Misiune pentru satanişti: Refuge Ministries

Refuge Ministries – Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru (Psalm 46.1)
Jeff Harshbarger

Jeff Harshbarger

Refuge Ministries s-a născut dintr-o nevoie. Există nenumăraţi oameni care au pe cineva drag implicat în ocultism şi nenumăraţi alţii care au fost ei înşişi implicaţi. Mulţi caută o misiune care să le întindă o mână de ajutor cu blândeţe şi care să le ia nevoia în serios fără să îi facă să se simtă ca nişte paria.

Când mă luptam cu satanismul, Domnul a trimis anumiţi oameni în viaţa mea ca să-mi slujească. Prin implicarea lor în viaţa mea, am primit ajutorul de care aveam nevoie pentru a fi eliberat de satanism.

Scriptura ne spune: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10.8). Acum este dorinţa inimii noastre să te ajutăm aşa cum putem. De aceea a luat naştere Refuge Ministries.

Dacă ai fost implicat în satanism, ocultism, wicca, vrăjitorie, new age, practici sau învăţături false din biserica creştină, suntem aici ca să te ajutăm. Oferim consiliere biblică, rugăciune, încurajare şi resurse. Eşti binevenit să ne contactezi, indiferent de motiv.

Te rugăm contactează-ne dacă eşti interesat.

Refuge Ministries
P.O. Box 1092
Aiken, SC 29802
info@refugeministries.cc
https://refugeministries.cc/

Refuge Ministries este o misiune al cărei scop este să ajungă la cei implicaţi în ocultism, satanism, wicca şi vrăjitorie. Refuge Ministries este condusă de un fost satanist care acum este un ucenic al lui Isus Hristos. Pentru mai multe informaţii despre cum puteţi fi eliberaţi tu sau cineva drag al tău, vezi Refuge Ministries.

[Copyright © Jeff Harshbarger. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *