Eliberare de satanism: Mărturia unui fost satanist

de Jeff Harsbarger

Jeff Harshbarger

Jeff Harshbarger

Eram un satanist eclectic sau original. Cu alte cuvinte, dacă funcţiona, foloseam. Am început iniţial ca un satanist filozof; satanismul lui LaVey. Dar am descoperit că exista o „putere” şi că demonii îmi stăteau la dispoziţie, de aceea am început să urmez satanismul tradiţional, în timp ce mă ţineam de ceea ce funcţiona la satanismul lui LaVey; filozofiile lui centrate pe sine.

Am sfârşit prin a fi posedat de demoni fiindcă m-am dat lor în schimbul „puterii” pe care o aveau ei. După ce am venit la Isus Hristos, am fost eliberat de demoni. Iată mărturia mea…

După patru ani în satanism, mă simţeam groaznic. Văzusem tot ce avea Satan de oferit şi tot mă simţeam groaznic. Am decis că singurul lucru pe care îl mai aveam de făcut, ca „satanist respectabil”, era să mă omor. Dar chiar înainte de a mă înregistra la motel, ştiam că ceva sau cineva putea să mă facă să-mi pierd cumpătul. Pentru companie şi curaj, am luat cu mine o sticlă de whisky şi o pungă cu marijuana. Mi-am pus arma la cap, dar cumva nu am putut apăsa pe trăgaci. Ştiam că arma funcţiona, dar pur şi simplu nu am putut apăsa pe trăgaci. Dezgustat de mine însumi, am încercat din nou în noaptea următoare. Într-o noapte de septembrie în anul 1981 am încercat să mă spânzur. Am legat frânghia de o grindă în garaj şi am trântit scaunul de sub mine. Am aterizat pe podea, frânghia fiind încă legată de grindă. „Ce eşec”, m-am gândit, „nici măcar nu mă pot omorî.”

Povestea implicării mele în satanism este atât de clasică încât este aproape un clişeu. Eram un tânăr singur dintr-o familie disfuncţională. Tatăl meu era alcoolic. Acasă lucrurile s-au înrăutăţit până ce în cele din urmă părinţii mei au divorţat. Căutam un loc căruia să îi aparţin. Căutam oameni care să-mi acorde atenţie şi să mă accepte. Căutam dragoste, dar eram legat de o familie violentă care m-a lăsat simţindu-mă lipsit de speranţă şi speriat. Ca răspuns, de timpuriu în viaţă am început să privesc la supranatural pentru curaj şi pentru o anumită putere mistică. Eram pregătit pentru o asemenea experienţă şi mult timp am fost interesat de magie şi de alte aspecte ale paranormalului. Chiar şi când eram doar un copil ştiam că există un tărâm spiritual şi că trebuie să fie un mod de a pătrunde în el.

Primul meu contact cu satanismul a avut loc în anul 1978; o furtună a venit pe neaşteptate peste oraşul meu natal. Aveam 17 ani şi eram în ultimul an la liceu, iar în timpul furtunii mă aflam la lucru într-un magazin local. Tocmai începeam să mă întreb cum voi ajunge acasă în noaptea aceea, când asistentul manager al magazinului, un tânăr de doar 18 ani, m-a invitat să stau în apartamentul lui care era în apropiere. Acel tânăr părea să aibă tot ce îmi dorisem eu vreodată. Prestigiu, putere, arăta în toate că îşi controla viaţa şi se purta mult mai matur decât cei 18 ani pe care îi avea. În noaptea aceea mi-a dezvăluit sursa puterii lui. Am fost fascinat. Mi-a arătat ideile magice şi obiectele oculte pe care le adunase. Am fost convins. Mai târziu în acea noapte am făcut o ceremonie şi mi-am dat viaţa lui Satan.

După ce am absolvit liceul, „profesorul” meu şi cu mine ne-am mutat ca să mergem la colegiu. Amândoi am încercat să începem o adunare satanică. Adunarea trebuia să conste din treisprezece discipoli, dar am putut să recrutăm doar şase, toţi bărbaţi. Şase dintre noi împărţeam aceeaşi casă, unde făceam ceea ce eu numesc ritualuri satanice „independente”, creând şi improvizând ceremonii în mod liber. Activităţile adunării includeau farmecele şi desacralizarea Bibliilor şi a oricăror altor articole creştine pe care puteam pune mâna. În acea vreme mă aflam în contact cu demonii în mod regulat, deşi nu cu Satan însuşi. Demonii erau slujitori puternici care veneau la un simplu semn al meu… sau aşa părea. În cele din urmă, părţile înspăimântătoare şi dezgustătoare ale satanismului au pus în umbră părţile palpitante. Am început să mă îngrijorez cu privire la direcţia în care se îndrepta adunarea. Ştiam că nu puteam face pasul următor… ştiam că erau graniţe pe care nu le voi călca niciodată. Vroiam să ies.

Pe atunci am crezut că singurul lucru care îmi rămăsese de făcut era să mă omor. Spre spaima mea, am dat greş. Ştiu acum că numai intervenţia divină m-a salvat atât de armă, cât şi de ştreang. După ce m-am întors acasă, am încercat să beau până uitam de mine, dar am descoperit că gustul berii făcea să mi se întoarcă stomacul pe dos. Aşa că în loc să beau am aprins o ţigară ca să-mi calmez nervii… dar mi-a ars buzele! Astfel că în cele din urmă eu, preotul satanist în devenire, m-am dus în camera mea, m-am întins pe pat şi am început să plâng. În viaţa mea nu voi uita ce s-a întâmplat apoi. Era noaptea târziu. Restul adunării era în oraş petrecând, deci casa era goală. În acea tăcere am auzit o voce care venea de lângă pat care a spus: „Ieşi!” M-am oprit din plâns şi m-am uitat prin cameră aşteptându-mă să văd un demon. Nu era un demon. Vocea s-a mutat la capătul patului meu şi a spus iar: „Ieşi!” Îmi amintesc că am fost atât de zdruncinat de acea poruncă încât am ascultat imediat. M-am strecurat prin fereastra cea mai apropiată din dormitorul meu şi apoi pe alee… şi în prezenţa lui Dumnezeu. Genunchii au începu să-mi tremure şi am căzut cu faţa la pământ, nu era nicio îndoială cu Cine aveam de-a face. Privind către cer m-am rugat: „Isuse, fă ca viaţa mea să fie OK.”

Am străbătut un drum lung de la acele zile în satanism. Cred în continuare într-o realitate spirituală. Cred atât în demoni cât şi în îngeri, în rău şi în bine. Numai că am dat întunericul pe lumină. Domnul Isus Hristos m-a ajutat să ajung la o restaurare deplină. Sunt căsătorit de optsprezece ani. Soţia mea, Liz şi cu mine locuim în Georgia. Cu ajutorul lui Dumnezeu am obţinut masteratul în consiliere pastorală şi am înfiinţat Refuge Ministries. Împreună îi învăţăm pe alţii despre pericolele ocultismului, a convingerilor New Age şi a altor învăţături false. Nu doar că lucrăm cu foştii satanişti; ştiu ce înseamnă să fii singur şi confuz, ajuns la disperare. Suntem aici pentru oricine este trimis de Domnul.

Mărturia mea nu reprezintă satanismul lui LaVey sau satanismul tradiţional. Am fost un satanist eclectic sau original.

Jeff Harsbarger

Refuge Ministries International

[Jeff Harshbarger, Deliverance from Satanism: Testimony of an ex-Satanist. Copyright © Jeff Harshbarger. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, clic pe www.spiritualwarfaredeliverance.com.]

Pentru alte articole de Jeff Hashbarger, clic pe linkurile de mai jos!

Dansând cu Diavolul (1)

Dansând cu Diavolul (2)

Dansând cu Diavolul (3)

De la a fi satanist, la a fi un urmaş al lui Isus Hristos

De la întuneric la lumină: Cum să salvezi pe cineva de ocultism

Fostul satanist Jeff Harsbarger – Diavolul dinăuntru

Misiune pentru satanişti: Refuge Ministries

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *