de Jeff Harshbarger

Jeff Harshbarger

Apoi inevitabilul s-a întâmplat. Fiindcă demonii din mine nu puteau să-i chinuie pe alţii prin mine, le-a făcut plăcere să mă chinuie în schimb pe mine. Nu puteam să dorm, mâncarea avea un gust îngrozitor, iar găsirea unui loc liniştit în care să fiu singur a devenit pur şi simplu imposibilă.

Aici se ajunsese; îl slujisem pe Satan şi când aveam nevoie de ajutor, el a făcut din mine duşmanul său.

Aţi crede în acest punct că cineva sănătos la cap ar închide pur şi simplu uşa în urma lui şi ar pleca. De ce să slujeşti pe cineva sau ceva atât de înclinat să te facă să te simţi mizerabil? Mai ales când există un Dumnezeu mai puternic?

Oamenii sunt creaturi amuzante. Am ales supunerea faţă de Satan în loc de relaţia cu Dumnezeu din prima zi a existenţei noastre. Suntem pur şi simplu autodistructivi. Preferăm să conducem maşina după ce am băut în loc să chemăm un taxi, să trişăm la un examen în loc să studiem, să ne grăbim la serviciu în loc să plecăm la timp de acasă. Nu vrem să ne spună nimeni ce să facem. Din cauza mândriei. Pot să aleg singur. Pot, pot, pot. Exact ceea ce credeam şi eu.

Fiind atât de complet absorbit de stilul de viaţă pe care îl duceam, nu am reuşit să văd calea de ieşire. Jurasem să nu-I slujesc niciodată lui Isus şi aveam să-mi respect cuvântul. Aşa că am ales… să mor.

Avea să fie o mare oportunitate pentru adunarea noastră fiindcă tocmai începusem să luăm în considerare ideea jertfei umane. Cine ar fi fost mai bun decât mine? Nu numai că mi-aş fi ajutat adunarea să ajungă la următorul nivel de intimitate satanică, dar aş fi fost privit ca un fel de martir sau erou. Acest gând mi-a umflat atât de mult egoul încât m-am simţit încântat. Cu siguranţă urma să fiu întâmpinat în iad de însuşi Satan.

Voi fi cel mai grozav satanist. Nimic nu va putea să mă oprească. Cu excepţia lui Steve, profesorul meu; care a spus: „Nu.”

Niciodată în viaţa mea nu primisem o asemenea palmă peste obraz. Nu eram destul de bun? Nu vroiau să mor de o moarte onorabilă? Vom mai vedea noi. Cel puţin ştiam, fără îndoială, că eram pe cont propriu.

La mai puţin de trei săptămâni după aceea, stăteam pe pat în camera pe care o închiriasem la un hotel local. Am tras o dată din ţigara cu marijuana pe care o ţineam între degete şi apoi am băut cu lăcomie whisky direct din sticlă. Ce mod de a pleca! Amorţit, beat, deprimat; tot ce aveam de făcut era să duc arma la cap şi să apăs pe trăgaci.

Aşa că mi-am lipit arma de cap. Oţelul rece îmi zgâria tâmpla.

Îmi era teamă?

Nu. Ce ciudat!

Mi-am strâns degetele în jurul trăgaciului şi am respirat profund.

Iar prin minte mi-a trecut un gând la care nu m-aş fi aşteptat. M-a luat prin surprindere. Unde vei petrece eternitatea?

Oare înnebuneam? De ce i-ar păsa unui satanist unde avea să-şi petreacă eternitatea? Doar ştia unde; iadul ar fi singura alegere.

Apoi, pentru prima dată, ghearele reci ale fricii mi-au cuprins inima. La urma urmei, nu vroiam să merg în iad. Mâinile au început să-mi tremure şi am pus arma înapoi pe pat. Am rămas pe loc şi m-am uitat lung la armă, mult timp. Prin minte îmi treceau evenimentele din viaţa mea care mă conduseseră aici. Pleoapele mi-au devenit grele. Am căzut într-un somn neliniştit până ce lumina soarelui s-a strecurat printre draperiile grele care acopereau fereastra.

În dimineaţa următoare m-am îndreptat către casă; dacă îi puteai spune aşa. Casa pe care o împărţeam cu Steve şi cu câţiva membri din adunare servea mai mult ca un loc pentru a petrece şi pentru a face ritualuri, decât ca un loc pentru a trăi. Am intrat pe uşă într-o casă goală care duhnea a bere veche şi ţigări; colegii mei de cameră plecaseră deja la lucru sau la şcoală. Efectele amorţelii induse de drog noaptea trecută dispăruseră complet, iar mintea îmi era clară. Tăcerea ameninţătoare m-a făcut să mă mânii şi mi-am îngăduit să meditez la ce mi se întâmplase cu o noapte în urmă.

Nici nu ar trebui să mă aflu aici. Ar trebui să fiu mort. Ce ridicol că teama mă învinsese noaptea trecută. Ei bine, de data aceasta nu voi mai da greş. Şi o voi face acum.

M-am dus în garaj, am găsit o frânghie de lungime potrivită şi am făcut un ştreang. Apoi, scaunul. Cel de lemn din colţ era bun. L-am pus sub grindă şi am răsucit frânghia pe sub ea. Odată ce am verificat de două ori ca să mă asigur că ţinea, mi-am trecut laţul pe după gât. Frânghia dură îmi zgâria gâtul, dar nu-mi păsa. Nu am numărat până la trei, nu mi-am permis să scap de moarte.

Am lovit scaunul de sub mine.

Am simţit o smucitură tăioasă pe gât şi apoi durerea, când mi-a ieşit aerul din piept.

Cumva, frânghia se dezlegase şi ajunsesem pe podea.

Nefericirea m-a cuprins ca un val de flux. M-am dus împleticindu-mă în casă, m-am aşezat pe un scaun şi am aşteptat să se termine ziua.

Unul câte unul, membrii adunării s-au întors; Steve, cu o ladă cu bere, un altul, cu o cantitate mare de droguri. Aparent, profesorul meu vroia să petrecem.

Am deschis cu zgomot o bere şi am dus-o la gură, doar ca mirosul să facă să mi se strângă stomacul. Nicidecum nu aveam să beau asta. Am pus-o jos.

Mi-am răsucit o ţigară de marijuana şi am dus-o la buze. Mi-a ars gura. Nici măcar nu puteam să mă distrez! Am strivit acel lucru dezgustător într-o scrumieră şi am văzut că Steve mă privea. M-am uitat urât la el şi i-am întors spatele.

„Hai să petrecem în altă parte.” Steve a înşfăcat lada de bere şi a ieşit pe uşă. Presupun că nu vroia ca membrii mai tineri ai adunării să vadă cât de bine funcţiona satanismul pentru cel aflat al doilea la comandă.

De îndată ce au plecat, tăcerea s-a lăsat din nou, ca şi suferinţa copleşitoare care mi-a cuprins inima.

M-am prăbuşit pe pat şi am strâns în braţe perna. Nu puteam să mănânc. Nu puteam să dorm. Nu aveam nicio plăcere în viaţă. Nu puteam nici măcar să mor. Eram un eşec complet şi total. Poate fusesem condamnat să trăiesc o viaţă plină de durere.

Un plâns cu sughiţuri mi-a scuturat trupul şi următorul lucru pe care l-am ştiut a fost că nu mă puteam opri din plâns. Am plâns cu lacrimi profund, din inimă; lacrimi pe care nu le vărsasem niciodată pentru familia mea destrămată, pentru viaţa mea de singurătate, sau pentru existenţa mea ruinată.

De la piciorul patului meu a venit o voce de nicăieri. „Ieşi.”

Am îngheţat. Poate că Satan trimisese un demon să mă omoare pentru eşecul meu. Am privit şi am aşteptat.

Apoi chiar din dreapta feţei mele, vocea fără trup a vorbit din nou. „Ieşi!”

Mi s-a făcut pielea de găină pe braţe. Porunca nu putea să fie mai clară. Imediat, m-am dat jos din pat rostogolindu-mă, m-am strecurat pe fereastra de lemn, am păşit în curtea din spate şi în prezenţa Dumnezeului de care fugisem de atâta timp.

Am căzut cu faţa la pământ. Sentimentul existenţei Sale m-a cuprins atât de puternic încât nu aveam nevoie să întreb cine stătea înaintea mea; ştiam. Şi în acea clipă, cu faţa la pământ, pe alee, am făcut lucrul pe care ar fi trebuit să-l fac de atâta timp.

„Isus, fă doar ca viaţa mea să fie în ordine.” Am plâns. Nu voi şti niciodată cât am stat acolo pe alee, dar când am intrat înăuntru, am ştiut că mă schimbasem.

M-am strecurat în pat şi am dormit liniştit toată noaptea.

[Dancing with the Devil, Part 2. Extras din cartea Dancing with de Devil de Jeff Harshbarger, publicată în toamna anului 2012 de Charisma House Publishers. Copyright © Jeff Harshbarger. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Jeff Harshbarger

Jeff Harshbarger

„Eşti chinuit de îngeri.” Profesorul meu vorbea pe un ton scăzut şi evita să mă privească în ochi. Acest om fusese mentorul meu. Avea toate răspunsurile şi asta era tot ce putea spune?

Ce?! Cum se putuse întâmpla aşa ceva?

Îmi petrecusem ultimii patru ani din viaţă ca satanist. Eram pe deplin dedicat. Satan, sau cel puţin demonii săi, locuiau în mine. Simţisem prezenţa şi puterea lor.

Cumva, în acea toamnă, în timp ce studiam la Ball State University ca să fiu psiholog pentru copii, am simţit ceva diferit. Simţeam, cel puţin din punct de vedere spiritual, un zid impenetrabil în faţa mea.

Acel zid mă deconecta de viaţa demonică pe care o duceam. Niciun ritual sau ceremonie nu m-a putut reconecta cu stăpânii mei demonici; mă simţeam gol şi fragil. Puteam să privesc, dar nu puteam să particip cu adevărat la practicile adunării mele.

Am devenit dureros de detaşat de cele cu care mă hrănisem în ultimii patru ani. Depresia, ca o ceaţă rece, a început să se furişeze în sufletul meu. Cum o uram! Cum tânjeam să găsesc un răspuns! Astfel încât, auzind chiar de la cel care m-a prezentat puternicului Satan că îngerii, care Îl slujeau pe Dumnezeul pe care Îl uram, îmi stăteau în cale, a început să-mi fiarbă sângele. Am fost cuprins de o furie nebună. Dumnezeu nu avea putere reală, sau cel puţin aşa credeam eu. Aveam să mă implic şi mai mult în închinarea la Lucifer.

Am făcut tot ce puteam. Am adunat fiecare caracteristică a rebeliunii în inima mea. Urma să fiu pe cât de distructiv puteam faţă de oricine sau orice îmi stătea în cale. Am început să chem demonicul într-un fel în care nu o mai făcusem în cei patru ani de dinainte.

Până în acel punct din viaţa mea de satanist, fusesem un înger de lumină. Îmi păsa de membrii mai tineri ai legământului nostru şi le ascultam problemele. Nu răneam pe nimeni, ci doar îi manipulam pe cei slabi ca să facă ce le porunceam.

Acum aveam să îl scot pe „tipul cel drăguţ” din mine. De ce să-mi pese de cineva? De acum înainte, membrii adunării mele puteau să-şi poarte de grijă. Singura mea dorinţă era să-i oglindesc în viaţa mea pe tovarăşii mei demonici şi să-mi răstignesc inima de om.

Un bun mod de a o face este să blestemi oamenii doar de dragul distracţiei. Aşa am şi făcut. Luam pe cineva, la întâmplare, rosteam un blestem asupra sa şi trimiteam un demon sau doi după el.

Mă plimbam şi mă rugam activ demonilor; încredinţându-le dorinţa inimii mele, astfel încât dorinţele inimii mele să moară. Cea mai mare dorinţă dintre toate era să găsesc o tovarăşă de viaţă care să mă iubească necondiţionat. Vroiam o soţie şi o familie, dar şi aceasta eram gata să sacrific ca să-mi arăt dedicarea faţă de stăpânul meu.

Dar zidul care bloca dezvoltarea mea primejdioasă continua să-mi stea în cale. Cum se putea aşa ceva? Cum putea acel Dumnezeu al Bibliei, acel Isus slab pe care stăpânul meu Îl omorâse, să fie în stare să-l oprească pe Satan? Într-o după-amiază, acest gând m-a izbit ca un baros. Mă plimbam de-a lungul răului Muncie încercând fără succes să mă concentrez asupra rugăciunii demonice. Întrebarea era prea pătrunzătoare. Am încercat să o îndepărtez, dar dovada se vedea clar, precum oribilele haine strălucitoare atât de populare pe vremea aceea. Nu puteam să o ignor.

[Dancing with the Devil, Part 1. Extras din cartea Dancing with de Devil de Jeff Harshbarger, publicată în toamna anului 2012 de Charisma House Publishers. Copyright © Jeff Harshbarger. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dan Reany

Scăpând de ocultism

CBN.com – Jeff Harshbarger era de-abia în clasa a treia când părinţii lui au cumpărat o masă ouija. Părea să se distreze bine, până ce a descoperit că nu era un joc.

Jeff Harshbarger cu sotia

Jeff Harshbarger: Când puneai mâna pe oracol, se mişca. Ei bine, fratele meu este glumeţ, şi tot îl loveam cu umărul, convins că el îl învârtea. El a încercat să mă convingă că nu era aşa. Ei bine, ceea ce am făcut a fost să iau masa ouija eu singur în dormitor într-o noapte.

Dan Reany [relatând]: Dar masa ouija a continuat să răspundă la întrebările lui, iar Jeff a ştiut că era la lucru o altă forţă.

Jeff: M-a speriat mai mult decât orice altceva experimentasem, dar în acelaşi timp era ca atunci când te dai pe montaigne russe. Eşti speriat de moarte, dar eşti încântat. Am început să văd că era vorba de o prezenţă care a început să devină tot mai puternică în casa mea. Mă trezeam în toiul nopţii şi simţeam literalmente că cineva mă privea. De fapt simţeam că cineva era cu mine. Mă trezeam şi umblam prin casă ca să experimentez aceasta, fiindcă îmi plăcea.

Dan: În mod normal, când un puşti în clasa a treia sau a doua se trezeşte şi simte o prezentă probabil întunecată în cameră, nu vrea să se scoale în mijlocul nopţii ca să umble prin casă singur ca să verifice.

Jeff: Aşa e. Aşa e. Dar mă bazam pe faptul că ştiam că există mai mult. Era ceva de cealaltă parte.

Dan [relatând]: Nu peste mult timp Jeff era mai apropiat de acea prezenţă decât de tatăl lui alcoolic.

Jeff: Eram un puşti nefericit. Nu vroiam să fiu unde eram. Nu vroiam să fiu în familia în care eram. Deci am căutat o scăpare. Căutam altceva, orice, pentru că viaţa mea era un iad. Eram copilul beţivului oraşului, eram abuzat, neglijat. Nu mă simţeam iubit.

Dan [relatând]: Curând după experienţa cu masa ouija, prezenţa pe care Jeff o simţea în casă i-a vorbit.

Jeff: M-am trezit într-o noapte şi efectiv în spatele urechii mele era o voce care a spus: „Jeff, vino. Vino aici. Este ceva ce vreau să-ţi arăt.”

Dan [relatând]: Acea forţă ciudată i-a provocat lui Jeff experienţe în afara trupului. În acea perioadă, a văzut lucruri cu zile întregi înainte ca să le trăiască în viaţa reală. Apoi Jeff a întâlnit un bărbat care era satanist practicant.

Jeff: Am construit o pentagramă, ne-am aşezat în interiorul pentagramei, el s-a rugat deasupra mea şi şi-a pus mâinile peste mine. Când şi-a pus mâinile peste mine, am fost umplut efectiv de un demon.

Jeff Harshbarger cu sotia

Dan [relatând]: Jeff credea că satanismul era calea pentru a-şi perfecţiona abilităţile paranormale.

Jeff: Când un demon este în preajma ta sau în tine, simţindu-i prezenţa, te minţi pe tine însuţi. Crezi că este puterea ta.

Dan [relatând]: El şi noul lui profesor şi-au făcut propria adunare şi au recrutat alţi adolescenţi care să li se alăture.

Jeff: I-am văzut pe fiecare dintre ei cum au ajuns să fie posedaţi de demoni şi am observat ceva în inima mea. Inima mea simţea pentru ei. Parcă eram condamnat. Ştiam că era greşit. Era ca şi cum ştiam că nu ar trebui să se întâmple. M-am împotrivit acestui lucru fiindcă eram satanist. Nu-mi pasă de nimeni sau de nimic în afară de mine. [Dar] Iată că sunt un satanist căruia îi pasă. Am început să încerc să ucid ritualic acea parte din mine – inima, partea din mine căreia îi păsa.

Dan [relatând]: Indiferent ce au încercat Jeff şi forţele demonice din el, pur şi simplu nu au putut să omoare acea mică sămânţă de dragoste şi compasiune. Astfel că demonii care îi dăduseră putere atâţia ani s-au întors împotriva lui şi au încercat să-l omoare pe el în schimb.

Jeff: Demonii din mine au început literalmente să mă chinuie. Vreau să spun că s-au întors împotriva mea şi unul împotriva altuia, făcându-mă să trăiesc iadul pe pământ…

Dan [relatând]: Jeff a decis că singura cale de scăpa de chin era să se omoare.

Jeff: Aşa că am făcut rost de o armă, m-am dus la un motel, am stat în camera aceea şi mi-am pus arma la cap. Când am privit în jos la ţeava armei, de nicăieri mi-a venit în minte gândul: „Unde îţi vei petrece eternitatea?” Nu am putut să apăs pe trăgaci.

Dan [relatând]: În ziua următoare a încercat să se spânzure, dar frânghia a alunecat. S-a dus la culcare plângând cu sughiţuri. Din nou a auzit o voce, dar de data aceea a fost diferită.

Jeff: Vocea a venit chiar din dreapta mea şi mi-a spus: „Ieşi.” Ştiam că nu era demonică. Era diferită. M-am sculat din pat. Nici măcar nu m-am gândit să străbat casa şi să ies pe uşa din spate. Am deschis fereastra şi am păşit afară. Voi fi sincer cu voi, când am ieşit pe fereastră era o prezenţă complet diferită în curtea din spate. Ştiam că era Dumnezeu. Era o prezenţă incredibilă care emana putere, dar şi dragoste… Ştiam că acea putere care mă urmărise, care nu mă lăsase să mor, era prezentă. Iată dragostea pe care o vroisem dintotdeauna, de care avusesem întotdeauna nevoie, pe care o căutasem întotdeauna şi pe care o căutasem într-un loc greşit. Pentru că nu o aveam, m-am întors către întuneric. Acum iat-o. Doar m-am uitat la cer şi am spus: „Isus, fă ca viaţa mea să fie OK.”

Dan [relatând]: Deşi tocmai îşi dăduse viaţa lui Hristos, Jeff încă se lupta cu demonii. Făcuse ritualuri satanice elaborate ani de zile, dar pentru a scăpa de demoni nu a fost nevoie decât de rugăciunea simplă a unei femei pe care a întâlnit-o la biserică.

Jeff: Tocmai începuse să se roage pentru mine şi demonii din mine au ieşit la suprafaţă şi mi-au întors capul. M-am uitat la ea, iarea s-a uitat la demoni şi a spus doar: „În Numele lui Isus, plecaţi.” Şi au plecat… Aşa a fost. Am alergat să găsesc o oglindă şi m-am uitat la mine însumi pentru prima dată în patru ani. Fiindcă în fiecare zi când mă bărbieream vedeam demonii. În sfârşit eram liber.

Dan [relatând]: Nu peste mult timp Jeff a putut să se căsătorească, în parte fiindcă nevoia lui de dragoste şi acceptare fusese în sfârşit împlinită de Dumnezeu.

Jeff: Fiecare dintre noi căutăm pe cineva, undeva, care să aibă grijă de noi, să ne iubească. Toţi suntem încă copii, deşi trupurile noastre îmbătrânesc. Avem un Tată ceresc care este real, la care avem acces oricând vrem. Gândiţi-vă la aceasta. Ce oportunitate uimitoare de a fi iubit, de a ţi se purta de grijă sau de a ţi se da ce ai nevoie! El nu ne va lăsa sau părăsi niciodată. Este aproape prea bine ca să fie adevărat, aşa că refuzăm să acceptăm. Nu face asta! Ia-L pe Cuvânt! Dă-I voie să fie cine spune El că este. Nu-I spune ce să facă. Nu încerca să-L manipulezi. Fii doar copilul Lui şi lasă-L să-ţi dea ce ai nevoie şi să te iubească. O va face.

[Dan Reany, Jeff Harshbarger: The Devil Inside. Copyright © Christian Broadcasting Network. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Video: Jeff Harshbarger: The Devil Inside. Delivered From Satan

de Jeff Harsbarger

Jeff Harshbarger

Eram un satanist eclectic sau original. Cu alte cuvinte, dacă funcţiona, foloseam. Am început iniţial ca un satanist filozof; satanismul lui LaVey. Dar am descoperit că exista o „putere” şi că demonii îmi stăteau la dispoziţie, de aceea am început să urmez satanismul tradiţional, în timp ce mă ţineam de ceea ce funcţiona la satanismul lui LaVey; filozofiile lui centrate pe sine.

Am sfârşit prin a fi posedat de demoni fiindcă m-am dat lor în schimbul „puterii” pe care o aveau ei. După ce am venit la Isus Hristos, am fost eliberat de demoni. Iată mărturia mea…

După patru ani în satanism, mă simţeam groaznic. Văzusem tot ce avea Satan de oferit şi tot mă simţeam groaznic. Am decis că singurul lucru pe care îl mai aveam de făcut, ca „satanist respectabil”, era să mă omor. Dar chiar înainte de a mă înregistra la motel, ştiam că ceva sau cineva putea să mă facă să-mi pierd cumpătul. Pentru companie şi curaj, am luat cu mine o sticlă de whisky şi o pungă cu marijuana. Mi-am pus arma la cap, dar cumva nu am putut apăsa pe trăgaci. Ştiam că arma funcţiona, dar pur şi simplu nu am putut apăsa pe trăgaci. Dezgustat de mine însumi, am încercat din nou în noaptea următoare. Într-o noapte de septembrie în anul 1981 am încercat să mă spânzur. Am legat frânghia de o grindă în garaj şi am trântit scaunul de sub mine. Am aterizat pe podea, frânghia fiind încă legată de grindă. „Ce eşec”, m-am gândit, „nici măcar nu mă pot omorî.”

Povestea implicării mele în satanism este atât de clasică încât este aproape un clişeu. Eram un tânăr singur dintr-o familie disfuncţională. Tatăl meu era alcoolic. Acasă lucrurile s-au înrăutăţit până ce în cele din urmă părinţii mei au divorţat. Căutam un loc căruia să îi aparţin. Căutam oameni care să-mi acorde atenţie şi să mă accepte. Căutam dragoste, dar eram legat de o familie violentă care m-a lăsat simţindu-mă lipsit de speranţă şi speriat. Ca răspuns, de timpuriu în viaţă am început să privesc la supranatural pentru curaj şi pentru o anumită putere mistică. Eram pregătit pentru o asemenea experienţă şi mult timp am fost interesat de magie şi de alte aspecte ale paranormalului. Chiar şi când eram doar un copil ştiam că există un tărâm spiritual şi că trebuie să fie un mod de a pătrunde în el.

Primul meu contact cu satanismul a avut loc în anul 1978; o furtună a venit pe neaşteptate peste oraşul meu natal. Aveam șaptesprezece ani şi eram în ultimul an la liceu, iar în timpul furtunii mă aflam la lucru într-un magazin local. Tocmai începeam să mă întreb cum voi ajunge acasă în noaptea aceea, când asistentul manager al magazinului, un tânăr de doar optsprezece ani, m-a invitat să stau în apartamentul lui care era în apropiere. Acel tânăr părea să aibă tot ce îmi dorisem eu vreodată. Prestigiu, putere, arăta în toate că îşi controla viaţa şi se purta mult mai matur decât cei 18 ani pe care îi avea. În noaptea aceea mi-a dezvăluit sursa puterii lui. Am fost fascinat. Mi-a arătat ideile magice şi obiectele oculte pe care le adunase. Am fost convins. Mai târziu în acea noapte am făcut o ceremonie şi mi-am dat viaţa lui Satan.

După ce am absolvit liceul, „profesorul” meu şi cu mine ne-am mutat ca să mergem la colegiu. Amândoi am încercat să începem o adunare satanică. Adunarea trebuia să conste din treisprezece discipoli, dar am putut să recrutăm doar şase, toţi bărbaţi. Şase dintre noi împărţeam aceeaşi casă, unde făceam ceea ce eu numesc ritualuri satanice „independente”, creând şi improvizând ceremonii în mod liber. Activităţile adunării includeau farmecele şi desacralizarea Bibliilor şi a oricăror altor articole creştine pe care puteam pune mâna. În acea vreme mă aflam în contact cu demonii în mod regulat, deşi nu cu Satan însuşi. Demonii erau slujitori puternici care veneau la un simplu semn al meu… sau aşa părea. În cele din urmă, părţile înspăimântătoare şi dezgustătoare ale satanismului au pus în umbră părţile palpitante. Am început să mă îngrijorez cu privire la direcţia în care se îndrepta adunarea. Ştiam că nu puteam face pasul următor… ştiam că erau graniţe pe care nu le voi călca niciodată. Vroiam să ies.

Pe atunci am crezut că singurul lucru care îmi rămăsese de făcut era să mă omor. Spre spaima mea, am dat greş. Ştiu acum că numai intervenţia divină m-a salvat atât de armă, cât şi de ştreang. După ce m-am întors acasă, am încercat să beau până uitam de mine, dar am descoperit că gustul berii făcea să mi se întoarcă stomacul pe dos. Aşa că în loc să beau am aprins o ţigară ca să-mi calmez nervii… dar mi-a ars buzele! Astfel că în cele din urmă eu, preotul satanist în devenire, m-am dus în camera mea, m-am întins pe pat şi am început să plâng. În viaţa mea nu voi uita ce s-a întâmplat apoi. Era noaptea târziu. Restul adunării era în oraş petrecând, deci casa era goală. În acea tăcere am auzit o voce care venea de lângă pat care a spus: „Ieşi!” M-am oprit din plâns şi m-am uitat prin cameră aşteptându-mă să văd un demon. Nu era un demon. Vocea s-a mutat la capătul patului meu şi a spus iar: „Ieşi!” Îmi amintesc că am fost atât de zdruncinat de acea poruncă încât am ascultat imediat. M-am strecurat prin fereastra cea mai apropiată din dormitorul meu şi apoi pe alee… şi în prezenţa lui Dumnezeu. Genunchii au începu să-mi tremure şi am căzut cu faţa la pământ, nu era nicio îndoială cu Cine aveam de-a face. Privind către cer m-am rugat: „Isuse, fă ca viaţa mea să fie OK.”

Am străbătut un drum lung de la acele zile în satanism. Cred în continuare într-o realitate spirituală. Cred atât în demoni cât şi în îngeri, în rău şi în bine. Numai că am dat întunericul pe lumină. Domnul Isus Hristos m-a ajutat să ajung la o restaurare deplină. Sunt căsătorit de optsprezece ani. Soţia mea, Liz şi cu mine locuim în Georgia. Cu ajutorul lui Dumnezeu am obţinut masteratul în consiliere pastorală şi am înfiinţat Refuge Ministries. Împreună îi învăţăm pe alţii despre pericolele ocultismului, a convingerilor New Age şi a altor învăţături false. Nu doar că lucrăm cu foştii satanişti; ştiu ce înseamnă să fii singur şi confuz, ajuns la disperare. Suntem aici pentru oricine este trimis de Domnul.

Mărturia mea nu reprezintă satanismul lui LaVey sau satanismul tradiţional. Am fost un satanist eclectic sau original.

Jeff Harsbarger

Refuge Ministries International

[Jeff Harshbarger, Deliverance from Satanism: Testimony of an ex-Satanist. Copyright © Jeff Harshbarger. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Bill Schnoebelen – Hibrizii nefilim pot fi mântuiţi

Poate că mii de femei au fost impregnate de Bene Elohim. Iar eu am întâlnit câţiva dintre urmaşii lor de-a lungul anilor, am slujit câtorva dintre ei. Şi ghiciţi ce? Pot fi mântuiţi, la fel ca oricine altcineva; pot fi eliberaţi ca oricine altcineva. Doar pentru că au avut părinţi răi, nu contează. Atât timp cât au ADN uman, atât timp cât au voinţă umană liberă, pot să vină la cruce, la fel ca oricine altcineva.

Am întâlnit-o pe această doamnă tânără, ea fusese deja eliberată, dar era produsul unui înger căzut cu o vrăjitoare de rang înalt, satanistă, şi singurul mod în care puteai spune că era ceva puţin diferit la ea: era foarte palidă, cu păr foarte negru, ceea ce nu este aşa neobişnuit; dar dacă îşi scotea ochelarii fumurii… V-aţi uitat vreodată în ochii unei capre? Au pupile în formă de rinichi. Şi aşa erau pupilele ei. Ochii ei erau aurii. Şi nu avea gene, iar pupilele ei erau în formă de rinichi, nu rotunde, ca pupilele normale ale fiinţelor umane. Deci avea… economisea bani ca să-şi ia lentile de contact speciale, dar până atunci trebuia să poarte ochelari fumurii ori de câte ori ieşea. Dar Îl iubea pe Isus din toată inima. Şi era atât de recunoscătoare pentru că o eliberase.

Şi am avut mai mulţi tineri aşa. Cei mai mulţi dintre ei erau în ultimii ani ai adolescenţei, aveau puţin peste douăzeci de ani. Deci nu vă pierdeţi nădejdea! Chiar dacă unele dintre aceste lucruri par de necrezut şi destul de înspăimântătoare, iadul nu face nicio rană pe care cerul nu o poate vindeca.

[Videoul Bill Schnoebelen – Nephilim Hybrids Can Be Saved a fost publicat pe publicat pe YouTube, unde nu mai este disponibil.]

Ce aţi spune… Chiar acum, de exemplu, tânăra doamnă cu care mă rugam… A avut o experienţă de răpire. Am condus-o la Domnul, acolo afară. Este acolo afară chiar acum, iar soţia mea şi o altă femeie îi slujesc. A venit tocmai din Fort Walton, Florida. Noi am venit în Florida. Ea locuieşte acum aici în Roswell. Dar ea a auzit despre asta şi a venit pentru răspunsuri, fiindcă pe cât de tânără este, a avut întâlniri cu extratereştri. Şi astfel venit aici pentru răspunsuri. Şi Dumnezeu i le-a dat.

Deci dacă vreţi un caz, există un caz foarte clar. Dar literalmente, de fiecare dată când trec prin asta… Nu v-ar veni să credeţi câţi copii din lume care trec prin asta şi nu au pe nimeni care să-i ajute, nici măcar pe părinţii lor. Şi ştiţi, întotdeauna L-am rugat pe Domnul: „Adu-i la mine!” Şi puteţi să o faceţi şi voi. Chiar puteţi. Rugaţi-vă doar cu ei.

Ceea ce a ajutat-o pe această fată a fost… Crede că este un hibrid. Şi vroia să ştie dacă ei pot fi mântuiţi. Aşa că am dus-o la Isaia 13:1 şi i-am arătat, când Domnul Se va întoarce, Se va întoarce cu cei puternici ai Lui, cei care Îi înalţă Numele. Aceştia sunt „Gerber”, cel puternici în ebraică sunt „Gerber”. Deci sunt păzitori sfinţi. Nu toţi au căzut. Şi aceşti copii nici măcar nu cred că pot fi mântuiţi. Şi când le spui, le arăţi Scriptura că pot, exact ca tânăra aceasta. Este chiar acolo acum, plânge în hohote.

[Sursa: Pastor Chris Ward – Nephilim Hybrids Can Be Saved]

Chris Ward crede că există hibrizi nephilim pe pământ. Cu alte cuvinte, îngerii căzuţi fac ce au făcut în trecut în Geneza 6, creează hibrizi. „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24:37)

Ward face un pas înainte şi susţine că hibrizii nephilim pot fi mântuiţi. Programul de reproducere a hibrizilor este periculos fiindcă şterge linia între ceea ce este uman şi ceea ce nu este.

Ward susţine că a condus la mântuire o femeie hibrid. Spune că a fost un moment emoţionant. El afirmă că are material care ar putea fi testat ADN, care ar putea-o dovedi.

Ward se află în prima linie, spunând că primeşte trei apeluri telefonice pe săptămână în legătură cu acest fenomen. Sunt şi alţii, ca John Darnell, Russ Dizdar şi Doug Riggs, care s-au ocupat cu fenomenul abuzului satanic ritual şi care raportează că există nephilimi moderni şi că există un program de reproducere care a fost îndeplinit.

[Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.lamarzulli.wordpress.com, unde nu mai este disponibil.]

Fritz Springmeier – Entităţile reptiliene

Şi surpriza astăzi, surpriza pe care v-am promis-o. Acestea sunt luate din reviste americane, şi poate că va trebui să aruncaţi o a doua privire. Sunt foarte uşor de văzut în original, s-ar putea să nu fie la fel de uşor de văzut pe foliile transparente.

Ochi reptilieni… Deci este bine? Da. Toate aceste fotografii sunt din reviste americane. Ochi reptilieni… Deci ca doamna care spunea toate acele poveşti în Arabia, ştiţi, trebuie să mă chemaţi din nou ca să vă spun mai mult.

Ochi reptilieni, îi puteţi vedea? Vedeţi ce spun? Uitaţi-vă sus aici, uitaţi-vă sus aici, vedeţi cum ochii sunt reptilieni?

De fapt am întâlnit nişte oameni foarte respectabili, care nu mi-ar fi spus poveşti, ca acel psiholog care a văzut nenumăraţi oameni în viaţa ei, care de fapt a văzut astfel de oameni.

OK, mulţumesc. Şi un ultim lucru, ştiţi, plecăm, mergem pe drumuri separate şi toate celelalte, dar vreau doar să vă fac cunoscut: sunt încă în viaţă, nu am dispărut de pe faţa pământului, dacă vreţi să-mi scrieţi, să mă contactaţi, să-mi telefonaţi, ştiţi, sunt acolo. Deci ar trebui să continuăm.

Î: Accepţi întrebări, Fritz?

R: Întrebări? Da. Acum că v-am plictisit de moarte…

Î: O întrebare importantă la care să răspunzi este…

Î: Cum de au ochi reptilieni?

R: Nu aveam de gând să vorbesc despre acest subiect. Nu am răspunsuri finale la unele dintre aceste lucruri. Unul dintre programele importante pe care Illuminati le desfăşoară este crearea nefilimilor. Dacă ne uităm în Scriptură, scrie: „Ca în zilele lui Noe, va fi astăzi.” În vremea lui Noe, Dumnezeu nu era răzbunător şi nu distrugea pământul. Pământul era corupt genetic de îngerii căzuţi care s-au căsătorit probabil atât cu animale cât şi cu oameni. Şi pentru a menţine viaţa, Dumnezeu a adus sfârşitul asupra lumii.

Şi astăzi există o mulţime de experimente genetice, iar nefilimii fiind creaţi, sunt hibrizi, şi acestea sunt o parte foarte importantă a ceea ce fac Illuminati. Iar eu presupun că are legătură cu aceasta. Vorbind despre liniile de sânge ca Rotschild, ei s-au amestecat prin căsătorie cu ceea ce publicul numeşte extratereştri, deci aceşti oameni nu sunt oameni aşa cum ştim noi că sunt oamenii, au fost puternic demonizaţi.

Întorcându-ne în timp, sfătuitorul principal al reginei Elisabeta I, Sir John Dee, era un magician cabalist practicant al magiei negre. Mersese pe continent şi învăţase de la cei mai importanţi cabalişti evrei, de exemplu magia, şi el era ce mai important sfătuitor în Imperiul Britanic. Şi el a creat magia enochiană şi limba enochiană, iar Illuminati care se ascund în spatele edificiului Martorilor lui Iehova, folosesc ritualuri enochiene. De aceea puterea în magia enochiană sunt turnurile de veghere. De aceea sunt ei numiţi Societatea Turnul de Veghere. Dar oricum, ei râd când îşi spun Societatea Turnul de Veghere, pentru că are dublu sens.

Deci John Dee a evocat demoni sau îngeri, OK, cu magia lui neagră. Fiinţele pe care le-a evocat, s-au făcut desene ale lor, şi arătau identic cu ceea ce noi numim extratereştrii gri.

OK. Vă voi spune ceva. Şi apoi m-am vizitat cu oameni instruiţi militar care au ieşit din nivelele înalte ale Illuminati. Şi aceste tipuri diferite de extratereştri participă la ritualurile Illuminati. Pot să continui. Punctul esenţial este că pot concluziona: nu există extratereştri buni, extratereştrii sunt demoni, şi are loc un amestec între demoni şi carne şi sânge, pentru că ei au şi alte experimente genetice.

[Sursa: Fritz Springmeier – Reptilian Entities (Rare Material)]