de Bill Schnoebelen

Întotdeauna a existat o controversă cu privire la natura îngerilor şi demonilor. Mulţi credincioşi se află sub impresia că îngerii căzuţi sunt acelaşi lucru cu demonii. Este extrem de important să înţelegem cum concepţiile greşite în această privinţă pot conduce la erori tactice în domeniile luptei spirituale, deci să examinăm această temă cu atenţie!

Mai întâi, trebuie să recunoaştem că Biblia nu ne revelează multe despre natura fiinţelor angelice – şi chiar şi mai puţin despre demoni (sau diavoli, cum sunt numiţi în Biblia King James). Să ne adâncim în Cuvântul Viu ca să vedem ce spune cu adevărat!

Ofanimi sau tronuri, descrise în Biblie ca roţi în interiorul altor roţi, ale căror obezi sunt acoperite cu ochi.

Traducătorii inspiraţi ai Bibliei King James au ales să traducă cuvântul grecesc daimonion (Concordanţa Strong #1140) ca diavol. Cele mai multe traduceri moderne preferă să translitereze mai îndeaproape cuvântul, ca demon. Aici este problema. În timpul Greciei antice, cuvântul daimon avea câteva înţelesuri diferite. El poate să însemne un diavol sau un dumnezeu, precum ne spune Strong; dar misticii greci păgâni (şi ocultiştii medievali) îl foloseau cu sensul de geniu păzitor, un fel de maestru spiritual de nivel înalt sau ghid spiritual!

Traducătorii King James îşi cunoşteau istoria destul de bine, pentru a cunoaşte acest sens echivoc al cuvântului daimon. Unii dintre ei erau probabil contemporani cu renumitul maestru ocult şi spion Dr. John Dee, vrăjitor al Reginei Elisabeta I. El susţinea că un asemenea daimon, numit Enoch, i-a apărut în timpul unui ritual magic ceremonial de nivel înalt, şi i-a dat un întreg sistem elaborat de magie numit Enochian. Acest set periculos, eficace de artefacte magice este atât de malign, încât Cheile sau Strigătele Enochiene au fost introduse în a patra ediţie a infamei Biblii satanice, publicată prima dată în 1966.

Traducătorii Bibliei ştiau că ar exista pericolul ca cititorii să construiască greşit înţelesul cuvântului demon (ca să însemne geniu păzitor sau ghid spiritual, ceva mai degrabă pozitiv decât ceva împotriva Tatălui Luminii), şi astfel au ales în mod înţelept traducerea cuvântului ca diavol. Aceasta a arătat preştiinţă din partea lor, deoarece odată cu apariţia revoluţiei oculte în anii şaizeci şi a mişcării New Age în anii optzeci, termenul daimon a găsit o nouă răspândire printre ocultişti, eretici şi apostaţi. Acesta este motivul pentru care cele mai multe Biblii moderne traduc cuvântul ca demon.

Heruvimi, făpturi cerești înaripate cu chip de leu, vițel, om şi vultur (Biblia, Ezechiel 1)

În orice caz, haideţi să examinăm puţinul pe care îl putem găsi în Sfânta Biblie. Aflăm din Biblie că îngerii, fiinţele cereşti de rangul cel mai de jos, apar întotdeauna ca bărbaţi umani. Nu au aripi. Aici nu iau în considerare apariţiile fiinţelor celeste de rang mai înalt ca ofanimii [sau roţile, cunoscute şi ca tronuri, din viziunea din Daniel 7:9, n. tr.] şi heruvimii (găsiţi în Ezechiel 1 şi în alte părţi) şi serafimii (găsiţi în Isaia 6). Cei mai mulţi cercetători ai angeologiei biblice găsesc că există o ierarhie de fiinţe celeste, îngerii fiind cei mai neînsemnaţi, iar heruvimii şi serafimii fiind cei mai importanţi. Numărul diferitelor specii angelice diferă, depinzând de felul în care cercetătorul Bibliei interpretează anumite pasaje; dar numărul este de obicei cam de nouă sau zece. Pe lângă fiinţele celeste deja menţionate, există de asemenea arhangheli, tronuri, dregătorii, stăpâniri, puteri şi virtuţi. Toate aceste fiinţe au locul lor şi îndatoririle lor la curtea cerească. Care sunt exact acele îndatoriri este subiectul multor speculaţii – dar există puţină certitudine.

Heruvim

Din toate acestea avem informaţii că îngerii sunt văzuţi întotdeauna în Scriptură ca figuri masculine fără aripi. De obicei sunt de dimensiune normală, ca să fie confundaţi cu bărbaţii. Din afirmaţiile făcute de Ieşuah, cei mai mulţi au ajuns să înţeleagă că îngerii sunt cumva analogi în natură cu trupurile înviate pe care le vom avea noi (dacă suntem născuţi din nou) după judecata finală (Matei 22:30, Marcu 12:25 şi Luca 20:34-35).

Ştim că vom avea trupuri ca trupul înviat al lui Ieşuah de carne şi oase – probabil păstrând combinaţia noastră trup-suflet-duh de pe pământ, dar cu un trup indestructibil. Observaţi că Isus spune în Luca 24:39:

„Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”

Aici El ne spune că trupul Lui înviat are carne şi oase, dar evident, sânge nu. De ce? Deoarece carnea şi sângele nu pot moşteni Împărăţia (1 Corinteni 15:50). Ca dovadă suplimentară, observaţi că în existenţa dinainte de cădere din Grădină, Adam spune despre noua lui soţie că ea este „os din oasele mele şi carne din carnea mea” (Geneza 2:23). Nu este menţionat niciun sânge, chiar dacă expresia obişnuită este „carne şi sânge”.

Deci îngerii sunt ca bărbaţii, cu trupuri indestructibile de carne şi oase, fiinţe glorificate (cel puţin până cad). Când îngerii cad, pierd contactul cu Sursa frumuseţii, harului şi puterii. Mulţi cred că ei devin muritori şi încep să se deterioreze în înfăţişare. Înţelegeţi, nu există vreo referinţă biblică despre un înger (căzut sau altfel) care să preia controlul asupra unei persoane sau să o posede.

Pe de altă parte, diavolii (sau demonii) nu sunt descrişi în Biblie, în afară de acţiunile lor. Ei iubesc murdăria, moartea, decăderea, nuditatea publică, obscenitatea, depravarea şi nebunia. Ei par, de asemenea, să aibă afinitate pentru apă. Diavolii IUBESC plăcerea carnală şi de aceea preiau controlul asupra oamenilor. De aceea diavolii din bărbatul demonizat din Gadareni (Luca 8 şi Marcu 5) L-au implorat pe Mântuitorul să-i trimită într-o turmă de porci. Cel puţin acolo ar fi putut să se dedea la poftele lor depravate.

Aceşti diavoli intră în oameni, îi domină şi îi controlează şi îi manipulează – în special pe oamenii nemântuiţi. Deşi nu este central pentru acest articol, este nevoie să punctez ceva aici: Credincioşii cu adevărat mântuiţi în Ieşua pot să aibă un diavol în ei. Ei pot de asemenea să fie chinuiţi de diavoli în afara trupului. Dar nu pot fi posedaţi! Mulţi predicatori şi creştini se află sub impresia greşită că dacă sunt născuţi din nou, nu pot să aibă un diavol. Nu este adevărat. Pentru o discuţie mai profundă despre aceasta, vedeţi cartea mea Sânge pe uşorii uşii. Dar ajunge să spun că pentru multe motive, un credincios adevărat poate să aibă un demon, din cauza păcatului generaţional sau a implicării în ocultism înainte de mântuire, sau a unui păcat serios, de exemplu.

Spre deosebire de îngeri, diavolii au aripi. Aceasta este evident din anumite tipologii biblice unde sunt asemănaţi cu păsările (Proverbe 26:2, Eclesiastul 10:20, Isaia 46:11, Ieremia 5:27, Plângeri 3:52, Matei 13:32 şi Apocalipsa 18:2). Fiindcă Duhul Sfânt a binecuvântat misiunea noastră cu darul spiritual al deosebirii duhurilor (1 Corinteni 12:10), eu am văzut demoni de multe ori. Sunt micuţi – uneori între dimensiunea unei musculiţe şi a unui ţânţar. Aceasta are sens, fiindcă le permite accesul uşor la o persoană nebănuitoare.

Luaţi în considerare, diavolii pot să le apară ca mari şi înfricoşători oamenilor, dacă este în folosul lor, dar este o iluzie. Când eram vrăjitor invocam diavolii şi ei arătau terifiant, ca ceva din cel mai rău coşmar al tău. Dar totul este înşelătorie şi confuzie, cu intenţia de a-i înşela pe cei proşti. De fapt ei sunt destul de mici. Deoarece m-am rugat pentru oameni în ultimii 25 de ani, am văzut literalmente nori de diavoli în jurul capului unei persoane, încercând să o împiedice să audă Evanghelia.

Deci aici este dificultate problemei. Este evident că un diavol este destul de mic pentru a intra într-o persoană şi a prelua controlul ei. Un înger căzut nu este. Un înger căzut are un trup, suflet şi duh – s-ar părea – dacă îngerii sunt similari cu ceea ce vom fi într-o zi în glorie. Un complex trup-suflet-duh nu poate locui într-un alt complex trup-suflet-duh.

Deci diavolii sunt pionii, soldaţii pedeştri în armata iadului. Îngerii căzuţi sunt ca ofiţerii de rang mai înalt. Dacă diavolii nu sunt îngeri căzuţi, atunci de unde vin diavolii? De fapt, Biblia nu spune. Totuşi, ne putem folosi înţelepciunea doar pentru a teoretiza.

Lilith, demon feminin

Înţelepţii evrei antici au nişte teorii care spun de unde vin demonii, dar bineînţeles aceasta nu este Sfânta Scriptură. Unii învaţă că demonii vin din Lilith, presupusa primă soţie a lui Adam. Povestea spune că Lilith a fost făcută, ca Adam, din praful pământului. Cei doi, fiind bărbat şi femeie, au fost aşezaţi în Grădină, dar Lilith nu s-a supus lui Adam. Deci Adam s-a dus la Yahuwah şi a cerut divorţul (amintiţi-vă, aceasta nu este în Biblie).

Se crede că Cel Atotputernic a alungat-o pe Lilith din Grădina Edenului, dar ea era însărcinată. Furioasă din cauza nedreptăţii percepute, a născut, iar apoi a izbit capul copilului de stânci, lângă Fluviul Eufrat. Din acel act, milioane de diavoli au năvălit în lume. De aceea Lilith este o căpetenie (sau poate varianta feminină a unei căpetenii) peste avort şi infanticid. Pentru mai multe despre legenda lui Lilith, vedeţi cartea mea Romanţând moartea. Eu unul nu cred că aceasta este originea diavolilor. Poveste slujeşte doar pentru promovarea ideii unei zeităţi lipsite de inimă, misogine.

O altă teorie este că păcatele serioase, precum crima, generează diavoli ca forme ale gândului, care preiau pe cont propriu controlul unor vieţi, prin puterea sângelui vărsat. Alţi rabini învăţă de asemenea că nenumăraţi diavoli sunt eliberaţi când bărbaţii abuzează de ei înşişi.

Teoria pe care o favorizez eu este că diavolii sunt spiritele nefillimilor (urmaşii îngerilor căzuţi) înecaţi la potop. Pentru că nefilimii erau jumătate îngeri, au dobândit un gen straniu de jumătate de viaţă dincolo de moarte, şi sunt folosiţi de Cel Rău ca să ispitească şi să chinuiască omenirea. Operăm aici fără informaţii scripturale, deci tot ce putem face este să presupunem, rugându-ne. Yahuwah evident nu a crezut că era important să ştim de unde vin diavolii, altfel ne-ar fi spus.

Ceea ce învaţă cu adevărat clar Biblia este că putem avea victorie asupra domeniului demonic prin puterea sângelui, prin Cruce şi în Numele lui Isus Hristos (Marcu 16:17, Iacov 4:7)! Orice credincios are autoritate asupra diavolilor şi putem cu încredere să luăm acea autoritate, ca să-i scoatem din vieţile noastre şi din vieţile familiei noastre. Aleluia!

Pentru mai multe informaţii despre aspectele luptei spirituale, despre îngeri şi domeniul demonic, puteţi vizita site-ul nostru şi veţi găsi materiale care pot fi downloadate gratuit, ca şi cuprinzătoarea noastră carte Sânge pe uşorii uşii. Cu cât înţelegem mai bine terenul luptei spirituale, cu atât mai eficienţi suntem ca trupe în armata Stăpânului nostru Ieşuah. De prea mult timp înşelătorul a stricat nenumărate vieţi ale unor suflete preţioase! Cu o înţelegere mai mare, cu umilinţă şi rugăciune, putem cere victoria care, în dreptatea Lui, este a noastră!

[William J. Schnoebelen, The Mystery of Angels and Devils. Copyright © 2013 William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune]

Heru/Heli/Eli/Hari, zeitatea afro-eleno-semitică supremă, serafimul şarpe, sarpele înaripat sau dragonul

Serafimii („de foc, cei care ard”) sunt fiinţe angelice asociate cu viziunea profetului Isaia despre Dumnezeu în Templu, când Dumnezeu l-a chemat la lucrarea profetică (Isaia 6:1-7). Isaia 6:2-4 ne spune: „Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: «Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!» Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum.” Serafimii I se închină lui Dumnezeu în mod continuu.

Isaia capitolul 6 este singurul pasaj din Biblie care menționează în mod specific serafimii. Fiecare serafim avea şase aripi. Două le foloseau pentru a zbura, două pentru a-şi acoperi picioarele şi două pentru a-şi acoperi faţa (Isaia 6:2). Serafimii zburau în jurul tronului pe care stătea Dumnezeu, cântând laudele Lui, chemând atenţie specială asupra gloriei şi măreţiei lui Dumnezeu. Aceste fiinţe par a sluji ca agenţi de purificare pentru Isaia, când acesta şi-a început lucrarea profetică. Unul dintre ei a pus un cărbune aprins pe buzele lui Isaia rostind cuvintele: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:7). Asemenea heruvimilor, serafimii sunt în mod specific focalizaţi pe închinarea faţă de Dumnezeu.

[Sursa: www.gotquestions.org. Copyright © Got Questions Ministries.]