Să vorbim deschis despre Pokémon

de Bill Schnoebelen

Lipitoarea are două fete: „Dă! Dă!” Trei lucruri sunt nesăţioase, patru lucruri nu zic niciodată: „Destul!” şi anume: Locuinţa morţilor, femeia stearpă, pământul, care nu este sătul de apă, şi focul, care nu zice niciodată: „Destul!” – Proverbe 30:15-16

Când am mers în Australia în toamna lui 1999 într-o călătorie de misiune, am fost uimit de interesul şi preocuparea pentru fenomenul jocului de copii, filmului şi jucăriilor Pokémon. Am primit mai multe întrebări despre Pokémon decât despre orice alt subiect, chiar mai multe decât despre francmasonerie. Aceasta s-a întâmplat atât în biserici, cât şi în emisiunile radio. Mulţi părinţi australieni suspectau că ceva nu era în ordine.

A fost spre cinstea părinţilor că erau preocupaţi. Să fiu sincer, eram doar vag conştient de fenomenul Pokémon. Neavând copii mici, aveam doar o cunoştinţă vagă despre jocul video şi cunoşteam puţine lucruri relevante despre el. Dintr-un oarecare motiv, nimeni din Statele Unite nu întrebase încă despre el la misiunea noastră.

Astfel încât după ce m-am întors acasă, m-am gândit că era mai bine să investighez acest fenomen ciudat. Cunoşteam deja că termenul Pokémon înseamnă „monstru de buzunar” [POCkEt MONSter în limba engleză, n.tr.], dar atât. Aflasem aceasta aproximativ cu un an mai devreme, când am văzut făcându-i-se publicitate ciudatului cuvânt la un premiu oferit la un restaurant fast food. Totuşi, neavând copii, la aceasta se reducea expertiza mea.

Personajele PokemonPrimul lucru pe care l-am aflat, şi care nu m-a surprins (cunoscând Hollywoodul) a fost că Pokémon devenise o industrie uriaşă. El includea un serial TV difuzat şase zile pe săptămână, un film, patru videouri pentru copii, console pentru trei jocuri video (roşu, albastru şi galben) pentru jocul Nintendo Boy, cărţi de schimb de Topps (care s-au vândut cu 225 milioane de dolari anul trecut), jucării pentru cei mici şi jucării pentru copiii mai mari, bomboane etc. În sfârşit, că există produse asociate Pokémon şi produse comerciale cadou promovate de giganţi ca Burger King şi Quaker Oats.1

Ca şi în cazul altor jucării (Star Wars, Toy Story etc.), produsele asociate se inspirau din filme şi televiziune, iar acestea la rândul lor promovau jucăriile şi produsele comerciale cadou, alternativ, într-un fel de reacţie ciclică comercială ciudată, incestuoasă. Totuşi, se întâmpla ceva mai mult cu Pokémon.

Începuturi inocente

Deci cum a început de fapt fenomenul? Se povesteşte că creatorul lui Pokémon a fost un tânăr japonez inadaptat, pe nume Satoshi Tajiri, numit „Dr. Gândac” de către prietenii lui din copilărie.2 Ca băiat colectase insecte, cărăbuşi şi alte mici insecte dăunătoare de pe câmpurile, din eleşteiele şi pădurile din jurul casei lui. Pur şi simplu şi-a transformat obsesia din copilărie într-un joc video, recreând terenurile de joacă din copilărie în formă virtuală. În loc să colecţioneze insecte etc., copiii care joacă jocurile lui video colecţionează monştri mici, drăguţi.

O altă pasiune a lui Tajiri era mai obişnuită pentru tinerii japonezi: jocurile video. El a crescut cu jocul de calculator iniţial, „Space Invaders”. Şi-a dezamăgit tatăl refuzând să meargă la colegiu ca să devină inginer, dar a studiat în schimb electronica la o şcoală tehnică de doi ani. S-a lăsat absorbit de revista numită Game-Freak în 1982. Aproape zece ani mai târziu, în 1991 a descoperit senzaţia Nintendo, Game Boy, şi a fost intrigat de faptul că se puteau conecta doi Game Boy împreună cu un cablu.

„Mi-am imaginat o insectă mişcându-se încoace şi încolo de-a lungul cablului. Este ceea ce m-a inspirat”, a spus Tajiri revistei TIME.3 A semnat un contract cu Nintendo şi a petrecut şase ani dificili dezvoltând jocul. Ideea lui de bază a fost: „Lucrul important era acel monstru din tine, precum teama sau mânia.” (Un comentariu perspicace şi revelator, după cum vom vedea mai târziu!)

Un monstru secret?

În 1996 a terminat Pokémon, iar Nintendo l-a lansat. Nu aveau mari aşteptări de la el. Au fost create reviste de benzi desenate (iniţial în Japonia) care să se potrivească bine cu jocul, iar acesta a obţinut o popularitate uimitoare. Tajiri şi-a consolidat succesul lansând zvonuri prin viu grai, cum că exista o particularitate secretă în program.

Monştri de pluş Pokémon

Monştri de pluş Pokémon

Se presupune că există numai 150 de „specii cunoscute Pokémon” (diferite varietăţi de creaturi, ca „Pikachu”, una dintre cele mai renumite). Afirmaţia este din cărticica Pokémon:

Bine aţi venit în lumea lui Pokémon, un loc special unde oameni exact ca tine se antrenează ca să devină stăpânul Pokémon numărul unu din lume! Dar ce este un Pokémon, întrebi tu. „Pokémon sunt creaturi incredibile, care împart lumea cu oamenii”, spune profesorul Oak, principala autoritate în ceea ce îi priveşte pe aceşti monştri. Există în prezent 150 de specii documentate de Pokémon… fiecare Pokémon are abilităţile lui speciale de luptă… unii cresc, se metamorfozează în creaturi şi mai puternice… Poartă-ţi Pokémon-ul cu tine, şi eşti gata pentru orice. Ai puterea în mâinile tale, deci foloseşte-o.”

Fără măcar ca Nintendo să ştie, Tajiri plasase un al 151-lea Pokémon – un monstru secret – în soft. Acesta a fost numit „Mew”! Şi este un personaj major în de curând lansatul film Pokémon. Totuşi, şiretlicul era că îl puteai obţine pe Mew doar interacţionând. „Fără să faci schimb, nu îl poţi obţine niciodată pe Mew”, a afirmat Tajiri. Aceasta a condus atât la jocul interactiv, cât şi în cele din urmă la frenezia schimbului de cărţi. Astăzi, inadaptatul colecţionar de gândaci Tajiri are 34 ani şi este foarte bogat!

Jucărie de pluş Mew

Jucărie de pluş Mew

A fost creată o versiune de desen animat a jocului (şi a fost exportată mai târziu în SUA), o formă cosmetizată şi provocatoare de animaţie japoneză, numită „Anime”, care este foarte diferită de cele mai multe desene animate din Statele Unite. În 1997, un episod al desenului animat a făcut ca 700 de copii japonezi să aibă convulsii.4 S-a investigat şi s-a crezut că ele au fost cauzate de descărcările de fulgere ale lui Pikachu. Se ştie că luminile intermitente, ca de blitz, pot să producă atacuri epilepticilor. Totuşi, o altă explicaţie ar fi putut fi supranaturalul (demonicul?). S-a renunţat la astfel de efecte vizuale.

Lăcomie şi magie k

Mulţi oameni încep să privească bănuitori la Pokémon când copiii încep să devină rapid dependenţi de jocuri, cărţi şi benzi desenate. Violenţa a început să izbucnească în magazinele de jucării, când copiii (sau părinţii lor) au început efectiv să se lupte ori pentru jucării, ori pentru cărţile pentru colecţionari. Au izbucnit revolte în unele magazine de jucării din cauza cărţilor, jucăriilor şi jocurilor, printre părinţii care încercau să obţină articole rare pentru scumpii lor copilaşi. În luna noiembrie a anului 1999, un băiat de 9 ani din Long Island a înjunghiat un coleg de şcoală mai mare decât el, din cauza schimbului unei cărţi Pokémon.5 Acest gen de lucruri a început cu păpuşile Cabbage Patch cu mai mult de un deceniu în urmă, şi s-a dovedit că ele au avut o origine destul de sinistră.6 De atunci puţine jucării au inspirat genul de comportament obsesiv pe care jucăriile şi cărţile Pokémon l-au creat.

Păpuşi Cabbage Patch

Păpuşi Cabbage Patch

Bineînţeles, copiii au avut din belşug oportunitatea să observe comportamentul obsesiv al multora dintre părinţii lor de-a lungul ultimilor câţiva ani. Între ascensiunea jocurilor de noroc în aproape toate cele cincizeci de state americane şi colecţionarea obsesivă de Beanie Babies [animale de pluş cu pelete, n.tr.] şi alte mode asemănătoare, în ultimul timp adulţii s-au purtat cu mai multă lăcomie decât în trecut. Observaţi creşterea în popularitate a show-urilor despre „antichităţi de colecţionat”. Tot mai mulţi părinţi devin obsedaţi de achiziţia de fleacuri sau obiecte lipsite de valoare, (adesea) complet lipsite de sens. Niciunul dintre aceste lucruri nu are vreo valoare eternă, dar vedem adulţi stând literalmente la cozi interminabile ca să obţină ultima apariţie Beanie Babies.

Jucării de pluş Beanie Beans (cu pelete)

Jucării de pluş Beanie Beans (cu pelete)

Am avut oportunitatea să observ din proprie experienţă, privirea sticloasă din ochii femeilor casnice cu înfăţişare plăcută din suburbii, când aşteaptă la rând pentru a achiziţiona Beanie Babies. Vă voi spune că este foarte asemănătoare cu privirea fixă, aeriană, din ochii dependentului de jocuri de noroc care joacă la o maşină de jocuri, sau din ochii unui adolescent care joacă un joc video. Nu este o privelişte plăcută. De ce toată această concentrare pe colecţionarea gunoiului lipsit de sens? Vi-i puteţi imagina pe părinţii sau bunicii noştri (care au trecut prin Marea Depresiune şi prin al Doilea Război Mondial) stând la coadă trei ore ca să cumpere cărţi Pokémon sau Beanie Babies?

Cu asemenea modele de urmat, este de mirare că ai noştri copii devin total obsesivi cu privire la colecţionarea rarităţilor Pokémon? Parte din această obsesie se învecinează cu nebunia. GUIDE TV numeşte Pokémon „obsesia Microsoft a copiilor mici, înălţându-se întunecată peste tot ce a existat înainte – de la Pog la Testoasele Mutante Ninja, la o activitate demodată ca jocul afară cu ceva numit minge. Ceea ce a început ca un import japonez neobişnuit despre monştri drăgălaşi cu supraputeri, s-a transformat într-un monstru real.”7

Totuşi, parte din aceasta trece dincolo de faptul de a trăi într-o cultură a achiziţionării şi lăcomiei. Ca în cazul multor jucării de astăzi, există elemente oculte semnificative atât în conceptul general al Pokémon, cât şi în detaliile precise ale jocului (pe care, bineînţeles, orice pasionat adevărat de Pokémon trebuie să le stăpânească).

Animale drăguţe şi război!

Eroii Pokémon sunt monştri mici. Cei mai mulţi dintre ei arată drăguţ, iar unii arată periculos. Ideea din spatele jocurilor este să colecţionezi monştri mici (precum gândaci care luminează, într-un borcan) şi să foloseşti puterile lor ca să obţii cele mai înalte nivele de realizare Pokémon. Acelaşi articol din TV GUIDE explică în acest fel: „Este un război cu animale de pluş. Show-ul [desenul animat Pokémon] are o premisă simplă, dar puternică. Capturează Pokémoni şi foloseşte-i ca să lupţi cu ei şi să capturezi alţi monştri. Monştrii sunt ca animalele de casă. Animale de casă care luptă. În desenele animate aceasta este drăguţ. În viaţa reală se numeşte lupte cu cocoşi.”8 Articolul recunoaşte chiar să jocul/show-ul/cărţile sunt adicţie în plină floare!

Monştri de pluş Pokémon

Monştri de pluş Pokémon

Până la urmă, ideea este să dobândeşti cel mai mare număr posibil de Pokémoni, ca să poţi folosi puterile lor (adesea oculte). Scopul final al fiecărui copil care joacă Pokémon este să atingă nivelul de „Maestru Pokémon” (chiar dacă Ieşua [Isus] ne avertizează să nu numim pe nimeni stăpân – Matei 23:8). Universul Pokémon este făcut în mod deliberat să fie foarte complicat, şi îl atrage astfel pe copil tot mai profund. În plus, nivelul de complexitate îi lasă perplecşi pe cei mai mulţi părinţi. Este mai complicat decât să fii un pasionat de „Stăpânul inelelor”, sau un entuziast Star Trek care cunoaşte numele fiecărei „nave Starfleet”. Ceea ce efectiv îi face pe părinţi să nu fie la curent cu jocul.

Ca multe jocuri video, Pokémon este plin de concepte oculte ascunse. Concepte ca „pietre magice”, teleportare, fantome, ochiul atotvăzător, puterea psihică şi folosirea spiritelor pentru a obţine rezultate în lumea reală, sunt toate premise în domeniul jocului. Toate acestea sunt contrare Scripturii. Jocurile şi revistele de benzi animate Pokémon etc. învaţă ceea ce eu am numit o Perspectivă Magică despre Lume, care este complet opusă Bibliei.

Monstru Pokémon

Monstru Pokémon

Perspectiva Magică despre Lume este ideea, comună tuturor sistemelor oculte de credinţă, că nu există cu adevărat o Dumnezeire suverană peste creaţie. În schimb creaţia este condusă de o serie de legi oculte. Într-un sens, universul este ca un tonomat cosmic. Cât timp pui moneda potrivită (ritual sau descântec), obţii în mod automat rezultatul dorit. Biblia ne învaţă, pe de altă parte, că Cel Atotputernic este mai mult ca un părinte, decât ca o maşină. La fel cum un părinte poate spune „nu” cererii unui copil pentru un baton Snickers, la fel YHWH poate spune „da”, „nu” sau „mai târziu” la cererile noastre de rugăciune. Perspectiva Magică despre Lume nu ia în considerare aceasta şi spune că atât timp cât respecţi mecanica, vei obţine ceea ce vrei. Dacă dai greş în a obţine rezultatele dorite, este din cauză că ai făcut ceva greşit în ritual sau descântec.

Cealaltă idee a Perspectivei Magice despre Lume este că magia nu este nici bună, nici rea. Precum „Forţa” din Războiul Stelelor, este pur şi simplu neutră. Astfel, „tipii buni” pot folosi magia ca să lupte cu „tipii răi” (care şi ei folosesc magia). Dar din moment ce inimile eroilor sunt curate, magia lor este grozavă, şi vor ieşi victorioşi. Ceea ce este total contrar Bibliei, dar este un sistem valoric al esenţei lui Pokémon.

Mai mult, un concept cheie care străbate jocul este că aceşti monştri mici şi drăguţi pot „evolua”. De exemplu un Pokémon numit „Poliwag” [wag, „ghiduş”, n.tr.] poate evolua în „Poliwhirl” [whirl, „vârtej”, n.tr.] iar în cele din urmă în „Poliwrath” [wrath, „furie”, „urgie”, n.tr.], o fiinţă cu puteri mintale care poate ataca şi distruge.9

Ucenici ai magicianului?
Monstru Pikachu

Monstru Pikachu

Bineînţeles, evoluţia este un concept ştiinţifico-fantastic anti-biblic, care nu are mai mult adevăr decât Tinker Bell [zână din piesa de teatru „Peter Pan” de J. M. Barrie, n.tr.]. Avem de asemenea ideea îngrijorătoare de a aduna monştri mici pentru a dobândi putere. Acesta este punctul principal al jocului. Astfel întregul joc este o metaforă (poate mai mult?) pentru demonizare.

Ce se înţelege prin această afirmaţie? Poate o lecţie scurtă ar spune că „magia de rang înalt” este în ordine. Magia k de rang înalt (scrisă cu un „k” pentru a o diferenţia de prestidigitaţie sau de magia de scenă) este foarte elaborată şi ritualizată, spre deosebire de vrăjitorie, care este de obicei menţinută destul de simplă. Din această cauză, ea este adesea numită magia k ceremonială. În acest gen de magie k, ritualurile iau un timp îndelungat (ore sau chiar zile) şi pot să implice săptămâni de pregătire. Există manuale mari, complexe, numite „grimoire” [cărţi de vrăjitorie şi magie, n.tr.], care sunt folosite pentru a pune laolaltă riturile ceremoniale ale magiei k.

În magia ceremonială k, ideea principală este că magicianul se presupune că trebuie să captureze şi să controleze spiritele rele (demoni, djini etc.) astfel încât ele să-i transmită putere. Magia k de rang înalt este cam 50% bazată pe ideea că poţi invoca un demon, şi să-l prinzi în capcană într-un triunghi special la manifestare, şi să-i porunceşti să-ţi dea putere ocultă.

Partea tristă este că toate acestea sunt o înşelare din partea demonilor şi a stăpânului lor, Satan. Ei „joacă după regulile” ritualului lor când le convine. Când nu le convine – literalmente – să te ţii! Personal am văzut un magician ucis în mod groaznic de un demon, chiar dacă a respectat toate regulile magiei ceremoniale k de rang înalt.

Magicianul lucrează din interior cu un cerc magic special pregătit, care se presupune că îl protejează de demon, atât timp cât stă înăuntrul său. El foloseşte arme speciale ale magiei k, precum o baghetă, un baston sau o sabie, ca să-l ameninţe pe demon şi să-l facă să-i respecte cererea. Odată ce ritualul are succes, se presupune că demonul îi aparţine magicianul ca să-i îndeplinească cererea – atât timp cât stipulaţiile contractului lor sunt respectate de către vrăjitor. Adesea demonul îi va oferi magicianului puteri oculte sau îi va da talismane speciale ca să-i controleze pe alţii. Aceasta este o parte importantă a magiei k de rang înalt.

Acum de-abia dacă există vreo diferenţă între aceasta şi ceea ce se întâmplă în universul „imaginar” al Pokémon! Este posibil (deşi nu demonstrabil) că multe dintre acele creaturi ciudate, drăguţe sunt de fapt numite după demoni. Cele mai multe nume par nevinovate, dar de ce să ne asumăm riscul? Uitaţi-vă la Pokémonul numit „Abra” (un termen magic vechi). Acest monstru evoluează în „Kadabra” (Înţelegeţi? Abracadabra!), iar apoi în „Alakazam” (o altă incantaţie magică).

Monstru Pokémon

Monstru Pokémon

„Abracadabra” este de fapt un termen şi un descântec puternic din Magia Sacră a Magului Abra-Melin, unul dintre cele mai puternice manuale magice tipărite!10 El a fost folosit de mulţi dintre cei mai puternici magicieni ai vremii noastre, inclusiv de Aliester Crowley (cunoscut ca Fiara Cea Mare 666) şi Alex Sanders (Regele Vrăjitoarelor!). Şi eu am făcut ritualul şi pot să vă spun că deşi pare nevinovat, poate fi foarte periculos. Când foloseşti acest gen de fraze, categoric joci în „marea ligă demonică”!

Acum există nume magice de demoni despre care ştim – din magia k occidentală. Există literalmente sute de nume demonice în diferitele cărţi de vrăjitorie şi magie pe care nu am avut timp să le cercetez amănunţit. Apoi este un fapt că culturile asiatice (precum Japonia şi China) au propria lor demonologie elaborată, care este total diferită de ritualul european. Nu sunt foarte cunoscător în demonologia lor, deci este pe deplin posibil ca multe dintre numele Pokémon să fie la fel de periculoase ca cel menţionat mai sus.

Ai vrea ca copiii tăi să colecţioneze demoni precum poate că ai colecţionat tu timbre sau monede când erai copil? Nu, dacă eşti creştin, nu ai vrea!

Pentru a rezuma câteva puncte cheie:

1) Pokémon îi învaţă pe copii că pot face fiinţe ca demonii (monştri mici şi drăguţi11) să li se supună;

2) Ei sunt învăţaţi că aceşti demoni pot fi stăpâniţi şi controlaţi;

3) Ei sunt învăţaţi că demonii sunt slujitorii lor şi îi vor ajuta;

4) Ei sunt încurajaţi să devină „maeştri Pokémon”, „cucerind” tot mai mulţi demoni.12

În esenţă, aceste jocuri îi transformă pe copii în adevăraţi ucenici ai magicianului! Nu este de mirare că copiii sunt obsedaţi de asta! Pe de o parte vine la ei lăcomia culturii lor, iar jocurile înseşi sunt uşi deschise pentru demoni. Ţine minte, ori de câte ori te confrunţi cu un comportament serios adictiv (şi o parte din aceasta ESTE CEVA SERIOS), poţi să iei în considerare că este la lucru un duh de robie (Romani 8:15). Duhul de robie este o căpetenie puternică, de care trebuie să ne ocupăm repede şi preventiv în autoritatea lui Isus. Cel mai bun „antidot” pentru el este „Duhul de înfiere” (acelaşi verset), care vorbeşte adânc în inimile noastre şi strigă „Abba, Tată”.

În trecut am lucrat în fiecare zi cu adicţii, într-o slujbă de consiliere seculară, şi cred că o parte a motivului pentru care vedem mult comportament adictiv atât la copii, cât şi la adulţi, este că mulţi dintre noi nu au gustat niciodată această adopţie spirituală. Ne simţim ca nişte „orfani spirituali”! La copiii noştri, situaţia nu este îmbunătăţită de familiile monoparentale şi de familiile cu doi părinţi, care îşi aruncă copiii în centrele de zi cât de repede pot.

Mulţi dintre aceşti copii (întocmai ca părinţii lor) nu au cunoscut niciodată dragostea lui Abba Tatăl. Din cauza setei lor după ea, ei beau din cisternele iadului, prin aceste jocuri demonice, adictive. Ţine minte, doar faptul că ai tăi copii cred că se joacă inocent, nu împiedică spiritele rele să fie mortal de serioase în a le exploata nevoia şi a-i aduce la robie. Dacă diavolul (sau favoriţii lui) poate să apară ca un înger de lumină (2 Corinteni 11:14), cu siguranţă poate să apară ca o jucărie de pluş drăguţă, plăcută, pufoasă, care reprezintă un personaj.

Dacă tu sau copilul tău sunteţi implicaţi în comportament adictiv şi/sau ocult, trebuie să mergeţi înaintea tronului lui YHWH şi să renunţaţi oficial la el în Numele lui Ieşua (Isus) Mesia, şi să-L rugaţi să vă ierte pentru el. Apoi trebuie să distrugeţi, în mod ideal prin foc, toate lucrurile care ţin de joc. Realizez că aceasta ar putea să însemne că o investiţie considerabilă „se transformă în fum”, dar crede-mă – este mai bine să faci aceasta decât să-ţi îngădui ţie sau copilului tău să ajungă şi mai prins în mreje de către robia ocultă. Ştiu asta. Am fost prins de ea 16 ani!

Note

1 Revista TIME, 11/22/99, pliant după p. 86.

2 Acest material biografic despre Tajiri este luat din TIME, ibid., p. 83-86.

3 Ibid. p. 84.

4 Ibid. p. 86.

5 Ibid. p. 82.

6 Păpuşile Cabbage Patch au fost implicate în multe infestări demonice ale copiilor. Fiecare „certificat de naştere” al unei păpuşi Cabbage Patch pe care l-am văzut noi, are ca zi de naştere a păpuşii 31 octombrie, Halloween. Multe dintre păpuşi au nume care sună foarte ocult, şi sunt urâte. Nu le recomandăm părinţilor să le ţină în casă.

7 TV GUIDE, 30 octombrie 1999, p. 8.

8 Ibid. p. 9.

9 The End Times (Nov./Dec. 1999 – vol. 13, #6) p. 3, de la Joseph Chambers, Paw Creek Ministries, 5110 Tuckaseegee Rd., Charlotte, NC 28208.

10 The Book of the Sacred Magic of Abra-Melin the Mage (tradusă de S.L. MacGregor Mathers), DeLaurence Co., Chicago, 1948.

11 Aminteşte-ţi, demonii pot să apară ca având orice formă doresc ei, inclusiv ceva foarte drăguţ sau pufos.

12 Parţial bazat pe cercetarea fratelui Chambers.

[William J. Schnoebelen, Straight Talk #18 On Pokémon. Copyright © 2000 William Schnoebelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, clic pe www.withoneaccord.org.]

3 comments

  1. Velia says:

    Doamne, măi nene!!:))) Înţeleg că sunteţi credincios şi respect, dar Pokemonii sunt o creaţie a unor oameni foarte creativi, care au vrut să bucure copii. Copiii sunt atraşi în general de magie, animale şi lupte (copiii de azi). Şi eu vreau să lansez un desen.:)) Noi, cei care creăm desene şi poveşti, vrem doar să vă bucurăm copiii. Eu vreau să lansez un desen numit „Ketforms”, la nume mai lucrez. E despre nişte oameni-pisici de culoare albă, care trăiesc pe o planetă paralelă cu a noastră. Ele sunt pisici-oameni duh şi se lupta cu răul. Asta înseamnă că sunt slugă lui Satan?:))))

    • Sami says:

      Bună idee, sunt convins că dacă desenul o să devină popular lumea o să se lege de tine pentru că sunt pisici albe şi nu negre, deci eşti rasist. :)) . Aşa sunt vremurile astea…

  2. Sami says:

    De la niște creaturi drăguțe la demoni și satana… îi cale lungă. :)) Parcă ești sclavul Bibliei… Nu m-aș mira să aud că știi fiecare pagină în parte. Frate, nu tot ce există în lumea asta are legătură cu satana, da ce să faci, ăsta-i omul, mereu găsește el ceva de care să se lege.

Leave a Reply to Sami Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *