Eliberare de paralizia în somn sau de paralizia în somn cu halucinaţii

de Grantley Morris

Experienţe în afara corpului, visare lucidă, călătorie astrală, case bântuite, fantome, atacuri demonice
Demoni sau fantome care par să reziste mustrării în Numele lui Isus
Grantley Morris

Grantley Morris

Există o gamă uimitoare de moduri în care oameni diferiţi interpretează ceea ce este cunoscut de comunitatea ştiinţifică/medicală ca paralizie în somn, sau paralizie în somn cu halucinaţii. Cei care o au pentru prima dată, ar putea crede că au un atac cerebral. Alţii cred că au casa bântuită şi că văd fantome. Unii o văd ca pe un atac demonic, sau chiar cred că sunt posedaţi de demoni. Alţii gândesc că au fost blestemaţi sau deocheaţi. Unii o numesc coşmar sau groaza nopţii, sau experienţe în afara corpului, sau călătorie astrală. Unii experimentează cu ea, cercetând ce pot dobândi când sunt în această stare, alţii fac tot ce pot ca să se ferească de ea. Unii se tem că sunt instabili emoţional, alţii se tem că ea dovedeşte că sunt patetic de slabi spiritual, alţii se mândresc cu ea, ca de un dar special.

Înainte de a explora variatele interpretări spirituale, să demistificăm acest fenomen surprinzător de obişnuit, descriindu-l pe scurt, în termen simpli, lipsiţi de emoţie.

Paralizia în somn are loc când te trezeşti din somn şi constaţi că eşti incapabil să te mişti. Ea este adesea descrisă ca o stare în care mintea lucrează, dar corpul rămâne adormit. În paralizia în somn cu halucinaţii, paralizia este asociată cu ceea ce pare a fi o experienţă în afara corpului, sau visare lucidă.

Este de înţeles, oamenii care suferă pe neaşteptate orice formă de paralizie, în mod tipic, o găsesc a fi terifiantă, iar mulţi dintre cei care suferă de paralizie în somn cred că este atât de ciudat, încât se tem că alţii ar crede că sunt nebuni, dacă ar recunoaşte că suferă de ea. Simţindu-se prea ruşinaţi ca să spună cuiva, mulţi oameni petrec decenii sau chiar întreaga viaţă, fără să pomenească nimănui despre ea. Prin urmare, unii medici şi cercetători numesc paralizia în somn, sau paralizia în somn cu halucinaţii, „ultima boală ascunsă”.

Să reluăm faptele de mai sus, de data aceasta cu ochi spirituali:

Precum fiarele sălbatice care deosebesc animalele slabe pe care să le atace, demonilor le place să exploateze orice slăbiciune naturală pe care o pot găsi la prada lor. Deci dacă există elemente naturale în paralizia în somn, aceasta nu elimină posibilitatea interferenţei demonice, ci este în schimb probabil să atragă atenţia demonică.

În paralizia în somn, imobilitatea este uneori atât de completă, încât persoana nu poate vorbi sau deschide ochii. Dacă eşti incapabil să spui ceva, în mod logic înseamnă că eşti incapabil să rosteşti cu voce tare Numele lui Isus. Ca şi cum a fi paralizat în mod misterios nu pare un motiv suficient pentru a te panica, inabilitatea de a rosti Numele lui Isus ar îngrozi orice creştin care îşi închipuie că Dumnezeu poate să elibereze oamenii de demoni, numai dacă rostesc Numele lui Isus cu voce tare. În realitate, această restricţie nu este mai alarmantă spiritual decât faptul de a fi incapabil de a vorbi din cauza laringitei sau hiperventilaţiei.

Demonii sunt ca un animal de pradă care, chiar dacă este feroce, trebuie să separe un animal de turmă înainte de a avea şansa unui atac de succes. Prin urmare, ezitarea obişnuită de a admite paralizia în somn le face jocul, iar dacă pot să insufle o vină falsă, din cauză că paralizia este atât de completă încât include vorbitul cu voce tare, atunci cu atât mai bine. Demonii sunt farsori abili, fiindcă nu au alternativă: sunt patetic de slabi, în raport cu prezenţa lui Hristos din orice creştin. Ei vor face tot ce pot ca să dea aparenţa că sunt puternici şi superîncrezători, dar totul este o cacealma. Ei îi iau pe creştini în serios numai când ştiu că aceştia iau în serios puterea prezenţei lui Hristos din ei, şi îi iau în serios pe creştinii care refuză să se lase înşelaţi de falsa bravadă a cacealmalei demonice.

Când a apărut paralizia în somn cu halucinaţii, demonii au început să i se arate lui Eric, iar el a părut neputincios să reziste acestor fiinţe rele. Totuşi, acum este complet liber de aceste atacuri, şi deşi se luptă din greu cu o măsură de vină nenecesară din cauza atacurilor, se simte mişcat în mod divin să împărtăşească experienţa lui, pentru ca alţii să poată fi ajutaţi. Ceea ce urmează este o versiune uşor prescurtată a unui e-mail pe care mi l-a trimis.

Grantley Morris

Site-ul tău este cu adevărat inspirator. Am citit multe subiecte de pe site-ul net-burst.net, şi toate mi-au plăcut. Îţi mulţumesc!

Nu aş presupune niciodată că povestea mea ar fi demnă să fie subiect pe net-burst.net. Fac doar ceea ce cred că cere Dumnezeu de la mine, făcându-ţi cunoscute următoarele.

În trecut am suferit de o stare în somn numită paralizie în somn, sau paralizie în somn cu halucinaţii. Isus m-a vindecat de aceasta în urmă cu câţiva ani, şi Îi sunt atât de mulţumitor.

Aveam cam 15 ani când am experimentat-o prima dată. Trăsesem un pui de somn pe canapea, într-o după-amiază care mă îndemna la lene, iar când m-am trezit, am văzut că eram incapabil să mişc un muşchi. M-am gândit că era ciudat, dar nu am fost deosebit de alarmat. În cele din urmă, am putut să-mi mişc puţin arătătorul, iar la puţin timp după aceea, paralizia m-a părăsit complet. Întreaga experienţă a durat cam 15 secunde.

În următorii patru ani, asemenea experienţe au apărut când şi când, fără să dureze vreodată mai mult de 30 secunde. Se întâmpla de obicei chiar când eram pe cale să mă trezesc, sau să mă trezesc şi să mă întorc pe partea cealaltă – doar că nu puteam să mă întorc pe partea cealaltă. Uneori puteam să-mi deschid ochii, uneori nu puteam. Neavând o explicaţie, pur şi simplu am învăţat să trăiesc cu aşa ceva.

Într-o sâmbătă dimineaţa s-a întâmplat când mă trezeam. Am încercat să-mi mişc degetul, fiindcă învăţasem că mă ajută să „mă trezesc pe deplin”. De data aceea totuşi, s-a întâmplat un lucru ciudat. Părea că „mă rostogoleam din corp”. M-am sculat de pe pat, şi am păşit pe hol şi în baie. Am apăsat pe întrerupător, dar lumina nu s-a aprins. Apoi, deodată, am fost înapoi în dormitor, treaz, dar incapabil să mă mişc. În cele din urmă m-am trezit complet şi m-am sculat, simţindu-mă foarte ciudat. Pentru prima dată în viaţă, m-am simţit foarte neliniştit din cauza experienţelor. De-abia puteam crede ce se întâmplase. Am continuat să mă întreb: „Chiar am avut o experienţă în afara corpului? Chiar am mers prin casă, corpul meu fiind încă în pat?” A fost atât de suprarealist, şi nu am putut găsi nicio explicaţie.

După aceea, asemenea experienţe se întâmplau ocazional, întotdeauna dimineaţa, când soarele era sus pe cer. În cele din urmă, am învăţat să trăiesc şi cu asta. Chiar am ajuns în punctul în care, când încercam să aprind lumina şi nu se aprindea, realizam că eram „afară”, în timp ce corpul îmi era încă în pat. Odată am încercat un experiment în mijlocul experienţei. Am decis să merg afară, dar după ce am deschis uşa din faţă şi am păşit afară, am fost în cartierul părinţilor mei, nu în al meu. În acel moment eram mai mult într-o stare de vis, decât într-o stare în afara corpului. De cealaltă parte a străzii era o femeie. M-a observat, deci m-am dus să vorbesc cu ea. Cine era, sau despre ce am vorbit, nu-mi amintesc, doar că îmi părea cunoscută. Apoi am căzut din nou într-un somn adânc. „Şi cu asta gata experimentul”, m-am gândit eu.

La vârsta de 19 ani, au început coşmarurile. „Coşmaruri” pare aşa un adevăr spus pe jumătate, dar este singurul cuvânt pe care îl am. Nu încerc să fiu melodramatic, dar nu există un mod de a da o idee despre cât de înspăimântătoare erau experienţele. Prima dată a fost cel mai rău. Atunci am devenit cu acuitate conştient de o prezenţă în cameră. Plutea deasupra mea, la piciorul patului. Am simţit că era plină de furie şi ură, care erau îndreptate întru totul asupra mea. Cumva, am ştiut că era un spirit extrem de răuvoitor. Răul pe care îl iradia era dincolo de orice descriere. Fiind creştin, singurul lucru pe care m-am putut gândi să-l fac, a fost să invoc Numele Domnului. Astfel că în mintea mea am strigat: „În Numele lui Isus Hristos, pleacă demonule!”

Ei bine, nu a plecat imediat, şi am putut simţi că râdea de mine. Apoi a început să se apropie de mine şi a dat la o parte păturile de pe pat. Puteam să-i simt mânia şi ura, şi erau copleşitoare. Sincer, am crezut că avea să mă apuce şi să mă târască în iad. Cumva, am fost în stare să sar din pat. Am alergat de-a lungul coridorului, în camera părinţilor mei, ţipând. Probabil că experimentam din nou o experienţă «în afara corpului», fiindcă apoi am fost din nou în propriul meu pat. Fiinţa era încă acolo, chiar şi mai mânioasă decât înainte. Din nou a smuls păturile de pe mine şi a venit la mine. Din nou am sărit din pat şi am alergat pe coridor, în camera părinţilor mei. Din nou am fost înapoi în patul meu. Din nou ea era încă acolo, plină de mânie. Aceasta s-a întâmplat a treia oară, înainte să fiu în sfârşit în stare să mă trezesc. S-a terminat. Eram plin de sudoare, iar pumnii îmi erau încleştaţi strâns în jurul cearşafurilor, ţinându-le strâns la gât.

Întreaga experienţă durase aproximativ 30 secunde, dar au fost cele mai lungi 30 secunde din viaţa mea. În dimineaţa următoare, părinţii mei nu au menţionat nimic despre asta. De ce ar fi făcut-o? Nu i-am trezit, şi nu fusesem fizic în camera lor în noaptea aceea. Aveau să treacă mai mulţi ani înainte de a pomeni cuiva despre aceasta. Nu-mi plăcea să mă gândesc la acea experienţă. Am încercat să o uit, şi mi-am scos-o din minte.

Curând după aceea, am putut să mă mut din casa părinţilor, în propriul meu apartament. Speram că era bântuită casa părinţilor, sau ceva de genul, şi că după ce mă mutam, aveam să fiu liber. Ei bine, noul meu loc era la fel de „bântuit”, şi am continuat să am asemenea experienţe chiar şi mai frecvent. Uneori era o singură prezenţă, uneori erau multe. Uneori simţeam o apăsare intensă pe piept. Uneori simţeam aproape că ceva încerca să intre în mine. Odată am văzut sânge pe tot braţul meu. Uneori aveam experienţe de două ori pe săptămână. Uneori treceau luni fără măcar una. Păreau să fie la întâmplare. Singura constantă era că prezenţa sau prezenţele erau extrem de rele şi violente, şi că mă urau cu intensitate.

A fost nevoie de câţiva ani ca să-mi adun curajul să vorbesc despre aceasta cuiva, dar în cele din urmă mi-a fost de ajuns. Am vorbit despre asta cu un lider creştin, şi ne-am rugat împreună. El chiar a păstrat legătura cu mine un timp destul de îndelungat. După aceea, atacurile s-au domolit substanţial, dar nu au dispărut complet. În sfârşit, după nouă ani lungi, la vârsta de 28 ani, am primit ajutor. Dumnezeu mi-a descoperit ce declanşa episoadele. Pentru motive pe care nu este nevoie să le explic aici, am fost adesea extrem de deprimat în tinereţe, şi am contemplat sinuciderea. Fanteziile despre suicid chiar mă „mângâiau” uneori. Nu cred că aş fi trecut vreodată prin sinucidere, din cauza credinţei mele, dar mă simţeam cu adevărat bine să am fantezii despre ea. Uneori mă gândeam cât de supăraţi aveau să se simtă oamenii după ce aveam să mor, pentru că nu mi-au fost prieteni mai buni. Acum sunt plin de remuşcări din cauza acelor fantezii, dar pe vremea aceea mă făceau să mă simt bine. Uneori stăteam întins în pat mult timp înainte de a adormi, având gânduri ucigaşe faţă de mine însumi, cu sentimente de ură de sine şi milă de sine. Când mi-am amintit acele momente, a fost ca şi cum mi s-a aprins dintr-odată un bec în cap. Chiar în nopţile în care mă delectasem în ură de sine, am avut acele episoade. Uau!

De ce mi-a luat nouă ani ca să fac în sfârşit legătura, nu ştiu. Ceea ce ştiu totuşi este că Dumnezeu a fost Cel care mi-a arătat aceasta. Prin păcatul meu de a mă delecta cu ura de sine şi contemplarea sinuciderii, deschideam uşi pentru atacul demonic, invitând demonii să mă tortureze, chiar dacă pe vremea aceea nu realizam.

De îndată ce am înţeles asta, am încetat complet să am fantezii despre sinucidere. Era simplu: dacă tot ce aveam de făcut pentru a fi liber, era să pun capăt fanteziilor, atunci bineînţeles că aveam să o fac. Ce soluţie simplă, pentru o stare foarte complicată! Din acea zi, nu am mai văzut niciodată demoni în somn, şi este un simţământ minunat să mă pregătesc de culcare, ştiind că voi dormi liniştit.

După aceea, ocazional deveneam deprimat, iar gânduri de sinucidere îmi puteau intra în minte, dar de îndată ce o făceau, imediat le înlăturam. Ştiu ce se află pe acel drum, şi nu voi mai călători niciodată pe el.

Un alt lucru pe care este nevoie să-l menţionez este de ce în prima noapte nu l-am putut mustra eficient pe demon. Aşa înţeleg eu acum lucrurile, precum mi le-a descoperit Dumnezeu: în timpul momentelor de ură de sine, în loc să păşesc cu Isus, fugeam de El. Păcătuiam în mod activ şi conştient. Deci evident, nu am putut folosi darurile Lui. Chiar dacă tot Îl iubeam pe Isus, trecusem dincolo de protecţia Lui, şi fără să ştiu, invitasem demonicul. Nu este de mirare că demonul a râs de mine în prima noapte. Probabil că îi păream foarte comic şi patetic. Totuşi, chiar dacă nu l-am putut învinge pe demon, Isus tot m-a protejat. Niciun rău fizic nu mi s-a întâmplat în timpul coşmarurilor şi, mulţumiri fie aduse Domnului, odată ce am încetat să vreau să mor, coşmarurile s-au oprit. În cele din urmă am primit alinare, chiar când ajunsesem la limita rezistenţei. Dumnezeu ştie întotdeauna cât putem face faţă, şi niciodată nu ne dă mai mult de atât.

Numai câţiva ani mai târziu am dat de un site web despre paralizia în somn, şi brusc am descoperit că este ceva obişnuit. Paralizia în somn cu halucinaţii nu este la fel de obişnuită, dar tot este destul de frecventă. Să aflu că mulţi oameni au trecut prin experienţe similare, a fost foarte terapeutic. Şi cu aceasta, vindecarea mea a fost aproape completă. Tot ce este nevoie acum, este să-i ajut pe alţii să se vindece.

Nu susţin că oricine are gânduri despre sinucidere, sau are tulburări de somn, va începe să experimenteze paralizia în somn, sau paralizia în somn cu halucinaţii. Doar vă fac cunoscute experienţele mele, în ascultare smerită de Dumnezeu, pentru ca într-o zi, povestea mea să poată ajuta pe cineva.

Gânduri adiţionale de Grantley Morris

Câteva dintre comentariile lui Eric referitor la ce crede el că l-a slăbit în încercarea de a rezista demonilor, amintesc de primele cuvinte decisive din următorul verset:

Iacov 4:7 „Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Sublinierea mea.)

Un prieten de-al meu care a experimentat foarte multe astfel de atacuri, a avut de asemenea lupte intense cu gândurile de sinucidere. El crede că dacă atunci când experimentezi paralizia în somn cu halucinaţii, încerci să explorezi ce poţi dobândi „în afara corpului”, aceasta le poate oferi demonilor un avanpost în viaţa ta.

Până acum de-abia dacă am făcut puţin mai mult decât să fac cunoscută experienţa unui bărbat, în speranţa că poţi extrage din ea ceva relevant. Totuşi, dacă suferi de paralizie în somn, ar putea foarte bine să existe elemente ale situaţiei tale care nu sunt acoperite de această pagină web. Îmi doresc să fac mai bine, dar pentru aceasta am nevoie de ajutorul tău. Dacă ai comentarii adiţionale sau cunoştinţe pe această temă, te invit să-mi trimiţi un e-mail mie, Grantley, la demons@net-burst.net [numai în engleză, n.tr.].

[Grantley Morris, Deliverance from Sleep Paralysis (SP) or Sleep Paralysis with Hallucinations (SPH). Copyright © 2011 Grantley Morris. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, clic pe www.net-burst.net.]

Pentru alte articole pe aceeaşi temă, clic pe linkurile de mai jos!

Demonii nopţii şi paralizia în somn – Eliberare şi libertate

Incubus şi succubus: Ajutor pentru cei care au fost vizitaţi de demonii nopţii

Incubus şi succubus, demonii nopţii

Paralizia în somn este activitate demonică

Paralizia în somn şi oamenii umbre

12 moduri de a opri activitatea demonică, bântuirile şi manifestările spirituale

Vindecat de coşmaruri

One comment

  1. Am început să am paralizie și teroare nocturnă acum 5 luni când m-am mutat într-un nou apartament. Până atunci nu am avut niciodată astfel de experiențe, deși știam despre ele. Se poate să fie ceva legat de casă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *