déjà vu: sentimentul că ai experimentat deja ceva ce se întâmplă de fapt pentru prima dată.

Un fel de întrebare stranie… Ce spune Biblia despre déjà vu?

Am déjà vu în mod constant, de obicei cam de două ori pe săptămână. Uneori am doar un sentiment cu adevărat straniu, dar alteori pot literalmente să citez persoana. Uneori am vise şi le ignor, dar apoi ele se întâmplă câteva luni mai târziu. Într-adevăr, asta începe să mă înnebunească.

VĂ ROG nu o luaţi ca pe o glumă!

Sunt baptistă şi am fost mântuită şi botezată. Categoric nu sunt o adeptă a lui Satan, dacă asta spuneţi. De fapt mi s-a întâmplat mai des de când relaţia mea cu Hristos a devenit mai puternică.

Nu este nici ceva care se întâmplă cu o secundă înainte, mi s-a întâmplat să am aşa ceva cu 30 de secunde înainte. În acele 30 de secunde, am putut să rostesc cuvintele împreună cu persoana, vorbind perfect.

[Sorta a weird question… What does the Bible say about Deja Vu? Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.answers.yahoo.com, unde nu mai este disponibil.]

Premoniţia – Sistemul timpuriu de avertizare al lui Dumnezeu

de Ben Witherington

20 februarie 2013

Toată ziua soţia mea a avut un sentiment de groază, un sentiment că ceva foarte rău se întâmplase. Groaza avea o focalizare – fiica noastră Christy, de care nu auzisem de câteva zile. Apoi, noaptea târziu, a venit apelul telefonic pe care niciun părinte nu îl vrea vreodată. Christy era moartă şi dusă, lovită de un embolism pulmonar neaşteptat. Problema este că Ann avusese un sentiment puternic că se întâmplase deja, înainte de a se fi confirmat.

Apoi a fost povestea pe care fostul meu profesorul de engleză, Chris Armitage, mi-a spus-o, despre visul pe care l-a avut, un vis în care mama lui foarte bătrână, cădea şi cădea. A sunat acasă în Regatul Unit. Mama lui tocmai murise.

Sunt doar două poveşti scurte despre premoniţii sau preziceri. Aş putea povesti episoade din viaţa mea când am văzut ceva grafic în vis, iar apoi, când s-a întâmplat cu adevărat, cândva, la mult timp după vis, am avut un sentiment foarte straniu de déjà vu, că am văzut aceea înainte.

Din punct de vedere creştin sunt câteva lucruri care trebuie spuse despre toate acestea. Se reflectă destul de clar, fiindcă sunt sute de mii de poveşti de-a lungul vremurilor ca cele pe care tocmai vi le-am spus, că CINEVA cunoaşte dinainte ce se va întâmpla, şi că acelaşi CINEVA, transmite uneori cunoştinţe despre acele informaţii persoanelor care au un interes direct sau o profundă dedicare faţă de problema respectivă.

Îmi amintesc bine ce mi-a spus prietenul meu Tom Wright, când i-am menţionat despre premoniţia lui Ann. Răspunsul lui imediat a fost că ar trebui să ne mângâiem cu asta. Mult timp m-am gândit de ce a spus aceasta. Presupun că mă îndrepta înspre suveranitatea lui Dumnezeu, aşa cum ar trebui să facă un bun anglican evanghelic reformat, dar ceea ce am luat cu adevărat din asta, a fost că Dumnezeu căuta să o pregătească pe Ann, să ne pregătească pe noi amândoi, să atenueze lovitura, dacă vreţi, pentru tragedia care urma să aibă loc. Iar aceasta mă conduce la un alt gând.

Sunt premoniţiile cu adevărat atât de diferite de adevăratele profeţii? Gândiţi-vă o clipă ce i-a spus Simeon mamei lui Isus – „Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie” [Luca 2:35, n.tr.], şi aceasta doar la scurt timp după ce s-a născut Isus! Ce a făcut ea cu acea avertizare foarte timpurie, când de drept ar fi trebuit să sărbătorească naşterea unui fiu întâi născut? Ce înseamnă că a păstrat şi a cugetat la aceasta în inima ei, reflectând asupra înţelesului?

Mi-ar plăcea să aud câteva dintre poveştile voastre despre premoniţii şi preziceri. Cred că sunt multe de învăţat despre Dumnezeu şi viaţă din asemenea întâmplări. Mie aceasta îmi spune că Dumnezeu cunoaşte totul dinainte, şi că Îi pasă de oamenii Lui şi de suferinţa lor. Ceea ce nu îmi spune este că Dumnezeu a asamblat totul dinainte, sau a proiectat totul într-un anume fel, afară doar dacă prin aceasta înţelegeţi că „Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele celor care Îl iubesc…”, ceea ce eu cu siguranţă cred.

Dar Dumnezeu ne cunoaşte chiar şi păcatul dinainte, şi cu siguranţă nu l-a vrut sau nu l-a programat. Dumnezeu nu este autorul păcatului sau răului în niciun fel, formă sau aspect. Deci trebuie să trăim cu o anumită măsură de mister când este vorba de înţelegerea premoniţiilor. Ele ne avertizează că se va întâmpla ceva. Ele nu revelează forţa prin care se întâmplă, sau ce, sau cine face să se întâmple. Ceea ce este o discuţie pentru o altă zi.

Pamela

Mulţumesc foarte mult că ai împărtăşit aceasta… Şi eu am avut o fiică care a murit (la 30 ani), doar cu 18 luni în urmă. Cu două luni înainte de moartea ei, Dumnezeu mi-a spus clar că va muri. A fost suprarealist. A fost o adevărată conversaţie… şi am argumentat şi am plâns… dar în cele din urmă am acceptat. Îmi pot aminti momentul ca şi cum ar fi fost ieri. Când a murit, eram pe deplin pregătită. Nu am fost surprinsă, nici găsită cu garda jos. Aceasta mi-a adus o mare pace într-un mod straniu. A luat-o Dumnezeu? Nu. De ce s-a întâmplat? Nu ştiu. Lucrul pe care mă pot bizui în toate este bunătatea Lui. El a avut grijă de mine când m-a pregătit pentru moartea ei. A fost un lucru frumos. Nu mulţi îl înţeleg şi sunt mulţi care ţi-ar spune că Dumnezeu nu face asta. Ştiu că Dumnezeu nu acţionează în teamă. Durerea a fost prezentă, dar teama a fost absentă, iar pacea mi-a alinat suferinţa. Am simţit ca şi cum aş fi fost adusă în poveste. Sunt recunoscătoare şi văd asta ca bunătatea Sa.

Liz

În ultimul timp am simţit nevoia să le împărtăşesc altora visul premonitoriu pe care l-am avut în noaptea dinainte ca fiul meu de douăzeci de ani să fie omorât pe bicicletă. Visul nu a fost unul emoţional, fiindcă nu am ştiut despre cine era… Aşa cum am înţeles ulterior, era un mesaj ca să mă pregătească, dar în momentul acela a părut „entuziasmant” şi am crezut că era simbolic pentru faptul că voi renunţa la slujba mea, ceea ce eram pe cale să fac.

În vis eram în sala de clasă în care lucrez, iar o prezenţă din spatele umărului meu drept mi-a spus că trebuia să car un tânăr mort. L-am ridicat şi nu am avut idee cine era… era doar gri închis peste tot. Prezenţa mi-a spus să-l car la intrarea principală şi prin parcare, prin care în mod normal nu merg pe jos, la poarta principală, şi să-l pun în coşul de reciclare, fiindcă venea poliţia. Ştiam că nu-l omorâsem eu, dar mă simţeam rău că venea poliţia, şi din cauza faptului de a-l pune în coş. Prezenţa mi-a spus: „Te simţi rău, dar ca să te simţi mai bine, pune pachetul de migdale pe care l-ai mâncat pe jumătate (în realitate), pe care nu ai vrut să-l arunci săptămâna trecută… dar pe care trebuia să-l arunci, fiindcă avea data expirată. Apoi, când poliţia era pe cale să ajungă acolo, am fost scoasă din vis de muzica care Îi fusese cântată lui Dumnezeu la concertul fiicei mele în acea săptămână… „Privind peste ocean, privind peste mare, ce văd acolo? Ce văd? Pot să văd o lume nouă acolo, privindu-mă.” Ea răsuna în capul meu tot mai tare, până ce m-am trezit complet. De aceea totul a părut entuziasmant. Dimineaţa am împărtăşit visul altor patru persoane.

În ziua aceea eram în clasa mea, după şcoală, şi am fost chemată la birou. Acolo erau doi poliţişti, şi mi-au spus că Tom avusese un accident. Nu mi-au spus că fusese omorât, ci doar m-au luat la spital. M-au condus pe jos prin parcare la maşina lor, care era parcată la poarta principală, lângă coşul de reciclare.

Nu m-am gândit la vis până în ziua următoare. El a devenit un amortizor. M-a pregătit prin înţelegerea ulterioară… El îmi spune că Dumnezeu cunoaşte ce se va întâmpla, şi că Îi pasă şi ne ajută. Cel mai important, îmi spune că este o realitate care există dincolo de timp… şi acolo trăieşte Tom. Tom, care era student la animaţie, şi-a făcut ultimul proiect de animaţie despre un bărbat/băiat pe un monociclu [vehicul cu o singură roată, folosit de acrobaţi în circuri, n.tr.], care mergea pe o rampă… O greutate a căzut pe celălalt capăt şi l-a trimis în sus… Acela era sfârşitul desenului său animat, el nu a căzut la loc.

Multe alte lucruri s-au întâmplat înainte şi după moartea lui, ceea ce mă face să cred că avea să se întâmple, era cunoscută, şi mă rog din toată inima ca amintirea lui Tom să continue să rămână vie. Mulţumesc pentru site şi pentru şansa de a vorbi despre asta. Liz

Samantha

Caut pe cineva care să mă ajute să înţeleg toate premoniţiile mele, fiecare dintre ele s-a întâmplat, s-a adeverit. Am oameni dragi care au murit şi care vin la mine în vise, ca să avertizeze alţi oameni despre ceva tragic care se va întâmpla, şi întotdeauna se întâmplă. Ştiu când va muri cineva. Este straniu că am această abilitate în ambele laturi, cer şi pământ. Totul a început când aveam șaptesprezece ani, cu doisprezece ani în urmă, când am avut un accident grav de circulaţie. M-am înecat, m-am dus în cer, dar Dumnezeu m-a trimis înapoi. Mi-a spus că timpul meu pe pământ nu se terminase, că aveam încă de lucru şi mesaje de transmis, dar când am intrat din nou în corp, m-am simţit ca o persoană cu totul nouă, nu ca vechiul meu sine. El m-a trimis înapoi şi cu abilitatea de a vedea multe lucruri, iar a vorbi cu morţii este unul dintre ele. Încerc doar să găsesc pe cineva care m-ar putea ajuta să înţeleg toate visele, să le decodez şi să înţeleg de asemenea mai mult din celelalte lucruri. Ar fi grozav să întâlnesc şi să vorbesc cu alţi oameni care au aceeaşi abilitate ca a mea. Poate oamenii cred că sunt nebună, că lucruri ca acestea nu se întâmplă, nimeni nu poate şti ce aduce viitorul, şi că nu există un loc ca cerul şi iadul. Ei bine, se înşeală, fiindcă eu am fost în cer. Fiecare carte pe care am citit-o despre călătoria cuiva în cer, s-a întâmplat exact cum s-a întâmplat călătoria mea. Oamenii au nevoie să şadă şi să se gândească. Dumnezeu are câţiva oameni pe care i-a ales ca să transmită mesaje de la oameni din cer. Ştiu că eu cred în cer, iad şi Dumnezeu.

Stacy

Am deja de câţiva ani vise despre „sfârşitul lumii”. Le-am scris fiindcă am fost silită. Ştiu doar că aceste vise au fost diferite şi că a trebuit să le înregistrez când au avut loc. Încă îmi amintesc cum auzeam strigătele acelor oameni, fugind de lava care emana din pământ. Ea era pretutindeni. Nu exista scăpare. Îmi amintesc că am văzut mame ţinându-şi strâns copiii şi ţipând: „O, Dumnezeule, ajută-mă!! Te rog, salvează-mă!! Dumnezeule!!” Ţipau şi îşi ridicau braţele în aer. Unele au fost salvate. Dar multe au fost mistuite. A fost doar unul dintre vise. Am avut mai multe de-a lungul celor doi ani. Şi mama mea are aceste lucruri. Doar că ele vin la ea când este trează.

Robert Adam

Am căutat un site ca să pun o întrebare, şi nu ştiu dacă acesta este cel potrivit, dar vă rog să mă iertaţi, trebuie să întreb. Sunt îngrijorat cu privire la sănătatea mea mintală. Recent am avut o mulţime de probleme, în cea mai mare parte financiare, nu este vina nimănui, doar a mea, deci nu caut iertare sau ceva de genul, DAR în săptămânile recente, şi asta sună nebuneşte, am avut sentimente „de avertizare”, de groază şi teamă, că avea să se întâmple ceva nou şi supărător. Ceva ce nu cunoşteam deja sau nici măcar nu suspectam, dar DE FIECARE dată, în 24 de ore sau mai puţin, absolut sigur, apare o nouă problemă. Acum, vă rog, înţelegeţi cât de dificil este pentru mine să spun asta, nu cred în spiritişti, în mediumi sau în orice altceva, şi nu caut pe cineva ca să-mi rezolve problemele, dar CEVA îmi spune în avans că mi se va întâmpla ceva? Înnebunesc? Ar avea Dumnezeu un motiv să mă anunţe dinainte, ca un mod de a mă pregăti? Sentimentul, teama când se întâmplă asta este ATÂT de puternică, atât de clară, nu o pot ignora. Poate cineva să explice? Cred în Dumnezeu total, dar nu sunt un bun creştin şi nici măcar o persoană bună, dar vă rog ajutaţi-mă, dacă puteţi oferi un răspuns. Mulţumesc. Robert.

Anne

Bună tuturor! Cu trei ani în urmă am văzut în vis un tip cu o personalitate efervescentă. Instantaneu m-am gândit că tipul îmi zâmbea ca şi cum eram mama lui. Trei ani mai târziu am rămas gravidă şi am fost sigură că eram gravidă cu „acel tip”, până în punctul în care am făcut o descriere precisă a feţei şi sexului copilului. Am avut dreptate 100%!!!! Am văzut de asemenea alte două feţe şi imediat am ştiut că erau copiii mei. Am observat că doi dintre copii aveau pielea destul de deschisă şi aveau un nas proeminent şi o gură proeminentă, comparativ cu primul copil (eu sunt caucaziană, tatăl lui este indian). După ce am născut, fostul meu partener m-a părăsit, şi am început o prietenie frumoasă cu un tip care are aceeaşi faţă (nas şi gură proeminente) şi culoare a feţei ca ceilalţi doi copii pe care i-am văzut. După un an de la primul meu copil pe care l-am visat, acel tip s-a căsătorit cu mine şi la început m-am gândit că a fost doar o dorinţă pe care am avut-o, dar curând am realizat că visul era prea precis. De fapt, în vis tipul punea un inel pe mâna mea dreaptă, iar în cultura mea, nu purtăm verighete pe mâna dreaptă. Ei bine, mai târziu am aflat că evreii o fac, iar tipul este evreu. Am avut alte două vise despre o fată care este exact ca el… Nu ştiu ce să mai spun!!!

Diana Trautwein

Am avut două experienţe stranii legate de moartea unor oameni apropiaţi mie. Unul a fost un enoriaş pe care îl iubeam, şi care era foarte aproape de moarte când am plecat de la el după-amiaza. Eram înnebunită de suferinţa lui şi îmi amintesc că L-am implorat pe Domnul să-i îngăduie să moară. În acea noapte, m-am ridicat în pat, cu spatele drept. Soţul meu m-a întrebat ce nu era în ordine, şi am spus: „Tim a fost chiar aici, în visul meu, şi zâmbea.” Zece minute mai târziu, celularul meu a sunat şi asistenţa de la azil mi-a spus că el murise cu zece minute înainte. Apoi am visat un vis ciudat, în care fratele meu nu era clar vizibil ca personaj, era de nerecunoscut pentru mine, până după evenimentul care s-a întâmplat în dimineaţa următoare. Era în spatele meu pe o scară mobilă, speriat şi luptându-se să ajungă sus sau jos. Eu am ajuns jos, el nu. Telefonul a sunat înainte de șapte dimineaţa, ca să-mi spună că murise în timpul nopţii. Primul episod a fost mângâietor; al doilea nu a fost.

Laura

Când eram în clasa a cincea am vizitat o prietenă, iar în timp ce mă spălam pe mâini în baia de sus, „mi-am imaginat” că podeaua de dedesubt a căzut. Am ieşit în fugă din baie exact la timp ca să aud strigătele mamei şi tatălui ei de mai jos, când tavanul a căzut şi a împrăştiat apă în toată bucătăria. Nu a fost singura dată când am avut o premoniţie, dar a fost cea mai semnificativă. Întotdeauna am încercat să distrug acele gânduri după aceea…

Iha

Când aveam șaptesprezece ani, strămătuşa mea şi cu mine şedeam în apartamentul familiei mele de la etajul zece. Mama şi tata jucau golf pe terenul învecinat. Am auzit tunetul şi imediat am ştiut că tatăl meu fusese lovit de fulger. Nu am putut sta liniştită. I-am spus mătuşii mele ce se întâmplase. Nu mă puteam concentra deloc, şi cam douăzeci de minute mai târziu am auzit o bătaie în uşă. O vecină a spus: „Am veşti proaste.” Am zis: „Tata a fost lovit de fulger.” Ea a spus: „Mi-e teamă că da.” Într-adevăr, fusese lovit la primul bubuit al tunetului. Nu plouase. Am ştiut că a fost tata, şi nu mama. Lumea este un loc ciudat.

Esteban Bowers

Salutări din America de Sud! M-am trezit în mijlocul nopţii, cu mulţi ani în urmă, şi m-am simţit influenţat să mă rog pentru nişte colegi, tovarăşi de-ai mei. Am încercat să mă întorc la somn, dar nu am putut. Am continuat să mă rog. În dimineaţa următoare am încercat să-i contactez pe colegii mei Mark & Karen. În sfârşit l-am contactat pe Mark, şi am aflat că Karen îşi „justifica” disertaţia de doctorat în filozofie la Universitatea Baylor. Trebuie să spun că acest gen de întâmplări sunt destul de obişnuite în America de Sud, printre indigeni sau printre oamenii din triburi.

Gwen S

Exista o femeie căreia îi vorbisem în câteva ocazii, la evenimente de amploare în oraş organizate de biserică. Aveam o conexiune din „inimă”, dar eram doar cunoştinţe întâmplătoare. Într-o dimineaţă am simţit p chemare puternică să mă rog pentru ea, în timpul căreia am simţit/văzut/devenit conştientă că – nu sunt sigură cum să descriu – o mână de oţel strângea puternic gâtul soţului ei, pentru care m-am rugat în felul care mi s-a părut potrivit atunci. Mai târziu în dimineaţa aceea am dat curs impulsului de a o suna, cu încurajarea că Dumnezeu mă condusese să mă rog pentru ei în acea dimineaţă. A fost profund mişcată şi mi-a împărtăşit că soţul ei venise acasă târziu în noaptea dinainte, poate de la cea mai dificilă întâlnire cu uşile închise din cariera lui. A fost într-adevăr confirmarea dragostei lui Dumnezeu pentru ei, şi un mare ajutor pentru conştienţa mea în creştere, despre activitatea lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi. Propriul meu soţ are mai multe poveşti de genul acesta, când a simţit un impuls faţă de un lucru şi a descoperit validitatea lui ore sau zile mai târziu. Fascinant, mângâietor. Ochiul lui ESTE peste vrabie. Mulţumesc pentru că mi-aţi amintit asta.

Lori Broschat

Eram prezentă la conferinţa noastră anuală cu câţiva ani în urmă, şi am avut un sentiment oribil de groază cu privire la fiica mea. Ceea ce m-a făcut să fiu foarte emoţională, şi astfel de îndată ce am avut o pauză, m-am dus să o sun pe fiica mea, care locuia în Anglia. Am început conversaţia cu: „Ce nu este în regulă?” Ea a spus că depăşise termenul pentru extinderea vizei şi ori avea nevoie de o copie certificată a certificatului ei de căsătorie, ori avea să fie deportată. Am anunţat rapid tribunalul districtului unde s-a căsătorit, şi le-am cerut să trimită o copie. Nu a fost ceva de viaţă sau moarte, evident, dar a fost atât de puternic încât cu greu m-am putut concentra tot restul zilei.

Capelan Rich Hoffman

Ezit să numesc premoniţiile „profeţie”, fiindcă profeţia nu este doar prezicere, ci transmiterea mesajului chemării lui Dumnezeu la dreptate. Premoniţiile, totuşi, ar putea fi darul de cunoştinţă (1 Corinteni 12:8).

La o oră de la moartea tatălui meu în 1994, cei mai buni doi prieteni ai meu (unul de la seminar, celălalt un coleg) m-au sunat. Amândoi au spus că au fost îndemnaţi să mă sune, simţind că se întâmpla ceva important cu mine. A fost nevoie de apelurile lor pentru a fi ajutat în suferinţa mea. Cât se poate de sigur, daruri de la Domnul.

Ben Black

Cu 16 săptămâni în urmă, un prieten de-al meu cu care nu vorbisem şi cu care nu comunicasem de câţiva ani, mi-a trimis pe neaşteptate un SMS, că avusese un vis cum că soţia mea era gravidă cu o fetiţă. În ziua dinainte soţia mea şi cu mine tocmai descoperisem că era gravidă – nici măcar nu le spusesem părinţilor noştri. Săptămâna trecută am aflat că vom avea o fată. Tot nu sunt sigur ce să cred din toate acestea, dar sunt coincidenţe destul de uimitoare.

David Gibbs

Vorbirea aceasta este prea de tot pentru mine: premoniţiile sunt semnele de avertizare timpurii ale lui Dumnezeu. Aştept să dezvoltaţi subiectul. Trebuie să mărturisesc că am fost întotdeauna sătul de asemenea afirmaţii. Mulţi creştini încearcă să prezinte aşa ceva ca o profeţie cu drepturi depline „Aşa-spune-Domnul.” Şi încă ceva, sunt toate premoniţiile negative? Nu există adesea explicaţii foarte naturale pentru asemenea premoniţii?

Ben Witherington

David, nu cred că multele mii de premoniţii înregistrate se vor supune explicaţiilor naturale, ca „o proiecţie a celor mai rele temeri ale cuiva”, deşi unele pot fi explicate în acest mod. Bineînţeles, ai dreptate că nu toate presentimentele sunt avertizări despre vreo viitoare urmare negativă. Există bineînţeles o diferenţă între o profeţie şi o premoniţie sau o bănuială despre viitor, deşi rezultatul poate fi acelaşi.

mba 1225

Nu ştiu dacă acest incident a fost o premoniţie, o prezicere sau o profeţie. Cumnata mea se lupta cu o depresie exacerbată de rebeliunea fiului ei adolescent care dura de câţiva ani şi de spitalizarea lui psihiatrică. M-am dus la ea acasă ca să mă rog cu ea, şi Domnul a părut să-mi pună pe inimă o profeţie, pe care i-am comunicat-o. În cinci ani fiul ei se va vindeca şi va lăsa toate acele necazuri în urmă, dar ea nu va mai fi în viaţă ca să se bucure, dacă nu-şi schimba căile acum. Din nefericire, ea a continuat să se cufunde în depresie, respingând medicaţia şi alte ajutoare, şi s-a sinucis. Acum, cinci ani mai târziu, fiul ei este bine, împotriva tuturor aşteptărilor medicilor lui. Am simţit tandreţea Domnului faţă de ea în acea experienţă – încercând să strecoare speranţă în întunecata situaţie deznădăjduită a depresiei.

Tom Schuessler

Tatăl lui Katy, care avea probleme cu inima dar care era bine, atât cât ştiam noi, se aşezase într-o noapte la masa din sufragerie şi scria. Am spus: „Don, ce faci?” El a zis: „Îmi scriu necrologul.” O săptămână mai târziu era mort. Da, sunt de acord. Aceasta ne-a ajutat să ne confruntăm cu totul.

Anton

Bună, Ben. Eram la liceu şi şedeam în tribună privind un meci de baschet, o fată de la şcoală pe care o ştiam doar după nume, a trecut pe lângă mine. Am auzit o voce spunându-mi: „Într-o zi va fi soţia mea.” Pe atunci n-am gândit nimic despre asta. Cam cincisprezece ani mai târziu, un prieten şi cu mine ne-am dus la un dans pentru celibatari, într-un alt oraş, unde am văzut-o intrând pe acea doamnă atrăgătoare. M-am dus şi i-am cerut un dans. Am început să vorbim şi atunci am aflat că era aceeaşi fată pe care am văzut-o la liceu! Probabilitatea de a întâlni pe cineva pe care de-abia îl cunoşteai cu cincisprezece ani în urmă, la un dans în alt oraş, trebuie să fie cam zero. Deci am concluzionat că mâna lui Dumnezeu ne-a adus împreună. Acum suntem căsătoriţi de treizeci și șase de ani. Anton

Michael Fox

Mulţumesc, Profesore Witherington, pentru curajul acestei postări atât de vulnerabile şi pătrunzătoare. Exemplele sunt numeroase, dar un moment pe care îl pot împărtăşi a avut loc în urmă cu trei decenii. Eu, care locuiam în Louisiana, am avut un vis că mama mea, care locuia în California, murise. Îmi amintesc visul în culori vii, pentru că într-o scenă care ar fi putut fi scoasă din filmul Vertigo al lui Hitchcock, am văzut-o pe mama căzând pe un fundal din cărămidă de culoare roşu închis. După ce m-am trezit, i-am sunat pe părinţii mei şi le-am făcut cunoscut visul. La început au negat că se întâmplase ceva, nevrând să mă îngrijoreze. Dar m-au sunat înapoi câteva minute mai târziu, ca să-mi spună că în ziua dinaintea visului meu, într-adevăr au trebuit să plece din complexul de magazine din Glendale, California – un loc frumos, cu un mall interior, cu un decor din cărămidă roşie. Mama mea s-a simţit slăbită şi s-a temut că se va prăbuşi. Lucrul curios la acel vis este că s-a întâmplat după ce a avut loc faptul. În cazul meu, m-am întrebat – pe lângă percepţia dv. despre atenuarea de către Dumnezeu a loviturii – dacă empatia dintre două inimi poate să străbată distanţele. A fost o experienţă remarcabilă.

[Ben Witherington, The Premonition – God’s Early Warning System. Copyright © 2013 Ben Witherington.]