Înfruntând diavolul şi vrăjitoria

Arhimandrit Vasilios Bacoianis – Înfruntând diavolul şi vrăjitoria

Despre vrăjitoare, senatorul George Pruteanu spunea: „Mă mir, de la această tribună, că Biserica Ortodoxă nu este mai vehementă în înfierarea, în blestemarea şi în… n-am să spun cenzurarea, dar în contrabalansarea acestor elucubraţii ticăloase care se propagă de către nişte persoane – ca să le spun eufemistic nepricopsite, nişte neisprăvite – care vin şi, cu un tupeu jegos, pretind că se substituie providenţei, transcendenţei, Mântuitorului, că ele îţi pot aduce înapoi soția sau dragostea pierdută, sau îţi pot călăuzi destinul pe o potecă mai luminoasă.” Mirarea senatorului este justificată în măsura în care propaganda pe care mass-media o face vrăjitoarelor şi vrăjitoriei prinde puteri din ce în ce mai mari. Dar, oricât de puternică ar fi această propagandă, Biserica nu tace. Poziţia ei, chiar dacă este trecută sub tăcere de mass-media, este primită cu încredere de către toţi cei care vor să se mântuiască. Aşa cum este primită şi învăţătura despre scrierile rătăcite, între care Talismanul a făcut atât de multe victime.

Pentru comenzi: www.librariaortodoxia.ro

Pentru a downloada, clic pe Înfruntând diavolul şi vrăjitoria.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *