De la întuneric la lumină: Cum să salvezi pe cineva de ocultism

Ocultiştii. O carte scrisă de Jeff Harshbarger, un fost satanist care povesteşte despre prăbuşirea într-o viaţă de iad, despre încercări de sinucidere care în mod surprinzător au eşuat, despre o îmbrăţişare de la Isus care îl iubea prea mult ca să îl lase să moară, despre o viaţă schimbată şi mulţumirea exprimată într-o misiune de salvare a oamenilor aflaţi în întuneric. Acum Jeff îţi arată cum să o faci: cum să ştii sigur cu ce te confrunţi şi instrucţiuni clare, simple pentru restaurarea celui drag al tău.

Acesta este capitolul 1 din cartea De la intuneric la lumină: Cum să salvezi pe cineva de ocult, scrisă de Jeff Harshbarger de la Refuge Ministries.

Vroiam să mor.

Toate lucrurile în care îmi pusesem speranţa şi de care îmi legasem inima mă dezamăgiseră. Eram chinuit de absenţa sensului şi a scopului. Nu primisem răspuns la întrebările pe care le avusesem în viaţă.

Moartea avea să vină uşor, sau aşa credeam.

Am cumpărat o armă, am luat măsurile obişnuite pentru a-mi seda temerile, marijuana şi whiskey, şi m-am îndreptat înspre locul în care urma să dau o formă finală ruinei mele. Am luat o cameră de hotel şi am fumat şi am băut până ce am fost în stare să apăs pe trăgaci. Pe când stăteam acolo, am început să mă lupt cu faptul că acela ar fi sfârşitul. Probabil că aveam să apar la ştirile de seară.

Când mi-am dus arma la cap, teama a coborât peste mine. Nu-mi era teamă să mor, îmi era teamă de locul unde aveam să mă duc după ce muream. Aşa că nu am apăsat pe trăgaci, sau mai degrabă nu am putut să o fac. Din nou, am simţit eşecul vieţii mele, chiar şi în moarte.

Cu realizarea dorinţei de a muri încă neîmplinită, am încercat să mă distrug din nou în după-amiaza următoare. Am luat o frânghie şi am încercat să mă spânzur. Am legat frânghia de grinda din garaj. M-am asigurat că nodul era frumos şi strâns când am legat celălat capăt în jurul gâtului meu. Am simţit că eram gata. În acea clipă, problema destinului meu etern era lipsită de sens.

Am lovit scaunul de sub picioare, aşteptând să simt smucitura frânghiei pe gât. În schimb, m-am trezit pe podeaua din garaj. Am stat acolo întrebându-mă de ce nu eram mort. Cum putusem să dau din nou greş?

Mă simţeam groaznic. De două ori dădusem greş cu sinuciderea. Nu numai că doream să mor, eşuasem de două ori în împlinirea acelei dorinţe.

Exista o cale de ieşire? Ce puteam sau ce trebuia să fac în acel punct? M-am trezit cu un milion de noi întrebări. Unde mă voi duce să găsesc răspunsuri? Aveam nevoie de o bere.

În seara aceea, după ce pentru a doua oară nu am reuşit să mă sinucid, am încercat să beau până mai ştiam de mine. Totuşi, nu am putut. De fiecare dată când încercam să duc paharul de bere la buze, mirosul alcoolului mă făcea să ameţesc. Era extrem de neobişnuit. Eram băutor de ani de zile.

Am încercat să aprind o ţigară, dar îmi ardea buzele, iar mirosul era la fel de rău ca berea. Am încercat să fumez nişte marijuana pentru a ajunge la euforia pricinuită de droguri care ar fi putut să-mi stăpânească durerea. Dar, la fel ca berea, mirosul ţigării cu marijuana mă ameţea. Nimic nu putea să-mi sedeze starea. Vechii mei prieteni, alcoolul şi drogurile, erau dintr-odată de neconsumat. Nu puteam nici măcar să fumez o ţigară. Eram confuz.

Am ieşit afară ca să-mi limpezesc confuzia din cap. Totuşi, întrebările erau prea puternice. Nu puteam să mor şi nu eram nici în amorţeala ce o plănuisem. Nu vroiam să simt ceea ce simţeam în acel moment. Eram incapabil să-mi iau viaţa şi nu ştiam ce să fac.

Somnul era singurul mod de a-mi alina durerea şi confuzia. M-am prăbuşit pe pat încercând să-mi închid ochii. În timp ce stăteam acolo, am început să plâng. Toţi anii în care căutam răspunsuri nu duseseră la nimic. Aveam o dorinţă puternică să mor şi cu toate acestea am dat greş de două ori. Eşec. Tot ce simţeam era eşecul.

Când am început să plâng, am simţit o alinare extraordinară odată cu lacrimile. Totuşi, în timp ce plângeam, am simţit ceva ce nu avusesem înainte. Am auzit o voce de la căpătâiul patului meu, poruncind: „Ieşi.” Imediat am încetat să plâng, aşteptând să văd un demon apărând pentru a mă distruge. Încercasem să mă omor şi am crezut că mâniasem gazda demonică prin încercarea mea de a-mi lua viaţa.

Vocea a insistat iar: „Ieşi!” Totuşi, de data aceea am auzit vocea venind de undeva de deasupra feţei mele. Nu am ezitat să răspund la ce mi s-a spus. Am ieşit din cameră şi din casă. De fapt am sărit pe fereastra de la dormitor ca să nu pierd nicio clipă ieşind din locul în care mă aflam.

Când am păşit afară, am simţit prezenţa lui Dumnezeu. Era o prezenţă a unei Fiinţe mai puternice decât întâlnisem vreodată în toţi anii mei de satanist. Dar, cumva, ştiam că acelei Fiinţe Îi păsa de mine. Am căzut cu faţa la pământ şi am început să plâng. Când mi-am ridicat capul de pe autostradă, I-am cerut lui Isus Hristos să pună în ordine viaţa mea. Ştiam pe Cine întâlneam. Ştiam că în acea clipă mă aflam în prezenţa lui Isus Hristos şi vroiam doar ca El să facă viaţa mea OK.

Nu eram conştient că Îl acceptam ca Domn şi Mântuitor. Aveam nevoie doar să depăşesc acel moment din viaţa mea. Mă gândeam că Îi voi cere doar să mă ajute.

Iar El a făcut-o.

[Jeff Harshbarger, From Darkness to Light: How to Rescue Someone You Love from the Occult. Copyright © 2005 Jeff Harshbarger. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru mai multe detalii, clic pe https://refugeministries.cc/.]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *