de Everett Miller

Mărturia mea are de-a face cu o sărbătoare care marchează începutul perioadei de vacanţă anuală. Ea este despre cum am ajuns să-L cunosc pe Domnul şi despre genul de mediu din care am ieşit. În fiecare an pe 31 octombrie oraşul nostru, naţiunea noastră, şi de fapt cea mai mare parte a lumii, celebrează o sărbătoare pe care o numim Halloween. Acum, nu a fost numită întotdeauna Halloween. Cu mulţi ani în urmă, în evul mediu, era cunoscută ca All Hallow’s Eve, ajunul celebrării catolice a Zilei Tuturor Sfinţilor. Dar chiar şi înainte de atunci, în anii dinainte ca Domnul nostru să umble pe pământ, era cunoscută ca „Priveghiul lui Samhain”, un zeu al druizilor: dumnezeul morţilor.

În acea vreme, cu atât de mult timp în urmă, conform legendelor druide, sufletele morţilor păcătoşi umblau pe faţa pământului. Ei pribegeau pe la ţară, oprindu-se la casele oamenilor care trăiau acolo, cerând daruri de mâncare, îmbrăcăminte şi bani, ca să-l poată împăca pe dumnezeul lor, pentru ca să le aline suferinţa. Dacă li se dădea ce vroiau, se credea că va fi un timp de pace şi prosperitate. Pe de altă parte, dacă oamenii nu dădeau ce li se cerea, spiritele erau furioase şi ofereau o răsplată grabnică şi sigură: casele aveau să fie arse, copiii aveau să fie răpiţi şi sacrificaţi (pentru că ei credeau, aşa cum credem şi noi, că sângele celor nevinovaţi şi jertfa nepătată sunt suficiente pentru iertarea păcatului.)

După mai mulţi ani de implicare în ocult, timp în care am participat la şedinţe de chemare a morţilor, facerea de farmece, citirea minţii şi experienţe în afara corpului, am fost adus la cunoaşterea mântuitoare a Domnului Isus Hristos. Am folosit tabla ouija, care astăzi este un joc foarte popular. Am citit cărţile de tarot, am studiat filozofia orientală a ghicitoriei, cunoscută ca „I Ching”. Am învăţat cum să văd şi cum să citesc aura unei persoane, sau forţa de viaţă a persoanei. Am învăţat de asemenea cum să schimb aura şi cum să impun voia mea asupra persoanei respective. Am avut călătorii în afara corpului, timp în care sufletul meu părăsea corpul fizic şi călătorea oriunde alegeam eu, şi era martor la lucrurile pe care alegeam eu să le văd. Puteam să citesc gândurile altei persoane şi puteam să proiectez gândurile mele în acea persoană, în efortul de a o controla şi de a realiza lucrurile pe care le vroiam. Nu m-am închinat niciodată diavolului în mod deschis, dar în ritmul în care mergeam, era doar o chestiune de timp.

Pe 20.06.1979 viitoarea mea soţie, Karen, mi-a spus despre Hristos şi m-a condus la El, iar viaţa mea nu a mai fost aceeaşi de atunci. În loc să fiu preocupat cu moartea, acum am bucuria vieţii. În loc să vreau să cunosc despre diavol şi lucrările lui, vreau să cunosc despre Isus. În loc să le spun prietenilor mei despre şedinţele de chemare a morţilor de noaptea trecută şi despre experienţele în afara corpului, vreau să le spun despre Isus şi dragostea Lui pentru ei. În loc să celebrez Priveghiul lui Samhain sau Halloween-ul, Îl sărbătoresc pe Isus, singurul Dumnezeu adevărat al vieţii.

Acum, ceea ce este trist este că în fiecare an oraşul nostru şi ţinutul nostru sărbătoresc Priveghiul lui Samhain. Oamenii îşi decorează locuinţele şi afacerile cu pisici negre şi dovleci. Atârnă imagini cu fantome şi spiriduşi la locuinţe şi birouri. Vrăjitoarele şi măturile sunt văzute pretutindeni. Părinţii îşi trimit copiii pe străzile comunităţii, ca să meargă din casă în casă şi să ceară daruri.

Ceea ce este şi mai trist este că multe biserici, biserici care cred în Biblie şi Îi dau cinste lui Dumnezeu, îşi decorează sălile cu simbolurile acestei zile. Fantome şi spiriduşi împart aceeaşi sală cu crucea lui Hristos. Vrăjitoarele cu mături şi pisicile negre sunt văzute lângă versete din Biblie care spun despre dragostea lui Dumnezeu. Chiar aici în oraşul nostru, un centru de zi sponsorizat de biserică a atârnat pânze de păianjen de tavane, şi păianjeni negri care se târau pe pereţi. Un schelet te întâmpina când intrai pe uşă, iar o vrăjitoare îţi ura rămas bun când plecai. Toate acestea s-au întâmplat fiindcă Halloween este o zi „sfântă” nevinovată, care nu mai este ziua rea care a fost odată.

Cum putem spera noi, ca şi credincioşi, să întoarcem lumea pentru Hristos, dacă continuăm să dăm cinste Diavolului? Cum putem vorbi împotriva răului din zilele noastre când noi, creştinii, zugrăvim lucrurile răului pe pereţii bisericilor noastre, în locuinţele noastre şi în afacerile noastre? Ce Îi vom spune Domnului nostru când ne va trage la răspundere pentru sufletele care sunt pierdute fiindcă noi nu am vorbit niciodată?

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Deuteronom 18:10-12: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, e descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta.”

Iar în Levitic 20:6 ni se spune: „Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.”

Pavel ne spune în Galateni 5 că vrăjitoria este unul dintre păcatele cărnii, iar în versetul 21 ne spune că cei ce fac asemenea lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

[Everett Miller, My Testimony – Saved from the Occult. Copyright © 1996 Everett Miller.]

de Mandy

Mandy, BEd – Coffs Harbour, Australia

Numele meu este Mandy şi locuiesc în Coffs Harbour, în Australia, împreună cu soţul meu Lars şi cu cei trei băieţi ai noştri.

Aş vrea să vă povestesc cum ne-a ajutat Dumnezeu să ne confruntăm cu coşmarurile fiului meu.

Josh a avut coşmaruri rele timp de un an şi se părea că lucrurile mergeau mai degrabă spre rău decât spre bine. Uneori se trezea asudând, plângând şi tremurând fiindcă îi era atât de teamă să închidă din nou ochii. Am încercat multe, să învăţăm versete pe de rost precum „Pot totul în Hristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) şi „Domnul este păstorul meu…” (Psalmul 23:1), şi alte versete care spun să nu ne fie teamă. I-am spus poveşti frumoase înainte să meargă la culcare, ne-am amuzat, am avut momente de gâdilat, am cântat cântece, am pus muzică creştină sau poveşti creştine când s-a dus la culcare, dar cumva, de îndată ce închidea ochii, vedea demoni şi vrăjitoare, şi lucruri despre care nu am vorbit niciodată sau cu care nu intrase niciodată în contact. Îi era teamă să nu moară şi mă implora să mă rog să nu moară. Sincer, nu a fost uşor.

După un alt coşmar, Lars şi-a făcut timp pentru Josh şi i-a spus despre demoni şi cum reacţionează ei când Îl văd pe Isus. Am citit în Biblie că ei se temeau cu adevărat de Isus şi ori de câte ori L-au văzut, au spus: „Du-te, lasă-ne în pace etc.” Lars i-a explicat foarte clar lui Josh cum reacţionau demonii şi cât de teamă le era de Isus. şi că nu aveau nicio putere când venea Isus. Tremurau şi se temeau de El atât de mult.

Cumva aceasta a făcut clic, iar Josh a primit descoperirea că Isus are autoritate peste orice. A fost uimitor, dar de atunci este fericit să meargă la culcare şi are încredinţarea că în Hristos Isus are putere peste toate forţele Diavolului. Lăudat să fie Domnul! Cred că această descoperire îl va ajuta într-o zi şi în situaţii diferite.

Este minunat să vedem cum l-a schimbat Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu am realizat din nou că numai Cuvântul lui Dumnezeu ne poate ajuta şi schimba. Lăudat să fie Domnul! Sper că această mărturie te va ajuta, dacă ai probleme asemănătoare.

Cu dragoste în Hristos,

Mandy

[Mandy, Healed of Nightmares. Copyright © Christian Assemblies International. Mandy locuiește în Coffs Harbour, Australia. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.cai.org, unde nu mai este disponibil.]

de Nicky

Nicky – Perth, Scoţia

Când aveam zece sau unsprezece ani, un poltergiest a început să-şi facă prezenţa cunoscută în casa noastră, mutând obiectele şi făcând zgomot în preajma mea. Bineînţeles că am fost puţin preocupată fiindcă nu era ceva obişnuit, şi le-am spus părinţilor mei, care nu au crezut un cuvânt şi m-au anunţat pur şi simplu că nu există asemenea lucruri ca fantomele! În noaptea aceea, pe când eram întinsă în pat, am fost foarte conştientă de ceva invizibil care era în cameră cu mine. Acel ceva a aruncat câteva obiecte prin jur, iar apoi s-a aşezat pe mine atât de tare, încât am crezut că voi fi strivită până la moarte. Am fost îngrozită şi bineînţeles că nu am putut să-i chem pe părinţii mei în ajutor, pentru că ei nu credeau în aşa ceva. Deci am început să-l rog pe acel ceva să nu mă omoare, încercând să conving „spiritul”, cum îl numeam eu, că îl iubeam şi că voi face orice vroia, atât timp cât nu mă omora. După aceea m-am rugat acelui lucru în fiecare noapte, de la o jumătate de oră sau o oră, până la o oră şi jumătate, înainte de a adormi. Uneori simţeam că încerca să mă sufoce sau să mă strivească, iar alteori mă lăsa în pace.

Foarte repede am devenit interesată de latura „nevinovată” a ocultului (despre care am descoperit mai târziu că era la fel de periculoasă ca orice fel de practică magică/ocultă). La început am folosit metode „inocente” precum închinarea cu lumânări, numerologia, astrologia, magia cu cărţi de tarot şi proiecţia astrală, dar curând ele m-au condus la hipnotism/controlul minţii, citirea minţii, facerea de farmece, vederea de viziuni (a doua vedere), invocarea „spiritelor” (care este un cuvânt drăguţ pentru demoni) şi folosirea lor pentru a controla situaţii sau pentru a obţine lucruri. Nu am ştiut că făcând aceasta le lăsam de fapt să mă controleze şi să mă manipuleze pe mine! „Îngerul meu păzitor”, cum începusem să-l numesc pe spiritul din camera mea, îmi spusese că numele lui era Alberto, şi aveam adesea conversaţii. Uram faptul că eram înspăimântată tot timpul, dar iubeam faptul că aveam putere. „Talentele” mele mi-au adus destul respect din partea prietenilor, dar adesea şi ei erau oameni ciudaţi. Deci am avut grijă să le spun numai celor pe care credeam că îi voi converti la modul meu de gândire. Am influenţat o mulţime de oameni să facă lucruri stupide.

Pe când aveam șaptsprezece ani, fumam între treizeci şi șaizeci de ţigări pe zi, în funcţie de cât de trează eram. Eram beată cât de des posibil, iar când nu eram satisfăcută doar cu alcool, luam LSD şi „ciuperci magice”, fiindcă uram să am control asupra simţurilor mele. Cercetasem aproape orice religie alternativă de sub soare şi nu găsisem satisfacţie în niciuna dintre ele. Capul îmi era plin de tot felul de filozofii ciudate şi minunate care, dacă sunt sinceră, erau atât de complicate încât foarte puţine dintre ele însemnau ceva pentru mine! Încercasem să mă omor în mod serios de trei ori până atunci, pur şi simplu fiindcă nu aveam absolut niciun respect pentru propria mea viaţă şi credeam că oricum voi sfârşi prin a mă întoarce, dacă funcţiona. Nu aş fi recunoscut niciodată, dar încă trăiam în teamă constantă. Încercasem aproape orice şi tot nu aveam idee de ce eram pe această planetă.

Apoi, într-o zi, am dat peste doi creştini care se rătăciseră în timp ce vizitau oraşul meu. Am gândit: „Iată că o luăm de la capăt!”, când au început să predice, pentru că atât de mulţi aşa-numiţi creştini încercaseră să-mi spună înainte: „Isus te iubeşte!” De obicei făcusem tot ce putusem ca să-i prind pe picior greşit cu întrebări grele, şi îmi plăcea să-i fac să se simtă jenaţi când nu puteau răspunde cu nimic altceva decât cu: „Isus te iubeşte!” Mă mândream că eram prea cinică pentru a fi convinsă. Totuşi cei doi bărbaţi nu erau aşa… Nu-mi pot aminti tot ce am vorbit, dar îmi amintesc că am fost foarte impresionată când unul dintre ei mi-a spus că voi arde în iad! Cel puţin nu erau lipsiţi de coloană vertebrală, chiar dacă erau pe calea cea greşită în ceea ce mă privea! Aveam de asemenea sentimentul că ei cunoşteau ceva ce eu nu cunoşteam.

Printr-o serie de coincidenţe, am sfârşit întâlnindu-mă din nou cu unul dintre bărbaţi pentru o discuţie la o ceaşcă de ceai, la care am sperat să aflu ce cunoştea el şi să-l conving că greşea! Am făcut gluma că mă va forţa cu Biblia, iar apoi ne-am aşezat pentru, cred că o oră sau cam aşa ceva, făcând doar conversaţie politicoasă. Pe vremea aceea eram atât de disperată să aflu ce cunoştea el, încât dacă nu ar fi fost mândria mea, l-aş fi implorat să înceapă să predice! Când în cele din urmă am ajuns să vorbim despre Biblie, a fost ca şi cum el avea o cheie magică, una care revela cele mai uimitoare secrete. El a explicat cum Biblia proroceşte de fapt un al treilea război mondial, nuclear, cum efectiv întreaga istorie a lumii este conţinută într-o carte a Bibliei, inclusiv istoria care nu s-a întâmplat după scrierea Bibliei. Fiecare detaliu era atât de exact, chiar şi culoarea turbanelor purtat de oamenii lui Mohamed când au invadat Imperiul Bizantin în secolele VII şi VIII d.Hr.! Eram uimită; nu dădusem niciodată de un sistem de credinţe căruia nu îi era deloc teamă să fie specific! Am încercat să-mi susţin propriile convingeri şi idei, dar am realizat curând că niciuna dintre ele nu mai avea niciun sens, şi cu greu îmi puteam aminti vreuna dintre ele. Păreau doar atât de vagi şi de neînţeles, comparate cu adevărul îndrăzneţ al Cuvântului lui Dumnezeu.

În următoarele câteva săptămâni Dumnezeu mi-a arătat că dacă profeţiile şi minunile erau toate adevărate, aşa era şi faptul că dacă nu mă luam după restul Bibliei, atunci voi fi condamnată la iad. Am ascultat Scriptura, care în Fapte 2:38 spune: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh…” Am primit Duhul Sfânt cu dovada vorbirii în alte limbi, şi imediat nu am mai avut nicio dorinţă pentru alcool sau droguri şi am încetat imediat să mai fumez. Dar cel mai bine era că ştiam că am găsit Adevărul, iar Dumnezeu mi-a înlocuit teama şi dorul, cu pacea şi mulţumirea Lui. Laudă Domnului!

[Nicky, Saved from a Life in the Occult! Copyright © Christian Assemblies International. Nicky locuiește în Perth, Scoţia. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.cai.org, unde nu mai este disponibil.]