Soţul meu francmason şi pedofil i-a abuzat pe cei cinci fii ai noştri

de Molly Price

Soţul meu pedofil (şi tovarăşii lui francmasoni) i-au abuzat pe cei cinci fii ai noştri – l-am confruntat din nou, de data aceasta şi-a recunoscut comportamentul, spunând: „I-am avut pe toţi, chiar şi pe bebeluş, şi încă de când erau mici.”

Celor cinci băieţi ai mei încă le este greu să lase ca lucrurile să devină cunoscute. În mod surprinzător, astăzi toţi sunt bărbaţi de succes.

După ce mi-au spus adevărul lor cu treizeci şi cinci de ani în urmă, au spus: „Nu vorbi despre asta, mami. Vrem doar să uităm.”

Astăzi ei au 41, 40, 39, 38 şi 36 ani – sau cam aşa ceva. Eu aveam 30 ani când am descoperit ce suferiseră de la tatăl lor.

Eram o creştină foarte tânără, neinformată, lumească, mânioasă, senzuală, nedisciplinată şi recent mântuită, la vârsta de 23 ani; şi veneam dintr-un mediu ateu, secular, umanist, de generaţii francmason.

Părinţii mei nu erau masoni, dar toţi cei patru bunici ai mei erau în ocultism sau francmasonerie, într-o măsură sau alta. Tatăl meu se considera taoist şi a crezut în frenologie, ulterior educaţiei pe care a primit-o la Andover şi Yale.

Când aveam doar 7 ani, el mi-a spus că nu exista niciun Dumnezeu şi că va trebui să mă descurc pe cont propriu.

Toate luminile din lume s-au stins atunci pentru mine, fiindcă Isus este lumina lumii, iar eu am ales să-l urmez pe tatăl meu, eroul meu, în întunericul lumii lui umaniste, ateiste, seculare. Deşi am frecventat şcoala duminicală şi şcoala biblică de vacanţă când eram copil, tatăl meu era cel mai bun prieten al meu, protectorul şi idolul vieţii mele.

Opresiunea ocultă din casa noastră era atât de atotpătrunzătoare, încât mama mea a avut o cădere nervoasă şi a încercat să-şi pună capăt vieţii de multe ori – de treisprezece ori, dacă ar fi să numărăm.

Singura mea soră, deşi deţinătoare a gradului de maestru [în francmasonerie, n.tr.], a fost în spitale mintale cea mai mare parte a vieţii ei. Eram consideraţi una dintre familiile de elită din zona noastră. Prea puţin ştiau alţii despre iadul şi nefericirea din spatele uşilor închise. Banii nu înseamnă o casă fericită! Nici ocultul.

Fiecare în parte, şi toţi laolaltă eram o pradă uşoară. Banii şi chiar sănătatea bună şi norocul nu sunt un substitut pentru viaţa creştină! Toate acestea dau greş!

Căsătoria

În 1968 am întâlnit un tip, un student la psihologie la universitatea locală, şi mi-am spus: „Totul, şi cerul pe deasupra.” El era, bineînţeles, cel mai frumos lucru.

Satan a ştiut cum să împacheteze acel dezastru buimăcitor. Ce puţine ştiam eu! Tinerele femei nu ar trebui să fie trimise neştiutoare în această lume urâtă, rea, dar tatăl meu a crezut că cel mai bine era să ne lase minţile să rămână libere de orice doctrină, vrându-ne „liberi să ne alegem propriile convingeri”, când aveam să devenim adulţi.

Ca atee, am fost învăţată să cred că oricine era bun, avea şi motive bune. Puţine ştiam eu! Este de ajuns să spun că eu însămi eram un dezastru! Şi extrem de neştiutoare în privinţa multor lucruri.

Acel bărbat a devenit soţul meu la nouăsprezece zile de la întâlnirea noastră – căutam o acoperite pentru păcatul meu – iar faptul de a fi căsătorit îţi dă dreptul la sex.

De fapt, el a fost cinstit până la un punct. Mi-a spus într-adevăr că avea dosar pentru molestarea copilului. În ignoranţa mea, şi cunoscând starea senzuală a inimii mele, am raţionat că probabil întâlnise o adolescentă fierbinte. Puţine ştiam eu!

Francmasonii

Căsătoria a durat şase ani şi patru luni, înainte de separarea noastră, timp în care am dat naştere la patru fii şi am fost însărcinată cu al cincilea. În timp ce eram însărcinată cu al cincilea, cei doi copii mai mari ai mei, în absenţa tatălui lor din casă, au început să-mi spună că îi molestase.

Al doilea fiu al meu încercase să-mi spună aceasta poate cu şase luni mai devreme, iar eu îl confruntasem pe tatăl lor cu acuzaţia lui, dar el a reuşit să mă facă să-mi schimb părerea că era adevărat. L-am confruntat din nou, de data aceasta şi-a recunoscut comportamentul, spunând: „I-am avut pe toţi, chiar şi pe bebeluş, şi încă de când erau mici.” Aceasta a fost la ora 8:20 în dimineaţa de 1 ianuarie 1975, un fapt pe care nu îl voi uita probabil niciodată.

În lunile disperate care au urmat, băieţii au continuat să-mi povestească ceea ce tatăl lor, mama lui, prietenii lui şi alţii le făcuseră.

Dacă aş mai fi auzit un singur lucru, mi-aş fi pierdut minţile. Avocatul meu mi-a spus să notez tot ce spuneau ei. Am făcut-o. Copiii au spus că au fost torturaţi sexual, că au fost vânduţi în „librăriile murdare din Kansas City” – [„Tati a primit bani pentru că i-a lăsat pe oameni să ne facă rău în camerele mici din spatele librăriei.”]; au povestit că au fost forţaţi să privească în timp ce alţi copii erau ucişi – [„Ne-au ţinut capul şi ne-au făcut să ne uităm.”]; şi au dat indicii care se potriveau cu articolele din zar despre o fată localnică, în vârstă de 12 ani, dispărută şi găsită ulterior decapitată. [Am jelit acel copii timp de optsprezece ani, fără să realizez că dansa pe străzile raiului chiar din momentul morţii ei.]

Au existat şi alte detalii. Acestea au fost evidente treizeci şi cinci de ani mai târziu. Ani de zile nu m-am putut uita pe, sau citi ce scrisesem. Era prea dezgustător, prea traumatic.

Suporturi sociale

Ajunge să spun că autorităţile nu au fost de partea mea. Am încercat să obţin ajutor pentru băieţii mei, ştiind că aveau nevoie de ajutor, dar liderul profesioniştilor mintali locali mi-a arătat diploma lui de doctorat de pe perete, şi m-a asigurat că era mult mai deştept decât mine, şi că niciun tată nu le-ar face asemenea lucruri propriilor lui copii.

Am explicat că el mărturisise deja şi că avea cazier… dar avocatul meu mi-a spus să plec din oraş până vineri, sau voi fi pusă într-o secţie mintală pentru droguri [eram gravidă în cinci luni cu al cincilea fiu al meu], iar copiii aveau să-mi fie luaţi. Deci am fost obligaţi să ne întoarcem în casa unde avusese loc cea mai mare parte din abuz, într-o suburbie din Kansas City.

Celui mai mare copil al meu nu i s-a permis să depună mărturie la tribunal, fiindcă pentru aceasta trebuie să ai 6 ani, iar el avea doar 5 ani şi jumătate pe vremea aceea. Nu îl prinsesem niciodată asupra faptului, deci nu ni s-a permis să îl acuzăm.

De fapt, un bărbat care s-a identificat drept judecător, mi-a telefonat şi mi-a spus să nu spun nimănui niciun cuvânt despre aceasta. Răspunsul meu a fost: „Sigur, OK, orice spuneţi”, iar apoi să spun tuturor celor pe care îi cunoscusem vreodată undeva, ce se întâmplase. După aceea m-au lăsat în pace!

Cel de al treilea fiu al meu nu spusese nimic până în acel moment. Avea doi ani şi jumătate. Primele lui cuvinte au fost: „Tati aluncat fetiţa în ac.” Tati a aruncat fetiţa în lac. Presupun că a fost o încercare de a scăpa de corp.

Ca să înaintăm mai repede cu povestirea. Ne-am stabilit la câteva ore depărtare. Un lucrător social mi-a spus să le dau băieţilor doar „o realitate bună”, căci copiii sunt foarte optimişti. Deci acela a fost scopul. Am rămas un zombie timp de aproape şase ani – am simţit o mare vină pentru păcatul şi rebeliunea mea, aducând aşa ceva asupra frumoşilor mei copii – iar apoi am luat decizia conştientă de a-mi plăcea să trăiesc din nou.

Copiii au mers la şcoala publică; de fapt noi toţi am primit mai multă dragoste acolo decât la şcoala creştină pe care am vrut-o atât de mult pentru ei în Kansas City. În cele din urmă ne-am mutat în Carolina de Nord – un răspuns la rugăciunea pe care o făcusem, că dacă adevărul despre tatăl lor devenea vreodată public, vroiam ca băieţii mei să se afle departe, pentru a nu trebui să crească sub acel stigmat – ei erau victime complet inocente.

Arestarea

La şase luni după ce ne-am mutat, fostul meu soţ a fost descoperit, intrând într-un Program Big Brother – de fapt a fost PROMOVAT în el de un sponsor al bordului – unde a fost găsit vinovat de molestarea unui băiat în vârstă de 13 ani.

I s-a dat o sentinţă de 22 ani, şi este posibil să fi executat şase ani din acea sentinţă – între timp am aflat de la un detectiv de poliţie din Topeka că el şi a doua lui soţie deveniseră părinţi adoptivi a încă trei copii, printr-un program de stat pentru părinţii sociali.

Vieţile lor au fost de asemenea destul de triste. Unul a încercat să-şi ardă până în temelii şcoala. Un altul a fost dat în grija unor părinţi sociali, şi a încercat să-i molesteze pe copiii de acolo… În acest moment am uitat povestea celui de al treilea. Cred că numele lor erau Eddie, Teddie şi Tracey.

Ca adolescenţi, băieţii au avut acces la plajă, şi la munţi, şi la oportunităţi de a lucra după şcoală aici, în Carolina de Nord. A fost o mutare bine-venită pentru noi toţi.

Unul este doctor; unul este un pastor dedicat, unul are propria lui afacere şi tocmai a obţinut un contract avantajos cu statul, unul este asistent medical, iar ultimul îşi petrece zilele acestea lipsit de constrângeri în Hawaii.

Isus vindecă şi răspunde la rugăciuni. Unul dintre motivele pentru care a venit El a fost „să distrugă lucrările diavolului”. Noi suntem dovada vie. Nu aş putea fi mai mândră de copiii mei. Toţi sunt taţi buni şi bărbaţi care îşi iubesc soţiile, care sunt într-adevăr frumoase. Am doisprezece nepoţi minunaţi, sănătoşi, deştepţi, amuzanţi, frumoşi. Ne considerăm creştini.

[Molly Price, My Pedophile Husband Abused Our Five Sons. Copyright © 2012 Molly Price. Sursa: www.henrymakow.com]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *