Întrebare: „Este adevărat că trupurile unor sfinți nu putrezesc?”
Răspuns: Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Răsăriteană cred că trupurile moarte ale unora dintre sfinți rămân în mod miraculos neputrezite, adică trupurile lor nu se descompun precum cadavrele oamenilor „normali”. Catolicii pretind că trupurile acestor sfinți sunt păstrate în mod supranatural, ca o împlinire a Psalmului 16:10: „Căci nu… vei îngădui ca cel sfânt să vadă putrezirea” (Biblia Douay-Rheims, versiune catolică).
Unele dintre aceste trupuri „neputrezite” ale sfinților sunt etalate în diferite biserici și mânăstiri din toată lumea. Invariabil, trupurile sunt așezate într-o raclă, iar închinătorii și pelerinii aduc omagiu rămășițelor. Există o listă lungă a acestor sfinți, care îi include pe Sfântul Silvan, Sfânta Teresa Margaret și Sfânta Bernadette de Lourdes, care, după moarte, au fost declarați oficial „neputreziți” de către Biserica Catolică, ceea ce înseamnă că rămășițele lor arătau puțină descompunere sau deloc sau cel puțin o descompunere întârziată.
Nu se știu multe despre acest sfânt frumos, în afara faptului că a fost martirizat în secolul IV. Pe gâtul lui se poate vedea o tăietură mare, semn evident al martirizării. Trupul Sfântului Silvan se află expus în Biserica Sfântului Blaise la Dubrovnik, Croatia. Trupul pare perfect, dar este o efigie sculptată. Se spune că adevăratele rămășițe ale Sfântului Silvan se află în cutia de sub efigie.
Mâinile Bernadettei sunt acoperite cu ceară. Pur și simplu sunt prea netede. Buzele par să fie date cu ceară sau pictate. Sprâncenele arată mai subțiri decât atunci când a murit Bernadette.
Bernadette, așa cum arăta la puțin timp după moarte.
Desigur, un ritm încetinit de descompunere nu este același lucru cu neputrezirea miraculoasă. Descompunerea unui trup depinde de anumiți factori de mediu externi și interni, precum cantitatea de oxigen și umiditatea la care este expus corpul, temperatura ambientală și prezența diferitelor bacterii. Un corp într-un sicriu uscat, ermetic, într-un mormânt rece, se va descompune mult mai încet decât un corp expus la elementele naturii. Totuși, orice ființă moartă se descompune în cele din urmă, fie ea sfânt, melc sau gura leului. Biserica Romano-Catolică cunoaște asta foarte bine și are mare grijă să mențină înfățișarea sfinților morți pe care îi păstrează în clădirile ei – multe dintre trupurile „neputrezite” au fost ajustate cu măști de ceară și mănuși, pentru a ascunde faptul că putrezirea a avut de fapt loc. Un pelerin la Lourdes care merge să o vadă pe Sfânta Bernadette, de exemplu, ar putea la fel de bine să viziteze un muzeu al figurilor de ceară.
Într-adevăr, trupurile declarate „neputrezite” de către Biserica Catolică au părut să se descompună mai încet decât este normal, chiar și fără îmbunătățiri cu ceară. Dar, din nou, putrezirea înceată nu este neapărat miraculoasă. Era de așteptat ca un bărbat sau o femeie despre care s-a crezut că aveau să fie sanctificați să primească un sicriu mai bun și un mormânt mai bun decât o persoană obișnuită. Aceasta ar contribui în mare măsură la păstrarea trupului și ar conduce la o înțelegere greșită cu privire la neputrezire.
Dacă trupul unui „sfânt neputrezit”, în mod miraculos, nu ar putrezi, nu ar avea nevoie să fie păstrat într-o raclă ermetică și într-un climat controlat.
Accentul pus de Biserica Catolică pe cele fizice – moaște, cadavre, transsubstanțiere, icoane, mătănii, statui etc. – îi îndepărtează pe mulți de problemele spirituale ale inimii. Iar fascinația față de sfinții „sanctificați” abate atenția de la Isus. Psalmul 16:10 este o profeție despre Hristos, singura Persoană sfântă (adică fără păcat) care a trăit vreodată. Isus, Sfântul lui Dumnezeu, cu adevărat nu a văzut putrezirea, fiind înviat din morți în a treia zi după moartea Sa.
Celor care se încred în Hristos li se promite un trup neputrezit într-o zi: „Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Corinteni 15:50-53). (Cuvântul neputrezire este tradus și ca „nepieritor” în alte traduceri.) Într-o zi, toți credincioșii vor fi glorificați, trup și suflet, atât cei care au murit, cât și cei care vor fi în viață la întoarcerea lui Hristos (conform 1 Tesaloniceni 4:15-17).
[Is it true that the bodies of some saints are incorruptible? Copyright © Got Questions Ministries.]
Este posibil ca Diavolul să fie forța supranaturală din spatele unei statui a Mariei care plânge? Absolut. Vă rog să meditați la acest pasaj din Scriptură despre profetul fals:
Mai mulți oameni din istoria bisericii au pretins că au primit în mod miraculos stigmate. Totuși, există semne de întrebare serioase cu privire la legimitatea acestor presupuse apariții. Multe s-a dovedit că au fost autoprovocate, într-o încercare de a falsifica stigmatele miraculoase. Biblia nu învață nicăieri pe nimeni să primească stigmate și nu afirmă nicăieri că Dumnezeu va da stigmate. În Galateni 6:17 Pavel afirmă: „De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.” Mai degrabă asta arată că trupul lui Pavel avea cicatrice din cauza dedicării lui de a-L urma pe Hristos. Isus a suferit rănile, pentru ca noi să nu mai trebuiască să le suferim. Rănile răstignirii provocate miraculos pe trupul unui credincios contrazic faptul că „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5)
În ultima vreme am făcut mai multe cercetări cu privire la „semnele miraculoase”, despre care mulți au afirmat că sunt asociate cu statui despre care diferiți oameni cred că o reprezintă pe Maria, mama lui Isus.
„Coboară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica haldeilor; căci nu te vor mai numi subţirică şi plăcută… Răscumpărătorul nostru Se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel. Şezi într-un colţ şi taci, fata haldeilor! Căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor. Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moştenirea şi-i dădusem în mâinile tale: dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului. Tu ziceai: «În veci voi fi împărăteasă!», şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească. Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: «Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!» Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor, şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece. Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: «Nimeni nu mă vede!» Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: «Eu şi numai eu.» De aceea, nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul pe neaşteptate. Vino, dar, cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. Te-ai obosit tot întrebând; să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!” (Isaia:47:1, 4-7)