de Grantley Morris
Aceasta este o altă secţiune peste care clar că aş vrea ca fiecare să poată sări, iar dacă nu ai vise sexuale explicite, care implică pe altcineva decât pe partenerul tău de căsătorie, te rog să o faci. Totuşi, nu aş putea susţine că am o pagină web despre visele rele, nici pe departe adecvată, fără să menţionez cel puţin acest subiect. Voi lăsa cititorul să evalueze subiectul în rugăciune. Sună bizar, sau chiar de necrezut pentru cei mai mulţi dintre noi, dar înainte de a fi din nou redus la tăcere de autoritatea bunului simţ, îngăduiţi-mi să vă amintesc că doar fiindcă ceva este în afara experienţei noastre, sau doar fiindcă incidentele moderate ar putea fi mai degrabă naturale decât supranaturale, nu înseamnă că incidentele autentic supranaturale nu există.
Ocultul vorbeşte despre spiritele incubus (masculin) şi succubus (feminin) care fac sex cu oamenii, de obicei când oamenii dorm, sau sunt pe cale să adoarmă. Există oameni pentru care aceasta este la fel de indezirabil precum violul, dar există şi unii care încearcă în mod deliberat să cultive experienţa. Scopul lor este ca un spirit să le apară într-un vis viu, în formă umană, şi să facă sex cu ei. Adesea, forma cerută este cea a unei persoane specifice, care nu poate fi obţinută, pe care ei o consideră a fi foarte de dorit, precum un star de film, sau un străin pe care l-au poftit.
În anii lui de început, un tânăr bărbat creştin fusese dependent de masturbare şi fantezie sexuală. La câţiva ani după încetarea acestui comportament, a fost şocat să descopere învăţătura ocultă care preamărea masturbarea şi fantezia sexuală, ca moduri cheie de a încuraja spiritele sexuale să ia în stăpânire visele cuiva. Deşi încetase deja un astfel de comportament, doar pentru a nu risca, a renunţat verbal la toate lucrurile la care s-a dedat vreodată, iar în Numele lui Isus a mustrat orice demoni pe care, în mod necugetat, îi încurajase. Uimitor, s-a trezit că era supus unui contraatac, fiind chinuit de vise sexuale excepţional de vii, dincolo de orice cunoscuse vreodată. A continuat lupta spirituală, iar după câteva zile de împotrivire faţă de demoni, a fost liber de vise.
Da, provocarea demonilor sexuali, prin renunţarea la orice implicare inconştientă pe care a avut-o cu ei, a încurajat un contraatac, dar faptul că a rămas credincios l-a adus la un nivel de libertate anterior necunoscut lui. Nu ignora înţelegerile nerezolvate cu demonii, şi asigură-te că te pocăieşti de ele. Pentru alte detalii despre experienţa acestui bărbat, vezi Vise sexuale demonice.
[Grantley Morris, Demonically-Inspired Sexual Dreams. Extras din How to Cope with Nightmares And Unwanted Dreams. Copyright © Grantley Morris. Tradus şi publicat cu permisiune.]