Este posibilă călătoria în timp?

Nu cu mult timp în urmă au existat niște rapoarte că unii oameni de știință consideră că în prezent călătoria în timp este pe cale să devină realitate.

Călătoria în timp pare realizabilă. Totuși, ea tot ar fi riscantă, deoarece chiar și numai la o fracțiune din viteza luminii, dacă am intra în coliziune cu un fir de praf, ne-am face bucăți. Am avea nevoie de o navă indestructibilă ca să fie posibilă.

Iar Einstein a spus că nimic nu ar putea depăși viteza luminii, ceea ce – dacă este adevărat – pune o altă problemă. Unii oameni de știință au teoretizat despre o particulă subatomică numită „tahion”, care se presupune că poate depăși viteza luminii, dar până acum nu există dovezi că există.

De aceea scriitorii moderni de science-fiction, în locul călătoriei cu viteza luminii folosesc acum teoria „găurii de vierme”, care sunt practic găuri negre care acționează ca o scurtătură, printr-o „gaură albă”. (Strict vorbind, găurile albe sunt pur ipotetice, iar găurile negre s-a dovedit că există în mod empiric, ce să mai spunem despre problemele care ar apărea pentru orice ar fi, din nefericire, aspirat în ele.)

De asemenea, repercursiunile etice ale călătoriei în timp ar fi înspăimântătoare. Dacă un om imoral ar pune mâna pe tehnologie, atunci istoria, așa cum o cunoaștem, ar înceta să existe. Fiecare decizie pe care o luăm are în cele din urmă un impact asupra a orice și a oricui din lume, chiar dacă, datorită localizării noastre limitate și timpului nostru limitat, noi nu îl putem percepe.

Este adevărat, voința liberă este o responsabilitate puternică și serioasă, de aceea Dumnezeu a încredințat-o numai creației făcute după chipul Său.

Zbor de flutureCeea ce se leagă de „teoria haosului”. Filmul Zbor de fluture, deși este ficțiune, măcar arată problemele etice ale călătoriei în timp.

Oamenii, cu intelectul și experiența lor limitată, nu pot să înțeleagă, nici să prevadă rezultatul acțiunilor lor, motiv pentru care, cred eu, Dumnezeu nu a le-permis călătoria în timp ființelor muritoare supuse greșelilor, nici chiar ființelor nemuritoare precum îngerii; fiindcă dacă Satan ar fi știut că răstignirea lui Isus va conduce la înfrângerea lui, cu cunoașterea pe care o are în prezent, atunci s-ar fi întors în timp ca să-L omoare pe Isus sau chiar pe Adam.

Diavolul a făcut mai multe încercări de a se împotrivi planului lui Dumnezeu, dar numai bazat pe ceea ce a revelat Dumnezeu, de exemplu, Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei că, deși au adus păcatul în lume, El Însuși va oferi un Mântuitor prin „sămânța femeii” – nașterea din fecioară. De aceea Diavolul și cei căzuți ai lui au încercat să polueze genele umane în Geneza 6 prin violarea femeilor, producând astfel nefilimii, ființe puternice, jumătate umane, jumătate angelice, de unde și-au luat eroii și „zeii” religiile păgâne și miturile. [Geneza 6 nu vorbește despre violarea fiicelor oamenilor de către fiii lui Dumnezeu. N. trad.]  (Un gând care ne întristează sunt cuvintele lui Isus că zilele dinaintea venirii Lui vor fi ca zilele lui Noe.) Fiindcă veni vorba, acesta a fost unul din motivele potopului – rămăseseră puțini oameni adevărați. Asta ar trebui luat în considerare de către cei care folosesc potopul ca o scuză (de autoapărare) pentru a nu crede în Dumnezeu.

Un alt exemplu este cel când Dumnezeu a afirmat că Mântuitorul Se va naște ca evreu. Atunci Satan a acționat, atacându-i de-a lungul istoriei, până în zilele noastre. Nu există un alt motiv logic și rațional pentru care această minoritate este atât de urâtă, calomniată și prezentată într-o lumină falsă de către lume, în afară de biblica rațiune că Satan este „dumnezeul” acestei lumi. (Pentru mai multe informații vezi acest articol de Terry James.)

Este un fapt că de fiecare dată Satan a dat greș și va continua să o facă, fiindcă îi lipsește omnisciența de a vedea încontro merge istoria și îi lipsește omnipotența de a se întoarce în timp pentru a-și corecta greșelile, ceea ce mă conduce la argumentul care urmează.

Cel puțin abilitatea de a merge în trecut este imposibilă, dat fiind că acel timp/spațiu este o a patra dimensiune a creației și are astfel limitările sale (de exemplu, timpul este linear și poate merge numai înainte).

Ceea ce nu este același lucru cu a spune că teoretic, de dragul argumentului, ar fi imposibil să aruncăm o privire la evenimente din trecut sau prezent.

Totuși, dată fiind legea cauzei și efectului (cauza este întotdeauna mai mare decât efectul), aceasta atrage după sine că sursa acestei abilități ar fi omnipotentă. De aceea Dumnezeu îi consideră pe ocultiști a fi o urâciune. Pentru că eternitatea Îi aparține numai lui Iahve. El este Alfa și Omega. Numai El, fiind în afara timpului și spațiului (constructe finite, create), vede trecutul, prezentul și viitorul toate odată.

Deși demonii, având o inteligență și o putere mai mari decât noi, pot fi convingători, trebuie luat în considerare că „adevărații” mediumi nu pot „nimeri” de fiecare dată. Asta fiindcă demonilor, ca și oamenilor, le lipsește abilitatea de a cunoaște viitorul. Gândiți-vă că situațiile când mediumii „nimeresc” se referă aproape invariabil la o tragedie (de exemplu, o crimă), ceea ce este destul de grăitor, dat fiind că „ghizii lor spirituali” au fost cei care au cauzat răul de la bun început. Când a câștigat ultima oară doamna Cleo la loterie?

Chiar este un subiect fascinant și provocator, dar, în cele din urmă, sunt convins că nu este posibilă călătoria în timp… Cel puțin de partea aceasta a eternității.

[Is Time Travel Possible? Copyright © Jesus Answers. Pentru articolul în engleză, clic pe www.thewhyman.jesusanswers.com.]

Poți viziona aici filmul Zbor de fluture, care are ca temă călătoria în timp.

Clic pe linkurile de mai jos!

O teologie a călătoriei în timp

Science fiction-ul creștin: Limitele călătoriei în timp

Spune Biblia ceva despre posibilitatea călătoriei în timp?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *