de Conrad Mbewe

Conrad Mbewe este pastorul Bisericii Baptiste Kabwata din Zambia.

Multe explicații s-au dat pentru răspândirea mișcării carismatice în Africa. Mulți au văzut aceasta ca pe o revărsare plină de putere a Duhului Sfânt. În timp ce probabil că există mai mult decât un singur motiv, vreau să prezint propria-mi observație cu privire la asta, fiindcă merită. În această postare pe blog nu mă refer la vechea formă conservatoare de penticostalism, reprezentată cândva de bisericile Adunările lui Dumnezeu. Am în minte forma extremă din prezent, care se ivește peste noapte sub fiecare tufă și sub fiecare copac din Africa. Cum se poate explica fenomenul?

Cred că un motiv pentru care mişcarea carismatică din Africa se extinde ca un foc în pădure scăpat de sub control se datorează faptului că nu a pus sub semnul întrebării perspectiva africano-religioasă asupra lumii, ci în schimb a adoptat-o. Pur și simplu a botezat-o cu versete biblice și termeni creştini, care anterior înseamnau ceva cu totul diferit.

Viziunea spirituală africană asupra lumii

Să vă explic la ce mă refer. Viziunea spirituală africană asupra lumii are patru piloni:

1. Dumnezeu;
2. îngerii şi demonii;
3. duhurile strămoşilor;
4. omul.

Pe baza acestei realităţi, africanii nu pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu, aşa cum fac mulți din lumea occidentală. Pentru un african adevăratul Dumnezeu este prezent. El este Creatorul, Conducătorul şi Susţinătorul suprem al întregului univers.

Mai degrabă, în viziunea spirituală africană asupra lumii, deși Dumnezeu este prezent, El Se află la mare distanţă. Între El şi noi, ca ființe omenești, se află două nivele în lumea spirituală. Unul este nivelul îngerilor şi al demonilor (adică îngerii răi), iar celălalt – care este și mai aproape de noi – este cel al spiritelor morţilor.

Prin urmare, deși Dumnezeu este o Ființă binevoitoare, iubitoare și plină de grijă, dacă fiinţele care se află în cele două nivele între Dumnezeu şi noi nu sunt îmbunate, binecuvântările Lui nu pot ajunge la noi. Astfel este important ca spiritele strămoşilor să fie îmbunate, iar demonii să fie învinşi. Numai în acest mod pot veni binecuvântările lui Dumnezeu peste noi.

De aceea în religiile tradiționale africane vracii africani au un cuvânt de spus. Ei sunt oamenii cu puterea misterioasă de a pătrunde în cele două nivele, care pot pune la locul lor forţele din ambele nivele spirituale. Ei ne spun ce trebuie să facem pentru a împăca spiritele strămoşilor. Ei se luptă, de asemenea, în locul nostru cu demonii, prin transe la miezul nopții, dansuri şi tămâieri.

Deci când o persoană se îmbolnăveşte de o boală de lungă durată, nu obţine un loc de muncă, nu îşi găseşte un soț sau o soţie sau nu poate avea copii, nu are succes în afaceri etc., atunci pur și simplu merge la vraci, care este singurul capabil să privească în lumea spirituală. I se spune că este frustrat fie de spiritul unei persoane decedate, fie de un spirit rău.

Uneori dușmanul este o persoană în viaţă. Totuși, motivul pentru care acest individ în viață pare să aibă o influenţă misterioasă asupra vieții tale se datorează faptului că el a pătruns în cele două nivele (ale strămoşilor decedați sau ale spiritelor rele), iar tu nu ai pătruns. Cu ajutorul unui vraci puternic, îl poți păcăli în aceste două nivele, iar binecuvântările lui Dumnezeu pot să se revărse imediat în viaţa ta.

Orice s-ar întâmpla, puterea vraciului nu constă în explicarea adevărului, ci într-un delir irațional. Autoritatea lui asupra minții oamenilor constă în secretomania lui sinistră și în capacitatea lui de a te scoate din minţi, după care te declară eliberat. Desigur, aceasta nu se face niciodată din mărinimie. Plătești pentru serviciile lui.

Interpretarea mișcării carismatice

Nu vreau să fiu rău, dar ceea ce a făcut mişcarea carismatică modernă din Africa a fost să preia pur și simplu întreaga suprastructură eronată a viziunii religioase africane și să o mascheze cu versete biblice aplicate greșit și cu termeni creştini. Singura diferenţă constă în faptul că nivelul spiritelor strămoşilor morți şi nivelul spiritelor rele a devenit acum un amestec confuz. Din cauza aceasta este luat de bun nonsensul că demonii devin soţi spirituali sau soţii spirituale şi distrug căsătoriile! Este şi motivul pentru care erezia blestemelor generaţionale a ajuns atât de răspândită. În mintea noastră, este posibil ca ghinionul din nivelul celor decedaţi să treacă asupra celor vii.

În cercurile carismatice africane, „omul lui Dumnezeu” a preluat rolul vraciului. El este înconjurat de o putere misterioasă, care îi permite să pătrundă în cele două nivele ale spiritelor unde noi, muritorii de mai mică importanță, nu putem pătrunde. Astfel, dacă în ciuda rugăciunilor noastre binecuvântările nu se revarsă, putem să ne ducem pentru ajutor direct la el acasă sau la biserica lui. Ceea ce explică aglomeraţia din aceste cercuri. Mulțimile nu caută pe cineva care să le explice felul în care pot găsi iertarea lui Dumnezeu. Ele vor ca „omul lui Dumnezeu” să se roage pentru ele.

Aceasta explică și de ce „oamenii lui Dumnezeu” joacă un rol atât de important în gândirea devotaților acestor cercuri. În evanghelismul generației dinainte, „oamenii lui Dumnezeu” erau în primul rând vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, dar în noua structură ei sunt în primul rând preoţi care intră în sanctuarele lăuntrice pentru a ne aduce binecuvântări.

Ceea ce explică și de ce răspunsul la aproape orice problemă pe care îl primești de la „oamenii lui Dumnezeu” este „eliberarea” și „deschiderea”. Dumnezeu vrea să te binecuvânteze, dar este nevoie să pătrunzi în aceste nivele de necucerit, înainte ca binecuvântările să ajungă la tine. Rugăciunile „omului lui Dumnezeu” vor aduce eliberare, deoarece el reuşeşte să pătrundă în acele nivele în întâlnirea de rugăciune de peste noapte sau pe deal. Cine se poate îndoi că aceste două cuvinte [eliberarea şi deschiderea, n. trad.] au devenit termenii cheie ai acestei mişcări?

Aceasta explică și de ce rugăciunea este literalmente o luptă în cadrul mişcării carismatice moderne din Africa. De fapt, cei care se roagă sunt numiți „luptători în rugăciune”. Cu toate că încep prin a I se adresa lui Dumnezeu, după primele secunde Îl pierd din vedere și încep să se lupte cu propriile lor puteri împotriva spiritelor din aceste nivele de necucerit. Limbajul este aproape întotdeauna: „Legăm orice spirit necurat în Numele lui Isus! Eliberăm Duhul care rupe orice jug în Numele lui Isus!”

„Luptătorii în rugăciune” strigă cât pot de tare şi intonează Numele lui Isus. Transpiră puternic când intră în lupta îndrăzneață cu spiritele, încordându-și fiecare muşchi al ființei, până obţin biruinţa (după cum cred ei). Ceea ce se întâmplă atunci când ajung la Dumnezeu, iar binecuvântările Lui încep să se revărse. Aceasta nu este nimic altceva decât viziunea tradiţională religioasă africană, stropită cu un strat subțire de creştinism.

Observaţi, de asemenea, că învăţătura nu este un punct forte al mişcării carismatice moderne din Africa. Principalii ei susţinători supravieţuiesc cu ajutorul câtorva versete permanent repetate, interpretate greșit: „Prin rănile Lui suntem tămăduiţi” sau „Noi nu suntem coadă, ci cap” etc. Nu se depun absolut deloc eforturi pentru ca Scriptura să fie studiată corect. Dimpotrivă, intonându-se anumite fraze și aducând oamenii într-un fel de transă, la fel cum fac și vracii, se pune stăpânire pe gândirea oamenilor. Oamenilor le place starea aceasta şi plătesc pentru ea! „Oamenii lui Dumnezeu” ajung extrem de bogaţi, în timp ce mulțimile vin în număr tot mai mare la ei.

Acesta nu este creștinism

Ceea ce mă îngrijorează este că faptul este atât de evident, încât mă întreb de ce nu ne dăm seama. Sau, în caz că vedem, de ce nu îi avertizăm pe creştini? Pentru că ne plac mulțumile, am îngăduit ca religia africană tradiţională să intre în biserică pe uşa din spate. Adevărul a ajuns o victimă a acestui fapt. De aceea nu mă bucur de înmulțirea bisericilor – sau a misiunilor – sub acest stindard.

Trebuie să facem auzit mesajul că acesta nu este creștinism. Ştiu că abordarea aceasta ne umple bisericile şi școlile duminicale, încât trebuie să ne înmulțim slujbele la biserică ca să primim mulțimile. Dar nu este creştinism. Nu duce în rai. Este doar un strat subțire peste religia care se află pe pământul african din vremuri imemoriale, pe care creștinismul ar fi trebuit să o înlocuiască. Am pierdut credinţa creştină, ținând Biblia în mână și folosind câteva din cuvintele ei. Este un lucru foarte trist.

Biblia nu ne învaţă că Dumnezeu este atât de departe de noi, încât nu ne poate binecuvânta, dacă nu vin niște oameni puternici care să ne dea o deschidere la El. Nu! Biblia vorbeşte despre un Dumnezeu aproape de noi. Singura barieră între noi și Dumnezeu este păcatul nostru, iar Isus S-a ocupat de el prin moartea Sa pe cruce.

Când ne rugăm, suntem în sala tronului harului divin, vorbind direct cu Dumnezeu. Nu este nevoie să ne adresăm demonilor și spiritelor ancestrale înainte de a pătrunde la El. Nu avem nevoie să intonăm și să sărim de jur împrejur ca vracii în jurul focului, la lumina lunii, până la miezul nopții. Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc. Numai păcatul nostru ne poate împiedica rugăciunile.

Ascultați! Îngerii și demonii există, dar nu sunt un nivel spiritual de neînvins, care să necesite ca cineva să aibă ungerea, pentru a străbate acel nivel, înainte ca noi să putem accesa binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei sunt pur și simplu fiinţe care fie împlinesc poruncile lui Dumnezeu, fie pe ale Diavolului. Ei nu se află între noi și Dumnezeu!

În cele din urmă, nu avem nevoie de „oameni ai lui Dumnezeu” care să îşi pună în fiecare duminică mâinile peste noi (sau la întâlnirile de vineri noaptea sau pe dealurile de la marginea orașelor noastre), ca să primim binecuvântările lui Dumnezeu. Există un singur Mijlocitor între Dumnezeu și noi – Acesta este Omul Isus Cristos. Toţi ceilalţi sunt impostori și trebuie respinşi cu disprețul pe care îl merită.

[Conrad Mbewe, Why is the Charismatic Movement Thriving in Africa? Copyright © 2013 Conrad Mbewe. Pentru un alt articol al pastorului Conrad Mbewe, clic aici.]