de Richard Santoro
„Cel mai grozav lucru era să mă aflu pe scenă şi să am controlul, veneraţia de a fi adorat, ca oamenii să spună: „Uau, vreau să fiu aşa”, a spus Kirk Martin.
Ca lider al unei formaţii heavy metal, Kirk a proiectat pe scenă o imagine mânioasă, sălbatică.
„Şi să-i fac pe mii de oameni să strige blasfemii era cel mai important lucru pentru mine.”
În afara scenei, oamenii doar îl considerau meschin.
„Eram atât de plin de ură încât proiectam acea ură asupra la o mulţime de oameni. Doi membri ai formaţiei, când ne aflam de drum, au decis pur şi simplu că s-au săturat de mine şi că nu mă mai puteau suporta, şi au decis realmente să părăsească formaţia”, a spus Kirk.
Dar mesajul din muzica lui Kirk prindea în mreje minţile publicului său tânăr.
„Întreaga mea atenţie era îndreptată înspre a le spune oamenilor să creadă în ei înşişi. Urmaţi-vă propriile viziuni, propriile vise, şi zdrobiţi pe oricine vă stă în cale”, a spus Kirk.
Kirk nu avea iluzii de unde venea succesul lui în creştere.
„M-am lăsat jos pe pământ şi am zgâriat ţărâna. I-am spus lui Satan: «Dacă îmi dai ce vreau, dacă mă faci un dumnezeu, dacă îmi dai femei şi droguri şi faimă, şi dacă îmi dai puterea să zdrobesc oamenii, te voi sluji până la sfârşitul vremurilor», a spus Kirk. „În două zile mi s-a oferit un contract de înregistrare.”
În timp ce Kirk îşi croia drum către faimă şi avere, încerca să păstreze un secret ascuns în interiorul său.
„Câţiva băieţi mai mari din vecinătate au început să mă molesteze şi să mă sodomizeze când aveam probabil opt ani”, a spus Kirk. „S-a întâmplat mai mult de o dată. Nu am vorbit niciodată despre aceasta. Nu am spus niciodată nimănui.”
Mai târziu, să profite sexual de femei a devenit parte a stilului de viaţă heavy metal al lui Kirk.
„Cel mai rău lucru cu privire la molestarea mea a fost faptul că eu, la rândul meu, m-am dus şi am violat pe alţii”, a spus Kirk.
Apoi, chiar când era pe cale să semneze o înţelegere de înregistrare pentru care îşi vânduse sufletul diavolului, a avut o întâlnire cu un străin misterios.
„Într-o dimineaţă cam pe la nouă dimineaţa, am intrat într-o cafenea mică, şi tipul acesta a intrat şi s-a aşezat chiar lângă mine, din toate locurile în care s-ar fi putut aşeza. Erau destule scaune libere. Şi imediat m-am uitat la el cu acea privire oribilă, răutăcioasă pe faţă, şi am spus: «Ce se întâmplă, tăticule?»”, a spus Kirk.
„M-a privit în faţă şi a zis: «Ce se întâmplă, tăticule?» Am sărit în picioare şi mi-am pus nasul exact lângă al lui, m-am uitat fix în ochii lui şi l-am blestemat. I-am spus fiecare lucru murdar la care m-am putut gândi, iar el a zis: «Dumnezeu m-a trimis să-ţi spun că te iubeşte. Şi Dumnezeu vrea să ştii că El nu a fost responsabil pentru tinerii care te-au molestat când erai copil»”, a spus Kirk.
„Şi lucrul care m-a făcut praf a fost că le-a rostit numele. A zis: «Isus te aşteaptă să-ţi întorci faţa spre casă»” a spus Kirk.
„Iar eu am sărit şi l-am urmărit, iar el a dat colţul şi a dispărut, fără să mai poată fi găsit”, a spus Kirk.
Nu la mult timp după aceea, Kirk dormea în autobuzul cu care mergea în turneu, când acesta s-a zguduit puternic în mijlocul nopţii.
„Deodată a fost ca şi cum un reflector strălucitor a coborât din cer şi Însuşi Duhul lui Dumnezeu a venit în autobuz”, a spus Kirk. „Şi nu ştiam de ce Îl uram pe Dumnezeu atât de mult. Totul a dispărut, şi tot ce am simţit era dragoste. M-am simţit acceptat. M-am simţit ca şi cum eram iar acel băieţel dinainte de a fi molestat. Am spus: «Isuse, schimbă-mă sau distruge-mă, pentru că nu vreau să mai fiu asta.» Realizez acum, în prezenţa lui Dumnezeu, că păcatul şi ura şi urâţenia nu pot – nu este loc pentru ele. Şi toate aceste lucruri au început să-mi părăsească inima”, a spus Kirk.
Kirk a plâns până a adormit şi când s-a trezit în dimineaţa următoare, totul părea diferit.
„Iarba era mai verde, cerul era mai pufos, norii erau frumoşi, iar eu eram diferit”, a spus Kirk.
„Aveam totul în mână, tot ce am vrut vreodată, doar stând acolo, şi deodată nu am mai vrut acele lucruri. Şi am părăsit totul şi nu m-am întors niciodată”, a spus Kirk.
Kirk a găsit o biserică în oraşul său natal şi a început să se maturizeze ca şi creştin. De asemenea, un consilier creştin a insistat să-i caute pe tinerii care îl molestaseră şi să-i ierte.
„I-am găsit într-adevăr şi am spus: «De ce mi-aţi făcut asta?» Au început să-mi povestească felul cum cineva îi violase pe ei. Un tânăr a spus cum găsise o revistă porno şi aceea l-a împins să mă abuzeze, şi apoi să invite alţi băieţi, care m-au abuzat. Îşi dăduseră inimile lui Hristos. Am stat jos şi am plâns, şi ne-am îmbrăţişat, şi ne-am rugat. Aşa am depăşit toate acestea”, a spus Kirk.
În timp a descoperit că talentul lui muzical se îndrepta într-o nouă direcţie, scrierea şi interpretarea cântărilor de închinare. El şi familia lui călătoresc prin ţară, împărtăşind miracolul care a schimbat viaţa lui Kirk.
„Soţia mea este pur şi simplu o comoară. Familia mea este cea mai măreaţă mărturie despre îndurarea şi harul lui Dumnezeu, fiindcă am crezut că nu voi avea niciodată o asemenea binecuvântare minunată. Odată ce am realizat că Dumnezeu nu ieşise să mă vâneze, am început să văd binecuvântările”, a spus Kirk.
„Am fost dependent de droguri, şi sex, şi violenţă, şi ură, şi am folosit muzica precum un instrument de a distruge oamenii. Iar apoi Dumnezeu a transformat totul spre gloria Sa”, a spus Kirk.
[Richard Santoro, God Voids Kirk’s Contract With Satan. Copyright © The Christian Broadcasting Network, Inc.]
Video: Dumnezeu invalidează contractul lui Kirk cu Satan
Rockerul heavy metal Kirk Martin a făcut un pact cu diavolul. Dar într-o zi, un străin misterios a dezvăluit cel mai adânc secret al lui Kirk, iar Kirk a început călătoria spre Dumnezeu.