Fostul satanist Stefan: De la ură la dragoste…

Bună, sunt Stefan! Şi aceasta este povestea mea.

Am avut o copilărie bună până au divorţat părinţii mei. După aceea am scăpat cât de des posibil la prietenii mei şi am făcut tot felul de lucruri prosteşti. Am distrus maşini parcate, am ars lucruri, am pus pietre pe şinele de cale ferată, ceea ce este foarte periculos, şi am furat din magazine, doar ca să mă simt euforic.

Ca adolescent, viaţa mea a devenit chiar şi mai extremă. M-am alăturat unui grup care asculta heavy metal, credeau în diavol, aveau petreceri cu droguri, alcool şi sex. Mi-am lăsat părul să crească, purtam numai îmbrăcăminte neagră şi am început să mă rog lui Satan. I-am dat sufletul meu. Am blestemat oameni, care chiar s-au îmbolnăvit după aceea sau au încercat să se sinucidă. Am trăit cu motto-ul: „Urăşte pe toată lumea, în primul rând pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.” Aşa că am încercat tot ce am putut ca să mă distrug: am fumat haşiş, am luat LSD, cocaină, speed, ecstasy şi am băut mult alcool.

Într-o seară, în timp ce eu şi alţi satanişti consumasem din nou o mulţime de droguri şi de alcool, aproape că am murit. Bătăile inimii mele s-au oprit şi am ştiu că venise timpul când diavolul îmi cerea sufletul. Mi-am văzut întreaga viaţă în faţa ochilor, ca pe un film. Şi am realizat în noaptea aceea că dragostea era singurul lucru care mi-a dat motivaţie şi dorinţa de a trăi. Dar ştiam că dragostea pe care o aveam nu era de ajuns. Chiar în acel moment, o voce blândă a răspuns gândurilor mele: „Isus este Cel care îţi poate da dragostea de care ai nevoie.” În situaţia mea, vroiam acea dragoste mai presus de orice altceva, şi ea a venit.

Nu-mi amintesc nimic altceva despre ce s-a întâmplat în noaptea aceea, doar că m-am trezit în dimineaţa următoare şi eram în viaţă. Întreaga cameră era plină de lumină, căldură şi dragoste, şi eram atât de mulţumitor lui Dumnezeu în inima mea că mă aflam încă în viaţă.

În următoarele săptămâni am devenit liber de ocultism şi de droguri. Dar ştiţi, cel mai bun lucru dintre toate este că El mi-a iertat păcatele. Sunt doisprezece ani de când Îl simt pe Isus în fiecare zi şi Îl urmez. El îmi satisface foamea de dragoste, semnificaţie şi acţiune, mult mai mult decât euforia pe care o căutam întotdeauna.

Stefan – From Hate to Love…

One comment

  1. Nena says:

    Ce făcea mai exact în grupul ăla?? În ce credeaţi voi şi/sau ce trebuia să faci pentru Satan?

Leave a Reply to Nena Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *