Eliberat de spirite demonice şi de ocultism: Povestea mea

de Vincent McCann

Cuvânt înainte
Vincent McCann

Vincent McCann

Fiindcă mărturia mea este de o natură foarte dramatică, am simţit că este potrivit să includ o scurtă declaraţie de dedicare faţă de Dumnezeu.

Eu (Vincent McCann) mărturisesc înaintea lui Dumnezeu că această poveste este adevărată. Declar de asemenea că numeroasele persoane incluse în această relatare pot fi chemate oricând să depună mărturie că este adevărată. Nu am nimic de ascuns. Am spus totul aşa cum s-a întâmplat. Dumnezeu este judecătorul meu.

Singurul detaliu care a fost schimbat în povestea de mai jos este numele fetei pe care am cunoscut-o, pe care în această relatare o numesc „Jane”.

Mărturia lui Vincent McCann

În anii adolescenţei simţeam cu disperare că ceva foarte important lipsea din viaţa mea. Deseori simţeam că nu corespundeam şi tânjeam să mă corijez cumva. Din cauza unui interes pentru neobişnuit şi bizar, cumpăram frecvent literatură care trata despre fenomene neobişnuite şi subiecte paranormale (OZN-uri, fantome etc.). Am observat diverse reclame în acele reviste care ofereau cărţi pe tot felul de teme. O reclamă mi-a atras în mod deosebit atenţia. Era despre dezvoltarea proprie. Am comandat cartea crezând, aşa cum promitea reclama, că îmi va revoluţiona viaţa. Când a venit cartea, am fost surprins de unele dintre tehnicile pe care le încuraja. Autorul recomanda cu tărie auto-hipnoza şi drept rezultat, am început să o practic în secret în dormitor, cu ajutorul unui casetofon şi al unei lumânări aprinse. Nu după mult timp doream ceva mai profund. După ce am observat alte reclame în alte reviste, am început să practic vrăjitoria „albă” şi am ridicat un altar în dormitor. Părea destul de nevinovat pe atunci, iar în viaţa mea apăruse un sentiment nou de încântare şi interes, având ca bonus suplimentar posibilitatea ca lucrurile să se în bine.

Pe vremea aceea, interesul meu faţă de lucrurile întunecate şi morbide a început şi el să crească. În punctul culminant al acelei perioade, în cea mai mare parte a timpului mă îmbrăcam în negru şi foloseam vopsea albă pentru faţă şi creion dermatograf negru pentru ochi! Chiar dacă părul meu are culoarea naturală şaten foarte închis, îl vopseam întotdeauna negru, fiindcă vroiam să fie negru precum cărbunele. Am început să fac rost de o mare cantitate de literatură ocultă şi să o pun pe un raft în dormitorul meu, dar păstram cele mai neliniştitoare cărţi ascunse, fiindcă nu vroiam ca părinţii mei să se simtă ofensaţi. Am făcut de asemenea rafturi ca să le umplu cu orice era neobişnuit. Am început să-mi fac propriile mele modele din lut, multe dintre ele fiind extrem de groteşti, precum feţe contorsionate şi chinuite şi creaturi cu coarne. Mă simţeam constrâns şi împins să creez asemenea lucruri. Am achiziţionat chiar şi un craniu de capră şi l-am atârnat de perete. Într-un weekend am vizitat un club de noapte din Liverpool numit „Planeta X”. Era un loc popular de întâlnire pentru oamenii ca mine. Interesant, am observat că o mulţime dintre cei de acolo erau şi ei interesaţi de lucrurile sinistre, ca şi de ocultism.

Vincent McCann în vremea când era în cultura goth, înainte de a-L întâlni pe Isus Hristos

Vincent McCann în vremea când era în cultura goth, înainte de a-L întâlni pe Isus Hristos

Mulţi dintre prietenii pe care îi cunoşteam de ani de zile au început să observe o schimbare la mine. Când au observat cum se schimba camera mea, cărţile pe care le citeam şi lucrurile despre care vorbeam, s-au speriat şi am început să îi văd tot mai puţin şi mai puţin. Pot să-mi amintesc că odată eram în camera mea cu fratele meu şi cu un grup de prieteni şi citeam cărţile de tarot. Când cartea morţii a fost întoarsă, un raft de sticlă s-a mişcat brusc cu zgomot. Am realizat mai târziu că crăpase din cauza căldurii unei lumânări de sub el, dar datorită sincronizării, prietenii mei s-au speriat şi au luat-o ca pe un semn rău. Dintr-odată m-am trezit singur… mult timp! Nu aveam nici serviciu pe vremea aceea, deci aveam deja o mulţime de timp liber la dispoziţie, dar cel puţin mă vedeam cu prietenii o seară în timpul săptămânii şi în weekenduri. Totuşi, acum eram singur şi în acea seară, ca şi în weekenduri. Mi-am spus: „Ei bine, mă voi dedica dobândirii unei cunoaşteri mai mari despre ocultism şi obţinerii puterii.” Pentru un timp, într-adevăr m-am implicat în acea activitate şi am comandat şi mai multe cărţi prin poştă. Cărţile pe care le primeam erau din ce în ce mai întunecate, în timp ce căutarea după putere continua. În fiecare seară, şi uneori ziua, practicam vrăjitoria în dormitor, ceva de care părinţii mei continuau să nu-şi dea seama. Cred că suspectau că puneam ceva la cale din cauza tendinţei mele de a fi secretos şi a multelor colete care veneau acasă. Coletele constau în accesorii oculte comandate de la furnizorii de obiecte oculte.

În cele din urmă, am fost încurajat să reiau legătura cu o veche prietenă. S-a întâmplat când într-o noapte, din senin, am auzit bătăi în uşă. Erau două doamne care îmi păreau vag familiare. Au explicat că erau rude cu Jane, o veche prietenă de-a mea. Au explicat că veniseră fiindcă Jane se afla la un spital local de sănătate mintală şi întrebase de mine. M-am gândit că singurul lucru decent de făcut era să mă duc să o vizitez, ceea ce s-a întâmplat câteva zile mai târziu. Când am ajuns la spital, Jane era foarte retrasă şi nervoasă. Era o fată mică, dar drăguţă, cu trăsături izbitoare ca de spiriduş şi cu părul negru precum cărbunele. Ea, ca şi mine, era atrasă de stilul gotic în îmbrăcăminte şi purta mult negru. De la o vizită pe săptămână am început să merg tot mai des. Păreau să îi facă bine vizitele mele şi a devenit din ce în ce mai puţin retrasă. Simţeam că aveam misiunea de a o aduce înapoi la sănătate. Totuşi, nu am observat pe atunci că era de fapt destul de manipulatoare şi solicitantă. Într-o zi a venit ştirea că fusese externată din spital din cauza comportamentului violent incontrolabil. Distrusese salonul, ceva ce se pare că făcuse de mai multe ori înainte, iar aceea fusese ultima ei şansă.

Vince lângă un mormânt, când era în cultura goth

Vince lângă un mormânt, când era în cultura goth

După externarea lui Jane din spital, a început un nou capitol în vieţile noastre. Ea s-a mutat înapoi în casa părinţilor ei, iar eu am început să petrec şi mai mult timp cu ea. Îmi vedeam tot mai puţin familia pe vremea aceea şi eram cu Jane efectiv în fiecare zi. În cele din urmă am ajuns să dorm regulat acasă la ea. Ca un tânăr să petreacă atât de mult timp cu o tânără poate să nu pară ceva neobişnuit, aceasta desigur dacă cuplul ar fi iubit şi iubită. Dar noi nu eram iubit şi iubită. Ea vroia doar pe cineva care să îi fie prieten şi să aibă grijă de ea. Pe atunci începeam să mă simt puţin obosit să fiu lângă ea atât de mult timp şi îmi lipseau părinţii mei. Nu vroiam să termin prietenia noastră, ci doar să ne vedem un pic mai puţin. Când i-am făcut cunoscut aceasta, s-a supărat şi s-a simţit respinsă. În cele din urmă, cu trecerea timpului, am început să mă simt tot mai prins în capcană. Şi comportamentul ei se schimbase. A devenit mai încrezătoare în sine şi mai dominatoare, până în punctul în care controla tot ce făceam. Pe lângă personalitatea ei puternic dominatoare, ea încuraja şi interesul meu faţă de ocultism şi făceam farmece împreună. Era ca şi cum, dintr-odată, spre surpriza mea, părea să fie expertă în domeniu! De asemenea, în mod intenţionat le făcea părinţilor ei cunoscut că eram interesat de subiect.

Mă înţelegeam destul de bine cu părinţii lui Jane, iar ei păreau să creadă că eram bun pentru ea. Totuşi, toate acestea urmau să se schimbe. Fiindcă aveau încredere în mine, au simţit că puteau să-mi lase casa în grijă şi să mă lase să mă ocup de Jane în timp ce erau plecaţi în vacanţă pentru o săptămână. În noaptea în care au plecat în vacanţă, Jane şi cu mine ne aflam în bucătărie. Se purtase foarte neobişnuit toată ziua, dar o pusesem pe seama problemelor ei mintale. Dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ceea ce avea să se întâmple. Dintr-odată, s-a ridicat şi a început să păşească în susul şi în josul bucătăriei, făcând ceea ce la început părea să fie interpretarea unor roluri. Crezând că era doar un mod al ei de a glumi, am râs doar. Dar ea a continuat să se poarte astfel, până în punctul în care nu mai putea fi vorba de o glumă, iar eu m-am oprit din râs. La un moment dat m-a privit şi am putut să văd clar că nu mai vorbeam cu aceeaşi persoană. Vorbea cu o voce masculină, iar întreaga ei personalitate se schimbase. Vocea susţinea că este a unui spirit care locuise în ea din fragedă copilărie. M-a ameninţat să nu spun nimănui despre existenţa lui şi a zis că dacă o făceam, avea să mă omoare pe mine, pe mama mea, pe tatăl meu şi pe fratele meu. Am fost absolut îngrozit, iar reacţia mea instinctivă a fost să fug din casă şi să mă întorc acasă la părinţii mei, dar nu aveam pantofii în acel moment. Din cauza ameninţărilor şi pentru că nu aveam pantofii, am simţit că nu exista altă alternativă decât să stau şi să vorbesc cu spiritul. În cele din urmă am devenit mai relaxat şi m-am adaptat la acea situaţie nouă, neobişnuită. Am vorbit toată noaptea, până ce lumina a pătruns printre draperii şi am auzit păsările cântând afară. Spiritul a declarat că motivul pentru problemele mintale ale lui Jane era prezenţa lui, dar a spus că venise timpul să plece de la ea. Înainte de a pleca de la ea, a zis că nu trebuia să o părăsesc niciodată pe Jane fiindcă fusesem „ales” să am grijă de ea. După aceea, Jane, care era întinsă pe canapea, a închis ochii şi s-a ridicat brusc în picioare plină de energie. S-a purtat ca şi cum nu avea nicio amintire despre evenimentele din noaptea precedentă. În contrast, eu eram extenuat, fizic şi mintal.

În ziua următoare Jane părea să fie bine. Nu s-a întâmplat nimic neobişnuit până târziu după-amiaza. În timp ce stăteam în camera de zi din casa părinţilor ei, dintr-odată s-a uitat la mine, faţa ei a fost diferită şi o voce familiară a ieşit din ea. Am spus: „Am crezut că ai plecat.” „Am minţit”, a replicat vocea. În timp ce săptămâna trecea, tot mai multe spirite mi s-au prezentat. Unele erau stranii şi misterioase, unele erau puternice şi intimidante, iar altele aveau chiar umor uneori. Aproape fiecare tip de personalitate de sub soare părea să apară. Totuşi, până în ultima zi a săptămânii în care am avut casa numai pentru noi, niciuna dintre acele personalităţi nu a fost violentă. Aceasta s-a schimbat cu doar câteva ore înainte ca părinţii lui Jane să se întoarcă din vacanţă. În contrast cu împotrivirea lui Jane de a se angaja într-o relaţie fizică ca între un iubit şi o iubită, o anumită personalitate care s-a manifestat din ea părea concentrată să mă încurajeze să mă angajez în acte sexuale perverse cu ea. Privind în urmă, trebuie să spun că nu eram cel mai pur sexual dintre oameni, dar lucrurile pe care spiritul îmi cerea să le fac chiar nu puteam să le fac. După ce am refuzat cererile insistente ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­ale spiritului, am privit cu groază cum o nouă personalitate a ieşit la iveală prin Jane, într-un asemenea mod încât părea să se ridice din adâncul ei, luând locul spiritului imoral anterior. Presupun că până atunci mă obişnuisem într-o anumită măsură cu diferitele spirite care vorbeau prin ea. Dar nimic nu ar fi putut să mă pregătească pentru personalitatea neaşteptată care s-a manifestat în momentul respectiv. A sărit ţipând în gura mare, iar din gură îi ţâşnea spumă. Nu am avut un asemenea sentiment de teroare absolută în toată viaţa mea. Având un fel de credinţă „vagă” în Dumnezeu şi fiind familiarizat cu filme precum „Exorcistul”, am ridicat un crucifix care se afla pe un dulap din apropiere şi l-am ţinut ridicat în faţa ei (părinţii ei erau romano-catolici nominali). Spre groaza mea, încercarea de a mă apăra nu a avut niciun efect. După ce m-a atacat, a fugit prin casă, devastând-o. Următorul stadiu al comportamentului ei a căpătat o dimensiune stranie şi sinistră. A început să fugă lovindu-se de dulapuri şi chicotind într-un asemenea fel încât îmi dădea fiori. În acel moment simţeam că o să am o prăbuşire nervoasă completă. De-abia puteam să cred că asemenea lucruri mi se întâmplau mie. La fel de repede precum venise, spiritul agresiv a dispărut, iar o personalitate mai relaxată a preluat controlul asupra ei şi m-a sfătuit să fac ordine în casă înainte ca părinţii ei să se întoarcă. Spiritul a prezis că părinţii ei se vor întoarce în câteva minute. Amândoi am încercat cu frenezie să facem ordine în casă, dar timpul ne-a învins. Aşa cum fusese prezis, şi spre uimirea mea, părinţii lui Jane s-au întors în câteva minute. Precum era de aşteptat, au fost furioşi. Fuseseră buni cu mine şi îmi părea rău pentru ei că au venit acasă din vacanţă într-o casă care era într-un asemenea hal. Pe lângă faptul că erau mânioşi, puteam să văd că erau profund răniţi şi dezamăgiţi de mine. Avuseseră încredere în mine şi îmi lăsaseră în seamă casa şi fiica lor. Simţeam ca şi cum i-aş fi trădat. De parcă situaţia nu ar fi fost destul de rea, Jane le-a sugerat că eu eram cel care o făcusem pe ea să o ia razna! De asemenea, continua să scoată în evidenţă interesul meu nesănătos pentru ocultism. Uimitor, în cele din urmă părinţii ei s-au calmat şi ne-au lăsat să stăm cu ei, deşi relaţia mea cu ei nu a mai fost niciodată aceeaşi. Dar nu puteam spune nimic despre ceea ce se întâmpla cu adevărat. Îmi răsunau în urechi cuvintele unuia dintre spiritele care vorbise cu mine în săptămâna dinainte: „Nu te deranja să spui cuiva ce se petrece cu adevărat, la urma urmei cine ar crede o asemenea poveste?”

Deşi ni s-a permis să stăm în continuare în casă, cu siguranţă nu eram bine-veniţi, ceea ce bineînţeles era perfect de înţeles. Amândoi eram priviţi cu suspiciune şi lui Jane părea să îi facă plăcere să îi chinuie cu „puterile mele oculte rele”. Părinţii ei tot îmi spuneau să mă întorc acasă la mine, ceea ce, de-ar fi ştiut ei, aş fi vrut să fac mai mult decât orice pe lume. Nefiind bine-veniţi în casa părinţilor ei, cu excepţia timpului cât mâncam şi dormeam acolo, ne petreceam cele mai multe zile hoinărind prin oraşul local. Spirit după spirit se manifesta faţă de mine, în timp ce rătăceam pe străzi. Ea m-a făcut să cred că erau două grupuri de oameni în oraş. Un grup era împotriva noastră, iar celălalt grup era în favoarea noastră. Incredibil, Jane se apropia de oameni din oraş pe care eu nu îi mai întâlnisem niciodată înainte, iar ei păreau să ştie ce făcea ea. Odată s-a apropiat de un bărbat, iar el i-a zis: „Cum merg treburile în ultima vreme, Jane?”, după care amândoi m-au privit cu atenţie. Ea mi-a explicat că el era „de partea noastră”. Altădată un bărbat mergea în spatele nostru, iar ea a spus: „Bărbatul acela este împotriva noastră, este duşmanul nostru.” După acele cuvinte, a zis: „Voi încerca să scap de el.” Apoi şi-a ridicat discret mâna în faţă şi şi-a rotit degetul în cerc. Spre uimirea mea, bărbatul s-a oprit brusc din mers în mijlocul străzii, s-a întors şi a pornit în direcţia opusă!

Multe lucruri supranaturale s-au întâmplat în acea perioadă. Odată, în timp ce discutam cu un spirit în dormitorul ei, o mulţime de flash-uri de lumină au apărut lângă draperii. Altădată, stăteam afară lângă casa părinţilor ei, iar Jane încerca să negocieze cu ei ca să ne lase înăuntru (fiindcă eram primiţi în casă doar ca să dormim şi să mâncăm şi nu era vremea pentru niciuna dintre cele două în acel moment). Totuşi, ni s-a permis doar să stăm în faţa porţii ca să bem o cană de ceai şi să citim ziarele din ziua respectivă. Aşa cum făceam de obicei când citeam ziarul din ziua respectivă, m-am dus direct la pagina de horoscoape şi am fost uimit să descopăr că tot ce mi se întâmpla era relevant în horoscopul meu din acea zi. Nu-mi pot aminti ce scria de fapt, dar sensul era că trebuia să mă supun unor forţe puternice şi că nu voi putea să mă împotrivesc controlului şi influenţei lor. În mod similar, şi horoscopul lui Jane era relevant pentru ceea ce se întâmpla şi vorbea despre dominare şi despre control deplin asupra fiecărei situaţii şi despre puterea de a supune pe oricine vrei. Deşi cuvintele din ziar erau uimitor de precise, am realizat pentru prima dată că horoscoapele erau legate de forţele întunecate ale răului. Într-o noapte, pe când aşteptam să ni se permită să intrăm în casă ca să dormim, stăteam lângă copacii din capătul străzii ei. Ea s-a uitat în sus la un copac şi cu o voce îngrozită a spus că era ceva în el care vroia să ne facă rău. Am început amândoi să alergăm şi în timp ce o făceam, am auzit un sunet care îţi îngheţa sângele în vene, care nu semăna cu nimic din ce auzisem vreodată până atunci. Niciun cuvânt nu ar putea vreodată să descrie adecvat ceea ce am auzit, dar un sunet tare şi clar venea din copacul la care se uitase ea. Puteam să văd destul de clar printre ramurile copacului ca să observ că nu se ascundea nicio persoană acolo sus care să facă acel zgomot. Nu era nimeni acolo, deşi zgomotul era atât de clar. În timp ce alergam, am observat într-o fracţiune de secundă că părea bucuroasă din cauza expresiei de teroare despre care ştiam că era pe faţa mea. Privind în urmă, pot să văd că acele lucruri, faptele supranaturale, testele pe care le pusese ea la cale şi lucrurile pe care le spunea erau toate menite să mă termine mintal.

În ciuda suferinţei îndelungate a părinţilor lui Jane, totul a devenit prea mult pentru ei. În cele din urmă am fost siliţi să plecăm şi am găsit o cameră într-o staţiune maritimă dintr-un loc numit New Brighton. Atât clădirea cât şi zona în care ne-am mutat erau întru totul de nedorit. Dependenţii de droguri erau peste tot. Unii dintre oamenii din clădire păreau în ordine, deşi ori de câte ori încercau să se apropie de noi, Jane era nepoliticoasă şi îi ţinea la distanţă. În acea cameră am suferit cele mai violente atacuri. Am primit lovituri în faţă, iar diferitele spirite care vorbeau din ea păreau să nu înceteze să mă chinuie. Chiar şi noaptea spiritele îşi continuau asaltul neobosit asupra mea, şi petreceam multe nopţi fără să dorm deloc. Am fost redus la un zombie şovăitor şi am slăbit până am ajuns cam la 47,5 kg. În contrast, Jane părea să înflorească şi să devină tot mai puternică. Uneori, când le povestesc oamenilor aceste lucruri, ei zic lucruri precum: „Dar eşti bărbat, nu-i aşa? De ce nu ai scăpat de ea, sau de ce nu i-ai dat un pumn în spate?” Dar oamenii care spun aşa ceva nu înţeleg şi nu au avut de-a face cu puterea controlului minţii exercitată asupra lor.

Ocazional, în timpul cât am stat la New Brighton, Jane mi-a îngăduit să-mi vizitez părinţii în câteva rânduri. Privind în urmă, probabil că o permitea fiindcă pe atunci rămâneam fără bani şi ştia că era foarte probabil ca mama mea să ne dea bani. Totuşi, de fiecare dată înainte să ne ducem acolo împreună, se asigura să-mi dea ultimele instrucţiuni despre ce trebuia să le zic. A născocit o poveste pe care să le-o spun părinţilor mei ca să explic de ce aveam vânătăi pe faţă. Trebuia să le spun că mă bătusem cu o bandă de skinhead. Mama a părut să creadă povestea, dar am simţit că tatăl meu era suspicios. Prima oară când Jane m-a lăsat să-mi văd părinţii, ei au fost şocaţi de starea mea. Le-am spus cu grijă povestea pe care o învăţasem, ascultat îndeaproape de Jane, care stătea alături. Pentru prima oară de luni de zile, m-am prăbuşit plângând pe umărul mamei. Fără ca eu să ştiu atunci, tatăl meu a văzut fugar faţa lui Jane privind scena. A spus că a observat-o, pentru o fracţiune de secundă, în timp ce ne privea pe mama mea şi pe mine plângând, zâmbind într-un mod care exprima o satisfacţie sinistră. Tatăl meu mi-a povestit că după ce am plecat, a căutat în camera mea şi a găsit o peşteră a lui Aladin cu cărţi oculte şi alte lucruri înrudite. Aveam multe cărţi legate de ocultism şi multe dintre cele mai acceptabile nu erau ascunse, ci etalate. Cu toate acestea, tatăl meu, căutând în camera mea, a scos la iveală unele dintre cele mai sinistre. Ca rezultat al descoperirilor lui şi al suspiciunilor lui faţă de Jane, s-a dus la un preot anglican local şi i-a dezvăluit ce ştia. Preotul i-a spus că el şi biserica lui se vor ruga pentru mine şi că putea să ajute şi mai mult, dacă era disponibil. Tatăl meu se ruga şi el. Deşi nu este creştin, a simţit că să se roage lui Dumnezeu era singurul lucru pe care îl putea face. De asemenea, pe vremea aceea, în contrast cu propria mea situaţie, fratele meu Kevin devenise un creştin născut din nou. Se dusese într-o noapte la casa unor dealeri locali de droguri ca să cumpere cannabis. În timp ce se afla acolo, fratele dealerului, care era creştin, a intrat în cameră. I-a spus lui Kev să nu consume droguri şi i-a predicat mesajul Evangheliei. Incredibil, fratele meu a acceptat imediat ce a spus, a părăsit păcatul şi şi-a pus credinţa în Hristos. La fel ca tatăl meu, Kevin nu înţelegea ce se întâmpla în viaţa mea, dar ştia că aveam necazuri. Ca rezultat al preocupării lui, el şi un grup de creştini de la o altă biserică penticostală locală se rugau şi ei pentru mine. Dumnezeu intrase în scenă.

La următoarea vizită acasă la părinţii mei, au fost ascultate acele multe rugăciuni. Iniţial nu mergeam la casa părinţilor mei, ci tocmai venisem de la casa părinţilor lui Jane şi eram în drum spre un club de noapte din Liverpool. Când ne-am apropiat de gara lângă care se afla casa părinţilor mei, am reuşit cumva să-mi adun energia şi curajul să îi cer lui Jane să îi văd din nou pe părinţii mei înainte să mergem la clubul de noapte. Spre uimirea mea, a fost de acord (deşi cumva fără tragere de inimă). După obişnuitele ameninţări de a nu le spune ce se întâmpla cu adevărat, am ajuns. Jane s-a dus sus în dormitorul meu, iar eu am fost chemat discret în bucătărie de către tatăl meu. El m-a întrebat din nou ce se întâmpla, la care am răspuns cu obişnuitele replici pregătite, pe care Jane mă obligase să le repet. El a spus că nu mă credea şi brusc a aruncat un teanc de cărţi oculte pe un scaun şi a zis: „Explică asta!” Am rămas fără grai. Apoi, el m-a surprins spunând: „Ştiu cine se află în spatele a toate acestea, Diavolul, aşa-i? El este cel care îţi distruge viaţa, iar fata aceea este în cârdăşie cu el.” Am fost atât de şocat de cuvintele lui! Nu numai că era prima oară când cineva a făcut o asemenea legătură, dar să o aud de la tatăl meu, un bărbat care nu a vorbit niciodată despre asemenea lucruri, a fost o surpriză totală. Şocul la cuvintele lui m-a făcut să mă prăbuşesc şi tot ce am putut să spun a fost: „Tati, nu ştii în ce te bagi.” Mi-a explicat că păstrase legătura cu preotul local şi că el şi echipa lui erau dornici să mă ajute. Mi-a spus să merg sus şi să o ţin pe Jane ocupată în timp ce el îl suna pe preot şi îi chema pe el şi echipa lui să vină. Apoi a ieşit repede din casă ca să folosească telefonul dintr-un magazin apropiat, iar eu am urcat scările cu inima bătându-mi ca o tobă, convins că Jane va şti că se întâmplase ceva. Spre mirarea mea, nu şi-a dat seama despre conversaţia pe care tocmai o avusesem şi despre evenimentele care urmau să aibă loc ca urmare a ei. Când am intrat în dormitor, ea dansa în faţa unei oglinzi mari pe un disc al un grup de rock gotic. Eram plin de teamă şi de îngrijorare, în timp ce mă întrebam ce se va întâmpla în următoarele minute. În cele din urmă m-am uitat pe fereastră şi l-am văzut pe tatăl meu intrând pe poartă cu un grup de bărbaţi şi cu o doamnă. Am spus: „Jane, tati vine cu nişte oameni!” Imediat, a intrat în alertă. Dar deîndată ce am rostit acele cuvinte, ei au intrat în cameră, conduşi de tatăl meu care a strigat, arătând spre Jane: „Ea este, este femeia Diavolului!” Unul dintre oameni mi-a spus: „Tu du-te în cealaltă cameră, iar tu (arătând spre Jane) stai aici.” Atunci m-am dus în camera fratelui meu cu tatăl şi mama mea, iar Jane a rămas cu grupul de oameni de la biserică. În acea clipă îmi era încă foarte, foarte teamă. Simţeam ca şi cum Dumnezeu nu Se compara cu puterile lui Jane. Ori de câte ori adusesem vorba despre Dumnezeu în timpul pe care l-am petrecut cu ea, ori schimbase subiectul, ori făcuse să pară că Dumnezeu era slab şi lipsit de putere. M-am aşezat pe patul fratelui meu cu mama şi cu tata de o parte şi de alta a mea, şi m-am rugat singura rugăciune pe care o ştiam, rugăciunea Domnului, sau ce ştiam din ea de când eram la şcoală. Deşi cuvintele rugăciunii mele erau toate amestecate, mă uitam în sus pe fereastră la cer şi mă rugam cu fiecare fibră a sufletului meu: „Dumnezeule, ajută-mă!” Atunci s-a întâmplat ceva extraordinar. Era seara devreme şi cerul de afară era înnorat şi întunecat, dar când m-am rugat, norii întunecaţi s-au împrăştiat, iar lumina soarelui a apărut printre ei. O rază perfectă de soare a coborât şi a umplut camera cu lumină. Tatăl meu a spus: „Uite, te-a auzit!” Pentru prima oară de când începuseră acele evenimente îngrozitoare, în mine a apărut speranţa. Ştiam că Dumnezeu mă auzise şi intervenea în situaţia mea. Toţi trei am plâns de bucurie, iar prezenţa lui Dumnezeu a umplut camera. În contrast cu ce se întâmpla în camera în care mă aflam, puteam să aud vocile spiritelor care mă chinuiseră atât de mult timp, fiind ele însele chinuite. Ţipetele şi strigătele ne asurzeau. În cele din urmă, am intrat în camera unde era Jane. Jane era înconjurată de oamenii de la biserică, care se rugau deasupra ei. Lacrimile îi curgeau pe faţă şi m-a privit spunând: „Vince, văd feţe în chinuri, arzând.”

În cele din urmă s-a decis ca Jane să fie dusă înapoi la casa părinţilor ei. Totuşi, nu a plecat cu uşurinţă. Tot vorbea despre o anumită „salvare” şi ţipa la oamenii de la biserică: „Nu înţelegeţi ce faceţi! Stricaţi totul!” În timp ce spunea aceasta, tatăl meu s-a dus la cutia cu unelte ca să-şi ia dalta. Ne-a întâmpinat pe toţi sus la scară, cu faţa roşie, şi a strigat, uitându-se la Jane: „O să-ţi bag dalta asta în inimă!” Oamenii de la biserică au încercat să îl oprească, dar în furia lui, a ameninţat că îi loveşte pe ei! L-am implorat să se oprească şi am putut să-l fac să se răzgândească. Până astăzi sunt convins că ar fi ucis-o dacă nu l-aş fi oprit. Cred că evenimentele din ultimele săptămâni îl copleşiseră şi din cauza mâniei lui faţă de Jane şi a dragostei lui pentru mine, cedase. În cele din urmă Jane a fost scoasă din casă. M-a părăsit împotriva voinţei ei, lovind şi ţipând de-a lungul străzii, în timp ce era purtată către maşina preotului. Mă implora să stau cu ea şi a spus orice lucru manipulator la care s-ar fi putut gândi ca să mă facă să rămân cu ea. Agitaţia era atât de mare încât vecinii, perplecşi, au ieşit din case şi se întrebau ce era cu acel zgomot, iar nişte poliţişti foarte nedumeriţi au venit ca să audă bolboroseli despre posesiune demonică şi implicare în ocultism. Erau vizibil şocaţi.

Când Jane în sfârşit a plecat, m-am simţit uşurat, dar încă speriat. Trecusem prin săptămâni de condiţionare mintală în care mi se spusese că răul va veni peste mine şi peste familia mea dacă dezvăluiam ce se întâmpla de fapt. În noaptea aceea am dormit pe canapeaua din camera de zi din faţă, în timp ce tatăl meu mă păzea. Ziua următoare era duminică, iar fratele meu Kevin urma să meargă la biserica penticostală pe care o frecventa, The Wirral Christian Centre. Ziua următoare a venit şi de-abia aşteptam să ajung la biserică. The Wirral Christian Centre este o biserică ce creşte rapid, care pe vremea când am intrat prima oară pe uşile ei avea o adunare cam de patru sute de oameni. Când am intrat în biserică, primul cântec pe care l-am auzit a fost unul numit „Mulţumesc, Doamne, pentru victorie”, un cântec despre victoria lui Isus Hristos asupra lui Satan şi a tuturor puterilor întunericului. Parte din acel cântec sună, după cum urmează: „Nu este niciun lanţ pe care nu poţi să-l rupi, Doamne, nu este niciun demon care poate să stea în calea Ta, Doamne, nu este nicio domnie, putere sau autoritate care să nu fie sub picioarele Dumnezeului nostru.” Era ca şi cum cineva a ştiut că aveam să vin eu şi scrisese acel cântec special pentru mine. Deşi crezusem întotdeauna în Dumnezeu, eram confuz cu privire la ce însemna să fii creştin. Chiar dacă fusesem implicat în ocultism, întotdeauna am simţit, ca mulţi oameni din ziua de astăzi, că eram în general o „persoană bună”. Nu omorâsem niciodată pe nimeni, nu bătusem femei bătrâne şi nu comisesem vreun jaf armat. Prin urmare simţeam că aveam şanse bune la Dumnezeu. Oricând făceam ceva care era „bine”, simţeam că probabil Dumnezeu privea în jos la mine şi îmi dădea puncte care aveau cumva să cântărească mai mult decât lucrurile rele pe care le făceam şi că în cele din urmă aveam să ajung în cer când o să mor. Totuşi, după ce slujba s-a terminat, unul dintre conducătorii de atunci ai bisericii m-a luat deoparte şi mi-a explicat că fiecare dintre noi suntem păcătoşi din fire şi că păcatul nostru ne desparte de Dumnezeu. Isus Hristos a venit ca singurul om perfect, ca să aducă omenirea căzută în păcat înapoi la relaţia cu Dumnezeu prin jertfa Lui pe cruce, astfel încât atunci când oamenii se întorc de la păcatul lor şi îşi pun încrederea în Dumnezeu prin jertfa Lui de pe cruce, încep o viaţă nouă şi pot să aibă siguranţa vieţii eterne (1 Ioan 5:13). În timp ce vorbeam cu acel prieten drag, a devenit limpede pentru mine că eram într-adevăr păcătos. Am ştiut că făcusem lucruri îngrozitoare în trecut şi că mintea mea era plină de gânduri păcătoase. Am repetat o rugăciune simplă de credinţă şi pocăinţă către Domnul Isus Hristos, pocăindu-mă de păcatul meu şi cerându-I să fie Domnul vieţii mele. Am fost îndemnat să mă rog acea rugăciune din toată inima şi aşa am făcut, cu fiecare fibră a fiinţei mele. Nimeni nu mi-a spus să aştept ceva de la o asemenea rugăciune şi nu eram deloc pregătit pentru ce s-a întâmplat apoi. Mi-am deschis ochii şi am spus: „Simt că parcă am găsit ce am căutat toată viaţa!” Am realizat că toate lucrurile în care fusesem implicat, precum ocultismul, muzica pe care o ascultam etc. fuseseră o căutare în locuri greşite, care aproape că mă condusese la ruină completă. Am experimentat o asemenea senzaţie de dragoste şi pace pe care nu aş putea-o niciodată descrie-o adecvat în cuvinte. Tot ce pot spune este că simţeam dragoste. Nu exista îndoială cu privire la aceasta. Era dragoste în forma ei cea mai pură. Ştiam că eram mântuit.

Pentru un timp lucrurile au părut să meargă bine şi încet, am început să mă readaptez la noua mea viaţă. Jane încă încerca să intre în contact cu mine şi îmi trimitea scrisori, dar nu am răspuns la niciuna. Fiecare scrisoare era plină de limbaj manipulator şi încerca să mă aducă din nou sub controlul ei. În final însă, viaţa mea spirituală părea să meargă îngrozitor de rău. Dintr-odată, am început să văd viziuni oribile, auzeam voci care mă chinuiau şi eram tulburat în interior. Simţeam că eram pe cale să înnebunesc sau că făcusem ceva împotriva lui Dumnezeu şi eram pedepsit de El. Nimeni din biserică nu părea să mă înţeleagă cu adevărat şi mă simţeam singur. Multe lucruri supranaturale s-au întâmplat în acea perioadă, prea numeroase ca să intru în detaliu aici.

Prima mea eliberare din robie a avut loc câteva luni mai târziu. Stăteam în partea din faţă a bisericii, ei rugându-se pentru durerea mea de cap, când brusc am căzut pe podea (spre marea surpriză a celui care se ruga pentru mine) şi am început să strig cu o altă voce. Oamenii din adunare care au fost martori ai acelei întâmplări au spus apoi că m-am târât pe podea ca un şarpe. Pe vremea aceea, biserica avea o adunare de patru sute cincizeci, cinci sute de oameni. Unii dintre ei sunt în biserică şi în ziua de astăzi şi îşi amintesc clar accidentul. Pastorul, Reverendul Paul Epton, a venit la mine şi a început să mustre spiritul în Numele lui Isus Hristos. Înăuntrul meu simţeam două personalităţi la lucru, a mea şi a spiritului care pusese stăpânire pe mine şi care era probabil de vină fiindcă noua mea viaţă de creştin era atât de dificilă. Spiritul îşi bătea joc de pastor şi râdea de el cu glas tare. Cumva, puteam să simt aroganţa şi batjocura lui. Când pastorul a continuat să menţioneze Numele lui Isus, am putut să îi simt iritarea. Râsul a încetat, iar spiritul a devenit extrem de supărat. Îmi amintesc că simţeam emoţia unei furii absolute la ceea ce spunea acel om. Înţeleg că unii creştini cred că este imposibil ca un creştin să aibă un demon, dar nu există îndoială în mintea mea că îmi predasem viaţa lui Hristos şi că din acel moment devenisem un credincios cu adevărat născut din nou. Dacă demonii erau sau nu în mine nu este un subiect de dezbatere teologică, tot ce ştiu este că erau acolo şi că îmi făceau viaţa de nesuportat. În timp ce mă aflam în partea din faţă a bisericii, în sfârşit am simţit o eliberare şi am părut să fiu din nou eu însumi. Cu toate acestea, lucruri similare s-au întâmplat iar de-a lungul unei perioade de doi ani. Dar de fiecare dată am avut parte de o anumită eliberare. Mă simţeam din ce în ce mai liber.

Vincent Mc Cann

Vincent Mc Cann

Cu trecerea anilor, am simţit că Dumnezeu continua să mă vindece şi să mă ajute, deşi nu la fel de dramatic precum tocmai am descris. De-a lungul vremii, am simţit că Dumnezeu mă vindeca treptat şi că mă schimba. În cele din urmă m-am căsătorit cu Donna, pe care am întâlnit-o la Wirral Christian Centre. Avem doi băieţi, Nathaniel (în vârstă de 7 ani) şi Edward (în vârstă de 6 ani). După ce am devenit licenţiat la Regents Theological College din Nantwich, Cheshire, m-am întors la Wirral Christian Centre unde am slujit ca pastor asistent pentru o scurtă perioadă de timp. În prezent sunt director zonal la o misiune creştină de caritate numită Reachout Trust, o organizaţie care se ocupă cu ajutarea celor care sunt prinşi în înşelăciunea ocultismului şi sectelor. Cred că din cauză că am fost prins într-o înşelăciune atât de teribilă, am o empatie specială pentru cei care sunt şi ei înşelaţi. Îmi doresc mult să îi văd pe oamenii din astfel de grupuri ajungând la o relaţie adevărată şi vie cu Isus Hristos.

Îi mulţumesc lui Hristos că a murit ca să mă salveze de păcat şi că mi-a dat o viaţă nouă. Oricine ai fi, aş vrea mai întâi să-ţi mulţumesc că ţi-ai făcut timp să citeşti această poveste; de asemenea, mi-ar plăcea să-ţi spun că nu este nevoie să treci prin lucrurile teribile prin care am trecut eu, ca să ajungi la o relaţie cu Dumnezeu. Hristos a murit pentru toată lumea. Indiferent ce ai făcut, Dumnezeu te iubeşte şi L-a trimis pe Fiul Lui, Isus, să moară pentru tine. El îi iubeşte pe toţi oamenii de pretutindeni, din orice cultură şi din orice grup. Crede în Isus, întoarce-te de la păcat şi începe o viaţă nouă astăzi!

Dacă vrei să Îl accepţi pe Hristos ca Mântuitor, poate vei vrea să repeţi următoarea rugăciune (formula nu este importantă aici, ci doar o inimă sinceră înaintea lui Dumnezeu):

Doamne Isuse Hristoase, recunosc că am păcătuit în gândurile, faptele şi cuvintele mele. Te rog să mă ierţi, Doamne, şi să-mi dai o viaţă nouă. Te rog vino în viaţa mea, Doamne Isuse, şi Te voi urma tot restul zilelor mele. Amin.

Freed from Satans GraspDacă ai spus rugăciunea de mai sus şi ai făcut-o din inimă, poţi fi sigur că Dumnezeu te-a auzit şi te va conduce la o viaţă nouă. Nu este nevoie să fie o „mare experienţă emoţională”, fiindcă lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Dacă ai fost sincer în ceea ce ai spus, Dumnezeu te-a auzit.

În sfârşit, dacă ai spus rugăciunea de mai sus, intră în legătură cu o biserică locală (bisericile evanghelice sunt destul de bune) şi anunţă-mă şi pe mine. Trimite-mi un e-mail la adresa v_mccann@hotmail.co.uk, mi-ar plăcea să am veşti de la tine!

Dacă ţi-a plăcut această mărturie şi ai fost încurajat de ea, poate că eşti interesat să afli că a fost mult dezvoltată şi că acum este disponibilă ca şi carte, Freed From Satan’s Grasp, publicată de Kingsway Publications. Pentru informaţii la zi despre această carte oriunde pe net şi pentru detalii despre cum poţi obţine un exemplar, clic aici.

[Vincent McCann, Set Free from Demonic Spirits and the Occult: My Story. Copyright © 1998 Vincent McCann. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în limba engleză, clic aici.]

Pentru alte articole de Vincent McCann, clic pe linkurile de mai jos!

Câteva lucruri pe care creştinii ar trebui să le aibă în minte când depun mărturie faţă de păgâni şi wiccani

Proiecţia astrală. Ne învăţă Biblia aşa ceva?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *