Archive for 12/09/2011

Curăţarea păcatului vărsării de sânge nevinovat peste pământ

de Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Deuteronom 19:10: „Să nu fie vărsat sângele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor.”

[Proprietarul sau cel care a închiriat proprietatea ar trebui să se afle pe proprietate (ideal ar fi să fie asistat de un pastor, de un slujitor al Evangheliei sau de un luptător în rugăciune) şi să declare în rugăciune următoarele:]

Abba Iahve, în Numele lui Isus Hristos, venim acum la Tine în acord cu Deuteronom 21:1-9. Te rugăm să pui în mod oficial sângele Mielului peste fiecare bucăţică din această proprietate, până unde este nevoie, să îndepărtezi păcatul vărsării oricărui sânge nevinovat peste acest pământ de-a lungul vremurilor!

Ştim că Cuvântul Tău spune în Evrei 7-9 că sângele lui Isus este cu MULT MAI BUN decât sângele taurilor şi al ţapilor! Bazându-ne pe acest adevăr preţios, declarăm că sângele lui Isus este pus peste acest pământ şi că îndepărtează TOATE păcatele, în special păcatul vărsării de sânge nevinovat.

Făcând aceasta, după Cuvântul Tău, poruncim oricărui spirit rău şi tuturor spiritelor rele de pe această proprietate, care poate că au avut un drept să se afle aici în trecut, să plece imediat. Nu mai aveţi niciun drept să fiţi aici, fiindcă acest pământ Îi aparţine lui Isus Hristos! Poruncim oricăror spirite rele să părăsească această casă şi acest pământ imediat, şi să se ducă unde Domnul Isus le porunceşte să se ducă prin glasul Duhului Său cel Sfânt.

Abba Tată, în Numele lui Isus, Te rugăm acum să pui o legiune de îngeri în jurul acestei proprietăţi ca să ne protejeze cu săbiile scoase. Te rugăm, Abba Tată, ca săbiile lor să fie înflăcărate cu lumina puterii şi sfinţeniei. Declarăm în Numele lui Isus că niciun lucru necurat nu mai poate să vină pe această proprietate sau în această casă, pentru că se află sub protecţia lui Elohim Gibor, Puternicul Dumnezeu Iahve al lui Avraam, Isaac şi Iacov! Toţi suntem de acord cu aceasta, în Numele lui Isus. Amin!

[William J. Schnoebelen, Cleansing the Sin of the Shedding of Innocent Blood over the Land. Copyright © William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Angajament formal de a fi un rob şi un biruitor spre gloria lui Iahve Tatăl şi a Fiului Său Isus Hristos

de Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

(bazat pe James McKeever, cu modificări)

Către Iahve, Suveranul Eternităţii,

Devin în mod voluntar un rob al Tău (Exod 21:2-6, Romani 1:1, 2 Corinteni 4:5, Filipeni 1:1 etc.). Nu am nici proprietate, nici posesiuni care să fie ale mele. Nu am nici timp, nici drepturi ale mele. Vreau să fiu robul Tău pentru totdeauna.

Vreau să îmbrac armura Ta şi să lupt împotriva duşmanilor Tăi. Vreau să fac absolut tot ce îmi spui Tu să fac, chiar dacă este împotriva înţelegerii mele cu privire la ce este bine. Vreau să mor pentru Tine. Nimic nu este mai important decât să fac voia Ta – nici familia mea, nici (fostele) mele posesiuni, nici slujba mea, nici chiar viaţa mea.

Prin puterea TA şi numai a Ta, voi fi biruitor, nu pentru gloria mea, ci numai pentru gloria Ta şi pentru gloria Fiului Tău şi Mântuitorului meu Isus Hristos.

Îmi iau acest angajament pe viaţă nu din cauză că sunt obligat, nici din cauza răsplătirilor. Îl iau din cauza dragostei mele pentru Tine, fiindcă doresc să Îţi fac plăcere şi fiindcă vreau să fiu cât se poate de aproape de Tine toată veşnicia.

Semnat: ________________________________ Data: ______________

Martor: _________________________________ Data: ______________

[William J. Schnoebelen, Formal Commitment to be Bond-slave and an Overcomer to the Glory of Yahweh the Father and His Son Yah’shua the Messiah. Copyright © William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.withoneaccord.org, unde nu mai este disponibil.]

Rugăciune pentru a rupe blestemele păcatului generaţional

de Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

„Abba, Tată, în Numele adevăratului Domn Isus Hristos, Te rog cu smerenie să mă cureţi de orice rău pe care l-am moştenit de la părinţii, bunicii, străbunicii şi stră-străbunicii mei, până la unsprezece generaţii în urmă. Refuz să am ceva de la Satan în viaţa mea. Te rog rupe liniile moştenirii pentru totdeauna şi pecetluieşte aceasta cu sângele Mielului, vărsat pe cruce la Calvar. Îţi mulţumesc că faci aceasta, în Numele lui Isus.”

„În Numele lui Isus Hristos, Domnul Meu, poruncesc acum oricăror spirite rele care este posibil să fi venit la mine sau la copiii mei prin moştenire, să mă părăsească imediat. În Numele lui Isus, rup puterea unor posibile jurăminte sau legăminte sau a tuturor jurămintelor sau legămintelor făcute de strămoşii mei, în orice organizaţii cultice (numele lor dacă sunt cunoscute, masonerie, mormonism etc.) cunoscute sau necunoscute, şi Te rog, Tată, să distrugi pentru totdeauna puterea lor asupra mea şi a copiilor mei. În Numele lui Isus Hristos, poruncesc oricăror duhuri rele care mă deranjează pe mine sau familia mea din cauza legăturii generaţionale, să ne părăsească şi să se ducă chiar acum acolo unde Domnul Isus Hristos le spune să se ducă prin glasul Duhului Sfânt, în Numele lui Isus. Amin.”

* Conducătorii masonici: Ba’al, Tubalcain, JahBalOn, Baphomet, Dagon

* Conducătorii mormoni: Mormo, Moroni, Spiritul Preoţiei, Spiritul Episcopal

* Conducătorii vrăjitoriei: Cernunnos, Aradia, Diana (sau numele specifice ale zeului şi zeiţei adunării de vrăjitori respective), Piton sau duhul de ghicire, Thoth şi spiritul familiar

* Martorii lui Iehova: Horus (Ra-Hoor-Khuit), „Dumnezeu Iehova” – dumnezeul fals al zeităţii care îi conduce pe martorii lui Iehova

* Conducătorii satanişti: Satan, Belial, Leviathan, Lucifer (poate şi Lucifege Rofocale). Dacă au făcut sacrificiu uman: Lilith, Kali, Molech

[William J. Schnoebelen, Prayer to Break Generational Sin Curses. Copyright © William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Cred că sunt blestemat. Ce pot face în privinţa aceasta?

de Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Bill Schnoebelen

Ei bine, te rog aminteşte-ţi că Biblia spune că blestemul nu vine fără motiv (Proverbe 26:2). Ar trebui să-ţi examinezi viaţa (presupunând că eşti creştin) şi să vezi dacă există „uşi deschise” care ar putea să-i dea acces duşmanului. Acestea includ nedarea zeciuielii. Dar ar putea fi şi alte lucruri.

1) Păcatele strămoşilor tăi – acestea pot fi uşor rupte prin rugăciune

2) Închinarea la zei falşi, care include faptul de a avea o religie falsă

3) Orice implicare în trecut

4) Toate formele de opresiune, nedreptate sau înşelăciune – în special când sunt îndreptate împotriva celor neajutoraţi, săraci sau slabi

5) Toate formele de păcat sexual (sex ilicit), homosexualitate sau alte perversiuni

6) Antisemitism

7) Legalismul, senzualitatea sau apostazia (doctrina falsă)

8) Furtul sau mărturia falsă

9) Refuzul de a-I da lui Dumnezeu banii la care are dreptul

10) Cuvintele spuse asupra ta de oamenii care au autoritate asupra ta (părinţi, profesori, oameni ai bisericii etc.). Aceasta îi include pe oamenii care îţi spun – în special când eşti copil – lucruri precum: „Nu se va alege nimic de tine.”

11) Blesteme autoimpuse prin amărăciune şi neiertare

12) Blesteme trimise de slujitorii lui Satan pentru care există uşi deschise care le permit să intre

13) Vorbire firească faţă de alţii (bârfă, împrăştiere de zvonuri etc.)

14) Rugăciuni fireşti pentru a-i acuza sau controla pe alţii (vrăjitoria carismatică).

Examinează-te în rugăciune ca să vezi dacă ai fost vinovat de aceste lucruri. Dacă ai fost, roagă-te şi roagă-L pe Iahve să te ierte. Schimbă-te în bine dacă se poate. Pe acest site găseşti o rugăciune gratuită pe care o poţi downloada ca model de rugăciune pentru a rupe blestemele.

Dacă ai întrebări pe această temă, mă poţi contacta prin e-mail la sneblen@gmail.com.

[William J. Schnoebelen, I think I am cursed. How can I deal with this?  Copyright © William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.withoneaccord.org, unde nu mai este disponibil.]

Psalmi cu care poţi lupta pentru vindecare sexuală

de Bill Schnoebelen

Iată psalmii care în mod tradiţional sunt recitaţi cu voce tare. Am descoperit că ei curăţă cu adevărat sufletul după pângărirea sexuală şi abuzul de sine [autosatisfacere]. Aceşti Psalmi sunt, de asemenea, excelenţi pentru îndepărtarea duhurilor care te chinuie:

Psalmul 16
Psalmul 32
Psalmii 41-42
Psalmul 59
Psalmul 77
Psalmul 90
Psalmul 105
Psalmul 137
Psalmul 150

(Psalmul 91 este, de asemenea, unul dintre primii psalmi din Biblie pentru lupta spirituală.)

[William J. Schnoebelen, Warfare Psalms for Sexual Healing.  Copyright © William J. Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 2 3 4