.

Sfinxul are corpul unui leu și capul unui rege sau zeu. Capul are șase metri înălțime și patru metri lățime, iar numai ochii au doi metri înălțime. Nasul și barba lipsesc, doar barba fiind expusă la Muzeul Britanic. O istorie arabă din secolul al XV-lea (al cărei autor este egipteanul Taqi Al-Maqrizi) ne raportează că nasul a fost distrus de către un mistic sufi pe nume Muhammad Saim al-Dahr, acesta supărat fiind pe faptul ca egiptenii vremii, deși nu mai erau de mult pagâni, îl venerau și îi aduceau totuși ofrande, convinși fiind că fertilitatea adusă de Nil depinde de Sfinx. În trecut, statuia a fost pictată: roșu pentru față și corp și galben cu dungi albastre pentru cap. Sfinxul a fost construit pe locul unei cariere de piatră și se pare că a fost sculptat dintr-o singură bucată de piatră de var.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfinx

Chinocefalii sau oamenii cu cap de câine

Oamenii cu cap de câine cu fost raportaţi din vremuri antice. S-a presupus că chinocefalii erau o rasă care trăia în Africa, care canibaliza oamenii. Dar să vezi asemenea fiinţe în timpurile moderne ar părea incredibil; totuşi au existat un număr în creştere de rapoarte despre aceste creaturi. Cel mai adesea sunt văzuţi noaptea, deşi uneori au fost văzuţi în orele zilei. În mod bizar, unii au raportat oameni cu cap de câine mergând indiferenţi de-a lungul drumurilor principale, îmbrăcaţi normal, cu excepţia faptului că au cap de câine. Cei mai mulţi martori insistă că capul este prea real ca înfăţişare şi se mişcă prea natural ca să fie o mască. Unele relatări au fost mai sinistre, creaturile fiind prinse pândind în împrejurimi în noapte, lângă păduri sau în întunericul unei curţi din spate. Un alergător care făcea jogging noaptea a raportat că un om cu cap de câine a ţinut pasul cu el în timp ce alerga peste câmp, rămânând alături până ce omul îngrozit a ajuns la uşa lui de la intrare bine luminată. A existat un raport despre un om cu cap de câine văzut printr-o fereastră, în afara unei case, pândind înspre bucătărie. Alte cazuri descriu oameni cu cap de câine care stau afară noaptea şi privesc înăuntru pe ferestre.

[Jamie Frater, Top 10 Bizarre Modern Paranormal Phenomena, Dog Headed Men. Copyright © 2009 Listverse.]

Lamia

Lamia este o creatură ca o sirenă sau ca o nereidă în mitologia bască. Lamia trăiesc în râu. Sunt foarte frumoase, şi stau la ţărm pieptănându-şi părul lung cu un pieptene de aur; îi farmecă uşor pe bărbaţi. Au picioare de raţă. În zonele de coastă, unii credeau că în mare existau itsaslamiak, care aveau coadă de peşte – un fel de sirene. Lamia îi ajută pe cei care le dau daruri, dându-le ajutor la muncă; dacă un fermier le lăsa hrană pe ţărmul râului, ele o mâncau noaptea, iar în schimb terminau un câmp pe care el îl lăsase nearat. În unele locuri există şi lamia de gen masculin; ei sunt puternici şi au construit megaliţi noaptea. Uneori ei pot să intre într-o casă în timp ce locuitorii ei dorm.

Sursa: www.en.wikipedia.org/wiki/Laminak

Sirenă

În Odiseea lui Homer a fost menționată prima dată existența acestor ființe. Ele erau de obicei trei la număr, erau jumătate femei, jumătate păsări (sau peşte). Se spunea despre sirene că aveau voci minunate și prin cânt atrăgeau marinarii care, pentru a le auzi cât mai de-aproape, ajungeau să-și sfărâme corăbiile de stânci. Ulisse ar fi pățit la fel dar, povățuit de vrăjitoarea Circe, recurge la o strategie: el se leagă de catarg, iar tovarășii lui își astupă urechile cu ceară pentru a nu fi fermecați de minunatul cântec.

Aceste legende sunt foarte întâlnite la popoarele scandinave și la cele de pe coasta Adriaticii. Dar nu numai legendele, ci și câteva documente medievale, arată contactul și chiar capturarea unor astfel de ființe. Nici navigatorii arabi și nici popoarele Indochinei nu erau străine de așa ceva. Sirena apărea că o făptură divină că origine, dar care a preluat partea de rău, deci natură umană.

O veche reprezentare a sirenei se află pe paftaua de aur de la Curtea de Argeș (secolul al XIV-lea), ea reprezentând aici dragostea. În legendele din Marea Britanie, sirenele erau văzute că ființe care aduc dezastrul sau provoacă nenorociri. În unele culturi europene, sirenele erau văzute că ființe care îndeplineau unele dorințe ale trecătorilor.

În anul 1967, pasagerii vaporului BC Ferry au declarat că au putut vedea o sirenă la trecătoarea Georgia. Ei au descris-o că fiind o femeie cu părul blond, stând pe o piatră și mâncând un somon.

De curând, zoologii americani au fost confruntați cu rapoarte ciudate venite din Papua-Noua Guinee, rapoarte a căror calitate și credibilitate era greu de contrazis. Antropologul Ray Wagner de la Universitatea din Virginia a strâns sute de mărturii ale papuașilor, care afirmă că au văzut așa-numiții „oameni ai mării”, ființe cu capete umane, jumătatea inferioară a corpului terminată cu o coadă asemănătoare cu a delfinilor. Un papuaș bătrân povestea ca o astfel de femelă prinsă în plăsele de pescuit avea pielea deschisă la culoare, aproape albă, părul lung, negru, cu chipul la fel ca al oamenilor, cu excepția gurii care părea ciudată, având buze drepte și subțiri. Aceste ființe, pe care triburile barok și nakela le-au botezat Ri, mănâncă pești mici, respiră că orice mamifer și nu au fost auzite vorbind, deși pescarii își aminteau de strigătele aproape umane.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Siren%C4%83

Legenda acestei creaturi a circulat pe oceanele lumii încă din anul 5000 î.Hr. Mitologia babiloniană vorbește despre zeul Ea, la care mai târziu grecii se referă în mitologia lor cu numele de Oannes, care era descris având trunchiul de om și coadă de peşte. Aceste creaturi unice au fost văzute în fiecare ocean de pe planetă, relatări despre ele existând în Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu. Filistenii din antichitate, iar mai târziu fenicienii, aveau drept zeu principal o ființă jumătate om, jumătate peşte, pe nume Dagon.

Chiar și sumerienii credeau că o sirenă fusese cea care se ridicase din apele adânci ale oceanului, pentru a educa omenirea. Sirena a fost descrisă că fiind atât foarte frumoasă cât și respingătoare, cu un caracter pe măsura aspectului fizic. Diferitele personalități ale sirenei pot fi văzute în scrierile despre faptele mizantropice atribuite sirenelor sau ființelor numite adaro, sau în scrierile despre nereide, în mitologia greaca.

Una din cele mai timpurii relatări științifice despre sirenă a aparținut istoricului Pliniu cel Bătrân, și datează din 586 d.Hr. Pliniu cel Bătrân era convins că sirena era reală și a descris-o că fiind plină de solzi și cu pielea aspră. De-atunci încolo, mii de marinari ce navigau peste tot în lume au relatat că au văzut sirene înotând până în preajma vaselor lor. Chiar și faimosul Cristofor Columb a relalat apariția unei sirene. În ianuarie 1493, Columb a notat că a văzut trei sirene jucându-se în apa, chiar lângă Haiti. În relatarea sa, Columbus spunea că acele creaturi ieșiseră destul de mult în apă, încât să le poată vedea destul de bine, dar că nu erau așa frumoase cum fuseseră descrise de alții, întrucât fețele lor arătau mai mult a fețe de bărbat.

În 1728, Minher Van der Stell, guvernator al Moluchiei, declară că a văzut un „monstru care semăna cu o sirenă, prins la marginea mării”. El precizează: „Avea o lungime de aproximativ un metru şi jumătate şi proporţiile unei angile. A trăit după aceea într-un bazin cu apă patru zile şi şapte ore. Scotea din când în când mici ţipete care semănau cu ale unui şoarece. Nu voia să mănânce nimic, cu toate că i se ofereau peştişori, crabi, raci. S-au găsit în bazinul său, după ce a murit, câteva excremente asemănătoare cu cele de pisică.

În insulele Hawai, se mai povesteşte încă despre Zeiţa Oceanului, care trăieşte în Lolohana, o ţară aflată sub mare, aproape de o insulă virgină.

Francezul Benoît de Maillet publică, în 1755, un volum întreg consacrat sirenelor şi miturilor lor. El le consideră a fi chiar supravieţuitoare ale unei rase de oameni primitivi şi le semnalează prezenţa în Ţara de Foc , precum şi în Madagascar.

În afara acestor două surse, mai sunt şi mulţi cronicari arabi care semnalează că marinarii din Mediterana „pescuiesc des fete acvatice, cu tenul închis şi cu ochii negri, care vorbesc o limbă de neînţeles şi scot hohote vesele de râs”.

În cartea Legendele Mării, Jean Merrien povesteşte o întâmplare petrecută în Bahamas în 1896: „La data de 31 martie, ora opt dimineaţa, şapte oameni din echipajul vaporului se îndreaptă, la bordul unei şalupe, spre un golf micuţ pentru a pescui. În acest timp au văzut apărând, la câţiva metri de bordul şalupei, o femeie nudă, având jumătate de corp deasupra apei. Uimirea de care au fost cuprinşi marinarii nu putea fi descrisă. Oprindu-se, aşteptau ca minunata femeie acvatică să se mişte pentru a putea înţelege ce fel de fiinţă este şi a lua astfel o decizie. Aceasta, deloc intimidată, a ieşit din apă şi marinarii au putut să-i admire corpul absolut perfect. Era o sirenă de o mare frumuseţe, cu nimic mai prejos decât cele mai atrăgătoare femei. Cu părul albastru ce îi flutura pe umeri, cu mâini graţioase, ea îşi exprima surpriza de a vedea oameni scoţând mici ţipete ascuţite. Partea inferioară a trupului, care acum se vedea ieşind din apă, se termina cu o coadă lungă şi bifurcată.

Un marinar i-a aruncat o portocală, iar ea a prins-o cu ţipete de bucurie, a dus-o cu ambele mâini la gură, arătându-şi dinţii superbi şi a mâncat-o repede cu tot cu coajă. Căpitanul ambarcaţiunii a dat ordin să se vâslească spre sirenă, iar ea s-a scufundat în apă pentru a apărea apoi în spatele şalupei. I s-au aruncat şi alte portocale, pe care le-a prins şi le-a mâncat încântată. Dar de îndată ce încercau să se apropie mai mult de ea, dispărea în apă.

Atunci unul dintre marinari s-a aruncat în apă şi a înotat spre ea. Sirena, mult mai bună înotătoare, s-a învârtit în jurul lui în joacă, apărând şi dispărând, până când căpitanul a tras un glonţ care o făcu să dispară definitiv, probabil fiind rănită. Acest căpitan trebuie să fi fost, ca mulţi oameni ai mării, superstiţios, căci pentru ei a vedea o sirenă nu este un semn bun.”

În 1947, un bătrân de optzeci de ani din Insula Muck a spus că a văzut o sirenă stând pe o capcană de homari și pieptănându-și părul.

O știre la zi: Sirenele chiar există! Sau cel puțin așa cred locuitorii orașului Kirvat Yam, din Israel, care au început o campanie pentru atragerea turiștilor. Pentru fabuloasa creatură s-a pus chiar și un preț: un milion de dolari pentru cel care poate demonstra existența sa printr-o fotografie sau orice altă dovadă, scrie New Yok Daily News. „Mai mulți oameni au declarat că au văzut o sirenă, iar aceste persoane nu au nicio legătură unele cu altele”, a declarat Natti Zilberman, purtătorul de cuvânt al primăriei din Kirvat Yam. Turiștii și localnicii se strâng seara, la apusul soarelui, în jurul apei în speranța că vor vedea mitologică creatură. „Oamenii spun că este jumătate fată, jumătate peste și sare ca un delfin. Face tot felul de trucuri, apoi dispare”, a mai spus Natti Zilberman. „Eram cu prietenii când deodată am văzut o femeie care stătea pe nisip într-un mod ciudat. La început am crezut că e doar o persoană care făcuse baie, dar când m-am apropiat de ea a sărit în apă și a dispărut. Am rămas în stare de șoc, pentru că am văzut că are coadă. Cel puțin cinci dintre noi am văzut-o și tot nu ne vine să credem”, a declarat un localnic care susține că a văzut sirena. Consiliul orașului, care oferă recompensa, insistă că sirena care a creat o adevărată nebunie în oraș nu este doar un truc de marketing pentru a atrage turiștii, cu toate că recunoaște că vor există persoane care își vor încerca norocul să câștige premiul de un milion dolari.

Hibrid om-animal, creat prin programul secret al Elitei Mondiale cu aşa-zişii extratereştri – îngerii căzuţi?

Presa din Mexic a scos la iveală o poveste aproape incredibilă. În mai 2007, un așa-zis pui de „extraterestru” ar fi fost găsit de niște fermieri într-o capcană pentru șoareci. Încă respira când au dat de el, povestesc bărbații. Tot ei susțin că micul „extraterestru” se zbătea și scotea sunete atât de înspăimântătoare, încât au fost nevoiți să-l înece. Au reușit să-i curme viața abia la a treia încercare, ținându-l ore întregi sub apă. Cu toate acestea, fermierii au fost de acord abia la sfârșitul anului trecut să renunțe la prețioasa captură în favoarea cercetătorilor, care s-au și apucat de teste. Rezultatele au fost cu adevărat surprinzătoare!

Forma corpului neobișnuitei viețuitoare prezenta caracteristici întâlnite atât la șopârle, cât și la oameni. Creierul său era foarte mare, în special partea posterioară, care la om este responsabilă cu învățarea și memoria. Tocmai de aceea, oamenii de știință au tras concluzia că trebuie să fi fost o ființă extrem de inteligentă.

Moderatorul unei emisiuni despre OZN-uri, Jaime Maussan, a făcut publică întreaga poveste și a arătat în premieră fotografii cu strania vietate: „Sunt sigur că este real”, a exclamat el plin de uimire. Maussan încearcă să dea acum de urmă unui al doilea „extraterestru”, care ar fi fugit de lângă cel capturat atunci când pământenii și-au făcut simțită prezența.

În regiunea unde a fost descoperită creatura, oamenii raportează adesea aparițiile unor OZN-uri, precum și ale deja celebrelor cercuri din lanurile de cereale.

Acum, misterul se adâncește și mai tare. Patru laboratoare au încercat cele mai noi metode: în zadar. Cercetătorii nu au reușit să determine ADN-ul ciudatei creaturi descoperite în Mexic. Faptul că oamenii de știință nu au reușit să stabilească moștenirea genetică a vietății, deși s-au folosit de toate metodele cunoscute, este o dovadă în plus că aceasta nu vine de pe Pământ, crede Jaime Maussan.

„La început am crezut că este vorba despre o glumă proastă, poate despre o maimuță jupuită”, a declarat Maussan pentru cotidianul german Bild. „Am luat mostre de țesut, de os, păr și piele, pe care le-am trimis la trei laboratoare din Mexic și unul din Canada. Niciunul nu a reușit să identifice ADN-ul, concluzionând că mostrele erau putrede”, a mai spus Maussan.

Sătenii din Metepec, Mexic, spun că unul dintre cei doi fermieri care au prins într-o cursă de șoareci un extraterestru a fost omorât chiar de părinții ciudatei creaturi, care i-au răzbunat astfel moartea. Puiul de „extraterestru” a ajuns în mâinile lui Maussan după moartea subită și stranie a fermierului care l-a descoperit. Ufologul a convins-o atunci pe văduvă să trimită probe la laborator.

Testele efectuate până acum arată că, într-adevăr, creatura este ceva nemaivăzut: cu pielea extrem de fină, iar ochii, creierul și urechea internă mult mai pronunțate decât la primate.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Video: 1/2 Reptilian? Baby alien found: Mexico. DNA tests confirmed

Fritz Springmeier: Ei schimbă şi genomul uman. Bărbaţii creaţi de armată ca să fie supermani, super-soldaţi, care m-au contactat, sunt destul de supăraţi din cauză că au fost creaţi, fiindcă ştiu că sunt creaturi ciudate, fiindu-le dat ADN-ul a diferite animale. Înainte de a avea vacanţa mea federală extinsă, un membru al lor m-a contactat. Erau foarte supăraţi fiindcă simţeau că erau nişte ciudăţenii, simţeau că erau folosiţi, trupurile lor fiind create ca să fie omul acvatic, de exemplu, sau un super-soldat pe uscat, şi ştiţi, ei ştiau ce sunt, ştiau că sunt nişte ciudăţenii. Şi deci asta se întâmplă. Şi desigur vedem filme de la Hollywood unde ei fac aceşti… sunt jumătate oameni, jumătate roboţi, ştiţi, experimentează multe lucruri. Ei bine, au vrut să vină să mă viziteze. Nu ne-am vizitat niciodată. Dacă ar fi venit să mă viziteze, aş fi văzut, ştiţi, faţă către faţă, despre ce vorbeau.

Film: Hibrid – Splice

Splice este povestea a doi oameni de știință foarte neconventionali, care sfidează legile și granițele morale, și insistă asupra unui experiment foarte periculos. Ei vor să combine ADN-ul uman și cel de animal pentru a crea un nou organism. Creatura care se naște în urma acestui experiment se numește Dren. Creatura evoluează foarte repede dintr-un bebeluș de sex feminin într-o frumoasă dar foarte periculoasă himeră zburătoare, care se atașează foarte mult de „părinţi”, pentru a-şi masca intențiile malefice.

Filmul zugrăveşte convingător riscurile creării hibrizilor om-animal şi implicaţiile morale care decurg din aceasta. Este moral să creezi un asemenea hibrid pentru ca apoi să-l pui în lanţuri şi să-l ţii izolat de lume? Ce drepturi ar trebui să acordăm hibrizilor? Iar noi, fiind creştini, ne putem întreba: Hibrizii om-animal au suflet? Iar dacă da, cum pot fi mântuiţi?

Scăpat din iad este mărturia lui Bakajika Muana Nkuba, apărută la Editions „Parole de vie” în 1992. Este povestea unui vrăjitor din Republica Democratică Congo, convertit la Hristos. O mărturie minunată şi cumplită!

Născut în 1959 într-o misiune catolică din Zair, Bakajika Muana Nkuba a fost, de foarte tânăr, iniţiat în magie de vicarul parohiei sale, care era şi nepotul Papei Paul XI. Acest preot catolic nu s-a mulţumit să îi dea doar noţiunile de bază ale magiei practice, ci l-a antrenat mai departe în profunzimile lui Satan. Prin rugăciuni precum „Isus, Copilul Pragăi”, „Rugăciunea binecuvântatului Charemagne” etc., l-a dus noaptea în cimitire pentru a întâlni demoni puternici ca „Sfântul Patron Bombard”.

Bakajika a învăţat astfel foarte de timpuriu să iasă din corpul fizic pentru a vizita lumea ocultă invizibilă peste care domneşte Lucifer. Credea că Îl slujeşte pe Dumnezeu, a înţeles mai târziu cine era adevăratul lui stăpân, dar nu s-a putut elibera. În harul Lui suveran, Domnul Isus Hristos i S-a revelat, pentru a-l mântui, a-l elibera pe deplin şi a-l lua în slujba Sa. Hristos i-a rupt lanţurile, iar el a devenit evanghelist şi a denunţat lucrările diavolului. Glorie Numelui Său glorios!

[Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.fr.netlog.com, unde nu mai este disponibil.]

Bakajika Muana Nkuba – Scăpat din iad

Conţinut

Cuvânt înainte
1. Începuturile mele în magie
2. Cimitirul
3. Chemări profunde din adânc
4. Lumea satanică şi întâlnirea mea cu Lucifer
5. Roma, Babilonul cel mare
6. Convertirea mea
Concluzie

Cuvânt înainte

Glorie, onoare, putere, măreţie şi mulţumiri Domnului nostru Isus Hristos, pentru darul fără plată al mântuirii sufletului meu!

Căutând o viaţă uşoară, putere şi lux, am căzut în laţurile Diavolului, şi am devenit atât de prins în ele, încât nu puteam să mă întorc de pe drumul meu prin propria mea putere. Astăzi, mulţumită harului şi bunătăţii iubitoare a Domnului, m-am întors înspre lumina Lui admirabilă.

„Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?” (Psalmul 116:12)

De aceea gura mea nu va rămâne închisă şi voi vesti cu glas tare lucrările Lui puternice, fiindcă „sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; laţul s-a rupt, şi noi am scăpat” (Psamul 124:7)

„Dar, după cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9)

Fratele Bakajika Muana Nkuba

Capitolul 1

ÎNCEPUTURILE MELE ÎN MAGIE

Un tratat metodic de magie practică

Stăpânul meu îmi cunoştea neliniştea de a câştiga tot mai multă cunoaştere. Într-o zi mi-a spus că aveam să trecem de la nivelul elementar la cel mediu. În aceeaşi zi mi-a dat o carte mare intitulată „Tratat metodic de magie practică”. Era o fereastră adiţională în lumea mistică ocultă!

Cartea conţinea multe formule şi rugăciuni, pentru a rezolva tot felul de probleme ale vieţii de fiecare zi, pentru a tulbura viziunea normală despre lucruri a omului, şi pentru a face mici miracole precum: transformarea nisipului în zahăr, bucăţi de hârtie în bani de hârtie, bucăţi de frunze de copac în lame de ras, facerea ouălor şi diferite alte lucruri. Din când în când îi dădeam lame de ras tatălui meu, care niciodată nu dădea greş în a fi surprins la vederea lamelor de ras complet verzi, de culoarea frunzelor pe care le folosisem.

În acest domeniu întotdeauna am învăţat cum să invoc diferite tipuri de spirite care locuiesc pe variate stele şi planete. Astfel luna este locuită de spirite al căror rol este să trezească dragostea. Pe Jupiter sunt spirite al căror rol este să dea boli, să semene vrajbă sau să ofere spirite luptătoare pentru a-l apăra pe protejatul lor. Spiritele care locuiesc pe planeta Mercur au sarcina de a provoca pofta şi de a încânta cu tot ce place ochilor omului. Spiritele soarelui dau diferite boli, îndeosebi hidropizie, dureri de cap cu migrene etc.

Cum confecţionam bani de hârtie

M-am dedat la practicarea tuturor acestora pentru a dovedi că devenisem un bărbat mai presus de alţi bărbaţi. Ceea ce mi-a dat un gen de mândrie maliţioasă, foarte dificil de observat. Produceam bani de hârtie pentru mine însumi, folosind hârtie în dublu exemplar, pe care o tăiam de mărimea bancnotelor pe care le vroiam. Apoi acopeream mormanul cu o batistă albă, aprindeam două lumânări roşii şi recitam o anumită rugăciune.

Cinci minute mai târziu, obţineam banii. Totuşi, trebuia să-i cheltuiesc înainte de apusul soarelui, orice cantitate aş fi făcut. Altminteri riscam să mă îmbolnăvesc sau să am o problemă mintală momentană.

Cum îmi „trăiam viaţa”

Acum că mă deschideam pentru lume, trebuia „să-mi trăiesc viaţa”, după expresia obişnuită folosită de tinerii din generaţia mea. Dar Isus Hristos este Cel care este viaţa (Ioan 14:6). Cât despre mine, „a-mi trăi viaţa” însemna să mă arunc într-o viaţă de risipă. Am folosit alte rugăciuni pentru a seduce femei.

După ce îndeplineam câteva operaţiuni magice, tot ce trebuia să fac era să-i scriu o scrisoare tinerei pe care o alesesem. Orice reticenţă ar fi avut în trecut, întotdeauna ceda cererilor mele, fiindcă scrisoarea fusese scrisă după rostirea unei invocaţii oculte.

Într-o altă ocazie, invocam de asemenea spiritele care locuiau în mod obişnuit pe lună, pentru a cuceri spiritul tinerei. După un timp, fără a trebui ca eu să fac altceva, tânăra începea să mă caute. Fusese manipulată de spiritele pe care le invocasem asupra ei, până în punctul în care a ajuns în puterea mea.

Cum scăpam de cuceririle mele

Când vroiam să scap de o tânără pe care o sedusesem, tot ce aveam de făcut era să îndeplinesc o ceremonie şi să rostesc o invocaţie, pentru ca pasiunea femeii să se stingă ca un fier fierbinte în apă. Apoi nu mă mai putea urmări niciodată.

Este interesant de menţionat că invocaţia respectivă era adresată unui spirit numit Adonai, care este unul din numele Domnului din Biblie. Dar era doar o contrafacere, pentru a seduce.

Cum făceam să dispară problemele mele

Când eram confruntat cu o problemă serioasă, recitam o altă rugăciune pentru a calma lucrurile. Rugăciunea era întotdeauna făcută la miezul nopţii. Apoi vedeam problema diminuându-se, până ce dispărea complet.

Dacă problema fusese adusă înaintea unui tribunal, procedam în aceeaşi manieră. Chiar în ziua următoare, toţi judecătorii îşi schimbau părerea în favoarea mea.

Cum provocam învrăjbiri şi divorţuri

Pentru a provoca învrăjbiri şi divorţuri, foloseam spirite care locuiau pe planeta Jupiter. Când spiritele erau trimise într-o casă, provocau discordie şi împingeau pe unul dintre soţi să devină în mod clar încăpăţânat, până în punctul divorţului. Similar, prietenii intimi puteau fi împinşi să se certe pentru cel mai mic pretext, iar apoi să meargă pe căi separate.

Cum eram ajutat în lupte

Pentru a avea putere, invocam spiritele care locuiesc pe Jupiter. La un moment crucial, trimiteam zece mii de spirite de acest tip ca să lupte în locul meu. Tot ce trebuia să fac era să privesc ce se întâmpla, cu mâinile încrucişate. Dar pentru spectatori, eu eram cel care mă luptam.

Este acelaşi fenomen ca cel folosit de unii în meciurile de box, wrestling, karate etc.

Tot ce v-am descris este doar o mică parte din exercitarea practicării magiei pe care o învăţasem din acea carte.

Rugăciunea specială a Sfântului Carol cel Mare

Mai întâi de toate, este frapant să vezi în acest titlu cuvântul „Sfânt”. Nimeni nu ignoră cine a fost Carol cel Mare. A fost un împărat, un om al războiului, care nu L-a slujit niciodată pe Dumnezeu în nimic, dar care astăzi este numit „Sfânt”. Voi folosi acest caz pentru a demonstra că toţi cei pe care lumea îi numeşte „sfinţi” sunt în realitate doar demoni!

Conform tradiţiei, această rugăciune, gravată pe o piatră, avea să fie găsită de împăratul Carol cel Mare în interiorul mormântului lui Isus. Se crede că i-a dat victorie asupra tuturor adversarilor lui. Noi foloseam rugăciunea aceasta pentru a respinge toate „influenţele diabolice”, împotriva fetişurilor, iar ea ne făcea invincibili. Când o femeie era în durerile naşterii, ne duceam la ea şi recitam rugăciunea de trei ori. Durerile se calmau până ce năşea. Pentru a vindeca o persoană bolnavă, puneam textul la piciorul patului său, şi se vindeca foarte rapid.

Pentru a afla dacă pacientul avea să moară sau să trăiască, recitam rugăciunea în timp ce ţineam două buchete de flori în mână. Apoi ne apropiam de pacient ţinând florile în mână. Dacă pacientul începea să râdă, era un semn că avea să moară. Dacă plângea, însemna că avea să se însănătoşească.

O copie a rugăciunii era atârnată în camera de zi a tatălui meu, pentru a proteja casa şi ocupanţii ei de ori vrajă rea. Pot să relatez aici un eveniment care a rămas în amintirea întregii familii. Într-o zi, un unchi din partea tatălui şi-a folosit puterile magice ca să facă fulgerul să ne lovească casa, dar nimeni nu a fost rănit. Am atribuit supravieţuirea noastră protecţiei pe care ne-o dăduse rugăciunea.

Trebuie să ştiţi să în grupul nostru etnic, anumiţi oameni sunt capabili să provoace un astfel de fulger artificial să lovească, pentru a omorî oameni sau a le distruge proprietatea.

Capitolul 2

CIMITIRUL

Ajung pe noi culmi

La începutul anului 1973 au început pentru mine cele mai serioase şi mai intense evenimente, care aveau să-mi marcheze viaţa ca magician, şi care m-au condus la descoperirea lumii misterioase de dincolo.

Într-o duminică, după mesă, preotul parohiei, maestrul meu în iniţiere, mi-a dat întâlnire acasă la el la ora șapte seara Respectând întâlnirea, am venit la timp. M-a primit cu bunătate şi m-a invitat la cină. Apoi mi-a spus următoarele: „Ţi-am promis să-ţi arăt lucruri mai mari şi să-ţi dau o temelie în viaţă. Eşti curajos?” Am răspuns afirmativ. Apoi m-a întrebat dacă aveam să-l însoţesc undeva. Din nou am răspuns afirmativ. După aceste cuvinte, mi-a spus că aveam să vizităm cimitirul. Mi-a poruncit să nu mă uit nici la dreapta, nici la stânga, nici în urma mea, la dus sau la întoarcere. Trebuia să merg în faţa lui până la intrarea cimitirului. Acolo avea să meargă el înaintea mea ca să intrăm în cimitir.

Ne-am pus amândoi o sutană albă. Un moment mai târziu mi-a dat o sticlă de parfum numit „Aiussarabia”, şi ni l-am turnat pe trup.

Imediat după aceea mi-a dat un clopot şi a luat unul pentru el însuşi. Aveam să sunăm din clopote tot drumul. Erau clopotele folosite în timpul mesei catolice.

Înainte de a ieşi din casa lui şi-a făcut timp să recite o anumită rugăciune, şi am plecat. Mi-a fost teamă să nu fiu văzut mergând în cimitir cu preotul, fiindcă strada care ducea la ea era folosită frecvent, chiar până noaptea târziu. Dar spre marea mea surpriză, nu am întâlnit pe nimeni pe drum.

La intrarea în cimitir m-am oprit, iar el a trecut înaintea mea. Urma să intru după el, având ordinul de a suna din clopot la fiecare pas. Am mers până în mijlocul cimitirului, iar acolo mi-a cerut să îngenunchez alături de el. A început să recite rugăciuni, în timp ce invoca prima persoană înmormântată în cimitir. L-am ascultat cu curaj.

Câteva clipe mai târziu am văzut pe cineva venind să-i răspundă. L-a întrebat de ce fusese chemat. Preotul a răspuns că vroia să contacteze lumea „invizibilă”, fiindcă era însoţit de un vizitator, în acest caz, de mine. Spiritul şi-a dat consimţământul.

Apoi a schimbat invocaţiile, pentru a-l chema pe Şeful Bombard. Deodată a avut loc un cutremur mare, iar un vânt foarte puternic a început să bată. Apoi Bombard mi s-a adresat pe nume. Totuşi, nu i se dăduse numele meu de când eram acolo. Vocea mi-a zis: „Bakajika, de ce eşti aici?” Ignorând motivul prezenţei mele în cimitir, am murmurat că venisem ca să-l însoţesc pe preot. Mi-a spus să aştept, căci avea să-mi spună ce trebuia să fac. Apoi i-am auzit pe preot şi vocea, discutând într-o limbă pe care nu am înţeles-o.

Odată terminată conversaţia, Bombard mi-a spus: „Bakajika, vedem că în tine sunt multe îndoieli. Dar pentru a-ţi arăta lucrurile serioase care se întâmplă aici, cere ce vrei, şi voi împlini imediat.” Dorinţa mea arzătoare fusese întotdeauna de a răzbuna moartea fratelui meu. Aşa că i-am zis: „Fratele meu mai mare este înmormântat în acest cimitir. Vreau să-l văd şi să vorbesc cu el.” M-a făcut să aştept un minut, apoi l-am văzut cu proprii mei ochi pe fratele meu mai mare, care era mort de patru ani. El mi-a pus următoarea întrebare: „De ce mă cauţi?” I-am răspuns că vroiam să cunosc mai multe despre circumstanţele morţii lui. Mi-a răspuns: „Eşti deja un om important, din moment ce ai ajuns până aici. Nu depinde de mine să-ţi răspund, fiindcă vei afla mai multe.” Cu aceste cuvinte, a dispărut.

Apoi Bombard mi-a vorbit din nou: „Vei cumpăra pentru mine treizeci de sticle de parfum Aoussarabia, şi mi le vei aduce. Apoi nu vei mai practica magia practică, fiindcă acum lucruri bune au început să se întâmple pentru tine.” Mi-a promis să-mi reveleze secrete pe care nu le ştiam. Înainte de a pleca din cimitir, preotul mi-a cerut să iau puţin nisip de pe orice mormânt din jur.

Ajunşi înapoi acasă, preotul a intrat primul, mergând cu spatele. A trebuit să-l urmez mergând şi eu cu spatele. Mi-a cerut să arunc nişte nisip pe pământ, ca pentru a bloca intrarea în casă. Înăuntru l-am întrebat de ce nu întâlnisem pe nimeni în timp ce ne duceam la cimitir. Mi-a spus că îndepărtase toţi trecătorii, rostind o rugăciune chiar înainte de plecarea noastră. Apoi l-am întrebat ce rost avea nisipul luat de la mormânt. Mi-a spus că făcuse o barieră pentru ca toate spiritele din cimitir să nu ne poată atinge.

Eram foarte curios să ştiu cui urma să-i dau parfumul şi cum urma să procedez, fiindcă nu văzusem pe nimeni; doar auzisem o voce. Preotul m-a asigurat că urma să pun eu însumi parfumul în mâinile celui care îmi vorbise. […]

O scrisoare din lumea invizibilă

Două zile mai târziu am găsit la piciorul patului o scrisoare scrisă de Bombard, care mă informa despre numărul căsuţei mele poştale (P.O. Box OO/0045+) şi despre numărul meu de telefon (0011/0012, Direcţia Generală, INDIA). Urma să trimit scrisoarea înapoi în lumea invizibilă după ce luam cunoştinţă de conţinutul ei, fiindcă oricine ar fi citit-o ar fi trebuit să moară. Direcţia Generală era situată pe Calea Cimitirului nr. 102, în lumea invizibilă.

Cum comunicam cu lumea invizibilă

Comunicarea telefonică era asigurată prin intermediul unui aparat asemănător unui aparat portativ de emisie-recepţie, dar mic ca o cutie de chibrituri, sau unui lanţ magic care avea o cruce. Când puneai colţul crucii în gură, intrai în contact cu lumea invizibilă. Acelaşi lanţ putea omorî oameni, dacă îi loveai cu el. Două zile mai târziu, oamenii astfel loviţi mureau după un mic acces de febră. Puteai, de asemenea, vindeca bolnavii punându-le lanţul în jurul gâtului.

Capitolul 3

CHEMĂRI PROFUNDE DIN ADÂNC

Lumea invizibilă

În 1976 m-a chemat preotul ca să mă informeze despre expirarea termenului său în Zair. A spus că nu vroia să mă abandoneze în drum, după cuvintele lui. Prin urmare urma să facem un pas uriaş ca să atingem scopul final. Totuşi, credeam că atinsesem apogeul puterilor mele, şi am fost surprins să aflu că mai aveam lucruri de învăţat. Am stabilit o întâlnire cu el ca să mergem în cimitir la miezul nopţii.

Proiecţia noastră astrală

Când am plecat la miezul nopţii, preotul a luat un covor mic dreptunghiular. Sosind în cimitir, a invocat primul mort îngropat acolo, invitându-l să-şi facă treaba, căci noi aveam să călătorim. După o altă invocare, mi-a făcut un semn şi mi-a cerut să mă aşez cu el pe covor. Imediat, am fost despărţiţi. Trupurile ne-au rămas în cimitir, păzite prin grija primei persoane îngropate, iar în spirit ne-am dus în lumea invizibilă ocultă. Ne-am trezit într-o lume foarte frumoasă, cum nu mai văzusem în viaţa mea, şi într-un oraş foarte frumos.

Am hoinărit de-a lungul drumurilor largi, bine concepute. Erau clădiri uriaşe cu decoraţii foarte rafinate. Am intrat pe Strada Cimitirului, şi la numărul 102 ne-am trezit la sediul Direcţiei Generale a Magiei. Am fost primiţi cu pompă.

Îi văd pe interlocutorii mei

Deja din pragul clădirii am fost surprins să-mi văd fotografia, în dimensiune mare, expusă în camera de aşteptare. Deoarece vroiam să aflu mai multe, preotul mi-a spus că fotografia fusese făcută în timpul primei noastre vizite la cimitir.

Un moment mai târziu am fost introduşi într-un birou unde i-am găsit pe cei cu care vorbisem la cimitir. Am recunoscut, după constituţia lor, că erau îngeri.

Erau trei indivizi care se numeau, respectiv: Şeful Bombard, responsabil cu administraţia tuturor relaţiilor externe; Şeful Madrac, care era luptător şi judecător, care este invocat în situaţii dificile şi avea puterea de a face inapt, a da boală, a paraliza sau a ucide, în funcţie de situaţia în cauză; şi Domnişoara Marie-Jeanne Brignet, o femeie originară din India, care avea grijă de finanţe.

Le-am fost prezentat, ca şi primului om îngropat în cimitirul unde am făcut vizitele. El slujea ca un fel de ofiţer al vămii, pentru a ne facilita accesul în lumea invizibilă.

Cei care frecventează lumea invizibilă

După ce am întâlnit aceşti oameni din lumea de apoi, am fost prezentat altor fiinţe terestre care aveau relaţii cu invizibilul, în special acelora care locuiau în Zair.

Invitat în holul mare, am găsit multe personalităţi istorice, ale căror vieţi le studiasem la şcoală: erudiţi, oameni de ştiinţă, figuri politice, şi în final, membri ai clerului catolic, cardinali, preoţi etc.

Şedinţa zilei era organizată pentru a mă prezenta lumii invizibile.

L-am văzut pe Papa Paul VI făcându-şi intrarea. El a fost cel care a condus ceremoniile. Nu este nevoie să mai spun că Papa era reprezentatul tuturor oamenilor vii care frecventau lumea invizibilă, şi că deţinea puterea supremă.

Papa era încă în viaţă pe vremea aceea. A rostit un discurs lung, după care am fost botezat maestru de gradul trei, a şaisprezecea putere. Ceremonia s-a încheiat cu o recepţie şi un toast, dar „vinul” era sânge uman.

Anumite aspecte ale lumii invizibile

Nu era nici zi, nici noapte în acea lume, dar era atmosferă înconjurătoare. După acest prim contact, preotul, cu autorizaţia lui Bombard, m-a dus într-o vizită prin acea lume, cu un alt individ. Am făcut un tur al obiectivelor, mergând ici şi colo, printre toate acele clădiri şi edificii somptuoase.

Ne-am oprit în faţa unui gard înalt, închis ermetic. Cineva a venit să deschidă şi ne-a cerut să rămânem în prag. Înăuntru, oamenii cărau sarcini grele; unii erau suspendaţi de un picior, cu capul în jos; alţii erau torturaţi etc. Curios, am întrebat despre ce era vorba. Mi s-a spus că erau oameni care s-au sinucis pe pământ şi care trebuiau să sufere pedeapsa, fiindcă nu aveau dreptul să-şi ia viaţa. Mai departe, acel individ mi-a atras atenţia înspre un loc care avea forma unei fântâni pierdute, atât de mare şi de adâncă încât nu am fost în stare să-i determin lărgimea sau dimensiunile. Mi-a spus că era iadul, dar nu era deschis, căci nu venise vremea.

Fiindcă timpul întoarcerii pe pământ se apropia, ne-am întors la Bombard să ne luăm rămas bun. El m-a întrebat dacă îmi era foame. Fireşte, eram saturat de descoperirea acelei lumi noi. Mi-a dat un biscuit mic şi rotund, pe care l-am savurat. Odată mâncat, acest biscuit potoleşte apetitul pentru trei zile.

Întoarcerea noastră pe pământ

Toate formalităţile fiind îndeplinite, ne-am întors pe pământ. Am fost surprins să aflu că era miezul nopţii când am ajuns la cimitir. În lumea invizibilă, nu sunt ore ca pe pământ. Petrecusem cam treizeci de minute în acea lume.

Aveam obiceiul să ne strângem împreună în lumea invizibilă pentru fiecare sărbătoare catolică din an, şi la convocare, pentru fiecare şedinţă extraordinară.

Trebuia să respectăm anumite interdicţii, printre care: să nu ne spălăm în pielea goală, să nu mergem la cimitir în timpul unei înmormântări, să nu strângem mâna cuiva dimineaţa etc. În fiecare lună trebuia să sacrificăm cocoşi albi şi porumbei… Cu ajutorul covorului meu magic, puteam să călătoresc pe tot pământul celor vii fără nicio formalitate administrativă, şi astfel am putut să călătoresc în toată lumea.

Pe de altă parte, părinţii mei nu-mi înţelegeau activităţile. Într-o zi tatăl meu m-a acuzat că sunt hoţ, dar i-am spus că nu era aşa. I-am promis să-i cumpăr o maşină în zilele următoare. La aceste cuvinte m-a luat drept un aventurier, dar nu a crezut ce i-am spus.

Bombard mi-a cerut să cumpăr o bucată de pământ şi să plec din casa tatălui meu. Locul ales pentru mine se afla în vecinătatea spitalului din Kananga, nu departe de cimitirul oraşului, lângă vechiul amplasament al cimitirului pentru copiii prematuri. […]

Trebuie să mă căsătoresc

Cam pe vremea aceea, a trebuit să mă căsătoresc din ordinul lumii invizibile. În casă aveam un şifonier care conţinea milioane de zairi. Pentru a nu fi chinuit de soţie, i-am dat unul din sertare, din care putea lua câţi bani vroia, fără ca măcar să mă întrebe. Chiar dacă golea totul până seara, în dimineaţa următoare sertarul era întotdeauna plin.

1 Ioan 2:15-16 ne dă următorul sfat: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” Dar există copii ai lui Dumnezeu care trăiesc vieţi grandioase, crezând că sunt pedepsiţi de Dumnezeu. Mai degrabă trebuie să ne bucurăm de ceea ce ne dă Domnul, fiindcă El cunoaşte măsura a ceea ce avem nevoie în fiecare zi.

Ochelarii mei magici

Purtam ochelari magici care jucau un mare rol în viaţa mea. Când îi purtam, puteam demasca orice putere ocultă din viaţa mea. Dacă cineva purta fetişuri sau talismane, sau practica vrăjitoria, puteam să detectez aceasta privind prin ochelari. Puteam apoi distruge talismanele şi fetişurile, fără ca posesorul să realizeze. Doar mai târziu, în timp ce încerca să le invoce, observa că nu mai răspundeau.

Puteam să fac aceste lucruri fiindcă deţineam o putere superioară oricărei magii sau farmece obişnuite. Farmecele erau doar o putere minoră în ochii mei, nu reprezentau nimic. Puterea mea se situa la un nivel pe care micii magicieni nu îl puteau atinge.

Activităţile mele ecleziastice

În timp ce am prosperat în activităţile afacerii mele, am menţinut relaţii bune cu clerul catolic, ca şi cu toţi membrii parohiei. Deşi eram tânăr, am fost ales succesiv Preşedinte al Comunităţilor Tinerilor la Parohia Sfântul Bruno, Preşedinte al Prezidiului Legiunii Maria pentru Tineri, apoi co-fondator al Sfintei Familii Curia pentru Tineri, unde am deţinut funcţia de trezorier, secretar şi vicepreşedinte. De fiecare dacă când exista o oportunitate pentru aceste poziţii, îmi depuneam candidatura şi eram ales cu majoritate de voturi, fiindcă niciun obstacol nu-mi putea sta în cale.

Vizitele mele în lumea invizibilă deveniseră foarte frecvente, până în punctul în care cei de sub administraţia mea au aflat de ele, şi le-am cucerit spiritul pentru a-i împiedica să mi se opună.

Într-o zi, când făceam o vizită de sfârşit de an în lumea invizibilă, Bombard m-a informat că fusesem ales să conduc parohia Sfântul Bruno. Am crezut că va fi o problemă, fiindcă exista deja un preşedinte. Văzându-mi gândurile, Bombard mi-a spus că vor fi probleme cu conducerea parohiei mele, şi că fără ştirea mea, membrii comitetului vor propune şi vor susţine candidatura mea, votând masiv pentru mine, spre marea satisfacţie a tuturor.

Problemele conducerii comitetului aveau să fie cauzate de lumea invizibilă, pentru ca să-mi permită să ajung la nivelul manipulării spiritelor oamenilor, adică să-i fac să creadă şi să practice orice le porunceam.

Trebuie să fac aici observaţia că preşedinţia mea a rămas în amintirea tuturor, din cauza activităţilor iniţiate şi a succesului pe care l-am obţinut.

Eram încă în lumea invizibilă când cuvântul lui Bombard s-a împlinit. Întorcându-mă pe pământ cam pe 15 ianuarie 1980, am descoperit că fusesem ales preşedinte al comitetului parohiei.

Deschid o paranteză ca să spun că acelaşi lucru se face pentru a numi episcopi şi cardinali şi pentru a alege Papa. Totul este aranjat deja în avans în lumea invizibilă, iar cei vii doar concretizează alegerea.

Am celebrat mesa obişnuită, ca şi pe cele circumstanţiale şi chiar unele pentru morţi. Parohia a avut parte de o creştere considerabilă în timpul întregii durate a preşedinţiei mele. Echipa de fotbal pe care am organizat-o eu era invincibilă, fiindcă eu eram cel care decidea rezultatul meciurilor dinainte, şi impuneam scorul pe care îl vroiam. De aceea, tinerii mă numeau Mvidi Mukulu, care înseamnă „Dumnezeu”.

În timpul unei întâlniri în lumea invizibilă, i-am cerut lui Bombard să mi-L arate pe Isus Hristos. Când am pronunţat acest nume, i-am văzut pe toţi îngenunchind şi am rămas uimit, neînţelegând ce se întâmpla. După cinci minute s-au ridicat, iar Bombard mi-a interzis formal să mai menţionez acest nume, spunând că aici îi spuneau Bătrânul Tătic. Fiindcă am insistat să-L văd, Bombard mi-a răspuns că locuia foarte departe, dar că trebuia să ştiu că îi aşezase pe ei în lumea invizibilă ca să slujească celor vii.

Câteva zile mai târziu m-a dus într-o grădină în lumea invizibilă, unde mi-a arătat un bărbat crucificat, al cărui sânge încă mai curgea. Mi-a spus că este bărbatul pe care îl căutam. Din nefericire, era o minciună. Am descoperit mai târziu că bărbatul de pe cruce este un Demon (cu D mare). Este cel pe care catolicii îl reprezintă pe imaginile şi idolii lor…

Fondatorul General

În dorinţa mea de a cunoaşte totul, i-am cerut din nou lui Bombard să mi-l arate pe Directorul General care prezida toate activităţile direcţiei generale. A fost stabilită o întâlnire pentru ziua de miercuri în săptămâna următoare. Aproape de miezul nopţii, m-am dus în lumea invizibilă. Am fost surprinşi deodată de un cutremur foarte puternic, şi am căzut în genunchi. Cel care s-a prezentat avea o statură mult mai mare decât Bombard. Ajungând la locul unde am îngenuncheat, a stat în faţa mea şi m-a întrebat de ce îl căutam. Mi-am ridicat capul ca să mă uit la el şi am văzut că avea trei capete. Fiecare cap vorbea pe rând. I-am răspuns că mai întâi vroiam să-l cunosc, iar apoi i-am spus că vroiam să fiu multimiliardar pe pământ.

Mi-a răspuns că mai întâi trebuia să fiu mulţumitor pentru ce îmi dăduse deja, şi că la vârsta de treizeci de ani îmi va da bogăţiile pe care le-am cerut. În încheiere, mi-a cerut să-i ofer ca sacrificiu o capră care nu mai putea da naştere, ceea ce am făcut.

În realitate, Directorul General al lumii invizibile avea un nume: era cunoscut în mod obişnuit ca Fondatorul General Felix. Cu siguranţă este fondatorul, fiindcă lumea invizibilă îi aparţine complet. Dar în realitate el este Satan, care se deghizează sub diferite forme. […]

Capitolul 4

LUMEA SATANICĂ ŞI ÎNTÂLNIREA MEA CU LUCIFER

Cine sunt vrăjitorii?

V-am descris mai devreme ce vroiau vrăjitorii să facă în viaţa mea. Iar în timpul tuturor activităţilor mele, nu am pierdut niciodată din vedere aceasta. Într-o zi, în 1981, m-am dus în lumea invizibilă să cer informaţii care ar fi putut fi folositoare pentru mine, cu privire la vrăjitori, Diavol şi Dumnezeu.

Când l-am întrebat pe Bombard, mi-a vorbit mai întâi despre Dumnezeu. Mi-a spus că Dumnezeu îi pusese acolo ca să le slujească celor vii, dar că cineva nu putea să intre în contact direct cu El altfel decât prin Directorul General, care locuia puţin mai departe de locul unde eram noi. Directorul General era cel pe care, la insistenţa mea, mi-l prezentase Bombard: o fiinţă care deţinea o mare autoritate şi care avea trei capete. El era, conform spuselor lui Bombard, reprezentantul lui Dumnezeu. Dar nimeni nu se putea apropia de acest Dumnezeu creator, care în lumea invizibilă era numit Bătrânul Tătic.

După ce i-am menţionat pe vrăjitori, el m-a iniţiat în acest subiect o noapte întreagă. Iată pe scurt unele informaţii pe care mi le-a dat.

Transmiterea puterilor rele

Deţinătorul unei puteri rele o transmite în stadii succesive. Mai întâi studiază persoana căreia vrea să i-o transmită, în acelaşi timp ţinând sub observaţie membrii familiei persoanei respective care urmează să fie sacrificaţi mai târziu, ca să le facă vrăji.

După ce a pregătit calea, îi dă victimei o sămânţă diabolică, care plantată în inima victimei o va face să nu divulge niciodată un secret, nici chiar cu preţul sacrificiului. Aceasta îi permite de asemenea să fie în contact permanent cu alţi vrăjitori, şi să devină încăpăţânat pentru a urma această cale şi a merge până la capăt.

În timp ce sămânţa se dezvoltă, cel nou îndoctrinat începe să vadă lumea vrăjitorilor. Dar poate merge acolo numai dacă primeşte propriul mijloc de transport, care poate fi ori un stilou cu bilă, ori un stilou cu rezervor, o trestie sau frunza oricărui copac.

Puţin câte puţin, începe să se familiarizeze cu membrii adunării lui, ca şi cu ierarhia existentă a puterii. Până atunci, este un novice. Nu poate îndeplini niciun act, nici să arunce un farmec rău, atât timp cât nu a fost complet iniţiat.

În primele săptămâni cel nou iniţiat participă gol la adunări, pe când cei care au un rang poartă îmbrăcăminte din frunze de copac. Pentru a încheia iniţierea, noul discipol trebuie să semneze un pact cu stăpânul suveran: Satan. Dar numai după pact va realiza că este un angajament de a-l sluji pe Satan. Deoarece este legat de pact, nu se mai poate retrage, sub ameninţarea de a fi executat. Dar i se promit bogăţii infinite, ca şi faptul că va avea propriul lui avion.

În ziua iniţierii, o vacă frumoasă este sacrificată. Reţineţi că începând cu ora 6 după-amiaza, orice vrăjitor intră în contact cu lumea lui şi cu colegii lui. La ora stabilită de stăpânul suveran, Satan, noul discipol trebuie să treacă pe dinaintea tuturor conducătorilor lui din ierarhie, ca să le devină cunoscut. Înaintea lor este aşezată un vas mare cu tocană, care conţine carnea vacii sacrificate. Novicele trebuie să înainteze până la vas ca să afle ce mâncare se pregăteşte şi ca să-şi ia porţia. La prima vedere va observa că este carne umană. În mod normal, nu va avea destul curaj să se servească. La ordinul bătrânilor se va servi, şi de data aceasta va vedea că este carne de vacă. În spatele vasului stă Satan, gata să primească jurământul, dar novicele încă nu îl vede.

În momentul când îşi ia porţia şi o mănâncă în faţa tuturor, este încurajat de aplauzele audienţei. Atunci semnează un pact de fidelitate şi de ascultare al fiecărui ordin şi a fiecărei sarcini încredinţate lui, şi se angajează să păstreze strict secretul vrăjitoriei pentru el însuşi. După ce mănâncă, devine conştient de prezenţa lui Satan în spatele vasului.

Când se întoarce la altar, bătrânii îi cer să întărească pactul promiţând să sacrifice pe cineva drag lui, în compensaţie pentru ceea ce tocmai a mâncat. Noul iniţiat se trezeşte obligat să ofere numele persoanei şi perioada de timp necesară pentru a o atinge.

De atunci înainte, poate să călătorească oriunde doreşte la bordul propriului aparat. Acum poate de asemenea să arunce farmece rele.

Vrăjitoria (farmecele) se subdivide în trei ramuri mari:

Vrăjitoria familială

Această ramură a vrăjitoriei are puteri limitate la nivelul clanului sau tribului. Puterea este transmisă între părinţi şi copii, între copiii înşişi, sau între membrii aceluiaşi clan sau trib. Dar vrăjitorii din această categorie nu ating pe cineva în afara acestor limite.

Vrăjitoria regională sau etnică

Această ramură a vrăjitoriei implică o întreagă populaţie care vorbeşte aceeaşi limbă, în general la nivelul unui grup etnic sau al unei naţiuni. Fiecare grup etnic este condus de un consiliu. De exemplu, Bakongo au propriul lor consiliu, Baluba, Baswahili îl au pe al lor etc.

La acest nivel, toate consiliile diferite sunt în legătură unul cu celălalt. De exemplu, dacă nişte Bakongo vor să ajungă la un membru al grupului lor etnic care se află în regiunea Kasai, le vor cere celor care sunt în acea zonă să îi ajute. Când un consiliu ţine o întâlnire, dezbate cu privire la victimele care trebuie alese pentru execuţie, şi supune spre examinare raportul stăpânului suveran. Dacă el este de acord cu persoana, aceasta este ucisă. Dacă el refuză un candidat, acela nu va fi omorât.

Vrăjitoria internaţională sau universală

Această ramură aduce laolaltă totalitatea consiliilor din toată lumea, fără deosebire de rasă, sex sau limbă. Consiliile sunt conduse de membri aleşi care exercită cele mai mari puteri. Ele pot funcţiona asupra oricui, oricare ar fi grupul etnic sau limba persoanei. Dintre ei sunt numiţi secretarii generali, care au privilegiul de a se întâlni cu Satan oricând doresc, şi care pot călători oriunde în lume la orice oră din zi.

Secretarii generali şi asistenţii lor se întâlnesc de patru ori pe săptămână: în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă. La fiecare reuniune, fiecare secretar general trebuie să aducă numele a cinci oameni care să fie sacrificaţi. Deoarece deţin putere absolută asupra oricui, ei pot să atingă oamenii slabi de minte, sau să provoace accidente victimelor oferite. Pot să ia orice le taie calea, şi să ofere sacrificii orbeşte, fără discernământ, până în punctul de a-şi extermina propria familie. La acest nivel există o diferenţă între magicieni şi vrăjitori. Şi magicienii fac sacrificii, dar cu mai multă moderaţie şi disimulare, în aşa fel încât este dificil să fie suspectaţi. Chiar dacă slujesc aceluiaşi stăpân, Satan, există un antagonism profund între magicieni şi vrăjitori, afară de situaţiile când trebuie să-şi apere interesele comune.

Cum îşi omoară vrăjitorii victimele

Un vrăjitor poate proceda la omorârea unei persoane în diferite moduri: prin accident, prin boală etc. Când este pregătit să facă o victimă, îndepărtează inima persoanei. Victima manifestă apoi fiecare semn al morţii, în acelaşi timp rămânând în viaţă. Poate să-i audă pe toţi bocitorii din jurul său, dar nu poate nici să se mişte, nici să facă ceva, fiindcă inima nu este la locul ei. Realizează că este pregătită pentru înmormântare, şi este conştientă de tot ce se face cu trupul său, până este pusă în mormânt.

La ora 6 seara, bătrânii îl cheamă pe cel care tocmai a sacrificat o persoană, cu intenţia de a-i împietri inima printr-o anumită ceremonie. În acel moment, vrăjitorul pierde orice dorinţă de a plânge şi se alătură bucuriei colegilor lui că a fost capabil să facă o altă victimă. Tot atunci vin vrăjitorii, în manieră ocultă, ca să dezgroape victima, pentru a o lua în lumea invizibilă. Acolo este judecată, înainte de a fi transformată în orice fel de animal: vacă, capră etc., ca să fie pregătită pentru a fi mâncată.

Când se întâlnesc vrăjitorii, în ziua stabilită se aşteaptă ca fiecare vrăjitor obişnuit să aducă un suflet care să fie sacrificat, în timp ce se aşteaptă ca fiecare secretar general sau asistent al său să sacrifice cinci suflete. Mai mult, se aşteaptă ca fiecare secretar general să sacrifice cinci sute de oameni în luna decembrie! Numerele pot să le pară unora exagerate, dar sunt adevărate. Fiecare accident care implică sute de oameni în lume este cauzat de marii magicieni. Ei apar întotdeauna ca murdari, urâţi şi de dispreţuit, şi stau la intersecţii şi în staţii de autobuz ca să provoace oamenii, murdărindu-i. Cei care se supără sau îi insultă sunt însemnaţi, iar vrăjitorul provoacă un accident autobuzului sau taxiului în care au fost luaţi oamenii respectivi, pentru a le cauza moartea. Prin urmare este periculos să insulţi sau să te mânii pe un străin. Vrăjitorul ştie foarte bine că atunci când cineva este supărat sau râde de o persoană, este într-o stare de păcat şi separat de Dumnezeu. Prin urmare profită de situaţie pentru a-şi îndeplini sarcina.

Alte acte rele ale vrăjitorilor

În vecinătatea unde locuieşte un secretar general, oamenii nu progresează. Femeile tinere nu găsesc niciodată un soţ şi au copii în afara căsătoriei. Sau dacă unele totuşi se căsătoresc, divorţează după ce au mai mulţi copii şi se întorc în casa părinţilor lor. De asemenea, bărbaţii tineri, în ciuda diplomelor, nu găsesc niciodată slujbe. Vrăjitorii le dau o minte de copil, iar aceşti tineri îşi petrec zilele jucând cărţi, dame, discutând despre sporturi etc.

Vrăjitorii transmit de asemenea epidemii, închizând în manieră ocultă creierul victimelor în interiorul fructelor: mango, avocado etc. Pot chiar să pună în vânzare, pe pieţele din lume, carne umană sub deghizarea cărnii de vacă, de exemplu.

Apoi găseşti clienţi stând la coadă cu zecile să cumpere asemenea carne, fiindcă tot ce vine din lumea invizibilă este foarte atrăgător. Cât despre prepararea unei astfel de cărni, va fi lipsită de gust şi va face spumă în timpul procesului de preparare.

Cu privire la cele de mai sus, nu înseamnă că nu mai putem mânca anumite fructe sau mâncăruri, dar trebuie să facem ceea ce spune Biblia: totul trebuie luat cu mulţumiri. „Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4:4-5).

Pentru toate acestea, există o ieşire de siguranţă: Isus Hristos! Numai El ne poate elibera dintr-o asemenea robie.

Întâlnirea mea cu Lucifer

Obişnuit deja să mă aflu în preajma spiritelor, chiar şi în acelor mai puternice, nu am încetat niciodată să întreb care era originea lor şi pe cine slujeau. Mi s-a revelat că erau slujitori ai marelui stăpân Lucifer. Astfel am căutat o oportunitate să-l întâlnesc, dar oportunitatea nu s-a ivit.

După ce am cunoscut organizaţia vrăjitoriei, şi având întotdeauna dorinţa de a cunoaşte mai mult, i-am cerut lui Bombard să facă totul ca să mă pună în contact cu „Diavolul”. Când am pronunţat cuvântul „Diavolul”, Bombard s-a supărat pe mine şi m-a întrebat de ce îl numesc astfel. A continuat să-mi spună că toţi eram în slujba lui. Ce mare surpriză a fost aceasta pentru mine! A continuat, spunând că acest cuvânt „Diavolul” era un nume depreciativ folosit de locuitori pământului, şi ceea ce trebuia să cunosc începând din acea zi, era că se numea Somodieu al Celor Două Inimi.

Fericit datorită acestei descoperiri terifiante, i-am cerut apoi lui Bombard să mă pună în contact cu el. Mi-a răspuns că era prea ocupat şi că era practic imposibil să-l întâlnesc. Totuşi, era posibil să încerc să-l contactez pe secretarul şi garda lui personală, ca să aflu dacă putea face ceva.

Bombard mi-a dat astfel o rugăciune pentru a-l invoca pe Nabam, garda lui Satan. Mi-a spus că Nabam era foarte periculos pentru cei vii, ceea ce însemna că trebuia să fiu foarte atent să am grijă să nu mă atingă când avea să apară, fiindcă altfel trebuia să mor pe loc.

Ceremonia de invocare urma să aibă loc la miezul nopţii. Ea implica un întreg set de pregătiri ale căror detalii nu le voi menţiona, voi specifica doar că a trebuit să obţin, printre alte lucruri, apă sfântă care se găseşte în bisericile catolice. A trebuit să trasez un cerc în jurul meu cu o bucată de var, şi un cerc pentru Nabam, şi a trebuit să fiu singur în casă, fiindcă Nabam ar fi luat cu el sufletul oricui ar fi fost găsit în casă la acel timp anumit.

Am ales data, pentru a face ca soţia mea şi restul celor din casă să plece. Au fost fericiţi datorită tuturor banilor şi darurilor pe care li le-am dat, ca să le ofere rudelor cu care aveau să petreacă weekendul.

Cu curajul diabolic care mă anima, am încercat actul. Am respectat toate regulile invocării, iar Nabam mi-a apărut în mijlocul unui vânt puternic. I-am dat să bea apă sfântă. Apoi mi-a pus întrebarea. „De ce m-ai chemat?” I-am răspuns că aveam nevoie să-l întâlnesc pe Satan. El mi-a interzis formal să-l numesc Satan, cerându-mi să-l numesc Somodieu al Celor Două Inimi. A lăudat puterea stăpânului său şi mi-a propus bijuterii: un colier, un inel etc., care aveau să-mi dea succes în acţiunile mele, cu condiţia să nu le port în bisericile unde se ruga cineva Dumnezeului creator.

I-am refuzat oferta, deoarece colierul pe care îl avea putea fi deja folosit fără condiţii, şi am insistat să-l văd pe Somodieu al Celor Două Inimi. Vroiam ca lucrurile să meargă repede, ca să economisesc timp şi să descopăr alte lucruri. Atunci el a stabilit o întâlnire cu mine două zile mai târziu, şi mi-a trimis prin corespondenţă o rugăciune adecvată pentru invocare.

În ziua întâlnirii, la miezul nopţii l-am invocat pe stăpânul suveran. În camera în care stăteam, numită „sanctuar”, am auzit un cutremur foarte puternic, însoţit de un vânt foarte violent, atât de violent încât am crezut că copacii de afară fuseseră rupţi. Deodată am văzut apărând înaintea mea o şopârlă care, în timp ce vântul bătea, s-a făcut tot mai mare în numai câteva secunde. Când a ajuns la dimensiunile unui crocodil, s-a transformat într-o fiinţă verticală, dar al cărei trup era acoperit cu solzi coloraţi ca smaraldul, cu excepţia mâinilor şi capului. Avea înfăţişarea unui tânăr cam de treizeci de ani.

El a vorbit cel dintâi, întrebându-mă de ce îl chemasem. I-am răspuns că doresc să fiu considerat unul dintre miliardarii pământului, şi că am vrut de asemenea să-l întâlnesc. S-a făcut că se scarpină şi a scos din unul din solzi o listă lungă cu nume de om, separate de o linie roşie. Mi-a arătat lista, şi am fost surprins să văd scrise acolo numele tuturor membrilor familiei mele, cei vii de o parte, iar cei morţi de cealaltă. Mi-a cerut să numesc, dintre cei vii, cinci persoane pe care urma să le sacrific lui, pentru a obţine pe loc bogăţiile pe care le cerusem. Pentru câteva secunde am rămas zăpăcit, iar apoi l-am rugat să-mi dea timp să mă gândesc, spunându-i că îl voi chema din nou ca să-l informez de decizia mea. După un moment de ezitare, mi-a spus că locuia sub Marea Roșie. Cât ai clipi din ochi, şi-a luat rămas bun şi a dispărut. Ezitasem fiindcă de când eram în afacere, nu mi se ceruse niciodată să fac un sacrificiu uman.

Din acea zi nu l-am mai invocat niciodată pe Lucifer în acest mod, dar m-am dus să-l vizitez la el acasă. Am stabilit o întâlnire; apoi ne-am dus la Marea Roşie să-l întâlnim. Stând pe mal, pe partea Arabiei Saudite, am rostit invocarea. S-a făcut o deschidere în apă şi am intrat prin ea. Am fost salutaţi de Nabam, înăuntrul unei clădiri decorată cu cel mai splendid gust. Apoi marele stăpân a venit să ne întâmpine. Prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost dacă îi adusesem cele cinci persoane cerute. M-am scuzat, iar el mi-a acceptat scuzele. Dar nu era obiceiul lui să accepte o scuză de la oricine, şi pentru oricare motiv.

Apoi mi-a revelat că deja condusese lumea de trei ori, sub conducerea Papilor, în timpul primei şi celei de a doua cruciade, şi în timpul războiului de o sută de ani. Lucifer a fost cel care s-a întrupat în acei Papi. Ceea ce se explică de la sine, deoarece un adevărat slujitor al lui Dumnezeu nu poate lansa un război ca să omoare oameni, având în vedere că există vărsare de sânge.

Am aflat, de asemenea, că Fondatorul General cu trei capete pe care îl văzusem era tot el, deghizat într-o altă formă. Mai mult, Isus reprezentat pe cruce de Babilonul cel mare nu este altul decât însuşi Lucifer, stăpânul trinităţii diabolice, având emblema celor trei capete.

Mi-a spus că făcea totul pentru a mă aduce mai aproape de el, fiindcă mă iubea mult. M-a autorizat să fiu prezent la reuniunile lui şi să-i asist pe alţii în misiunile lor macabre: omorârea oamenilor cu miile; provocarea accidentelor; distrugerea bisericilor unde începea o trezire, prin trimiterea spiritelor rele ca să-i descurajeze pe cei credincioşi sau ca să le dea slăbiciune spirituală, sau prin trimiterea spiritelor de imoralitate, o armă eficientă pentru a anihila orice putere cu adevărat spirituală.

Câte jafuri şi masacre au fost înfăptuite de noi! Câte grupuri creştine şi biserici au fost dispersate! Prin toate aceste practici, eram deja exclus de pe lista copiilor lui Dumnezeu. „Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui” (Levitic 20:6). Mă aruncam pe mine însumi în abis. Acum ştiu că eram destinat pentru iad, dar Lucifer ne spunea că aveam să ne obişnuim.

Lucifer venea să mă viziteze acasă în timpul zilei, în mod deschis, dar nimeni nu realiza că era prinţul acestei lumi. Oamenii credeau că era unul din dealerii de diamante care îmi erau tovarăşi. Mergeam să agăţăm femei, iar soarta care le aştepta era moartea, după multă suferinţă şi blesteme în viaţă. Mulţi prostituaţi şi multe prostituate au avut astfel relaţii sexuale cu un spirit rău sau cu un mare magician, care pe dinafară arăta ca un om decent.

Primisem de la Lucifer nişte ochelari magici, prin care puteam să detectez orice vrăjitor sau vraci, şi să-i determin nivelul puterii. Acei ochelari nu trebuie să fie confundaţi cu cei obişnuiţi pe care îi port acum.

Capitolul 5

ROMA, BABILONUL CEL MARE

Rolul „sfinţilor” catolici

Fiecare sfânt din repertoriul catolic pe care Roma îl foloseşte ca să seducă lumea, nu este un sfânt în adevăratul sens al cuvântului. Sunt oameni morţi, cu origini şi stiluri de viaţă adesea dubioase, veneraţi de catolici. Mulţi dintre ei au fost magicieni sau rozicrucieni, slujindu-l pe Diavol în timpul vieţii. Trupurile sfinţilor sunt „recuperate” după moarte prin mijloace oculte. Trupurile sunt apoi mumificate, la fel ca ale papilor, şi păstrate în cavourile din Bazilica Sfântul Petru.

Când o nouă parohie se deschide undeva, toate spiritele se adună împreună în lumea invizibilă şi aruncă sorţii ca să ştie ce sfânt îi va fi desemnat. Odată ce un nume este ales, Lucifer ordonă Papei să ia o bucată din trupul acelei persoane. Bucata este apoi preparată, fiind închisă într-o piatră de culoare albă, care va fi pusă în interiorul altarului noii biserici. De acum acel demon va fi cel care va patrona toate activităţile parohiei care i-a fost desemnată. Nu ignorăm că unui demon i se dă misiunea să facă rău omului. El se va strădui să implanteze o doctrină falsă în adepţii acestei religii, şi să-i stârnească să înmulţească păcat după păcat.

Piatra de culoare albă este în mod normal expusă sub draperia care acoperă altarul. Înainte de celebrarea mesei, fiecare preot trebuie să sărute piatra. Scopul sărutului este să facă asistenţa să creadă, fără a contesta, tot ce i se va spune, prin intermediul puterilor magice investite în interiorul pietrei. Aceeaşi piatră este folosită pentru a comunica dorinţele preotului, patronului parohiei, adică persoanei moarte al cărei trup este închis în piatră. Spiritul este cel care aduce spiritele membrilor parohiei în supunere faţă de voia lumii invizibile. Dumnezeu nu ne autorizează să comunicăm cu morţii, să avem un cult faţă de ei. Când oamenii sunt conduşi la acest act idolatru, profanează constant Numele Mântuitorului.

Iată adevărul biblic cu privire la această problemă: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!” (Marcu 12:27) Dumnezeu nu are nevoie de morţi, chiar dacă ei ar putea fi cu El, ca să transmită mesajul Lui omului. Ceea ce este confirmat în Luca 16:27-31, când bogatul îi cere lui Lazăr, care era mort, să se întoarcă să-i avertizeze pe fraţii lui. Răspunsul lui Avraam a fost ferm. Dumnezeu nu are nevoie de morţi ca să le vorbească celor vii.

Deschid o paranteză ca să spun că în tot timpul însărcinărilor mele ecleziastice la conducerea Parohiei Sfântul Bruno, am descoperit că mesa în sine nu este nimic altceva decât un act de magie. O spun ca un membru practicant.

Succesiunea Papei Paul VI şi corectarea Bibliei

În 1978 am participat la o adunare mare în lumea invizibilă, pentru a alege un succesor Papei Paul VI. Aceasta s-a făcut, şi am votat pentru Ioan Paul I. În timpul investirii lui, a primit misiunea de a modifica Biblia prin îndepărtarea următoarelor pasaje: 1 Corinteni 6:6-16, 2 Corinteni 6:14-17, şi întreaga carte Apocalipsa. Mai mult, trebuia să lucreze în unitate contrafăcută cu toţi păgânii, misionarii, pastorii şi creştinii de orice crez, pentru a lupta mai bine împotriva Aceluia pe care Îl numeau „Cel Mare”. Această mişcare a unităţii este numită şi „ecumenism”.

Papa Ioan Paul I nu a acceptat cu uşurinţă modificarea Bibliei. De aceea Lucifer l-a judecat a fi incompetent şi l-a eliminat din lumea celor vii. Lumea a avut multe pretexte pentru a-i justifica moartea. Succesorul lui, Ioan Paul II, acceptând misiunea, a fost înscăunat şi investit cu mari puteri.

Primesc o promovare

Pentru a ţine evidenţa tuturor isprăvilor sinistre pe care le-am înfăptuit, mi s-a permis să construiesc un oraş întreg, numit Orașul Paradisului, în care urma să locuiesc şi să-mi exercit toate activităţile. Oraşul urma să aibă o fabrică de textile, un supermarket etc.

Anii au trecut şi mi-am disimulat toate activităţile oculte sub acoperirea comerţului ilegal cu diamante. Apoi lumea invizibilă mi-a comunicat data aleasă pentru moartea mea fizică, care avea să aibă loc în anul 2043, în timpul lunii noiembrie, ziua şi ora urmând a fi decise ulterior.

Mă mut în capitală

În 1983 am hotărât, cu permisiunea lui Bombard, să părăsesc oraşul Kananga ca să mă mut în capitală, Kinshasa. Aceasta mi s-a permis pe 6 noiembrie 1983, şi mi-am luat rămas bun de la fraţii mei. În aceeaşi noapte mi-am luat covorul magic şi bagajul, iar prin intermediul cimitirului, m-am dus la Kinshasa.

Am sosit acolo prin vechiul cimitir Binza-Delveau. După o şedere la Hotelul Okapi, am locuit în Delveau şaisprezece luni, înainte de a intra în legătură cu unii fraţi şi cu nişte cunoştinţe.

În timp ce îndeplineam dubla mea misiune ecleziastică şi magică, am participat la jubileul arhiepiscopului de Kinshasa din 22 septembrie 1984. Am fost filmat lângă el în timpul inaugurării Spitalului Sfântul Iosif în Limite, purtând ochelari albi cu rame negre, şi pantaloni negri cu jachetă bej.

Activităţile mele s-au intensificat, dar nu aveam nici odihnă, nici pace în inimă. Ca toţi ceilalţi, mă temeam să nu primesc o misiune imposibilă, al cărei eşec era întotdeauna însoţit de condamnarea la moarte.

Vizita mea sub pământ

Toţi cei care erau condamnaţi la moarte era aduşi sub pământ ca să fie exterminaţi. Atunci am decis să merg acolo să arunc o privire, cu permisiunea autorităţilor supreme. Pentru a o face, trebuia să mă întâlnesc cu Regina Coastei, care avea să-mi dea acces în lumea subterană.

Prin urmare m-am dus la Pointe-Noire, în Republica Populară Congo, pentru a mă întâlni cu Regina Coastei, pe ţărmul Coastei Atlanticului. Acolo am pătruns sub ocean, vizitând birourile ei şi slujitorii ei.

Trebuie menţionat aici că Regina Coastei vine în marile noastre oraşe în formă fizică, pentru a-i seduce pe vânătorii de fuste şi a-i răpi. Cei care au relaţii sexuale cu ea se vor trezi posedaţi, şi vor fi blestemaţi toată viaţa lor. Moda seducătoare pe care le poartă tinerele astăzi vine întotdeauna de la Regina Coastei.

Sub pământ am descoperit multe alte lucruri. Erau fabrici unde oamenii erau ocupaţi, creând modele de maşini frumoase sau echipament de lux. Când modelele sunt gata, le aduc pe pământ, în lumea fizică, pentru a fi construite. Era o fabrică de electronice, unde erau făcute televizoare, radiouri şi multe alte aparate pentru casă. Am văzut camere mari pentru cercetare şi studiu, unde mari oameni de ştiinţă şi oameni învăţaţi precum Einstein, Arhimede, îşi elaborau şi perfecţionau invenţiile şi formulele.

Am vizitat de asemenea o clădire alcătuită din trei încăperi. Camera Neagră, unde sunt executate victimele. Camera Intermediară, unde victima este pusă într-o presă pentru a i se extrage apa din corp. Apa obţinută în acel mod trece pe la Lucifer şi îi este trimisă Papei. Este ceea ce se numeşte „apă sfântă binecuvântată de Papă”, care o are pusă în sticle. Corpul victimei este apoi transferat în Camera de Uscare, unde este ars. Cenuşa va fi adăugată celei de Florii, şi va fi folosită pentru a unge frunţile celor credincioşi în prima zi a postului mare.

Am rămas sub pământ două săptămâni, pentru a mă familiariza cu acest mediu, apoi am ajuns pe pământ.

Nu am părăsit niciodată compania lui Lucifer. Ieşeam împreună, în maşini mari Mercedes, care nu erau cu adevărat maşini normale. Frecventam toate locurile de primă clasă din Kinshasa, precum Kimpwanza, Vis-a-Vis, Hotelul Intercontinental etc. Acolo seduceam femei, care aveau să moară câteva luni mai târziu. Îmi amintesc, dintre multe altele, de o anumită Basosila, care s-a dus să moară la Kikwit câteva luni mai târziu.

La intrarea în baruri, Lucifer pune zeiţe goale ca să le facă farmece celor care vin să bea.

Antihristul şi semnul fiarei

Pe 29 august 1985, sub autoritatea Papei, au fost scrise 16 articole care justifică evenimentele prezise în Apocalipsa 13:16-18. Fiindcă am luat personal parte la întâlnirea care a pregătit pentru publicare aceste articole, vă voi da acum traducerea listei celor 16 articole, luată din înregistrările oficiale ale întâlnirii, semnate de Papa Ioan Paul II:

Articolul 1: Nimeni nu va putea să trimită o scrisoare prin poştă fără semn.

Articolul 2: Nimeni nu va angajat de o companie fără semn.

Articolul 3: Niciun copil nu va putea studia dacă părinţii lui nu au semnul.

Articolul 4: Toate armamentele vor fi plasate sub autoritatea unei organizaţii mondiale, şi nimeni nu le va putea cumpăra sau vinde fără semn.

Articolul 5: Nimeni nu va putea cumpăra sau vinde produse alimentare, nici nu va putea fi fermier, fără acest semn.

Articolul 6: Nimeni nu va putea să facă tranzacţii bancare fără acest semn.

Articolul 7: Dacă cineva nu acceptă sau este împotriva acestor articole, va fi pedepsit sever, chiar până la pedeapsa cu moartea.

Articolul 8: Nimeni nu va putea să călătorească fără să aibă acest semn.

Articolul 9: Toate navele de explorare a spaţiului vor fi plasate sub autoritatea acestei organizaţii mondiale.

Articolul 10: Nimeni nu va putea să importe sau să exporte nimic fără să aibă acest semn.

Articolul 11: Va fi o monedă unică, folosită universal.

Articolul 12: Va fi o biserică unică, iar toţi membrii acestei biserici mondiale se vor închina în aceeaşi zi, duminica.

Articolul 13: Sărăcia şi lipsa vor fi eliminate. Standardul de viaţă în naţiunile în dezvoltare vor fi îmbunătăţite.

Articolul 14: Nimeni nu va putea să vâneze sau să pescuiască fără acest semn.

Articolul 15: Fiecare companie mondială de transport va fi tratată deosebit de bine.

Articolul 16: Nimeni nu va putea să primească îngrijire spitalicească fără să aibă semnul.

Capitolul 6

CONVERTIREA MEA

Activităţile mele scad

Aproape de sfârşitul lui 1984, am observat că dacă ceream o anumită sumă de bani, lumea invizibilă îmi trimitea a zecea parte din ceea ce ceream. Situaţia m-a supărat, fiindcă nu înţelegeam motivul.

Atunci am decis să mă întorc la Kananga, ca să verific la faţa locului ce se întâmpla. Dar oportunitatea de a călători nu s-a prezentat. Mai întâi de toate, covorul pe care îl foloseam ca să călătoresc îmi fusese luat, şi nu aveam destui bani ca să plec. Telefonul meu special dispăruse şi el, şi nu-mi rămăsese nimic pentru comunicare, cu excepţia rugăciunilor mele şi a colierului.

Un nou destin

La începutul lui august 1985, am vizitat un văr din vecinătatea Ngaba, pe Strada Kingulu nr. 20. Soţia lui mi-a cerut să o însoţesc la o întâlnire de rugăciune. Am pus crucea colierului în gură, ca să cer permisiunea lui Bombard. Mi-a interzis să mă duc. Apoi am găsit o scuză şi am scăpat, pretinzând că mă grăbesc tare. Dar am promis să o însoţesc altădată.

O săptămână mai târziu m-am dus din nou acolo, iar soţia vărului meu şi-a reînnoit invitaţia. Am refuzat din nou, după ce l-am consultat pe Bombard. Trecând pe acolo încă o dată, ea a insistat din nou. În ziua aceea Bombard nu mi-a răspuns când l-am chemat. Am decis să merg cu ea.

Era 6:30 p.m. când am sosit împreună pe Strada Kaziama nr. 42, tot în Ngaba. Când am intrat în clădire, am găsit nişte tineri repetând la tobe, şi bărbaţi şi femei aşteptând să înceapă întâlnirea, în timp ce citeau Biblia în gând. Părându-mi rău că mă aflam într-un asemenea mediu, i-am reproşat soţiei vărului meu că m-a ridiculizat, aducându-mă în mijlocul acelor oameni „profani”. Am rămas aproape de intrarea clădirii şi am început să tatonez spiritual mediul în care mă găseam. Dar nu am putut să intru în contact cu lumea invizibilă, pentru a adopta o atitudine. La cinci după-amiaza a început totul: imnuri, mijlociri… Cu încăpăţânare, am continuat să încerc să înţeleg ce se întâmpla exact, dar în zadar.

În timp ce ei mijloceau, mi-am întins mâna astrală (mâna trupului meu spiritual) ca să le blochez rugăciunile. După aceea am simţit un foc puternic arzându-mă. Fiecare încercare a mea a eşuat, şi am continuat să-i privesc la lucru.

Odată ce mijlocirile s-au terminat, asistenţei i s-a cerut să aştepte profeţia. Imediat după aceea, un frate a început să profeţească avându-mă ca ţintă direct pe mine. Iată ce a spus profeţia: „Fratele nostru care este lângă uşă este foarte iubit de Domnul. Domnul vrea să-l pună în slujba Lui. El îi cere să facă un lucru. Să se întoarcă la El şi să renunţe la toate practicile lui magice. Va pierde toate bunurile pe care le-a dobândit prin magie, dar Domnul va păşi alături de el.” Mi-a spus că purtam o servietă cu găuri, ceea ce însemna că voi pierde tot ce dobândisem prin magie. Apoi a spus că a văzut o farfurie întorcându-se în faţa mea, ceea ce însemna că Dumnezeu mă va instala într-o viaţă liniştită dacă mă dădeam Lui, şi că mă va lua în slujba Sa.

Vă puteţi imagina surpriza mea când l-am auzit pe acel tânăr dând detaliile vieţii mele, în timp ce proprii mei fraţi şi surori de aici din Kinshasa nu ştiau cine eram cu adevărat! Am fost profund convins de adevărul profeţiei, dar înăuntrul meu mă îndoiam foarte mult de ortodoxia ei. Am devenit iritat împotriva acelui frate şi am aşteptat până la căderea nopţii ca să vin şi să-l cern ca pe grâu. După întâlnire, un slujitor al lui Dumnezeu a venit să mă îndemne, dar datorită puterilor mele oculte am detectat că nu era curat înaintea lui Dumnezeu! Aşa că am făcut o rugăciune ca să-l distrag, iar apoi a început să vorbească despre lucruri nesemnificative. De aceea slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie sfinţi şi pregătiţi în fiecare zi.

Începând din acea zi, toată îmbrăcămintea mea a dispărut, pentru că toate veniseră din lumea invizibilă. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu robele preotului meu. Cele trei valize pline de bani de care mă foloseam, au dispărut şi ele. Unul după celălalt, automobilele mele s-au stricat… În ce încurcătură am intrat! De acum înainte, nu am mai avut contact cu lumea invizibilă, deşi încă aveam colierul magic, pudra magică şi cărticica magică de rugăciuni.

Isus mă cheamă la Sine

Într-o zi, la patru după-amiaza, eram singur şi ocupat să trasez diagrama organizaţiei companiei pe care vroiam să o încep în lumea invizibilă, neştiind că lucrurile luaseră o întorsătură diferită. Am auzit o voce chemându-mă, dar nu am fost capabil să o localizez. Am crezut să era un vis sau o neînţelegere, şi mi-am continuat lucrul.

Mai târziu, pe la două dimineața, am auzit o voce chemându-mă. Am sărit, gândind că era Bombard, şi m-am dus în toaletă ca să vorbesc cu el, dar nu era nimeni acolo. Acesta s-a întâmplat de două ori la rând, dar am decis să nu mai răspund.

Aceeaşi voce s-a auzit treizeci de minute mai târziu. Am ascultat-o cu atenţie. Nu era vocea lui Bombard. Vocea era melodioasă şi plină de compasiune. Mi-a cerut să abandonez ce mai rămăsese. L-am întrebat cine este, iar El mi-a răspuns: „Eu sunt Domnul tău Isus Hristos… Eu, Isus, sunt Cel care te chem…” Pentru mine era ceva incredibil… să vorbesc cu Isus Hristos! De unde aş fi putut începe? Dar era o realitate de netăgăduit!

Era o realitate mai profundă decât lumea ocultă pe care o cunoşteam. Nu auzisem niciodată pe cineva spunând că Isus a mai vorbit oamenilor de când S-a suit la cer. În noaptea aceea am fost chinuit, încercând să înţeleg, dar fără succes. L-am invocat pe Bombard, dar nu mai puteam intra în contact cu el. Simţeam nelinişte, care nu ştiu în ce fel a fost risipită.

În timpul următoarei mele întâlniri cu sora mea, Theresa, ea mi-a indicat adresa bisericii din Bandal, pe Strada Kinkola nr. 39. M-am dus să verific informaţia şi am găsit oameni în mijlocul rugăciunii, dar m-am întors acasă. În ziua următoare m-am dus acolo din propria mea voie, iar Cuvântul lui Dumnezeu care a fost predicat în ziua aceea mi-a atins inima. Acest cuvânt, predicat de Fratele Beya Wetu, descria felul în care ILIE aranjase altarul şi Îl chemase pe Domnul să ardă jertfa (1 Împăraţi 18:30-40).

Am perseverat în rugăciune, iar în octombrie 1985 am primit o scrisoare de la fratele meu cel mic din Kananga, care îmi spunea că parcela mea de lângă spital fusese confiscată de un cumpărător, şi mă invita să mă întorc la Kananga să rezolv problema. Am înţeles că tot prima profeţie se împlinea. Apoi au dispărut ochelarii mei magici. În ziua aceea erau în casa fratelui Badibanca. Când a venit să-mi spună că a pierdut ochelarii, nu am răspuns nimic, ştiind bineînţeles ce se întâmplase.

În acelaşi an, în timpul unui serviciu de pocăinţă ţinut în Bandal, m-am gândit că era inutil să păstrez obiectele care au rămas, şi cu sinceritate am dat unuia din fraţii mei colierul şi cărticica de rugăciuni. Şi aceasta a fost ruperea legăturilor mele cu magia.

Câteva luni mai târziu, tatăl meu mi-a scris că soţia mea părăsise casa noastră, abandonându-i pe copiii noştri.

Un an de luptă pentru eliberare

M-am trezit complet lipsit de toate, pentru a-mi începe viaţa din nou de la zero. A fost dificil de îndurat, dar mâna lui Dumnezeu a fost constant peste mine, pentru a mă păzi de ce era mai rău. Eram urmat de un grup de rugăciune localizat în zona Bandalungwa. Acolo am primit o eliberare completă. Eliberarea mea a durat un an!

Când un satanist îşi părăseşte stăpânul, Satan face totul pentru a-i încetini activităţile, pentru a fi concediat de la serviciu, şi îi trimite blesteme şi boli prin intermediul demonilor. Acei demoni îi sugerează de asemenea persoanei să-L părăsească pe Domnul, spunând că El este cauza tuturor acelor rele.

Am trecut prin aceste încercări. Am petrecut zile întregi fără mâncare, şi toţi cei care m-ar fi putut ajuta şi-au închis uşa pentru mine. Nu aveam o pereche decentă de pantofi sau de pantaloni de purtat! Diavolul vroia să putrezesc în sărăcie.

În acea vreme mintea îmi era colonizată de demoni, care mă făceau să-mi amintesc filmul fericirii trecutului meu, sugerând că ar trebui să mă întorc în tabăra lor. A trebuit să cer ajutorul unor fraţi, care s-au jertfit pe ei înşişi în rugăciune pentru a înlătura opresiunea.

În timpul acelei perioade de mare persecuţie, Diavolul şi acoliţii săi au decis să mă omoare, temându-se că le voi divulga toate secretele. Mii de demoni au început să mă atace, chiar şi fizic, şi m-au ameninţat cu moartea. Dar mulţumiri fie aduse Domnului nostru Isus Hristos, care m-a ţinut în mâna Lui!

Zâmbetul a început să-mi revină pe buze, deşi nu aveam deloc resurse financiare. În timp, Domnul şi-a îndeplinit proiectul pe care îl avea ca să mă formeze, dându-mi pe rând darurile profeţiei, vindecării şi deosebirii duhurilor, şi misiunea de medic.

Când am început să-L slujesc pe Domnul, tot nu ştiam cum să înţeleg voia lui Isus Hristos pentru mine. Prin urmare am căutat să lucrez ca să mă susţin financiar, dar nu am reuşit. Atunci mi S-a revelat Domnul, printr-un frate, că mă chema să-L slujesc cu program întreg. Prin harul lui Dumnezeu m-am recăsătorit, căci prima soţie îmi fusese impusă de lumea întunericului. Avem o mare pace, deşi nu avem milioane cu care să trăim.

Soţia mea s-a îmbolnăvit şi nu a fost diagnosticată nicio boală, în ciuda durerii ei extreme. Ne-am rugat Domnului, iar El a vindecat-o. O mare uscăciune ne invadase ca un nor.

Astăzi pot să afirm, împreună cu fratele nostru Pavel, că „lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.” (Filipeni 3:7-8)

Din acea zi contemplu gloria lui Dumnezeu în viaţa mea, fiindcă El a declarat că niciodată nu mă va lăsa, nici nu mă va părăsi (Evrei 13:5).

Îi aduc mulţumiri lui Dumnezeu pentru dragostea pe care mi-a arătat-o, scoţându-mă din groapa pierzării în care mă năpustisem, ca să mă transforme astăzi într-un străjer pentru poporul Lui, cum mi-a declarat într-o profeţie cu privire la mine.

Comuniunea noastră fiind cu Tatăl şi cu Fiul Său (1 Ioan 1:3), din toată inima am trimis o invitaţie, pledând faţă de toţi cei care sunt încă în sistemul romano-catolic şi în grupurile sale asociate, ca şi faţă de toţi vrăjitorii, sataniştii şi magicienii, rugându-i să iasă din aceste lucruri, fiindcă nu există viaţă în ele. Iar Domnul le va ura bun venit.

„De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:17-18)

Dumnezeu nostru este viu. El este Regele regilor, Domnul domnilor. El arată îndurare cui doreşte El, iar planul Lui este un plan de mântuire şi fericire pentru oricine crede în El!

Fratele Bakagika M. N.

Concluzie

După ce ai citit această carte, dacă nu eşti sigur că eşti mântuit şi că mergi direct în cer dacă moartea te-ar cere acum, trebuie să te pocăieşti de păcatele tale, să te întorci la Domnul Isus Hristos şi să spui această rugăciune simplă cu o inimă sinceră:

„Doamne Isuse, ştiu că sunt păcătos şi că nu mă pot mântui prin faptele mele bune. Ştiu că merit să merg în iad. Îmi pare rău că am păcătuit, că am practicat idolatria sau lucruri pe care le consideri abominaţii. Te rog să mă ierţi. Spală-mi păcatele în scumpul Tău sânge. Prin credinţă, Te primesc acum în viaţa mea, ca Mântuitor şi Stăpân, şi ca singura mea speranţă de mântuire. Vino în inima mea acum şi mântuieşte-mă după promisiunea Ta. Scrie numele meu în a Ta Carte a Vieţii! Cer toate acestea în scumpul Tău Nume, şi Îţi mulţumesc că îmi răspunzi acum. Amin!”

Trebuie, de asemenea:

– să încetezi imediat practicarea magiei, vrăjitoriei, satanismului sau idolatriei religioase.

– să arzi sau să distrugi orice obiecte, cărţi sau documente asociate cu aceste practici.

– să te alături unui grup sau unei biserici de creştini adevăraţi, unde vei putea primi botezul în apă prin scufundare, după porunca Domnului, şi învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu conform adevărului, pentru a deveni un adevărat ucenic al lui Hristos.

Domnul Isus Hristos să vă păzească şi să vă binecuvinteze!

El Se întoarce foarte curând!

[Bakajika Muana Nkuba, Rescued from Hell. Copyright © 1996 Bakajika Muana Nkuba & Parole de Vie Publishing House.]

Una dintre cele mai populare cărţi vândute la numeroase tarabe în toată Africa, este povestea lui D. D. Kaniaki şi a evanghelistului Mukendi, intitulată Smuls din ghearele lui Satan: O eliberare uimitoare prin Hristos. Mukendi este din fostul Zair, Africa, şi a fost magician practicant al magiei negre. S-a pocăit şi a renunţat la căile lui. Acum este un credincios în Isus Hristos.

Predicatorul şi evanghelistul Mukendi, spune povestea vieţii sale din vremea când a fost hrănit de o sirenă şi făgăduit lui Satan de către tatăl său, el însuşi vrăjitor. Mukendi, acum născut din nou în Hristos, relatează experienţele îngrozitoare pe care le-a avut în anii lui de vrăjitor. El descrie cum a călătorit în lumea subterană a vrăjitorilor care, susţine el, conţine complexe de instituţii moderne create şi folosite de vrăjitori, inclusiv universităţi şi chiar aeroporturi internaţionale.

În acest tratat extraordinar despre lumea subterană a vrăjitoriei, el relatează cum „fiecare oraş sau sat din lume are activităţi umane ascunse, sub apa din apropiere. Aici, spiritele oamenilor care în viaţă erau controlate de îngeri căzuţi, agenţii răului, se adună şi comunică cu „vraci, vrăjitori şi magicieni” care trăiesc încă în oraş…”

Scopul final al întregii activităţi satanice de acest gen este „să fure, să omoare şi să distrugă”. Conform lui Mukendi, care afirmă că a experimentat personal aceste lucruri, unele oraşe subterane importante, construite de Satan, sunt localizate în fostul Zair, unul lângă Inga dam şi altul lângă Matadi. Aici sunt centrele subterane demonice pentru conferinţe, „unde sunt luate multe decizii care afectează ţările şi continentul Africa. Ele se află pe un drum important care leagă celelalte părţi ale Zairului cu cealaltă parte a Oceanului Atlantic.

Iată un extras din primul capitol:

„Nu am fost primul născut al părinţilor mei, căci tatăl meu, vrăjitor şi vraci, avusese alţi 13 copii, şi îi sacrificase pe toţi, unul câte unul, diavolului. Când m-am născut eu în mod misterios, nu mama mea a fost cea care m-a crescut, fiindcă nu i s-a permis accesul la mine; am fost alăptat şi crescut de o sirenă.

De fapt conceperea şi naşterea mea au fost prin magie, iar mătuşa mea Ndaya l-a ajutat pe tatăl meu în aceasta. Mama mea avusese dificultăţi în a rămâne însărcinată, până ce mătuşa mea s-a întâlnit cu cineva care dobândise puteri magice de la un bărbat alb, care le adusese de la Muntele Calvarului din Israel. El le-a dat tatălui meu cu o păpuşă, o cruce şi un şir lung de mătănii, cu instrucţiuni despre cum să le vorbească acelor când avea nevoie de ajutor, şi astfel am fost conceput.

Acele articole magice i-au permis tatălui meu să intre în legătură cu sirena care urma să mă alăpteze şi să mă crească în primii mei ani de viaţă.

Cu acele articole magice, tatăl meu putea să facă mari înşelătorii magice. Putea să-şi despartă braţul de restul trupului, şi acesta sângera, dar putea să-l pună cu uşurinţă înapoi. Putea de asemenea să facă să cadă pe caldarâm, să se despartă în părţi mici şi să-şi facă la loc trupul. Putea să devină o capră cu cap uman, şi să păşească pe o bicicletă, şi altele asemenea.”

Mukendi detaliază unele dintre abilităţile pe care le avea ca tânăr vrăjitor:

„Pe când eram adolescent, puteam să zbor în străinătate în orice ţară unde mă trimitea Lucifer. Puteam să fac un elicopter dintr-un băţ sau din pantoful meu, şi să zbor în India, America şi înapoi acasă. Puteam de asemenea să mă schimb în muscă şi să fac o plimbare pe umerii cuiva. Omul mă ducea o anumită distanţă, doar ca apoi să sar şi să păşesc în faţa lui fără să-şi dea seama. În ziua următoare, se simţea bolnav şi apatic din cauza durerii din umeri, datorate greutăţii reale a trupului meu pe care o purtase.

Puteam, de asemenea, să intru în orice casă, ziua sau noaptea, şi să spionez activităţile oamenilor, după cum alegeam. Ştiam orice dormitor liber din case. Puteam să mă transform în gândac de bucătărie şi să mă odihnesc lângă foc. Ştiam de asemenea să transform ceva în altceva. Puteam să transform un om într-o capră pentru a-l omorî şi a-l mânca fără mustrări de conştiinţă. Eram de asemenea îndemânatic în folosirea spiritului cuiva când dormea, pentru a călări pe el ca pe un cal toată noaptea. Când omul se trezea dimineaţa, tot trupul îi era cuprins de apatie, fiindcă funcţionase ca un amortizor uman, sau ca un scut uman pentru toate săgeţile a căror ţintă fusesem eu în lumea spirituală. Aceasta se întâmpla îndeosebi dacă era puternic din punct de vedere fizic în lumea fizică. Chiar şi în lumea spiritelor, el apărea ca puternic şi masculin. Victima fie cădea bolnavă, fie chiar murea.

Domnul Isus Hristos m-a salvat, şi vreau să-ţi fac cunoscut cât de profund am mers cu Satan, ca o lecţie pentru a-i împiedica pe alţii să cadă în aceeaşi capcană, şi pentru a-ţi arăta că Isus este singurul care este „calea, adevărul şi viaţa”.

În carte se pune un mare accent pe cât de reală este ameninţarea vrăjitoriei, şi pe felul în care credincioşii se pot proteja de efectele ei rele. Mukendi vorbeşte despre diversele lui aventuri cu Satan şi demonii lui, care erau hotărâţi să-l ţină de „partea întunecată”.

În lăcaşurile lor subterane, agenţii diavolului se ospătează cu carne umană. Ei promovează „vrăjitori, magicieni şi vraci” în poziţii înalte în oraşul de la suprafaţă, în lumea vizibilă. Sub pământ, produc obiecte diabolice care includ „maşini, îmbrăcăminte, parfumuri, bani, aparate de radio şi televizoare pe care le trimit pe pământ pentru a încerca să „distorsioneze şi să distrugă vieţile celor care cumpără astfel de articole”. Există chiar oameni de ştiinţă sub pământ, angajaţi de îngerii căzuţi. Mukendi afirmă că ştie toate acestea pe baza experienţei lui personale.

Există chiar şi un „aeroport internaţional foarte aglomerat, pentru tot felul de vrăjitori şi magicieni, care fac curse dus şi întors”. Unii dintre călători sunt descrişi ca „magicieni”, fiind vrăjitori care se transformă în oameni albi:

„Aceste false persoane albe ies din „avioanele” lor şi intră în unele mai mari care îi aşteaptă la Lacul Mukamba [aeroportul internaţional al vrăjitorilor] cu destinaţia Europa, America sau orice alte ţări din lume. Scopul lor este să obţină slujbe în acele ţări, pozând ca specialişti sau expatriaţi, pentru a avea salarii mari, care să fie folosite de organizaţia internaţională a vrăjitorilor lumii.”

Mukendi afirmă că a luat parte la astfel de călătorii pe când era încă vrăjitor. Mukendi este convins că lumea vizibilă este intim legată de un domeniu subteran al răului, care conţine unele caracteristici ale lumii materiale, dar în forme maligne, care sunt inversări sau perversiuni ale reprezentărilor lor vizibile.

„Ştiu că sunt mulţi implicaţi în vrăjitorie. Dacă eşti implicat în oricare dintre lucrurile pe care le voi menţiona, pocăieşte-te şi deschide-ţi inima, şi cere-I Domnului Isus Hristos să-ţi mântuiască sufletul.”

[Have you heard of Mukendi’s testimony? Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://answers.yahoo.com, unde nu mai este disponibil. Two Highly Popular African Christian Books: Snatched From Satan’s Claws & Delivered From The Powers Of Darkness. Copyright © 2011 Freethought Kampala. Evangelist Mukendi’s visit to the underworld]

Milton William Cooper, fost membru al Serviciului Secret Naval al Statelor Unite, revelează informaţii păstrate secrete de către guvernul american încă din anii ’40. Din cauza dezvăluirilor sale despre OZN-uri, asasinarea lui J. F. Jennedy, războiul drogurilor şi multe altele, Bill Cooper a fost ucis în împrejurări dubioase în anul 2001.

William Cooper a prezis atacurile asupra Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001, n.tr. cu zece ani înainte şi a prezis, de asemenea, că Osama Bin Laden va fi acuzat de ele. Într-o destăinuire dintr-un memoriu al administraţiei Clinton, Osama Bin Laden a fost etichetat „cel mai periculos realizator radio”. William Cooper a fost împuşcat mortal la scurt timp după 9/11, în timpul administraţiei Bush, într-un raid la locuinţa lui din Arizona, pe 6 noiembrie 2011. Reprezentantul Departamentului Şerifului al Districtului Apache l-a împuşcat şi l-a ucis. Adevăratele circumstanţe ale uciderii lui rămân un mister.

Virusul HIV/SIDA, creat şi folosit pentru decimarea populaţiei!

DEPARTMENT OF DEFENSE [Departamentul Apărării]

APPROPRIATIONS FOR 1970 [Fonduri pentru 1970]

UNITED STATES SENATE LIBRARY [Biblioteca Senatului Statelor Unite]

HEARINGS BEFORE A SUBCOMMITTEE OF THE COMMITTEE ON APPROPRIATIONS [Audieri înaintea unui subcomitet al Comitetului pentru Fonduri]

HOUSE OF REPRESENTATIVES [Camera Reprezentanţilor]

NINETY-FIRST CONGRESS [Congresul 91]

FIRST SESSION [Prima sesiune]

PART 5 [Partea 5]

RESEARCH, DEVELOPMENT, TEST AND EVALUATION [Cercetare, dezvoltare, testare şi evaluare]

Department of the Army [Departamentul Armatei]

Statement of Director, Advanced Research Project Agency [Declaraţia Directorului, Agenţia Proiectului de Cercetare Avansată]

Statement of Director, Defense Research and Engineering [Declaraţia Directorului, Cercetarea şi Ingineria Apărării]

Printed for the use of the Committee on Appropriations [Tipărit pentru uzul Comitetului pentru Fonduri]

U.S. GOVERNMENT PRINTING OFFICE [Biroul de Tipărire al Guvernului SUA]

WASHINGTON: 1969

UNITED STATES SENATE LIBRARY [Biblioteca Senatului Statelor Unite]

În 1969 (cu trei ani înainte de cererea Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate) Departamentul de Apărare al Statelor Unite a cerut şi a obţinut zece milioane de dolari pentru a face virusul SIDA în laborator (laboratoare), ca armă politică/etnică, pentru a fi folosită împotriva negrilor. Programul de fezabilitate şi laboratorul (laboratoarele) urmau să fie stabilite până în 1974-1975, iar virusul, realizat până în 1974-1979. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a început să injecteze vaccinul contra variolei cu virusul SIDA (Vaccina) la 100 de milioane de africani (reducerea populaţiei) în 1977. Şi la peste 3000 de bărbaţi tineri, albi, homosexuali (calul troian) în 1978, cu vaccinul contra hepatitei B, prin Centrele pentru Controlul Bolii/Centrul de Transfuzie New York. Iar acum virusul SIDA este pe străzi, în droguri.

[Extras din Milton William Cooper, Behold a Pale Horse, pag. 445-446. Copyright © Milton William Cooper. Pentru a comanda cartea, clic aici. Pentru a comanda cartea Partea nevăzută a lumii. Societăți secrete, clic aici.]

de Dante Fortson

În ultima mea postare – Demonii – De unde vin?, am scris despre câteva întrebări pe care le aveam în minte. De data aceasta am o altă întrebare în minte.

Unde sunt hibrizii?

Este o întrebare care a fost pusă de mulţi oameni. Avem trei răspunsuri posibile la această discuţie.

• Nu există niciunul.

• Umblă printre noi.

• Locuiesc în al doilea cer.

Sunt poziţiile susţinute de diferiţi cercetători în domeniu, dar eu vreau să complic lucrurile, prezentând o idee care este posibil să nu fi fost luată în considerare:

Genocid supranatural

Gândindu-mă la Dosarele X, îmi amintesc de un episod în care apărea un serafim care îi vâna pe copiii nefilim şi îi omora. În acel episod, el era tipul cel bun. În teoria mea, dar dacă cei căzuţi creează hibrizi şi îi omoară după ce se nasc? În mod logic, dacă demonii sunt spiritele fără trup ale hibrizilor, aceasta ar aduce un demon în plus în rândurile lor, fără inconvenientul pe care l-ar cauza ca fiinţe omeneşti.

Sună nebuneşte, până ce te gândeşti la aceasta în contextul recoltării fetuşilor umani raportată în multe cazuri de răpire. Îi cresc, sau îi omoară ca să-şi mărească rândurile? Nu am idee, dar sigur este o speculaţie interesantă. Cel puţin pentru mine.

Vreau să fac clar că nu cred că îi omoară pe toţi sau îi cresc pe toţi. Ar putea să le facă pe ambele, pentru scopuri multiple. Din nou, totul este doar speculaţie. Simte-te liber să intervii în discuţie şi să-mi faci cunoscut ce gândeşti.

[Minister Dante Fortson, Supernatural Genocide – Where Are The Hybrids? Copyright © Minister Dante Fortson. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.ministerfortson.com, unde nu mai este disponibil.]