Archive for 19/11/2011

Scăpând de programarea mentală a Illuminati

Svali

Svali

Svali a fost cândva programatoare pentru Illuminati, unde trăia o viaţă dublă. A trecut ea însăşi prin controlul minţii bazat pe traumă de când era un nou-născut, rezultatul fiind că personalitatea i-a fost fragmentată în mii de fracţiuni. Din acele fracţiuni, programatorii ei au construit o structură a creierului cu totul nouă, implantând comenzi, amintiri false, amnezie şi o mulţime de alte lucruri, pentru a crea o minte de sclav, controlată total de Illuminati.

Sarcina ei era pe atunci să îi programeze pe alţii în moduri similare, astfel încât fiecărei persoane din grup să îi fie încredinţate sarcini diferite pe care să le împlinească fără ezitare sau protest. Sarcinile puteau fi orice, de la prostituţie la crima brutală.

Ca mulţi alţii născuţi în Illuminati, de la naşterea ei în Germania, Svali nu a putut să-şi aleagă în niciun fel viitorul, deoarece părinţii ei înstăriţi, bogaţi şi puternici i-au trasat calea de „copil ales” de la o vârstă fragedă.

Spunându-i-se că era „specială şi născută pentru a conduce masele” pentru a face o lume mai bună, Svali îşi aminteşte că mergea la întâlniri regulate cu alţi „copii aleşi” cel puţin de trei ori pe săptămână după ce s-a mutat din Germania în Virginia, iar în cele din urmă la San Diego.

După ce a început „să se trezească”, realizând cât de distructiv era ceea ce făcea, Svali a reuşit în cele din urmă să scape de Illuminati. A continuat să se ascundă ani de zile şi a şovăit foarte mult să dea interviuri, de teama de a nu fi prinsă.

Cu toate acestea, în ianuarie 2006 a decis să acorde un interviu gazdei unui post de radio împotriva noii ordini mondiale, Greg Szymanski. În acest prim interviu cu Szymanski, Svali explică cum este structurată în general organizaţia Illuminati. Desigur că este mult, mult mai complicat decât atât.

După ce a făcut publice detaliile experienţei ei de o viaţă în organizaţia Illuminati, inclusiv cele despre torturarea copiilor şi spălarea creierului, Svali a dispărut, ascunzându-se şi mai mult de Illuminati. S-a crezut că este moartă, fiindcă nimeni nu mai auzise de ea de la interviu, dar a contactat pe cineva în 2008 şi probabil că este încă în viaţă. Dumnezeu să o binecuvânteze pentru curajul ei.

******

Între toţi luptătorii curajoşi pentru adevăr cărora le aducem un tribut, Svali este o excepţie. Numele ei este un pseudonim şi nu se cunoaşte dacă este moartă sau se ascunde. Dar mărturia ei este atât de şocantă şi de o importanţă atât de mare, încât în viziunea noastră este foarte clar că trebuie să o onorăm aici.

Svali este, sau a fost, o americancă născută în linia de sânge a Illuminati.

Când avea doisprezece ani, a fost dusă la Vatican pentru o ceremonie despre care i s-a spus că va fi foarte importantă.  Lucrul a cărei martoră a fost – sacrificarea unui copil (copilul avea trei sau patru ani şi părea să nu se opună) pe o lespede absidiană deasupra unei mari pentagrame într-o catacombă de sub pământ – este povestit în extraordinarul ei interviu cu Greg Szymanski.

Toţi copiii Illuminati sunt condiţionaţi din greu ca să fie supuşi, răbdători, autocontrolaţi şi total loiali „familiei”.

Unii sunt educaţi pentru armată sau politică; alţii sunt pregătiţi pentru afaceri – sau chiar pentru „afaceri” ca prostituţia. Căsătoriile sunt aranjate, un motiv fiind întărirea legăturilor dintre diferitele linii de sânge.

Toţi membrii familiilor au o acoperire ca oameni „normali”, în asemenea măsură încât nimeni dintre cei care nu sunt în grup nu ar suspecta vreodată dualitatea caracterului şi vieţii lor. Întâlnirile au deseori loc noaptea. La întâlniri, copiii sunt „antrenaţi” folosindu-se drogurile, hipnoza şi condiţionarea şoc-răsplată.

La vârsta de 8 ani, toţi pot, conform celor spuse de Svali, să mânuiască şi să folosească o armă cu o precizie mortală.

Politica de nivel înalt este ocupată şi controlată în mare parte de Illuminati, în toate ţările occidentale. În Statele Unite, populaţia este alcătuită în proporţie de 1% de Illuminati sau agenţi Illuminati. Calculează: aceasta înseamnă cam trei milioane. Poate chiar îi cunoşti pe unii dintre ei, şi nu i-ai suspectat niciodată.

Svali este, de asemenea, o excepţie fiindcă foarte puţini membri Illuminati părăsesc vreodată organizaţia.

Condiţionarea este pur şi simplu prea mare… şi să plece înseamnă să-şi părăsească partenerul de căsătorie, părinţii, copiii, casa, banii, totul. Foarte puţini se rup de acestea. Svali raportează că a fost capabilă să plece numai după ce i-a devenit clar că din cauză că spunea minciuni copiilor Illuminati în calitate de „trainer” Illuminati (rolul sau slujba ei în „familie”), probabil că fusese ea însăşi minţită când era copil.

S-a convertit la creştinism („adevăratul” creştinism: a descris diferite biserici creştine care sunt în mare parte controlate de Illuminati) şi aceasta i-a dat putere să plece. A dat un important interviu la radio şi a avut un site (www.suite101.com) care acum este închis.

O perioadă a scris intens, dar nu s-a mai auzit de ea din 2006.

Cel mai simplu sumar a întregii agende Illuminati şi a reţelei controlului este probabil articolul din 2002 al lui Henry Makow, Defector Details Pervasive Conspiracy.

******

„Svali” este pseudonimul unei femei în vârstă de patruzeci și cinci de ani, care a fost o „programatoare” pentru cult până în 1996. Era  al şaselea programator şef în ramura din San Diego şi avea treizeci de programatori sub comanda ei. Şi-a riscat viaţa pentru a avertiza omenirea despre puterea şi agenda ascunsă a lluminati.

Ea descrie un cult satanic sadic, condus de cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din lume. Cultul este pe scară largă homosexual şi pedofil, practică sacrificarea animalelor şi crima ritualică. Lucrează „mână în mână” cu CIA şi francmasoneria. Crede în supremaţia ariană (germana este vorbită la vârf), dar apostaţii evrei sunt bine-veniţi. Controlează traficul mondial de droguri, arme, pornografie şi prostituţie. Poate fi mâna din spatele asasinării politice şi a „terorismului”, inclusiv a zilei de 11 septembrie, a trăgătorului ucigaş din Maryland şi a exploziei unor bombe în Bali.

A infiltrat guvernul la nivel local, statal şi naţional, educaţia şi instituţiile financiare, religia şi mass-media. Cu baza în Europa, are în plan o „ordine mondială” care va face ca încercările de mai înainte, nazismul şi comunismul, să pară floare la ureche. Un alt detaliu: aceşti oameni nu sunt fericiţi.

Mărturia curajoasă a lui Svali explică de ce copiii noştri nu mai sunt învăţaţi valorile civile, de ce sunt obişnuiţi cu homosexualitatea şi violenţa, şi de ce „cultura” noastră se prăbuşeşte în nihilism şi depravare sexuală. Ea arată posibilitatea ca George W. Bush şi Administraţia lui să fie Illuminati, iar mare parte din „elita” lumii să fie angajată într-o conspiraţie care face să ne îngheţe mintea.

În martie 2000, Svali a început să scrie o rubrică lunară pentru supravieţuitorii abuzului ritualic Illuminati la www.Suite101.com. În decembrie 2000, H. J. Springer, editorul www.CentrExNews.com, a contactat-o pe Svali şi i-a luat un interviu extins în optsprezece părţi, prin e-mail, care este reprodus online şi al cărui copyright îl deţine.

„Sunt convins că este adevărata McCoy”, mi-a scris Springer. „Personal i-am trimis prin e-mail  numeroase mesaje de la alţi membri – oameni abuzaţi ritual, cu creierul spălat, violaţi, abuzaţi sexual şi mai spuneţi dv. cum – unii dintre ei confirmându-mi povestea ei. Astfel încât nu am absolut nicio îndoială că Svali a făcut parte din Illuminati încă din copilărie.”

******

26 iulie 2006

Greg Szymanski

În ianuarie, o femeie numită Svali a spus o poveste incredibilă: cum s-a născut în organizaţia Illuminati şi cum a fost martoră la sacrificarea unui copil în catacombele Vaticanului.

Mărturia ei a fost confirmată de o italiancă numită Maria, care a spus că a suferit din cauza aceluiaşi gen de ceremonie înfiorătoare, spunându-mi povestea ei cu doar câteva săptămâni înainte de a se sinucide, după cum se presupune, sărind de pe acoperişul Vaticanului la începutul anilor ‘80.

Intervievând ambele femei, detaliile sacrificării copilului la Vatican au fost remarcabil de similare, de la descrierea amănunţită a camerei unde a fost torturat, la detaliile ceremoniei satanice.

Detaliile ambelor povestiri se găsesc în arhivele Arctic Beacon, într-o serie în patru părţi intitulată The Secrets of the Dangerous Illuminati [Secretele periculoşilor Illuminati].

Deşi Maria a fost găsită moartă pe pavajul Pieţei Sf. Petru în circumstanţe care trezesc suspiciunea, Svali este în viaţă, dând un interviu exclusiv la emisiunea radio a lui Greg Szymanski, The Investigative Journal, în ianuarie 2006.

Totuşi, după cum spunea recent o sursă de încredere, Svali a dispărut, site-ul ei destul de detaliat a fost închis, iar numărul ei de telefon a fost deconectat.

Una din prietenele ei apropiate, care a dorit să rămână anonimă, se teme că s-a întâmplat ceva grav. Având aceasta în minte şi în efortul de a o proteja în mod public, Arctic Beacon retipăreşte o înregistrare a interviului ei complet cu ocazia apariţiei ei la emisiunea radio a lui Greg Szymanski, The Investigative Journal, din 17 ianuarie 2006.

Comentariile uimitoare ale lui Svali, ca şi seria Arctic Beacon despre sacrificarea copilului, ar trebui să slujească pentru a ne aminti că intenţiile rele ale Noii Ordini Mondiale nu cunosc graniţe sau limite.

******

Acest articol cuprinde câteva fragmente din relatările şi mărturiile unei femei care a fost programatoare MKULTRA-MONARCH şi de asemenea instruia programatori în organizaţia criminală a „Iluminaţilor”. Pseudonimul sub care ea face aceste dezvăluiri este Svali.

Fosta programatoare MONARCH a ales să folosească un pseudonim deoarece se teme pentru viaţa copiilor şi a soţului său. Ea s-a născut în 1957 în Alexandria, Virginia. Atât mama sa cât şi tatăl vitreg aparţineau grupării „Iluminaţilor”. Mama sa făcea parte din consiliul regional al Washingtonului, ocupând „scaunul pentru spiritualitate”. Svali relatează că „Iluminaţii” au şase „scaune” în consiliul maeştrilor cu rang înalt: ştiinţe, guvern, conducere, învăţământ, spiritualitate şi militar (desigur că aşa-zisa lor spiritualitate nu are nimic în comun cu spiritualitatea autentică şi cu iubirea de Dumnezeu).

Atât ea, cât şi familia ei, au făcut parte din această grupare ocultă până în urmă cu 15 ani, când au reuşit să o părăsească şi au început terapia de deprogramare mentală. În ultimii ani, Svali a fost consultant al unui grup de supravieţuitori ai acestor experimente, care se ocupă de problemele legate de programarea mentală în cadrului cultului şi de abuzurile ritualice.

Svali este scriitoare şi soră medicală. Ea a publicat o carte intitulată „Illuminati: despre cum cultul programează oamenii”. Mai mulţi experţi în domeniu au spus că dezvăluirile lui Svali sunt „informaţii nepreţuite”. Vă oferim scurte fragmente din relatările ei.

„Ritualurile oculte erau doar o parte a lucrurilor pe care le-am învăţat în această organizaţie, iar celelalte cinci zone de interes aveau parte de aceeaşi atenţie. Am petrecut mai mult timp învăţând istorie, limbi străine, ştiinţe, decât participând la ritualuri, deşi acestea erau importante pentru grup. În plan educaţional am studiat ca să devin asistentă medicală şi de asemenea am obţinut şi un certificat de cunoscător al limbii spaniole. După absolvire, în anul 1981 am început să lucrez în «scaunul» de conducere din regiunea San Diego. Consiliul de conducere din San Diego se întâlnea în Ramona Ca., pe proprietatea unui bărbat numit Jonathan Meiers. Unul dintre numele sale din interiorul cultului era «Mâna Neagră» deoarece purta mănuşi negre atunci când lucra cu oamenii (adică, atunci când îi programa). Era instructorul principal al grupului şi unul dintre cei mai sadici şi brutali indivizi pe care i-am întâlnit. Îi «termina» pe aproape toţi instructorii cu care lucra, dar eu am reuşit să îi subminez autoritatea, deoarece aveam o cunoştinţă în consiliul de conducere care era în conflict cu el şi care m-a ajutat.

«Iluminaţii» sunt un grup politic tipic de oameni care «te fac pe la spate», având o mentalitate de «care pe care»; toţi vor să urce cât mai sus în ierarhie. După 12 ani de lucru cu Jonathan, am ajuns în poziţia de secund al său. Deşi se pregătea să se retragă, totuşi, din cauză că nu ne agream deloc unul pe celălalt, mi-a făcut o înscenare pentru ca să fiu retrogradată din funcţia pe care o deţineam. Acesta este unul dintre motivele pentru care am părăsit gruparea în anul 1995, fiind dezgustată de minciunile, înşelătoriile şi politica lor şi totodată temându-mă pentru viaţa mea. Am început terapia în Texas cu Dr. Mundgaze care nu a ştiut cum să mă ajute şi să mă deprogrameze. Mi-a spus: «ai un rang mai înalt decât cei pe care i-am mai tratat şi eşti mult mai bine şi mai profund programată».

Deoarece îmi aduceam aminte totul şi puteam evoca aceste amintiri în timpul activităţilor zilnice (nu aveam nevoie de pase hipnotice sau regresii temporale, ca alte fiinţe care au suferit programări mentale), am început să lucrez cu mine însămi, singură. Am petrecut un an întreg deprogramându-mă intens, de una singură. Fusesem programator la nivel înalt şi mi-am putut folosi toate cunoştinţele pentru a desface ceea ce fusese făcut asupra mea. Treptat am început să realizez ce gen de abuzuri am îndurat şi ce le-am făcut altora, înţelegând de-abia acum că acestea nu erau normale şi erau utilizate doar în scopul manipulării, iar acest lucru m-a revoltat din ce în ce mai mult.”

În urma conştientizării rolului pe care l-a jucat, Svali mărturiseşte: „Am fost unul dintre criminali şi acum regret imens acest lucru. Doresc să fac aceste dezvăluiri despre gruparea «Iluminaţilor» în semn de recunoştinţă faţă de DUMNEZEU. De asemenea am scris cartea pentru cei care fac terapie, pentru a-i ajuta să înţeleagă organizaţia şi metodele ei.”

Aceste tehnici se perpetuează în mod insidios, prin intermediul familiilor. După cum relatează şi alte persoane care au reuşit să părăsească acest mediu ocult, „formarea” copiilor începe de la o vârstă foarte fragedă, iar atrocităţile la care sunt supuşi unii dintre ei sunt de neimaginat. Iată ce relatează Svali despre consecinţele pe care le-au avut aceste tehnici de mind control asupra apropiaţilor ei:

„Acum doi ani, copiii mei mi-au vorbit despre abuzurile la care au fost şi ei supuşi, la rândul lor. Înainte să părăsesc gruparea, «Iluminaţii» îmi spuneau că, copiii mei vor fi lideri în Noua Ordine Mondială. Ambii mei copii visează noaptea în limba germană (limbă pe care o cunosc «Iluminaţii»), deşi în timpul zilei nu au auzit niciodată limba germană şi nici nu o vorbesc, nici nu o înţeleg. După ce am scăpat, fostul meu soţ a venit într-o zi să ia copiii înapoi şi a vorbit cu ei. Mi-a spus apoi: «Tu chiar nu vrei să te întorci înapoi în „familie”, copiii au refuzat să vină cu mine». După aceea a luat avionul către California, şi-a dat demisia, s-a mutat în altă parte şi în prezent face terapie pentru personalitate multiplă şi abuz ritualic. Fiul meu de doisprezece ani este acum aproape complet reintegrat şi este mai fericit decât a fost vreodată. Fiicei mele de șaisprezece ani îi este mai greu. Dar îmi păstrez credinţa în DUMNEZEU, care ne-a ajutat pe toţi să ne vindecăm. Acum îmi dau seama că ceea ce am făcut a fost greşit.

Sora mea îşi aminteşte abuzul ritualic de când avea trei ani şi despre cum bunica din partea tatei o ducea între vârsta de trei şi cinci ani la nişte cunoştinţe care se foloseau sexual de ea. A devenit apoi alcoolică la vârsta de treisprezece ani şi a încercat de mai multe ori să se sinucidă. Fratele meu mai mare nu are nicio amintire despre absolut nimic până la vârsta de douăzeci de ani. Şi el a încercat să se sinucidă când avea opt ani. Fratele meu cel mai mare este mereu pe fugă, îi este frică să trăiască oriunde mai mult de câteva luni deoarece este convins că «vor să îl prindă». Şi el a încercat să se sinucidă de mai multe ori atunci când era copil.”

[Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.biserica.org, unde nu mai este disponibil.]

******

Cartea lui Svali – Scăpând de programarea mentală a cultului

2000

 www.denkmalnach.org

Despre autoare

Bună, numele meu este Svali. Atât eu cât şi întreaga mea familie am fost implicaţi într-un cult până acum câţiva ani, când ne-am eliberat. În trecut eram programatoare în cult, iar acum vreau să fac cunoscut ceea ce ştiu, pentru a-i ajuta pe alţii.

Este posibil să te eliberezi de abuzul cultului în care eşti implicat. Este un proces lung, care îţi zdrobeşte inima, dar merită eforul. În articolele pe care vi le voi pune la dispoziţie, sper să îi ajut pe cei care au supravieţuit abuzului cultului să găsească instrumente care să le fie de folos în călătoria spre libertate.

În ultimul an şi jumătate, am fost consultant pentru un grup online de supravieţuitori, care îi ajută cei care se confruntă cu probleme legate de programarea cultului şi luptă pentru eliberare. Eu însămi am urmat terapie pentru abuzul ritualic şi tulburare de identitate disociativă timp de nouă ani, în ultimii cinci ani fiind conştientă de abuzul la care am fost supusă în cult.

Sunt şi scriitoare şi asistentă cu drept de practică. În prezent lucrez ca educator pentru diabet în Texas, douăzeci de ore pe săptămână.

De asemenea, am publicat o carte despre cum să te eliberezi de programarea cultului, despre care mai mulţi experţi în domeniu au spus că are „informaţii nepreţuite” pentru supravieţuitorii abuzului ritualic.

Anul trecut, atât fostul meu soţ cât şi cei doi copii ai mei s-au eliberat de abuzul cultului. Copiii mei locuiesc cu mine, în timp ce soţul meu lucrează la vindecarea lui. Şi ei au TID (tulburare de identitate disociativă), ceea ce face ca viaţa acasă interesantă! În prezent sunt căsătorită cu al doilea soţ al meu, care s-a recuperat de TID şi care a ieşit din cult cu cinci ani în urmă.

[About the author. Articolele lui Svali sunt publicate în limba engleză aici. Pentru a downloada gratuit cartea lui Svali, Breaking the Chain, clic aici.]

Video: Ex Illuminati Member Speaks Out Svali Full Interview

Model de scrisoare de demisie din Loja masonică şi din alte organisme similare

de Bill Schnoebelen

Maestrului, ofiţerilor şi membrilor ________:

Dragi prieteni,

Cu regret, îmi depun demisia din Loja/Filiala dumneavoastră etc. şi din toate organizaţiile masonice. Fac acest pas în ciuda faptului că preţuiesc foarte mult prieteniile şi tovărăşiile pe care le-am dezvoltat cu Loja/Filiala de-a lungul anilor. Totuşi, Cineva pe care Îl iubesc mai mult decât pe voi toţi a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10:37)

Cei care îşi spun creştini şi cred în Numele lui Isus sunt chemaţi la acest fel de ucenicie radicală. Dacă este să fiu credincios Domnului meu care m-a iubit şi S-a dat de bunăvoie pentru mine, atunci trebuie să respect poruncile Lui. Dacă sunt chemat să Îl iubesc mai mult decât propria mea familie, cu cât mai mult sunt chemat să Îl iubesc mult mai mult decât pe fraţii mei/surorile mele de credinţă?

Din nefericire, în ciuda dragostei frăţeşti pe care v-o port tuturor, am descoperit că urmându-L pe Isus Hristos, trebuie să rup legăturile cu toate formele frăţietăţii masonice. Aceasta nu este o discreditare indirectă a voastră sau a numeroaselor lucruri bune pe care le face masoneria. Reflectă doar faptul că masoneria nu Îl onorează pe Isus Hristos ca Dumnezeul Atotputernic care a venit în trup ca să ne mântuiască de păcatele noastre.

Domnul nostru a spus că: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.” (Matei 12:30)

Masoneria şi organizaţiile afiliate ei refuză să Îl mărturisească pe Isus înaintea oamenilor, iar Isus ne-a avertizat că: „Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10:32-33)

Orice se prezintă pe sine ca o instituţie morală sau religioasă şi totuşi nu Îl mărturiseşte pe Hristos ca Dumnezeul atotputernic, Îl tăgăduieşte pe Hristos! Îmi pare foarte rău, fraţi/surori, dar nu pot fi parte a unui asemenea lucru.

Masoneria se constituie ca o expresie de laudă la adresa bisericii, ceea ce sună frumos. Dar masoneria are rugăciuni, ritualuri şi ceremonii solemne în care este invocată autoritatea Bibliei. Loja nu este seculară, ci religioasă. Dar în studierea Bibliei, am văzut clar că masoneria [sau altă organizaţie] ne cere nouă, masonilor, să facem lucruri contrare învăţăturilor biblice.

De exemplu, Isus ne porunceşte: „Faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19-20) şi să predicăm Evanghelia oricui (Marcu 16:15), dar eticheta masonică îmi interzice mie, ca şi creştin, să li-L fac cunoscut pe Mântuitorul meu fraţilor mei/surorilor mele care sunt necreştini/necreştine. Trebuie să stau politicos lângă ei şi să privesc cum se duc în iad, „căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”. (Fapte 4:12) De cine trebuie să ascult, de Domnul meu, sau de loja/filiala mea?

Chiar Biblia care stă pe altar ne porunceşte aceste lucruri. Ea este una dintre „cele trei mari lumini ale masoneriei”, dar învăţăturile ei sunt ignorate de dragul armoniei frăţeşti.

De asemenea, Isus ne porunceşte să nu jurăm (Matei 5:34-37), iar porunca Lui suverană este repetată de Iacov (Iacov 5:12). Dar jurămintele solemne se află chiar în inima activităţii gradului, în Lojă şi în toate organizaţiile masonice afiliate. Fraţii mei/surorile mele, nu ar trebui să fie aşa! În sfârşit, apostolul Pavel porunceşte tuturor credincioşilor în Isus Hristos: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14)

Iau obligaţiile mele masonice foarte în serios, şi chiar din acest motiv, realizez că frânghia a fost un jug puternic care m-a legat de mulţi masoni care nu se închină adevăratului Dumnezeu sau Fiului Său, Isus, oricât de sinceri pot să fie în rugăciunile lor. Trebuie să iau poruncile Dumnezeului meu mai în serios. Dacă aş rămâne în masonerie, ar însemna să compromit părtăşia mea cu Isus, care a murit pentru mine.

[Pentru cineva care NU este mason, ci membru al ordinului Steaua Răsăritului sau al unei alte organizaţii similare: Iau obligaţiile faţă de adunarea mea foarte în serios, şi chiar din acest motiv, realizez că frânghia a fost un jug puternic care m-a legat de mulţi membri care nu se închină adevăratului Dumnezeu sau Fiului Său, Isus, oricât de sinceri pot să fie în rugăciunile lor. Trebuie să iau poruncile Dumnezeului meu mai în serios. Dacă aş rămâne în [numele organizaţiei], ar însemna să compromit părtăşia mea cu Isus, care a murit pentru mine.]

Realizez că orice beneficii are masoneria, ele nu se pot compara cu bucuriile prieteniei depline cu DOMNUL Atotputernic al universului, care a murit pentru ca eu să pot trăi – şi care îi iubeşte pe toţi masonii, precum îi iubesc şi eu, chiar dacă ei Îi acordă puţin loc în ceremoniile lor.

Voi, fraţii mei/surorile mele, trebuie să decideţi pentru voi înşivă ce veţi face cu „dumnezeul” masoneriei, dar „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15)

Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce studiaţi Cuvântul Lui şi căutaţi voia Lui în această chestiune importantă.

În dragoste creştină,

________

Acesta este doar un ghid. Îl poţi downloada şi ajusta în concordanţă cu diferitele organizaţii al căror membru eşti, şi poţi de asemenea să îl schimbi aşa cum te simţi condus de Duhul Sfânt.

Este un extras din cartea de succes Masonry: Beyond the Light, care are ca temă cum să devii liber de legăturile masoneriei. Dacă eşti interesat de mai multe informaţii despre aceasta şi despre topici similare, vezi numeroasele cărţi şi DVD-uri de pe site-ul nostru. Donaţia ta ar fi foarte apreciată, fiindcă ne-ar ajuta să menţinem în funcţiune site-ul şi să pune aceste informaţii la dispoziţia multor mii de oameni din toată lumea. Îţi mulţumim!

[William J. Schnoebelen, Sample Letter to Demit from Masonic Lodge or Similar Bodies. Copyright © William Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Păcate secrete? 10 întrebări importante pentru creştinul mason

de Bill Schnoebelen (fost mason de gradul 33)

1. Dacă masoneria nu este o religie, de ce are toate caracteristicile unei religii?

Deşi masonilor li se spune că nu este o religie, această afirmaţie nu rezistă la o examinare amănunţită. Conform definiţiei din orice dicţionar, francmasoneria are toate caracteristicile specifice unei religii. Ea cere credinţa într-o Fiinţă Supremă, ca cerinţă pentru a deveni membru. Are de asemenea capelan, ritualuri de iniţiere, rugăciuni şi servicii de înmormântare, şi învaţă un plan de mântuire. Are de asemenea o colecţie organizată de învăţături filozofice şi etice. Uită-te în orice dicţionar. Acestea sunt criteriile pentru definiţia unei religii. Astfel, masoneria trebuie să fie o religie.

2. Dacă este o religie, ce religie este?

În primul rând, nu este religia creştină. Autorităţile masone neagă în mod deschis că este creştinism[1], şi acest lucru este evidenţiat şi mai mult de faptul că Domnului Isus Hristos nu I se acordă închinare specială în Lojă. El este prezentat doar ca unul dintre marii înţelepţi şi niciunui mason nu i se permite să-L prezinte pe Isus tovarăşilor săi membri în Lojă, ca Dumnezeu Atotputernic în trup (1 Timotei 3:15, Ioan 1:14) sau să-L mărturisească pe Isus tovarăşilor masoni nemântuiţi. Pe lângă aceasta, masoneria este zugrăvită[2] alternativ ca un fel de religie universalistă „cu privire la care toţi bărbaţii pot cădea de acord”. Categoric, aceasta înseamnă că nu poate fi creştină, fiindcă Isus a învăţat că nimeni nu poate fi salvat decât prin El (Ioan 14:6). Cealaltă faţă a masoneriei, văzută în scrierile marilor ei învăţători (Pike, Mackey, Hall etc.) este că ea este o înviere modernă a „religiilor misterelor din antichitate” (închinarea la Baal – vezi Judecători 2:13, 1 Regi 18:21) şi că filozofia ei de bază este kabbalismul ocult[3]. Dacă dăm la o parte toată vorbăria, aceasta înseamnă că baza filozofică şi obârşia francmasoneriei moderne este în esenţă înrudită cu cea a vrăjitoriei. (Amândouă sunt numite „Breasla”.)

3. Poate un creştin declarat să fie parte a unei religii necreştine?

Sperăm că răspunsul este evident. Isus Însuşi a avertizat că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Matei 6:24). Dar creştinul mason încearcă să-L slujească pe adevăratul lui stăpân, Isus, şi de asemenea pe „Stăpânul Adorat” al Lojei (Matei 23:10). Mesajul Bibliei este clar. Dumnezeu nu vrea ca oamenii Lui să încerce să se închine la doi dumnezei diferiţi în acelaşi timp (Exod 20:3, 1 Regi 18:22). Nu poţi amesteca masoneria şi creştinismul, mai mult decât ai putea fi un creştin musulman sau un creştin hindus.

4. Cum poţi, ca ucenic al lui Isus, să faci parte dintr-o instituţie care îţi cere să încalci poruncile lui Dumnezeu?

Fără îndoială, această întrebare îi poate şoca pe mulţi masoni. Totuşi, în mai multe locuri evidente, masonilor li se cere să calce poruncile lui Isus sau ale Tatălui Său, de exemplu, masonilor li se cere să facă jurăminte de sânge pe Biblie în Numele lui Dumnezeu, dar Isus le-a poruncit ucenicilor Lui să nu jure niciodată (Matei 5:34-37), iar porunca a fost repetată de Iacov, primul episcop al congregaţiei din Ierusalim (Iacov 5:12). Dacă masonul susţine că jurămintele sunt doar pentru distracţie şi nu trebuie luate în serios, atunci ia Numele lui Iahve în deşert, o altă poruncă încălcată (Exod 20:7). Dacă spune că jurămintele sunt serioase, atunci violează porunca care interzice crima, consimţând cu un jurământ la propria lui ucidere (Exod 20:13). Alte porunci încălcate vor fi menţionate mai jos.

5. Cum poţi ignora 2 Corinteni 6:14-18, fiind „legat” de nenumăraţi necredincioşi şi ocultişti care sunt masoni?

Deşi nu se cunoaşte pe cale largă, unii dintre cei mai importanţi vrăjitori şi ocultişti ai secolului XX au fost şi sunt francmasoni proeminenţi – atât aici cât şi în Angia.[4] În plus, există mii de masoni cu diferite credinţe necreştine (iudaism, islam etc.). Contrar poruncii din 2 Corinteni 6 menţionată mai sus, care ne interzice să ne înjugăm la un jug nepotrivit cu necredincioşii, masonul este legat printr-o „legătură” spirituală[5] (menţionată în ritualul de gradul 1 în contextul îndepărtării frânghiei de pe gâtul iniţiatului) de toţi ceilalţi masoni, creştini sau nu. Legătura este sigilată cu un jurământ în Numele lui Dumnezeu. Este o violare clară a acestei porunci.

6. Cum poţi face parte dintr-o instituţie care te face să-L tăgăduieşti pe Isus în cadrul gradului I?

Biblia învaţă că atunci când cineva se naşte cu adevărat din nou, Domnul vine şi locuieşte în el. Păstrează acest adevăr preţios în minte când ţi se aminteşte aceasta: la uşa Lojei, ca şi ucenic candidat care intră, iniţiatului i se cere să bată de trei ori la uşă, iar apoi să răspundă la întrebarea din interior: „Domnul ________, care a fost mult timp în întuneric, caută acum să fie adus la lumină şi să primească o parte din drepturile şi beneficiile acestei Loje adorate, înălţată pentru dumnezeu şi dedicată Sfântului Ioan, aşa cum au făcut înaintea lui toţi fraţii şi tovarăşii.”[6]

Cum poate un creştin adevărat să fie de acord că „a fost mult timp în întuneric”, când el are Lumina Cuvântului în el? Cum poate crede că masoneria poate adăuga ceva la lumina lui Hristos în care „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3) şi în care locuieşte toată plinătatea (Coloseni 1:19)? Nu înseamnă aceasta tăgăduirea lui Hristos?

7. Cum poţi face parte dintr-o instituţie care nu Îl recunoaşte pe Isus ca Dumnezeu şi înalţă în schimb un personaj biblic minor ca pe „cel mai mare mason, dacă nu cel mai mare om care a trăit vreodată”?

Francmasoneria, în ceea ce priveşte politica oficială, nu recunoaşte pretenţiile unice ale lui Isus[7]. Aceasta le-ar distruge religia universalistă care susţine că toţi cei religioşi sunt bine-veniţi la altarul masoneriei. Totuşi, Biblia arată clar că Numele lui Isus este mai presus de orice alt nume (Filipeni 2:9, Efeseni 1:21) şi că fără a-L mărturisi ca Domn, nimeni nu poate fi salvat (Ioan 14:6, Romani 10:9-13). Însuşi Isus afirmă că toţi ceilalţi lideri religioşi care au venit înaintea Lui (Buda, Zoroastru etc.) au fost „hoţi şi tâlhari” (Ioan 10:8).

Biblia arată înspre Isus Hristos! Se presupune că ea este una dintre cele „trei mari lumini” ale masoneriei şi „conductorul şi călăuza credinţei [masonilor] noastre”. Dar aceeaşi Biblie care înalţă atât de sus Numele lui Isus, de-abia menţionează figura centrală a mitului masonic, Hiram Abiff. Acest meşteşugar obscur, care de-abia este menţionat în contextul construirii templului lui Solomon, este tratat ca o figură dumnezeiască în masonerie. Este tratat ca fiind mai important decât toţi ceilalţi bărbaţi din vechiul Testament, şi făcut chiar la fel de mare – sau chiar mai mare – ca Isus. Uciderea lui de către trei tâlhari înainte să fi putut termina lucrarea la templu este centrul „misterului” masonic, totuşi din perspectiva Bibliei, este o minciună. Biblia afirmă clar: „Aşa a sfârşit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului” (1 Regi 7:40).

8. Cum poţi face parte dintr-o instituţie care nu vrea să recunoască faptul că Isus a înviat din morţi şi care organizează parodii blasfematoare la cina Domnului?

Albert Pike, Mare Comandor al Ritului Scoţian din secolul 19, a scris că rămăşiţele trupeşti ale lui Isus sunt acum reduse la fire de praf în pământ pe care le mâncăm, fiind absorbite în pământ de-a lungul secolelor.[8] Ritualul Ritului Scoţian, „Sărbătoarea Mielului Pascal” refuză de asemenea să recunoască faptul că Isus a înviat din moţi.[9]

În Ritul de York, o parodie blasfematoare a cinei Domnului are loc ca parte a gradului de Cavaler Templier, în care candidatului i se cere să stea înaintea unei mese triunghiulare sinistre, drapată în catifea neagră şi luminată de lumânări. În mijlocul ei se află o Biblie pe care se odihneşte un craniu uman. Din acel craniu, candidatul ia „cina Domnului”, jurând cât se poate de solemn că dacă va rupe vreodată acel jurământ, toate păcatele lui şi păcatele omului din al cărui craniu bea, vor veni iar asupra capului său.[10] Vorbind despre răstignirea din nou a Fiului lui Dumnezeu şi despre batjocorirea Lui (Evrei 10:28-29)!

9. Cum poţi face parte dintr-o instituţie ai cărei învăţători proclamă că se trage dintr-un cult al fertilităţii şi că dumnezeul francmasoneriei este organul reproducător masculin?

Deşi aceasta i-ar şoca pe cei mai mulţi masoni, este un fapt că cei mai mari învăţători ai masoneriei arată clar că simbolul central al dumnezeirii în Lojă este falusul. De aceea atât de multe monumente comemorative masonice (pietre de mormânt sau Monumentul Washington) sunt de fapt simboluri falice. De aceea aparatul genital masculin este „învelit” de şorţul masonic, la fel cum un văl acoperea Sfânta Sfintelor din templul lui Solomon. Aceasta înseamnă litera G în masonerie; nu „Dumnezeu” [God, în limba engleză, n.tr.] sau „Geometrie”, aşa cum li se spune membrilor masoni în ritualul de gradul 2, ci puterea „Generativităţii” sau a reproducerii.

10. Câte lucruri trebuie să fie păcătoase într-o instituţie înainte ca tu, ca şi creştin, să trebuiască să te separi complet de ea?

Fraţilor, aceasta este o scurtă listă a lucrurilor pe care cei mai mulţi masoni le ştiu sau ar putea uşor să le afle. Doar că cei mai mulţi masoni nu s-au deranjat să pună aceste lucruri cap la cap, fiindcă li s-a spus că masoneria este nobilă. Ai avut încredere în bărbaţii care te-au adus la Lojă şi nu ai cercetat aceste lucruri.

Acum le ştii şi ştii cât de contrare sunt Bibliei. Răspunsul la întrebare ar trebui să fie: doar unul! Dacă şi numai una dintre aceste întrebări dezvăluie un păcat ascuns real în cadrul Lojei, atunci ar trebui să fie un motiv suficient pentru a renunţa la ea. Este doar un club pentru bărbaţi! Merită să distrugă mărturia şi puterea ta ca bărbat creştin? Este nevoie să te pleci pe genunchi chiar acum şi să renunţi pentru totdeauna la ea ca fiind păcat. Apoi este nevoie să scrii o scrisoare prin care să soliciţi o eliberare din Lojă. Dacă ne scrii, îţi putem oferi un model de scrisoare. Nu trebuie să amâni. Aminteşte-ţi cuvintele lui Pavel: „Cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14).

[1] Albert Mackey, 33º, Revised Encyclopedia of Freemasonry, 1966, p.618.

[2] Albert Pike, 33º, Morals and Dogma of the Ancient and Accepted Scottish Rite of Freemasonry, 1996, p. 226.

[3] ibid., p.389.

[4] ibid., pp. 744, 771.

[5] William Schnoebelen, Masonry: Beyond the Light, 1991, p. 204-205.

[6] Duncan’s Ritual Monitor, 1974, p. 36.

[7] ibid., p. 29.

[8] Pike, p. 525, de asemenea, Henry Clausen, 33º, Practice and Procedure for the Scottish Rite, 1981, pp. 75-77; R. S. Clymer, The Mysticism of Masonry, 1900, p. 47; şi J. D. Buck, Symbolism of Mystic Masonry, 1925, p. 57; şi Manly P. Hall, 33º, The Lost Keys of Freemasonry, 1976, p. 90-91.

[9] Pike, p. 539.

[10] Clausen, op. cit., pp. 75-77.

[William J. Schnoebelen, Secret Sins? Ten Important Questions for the Christian Mason. Copyright © William Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Masoneria: Jugul este asupra ta

de Bill Schnoebelen

„Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.” – Exod 34:19

Biblia le porunceşte credincioşilor să fie un popor distinct, separat. Termenul „deosebit” este chiar folosit deliberat şi constant, ca să descrie calea glorioasă pe care o doreşte Iahve pentru noi (1 Petru 2:9). În toate cazurile în care acest termen este folosit în Biblie, cu excepţia unuia singur, se referă la oamenii lui Iahve (Exod 19:5, Deuteronom 14:2, Deuteronom 26:18, Psalmul 135:4 şi Tit 2:14). Suntem comoara Lui deosebită, iar El ne iubeşte într-un mod foarte special. Parte a acestei dragoste este faptul că ne vrea pentru Sine – la fel cum un soţ vrea ca soţia lui să îi aparţină doar lui.

Aceasta nu fiindcă Cel Atotputernic este meschin sau cu mintea îngustă, ci mai degrabă pentru că El ştie (în toată „smerenia”) că nimic din univers nu se poate compara cu dragostea Lui. Ştie că dacă permitem ca orice altceva să intervină între noi, am face-o în dezavantajul nostru. Chiar şi dragostea dintre părinte şi copil sau dintre soţ şi soţie, în momentele sale cele mai pure şi glorioase, este doar o reflecţie palidă a focului arzător al dragostei Lui pentru noi.

Iahve Se descrie pe Sine ca „gelos”, un termen foarte incorect politic. Cu toate acestea, pentru El acest lucru nu poate fi văzut ca un defect de caracter. Înseamnă doar că ne-a făcut pentru El şi ne-a răscumpărat pentru El. Prin urmare, vrea să ne despărţim de orice scade din lauda sau gloria Lui. Din nou, este spre binele nostru. Dacă permitem ca ceva să eclipseze lumina dragostei lui Iahve, indiferent cât de minunat sau de nobil poate părea acel lucru în plan pământesc, el tot va arunca un văl întunecat peste viaţa noastră. Aceasta vrea Iahve să ne facă să evităm. Şi aşa ajungem la versetul nostru cheie:

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.” – 2 Corinteni 6:14-17

Deşi ideea „ieşirii” sau a „separării” se poate aplica multor domenii, inclusiv bisericilor, întâlnirilor romantice etc., în acest tractat avem timp să ne adresăm doar UNEI SINGURE chestiuni foarte periculoase: creştinul şi Loja masonică.

COPII UITAŢI?

Multe mii de „creştini” sunt francmasoni, mulţi dintre ei din biserici despre care se presupune că sunt „fundamentaliste” sau „bazate pe Biblie”. Unii dintre aceşti bărbaţi ştiu că Loja este „pe dinafară” în unele domenii, dar susţin că se află acolo ca să fie o lumină pentru fraţii lor nemântuiţi. De ar fi adevărat! Din păcate, lucrurile stau rareori aşa – dacă se întâmplă vreodată aşa.

Alţii ignoră cu nepăsare păcatul profund al Lojei, şi rămân cumva liniştiţi în ignoranţa lor. Nu este înţelept, fiindcă ignoranţa nu este o scuză! Dumnezeu ne avertizează:

Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi! – Osea 4:6

Să dovedim caracterul vădit necreştin al masoneriei trece dincolo de scopul acestui prospect. Pentru dovezi gratuite, consistente în această privinţă, caută pe site-ul nostru alte materiale care se pot downloada gratuit. Pentru scopurile acestui articol, vom porni de la presupunerea că Loja este antibiblică. Ce va face atunci bărbatul care Îl mărturiseşte pe Yah’shua (numele evreiesc pentru Isus) şi este membru al Lojei? Ni se spune: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”  – 2 Timotei 2:19

„Creştinul mason” poate spune că depune mărturie în cadrul Lojei. Totuşi, un studiu rapid al regulilor masoneriei ne dezvăluie că mărturisirea este interzisă în orice „Lojă obişnuită şi bine condusă”. Autorul este un fost mason de gradul 33 şi cunoaşte aceasta ca pe un fapt.

Chiar din perspectiva Bibliei, ideea este falsă. Cine a făcut mai mult pentru căzuta Sodoma, Lot care s-a amestecat cu ei în tovărăşie, sau Avraam care a stat deoparte în separare sfântă şi a mijlocit pentru ei? Aminteşte-ţi, Lot nu a putut nici măcar să-şi facă familia să creadă mesajul îngerilor. Mărturia lui a fost distrusă, iar familia lui a fost zguduită de incest. În mod tragic, este ceea ce se întâmplă şi cu mulţi „creştini masoni”. Aminteşte-ţi ce a spus Iahve în Osea. Dacă umblăm în mod voit în ignoranţă, El va „uita” de copiii noştri. Tată creştin, vrei ca Creatorul să uite copiii TĂI?

Gândeşte-te la aceasta în felul următor. S-a MOLIPSIT vreodată cineva DE SĂNĂTATE ? Nu, cred că nu. Poţi sta lângă cineva foarte sănătos oricât de mult, şi nu vei fi cu nimic mai sănătos. Totuşi, dacă stai lângă oameni bolnavi, dacă nu ai un sistem imunitar foarte puternic, te vei îmbolnăvi. În mod similar, în Tora (cele cinci cărţi ale lui Moise), un mare preot putea fi pângărit de contactul cu un lucru necurat (Levitic 21:1 etc.). Aminteşte-ţi, noi suntem preoţia credincioşilor în Noul Testament (1 Petru 2:5). Astfel, este la fel în masonerie. Dacă stai în Lojă destul de mult, umblarea ta spirituală va fi slăbită şi te vei îmbolnăvi în interior; şi poate chiar vei muri (1 Corinteni 11:30).

PĂRTĂŞIE DIVINĂ?

Unii pot să protesteze spunând că versetele citate mai sus se referă la masa părtăşiei, nu la masoni. Este doar parţial corect! Cu un capitol mai înainte, credincioşii sunt avertizaţi (în contextul cinei Domnului – versetul 16) – „Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor…”1 Corinteni 10:21. În Ritul de York şi în cel Scoţian, bei efectiv paharul dracilor! (Vezi nota 1)

Masa părtăşiei nu este doar un ritual comemorativ, este un timp de părtăşie sacră. Aceasta fiindcă în Biblie, de multe ori, să mănânci cu cineva era un fel special de relaţie. Implica ospitalitate şi încredere. Cu siguranţă, masoneria le oferă membrilor săi părtăşie, dar care este natura SPIRITUALĂ a acelei părtăşii?

Primul grad al masoneriei este cel de ucenic. După ce un ucenic nou iniţiat depune jurământul, „Venerabilul Maestru” (Vezi nota 2) al Lojei spune: „Îndepărtaţi frânghia de pe gâtul fratelui nostru, fiindcă acum este legat de Frăţia noastră prin legături mult mai puternice.” Care sunt acele „legături”? Legăturile părtăşiei fraterne. Că vă convine sau nu, noul mason este spiritual legat de orice alt mason de pe pământ! ACEASTA este problema.

Cei mai mulţi masoni îşi văd Loja ca fiind alcătuită din prieteni sau vecini, sau din membrii bisericii lor. Aceasta este adesea adevărat într-un oraş mic din SUA. Totuşi, aminteşte-ţi că singura cerinţă religioasă pentru a fi mason este să crezi într-o Fiinţă Supremă. Acea zeitate cu siguranţă nu trebuie să fie neapărat Dumnezeul viu al Bibliei!

Înseamnă că în calitate de creştin mason, eşti înjugat la jug cu mii de masoni hinduşi, masoni budişti, masoni islamici şi da – masoni care sunt vrăjitori sau satanişti! Poate fi o surpriză pentru masonul obişnuit să afle că aproape toate vrăjitoarele, toţi vrăjitorii, ocultiştii şi închinătorii la idoli importanţi din ultimul secol au fost francmasoni devotaţi! O listă parţială i-ar include pe:

Arthur Edward Waite – învăţat mason care a scris o carte despre cum să faci pacte cu diavolul!

Aliester Crowley – autoproclamat ca „cel mai rău om din lume”, şi cel mai proeminent magician practicant al magiei negre al secolului 20.

George Pickengill – maestru vrăjitor al Angliei rurale.

MacGregor Mathers – co-fondator al primei societăţi oculte, Golden Dawn.

Alex Sanders – recentul „Rege al Vrăjitoarelor”.

C. W. Leadbetter – unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Teozofice, primul grup New Age.

Manly P. Hall – unul dintre cei mai prolifici scriitori oculţi ai vremii noastre, şi unul dintre cei mai onoraţi masoni.

Spaţiul nu permite o listă mai lungă, dar îţi poţi imagina că eşti în „părtăşie frăţească” cu cineva din acest grup? Ai aduce un vrăjitor acasă la tine să ia cina cu soţia şi copiii tăi? Spiritual vorbind, este ceea ce faci dacă eşti mason.

Nu este doar o chestiune istorică, fiindcă în calitate de  fost mason (care eram mare preot vrăjitor în momentul „iniţierii, trecerii şi creşterii”), am cunoscut personal zeci de alţi masoni care erau vrăjitori sau ocultişti; şi aceasta în anii ‘70. Dacă eşti mason, eşti „înjugat la un jug nepotrivit” cu mii de asemenea ocultişti şi necredincioşi. Aduci influenţa lor spirituală în casa ta, fiind un membru al Lojei! Aminteşte-ţi, „Dacă stai jos cu câinii, vei avea purici!” (Apocalipsa 22:15)

PRIETENIA CU LUMEA

În Biblie, înjugarea se referă la practica veche a aratului cu boi. Fermierii erau atenţi să nu pună împreună doi boi care erau semnificativ diferiţi în tărie sau temperament. Altminteri, un bou avea să îl tragă pe celălalt, iar brazdele aveau să sfârşească prin a fi strâmbe. Ar fi fost ca şi cum ai încerca să împingi un cărucior de supermarket când una dintre roţi este ruptă sau îndoită.

Dar când un creştin mason trage „plugul” său prin viaţă, spiritual vorbind, este într-o situaţie şi mai rea. Iacov ne avertizează (4:4): „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Fratele mason nemântuit este un „duşman al lui Dumnezeu” până ce este mântuit. Ceea ce înseamnă că împinge „plugul” în direcţia opusă faţă de creştinul mason. Imaginează-ţi că ai doi boi înjugaţi împreună, unul mergând către nord şi celălalt către sud, fiecare împingând cu toată puterea! Vor ajunge undeva? În cel mai bun caz, vor merge în cerc!

Problema este că în lupte ca acestea, carnea de obicei câştigă în faţa duhului. Precum a avertizat Isus, „duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă”. (Matei 26:41) Cei mai mulţi dintre masonii pe care i-am întâlnit şi care susţin că sunt creştini, au renunţat şi „ară” în aceeaşi direcţie ca fraţii lor nemântuiţi. Adesea nu au râvnă pentru Dumnezeu, nu au o inimă care arde cu dragostea lui Isus. Au devenit reci şi opaci din punct de vedere spiritual, şi de obicei au discernământul spiritual al unei cutii cu pietre. Desigur, ei dau bani pentru copii infirmi şi tratează oamenii cu bunătate, dar îngăduie de asemenea PROPRIILOR LOR copii să fie infirmi spiritual! (Osea 4:6)

Aceasta din cauză că au permis autorităţii spirituale din casa lor să fie înjugate la jug cu mii de vrăjitoare, ocultişti şi alţii păgâni asemenea lor, care se duc în iad mai repede decât o rachetă cosmică. Cum pot să se ridice cu autoritate şi să se roage împotriva diavolului pentru familiile lor, când sunt înjugaţi la jug cu Satan? Aminteşte-ţi, ignorarea răului nu este o scuză. Dacă cineva bea otravă crezând că este o băutură nealcoolică, tot îl va omorî!

Fratele meu creştin, dacă eşti mason, trebuie să rupi jugul lui Satan de pe gâtul tău, pentru ca tu şi familia ta să puteţi fi eliberaţi! Singurul mod de a o face este să îngenunchezi chiar acum şi să renunţi să fii membru al Lojei, în Numele lui Isus Mesia, şi să Îl rogi să te ierte că te-ai alăturat ei. Apoi este nevoie să scrii o scrisoare de demisie din Loja locală, prin care să ceri ca numele tău să fie imediat îndepărtat din registrele membrilor. Ar fi o idee bună dacă le-ai face cunoscută pe scurt mărturia ta, prin care să explici DE CE faci acest pas. Contactează-ne pentru un „model” de scrisoare de demisie. Datorezi aceasta Mântuitorului tău, şi i-o datorezi familiei tale!

Note de final

1.) Vezi cartea noastră, Masonry, Beyond the Light, editată de With One Accord, pentru toată documentaţia necesară.

2.) Dar Isus interzice să numim pe cineva „Învăţător” în afară de El. (Matei 23:10)

[William J. Schnoebelen, The Yoke is on You. Copyright © 2011 William Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Să vorbim deschis despre taxonomia răului

de Bill Schnoebelen

Către o diagnosticare biblică a opresiunii demonice

Comportamentele păcătoase pot fi legate de influenţa demonică din om, fie că este creştin sau necreştin. Privind la victoria asupra comportamentului sau la problemele de sănătate şi chiar la problemele psihologice – uneori eliberarea de opresiunea demonică poate fi de imens ajutor. Aceasta este adevărat în special când cel care este chinuit de probleme are o istorie de implicare în secte, în ocultism, sau strămoşi implicaţi în asemenea practici (Exod 20:5). Cei care suferă în mod obişnuit din cauza unei asemenea robii includ (în ordinea probabilităţii):

1) Foştii sau actualii practicanţi ai ocultismului, vrăjitoriei, întâlnirilor pentru a vorbi cu spiritele morţilor, spiritualismului şi (bineînţeles) satanismului.

2) Foştii sau actualii membri ai grupurilor sectare sau eretice care neagă dumnezeirea lui Isus Hristos ca Dumnezeu Atotputernic (de ex. mormonismul, Martorii lui Iehova, masonii etc.).

3) Cei care se trag din # 1 sau # 2.

4) Cei care au fost implicaţi în abuzul cronic de substanţe, în special cu droguri psihotropice (marijuana, LSD, peyote, mezcalină etc.), în curvie sau comportament homosexual.

5) Cei victimizaţi de traume severe (viol, abuz în copilărie etc.).

6) Cei care practică relaţii sexuale promiscue, fără discriminare, cu altcineva decât partenerul de căsătorie – îndeosebi dacă partenerii sexuali au făcut vreodată parte din grupul # 1 sau # 2.

Lista de mai jos a fost compilată din mai multe surse şi reprezintă ani de dovezi empirice din lucrarea de eliberare – astfel de experienţe sunt întotdeauna trecute prin filtrul Cuvântului lui Dumnezeu. Ea arată variate forme de rău supranatural, simptomatologia pe care o produc ele (Matei 7:16) şi cel mai probabil punct de intrare al lor într-o persoană.

Lista nu ar trebui să fie luată ca şi cum oricine a făcut sau a experimentat asemenea „puncte de intrare” este sigur că are cutare sau cutare spirit, fiindcă suveranitatea Creatorului lucrează în momentul salvării pentru a scăpa persoana de spiritul opresiv. Scopul listei este să fie o resursă DACĂ sunt prezente simptomele! Toţi trebuie să ne păzim de ipohondria spirituală sau de „vânarea demonilor”.

1. Spiritul lui Antihrist (conform 1 Ioan 2:22, 4:2-3)

Neagă dumnezeirea lui Hristos (1 Ioan 4:3, 2 Ioan 7)

Posibilă intrare: implicarea în religiile răsăritene, yoga, artele marţiale, păcatul generaţional al părinţilor.

Se manifestă ca:

• negarea rolului unic al lui Isus în istoria omenirii

• împotriva lui Hristos şi a învăţăturilor Lui – 2 Tesaloniceni 2:4, 1 Ioan 4:3

• neagă ispăşirea – 1 Ioan 4:3

• umanism – 2 Tesaloniceni 2:3, 7

• atacă mărturia creştinilor (Înşelătorul) – 2 Tesaloniceni 2:4, 2 Ioan 7

• încercări de a-L înlocui pe Hristos cu eul (lipsa de înfrânare) – 2 Tesaloniceni 2:3-12)

• blasfemiază Numele lui Isus (vorbire şi acţiuni lumeşti) – 1 Ioan 4:5)

• practică forme ale mântuirii mai degrabă prin fapte decât prin har – Apocalipsa 13:7

ELIBERARE: DUHUL ADEVĂRULUI

2. Duh de robie (conform Romani 8:15)

Posibilă intrare: păcatul de care nu s-a pocăit al poftei cărnii, păcatul părinţilor.

Se manifestă ca:

• lipsă de credinţă în mântuirea sa în Isus – Romani 14:23

• toate formele de adicţii – 2 Petru 2:19

• neliniştea duhului – Exod 6:9

• poftă necontrolată, lăcomie sau ambiţie – Proverbe 5:22, Ioan 8:34

• păcat copleşitor sau compulsiv, în special robie sexuală – Proverbe 5:22, Ioan 8:34

• rădăcini amare, amărăciune – Iov 7:14, 9:10, Proverbe 14:10

• comportament compulsiv masochist, fals martiriu – la fel ca păcatele copleşitoare de mai sus

• robie faţă de Satan – 2 Petru 2:19

• teamă de moarte – Evrei 2:14-15

• slujeşte cauzei stricăciunii – Romani 7:23, Fapte 8:23, Romani 6:16, Luca 8:26-29

ELIBERARE: DUHUL DE ÎNFIERE

3. Duh surd şi mut (conform Marcu 9:25-26, Matei 17:14-18)

Posibilă intrare: trauma timpurie în copilărie, în pruncie sau în starea prenatală

Se manifestă ca:

• deteriorarea auzului, lipsa dorinţei de a comunica, comportamente prin care se pedepseşte pe sine (se taie – Marcu 9:18, 20, 26)

• se arde cu ţigara – Marcu 9:22

• îşi loveşte capul, abuz de sine – la fel

• ideaţie suicidară – Marcu 9:22

• face spumă la gură – Luca 9:39, Marcu 9:20

• scrâşnirea dinţilor – Marcu 9:18

• epilepsie netratabilă, atacuri de apoplexie, în special în timpul perioadelor de lună plină şi/sau a altor sărbători satanice – Marcu 9:20, 18, 26

• prostraţie, plâns, probleme cu urechea, stingere de dor, ofilire – Marcu 9:26

• boală mintală – Matei 17:15, Marcu 9:17, 5:5

ELIBERARE: SIGURANŢA VINDECĂRII PRIN ÎNVIEREA VICTORIOASĂ A LUI HRISTOS

4. Duh de şovăială şi/sau confuzie (conform Iacov 1:8)

Posibilă intrare: lipsa credinţei, refuzul de a accepta Biblia ca pe Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, refuzul de a primi predicarea sănătoasă, relaţiile sexuale nebiblice – Iov 10:15, Psalmul 44:15, Isaia 41:29, 45:16, Ieremia 3:25, 7:19

Se manifestă ca:

• lipsa siguranţei mântuirii

• indecizie

• inabilitate de a obţine victorie asupra păcatului

ELIBERARE: BUNĂTATEA IUBITOARE ŞI IERTAREA LUI DUMNEZEU

5. Duh de ghicire sau „demon al puterii” (conform Fapte 16:16-28)

Posibilă intrare: practica ghicirii viitorului, alte metode de căutare a cunoaşterii înalte a înţelepciunii – în special transmiterea în stare de transă, hipnoza, evenimentele declanşatoare, păcatul generaţional al părinţilor.

Se manifestă ca:

• „abilităţi” de medium – transmitere în stare de transă etc. – Mica 5:12, Isaia 2:6

• abilităţi extrasenzoriale, puteri psihice – Osea 4:12, Exod 22:18

• robie faţă de astrologie, cărţi de tarot, mese ouija, citirea în palmă, alte asemenea practici – Exod 7:11, 8:7, 9:11

• practicarea hipnozei, ghicirea surselor de apă etc. – Deuteronom 18:11, Isaia 19:3

• droguri – Galateni 5:20, Apocalipsa 9:21, 18:23, 21:8, 22:15

• astrologie – Isaia 47:13, Levitic 19:26, Ieremia 10:2

ELIBERARE: DUHUL ADEVĂRULUI, DUHUL DARULUI CREDINŢEI

6. Duh familiar (conform 1 Samuel 28:7-8)

Posibilă intrare: hipnoză, încercarea de e invoca duhurile, faptul de a fi ventiloc, Temniţe şi Dragoni, mese ouija, cărţi de tarot, ghicirea în palmă etc.

Se manifestă ca:

• pretinse comunicări cu cei dragi care sunt morţi – Deuteronom 18:11, 1 Cronici 10:13

• blocări ale memoriei sau memorie fragmentată – Apocalipsa 9:21, 18:23, 21:8, 22:15

• mediumnitate „vocală” (transmiţători care vorbesc fără să-şi folosească buzele sau coardele vocale) – 1 Samuel 28:7-8, Isaia 8:19, 29:4

• privit pe furiş şi murmurare – Isaia 8:19, 29:4, 59:3

• dislexie severă – Ieremia 29:8

ELIBERARE: DUHUL ADEVĂRULUI, DUHUL DARULUI CREDINŢEI

7. Duh de teamă (conform 2 Timotei 1:7)

Posibilă intrare: experienţe de extremă teroare în copilărie, neglijarea parentală, folosirea drogurilor psihedelice, păcatul generaţional al părinţilor.

Se manifestă ca:

• comportamente fobice sau paranoia

• anxietate profundă, inabilitate de a avea încredere în Dumnezeu sau de a relaţiona cu El ca Tată – 1 Petru 5:7

• coşmaruri, spaime noaptea – Psalmul 91:5

• slăbiciunea inimii – Psalmul 55:6, Luca 21:26, Ioan 14:27, 14:1

• teamă nemăsurată de moarte – Psalmul 55:4, Evrei 2:14-15

• neîncredere, îndoială – Matei 8:26, Apocalipsa 21:8

• teamă de om – Proverbe 29:25

• chin/groază – Psalmul 55:5, 1 Ioan 4:18

ELIBERARE: DUHUL DRAGOSTEI, HARUL LUI DUMNEZEU

8. Duh de mândrie (conform Proverbe 16:18-19)

Posibilă intrare: mândrie excesivă sau bârfă, laudă, invidie

Se manifestă ca:

• mândrie, snobism

• refuză învăţătura, încăpăţânat – Proverbe 29:1, Daniel 5:20

• răzvrătit faţă de autoritatea pastorală – 1 Samuel 15:23, Proverbe 29:1

• fălirea sau lăudăroşenia – 2 Samuel 22:28, Ieremia 48:29, Isaia 2:11, 17, 5:15

• este certăreţ şi dispreţuitor – Proverbe 13:10

• siguranţă de sine sau religiozitate extremă – Luca 18:11-12

• leneş – Ezechiel 16:49-50

• Îl respinge pe Dumnezeu – Psalmul 10:4, Ieremia 43:2

ELIBERARE: DUHUL IERTĂRII, DUH SMERIT ŞI PLIN DE REMUŞCĂRI

9. Duh de apăsare (conform Isaia 61:3)

Posibilă intrare: tragedii în viaţă sau experienţa traumatică, păcatul părinţilor.

Se manifestă ca:

• depresie, disperare, nicio dorinţă de a lăuda pe Dumnezeu, fără pace, rădăcină de amărăciune

• jelire morbidă

• singurătate, răni interioare – Luca 4:18

• lăcomie de mâncare, insomnie – Neemia 2:2

• milă de sine – Psalmul 69:20

• lipsă de speranţă – 2 Corinteni 1:8-9

• inimă frântă – Psalmul 69:20, Proverbe 12:18, 15:3, 13, 18:14, Luca 4:18

ELIBERARE: DUH DE SPERANŢĂ, LAUDĂ, ÎNCHINARE, ADEVĂR

10. Duh de neputinţă (conform Luca 13:11)

Posibilă intrare: păcatul generaţional al părinţilor sau obiceiuri proaste pentru sănătate.

Se manifestă ca:

• boală cronică sau deformitate, trup aplecat sau coloană aplecată

• astm, răciri cronice – Ioan 5:5

• fragilitate sau slăbiciune – Luca 13:11, Ioan 5:5

• tulburări feminine severe sau impotenţă la bărbaţi – Ioan 5:5, Fapte 3:2, 4:9

• artrită – Ioan 5:5

• cancer – Luca 13:11, Ioan 5:5

• apăsare – Fapte 10:38

ELIBERARE: DUHUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU CU DARUL LUI DE VIAŢĂ

11. Duh de gelozie (conform Numeri 5:14)

Posibilă intrare: pângărirea sexuală, furia, mânia – Geneza 4:5-6, Proverbe 6:34, 14:29, 22:24-25, 29:22-23, lipsa de disciplinare din partea părinţilor, neînţelegerea – Proverbe 10:12

Se manifestă ca:

• furie, gelozie, resentiment, ură faţă de partener

• cruzime – Cântarea Cântărilor 8:6

• crimă – Geneza 4:8

• ură – Geneza 37:3-4, 8

• competitivitate extremă – Geneza 4:4-5

• egoism, cauzarea diviziunilor – Galateni 5:19

• răzbunare, răutate – Proverbe 6:34, 14:16-17

ELIBERARE: ABUNDENŢA DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU, BARIERA PROTECŢIEI

12. Duh de adormire (conform Isaia 29:10)

Posibilă intrare: Poate fi un blestem de la Domnul pentru refuzul de a asculta şi de a se supune predicării Cuvântului Său, pentru criticarea nepotrivită a pastorilor şi a altor bătrâni din Trup, pentru refuzul de a asculta de Domnul, sau pentru păcatul părinţilor.

Se manifestă ca:

• tulburări ale somnului, narcolepsie

• apatie, trândăvie, adormire – Iov 30:17

• extenuare cronică, sindromul oboselii cronice – Plângeri 2:18

• depresie cronică (în absenţa cauzelor medicale sau de mediu) – Proverbe 29:9

• „surd” spiritual la adevărul lui Dumnezeu – „acoperire” contrafăcută, un scut fals este oprirea Duhului lui Dumnezeu de a curge şi de a da viaţă – Psalmul 88:17

ELIBERARE: JERTFE DE LAUDĂ – Psalmul 27:6

13. Duh de minciună (conform 2 Cronici 18:22, Proverbe 6:16-19)

Posibilă intrare: Şi acesta poate fi un blestem de la Dumnezeu pentru căutarea falselor profeţii, pentru predicarea „care gâdilă urechile”, sau pentru păcatul generaţional al părinţilor.

Se manifestă ca:

• minciuni compulsive, comportament înşelător

• flatare sau laudă nesinceră – Psalmul 78:36, Proverbe 20:19, 26:28

• un duh religios sau ecleziastic – Galateni 5:1

• blasfemie, ipocrizie, acuzaţii – Apocalipsa 12:10

• pălăvrăgeală excesivă sau fără rost, bârfă – 1 Timotei 6:20, 2 Timotei 2:16

• superstiţii, profeţie falsă – 1 Timotei 4:7, Ieremia 23:15-17, 27:9-10

• calomnie – Proverbe 10:18

ELIBERARE: DUHUL ADEVĂRULUI, ÎNCREDEREA (CREDINŢA) ÎN DUMNEZEU

14. Duh de perversiune (conform Isaia 19:14)

Posibilă intrare: blestem de la Dumnezeu pentru urmarea falşilor preoţi sau profeţi, idolatrie sau păcatul generaţional al părinţilor.

Se manifestă ca:

• perversiune sexuală, adicţie faţă de pornografie, orice tolerare a propriilor slăbiciuni în neascultare repetată faţă de Dumnezeu – Proverbe 17:20, 23, 12:8, 14:2, 29:8

• învăţarea altora a doctrinei false, pervertind Cuvântul lui Dumnezeu – Isaia 19:14, Romani 1:22-23, 2 Timotei 3:8, 2

• stricarea Scripturii, erezie – Fapte 13:10, 2 Petru 2:14

• încăpăţânat, nerezonabil – Proverbe 19:2

• ingratitudine, comportament prostesc – Proverbe 1:22, 19:1, 15:4

• minte murdară – Proverbe 2:12, 15:23, 33

ELIBERARE: DUHUL EXCELENŢEI (Iov 9:20, Proverbe 17:27, Daniel 6:3)

15. Duh de seducere (conform 1 Timotei 4:1)

Posibilă intrare: urmarea falşilor profeţi sau învăţători care sunt implicaţi în păcate carnale. Duhurile de seducere par să fie mesagerii trimişi de Satan pentru a-i înşela specific pe credincioşi.

Se manifestă ca:

• ofilirea conştiinţei

• seduce, ispiteşte sau ademeneşte persoana la o doctrină falsă

• cauzează şovăială (vezi mai sus)

ELIBERARE: DUHUL ADEVĂRULUI, ÎN SPECIAL CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

16. Duh de curvie (conform Osea 4:12)

Posibilă intrare: închinarea la dumnezei falşi, oferirea de jerfe lor, alte curvii împotriva adevăratului Dumnezeu, păcatul generaţional al părinţilor.

Se manifestă ca:

• satanism, încheiere de pacte cu diavolul, necredinţă în general

• adulter – Ezechiel 16:15, 28, Proverbe 5;1-14, Osea 4:13-19

• prostituţia sufletului sau a trupului – Ezechiel 16:15, 28, Proverbe 5:1-14

• idolatria sinelui – Judecători 2:17, Ezechiel 16, Osea 4:12

• iubirea lumii, iubirea banilor, hranei, iubirea farmecului (narcisism, preocuparea compulsivă cu fizicul – body-building etc.) – 1 Corinteni 6:13-16, Filipeni 3:19, Iacov 4:4, Ezechiel 16:28

• idolatrie spirituală – Osea 4:12

ELIBERARE: DUHUL LUI DUMNEZEU, ÎN SPECIAL ÎNDURAREA LUI ISUS HRISTOS

17. Duh de adormire (conform Romani 11:8)

Posibilă intrare: urmarea religiilor legaliste, neglijarea parentală serioasă, în special neglijarea din partea tatălui.

Se manifestă ca:

• inabilitate de a iubi sau de a fi cu adevărat intim sexual

• inabilitate de închinare

• apatie sau stagnare spirituală

• lipsa sensului interior al binelui şi răului

ELIBERARE: DARURILE DUHULUI SFÂNT, ÎN SPECIAL DISCERNĂMÂNTUL

18. Duh de rătăcire (conform 1 Ioan 4:6)

Posibilă intrare: refuzul de a auzi avertizările, sfatul lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, refuzul de a aplica testele biblice doctrinelor.

Se manifestă ca:

• secte eretice (în primul rând instituţii largi)

• arţăgos – Iacov 3:16, 2 Petru 2, 1 Ioan 4:6

• alergarea după doctrine false – 1 Timotei 6:20-21, 2 Timotei 4:3, Tit 3:10, 1 Ioan 4:1-6

• negarea dumnezeirii lui Isus Hristos – 2 Tesaloniceni

• învăţături creştine aberante sau non-conformiste

• inabilitatea de a înţelege adevăruri biblice simple – Proverbe 10:17, 12:1, 13:18, 15:10, 12, 32, 1 Ioan 4:6, 2 Timotei 4:1-4

ELIBERARE: DUH DE SMERENIE, SUPUNERE

19. Duh de devorare (conform Maleahi 3:8-12)

Posibilă intrare: neascultarea lui Dumnezeu, în special în domeniul zeciuielii, sau păcatul generaţional al părinţilor. Singurul mod de a fi eliberat de acest duh este ca persoana să asculte de legea lui Dumnezeu şi să dea zeciuiala.

Se manifestă ca:

• sărăcie cronică, îndatorare profundă

• calamităţi financiare sau ale pământului (dezastre naturale)

• inabilitate de a economisi vreodată bani

(Asigură-te că dai zeciuială din timp – în forma studiului biblic şi rugăciunii – ca şi din talente şi finanţe.)

ELIBERARE: PROVIZIA DESĂVÂRŞITĂ FĂCUTĂ PENTRU NOI PRIN VICTORIA LUI HRISTOS

20. Duh de lovire (conform 2 Corinteni 12:7)

Este o problemă specializată, fiindcă acest duh lucrează împotriva misiunilor. Îl chinuie pe slujitor sau face ca nevoile misiunii să nu fie împlinite. Dumnezeu pare să îngăduie aceasta pentru a-i menţine smeriţi pe slujitorii Lui. Cei care mijlocesc se confruntă deseori cu aceasta şi faptul de a avea acoperirea pastorului tău, ca şi de a avea parteneri de rugăciune care să se pună de acord cu tine, de multe ori pare să facă acest lucru mai puţin eficient.

21. Legiune/duh necurat (conform Marcu 1:26, 3:11, 5:3, Luca 4:33, 8:27)

Posibilă intrare: murdărirea duhului unui copil. Poate fi rezultatul abuzului fizic sau sexual, al incestului sau al implicării copilului în practici oculte sau în abuz ritualic. Uneori abuzul „imaginat” al copilului poate de asemenea deschide porţi de intrare, dacă copilul îl simte adânc în interiorul său.

Se manifestă ca:

• insomnie

• închipuiri suicidale, automutilare

• tărie supranaturală (o preocupare mintală cu super-eroii)

• fascinaţie morbidă faţă de moarte, fecalele şi urina umană, putrefacţie şi morminte

• chin interior extrem, aude voci, are coşmaruri

• exhibiţionism, nuditate, homosexualitate, promiscuitate, perversiuni sexuale

• orientare extremă pentru performanţă, perfecţionistă

• curat în mod compulsiv

• retras, foarte rigid şi controlat

• anorexie, bulimie, supraalimentare compulsivă

• Îl vede pe Dumnezeu ca Mamă

(Acest material este condensat dintr-un capitol din cartea Sânge pe stâlpii uşii de William şi Sharon Schnoebelen)

Poţi arunca o privire în interiorul cărţii aici.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #2 On The Taxonomy of Evil, Towards a Biblical Diagnosis of Demonic Oppression. Copyright © William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]