Să vorbim deschis despre Altarul Mistic

de Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Una dintre întrebările care sunt cel mai des adresate misiunii noastre se referă la Vechiul Ordin Arab al Nobililor Închinători la Altarul Mistic – cunoscut în mod obişnuit ca Altarul. Astfel, membrii lui sunt cunoscuţi ca altarişti.

Altariştii sunt o organizaţie foarte vizibilă. Conducând maşina de-a lungul magistralei, vedem camioane care au pe spate semne care promovează spitalele Altarului. În cele mai multe comunităţi, indiferent de mărime, vin circurile Altarului în oraş – după cum se presupune, ca să strângă bani pentru centrele pentru cei arşi sau pentru spitalele pentru copiii schilozi. Există de asemenea jocuri de fotbal ale Altarului, cu acelaşi scop.

La nivel local, puţine parade se ţin fără ca veselii clovni ai Altarului să nu facă tumbe de-a lungul străzii, aducându-le copiilor bucurie în inimă şi dulciuri.

Desigur, facilităţile Altarului sunt destul de impresionante. Cea la care am fost eu în Milwaukee, Wisconsin, a fost proiectată ca să arate ca un mic Taj Mahal. Chiar şi aşa, era aproape cât un bloc. Pe lângă aceasta, în unele oraşe mari, există cluburi de golf sau private somptuoase, care rivalizează cu cele mai exclusive cursuri private.

Ceea ce mulţi oameni nu realizează este că organizaţia Altar este parte a ordinului francmasonic. De fapt, unul din „secretele” Altarului este faptul că titlul său pretenţios şi oficial (Vechiul Ordin Arab al Nobililor închinători la Altarul Mistic) este de fapt o anagramă. A.A.O.N.M.S. revelează că fiecare membru al Altarului trebuie să fie A.M.A.SO.N. [în engleză, un mason].

Contextul în care vin întrebările la misiunea noastră este dacă un creştin ar trebui sau nu să fie implicat în Altar. Faptul că Altarul este înrădăcinat în masonerie ar trebui să fie un răspuns suficient la întrebare. Masoneria este cu adevărat un copac foarte rău, şi orice entitate care „se ramifică” din ea, precum Altarul, ar trebui să fie într-adevăr suspectă. Amintiţi-vă, Domnul ne-a avertizat că un pom rău nu poate face roade bune (Matei 7:17-18).

Nu este scopul acestei broşuri să dovedim că masoneria este contrară Bibliei şi învăţăturilor lui Isus. Pentru aceasta, misiunea noastră are alte resurse disponibile. (Vezi nota de final 1.) Totuşi, este de ajuns să spunem că pentru discuţia noastră de acum, este un fapt stabilit că francmasoneria are rădăcini foarte sinistre şi idolatre.

De fapt, altariştii nu sunt orice masoni. Sunt masoni care au trebuit să treacă nu doar prin Loja Albastră (primele trei grade de bază pe care se bazează toată masoneria); ci li se cere să urce până aproape de vârful francmasoneriei americane. Ei trebuie fie să fi atins gradul 32 al Ritului Scoţian, fie să devină Cavaleri Templieri în Comandamentului Ritului de York. (Vezi nota de final 2.) Aceasta înseamnă că, în primul caz, au trebuit să treacă prin 32 de grade; sau în al doilea caz, prin zece grade. Fiecare dintre aceste grade are jurăminte foarte solemne, sângeroase (şi total anticreştine) pe care candidatului i se cere să le facă pe o Biblie.

Astfel, chiar dacă Altarul ar fi o organizaţie cu totul nevinovată, masonul care i se alătură a trebuit să calce mai multe porunci ale lui Dumnezeu decât ar vrea cineva să menţioneze.

Nu scriu pe această temă ca un amator sau ca un cercetător rupt de realitate. Aşa cum unii cititori ştiu, AM FOST MASON. M-am alăturat Lojei la jumătatea anilor ‘70 şi am fost activ în mai multe organizaţii masonice cam nouă ani. Mi-am croit calea de la locurile de onoare la cel de Păzitor Junior în Loja Albastră. Am fost Maestru al Vălului în Arca Regală şi Prelat în Comandament (Ritul de York). Am fost Patron Asociat în Ordinul Steaua Răsăritului şi devenisem şi Prinţ Sublim al Secretului Regal (mason de gradul 32). Am trecut şi prin iniţierea în Altar, dar nu am fost cu adevărat activ în organizaţie din cauza costurilor. Esenţialul este că ştiu despre ce vorbesc când discut despre masonerie şi Altar.

Hai să ne distrăm!

Altarul este deseori zugrăvit, atât în interiorul cât şi în afara francmasoneriei, ca partea „distractivă” a masoneriei. Masonii din ordinele considerate a fi mai joase sunt ocupaţi cu depunerea efortului de „a se dezvolta în masonerie”. Totuşi, în Altar, este timpul pentru petrecere.

În mare măsură, este adevărat. De exemplu, în cele mai multe state, Altarul este singura organizaţie masonică unde se poate servi alcool în dependinţele templului. În Altarul meu, se servea bere – deşi era numită „lapte de cămilă”. În plus, Altarul dă petreceri mai mari şi baluri mai grozave decât orice altă ramură a masoneriei.

Apoi sunt activităţile. Ştiu că în Altarul din care făceam eu parte, erau mai mult de o duzină de lucruri „distractive” pe care le puteai face pentru a întări organizaţia Altarul:

1) Clovnii Altarului (desigur)

2) Trupa Orientală (te îmbraci în costume arabe şi cânţi la instrumente muzicale din Orientul Mijlociu la parade)

3) Ritualul Divan (Lucrezi ca interpret în ceremonii elaborate implicate în iniţierea noilor membri. Acesta presupune costume uimitoare şi învăţarea a cât de multe replici poţi pentru o piesă.)

4) Corpul Cămila (călăreşti pe cămile)

5) Detaşamentele Motoretele Mici (conduci maşini mici la parade şi în general te porţi ca un idiot)

6) Un Corp Fluier şi Tobă (o întreagă trupă Highland cu cimpoaie şi tobe etc.)

7) Corpul Motociclete (Aceştia sunt altarişti care au motociclete mari, scumpe şi pe care le păstrează într-o stare excelentă, strălucitoare. Ei merg cu ele la parade.)

Probabil sunt şi alte activităţi, dar nu mi le mai amintesc. Multe dintre ele sunt destul de scumpe pentru a te implica, şi chiar să fii membru al Altarului este scump. Când m-am alăturat eu, cam prin 1980, costa 150 $ ca să te alături, şi apoi 50 $ pe an pentru cotizaţii. Astfel, Altarul este oarecum un „club pentru băieţi bogaţi”, spre deosebire de Loja Albastră. Mulţi dintre bărbaţii pe care i-am întâlnit în Altar erau oameni de afaceri, doctori, avocaţi sau politicieni de mare succes. Aveau dansuri şi baluri uriaşe, scumpe, pentru variate ocazii, şi participarea putea să fie foarte scumpă.

„Groaznic mod de a trata un prieten”

Cu toate acestea, anumite părţi ale Altarului nu sunt la fel de „distractive” – cel puţin nu pentru victime. Spre deosebire de alte iniţieri masonice, ritualul care îi iniţiază pe candidaţi în Altar este în parte teatru şi în parte abureală de fraternitate glorificată de colegiu. Singura diferenţă este bugetul mare şi faptul că Altarul are o echipă de doctori la îndemână, în caz că ceva merge prost.

Aici vorbesc din experienţă personală! Presupun că există o anumită temă comună în cele mai multe temple ale Altarului din diferite state, dar eu scriu din punctul de vedere a ceea ce mi s-a întâmplat mie. Bineînţeles, pe vremea când am trecut prin aceasta nu eram creştin, ci păgân.

Vom intra în problemele teologice ale ritualului mai târziu. Acum aş vrea doar să ţi-l imaginezi pe pastorul sau pe diaconul tău, sau poate pe tatăl tău, trecând prin acea încercare dificilă.

Mai întâi de toate, ţi se face efectiv un control fizic de către un doctor, pentru a fi siguri că eşti corespunzător pentru sarcina ce o ai de îndeplinit (Nu inventez asta!). Apoi, dacă treci, ţi se cere să te dezbraci până la lenjeria de corp şi eşti legat la ochi. Ceea ce nu ştiam pe atunci era că tot ce mi se întâmpla avea loc pe o scenă şi cu un public de zeci de altariştii care mă priveau.

Împreună cu alţi candidaţi a trebuit să merg pe „nisipurile arzătoare” ale deşertului (totul în Altar este exprimat în limbajul figurativ arab). Cu picioarele goale, am trecut peste ceea ce mai târziu am aflat că era un covor cu fire electrice, care trebuia să ne ardă puţin picioarele, fără să le facă vreun rău. Acesta era probabil motivul pentru controlul fizic – deoarece cineva cu stimulator cardiac sau cu afecţiuni ale inimii ar fi putut să aibă o mică problemă cu o astfel de călătorie.

O altă „chestiune importantă” a constat în a sta jos pe cele patru membre, încercând să sug dintr-un hot dog care se bălăbănea undeva în apropierea feţei mele. În timp ce încercam să fac aceasta, am fost înţepat în dos cu ceea ce a părut să fie un ac de pălărie destul de mare. Pe lângă aceasta, am fost făcut să cred că un câine urina pe faţa mea.

Nu e de mirare că mai târziu Stăpânitorul Altarului mi-a spus: „Groaznic mod de a trata un prieten!” Acum, imaginează-ţi-l pe pastorul tău stând pe mâini şi pe picioare în lenjeria de corp, încercând să sugă un hot dog în timp ce este înţepat cu un ac de pălărie. Asta cam distruge imaginea unui om al lui Dumnezeu, nu-i aşa?

Umbra lungă a lui Mohammed

Trist, de aici ceremonia Altarulului merge înspre mai rău (sau ar trebui să spun „în jos spre iad”). Ca zeci de alte rituri masonice, ea implică multă splendoare ceremonială şi un jurământ de sânge. Toţi ofiţerii sunt îmbrăcaţi ca prinţi sau soldaţi arabi. „Decorul” de pe scenă este făcut să arate precum cortul bogat al unui şeic. Cu toate acestea, influenţa islamică nu este doar cosmetică.

Când candidatul ajunge să depună jurământul, poate să aibă o mică surpriză datorită experienţei lui anterioare în Lojă. Cartea pe care este constrâns să jure în Altar nu este Biblia, ci Coranul, cartea sacră a islamului.

Din perspectivă creştină, Coranul NU este o carte sacră. Este un document făurit pe mesele iadului! Aceasta din cauză Mohammed, fondatorul islamului, a fost un profet fals! Doctrinele pe care le învaţă Coranul neagă multe dintre doctrinele cheie ale creştinătăţii ortodoxe, inclusiv Dumnezeirea lui Yah’shua (Isus) şi puterea morţii Lui ispăşitoare pe cruce.

De-a lungul secolelor, doctrina jihad a Coranului (războiul sfânt) a costat viaţa a milioane de creştini şi a altor nevinovaţi. Aceeaşi doctrină se află în spatele acţiunilor islamice teroriste care umplu prima pagină a ziarelor de astăzi. Este glorios să omori sau să fii omorât în slujba lui Alah, dumnezeul Islamului. Totuşi, poate că pastorul tău va jura pe Coran.

Am ajuns să înţelegem mai bine, în mod tragic, aceste probleme, de la 9/11. Când eu am trecut prin acele ritualuri, fundamentalismul islamic de-abia se afla în atenţia publicului american. Acum înţelegem că o minoritate semnificativă de musulmani vor să distrugă Israelul (Micul Satan) şi America (Marele Satan) şi tot ce sprijinim noi. O vor face cu bombe, avioane şi cu orice altceva pe care pot pune mâna!

Nu doar atât, ci jurământul făcut în iniţierea Altarului este făcut în numele lui „Alah, Dumnezeul strămoşilor mei…” Acum, dacă nu se întâmplă să fii de descendenţă islamică (arab, beduin, palestinian, berber etc.), poţi fi destul de sigur că Alah nu a fost dumnezeul strămoşilor tăi. Contrar cu ceea ce mulţi ar vrea să crezi, Alah nu este Dumnezeul Bibliei.

Alah neagă că este Tatăl lui Yah’shua Mesia (Isus) şi aceasta îl descalifică destul de  mult, doar că nu este un „el”, ci ceva impersonal. Cercetarea istorică revelează că Alah şi-a început cariera cu mai mult de 1000 de ani în urmă ca o bucată mare de stâncă – un idol care reprezenta zeul lună. Era zeitatea locală a tribului lui Mohammed şi se afla în ceea ce astăzi este cunoscut drept Kaaba, cel mai sfânt loc al Islamului în Mecca.

Alah (stânca) era acolo cu o duzină sau cam aşa ceva de alte zeităţi ale altor triburi (de asemenea stânci). Când Mohammed s-a întors cu armata lui victorioasă şi a luat Mecca, a intrat în Kaaba şi a dărâmat toate celelalte stânci şi l-a lăsat în picioare pe micul Alah. Acesta este dumnezeul islamului, dumnezeul care a produs o carte (Coranul) care are zeci de mii de cuvinte în ea, şi care nu menţionează niciodată dragostea, şi nu Îl glorifică niciodată pe Yah’shua ca şi Creator Atotputernic al universului (Ioan 1:1-14).

Ţi-l poţi imagina pe pastorul sau pe unchiul tău făcând un jurământ în numele unei stânci? Totuşi, nu este doar un jurământ oarecare. El are (ca toate jurămintele masonice) o pedeapsă oribilă. Dacă violezi jurământul, juri că ochii tăi vor fi străpunşi cu pumnale în trei muchii, înroşite în foc! Ţi-l poţi imagina pe tatăl tău consimţind la un asemenea jurământ? Bineînţeles, de ce nu? Pentru a intra în Altar, candidatul a trebuit să treacă prin cel puţin zece, sau cam aşa ceva, jurăminte la fel de îngrozitoare, care Îl tăgăduiesc pe Hristos (Matei 5:34-37) – numai că acele jurăminte au fost făcute pe Biblie, „în Numele lui Dumnezeu”!

Şi toate acestea sunt făcute doar pentru privilegiul de a conduce o maşină mică sau de a fi clovn – pentru a cânta într-o trupă orientală sau a călări pe o cămilă. Altaristul creştin tocmai şi-a vândut sufletul pentru nişte lapte de cămilă. Cu toate acestea, lucrurile nu devin mai bune de aici încolo. Altariştii au şi alte păcate care trebuie expuse.

Nişte mame destul de ciudate?

Noi, toţi cei care eram candidaţi, am primit o învăţătură importantă când ni s-au dat fesurile (bineînţeles, nu ne-au fost date, a trebuit să plătim pentru ele!). Ni s-a ţinut un discurs de către Stăpânitor (care este ca Maestrul Lojei – nu îţi place cum masonii tot iau titluri care Îi aparţin doar lui Yah’shua, şi şi le aplică lor? Vezi 1 Timotei 6:15 dacă nu mă crezi. Spune că Yah’shua este singurul stăpânitor!).

Presupusul stăpânitor ne-a spus că ar trebui să privim fesul în acelaşi fel în care ne-am privit şorţurile albe masonice. Era un însemn de mândrie că eram Nobili ai Altarului. El ne-a spus că atunci când purtăm fesul, nu ar trebui să facem niciodată ceva ce ne-ar fi ruşine să facem în faţa mamelor noastre.

Acei băieţi ai Altarului trebuie că au nişte mame destul de ciudate! Altariştii sunt „animale de petrecere” notorii, şi nu mă refer doar la mersul pe motoscutere. Convenţiile Altarului sunt notorii pentru băutură şi curvie. În oraşul nostru, a fost o convenţie unde altariştii alergau pe coridoarele hotelului, morţi de beţi, şi nu purtau nimic altceva în afară de micile lor fesuri. Alergau după prostituate!

Aleargă goi şi vânează curve în faţa mamelor lor? Nu e de mirare că aceşti oameni au nevoie de Yah’shua! Un prieten de-al meu care era poliţist în Las Vegas mi-a spus că atunci când altariştii soseau în oraş, fiecare prostituată de pe o rază de 500 de mile veneau în oraş, ştiind că vor fi o mulţime de clienţi bogaţi.

Este interesant că atunci când eu (care eram mare preot vrăjitor) am decis să mă alătur Altarului, una dintre preotesele adunării noastre de vrăjitoare a părut şocată şi m-a întrebat de ce aş vrea să mă alătur unei asemenea organizaţii.

I-am răspuns cu adevărul absolut, că spiritele călăuzitoare (vezi nota de final 3) care erau înţelepte, puternice şi bătrâne, îmi spuseseră că alăturându-mă Altarului, aş învăţa importante secrete ezoterice.

Preoteasa a remarcat că singurul lucru care ar putea ea spune că au fost învăţaţi altariştii este cum să înţepe femeile nevinovate în posterior. A spus că de fiecare dată când aştepta autobuzul atunci când o convenţie a Altarului era în oraş, un altarist venea la ea şi o acosta în acel mod. A afirmat că pentru ea, erau tipi destrăbălaţi şi josnici de cea mai joasă speţă – şi asta o spunea o vrăjitoare! Ce recomandare!

Alegând drumul corect

Din nefericire, lucrurile se înrăutăţesc. Când am fost îndrumat să mă alătur Altarului de către spiritele călăuzitoare, ele mi-au zis ce cuvinte cheie să spun ca parte a ceremoniei. Un asemenea moment implica un loc în ritual unde trebuia să alegi între două drumuri. Un drum ducea la Ierusalim, celălalt te ducea ca să „te închini la altarul din Damasc”.

Acum, cei mai mulţi candidaţi altarişti ar alege drumul spre Ierusalim. Aceasta fiindcă deşi cei mai mulţi dintre ei sunt analfabeţi biblici dacă au ajuns atât de departe, cel puţin ştiu că Ierusalimul este „oraşul sfânt”.

Totuşi, mie mi s-a spus (de către spiritele călăuzitoare) să cer să merg pe drumul către Damasc. Aceasta, în combinaţie cu alte anumite fraze cheie pe care le-am spus, m-a dus de unul singur la o cameră ritualică specială. Acolo am fost condus într-o ceremonie tantrică magică (vezi nota de final 4) care cel mai bine ar fi să nu fie descrisă într-o publicaţie decentă.

Lucrurile devin şi mai grave. În misiunea noastră, am primit câteva mărturii de la femei despre un grup de elită numit „Bufonii”. Motoul lor este: „Unde Veselia este Rege”. Simbolul acestui ordin este un mic tip ciudat numit Billikin. Acesta este adesea văzut pe acele de cravată sau pe broşe drept o fiinţă ca un copil mic, gras, gol, care este complet chel, din aur, şi poartă un fes altarist pe cap. În mână, Billikin este deseori văzut purtând un sceptru cu zvastica NAZISTĂ (da, zvastica satanică, în direcţia opusă mersului ceasului, a naziştilor!).

Aceste biete femei, uneori cu anumite dovezi, au spus poveşti oribile despre cum au fost molestate sexual şi abuzate de soţii lor la întâlnirile Bufonilor. O femeie a spus că a fost în mod repetat legată de pat şi violată de prietenii Bufoni ai soţului ei când veneau pentru (ha! Ha!) seara de poker. Grupul Bufonilor foloseşte tot felul de jocuri de cuvinte triviale ca să ascundă ce se întâmplă cu adevărat.

Femeia a încercat să reclame acele activităţi, dar a descoperit că atât şeful poliţiei, cât şi şeriful districtului erau altarişti. La fel erau şi avocaţii. În final, disperată, a fugit din acel stat şi şi-a schimbat numele.

O altă femeie ne-a trimis nişte programe pentru petrecerile Bufonilor la ferme private din Texas. Unele evenimente erau numite „Călăritul taurului” şi „Călăritul juncii”. Ea a explicat că cei mai mulţi dintre bărbaţi aveau între 60 şi 70 de ani şi nu participau la rodeo. În schimb, „călărirea taurului” era o expresie codată pentru sexul cu bărbaţi tineri (adesea minori). Călărirea juncii însemna sex cu femei prostituate, de asemenea frecvent minore.

Şi aceasta este o sub-societate pentru cea mai mare parte a elitei Altarului! Vorbind despre păcătoşenie! Vorbind despre abuzarea femeilor şi copiilor!

Acum, eu nu cunosc personal slujitori creştini care sunt Bufoni, dar dacă există, trebuie să se pocăiască şi să iasă din organizaţia masonică imediat. Ei sunt „înjugaţi la un jug nepotrivit” cu aceşti perverşi! (2 Corinteni 6:14-16)

Dar cum  rămâne cu acţiunile de binefacere?

Întotdeauna vor fi oameni care, într-o anumită măsură, vor aduce în discuţie minunata lucrare de binefacere pe care o face Altarul. Ei fac spitale pentru copiii schilozi, centre pentru arşi. Toate acestea sunt într-adevăr admirabile, dar reprezintă un argument fals. Nicio cantitate de fapte bune nu poate cântări mai greu decât blasfemia, idolatria şi curviile, în ochii lui YHWH.

Nu numai atât, dar un raport al Orlando Sentinel a arătat că dintre milioanele de dolari strânse de circurile şi de meciurile de fotbal ale Altarului, doar o mică parte ajung de fapt la spitalele de binefacere. Acele spitale sunt probabil foarte bine dotate şi au nevoie de puţini bani ca să-şi continue activitatea. De fapt, mai mult de 99% dintre fondurile strânse se duc pe susţinerea stilului de viaţă opulent al templelor Altarului, pe bijuterii incredibil de scumpe, pe călătoriile stăpânitorilor etc.

Nu ai vrea să-ţi imaginezi costul roţii dinţate ceremonialule purtate de un Stăpânitor al Altarului. În anii ‘80, era de câteva mii de dolari. Imaginează-ţi cât costă astăzi! Precum am menţionat mai devreme, templele Altarului adesea au cluburi private exclusive etc. Acestea sunt ca nişte „Cluburi Playboy” pentru cei care vor să fie arabi!

Pe lângă acesta, precum toate activităţile de caritate masonice, Altarul îşi face faptele bune fără să Îi dea o fărâmă de glorie lui Yah’shua. Ceea ce înseamnă că toate faptele lor sunt „lemn, fân, trestie” (1 Corinteni 3:12-15) şi că vor arde în focurile judecăţii – chiar dacă altaristul este un presupus creştin.

Aminteşte-ţi, mafia a făcut şi ea multe lucruri bune, contribuind la construirea de spitale catolice, biserici şi orfelinate – având grijă de văduve etc. Înseamnă că vrei să te alături mafiei? (De fapt, francmasonii sicilieni au început mafia!) Nicio cantitate de fapte bune nu poate acoperi răul monstruos!

Răspunsul tău?

Dar dacă eşti altarist? Ce ar trebui să faci? Ei bine, dacă eşti cu adevărat un creştin născut din nou, trebuie să te pleci pe genunchi, să te pocăieşti şi să renunţi la Altar şi la toate celelalte aspecte ale masoneriei. Apoi trimite-le o scrisoare de demisie, renunţând formal. Poţi găsi un model de scrisoare de demisie pe site-ul nostru la www.withoneaccord.org, sau în cartea MASONRY BEYOND THE LIGHT.

Dacă nu ştii sigur unde vei merge când mori, atunci ai nevoie să fii NĂSCUT DIN NOU, conform Bibliei:

1) Recunoaşte că ai păcătuit

2) Mărturiseşte păcatele tale Domnului Yah’shua Mesia

3) Mărturiseşte că Yah’shua a murit pe cruce pentru păcatele tale şi a înviat din morţi ca să-ţi dea viaţă eternă

4) Roagă-L pe Yah’shua să te salveze de păcatele tale şi să fie Domnul vieţii tale

5) Renunţă la toate activităţile tale păcătoase de dinainte (inclusiv la masonerie şi la Altar) şi roagă-L pe Isus să te ajute să le părăseşti complet. Apoi găseşte o biserică bună care crede în Biblie şi începe să o frecventezi. Citeşte-ţi Biblia traducerea King James şi roagă-te lui Dumnezeu zilnic.

Note de final

1. De exemplu, este videoul The Light Behind Masonry, un alt video video, Freemasonry: Secret Sins, cartea MASONRY BEYOND THE LIGHT şi numeroase benzi audio şi articolele SĂ VORBIM DESCHIS de la misiunea noastră – Contactează-ne la WITH ONE ACCORD, 3500 Dodge Street, Suite 7-290, Dubuque, IA 52003 ori pe site la www.withoneaccord.org.

2. Ritul Scoţian şi Ritul de York sunt două ramuri ale „copacului” masonic pe care poţi alege să le urci după ce ai atins „gradul sublim” de Maestru Mason, care este gradul trei, şi cel mai înalt grad în Loja Albastră. Mulţi masoni nu merg niciodată mai departe, dar mulţi dintre ei caută Gradul de York sau pe cel Scoţian.

3. Spiritele călăuzitoare (cunoscute în mod obişnuit ca „maeştri înălţaţi”) se presupune că sunt oameni care au murit şi care au ajuns la perfecţiune. Au scăpat de roata karmei prin multe încarnări şi sunt doar spirit, şi foarte bătrâne şi înţelepte. Ele „transmit” prin mediumi sau prin transmiţători în stare de transă şi oferă sfat celor în viaţă. Biblia le numeşte spirite familiare şi le identifică drept demoni. Nu este de mirare că mi-au spus să mă alătur Altarului.

4. Tantra este cunoscută în Occident (în special de ocultişti), în primul rând ca yoga sexului, deşi este mult mai mult decât atât.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #1 On The Mystic Shrine. Copyright © 2010 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, clic pe www.withoneaccord.org.]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *