de Clayton Carlson

Clay Carlson

Noile descoperiri despre neanderthalieni ar trebui să îi umple pe creștini de teamă sau de uimire?

Nimănui nu îi place să admită că o idee în care a crezut mult timp este greșită. Cu cât credem mai mult o idee și cu cât se potrivește ea mai mult cu perspectiva noastră generală despre lume, cu atât mai probabil este să ne agățăm de ea. Deci a fost interesant să citesc un articol scris de Jon Mooallem în Revista New York Times, în care a explicat cum numeroși oameni de știință au fost nevoiți să admită că perspectivele tradiționale despre neanderthalieni erau greșite.

Neanderthalienii au fost studiați în literatura științifică începând cu anii 1800. O lucrare cu mare influență, la care face referință Mooallem, a fost scrisă de William King în anul 1864. Articolul lui King se încheia cu o concluzie care mai degrabă reflecta perspectiva autorului, decât caracteriza craniul de Neanderthal pe care încerca să îl descrie. „Se potrivește mai mult creierului unui cimpanzeu”, scria King, „incapabil de concepții morale sau teiste – se pare că nu există niciun motiv să credem altceva decât că o întunecime similară caracteriza ființa căreia i-a aparținut craniul.”

Om de Neanderthal (chip reconstruit)

Examinând puțin mai mult decât un craniu, King a emis judecăți dure despre caracterul moral al individului pe care îl studia (chiar și despre și despre specie). Evaluarea lui King și evaluările contemporanilor săi au avut consecințe de durată asupra modului în care au fost priviți neanderthalienii în ultimii o sută cincizeci de ani. Timp de decenii orice descoperire a fost prezentată respectând presupunerea că neanderthalienii erau brute fără minte, incapabile de cultură. Erau animale. În articolul său, Mooallem citează o  istorie a neanderthalienilor, scriind: „Neanderthalienii au devenit oglinzi care reflectau, în întreaga lor grozăvie sau în întreaga lor excelență, natura și umanitatea celor care i-au cercetat.”

Dovada că neanderthalienii erau mai mult decât niște brute a devenit mai clară când geneticienii s-au alăturat discuției. Articolul lui Mooallem vorbește despre geneticianul care a jucat cel mai mare rol în schimbarea modului în care îi înțelegem pe neanderthalieni: Svante Pääbo^[1]. Pääbo, un cercetător care a secvențiat cu succes, la o rezoluție ridicată, întregul genom al omului de Neanderthal, recunoaște că schimbarea gândirii este dificilă. „Știința este departe de cercetarea obiectivă și imparțială a adevărurilor indiscutabile, pe care și-o imaginează cei care nu sunt oameni de știință”, scrie el în Omul de Neanderthal: În căutarea genomurilor pierdute.

Această nouă lucrare a revelat că neanderthalienii foloseau unelte, aveau o cultură a lor și își îngropau morții.

Femeie de Neanderthal (chip reconstruit)

Domeniul cercetării fiind resetat de geneticieni, cei care îi studiază pe neanderthalieni au putut să gândească mai deschis cu privire la subiecții lor. Mooallem scrie: „Mare parte din noua gândire despre neanderthalieni provine din reexaminarea materialelor excavate cu decenii în urmă, aflate în muzee, folosind noua tehnologie sau pur și simplu o minte deschisă.” Această lucrare recentă a arătat că neanderthalienii foloseau unelte, aveau o cultură a lor și își îngropau morții. Geneticienii ne-au învățat că neanderthalienii nu erau doar ființe omenești din vechime, nici nu erau doar un alt tip de maimuță antropoidă. Neanderthalienii erau cu siguranță umani, deși s-a demonstrat că nu erau același tip de oameni cum suntem noi.

Deci cum afectează modul în care îi vedem pe neanderthalieni perspectiva noastră creștină despre lume – că aceasta este lumea cea bună creată de Dumnezeu, deformată de păcat, răscumpărată de Hristos și care se îndreaptă înspre restaurarea deplină?

Putem alege să îi întâmpinăm pe neanderthalieni cu ostilitate. Ne putem agita că nu par a se potrivi cu primele capitole din Geneza și, conduși de teamă, putem declara că toți geneticienii și paleontologii cu siguranță greșesc. Putem găsi în ei un prilej de poticnire și putem decide că Scriptura și-a pierdut veracitatea. Aceia dintre noi care încercăm să îi învățăm pe alții sau să vorbim despre știință și credință, cu siguranță am văzut că știința pe nedrept numită astfel poate înlocui credința. Cărți precum Adam și genomul, scrisă de teologul Scott McKnight, sunt scrise parțial din grijă pastorală pentru studenții la științe.

Copil de Neanderthal (chip reconstruit)

Dar neanderthalienii nu trebuie priviți ca o amenințare, la fel cum oamenii de știință din trecut nu ar fi trebuit să îi considere animale. Fiindcă aceasta este lumea cea bună a lui Dumnezeu, creată și susținută de iubitorul nostru Creator, îl putem întâmpina pe omul de Neanderthal cu mintea deschisă – cu uimire. Îl putem recunoaște ca pe un alt tip de om care a pășit cândva pe această planetă, plin de speranțe, vise și temeri. Ne putem întreba unde s-au dus toți neanderthalienii și cum ne-ar putea afecta ei chiar și acum, în absența lor. La urma urmei, cei mai mulți oameni au în genomul lor ADN de la omul de Neanderthal.

Deci să continue cercetarea amănunțită și interpretarea dintr-un punct de vedere nou. Dacă îi privim din perspectiva despre lume care se bazează cu încredere pe Dumnezeu, Creatorul nostru, al tuturor, le putem îngădui neanderthalienilor să ne reamintească faptul că descoperirea lui Dumnezeu în creație este mai minunată și mai misterioasă decât ne-am fi putut imagina noi vreodată.

Notă

^[1] Pentru secvenţierea genomului Omului de Neanderthal, Svante Pääbo a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2022. [N.tr.]

[Clayton Carlson, Rethinking the Neanderthals. Copyright © 2017 Clayton Carlson. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://thinkchristian.net. Clayton Carlson este Profesor asociat de biologie la Trinity Christian College din Palos Heights, Illinois.]