Dezvăluirile șocante ale lui Sean Sellers, fost satanist (13.10.2011)
Povestea tragică a lui Sean Sellers, fost satanist dovedeșt nu doar că satanismul există, și și faptul că și Satan există cu adevărat. Cea mai mare înșelătorie a Satanei este să ne facă pe toți să credem că el nu există, pentru că atunci, el are toate ușile larg deschise în viață noastră și poate face ce vrea cu noi. Din nefericire, Sean Sellers deși a devenit în cele din urmă creștin, el a fost executat în închisoarea în care își ispășea pedeapsa prin injecție letală.
Ultima lui dorinţă înainte de moarte a fost să îi avertizeze pe cei care, în neştiinţa lor, se joacă cu Diavolul, neavând habar în ce horă intră. În „Scrisoare deschisă către satanişti”, el a dezvăluit realitatea ignorată de toţi, că suntem asistaţi în orice împrejurare de demoni; că alegerile mărunte şi obiceiurile rele ne aservesc, pas cu pas, Celui Rău.
Ultimile sale cuvinte înainte de injecţia letală au fost versurile unui imn: „Liberează-mi, Doamne, sufletul, ca să Te laud şi să mă închin doar Ţie!”