Dansând cu diavolul (1)

de Jeff Harshbarger

Jeff Harshbarger

Jeff Harshbarger

„Eşti chinuit de îngeri.” Profesorul meu vorbea pe un ton scăzut şi evita să mă privească în ochi. Acest om fusese mentorul meu. Avea toate răspunsurile şi asta era tot ce putea spune?

Ce?! Cum se putuse întâmpla aşa ceva?

Îmi petrecusem ultimii patru ani din viaţă ca satanist. Eram pe deplin dedicat. Satan, sau cel puţin demonii săi, locuiau în mine. Simţisem prezenţa şi puterea lor.

Cumva, în acea toamnă, în timp ce studiam la Ball State University ca să fiu psiholog pentru copii, am simţit ceva diferit. Simţeam, cel puţin din punct de vedere spiritual, un zid impenetrabil în faţa mea.

Acel zid mă deconecta de viaţa demonică pe care o duceam. Niciun ritual sau ceremonie nu m-a putut reconecta cu stăpânii mei demonici; mă simţeam gol şi fragil. Puteam să privesc, dar nu puteam să particip cu adevărat la practicile adunării mele.

Am devenit dureros de detaşat de cele cu care mă hrănisem în ultimii patru ani. Depresia, ca o ceaţă rece, a început să se furişeze în sufletul meu. Cum o uram! Cum tânjeam să găsesc un răspuns! Astfel încât, auzind chiar de la cel care m-a prezentat puternicului Satan că îngerii, care Îl slujeau pe Dumnezeul pe care Îl uram, îmi stăteau în cale, a început să-mi fiarbă sângele. Am fost cuprins de o furie nebună. Dumnezeu nu avea putere reală, sau cel puţin aşa credeam eu. Aveam să mă implic şi mai mult în închinarea la Lucifer.

Am făcut tot ce puteam. Am adunat fiecare caracteristică a rebeliunii în inima mea. Urma să fiu pe cât de distructiv puteam faţă de oricine sau orice îmi stătea în cale. Am început să chem demonicul într-un fel în care nu o mai făcusem în cei patru ani de dinainte.

Până în acel punct din viaţa mea de satanist, fusesem un înger de lumină. Îmi păsa de membrii mai tineri ai legământului nostru şi le ascultam problemele. Nu răneam pe nimeni, ci doar îi manipulam pe cei slabi ca să facă ce le porunceam.

Acum aveam să îl scot pe „tipul cel drăguţ” din mine. De ce să-mi pese de cineva? De acum înainte, membrii adunării mele puteau să-şi poarte de grijă. Singura mea dorinţă era să-i oglindesc în viaţa mea pe tovarăşii mei demonici şi să-mi răstignesc inima de om.

Un bun mod de a o face este să blestemi oamenii doar de dragul distracţiei. Aşa am şi făcut. Luam pe cineva, la întâmplare, rosteam un blestem asupra sa şi trimiteam un demon sau doi după el.

Mă plimbam şi mă rugam activ demonilor; încredinţându-le dorinţa inimii mele, astfel încât dorinţele inimii mele să moară. Cea mai mare dorinţă dintre toate era să găsesc o tovarăşă de viaţă care să mă iubească necondiţionat. Vroiam o soţie şi o familie, dar şi aceasta eram gata să sacrific ca să-mi arăt dedicarea faţă de stăpânul meu.

Dar zidul care bloca dezvoltarea mea primejdioasă continua să-mi stea în cale. Cum se putea aşa ceva? Cum putea acel Dumnezeu al Bibliei, acel Isus slab pe care stăpânul meu Îl omorâse, să fie în stare să-l oprească pe Satan? Într-o după-amiază, acest gând m-a izbit ca un baros. Mă plimbam de-a lungul răului Muncie încercând fără succes să mă concentrez asupra rugăciunii demonice. Întrebarea era prea pătrunzătoare. Am încercat să o îndepărtez, dar dovada se vedea clar, precum oribilele haine strălucitoare atât de populare pe vremea aceea. Nu puteam să o ignor.

[Dancing with the Devil, Part 1. Extras din cartea Dancing with de Devil de Jeff Harshbarger, publicată în toamna anului 2012 de Charisma House Publishers. Copyright © Jeff Harshbarger. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru mai multe detalii, clic pe https://maxthedog-jeff.blogspot.ro/m.]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *