Un fost mare preot satanist Illuminati Îl primeşte pe Hristos

Un membru Illuminati Îl primeşte pe Hristos

Compilat de Superfire 772

Introducere de Stan Johnson

Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Vorbitorul nostru din seara aceasta este fără egal în calificarea lui de a vorbi despre Illuminati, fiindcă a fost un membru al lor. A fost înalt preot satanic, gradul 2 în Biserica lui Satan, guru New Age, ocultist, medium, mason de gradul 90, cavaler templier şi membru Illuminati. Expunând Illuminati din interior… Să-l salutăm pe Bill Schnoebelen!

„Şi acesta era presupusul meu scop final atât în masonerie, cât şi în satanism: să devin iluminat. Fiindcă dacă studiezi masoneria afli că în fiecare grad, vrei mai multă lumină. În masonerie cauţi constant mai multă lumină. De aceea mi-am intitulat cartea „Masoneria dincolo de lumină”. Deci treptat, el mă pregătea pentru aceasta.

În acelaşi timp, m-am implicat, de asemenea, într-un grup numit Mănăstirea The Seven Raised din Chicago, şi am aflat de la ei că dacă vroiam cu adevărat să progresez şi să devin preot catolic, scuzaţi-mă, preot satanic, mai întâi de toate trebuia să fiu preot catolic, fiindcă nu poţi fi preot satanic fără să fii mai întâi preot catolic.

Din fericire, era un grup intitulat Vechea Biserică Romană şi am putut să aranjez ceva cu episcopul din acel grup, eu aveam să-l fac înalt preot vrăjitor, iar el avea să mă facă pe mine preot catolic. Şi astfel am avut un aranjament foarte echitabil. Deci în 1976 sau 1977, am uitat care, am fost ordinat în preoţia catolică. Şi de data aceea, oameni buni, eram în sfârşit gata pentru importantul moment: eram eligibil să devin preot al lui Satan. Dar iată care era problema: vedeţi, nu îmi vândusem sufletul diavolului ca să fac asta.”

Acum trecând la expunerea mai detaliată a lui Bill Schnoebelen…

„Pentru a explica obsesia pe care o au ocultiştii cu numărul 5. Aţi observat vreodată aceasta? Avem pentagrama, steaua cu cinci colţuri, avem pentagonul, avem 5 puncte de tovărăşie care sunt parte a masoneriei, mormonismului, vrăjitoriei, şi avem asta: V. Aţi văzut vreodată acest semn? Este un semn Illuminati. Este numeralul roman 5 (5 = V). De fiecare dată încercam să-mi dai seama de ce înseamnă pace? Vrea să spun, V pentru „pace”? Ştiţi, nu se potriveşte, nu-i aşa? Nu este niciun V în „pace” [peace, în limba engleză]. Este un semn Illuminati. De aceea Nixon făcea mereu aşa, de aceea Winston Churchill făcea aşa.

Este semnul V, numeralul roman 5, şi înseamnă că persoana care îl foloseşte… Bineînţeles, înţeleg că sunt zeci de mii de hippie, şi de copii, şi de staruri rock astăzi care fac aşa, şi nu au nici cea mai vagă noţiune despre ce înseamnă. Este OK. Nu schimbă ceea ce înseamnă cu adevărat.

Un alt semn este acesta [3:13]. Câţi dintre voi îşi amintesc, unii dintre cei în vârstă îşi amintesc filmele acelea vechi despre mafie, unde aveau o mână neagră, şi dacă mafia omora pe cineva, lăsau urma unei mâini negre pe peretele unde tipul era lovit. Aceasta fiindcă este un simbol Illuminati major, cele cinci degete întinse astfel. Şi apropo, mafia este o societate masonică. Nu ştiu dacă aţi ştiut, dar a fost înfiinţată de un mason de rang foarte înalt, numit Giuseppe Mazzini, sau cel puţin a fost organizată de el.

Masonul cel mai înalt în grad din America… Tipul acesta este generalul Albert Pike. Este mare comandor suveran suprem al Ritului Scoţian. Este de asemenea pontiful luciferian suprem, ceea ce înseamnă că era cel mai înalt în grad adorator al diavolului din lume. A fost de asemenea cofondatorul Ku Klux Klan, alături de generalul Bedford Nathan Forrest, şi iniţial a fost şi un general confederat. Probabil că în general este cel mai influent mason în masoneria vorbitoare de limba engleză din istoria omenirii. A scris o carte enormă, numită „Morala şi dogma”.

Şi esenţialmente, ceea ce avem cu Albert Pike… El este singurul soldat confederat căruia i s-a îngăduit să fie îngropat în graniţele interioare ale oraşului Washington DC, singurul general confederat care are o statuie ridicată în cinstea lui în graniţele interioare ale oraşului Washington D.C. Omul e îngropat în clădirea templului, care este la treisprezece blocuri distanță de Casa Albă. Este unul dintre cei doi masoni cărora li s-a acordat această onoare. Deci nu îngădui niciodată unui mason să-ţi spună că omul era doar un … şi nu ştie despre ce vorbeşte. Omul a fost cel mai important filozof al masoneriei scoţiene din zilele moderne.”

Concluzia…

„Dacă eşti vrăjitor şi asculţi asta, şi eşti satanist şi asculţi asta, nu îngădui nimănui să-ţi spună că ce ai făcut este prea rău. Nu-mi pasă dacă ai omorât pe cineva, nu-mi pasă dacă ai comis adulter, nu-mi pasă dacă ai urinat pe Sfânta Biblie cum am făcut eu, sau dacă ai călcat pe ostia catolică cum am avut eu, sau dacă ai luat un crucifix şi l-ai întors cu susul în jos şi l-ai rupt în două cum am făcut eu. Nu contează. Pentru că toate acestea pot fi acoperite cu sângele lui Isus Hristos. Deci, ştii, asta este puterea lui Isus.

[Sursa: Illuminati Satanic High Priest Accepts Christ]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *