de Michael Ghaemmaghami
Artele marţiale sunt mai mult decât o metodă de autoapărare sau un sistem de exerciţii pentru sănătate. Ele implică de fapt o filozofie de viaţă derivată din religiile răsăritene. Mărturiile karatiştilor, practicanţi devotaţi de karate sau de alte forme de arte marţiale, nu ascund faptul că artele marţiale sunt mai mult decât doar un sport.
„Karatedo, o altă formă de karate, este o artă, iar eu o predau ca pe un mod de a fi, un mod de viaţă, o metodă de a dezvolta sinele, şi nu ca un sport”, afirmă un profesor. Karate nu este un sport de luptă. El a fost complet interpretat greşit de oamenii din ţara aceasta, unde a fost luat şi transformat într-un sport.
Sunt multe teorii contradictorii cu privire la originea artelor marţiale. Descrierea prezentată aici este un studiu acceptat pe cale largă, care urmăreşte istoria generală a artelor marţiale şi ajunge în trecut până în zorile civilizaţiei din India. Cu trei milenii în urmă în China, artele marţiale erau dezvoltate şi mai extensiv. Prin întemeierea statelor feudale în 770 d.Hr., kung fu a fost practicat pe cale largă.
În 1928 ele au fost redenumite Artele Războiului şi li s-a acordat recunoaştere naţională. De-a lungul secolelor, variate aspecte ale artelor marţiale au fost modificate, iar în cele din urmă s-au dezvoltat în tipuri mai mult sau mai puţin violente.
Şcolile din nord şi din sud, ca şi formele dure şi blânde au fost de asemenea dezvoltate. Mai târziu, nume specifice au fost aplicate variaţiilor lor: karate, tai chi, judo, jujitso şi aikido.
În Coreea artele marţiale erau cunoscute ca Te Kwon Do. Ele au fost perfecţionate până la cele mai înalte forme de competenţă în Okinawa.
Deşi oamenii cred adesea că artele marţiale au fost create în Japonia, ele au multe rădăcini şi variaţii culturale. Filozofia religioasă originală a kung fu merge atât de departe în trecut ca 2696 î.Hr., când era înrădăcinată în formele oculte de ghicire cunoscute ca I-Ching şi Cartea Schimbărilor. Lao-Tse, înţeleptul chinez născut în 608 î.Hr., a adăugat mai multe înfrumuseţări. Învăţăturile lui au fost expuse într-un manuscris de 5280 de cuvinte numit Tao Te Chang, cunoscut şi ca „Tao” sau „Calea”.
El a învăţat pe alţii că mântuirea nu putea fi găsită în rugăciune, ci mai degrabă prin respectarea naturii, a căii naturale.
Precum copacii se înclină în vânt iar râurile urmează calea rezistenţei minime, aşa trebuie omul să se adapteze ritmului răului şi binelui. Următoarea dezvoltare în istorie a kung fu a avut loc când un călugăr numit Bodhidharma a adus budismul în China în secolul 6 d.Hr. Când a descoperit că în timpul cuvântărilor lui călugării dormeau, a introdus exerciţii care să-i ajute în meditaţie.
Cunoscut ca I-Ching Sutura, sistemul lui a combinat kung fu cu principiul filozofic Zen, pentru a dezvolta o formă foarte sofisticată de luptă fără arme. Călugării de la templul lui Shaolin au devenit renumiţi pentru abilităţile lor sălbatice de apărare, pe care le foloseau ori de câte ori erau atacaţi în cursul pelerinajelor. În cele din urmă cele două şcoli de arte marţiale au evoluat; Ch’uan Fe (Kung fu), era bazat pe şcoala dură (externă) a budismului, iar alte arte marţiale au fost întemeiate pe şcoala blândă (internă) a taoismului. Artele marţiale au evoluat în şase forme de bază prin care sunt cunoscute. În lumea occidentală sunt cunoscute ca: Kung Fu, Tai Chi Ch’uan, Karate, Akido, Judo şi Jujitsu.
Asemenea experimentare ocultă este interzisă în Levitic 19:31. Karate funcţionează prin inducerea unei pasivităţi în minte, pregătind calea pentru un gen de auto-hipnoză. Un demon intră atunci, şi dă putere forţă şi putere supranaturală. Profesorii de karate numesc aceasta „intrarea în perfecţiune”. Kung Fu, care este înrădăcinat în budismul Zen, a fost popularizat de un serial TV cu acest nume. Filmele lui Bruce Lee („Intră dragonul”; „Calea dragonului”; „Întoarcerea dragonului”; „Jocul morţii”) răspândesc de asemenea această ştiinţă ocultă în naţiunea noastră.
Spirite de crimă, ură, mândrie, amărăciune, depresie, resentiment, teamă, violenţă, poftă de putere, poftă de centuri (verde, maro sau neagră), poftă sexuală, luptă, furie, distrugere, sinucidere, sadism şi masochism sunt câteva dintre spiritele care se găsesc în mod obişnuit în cei care s-au antrenat în artele marţiale. Unii dintre indivizii cel mai puternic posedaţi au devenit de asemenea mari adepţi ai controlului minţii, telepatiei, telekineziei, citirii minţii, proiecţiei astrale şi călătoriei sufletului, sub conducerea ghizilor demonici.
[Michael Ghaemmaghami, Martial Arts – Rooted in the Occult. God’s Truth About “Occult”: Chapter Five. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.farsinet.com, unde nu mai este disponibil.]
