Catolicismul și „miracolul” incoruptibilității

Ioan XXIII, un trup evident retușat

Ioan XXIII

Binecuvântata Jacinta Marto, vizionara de la Fatima, fotografiată în 1951

Jacinta Marto

Sfânta Margareta de Cortona, un trup mumifiat

Margareta de Cortona

Sfânta Rita de Cascia, un alt trup mumifiat

Rita de Cascia

Sfânta Zita este de fapt un trup mai degrabă mumifiat, decât incoruptibil.

Zita

Părintele Ilie Lăcătușu, ortodox român, a murit în 1983, mormântul lui a fost deschis la 15 ani de la moartea sa și trupul său a fost găsit conservat și mirosind a mir.

Ilie Lăcătușu

Sfânta Maria Maddelina de Pazzi

Maria Maddelina de Pazzi

Sfânta Virginia Centurione

Virginia Centurione

Sfânta Teresa Margaret

Teresa Margaret

Mâna Sfântului Alexandru de Svir Cel Drept. El a murit în 1533 și nu este recunoscut ca sfânt de Biserica Romano-Catolică, ci numai de unii ortodocși. Mâna lui este în stare mai bună decât mâna oricărui sfânt catolic! Nu mai este nevoie să spunem că nu este la fel de proaspătă ca în ziua în care a murit, deci nu este un miracol!

Alexandru de Svir Cel Drept

Biserica Romano-Catolică spune că cadavrele unora dintre sfinții ei sunt incoruptibile – conservate ireproșabil chiar și timp de secole. Este o minciună deliberată, fiindcă acești incoruptibili sunt doar trupuri care se descompun foarte, foarte încet.

Un miracol este un eveniment supranatural. Ca și cum Dumnezeu ar face magie. Religioșii care sunt în căutarea experimentării miracolelor se deschid larg pentru înșelăciune. Sfântul Ioan al Crucii avea multe de spus despre asta. De asemenea, în mod evident, ei cred că religia lor este atât de ridicolă încât au nevoie să vadă un miracol sau un semn de la Dumnezeu, înainte de a fi în stare să creadă.

Biserica Catolică susține miracolul incoruptibilității. Aceasta atunci când o pictură sau un obiect religios și, cel mai adesea, trupul unei persoane sfinte ar fi trebuit să se descompună și nu a făcut-o. Ceea ce pare a fi un miracol testabil și permanent. Sau nu?

Biserica spune că miracolul este plănuit de Dumnezeu pentru a-Și arăta aprobarea față de exemplul și învățătura unei persoane incoruptibile. Dar o persoană poate să nu putrezească în mod uimitor și să nu fie un sfânt. Atunci se crede că miracolul arată aprobarea nu atât de mult față de persoana respectivă, cât față de ortodoxia sa. Dumnezeu spune într-adevăr: „Păstrez trupul tău ca semn că învățătura ta despre Mine a fost corectă.”

Disperarea unor catolici de a vedea miracole unde există doar mumificări este deconcertantă. Chiar și un psiholog catolic devotat ar trebui să admită că ei suferă de o formă de amăgire religioasă și au nevoie de ajutor.

Incoruptibilitatea

Hambo Lama Itigelov a fost un călugăr budist care a murit în 1927. A fost exhumat în 2002 și a fost găsit mumifiat. S-a descoperit că păstrarea trupului se datora sărurilor bromide și sării. Cu toate acestea, se consideră că este incoruptibil în mod supranatural.

Mumia lui Hambo Lama Itigelov, un călugăr budist care a murit în 1927

Mumia lui Hambo Lama Itigelov, un călugăr budist care a murit în 1927

Se pretinde că anumiți sfinți catolici și anumiți catolici binecuvântați au fost conservați miraculos ani de zile după moarte.

Cea mai bună carte pe acest subiect, într-un sens nu foarte științific, este cartea lui Joan Carroll Cruz, Incoruptibilii. Cartea este credulă, fiindcă tratează despre cazuri care nu mai pot fi examinate ca fiind autentice și face erori. Totuși, autoarea ne spune că unele locuri și circumstanțe, care nu ar trebui să mumifieze cadavrele și să le păstreze, fac asta, în ciuda oricărei probabilități (pag. 33). Uneori natura face lucruri ciudate. Dar autoarea – o persoană laică, nu un expert – spune că conservarea sfinților este miraculoasă fiindcă nu devin țepeni și uscați și înțepeniți ca mumiile naturale. Multe dintre cadavre au un miros plăcut, ceea ce arată că s-a folosit un anumit fluid pentru îmbălsămare. S-a descoperit că Sfântul Philip Neri și Sfântul Charles Borromeo au fost îmbălsămați (pag. 87, Căutând un miracol). Au fost făcute autopsii pentru a se determina dacă și rămășițele Sfintei Berbadette au fost îmbălsămate. Multe dintre trupuri se înnegresc și se întăresc, iar unele părți ale lor putrezesc.

Pretinsul miracol al incoruptibilității este un afront la adresa lui Dumnezeu, fiindcă Îi atribuie miracole-pe-jumătate. Uneori Dumnezeu trebuie să fie ajutat – chiar așa? Credeam că este atotputernic!

Trupul neputrezit al Sfintei Angela Merici a trebuit să fie tratat pentru conservare în 1930.

Cruz uită că trupurile sfinților au fost adesea tratate cu substanțe conservante deîndată ce sfântul a murit, ca trupul să poată fi ținut mai mult timp pentru a fi văzut de public înainte de înmormântare. Un alt motiv pentru care bisericoșii vroiau ca trupurile sfinților să se mențină mai mult era ca rămășițele, precum inima și așa mai departe, să poată fi luate.

Trupul Sfintei Zita (născută probabil în 1212 – 27 aprilie 1272) este conservat. Ea s-a născut în Italia. Când avea cam 12 ani, a fost angajată ca slujitoare în familia Fatinelli. Angajatorii ei și ceilalți servitori o urau pentru că muncea din greu și pentru bunătatea ei. O abuzau și o maltratau constant și îi dădeau prea multă muncă de făcut. Ea refuza să se apere și să-și impună drepturile. În timp, a ajuns să fie iubită de către familie. Papa a canonizat-o în 1696. Fără îndoială, refuzul ei de a se respecta pe sine și de a-i lăsa pe alții să o calce în picioare a făcut-o atrăgătoare pentru Biserică, care a vrut să o facă un exemplu.

Papa Ioan XXIII a fost tratat cu fomalină și a fost pus într-un sicriu etanș făcut din plumb, zinc sau ambele, care a ajutat la întârzierea descompunerii. De aceea era bine păstrat când a fost luat din sicriu în martie 2001, în ciuda faptului că era mort de 37 de ani. Vaticanul a respins ideea că asta era un miracol.

Vizionara Medaliei Miraculoase, Sfânta Catherine Laboure, a fost considerată a fi printre incoruptibili, iar trupul ei este expus și astăzi. Unele surse catolice spun că Sfânta Catherine Laboure a fost îmbălsămată. Am văzut odată o carte intitulată Madonele Europei, care susținea asta. În cazul Catherinei, mâinile au putrezit complet și au trebuit să fie înlocuite complet cu mâini de ceară, ceea ce arată că păstrarea ei nu este un miracol și că probabil a fost îmbălsămată. Dacă privești fotografiile care nu au fost retușate ale cadavrului Catherinei Laboure, din cartea Sfânta Catherine Laboure și Medalia Miraculoasă, vei vedea că are fața uscată și că arăta foarte bătrână. Dar fotografia cadavrului ei are trăsături cu totul proaspete, cu ochii deschiși și piele excelentă, iar ea arată ca o femeie de 35 de ani, deci fie corpul este o figură de ceară, pusă acolo de către abila Biserică Catolică, fie corpul s-a dezintegrat puțin și a trebuit să fie reparat cu ceară.

Sfânta Catherine Laboure

Sfânta Catherine Laboure

În 1961, în Țara Galilor, o capelă metodistă a fost demolată pentru a face loc unor construcții noi. În dărâmături a fost găsit un sicriu. Au sosit poliția și patologul și sicriul a fost deschis în prezența a șase oameni, iar înăuntru era o fată, a cărei rochie verde era perfect conservată. Era Ann Powys, care murise în 1820. S-a sinucis din cauză că logodnicul o părăsise cu puțin înainte de căsătorie. Biletul suicidar era îngropat cu ea și prin el Îi cerea lui Dumnezeu să o conserve, pentru a-l incrimina pe bărbatul care o părăsise. În sicriu era o relatare că fusese așezată într-un sicriu deschis în casa ei aproape o lună și nu au apărut niciun miros și nicio putrezire. Trupul a fost înmormântat mai târziu într-un cimitir, și a fost ridicată o piatră funerară. Gareth Davies, care se pare că era un descendent al logodnicului ei, a plătit pentru piatra funerară. Un lucru este sigur, fata nu a știut de ce a părăsit-o logodnicul, fiindcă a scris că el nu a dat niciun motiv, totuși ea vorbește în termeni de reproș și umilire. Nu prea creștinește. Și de ce ar fi conservat-o Dumnezeu pe ea până când murea bărbatul? Nu a fost conservată pentru a-l pedepsi pe el! Iar când a scris biletul, nu era obligată să se sinucidă, pentru că avea suficientă prezență de spirit să știe că, în termeni creștini, era o păcătoasă. Drept urmare, asta arată că dacă conservarea ei a fost supranaturală, nu era nevoie să fie lucrarea lui Dumnezeu.

În 1782, trupul Catherinei Parr, a șasea soție a lui Henric VIII, a fost găsit într-o stare uimitoare de conservare la Castelul Sudeley, pentru cineva care era mort de 250 de ani. Pielea de pe braț era la fel de proaspătă și albă ca atunci când era în viață. Sicriul a fost găsit de un om numit John Locus, care a depus mărturie. El a luat câteva bucle din părul ei. Unul din brațele ei era alb și umed. Trupul era „întreg și neputrezit” (pag. 338, Bernadette de Lourdes de Therese Taylor). El a îngropat-o din nou. În 1817 nu mai rămăsese decât un schelet. Sursa: wikipedia

Maria Tudor cea rea a fost găsită intactă și neputrezită în vremea victoriană (pag. 339, Bernadette de Lourdes de Therese Taylor).

Fenomenul fizic al misticismului de Părintele Herbert Thurston, pag. 254, prezintă o relatare despre un trup neputrezit, care a fost găsit într-un mormânt care a fost deschis într-un cimitir care nu fusese folosit de când e lumea. Relatarea se referă la o fată găsită neputrezită în Anglia. În Paris, în 1765 au fost exhumate multe trupuri neputrezite ale unor oameni obișnuiți care fuseseră îngropați de mult timp, în ciuda faptului că solul era umed.

Joe Nickell afirmă în Rămășițele lui Isus că unele din trupurile despre care se crede că sunt conservate în mod miraculos au fost investigate și s-a găsit că fuseseră îmbălsămate (pag. 50). El afirmă că trupul Sfântului Charles Borromeo, care a murit în 1584, a fost îmbălsămat și nu a fost pus niciodată în pământ. În schimb, Biserica s-a asigurat cu atenție că era protejat de umiditate și aer, pentru a se conserva.

Trupul Sfântului Philip Neri a fost, de asemenea, îmbălsămat, deși Biserica i-a lăsat pe oameni să creadă că era ceva miraculos. Parfumul miraculos care emana din trup s-ar fi putut datora unor conservați parfumați (pag. 51).

Un trup pus într-un mormânt umed poate fie să se descompună, fie să înceapă să se mumifieze la fel ca pielea naturală (pag. 52).

Deoarece Biserica Catolică știe că netrebnicul Cardinal Shuster, care a fost cândva Arhiepiscopul Milanului și un susținător al lui Mussolini și al facțiunii sale și a murit în 1954, a fost găsit neputrezit în mormânt după 31 de ani, iar călugări budiști și yoghini au scăpat și ei de putrezire, fără să se cunoască motivul, ezită să vadă incoruptibilitatea ca un semn de la Dumnezeu. Catolicii laici fanatici și unii preoți sunt cei care fac tapaj cu privire la incoruptibilitate, ca fiind un semn de la Dumnezeu. Numărul 26 al X Factor, pag. 718 (Marshall Cavendish, 1997) conține fotografii ale unor oameni care au fost conservați mult timp după moarte. El arată fotografia unei copile numită Rosalia Lombardo, care a fost făcută la șaptezeci de ani după înmormântarea ei în 1920, iar ea este perfect conservată. Ochii și pleoapele sunt conservate perfect, ceea ce este neobișnuit, deși nu există îndoială că această copilă a fost îmbălsămată. În mod normal, îmbălsămarea nu ar face ca întregul corp să rămână conservat. Dar metoda a fost un mister până recent, iar doctorul care a făcut îmbălsămarea nu a lăsat nicio explicație în urmă. Revista ne amintește și că există o mulțime de oameni obișnuiți, care nu erau religioși ca sfinții, ale căror trupuri au fost neatinse de putrezire (pag. 717).

Rosalia Lombardo

Rosalia Lombardo

Așa arăta Rosalia în 1995. S-a determinat că sărurile de zinc au fost principala cauză a remarcabilei ei conservări. Totuși, rezultatul a fost că trupul a devenit atât de rigid încât putea să stea singur, fără a fi susținut. Dacă faptul că Doctorul Salafia a îmbălsămat-o ar fi fost ținut secret, poate că ea ar fi sfârșit prin a etalată de către catolici ca un miracol. Conservarea ei a rămas neexplicată până recent, iar catolicilor le place să vadă miracole acolo unde nu se explică ceva. Iar conservarea a fost explicată numai când notițele doctorului au scos la iveală cum a realizat conservarea. Rigiditata ei ne amintește de trupul pietrificat al Bernadettei de Lourdes.

Netrebnicul sfânt catolic Joseph Calasanctius, care a acoperit abuzul sexual al copiilor în ordinul piarist, a fost răsplătit prin canonizare de Papa Clement XIII în 1767. În 1948 a fost declarat de către Papa Pius XII a fi „Patronul Universal al tuturor școlilor catolice din lume”. Inima și limba lui sunt păstrate în Roma de ordinul piarist și sunt neputrezite. Canonizările se crede că sunt infailibile, deci Dumnezeul catolic aprobă în mod clar un om care, în cruzimea lui, ascunzând abuzare victimelor, a fost mai rău decât orice episcop modern. El l-a protejat pe Călugărul Cherubini, in ciuda faptului că a documentat activitățile sexuale ale preotului cu copiii. A făcut asta pentru a păzi reputația piariștilor, care pozau ca altruiști în educarea băieților.

La aproximativ 165 de ani după decapitare, capul exhumat al Regelui Charles I a fost examinat de Sir Henry Halford, Chirurg Regal, care a lăsat următoarea înregistrare:

„Pielea era închisă la culoare și decolorată. Fruntea și tâmplele pierduseră puțin sau nimic din substanța musculară; cartilagiul nasului lipsea; dar ochiul stâng, în primul moment al expunerii, era deschis și complet, deși a dispărut aproape imediat; iar barba ascuțită, atât de caracteristică perioadei în care a domnit Regele Charles, era perfectă. [Capul] era destul de umed și lăsa o nuanță de roșu verzui pe hârtia și pânza de in la atingere. Partea din spate a scalpului… avea o înfățișare remarcabil de proaspătă. Părul era gros… și arăta aproape negru.”

Cu treizeci de ani în urmă, în Bazinul Tarim al Deșertului Taklamakan din China au fost găsite mumii cu trăsături europene, cu o vechime de până la 4000 de ani. Sunt atât de bine conservate și mult mai bine conservate decât mulți sfinți catolici incoruptibili, care au doar câteva sute de ani vechime, încât arată ca și cum ar fi murit recent. Îmbrăcămintea lor a fost și ea remarcabil de bine păstrată. O mumie avea o pană de gâscă intactă la pălărie.

Mumie din Bazinul Turim, care are o vechime de 4000 de ani.

Mumie din Bazinul Turim, care are o vechime de 4000 de ani.

Aceeași mumie din Bazinul Turim

Aceeași mumie din Bazinul Turim

Cel mai bine conservat cadavru este cel al lui Xin Zhui, care a fost găsit în China în 1971. Moartea ei datează din 178-145 î.Hr. Pare să fi avut aproximativ 50 de ani. Autopsia a descoperit că părea să fie moartă de puțin timp. S-a găsit că organele îi erau intacte. Sângele era încă roșu în vene. Nimeni nu știe sigur cauza unei asemenea conservări remarcabile. Se crede că sicriul etanș a contribuit la asta. Un lichid din sicriu, de nuanță roșie, poate că ar explica misterul, dar nimeni nu știe ce este. Trupurile vecinilor ei Sui Xiaoyuan și Ling Huiping sunt conservate cam la fel de bine. Trupul lui Xin este păstrat în Muzeul Provincial Hunan. Ea dovedește că trupurile por fi conservate în mod inexplicabil, fără ca aceasta să implice supranaturalul.

Mumia lui Xin Zhui, cu o vechime de 4000 de ani

Mumia lui Xin Zhui, cu o vechime de 4000 de ani

Sfânta Bernadette de Lourdes

Cel mai bine cunoscut caz de trup al unui sfânt care a rămas neputrezit mult timp după moarte este cel al Sfintei Bernadette de Lourdes. Totuși, este greu să fii prea impresionat, când știi că trupul Sfintei Zita, care este păstrat în Biserica San Frediano, Lucca, Italia, s-a făcut fărâme. Poți să vezi o imagine a sa în Tot ce știai despre Dumnezeu este greșit, Ghidul dezinformării în religie, editat de Russ Kick, The Disinformation Company, New York, 2007, pag. 167. Se presupune că a fost găsită neputrezită la trei sute de ani după moarte. De ce Dumnezeu nu permite sfinților Său să moară la 100 de ani, arătând totuși ca la vârsta adolescenței, este o întrebare pe care catolicii preferă să o treacă cu vederea. Imperfecțiunea miracolelor de conservare sugerează că le face Satan, fiindcă se spune că el face trucuri, iar miracolele lui nu sunt uimitoare, precum sunt miracolele lui Dumnezeu. Dacă este așa, atunci Satan vrea semne „sfinte”, ca să-i ademenească pe oameni să eșueze prin credința în Biserica Catolică.

Se presupune că Bernadette a văzut-o pe binecuvântata Fecioară Maria la Lourdes în 1858. Locul acela era o groapă de guniu fetidă, iar Fecioara o obliga pe Bernadette să mănânce iarbă din ea, iar ea și oamenii beau dintr-un izvor care era acolo, conform păstorilor din vremea aceea (pag. 87, 222, The Appearances of the Blessed Virgin etc.; Mother of Nations, pag. 94). Prin aparițiile ei, Fecioara le-a cerut să facă ceva periculos, apariții care încă nu au fost verificate pentru autenticitate sau compatibilitate cu evanghelia catolică! Biserica spune că nimeni nu este obligat să creadă în apariții, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu s-a încheiat la moartea ultimului apostol.

Când era Sora Marie-Bernard, Bernadette a scris familiei scrisori bârfitoare și obraznice (pag. 318 și 319, Bernadette of Lourdes de Therese Taylor). Ce mai sfântă! Chiar confesorul ei spunea că nu era nimic extraordinar cu privire la sfințenia ei.

Bernadette a murit miercuri, 16 aprilie 1979, nu mult după 3 după-amiaza în Legământul Sfântului Gildard, Nevers, Franța.

La mai mult de două ore după moarte, trupul ei a fost găsit ca fiind ciudat de suplu, iar surorile au îmbrăcat-o în veșmântul de călugăriță.

Funeraliile au avut loc pe 19 aprilie și se spune că trupul încă nu se descompunea. Pe 22 mai 1879, a fost îngropată într-o criptă specială din capelă.

Treizeci de ani mai târziu, sicriul a fost luat din cripta în care fusese îngropată. Sicriul a fost dus într-o încăpere, iar trupul a fost scos. Iată ce s-a întâmplat, conform medicilor care au vobit sub jurământ.

„Sicriul a fost deschis în prezența Episcopului de Nevers, a primarului orașului, a principalului său deputat, a câtorva preoți canonici și a noastră. Nu am observat niciun miros neplăcut. Trupul era îmbrăcat în veșmântul ordinului Bernadettei. Veștmântul era umed. Numai fața, mâinile și antebrațele erau descoperite.”

„Capul era înclinat spre stânga. Fața era de un alb fără viață. Pielea se ținea de mușchi, iar mușchii aderau pe oase. Ochii erau acoperiți de pleoape. Sprâncenele erau netede pe piele și prinse în arcade deasupra ochilor. Genele pleoapei drepte era lipite de piele. Nasul era dilatat și uscat. Gura era ușor deschisă și se putea vedea că dinții erau la locul lor. Mâinile, care se încrucișau de piept, erau perfect conservate, așa cum erau și unghiile. Mâinile încă țineau un rozariu ruginit. Venele de pe antebrațe ieșeau în relief.”

„Precum mâinile, picioarele erau uscate, iar unghiile de la picioare erau încă intacte (una din ele a fost ruptă când a fost spălat cadavrul). Când veșmintele au fost îndepărtate, iar vălul ridicat de pe cap, s-a putut vedea în întregime trupul zbârcit, rigid și încordat în fiecare membru, cu pielea ca pergamentul. S-a găsit că părul, care fusese tăiat scurt, era prins de cap și atașat de craniu, urechile erau într-o stare perfectă de conservare, partea stângă a trupului era ușor mai ridicată din șold decât partea dreaptă. Stomacul se lăsase înăuntru și era zbârcit, ca restul trupului. Scotea un sunet ca de carton lovit. Genunchiul stâng nu era la fel de mare ca cel drept. Coastele ieșeau în afară, la fel ca mușchii din membre.”

„Atât de rigid era trupul, încât putea fi cu ușurință rostogolit înainte și înapoi pentru spălare. Părțile inferioare ale trupului erau ușor întunecate. Aceasta pare să fi fost rezultatul cărbunelui, care se găsea în cantități destul de mari în sicriu.”

„Ca martori, am redactat corect prezenta declarație, în care totul este înregistrat întocmai.”

Nevers. 22 septembrie 1909, Doctorii Ch. David, A. Jourdan.

Este ciudat, capul Bernadettei era aplecat pe partea stângă. Cadavrele nu se mișcă și ea ar fi trebuit să devină rigidă curând după moarte. I-a schimbat Biserica trupul cu unul mai proaspăt, care a fost tratat și conservat?

Extraordinară cum este starea trupului, zbârcirea nasului, mâinilor, picioarelor, stomacului, lipirea genelor și, mai presus de toate, rigiditatea trupului arată că trebuie să fi existat o cauză naturală. Dacă a fost o cauză supranaturală, nu a fost lucrarea lui Dumnezeu. Curios, călugărițele care au fost martore la aceasta au observat că brațele se mișcaseră în sicriu, față de cum fusese îngropată, și că antebrațele erau goale, când mai înainte erau acoperite de mânecile unui veșmânt, ceea ce nu s-a explicat niciodată. Unii oameni suspicioși ar crede că a avut loc o manipulare și că trupul a fost tratat în secret pentru a fi conservat. Ce era cu tot acel cărbune acolo – sau era cu adevărat cărbune? – este o altă întrebare.

Joe Nickell observă că starea emaciată a cadavrului Bernadettei arată că ea era probabil în stadiile de început ale mumifierii (pag. 52, Relicvele lui Isus). Nu au fost făcute niciun fel de teste cu privire la un fluid de îmbălsămare.

Un martor care fusese acolo în ziua de 22 septembrie 1909 a scris că Bernadette era complet intactă. „Nu exista niciun miros neplăcut, iar trupul părea aproape mumifiat. Era acoperit de porțiuni umede și de o cantitate semnificativă de săruri, care păreau să fie săruri calcice. Cadavrul era complet. În unele zone pielea dispăruse. Dar cea mai mare parte a trupului are piele, iar unele vene se pot vedea” (Le Corps de Sainte Bernadette, Nevers, 1991, și vedeți, de asemenea, pag. 337, Bernadette of Lourdes de Therese Taylor).

Trupul s-a înnegrit mult în orele în care a fost expus la aer. Aceasta sugerează că etanșarea mormântului a avut un rol de jucat în protejarea trupului.

Biserica Catolică găsește ciudat că deterioarea trupului nu a avut loc, când rozariul ținut de cadavru s-a deteriorat, în special fiindcă veșmântul în care a fost îngropată era umed. Dar precum am văzut, trupurile din morminte umede se pot mumifia.

Raportul din 1919, care a urmat unei alte exhumări, este mai interesant.

„Când sicriul a fost deschis, trupul a apărut a fi absolut intact și fără miros neplăcut.”

Doctorul Talon a raportat: „Nu era niciun miros de putrefacție și niciunul dintre cei prezenți nu a simțit vreun disconfort. Trupul este practic mumifiat, acoperit de porțiuni de mucegai și de o cantitate destul de notabilă de săruri, care par să fie săruri de calciu. Scheletul este complet și a fost posibil ca trupul să fie cărat pe o masă fără nicio problemă. Pielea a dispărut în unele locuri, dar este încă prezentă pe cele mai multe părți ale trupului. Unele vene sunt încă vizibile.”

În mod evident, în cei zece ani de la exhumare, trupul Bernadettei se deteriorase. Și trebuie să amintim că mumifierea nu este un semn al vreunei activități miraculoase. Este un semn al unei putreziri încetinite. Un trup mumifiat este un trup care a putrezit bine, la fel cum cineva ar putea spune că bine întreținuta actriță Joan Collins a îmbătrânit bine!

Raportul Doctorului Comte:

„La cererea Episcopului de Nevers, am detașat și îndepărtat secțiunea din spate a celei de a cincea și a șasea coaste, ca relicve; am observat că exista o masă tare, rezistentă în torace, care era ficatul acoperit de diafragmă. Am luat, de asemenea, o bucată din diafragmă și din ficatul de sub ea ca relicve, și pot afirma că organul era într-o stare remarabilă de conservare. De asemenea, am îndepărtat două oase din partea din față a genunchiului, de care se ținea pielea și care erau acoperite cu mai multă materie calcică. În final, am îndepărtat fragmente de mușchi din partea dreaptă și stângă a coapselor. Acești mușchi erau, de asemenea, în stare foarte bună de conservare și nu păreau să fi putrezit deloc.”

„Din această examinare concluzionez că trupul Venerabilei Bernadette este intact, scheletul este complet, mușchii s-au atrofiat, dar sunt bine conservați; numai pielea, care s-a zbârcit, pare să fi suferit din cauza efectelor umezelii din sicriu. A luat o nuanță verzuie și este acoperită de porțiuni de mucegai și de un număr destul de mare de cristale și săruri de calciu, dar trupul nu pare să fi putrezit, nici nu s-a instalat vreo descompunere a cadavrului, deși aceasta ar fi fost de așteptat și ar fi fost normal, după o perioadă atât de lungă într-o criptă în pământ.”

Nevers, 3 aprilie 1919, Dr. Comte

Nu pare a fi un miracol, ci pare mai mult a fi un schelet mumifiat! Trebuie să amintim că atunci când Bernadette a fost înmormântată prima dată, a fost îngropată într-un sicriu de plumb. Ca în cazul lui Ioan XXIII, acesta ar fi ajutat la conservarea trupului. Deoarece trupul a fost conservat atât de mult timp în mod natural, s-a întărit, iar lucrurile întărite rezistă mai mult, și întărirea în sine ajută la conservarea trupului. În 1909, trupul a fost îngropat într-un nou sicriu de plumb, cu mătase albă.

Bernadette și-a exprimat repulsia față de lucrurile lumești când a devenit călugăriță, atunci când a făcut jurămintele sărăciei. Ar fi ea de acord să fie îngropată ca cineva special, într-un sicriu de plumb? Sau să primească tratament special?

În 1925 a avut loc a treia și ultima exhumare. Doctorul a spus că a vrut să deschidă pieptul până la gât, ca să ia câteva coaste ca relicve, și că a vrut să ia inima. Nu a îndepărtat inima din cauza „înclinării trunchiului către brațul stâng, ar fi fost greu de îndepărtat inima fără a face incizii foarte mari și distructive”. În mod clar, brațul a devenit parte a trunchiului. Era de nemișcat.

Biserica Catolică nu susține că conservarea cadavrului este un miracol. Ea spune că este ciudat că trupul a supraviețuit atât de bine, luând în considerare că Bernadette putrezea efectiv de vie.

De asemenea, Biserica a spus că umezeala veșmântului și rozariul ruginit ar fi trebuit să însemne că trupul s-ar descompune. Dar citim că existau suprafețe de mucegai pe veșmânt. Nu era atât de umed. Era umezeala recentă?

Cantitatea semnificativă de cărbune găsită pe trup în 1909 spune asta. Cărbunele a fost folosit pentru a conserva trupul, deoarece avea un efect antiseptic. Stratul de săruri calcaroase de pe trup nu a fost niciodată analizat sau explicat.

Apologeții Bisericii spun că aceste tehnici ar fi ajutat în parte la conservarea trupului, dar excelenta conservare încă așteaptă să fie explicată. Se spune că dacă Bernadette a fost îmbălsămată, a fost cufundată în chimicale care au inclus sulfat de aluminiu, timp de cel puțin trei zile (pag. 339, Bernadette of Lourdes, Therese Taylor).

De asemenea, cărbunele conservă numai pe termen scurt (pag. 339, Bernadette of Lourdes, Therese Taylor).

Biserica spune că Bernadette a fost expusă de miercuri, când a avut loc moartea ei, până la funeraliile de sâmbătă. Îmbălsămarea ar fi trebuit să fi început la câteva ore după ce a murit. Dar fiindcă a fost expusă tot timpul, nu a existat nicio șansă de a o face.

Cu siguranță, a existat timp după funeralii pentru a o face. Scepticii au spus că Biserica a făcut ceva cu trupul pentru a-l conserva, în cele câteva zile dintre funeralii și înmormântare. Biserica răspunde că singurul motiv pentru care trupul nu a fost înmormântat este că trebuia să existe o criptă pentru ea în capelă. Therese Taylor își bazează perspectiva pe faptul că, conform științei, atunci era PROBABIL prea târziu pentru îmbălsămare (pag. 339, Bernadette of Lourdes, Therese Taylor). Dar cunoaștem cazuri în care trupuri netratate nu au putrezit și au devenit mumii. Cu siguranță atunci, un trup căruia i s-a făcut chiar și un tratament care pare întârziat, cu fluide de îmbălsămare, ar avea o șansă mai bună de conservare?

Trebuie să luăm în considerare următoarele: conservarea Bernadettei este rezonabilă. Nu este bună. Nu este minunată. Nu este excelentă. Poate că îmbălsămarea a început prea târziu, dar a funcționat cât s-a putut de bine?

Trupul Sfintei Bernadette este etalat în cutia sa de sticlă în Nevers, din 3 august 1925. Fața Bernadettei, care pare atât de naturală, este de fapt o mască de ceară creată de Pierre Imans în Paris. Nenumărați catolici au fost înșelați să creadă că frumoasa ei față plină de pace este întru totul naturală!

Biserica Catolică spune mereu că s-a făcut o mască subțire de ceară pentru față și mâini. Este un adevăr spus numai pe jumătate. Experții au trebuit să se uite la un număr de fotografii ale Bernadettei, pentru a face masca facială (pag. 340, Bernadette of Lourdes, Therese Taylor). Dacă ar fi avut nevoie numai de un strat subțire, asta nu ar fi fost necesar. Iar Biserica Catolică minte când spune că singurul motiv pentru care s-a pus masca a fost fiindcă vroiau să ascundă pielea înnegrită și cearcănele și nasul vătămat. Erau mult mai multe de asuns decât acestea!

Dacă nu erau multe de ascuns, atunci experții și costisitorul Pierre Imans nu ar fi fost necesari.

Următoarea fotografie arată cum mâinile Bernadettei sunt acoperite cu straturi de ceară. Mâinile sunt pur și simplu prea netede. Buzele arată ca și cum au fost acoperite cu ceară sau pictate. Sprâncenele arată mai subțiri decât atunci când a murit Bernadette.

Mâinile Bernadette sunt acoperite cu ceară. Pur și simplu sunt prea netede. Buzele par să fie date cu ceară sau pictate. Sprâncenele arată mai subțiri decât atunci când a murit Bernadette.

Mâinile Bernadette sunt acoperite cu ceară. Pur și simplu sunt prea netede. Buzele par să fie date cu ceară sau pictate. Sprâncenele arată mai subțiri decât atunci când a murit Bernadette.

Fotografia de mai jos este a Bernadettei, la puțin timp după moarte.

Bernadette, așa cum arăta la puțin timp după moarte.

Bernadette, așa cum arăta la puțin timp după moarte.

Concluzie

Când eram catolic, fenomenul incoruptibilității a fost unul din principiile de bază ale credinței mele. Dacă aș fi avut atunci internetul ca să fac cercetări, ar fi fost foarte diferit. Aș fi fost mai puțin impresionat de Biserică. Fenomenul este neobișnuit, dar asta nu este suficient ca să facă din el un miracol sau un semn de la Dumnezeu. Catolicii îl folosesc ca pe un semn că cineva este un sfânt sau că Dumnezeu recomandă credința catolică a acelei persoane și nicio altă credință. Ceea ce este o obrăznicie. Ca și părtinire arogantă. Pentru ei, când un catolic este subiectul conservării, este un miracol. Când subiectul este o persoană nereligioasă sau un protestant, nu este un miracol, ci un fenomen.

Un ultim gând: Nu există un asemenea lucru ca un cadavru care rămâne neschimbat timp de decenii, care continuă să arate la fel când a murit! Toate cadavrele sunt neplăcut de privit în starea lor naturală. Niciunul dintre ele nu este flexibil.

Lucrări de consultat

Believing in God, P. J. McGrath, Millington Books in Association with Wolfhound, Dublin, 1995

Bernadette of Lourdes, Rev C. C. Martindale, Catholic Truth Society, London, 1970

Bernadette of Lourdes, Her Life, Death and Visions, Therese Taylor, Continuum, London, 2008

Everything You Know About God is Wrong, The Disinformation Guide to Religion, Edited by Russ Kick, The Disinformation Company, New York, 2007

Looking for a Miracle, Joe Nickell, Prometheus Books, New York, 1993

Miracles in Dispute, Ernst and Marie-Luise Keller, SCM, London, 1969

Miracles, Ronald A. Knox, Catholic Truth Society, London, 1937

Mother of Nations, Joan Ashton, Veritas, Dublin, 1988

Spiritual Healing, Martin Daulby and Caroline Mathison, Geddes & Grosset, New Lanark, Scotland, 1998

St Catherine Laboure of the Miraculous Medal, Fr. Joseph I. Dirvin C. M., Tan, Illinois, 1984

The Appearances of the Blessed Virgin Mary at the Grotto of Lourdes, J. B. Estrade, Art & Book Company Westminster, 1912

The Book of Miracles, Stuart Gordon, Headline, London, 1996

The Incorruptibles, Joan Carroll Cruz, Tan, Illinois, 1977

The Jesus Relics, From the Holy Grail to the Turin Shroud, Joe Nickell, The History Press, Gloucestershire, 2008

The Sceptical Occultist, Terry White, Century, London, 1994

The Supernatural A-Z, James Randi, Headline Books, London, 1995

The Wonder of Guadalupe, Francis Johnson, Augustine, Devon, 1981

Aufderheide Arthur C., The Scientific Study of Mummies. Cambridge: Cambridge University Press, 2003. 273-276.

Edwards, Harry. Incorruptibility: Miracle or Myth? Incorruptibility: Miracle or Myth? Investigator Magazine, 1 Nov. 1995. Web. 10 Jan. 2010. www.users.adam.com.au/bstett/PaIncorruptibility.htm

Faure, Bernard. The Rhetoric of Immediacy. Princeton, New Jersey: Princeton

University Press, 1991. 148-178.

Nickell, Joe. Looking for a Miracle: Weeping Icons, Relics, Stigmata, Visions &

Healing Cures. Amherst, New York: Prometheus Books, 1993. 85-92.

Spindler, K., Wilfing, H., Rastbichler-Zissernig, E., Nothdurfter, H. Human Mummies. New York: Springer-Verlag Wien, 1996. 161-171.

Reference this article:

Dunning, Brian. The Incorruptibles. Skeptoid Podcast. Skeptoid Media, Inc., 4

Nov 2008. Web. 29 Nov 2010. www.skeptoid.com/episodes/4126

[Catholicism, the “Miracle” Of Incorruptibility. Copyright © MiracleSceptic.com. Pentru articolul în engleză, clic pe www.miraclesceptic.com.]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *