Toţi am auzit poveşti despre oameni care şi-au vândut sufletul la întretăieri de drumuri pentru faimă şi bogăţii, dar este vreun adevăr în aceste poveşti? De unde a început legenda? Chiar mai cred oamenii că este posibil aşa ceva? Vom răspunde la aceste întrebări şi la altele, în timp ce continuăm luna Halloween.
Niciodată nu am luat asta în serios până când…
Înainte ca eu şi fratele BJ să începem Omega Hour, el mi-a împrumutat o carte intitulată Fă o plimbare pe partea întunecată: Mituri despre rock and roll, legende şi blesteme. Înainte de a citi cartea, nu aveam idee cât de multe poveşti existau despre muzicieni care şi-au vândut sufletul pentru faimă.
Nu era tipica etalare spectaculoasă Illuminati pe care o vedem astăzi, dar a fost interesant de aflat cât de mulţi muzicieni au murit la vârsta de douăzeci și șapte de ani şi despre cât de mulţi s-a spus că aveau puţin talent sau deloc, înainte de a-şi vinde, după cum se presupune, sufletul. După ce am terminat cartea, am decis să fac câteva cercetări pe cont propriu. Dacă nu ai citit încă această carte, ţi-aş sugera să o adaugi colecţiei tale.
Ce sunt întretăierile de drumuri?
O întretăiere de drumuri este acolo unde se întâlnesc două drumuri ca să formeze o intersecţie. Poate fi, de asemenea, acolo unde un drum se împarte în două. Este mult mai uşor să-ţi arăt o imagine a ceea ce reprezintă întretăierile de drumuri, decât să încerc să explic, deci iată o imagine pentru tine.
Se crede că te poţi întâlni cu Satan sau cu un demon şi să-ţi dai sufletul pentru bani, faimă sau alte favoruri. Pe lângă faptul că este o legendă, este şi o parte importantă a culturii pop, fiind menţionată în câteva dintre cele mai importante cântece şi filme.
De mult se zvoneşte că Robert Johnson şi-a vândut sufletul pentru faimă şi bogăţie. Mult timp după moartea lui, muzica lui încă adună paisprezece milioane de vizualizări pe YouTube.
Acest video a fost lansat în 1999, cu mult înainte de YouTube, iar șaisprezece ani mai târziu încă reuşeşte să adune aproape paisprezece milioane de vizualizări.
Deşi multor oameni nu le-a plăcut filmul, fiindcă nu a fost la fel de bun precum cartea de benzi desenate, mie mi-a plăcut. Pur şi simplu sunt fan Nicholas Cage, indiferent ce se spune despre filmele lui.
Aceste cântece şi filme sunt atât interesante, cât şi distractive, dar există vreo urmă de adevăr în ce susţin ele? Să mergem la Scriptură şi să vedem ce are de spus despre acest subiect.
Vinderea sufletelor către Diavol
De mult timp se crede că oamenii ar putea face pacte cu Diavolul sau cu alţi demoni în schimbul sufletului lor, dar există vreo urmă de adevăr în această convingere? Primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut în Biblie următoarele fraze:
- Suflet vândut
- Vinderea sufletului
- Sufletul Diavolului
- Sufletul lui Satan
- Întretăieri de drumuri
Niciuna dintre fraze nu apare în Biblia King James, aşa că am optat în schimb pentru google. Unele dintre site-urile pe care le-am găsit au fost destul de interesante. Iată câteva:
- 10 oameni care şi-au vândut sufletul Diavolului
- Mi-am vândut sufletul lui Satan – Poveşti personale
- S-ar putea ca prietenul meu să-şi fi vândut sufletul
Nu sunt sigur cât adevăr este în aceste poveşti, dar sunt cu siguranţă interesante de citit, fiindcă arată cât de înşelaţi şi de disperaţi sunt unii oameni.
Interesant, Biblia face într-adevăr referinţă la un „legământ cu moartea” şi la „o înţelegere cu iadul”.
Pentru că ziceţi: „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul, şi ca adăpost minciuna!”, de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă. Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate, o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii. Aşa că legământul vostru cu moartea va fi nimicit, şi învoiala voastră cu Locuinţa morţilor nu va dăinui. Când va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea. – Isaia 28:15-18
Deşi nu pare să fie în acelaşi context ca subiectul acestei postări, este interesant că se face referinţă la asta. Dar de dragul argumentului, să presupunem că este posibil ca cineva să-şi vândă sufletul lui Satan. Cum ar putea fi rupt un asemenea contract?
Cum să rupi o înţelegere cu Diavolul
Adevărul despre vinderea sufletului tău se reduce la următoarele: Satan deja îţi are sufletul de la naştere, din cauza păcatului. Numai prin sângele vindecător al lui Cristos putem rupe contractul deja existent cu Satan. Îmi vine în minte următorul verset.
Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. – Fapte 2:21
[Minister Dante Fortson, Can Souls Be Sold At The Crossroads? Copyright © 2015 Dante Fortson. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.ministerfortson.com, unde nu mai este disponibil.]